Social Icons

marți, 10 septembrie 2013

Let's be friends

               Obișnuiam să nu ascult de nimeni atunci când aveam nevoie de un sfat sau de o îndrumare și timpul a schimbat acest aspect. Deși nu-mi dorisem niciodată să devin o persoană căreia să-i pese într-adevăr de părerile celorlatora, am ajuns să fiu o persoană care să asculte ce spun ceilalţi şi să înveţe din cele ce-mi spun restul. Poate că unele persoane doar încearcă să manevreze totul aşa cum îşi doresc sau poate altora chiar le pasă de ceea ce-mi spun, acum eu am învăţat să ascult ceea ce mi se spune. De aceea am încercat de nenumărate ori sau iau legătura cu voi, uneori am reuşit să fac asta alteori am eşuat. Recunosc însă că am fost tristă atunci când nu am reuşit, dar am fost tot atât de fericită când cineva îmi răspundea printr-un comentariu cât de mic sau prin faptul că-mi trimitea un email sau un semn care-mi spunea că-mi este alături.
               Cum spuneam acum ceva vreme îmi doresc să mă perfecţionez că blogger să învăţ cât mai multe pentru ai putea ajuta pe restul să devină persoane mai bune şi de ce nu pentru a mă ajuta pe mine să devin o persoană mai bună.
               La fel ca mulţi alţi bloggeri am avut perioade în care consideram că nimeni nu dă doi bani pe blog şi nici pe mine, perioade în care aş fi renunţat într-o clipită la blog şi nu am făcut-o niciodată. La fel ca pentru orice altă persoană care se află în spatele unui blog un comentariu oricât de mic înseamnă mult pentru că asta înseamnă că cineva te citeşte, că ajuţi acea persoană. Sunt persoane care recurg la comentarii răutăcioase şi da am avut şi eu de a face cu ele şi oricât am minţi ne deranjează aceste comentari şi într-adevăr ar trebui să învăţăm din ele, dar sunt deranjate şi totuşi trebuie să acceptăm părerea acelor persoane despre noi. Nu am renunţat la acest blog pentru că după ce a trecut un an în care am făcut blogging am început să prind rădăcini în blogosferă şi să simt că fac parte dintr-o comunitate frumoase şi creativă. Poate că mulţi consideră că persoanele care au un blog sunt doar nişte persoane care nu au o viaţă privată, dar şi noi ca şi restul avem o viaţă cu probleme şi cu reuşite ca orice alt om. Suntem doar nişte fiinţe care am găsit blogging-ul ca o metodă potrivită pentru noi pentru a ne exprima liberi şi fără bariere, aşa putem noi ajuta lumea întreagă sau aşa ne ajutăm noi pe noi înşine.
               Acum ceva timp cineva îmi spunea că par inaccesibilă nu am înţeles ce vroia să spună, dar presupun acum că era vorba despre faptul că nu intru în vorbă imediat cu cineva şi da într-adevăr înainte ca eu să fac un pas spre cineva las acea persoană să mă caute. Este un defect aş putea spune, dar asta sunt. Acesta ar fi primul meu pas în a mă împrieteni cu voi restul bloggerilor şi a cititorilor care urmăresc blogul de trei ani şi ceva sau poate de mai puţin timp. Eu v-am scris ceva despre mine, ce spuneţi îmi scrieţi şi voi câte ceva despre voi? Vreţi să fim prieteni? Mie mi-ar plăcea să mă împrietenesc cu voi, dragii mei.

5 comentarii:

Unknown spunea...

esti o persoana puternica chiar daca nu i-ai multumit pe toti..ai reusit sa faci blogul asta si nu ai renuntat la el.ai trecut peste clipele de nesiguranta si ai continuat.ti-am urat succes cand ai schimbat infatisarea blogului si ai avut.ai progresat sau te-ai implicat mai mult..ai facut concursuri,ai postat mai multe despre frumusete,moda,filme...fi mandra de tine si de ceea ce realizezi

Unknown spunea...

Iti multumesc pentru sustinere Geoorgiana. Nici nu iti inchipui cat de mult inseamna pentru mine

Unknown spunea...

nu ai pentru ce:*

R. spunea...

Ai atata dreptate. Noi, detinatorii de bloguri (mai mici, mai mari, despre gatit, carti, masini si asa mai departe), trecem prin aceasta "faza a vietii de blogger": nu mai primesti comentarii, vizualizarile ori sunt bune ori nu sunt deloc si ai impresia ca... well, ca vorbesti cu peretii. Ca scrii pentru tine si pentru cativa prieteni care te urmaresc. Si ma intreb cine nu a vrut sa termine toata treaba cu "blogareala"? Da, si eu am fost acolo. Nu am mai scris nimic si mi-am lasat fan-ficurile in paragina pentru simplul fapt ca ma saturasem sa vad numarul bunicel de vizualizari si absolut niciun comentariu. Si am realizat ca gresesc: si eu citesc bloguri (da, al tau este pe lista mea de favorite) si nu las niciun semn deoarece nu cred ca parerea mea conteaza sau ca vorbele mele vor fi bagate in seama. Asa ca m-am reapucat de treaba si am reinceput sa scriu, chiar daca luam pauze din motive atat obiective, cat si subiective.
Oh, deja am deviat, nu? Pe scurt, eu te apreciez. Tu ai fost prima la care mi-am trimis primul fic, apoi one-shooturile si cel de-al doilea fan fic si prima poveste fara Edward si Bella... blogul tau se leaga de scurta mea istorie de "scriitor". (ah, apropo de asta, cand termin acest comentariu o sa iti trimit epilogul de la Al cincilea anotimp, gata si cu asta... si te-as ruga sa arunci o geana la finalul postarii, o sa vezi tu de ce ;) )
Fii tare, scrie (chiar daca o faci pentru tine, pentru pereti, pentru prietenele tale sau pentru intreaga comunitate de tinere talente), zambeste si incearca sa treci peste cei care nu apreciaza ceea ce faci, pierderea lor.
Kisses, Ramo.

Unknown spunea...

Iti multumesc Ramo pentru incurajari si ma bucur sa stiu ca intr-un fel sau altul te-am ajutat. Am realizat de a lungul timpul ca este foarte important sa tii legatura cu cei care iti urmaresc blogul si aceasta este intr-un fel greseala mea pentru ca am neglijat acest aspect. Sper sa mai colaboram draga mea.

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates