Social Icons

vineri, 28 februarie 2014

„Umbra noptii ” de Abdrea Cremer


















Anul apariţiei: 2012
Autor: Abdrea Cremer
Editura: LITERA


          În vreme ce alte adolescente visează cu ochii deschiși la băieți, Calla Tor își cunoaște deja destinul: la terminarea liceului, fata-lup va deveni partenera masculului alfa Ren Laroche, alături de care va conduce o nouă haită de lupi Gardieni, luptând umăr la umăr pentru a apăra, chiar cu prețul vieții, locurile sacre ale Păzitorilor.
          Dar, după ce încalcă legile străvechi ale stăpânilor ei salvându-l de la moarte pe frumosul muritor Shay, încetul cu încetul, Calla începe să pună la îndoială soarta care i-a fost hărăzită, propria existență și întreaga ei lume. Secrete adânc îngropate ies ușor-ușor la suprafață și, odată cu ele, devine tot mai clar că nimic nu este ceea ce pare a fi. Ea știe că, dacă ascultă chemarea inimii, va pierde totul – poate chiar și propria viață. Merită oare o iubire interzisă sacrificiul suprem?


         O puteţi comanda de pe Libris.

miercuri, 26 februarie 2014

Bella Thorne este noul ambasador Neutrogena

         Bella Thorne a făcut primul anunţ în 19 februarie, scriind pe Instagram:„A little practice and a little fun...Check tomorrow to see what I’ve been up to! First 5 people to guess correctly get a twitter shout out tomorrow :)” Şi pe 20 Februarie a dezvăluit vestea – ea este noua fată Neutrogena!

marți, 25 februarie 2014

5 ţinute sexy inspirate de Jennifer Love Hewitt

        În 21 februarie Jennifer a împlinit 35 de ani! În onoarea actriţei am decis să vă prezin 5 ţinute sexy pe care ea le-a murtat. Jennifer poarte de obicei rochii bandaj făcute cu bun gust şi tocuri înalte, ea ştie cum să-şi evidenţieze formele.
        Starul a dat naştere unei fetiţe pe nume Autumn, aşadar sunt sigură că a avut parte de o aniversare plăcută alături de familia ei.

      La premiera filmului „Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1”, Jennifer a încercat să fie în centrul atenţiei şi a reuşit asta prin ţinuta sexy Dolce & Gabbana. O rochie scurtă de culoarea smaraldului verde cu o centură neagră care îi scoate foarte bine în evidenţă talia.
        Tot la premiera unui film, de data aceasta la „The Sex And The City 2”, a optat pentru o rochie bandaj Herve Leger din colecţia Resort 2010 îmbodobităcu cristale, la care a asociat o pereche de pantofi Christian Louboutin.

        La premiera filmului „Cafe” şi-a scos în evidenţă curbele cu ajutorul unei rochii bandaj scurtă.
        La prezentarea de modă BCBG din New York a purtat o rochie chic gri.
        Jennifer a strălucit la propriu la lansarea cărţii ei „The Day I Shot Cupid” într-o rochie cu paiete şi cu un decupaj sexy pe spate.

luni, 24 februarie 2014

De ce o săptămână fără machiaj poate fi benefică pentru tenul tău

        O să săptămână fără machiaj poate însemna erupţii pe piele, dar este incredibil de utilă în aţi răspunde la unele întrebări privind starea pielii tale. Dacă ai roşeaţă, iritaţie sau pori şi un aspect rumen, o soluţie simplă poate fi chiar acolo. Toate astea s-ar putea întâmpla din cauza ingredientelor folosite în machiaj.
        Fă ceva muncă de detectiv: O săptămână întreagă fără machiaj îţi poate spune ce anume îţi cauzează problemele pielii. În cazul în care starea pielii tale se îmbunătăţeşte, este timpul să-ţi creezi un calendar de frumuseţe! În fiecare săptămână adaugă câte ceva la machiaj. Dacă după o săptămână pielea arată bine, adaugă altul şi tot aşa.
        Curăţarea tenului: O săptămână fără machiaj, sau chiar un weekend, poate reduce acneea şi îţi poate deschide porii. Evită produsele de îngrijire a pielii ocluzive, cum ar fi fundaţiile lichide, care au tendinţa de aţi închide porii.
        Pleopele iritate: Această problemă poate fi cauzată de rimel, fard de ochi de culoarea roz sau roşie sau alte farduri de ochi. Încercaţi să daţi o pauză ochilor din când în când de la aceste roduse şi vei vedea dacă există o îmbunătăţire.
        Lasă-ţi pielea să respire: Gândiţi-vă că această săptămână fără machiaj înseamnă un răsfăţ pentru pielea ta şi te va fac să arăţi minunat. De asemenea, profităde această ocazi să mergi la saună sau în camera de aburi, dacă nu fă-ţi un tratament acasă. Fă infuzie cu ceai de muşeţel.

duminică, 23 februarie 2014

A treia campanie a lui Jennifer Lawrence pentru Dior

             Jennifer Lawrence se întoarce cu Dior pentru al treilea tur de reclame. Actriţa a prezentat un look smart şi sofisticat în ultima ei campanie pentru brand, un set de anunţuri şi video-uri vor apărea săptămâna viitoare. Din câte se pare va fi făcut public un video pe site-ul celor de la Dior în care este prezentată Lawrence în timp ce vizitează Dior pentru aş selecta rochia pentru premiile de săptămâna viitoare.

sâmbătă, 22 februarie 2014

Paparazzi şi vedete (53)

       Am cam rămas în urmă cu noutăţile mondene din ultima vreme. Deşi am scris despre premiile Bafta alte noutăţi nu au prea apărut în această săptămână aşa că vă aduc pe scurt cele mai importante ştiri din săptămână.

vineri, 21 februarie 2014

„Safe Haven” (Refugiu pentru viaţă)

      Descriere: Katie Feldman, o tânără care s-a eliberat dintr-un mariaj nefericit şi fuge din calea unui fost soţ violent şi abuziv, refugiindu-se în orăşelul Southport din Carolina de Nord. Deşi nu mai are încredere în bărbaţi şi preferă să păstreze distanţa faţă de localnici pentru ca nimeni să nu îi afle secretele, Katie lasă garda jos şi se împrieteneşte cu vorbăreaţa vecină Jo şi cu proprietarul de magazin Alex Wheatley, devenind din ce în ce mai ataşată din punct de vedere afectiv de bărbatul căruia i-a murit soţia şi care îşi creşte singur cei doi copii. Alex are o fire blândă şi iubitoare şi îi este loial, dar Katie ezită să mai acorde o şansă iubirii fiindcă se teme în continuare pentru siguranţa ei şi a persoanelor dragi. Jo o învaţă însă că este preferabil să rişte, să înfrunte problemele din trecut şi să se implice într-o nouă idilă decât să rămână singură şi să privească tot timpul cu spaimă peste umăr.
      Distribuţia: Josh Duhamel, Julianne Hough, David Lyons, Cobie Smulders
      Durata: 115 minute
      Genul: Dramă, Mister, Thriller, Romantic
      Trailer:

joi, 20 februarie 2014

Cum să faci gloss-ul să dureze mai mult pe buze

              Îţi place strălucirea diafană a gloss-ului, dar aceasta piere la prima întâlnire cu ceaşca de cafea? Îţi spunem secretul rezistenţei.
  • Întâi de toate, în locul glossurilor transparente şi cu o formulă foarte uşoară, caută unul opac, cu o consistenţă asemănătoare mierii. Acestea au în compoziţie polimeri care conferă rezultate impecabile, de durată. De asemenea, suprapunerea diferitelor straturi de produs poate conta mult pentru rezistenţa luciului de buze. Aplică mai întâi pe toată suprafaţa buzelor un creion în culoarea naturală a acestora. Creionul-contur creează o suprafaţă catifelată care împiedică migrarea texturilor şi a culorilor aplicate ulterior.
  • Al doilea pas este aplicarea gloss-ului cu ajutorul unei pensule; temperatura şi sebumul degetelor pot altera formula şi culoarea produsului.
  • Pentru a creşte şi mai mult rezistenţa gloss-ului, aplică întâi un ruj în aceeaşi nuanţă – va acţiona ca o bandă dublu-adezivă care va păstra intacte atât culoarea, cât şi strălucirea.

miercuri, 19 februarie 2014

Kristen Stewart apare pe coperta revistei Marie Claire SUA din martie 2014

          Kristen Stewart apare pe coperta revistei Marie Claire SUA din martie 2014, actriţa care îşi promovează cel mai nou film „Camp X-Ray”. Kristen declare despre copii: „A fost prea bine ca să nu fac asta, de asemenea. Dacă ar fi să pun banii pe el, cu siguranţă, da. Dar vei câştiga asta, cum ar fi, deşi încă nu este cazul. Vreau să spun, că în acest moment, nu îţi pot spune dacă vreau să ies Sâmbătă.”
          Despre dragoste: „Nu ştii de cine te îndrîgosteşti. Pur şi simplu nu ştii. Nu controlezi asta. Unii oameni au anumite criteria, ca de exemplu, „Asta este ceea ce o să fac pentru”, şi eu am o versiune subietivă în legătură cu asta. Nu mă stresez…Dacă te îndrăgosteşti de cineva, vrei să-i aparţii, dar acum serios de ce vrei să faci asta? Vrei ca el să fie ceea ce tu iubeşti. Sunt prea tânără ca să am un răspuns la întrebarea asta.”
          Despre alegerile bazate pe temeri: „Omule, nu am nici o idee despre ceea ce fac şi asta este ceva ce-mi plac. Nu am avut nici o idee câte de mare o să fie Twilight. Am crezut că anumite filme pe care le-am făcut o să fie uimitoare, dar nu s-a întâmplat nimic. Deci este amuzant să nu ai atât de mult control. ”
          Actriţa a scris şi o poezie de dragoste despre care a spus că este ruşinoasă şi Voilà:
My Heart Is A Wiffle Ball
I reared digital moonlight
You read its clock, scrawled neon across that black
Kismetly … ubiquitously crest fallen
Thrown down to strafe your foothills
…I’ll suck the bones pretty.
Your nature perforated the abrasive organ pumps
Spray painted everything known to man,
Stream rushed through and all out into
Something Whilst the crackling stare down sun snuck
Through our windows boarded up
He hit your flint face and it sparked.
And I bellowed and you parked
We reached Marfa.
One honest day up on this freedom pole
Devils not done digging
He’s speaking in tongues all along the pan handle
And this pining erosion is getting dust in
My eyes
And I’m drunk on your morsels
And so I look down the line
Your every twitch hand drum salute
Salutes mine …

          Mai multe poze găsiţi aici.

marți, 18 februarie 2014

Everything is ready...so let’s go on

        Mereu am fost indecisă, dar în momentul în care am reuşit să-mi dau seama ce anume îmi doresc am obţinut acel lucru indiferent de câtă muncă ar fi trebuit pentru a reuşi. Mulţi spun că sunt ambiţioasă, dar nu ştiu dacă este vorba doar de ambiţie sau poate doar convingerea că trebuie să se întâmple asta. La fel s-a întâmplat şi în cazul blogului, dar într-un final am reuşit să găsesc lucrul pe care trebuia să-l fac. O să încerc să vă surprind mereu cu cât mai multe noutăţi, care sper să fie pe gustul vostru.
        Pentru moment vă anunţ doar că blogul o să aibă şi o galerie cu poze care mă inspiră pe mine şi care-mi plac. Sper ca printre aceste poze să găsiţi şi voi câteva care să vă placă. Galeria o găsiţi aici. Enjoy!

luni, 17 februarie 2014

Ce au purtat vedetele pe covorul roşu la Premiile Bafta 2014?

     Seara trecută în Londra au avut loc Premiile Bafta. Elita de actori a defilat pe covorul roşu înainte de spectacol şi multe dintre vedetele noastre preferate au dus câte un premiu acasă. A fost o seară interesantă şi ne-a oferit o nouă şansă să vedem toate vedetele dichisite.
     Cate Blanchett a strălucit într-o rochie creată de Alexander McQueen şi Naomie Hariis a arătat uimitor în Gucci. Jennifer Lawrence a câştigat aseară, dar nu a putut participa la festivitate!

BAFTA 2014: o noapte cu rezultate imprevizibile

        Duminică noaptea au avut loc Oscarurile britacnie, ediţia din 2014 a premiilor BAFTA. Deşi „Gravity”a câştigat 6 premii Bafta, „12 Years a Slave” a fost în mare măsură ignorat.
        După cum s-a dovedit a fost o noapte cu rezultate imprevizibile, „12 Years a Slave” a câştigat două mari premii – cel mai bun film şi cel mai bun actor în rolul principal (Cchiwetel Ejiofor). Dar asta a fost tot: în celelalte opt categorii în care a mai fost nominalizat, au fost ignoraţi.
        În schimb, „Gravity” a avut parte de mai mult noroc, câştigând 6 din cele 11 nominalizări – inclusiv cel mai remarcabil film britanic, şi un Bafta pentru geniala echipă care s-a ocupat de efectele speciale care au făcut vizionarea filmului o experienţă unică.

Mai jos aveţi lista completă cu câştigătorii premiilor Bafta din 2014:
Cel mai bun film - „12 Years a Slave”
Cel mai bun film britanic - „Gravity”
Cel mai bun actor în rol principal – Chiwetel Ejiofor în „12 Years a Slave”
Cea mai bună actriţă în rol principal – Cate Blanchett în „Blue Jasmine”
Cel mai bun actor în rol secundar – Jennifer Lawrence în „American Hustle”
Cea mai bună regie – Alfonso Cuarón în „Gravity”
Cel mai bun scenariu – „American Hustle”: Eric Singer, David O. Russell
Cel mai bun scenariu adaptat – „Philomena”: Steve Coogan, Jeff Pope
Cea mai bună regie de imagine – „Gravity”: Emmanuel Lubezki
Cel mai bun machiaj – „American Hustle”: Evelyne Noraz, Lori MyCoy-Bell
Cel mai bun montaj – „Rush”: Daniel P. Hanley, Mike Hill
Cele mai bune costume – „The Great Gatsby”
Cea mai bună coloană sonoră – „Gravity”: Steven Price
Cel mai bun film străin – „The Great Beauty”: Paolo Sorrentino
Cel mai bun film de animaţie – „Frozen”
Cel mai bun documentar – „Tha Act of Killing”
EE Rising Star – Will Poulter
Cel mai bun debut britanic (scenarist, producător sau regizor) – „Kieran Evans”: Kelly + Victoria

joi, 13 februarie 2014

„Anotimpul regăsirii” de Sarah Jio


















Anul apariţiei: 2012
Autori: Sarah Jio
Editura: LIRA


          Pana sa implineasca treizeci de ani, Emily Wilson avea lumea la picioare: scrisese un roman care avusese un succes urias, se maritase cu barbatul visurilor ei si parea sa fi tras lozul castigator spre o viata ca-n povesti. Insa zece ani mai tarziu, roata norocului se invartise pentru ea: bestsellerul scris a ramas singura realizare literara, iar sotul a parasit-o pentru alta femeie. Asa ca, atunci cand Bee, matusa mamei sale, afland de divortul dureros prin care trece, o invita sa petreaca impreuna o luna pe insula Bainbridge, Emily vede ocazia de a fugi de problemele cotidiene si de a revedea locurile atat de indragite in copilarie. Facand cercetari pentru noua ei carte, Emily descopera un jurnal din 1943 care ascunde o fascinanta poveste de dragoste si care se dovedeste a avea legaturi neasteptate si un impact uluitor asupra propriei vieti.


         O puteţi comanda de pe Libris.

marți, 11 februarie 2014

Cum purtam rujul roşu?

        Rujul roșu este în opinia mea reprezentantul feminității. În jurul acestui subiect se învârt multe supoziții referitor la momentul oportun pentru a purta acel ruj roșu sau referitor la faptul că nu oricine poate și este indicat să poarte celebrul ruj roșu.
        Cu toate că ni se par extrem de frumoase niște buze roșii atunci când le vedem pe covorul roșu la vedete precum Blake Livey sau Angelina Jolie, multe dintre femei se feresc de niște buze prea ieșite în evidență datorită misterului ce s-a creat în jurul acestui produs destinat oricărei femei care este conștientă de frumusețea ei.
        În opinia mea, rujul roșu poate fi purtat în orice moment al zilei atâta timp cât știm exact ce nuanță se potrivește în funcție de activitatea pe care o avem.

        Dar, pentru a putea fi purtat în orice moment al zilei, sunt necesari niște pași premergători.
1. Așadar, înainte de alege nuanța potrivită trebuie să ai grijă ca buzele tale să fie exfoliate și foarte bine hidratate. Exfolierea buzelor se poate face cu periuța de dinți sau cu un amestec de zahăr și miere. Hidratarea acestora se realizează cu ajutorul unui balsam pentru buze. Fi foarte atentă la aspectul buzelor tale pentru că după aplicarea rujului roșu vor ieși în evidență toate ridurile aproape invizibile sau toate micile imperfecțiuni.
2. După ce ai exfoliat și hidratat buzele în profunzime, trebuie să alegi cu grijă nuanța care se potrivește tenului tău și culorii părului.
        Este bine de știut că pentru :
- Tenul deschis, alb sunt potrivite nuanțe intense de roșu, care pare sa aibă reflexe maronii sau albăstrui, cum ar fi rujul roșu corai, burgund, vișiniu sau unul maro-roșiatic.
- Tenul măsliniu/bronzat sunt potrivite nuanțe calde/închise de roșu, similar oranjului sau cărămiziului, cum ar fi roșu cărămiziu, zmeura, pruna sau mahon sau chiar fucsia și roșul cireasă.
- Tenul mediu - nuanțe calde de roșu, foarte pigmentate, cum ar fi rujul roșu ruginiu ori rubiniu.
- Tenul inchis - nuanțe calde de roșu sau care bat în roz.
- Tenul cu pistrui - nuanțe deschise și sidefate de roșu, cum ar fi cărămiziu sidefat sau unul ciclamen.
        De asemenea alegerea nuanței potrivite diferă și în funcție de culoarea părului:
        Astfel există mai multe categorii:
- Păr șaten/castaniu/ciocolatiu - roșu portocaliu
- Păr negru – roșu intens, cu nuanțe cărămizii
- Păr blond – roșu cireasă
- Păr roșcat - roșu burgund sau corai
3. După ce am stabilit ce nuanță ni se potrivește perfect trebuie să fim atenți la modul în care aplicăm rujul. Se poate recurge la un creion de buze pentru un contur perfect și pentru o culoare de durată aplicăm o pudră translucidă ( înainte de a aplica rujul ).
4. O să merg și în acest articol pe ideea potrivit căreia „Less is more” și mai cu seamă în acest caz deoarece buzele roșii sunt ele însele un statement. Aveți grijă la cantitatea de machiaj și la culorile pentru care optați. Ideal ar fi să ne limităm la fondul de ten, mascara și eventual un blush.
        Cea mai mare greșeală este ca într-un machiaj de zi să combinăm rujul roșu cu un machiaj la ochi strident. Singura excepție este la machiajul de seară unde se acceptă niște ochi mai conturați și un ruj roșu mat.
        Nu trebuie să exagerăm nici cu unghiile roși. Ideea de unghii roși și ruj roșu este potrivită doar în cazul în care unghiile și buzele sunt singurele părți roșii din ținuta noastră.
Rujul roșu este simbolul feminității, purtați-l cu mândrie!

duminică, 9 februarie 2014

Totul despre Maleficent

           
       Premiera filmului are loc pe 30 mai, simultan cu cea din Statele Unite. Este primul rol principal al lui Jolie de la Salt şi Turistul, action-uri apărute în 2010, şi, dacă e să aruncăm o privire noului teaser trailer apărut ieri, actriţa este gata să arate că problemele de sănătate din ultimul an nu i-au ştirbit absolut deloc din fascinaţia pe care o exercită de cealaltă parte a camerei de luat vederi. Nouă filmul ni se pare că are potenţial şi datorită modului cum evoluează personajul titular: dintr-o fiinţă eminamente pozitivă, Maleficent se va transforma în regina autoproclamată "a tot ceea ce este rău", fiind atrasă înapoi de lumină în urma unor experienţe ieşite din comun.
       Iată sinopsisul filmului: Frumoasa şi tânăra Maleficent trăieşte o viaţă idilică în paşnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii şi o extraordinară trădare face inima zânei să se transforme în piatră. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, ani mai târziu, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui ce i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora creşte, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deţine cheia unui viitor paşnic al întregului ţinut...
       Studiourile Disney nu sunt la prima încercare de reinventare a unei animaţii din propriul reportoriu, ajutaţi de o actriţă extrem de cunoscută în rol negativ. Charlize Theron a fost cel mai bun lucru din Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător, dar asta nu a oprit filmul lui Rupert Sanders să fie amintit mai degrabă din cauza scandalului legat de relaţia (inventată sau nu) dintre regizor şi interpreta Albei ca Zăpada, Kristen Stewart, pe atunci într-o relaţie cu Robert Pattinson. Dacă fantasy-ul din 2012 nu rămâne în memorie decât datorită unor efecte speciale pentru care a şi fost nominalizat la Oscar, Maleficent pare să pluseze cu o evoluţie mult mai interesantă a personajelor principal, fiecăruia pregătindu-i-se provocări interesante.
       În centrul atenţiei vor fi Elle Fanning în rolul Aurorei, Sharlto Copley în cel al tatălui ei, Stefan, probabil responsabil de schimbarea tinerei Maleficent, Brenton Thwaites (aşteptat şi în fantasy-ul The Giver) în rolul prinţului Phillip, gatas-o trezească pe Aurora cu sărutul său, dar şi alte nume cunoscute precum Juno Temple, Sam Riley, Miranda Richardson şi Imelda Staunton.
       Nici din punctul de vedere al efectelor speciale filmul nu pare să se lase întrecut de predecesorul său, mai ales că la regie îl regăsim pe Robert Stromberg, scenograf dublu premiat cu Oscar (pentru Avatar şi Alice în Ţara Minunilor) şi aflat acum pentru prima oară în spatele camerei de luat vederi. După ce a fost şcolit de James Cameron şi Tim Burton şi a fost implicat în producţia lui Busola de Aur, Piraţii din Caraibe: La capătul lumii, Labirintul lui Pan şi Memoriile unei Gheişe, Stromberg ne va impresiona măcar cu atmosfera debutului său, atmosferă surprinsă bine în teaserul de mai jos.

vineri, 7 februarie 2014

„O Zi” de David Nicholls


















Anul apariţiei: 2013
Autori: David Nicholls
Editura: LIRA


          15 iulie 1988. Chiar după absolvirea facultăţii, Emma si Dexter trăiesc o noapte de dragoste, urmând ca a doua zi fiecare să pornească pe propriul drum. Între fata nesigură pe propriile calităţi, dar care visează să schimbe lumea, şi tânărul playboy provenit dintr-o familie înstărită, vanitos şi fermecător se înfiripă astfel o prietenie de două decenii, descrisă prin intermediul unor frânturi de viaţă petrecute în aceeaşi zi de 15 iulie.
          Undeva pe parcursul acestei călătorii îndelungate, în care speranţele se împletesc cu oportunităţile ratate, zâmbetele cu lacrimile, certurile cu împăcările, Emma şi Dexter îşi dau seama că tot ce căutaseră întreaga viaţă se aflase chiar înaintea lor încă de la început.


         O puteţi comanda de pe Libris.

miercuri, 5 februarie 2014

10 modalităţi de a purta o eşarfă

           Zilele trecute am dat de un video foarte interesant pe care am vrut să-l împărtășesc cu voi.
          Este un video creativ în care Lillith Moon ne prezintă 10 modalități de a purta o simplă eșarfă. Se poartă mult accesoriile pentru păr în această primăvară, sunt super ușor de aranjat și scot orice ținută din monotonie!

luni, 3 februarie 2014

O scurtă istorie a dezastrelor vestimentare




1812: Moarte cauzată de dezastre vestimentare? După ce a câştigat Bătălia de la Maloyaroslavets, 490000 dintre sodaţii lui Napoleon au murit în Rusia. Oamenii de ştiinţă speculează că nasturii din tablă de la uniformele lor nu au putut rezista la temperatura de -30⁰C şi s-au făcut praf, lăsând oamenii expuşi.
1837: În povestea lui Hans Christian Andersen „Împăratul noilor haine”, un conucător devin victima modei când doi croitori îl păcălesc să poarte un costum uimitor care este „invizibil” pentru cei din clasele inferioare. Acest lucru îl face pe împărat să se plimbe dezbrăcat în faţa supuşilor săi.
1855: Rochia lui Marilyn Monroe este ridicată în timp ce ea stă pe un grătar deasupra metroului din New York. Deşi scena trebuia să lase loc pentru puţină imaginaţie, Monroe a încercat să poarte mai multe lenjerii de mătase, o dată ce şi-a dat seama cât de expusă era în film. Soţul ei de atunci, Joe DiMaggio, s-a declarat ofensat de rezultat – cuplul a divorţat înainte ca filmul să fie lansat.
1980: Diana Spencer, viitoarea Prinţesă de Wales, este jenată când a fost fotografiată purtând o fustă care din cauza luminii din spate lăsa mult la vedere. Ea a devenit un fashion icon abia când s-a căsătorit cu Prinţul Charles, un an mai târziu.
2004: Dezastrele vestimentare intră în lexicon când Justin Timberlake expune accidental sânul drept a lui Janet Jackson în timpul unui specatacol din pauza de la Super Bowl – în timp ce cânta versurile „I'm gonna have you naked by the end of this song”, Jackson explică faptul că costumul a fost ales prost.
2010: Venus Williams aduce scandalul la French Open purtând o pereche de pantaloni de culoarea pielii, atât de aproape de nuanţa pielii ei încât telespectatorii se întrebau dacă ea chiar nu poartă nimic.
2012: Olimpicului Ricky Berens i se rupe costumul chiar în timpul Campionatului Mondial de Înot de la Roma. El concurează cu fundul gol, asigurându-şi locul în finală.
2013: Lady Gaga continuă să danseze atunci când pantalonii eu din latex se rup în timpul unui concert în Vancouver. Poate este mai sigur să rămână la rochiile de carne.
2014: Frumuseţea doare, dar de asemenea te şi pregăteşte. Telespectatorii Grammy au putut arunca o privire spre bustul lui Beyonce în timpul duetului ei sexy cu soţul ei.

duminică, 2 februarie 2014

Week News

David Beckham îşi sparge ouă în cap
         David a fost invitat vineri seara la Late Night With Jimmy Fallon, unde a fost provocat să joace Ruleta Rusească cu oul. Regulile sunt puţin cam complicate, dar este mai interesant zâmbetul lui David când îşi umple părul cu gălbenuş. Desigur, râsul lui Jimmy devine mai gălăgios ccu fiecare ou care se sparge în capul lui David şi este cu adevărat hilar.

Fugi, Christia, fugi! Anastasia are nevoie de tine 
         Plouă, plouă cu găleata, şi Jamie Dornan este ud pe platourile unde se filmează Fifty Shades of Grey. Actorul a fugit o perioadă lungă în ploaie în timp ce filma câteva scene noi în Vancouver, miercuri. În timp ce-şi dovedea priceperea atletică, Jamie a oferit mai multe privelişti în timp ce o urmăreşte-te pe Anastasia Steele. Săptămâna trecută cei de la Universal Pictures ne-au arătat primul poster oficial cu Christian.
Anna Kendrick a vrut cu adevărat să apară într-o reclamă pentru Super Bowl
         Starul din Pitch Perfect, a vrut cu adevărat să joace într-una dintre acele reclame cu buget mare pentru Super Bowl. Singura problemă a fost...că compania de bere pentru care lucrează nu-şi permite asta! Într-un clip care circulă de câteva zile în online, Anna descrie cum a fost aleasă pentru reclama Newcastle Brown Alec şi ce se întâmplă în continuare. Ştim cu toţii cât de scumpe sunt spoturile publicitare pentru Super Bowl şi acum compania mai sus menţionată are câteva probleme cu detrimentul de plată.

sâmbătă, 1 februarie 2014

Hello, February!

        Mă gândeam cum ar fi să începem o noua lună cu un motto potrivit? Şi având în vedere că este o lună în care se sărbătoreşte dragostea pentru unii acesta fiind un prilej de bucurie, iar pentru alţii (ca şi pentru mine) este o lună ca oricare alta în care nimic special nu se mai întâmplă. Aşadar, motto-ul pentru această lună o să fie:
A şti înseamnă mult, dar nu totul.~ Juliana Mallart
        Acesta este motto-ul meu în februarie. Al vostru care este?
 
 
Blogger Templates