What's next?

      Privesc în jur neputincioasă şi continui să sper că lucrurile vor decurge aşa cum mi-am dorit mereu, dar sunt conştientă că nu voi fi mereu capabilă să stăpânesc lucrurile. Pot să-mi stăpânesc reacţiile la anumite lucruri şi să-mi controlez acţiunile, dar nu pot să intru în mintea celor din jur ca să ştiu care va fi următoarea lor decizie care mă va afecta. Într-adevăr reuşesc să prevăd anumite reacţii la anumite persoane, dar cum pot să cunosc la fel de bine toate acele fiinţe care mă înconjoară. Nu pot şi asta mă face să mă simt neputincioasă de atâtea ori pentru că puterea înseamnă controlul desăfârşit, cel puţin pentru mine.
      Cum am cam pierdut controlul blogului şi a fost lăsat în cădere liberă pentru o perioadă lungă de timp. Vine întrebarea „What’s next?” La care aş vrea să ştiu să răspund, dar din păcate încă nu am găsit un răspuns potrivit. Singurul lucru pe care îl pot declara convinsă este că voi reîncepe promovarea poveştilor pentru că la urma urmelor de acolo am plecat şi acesta a fost începutul blogului.
      Fiind spuse toate aceste lucruri vă reamintesc toate datele de care am nevoie pentru a vă promova poveştile:
      * Pentru ficuri:
- Nume/Nick
- Titlul ficului/poveştii;
- Rezumatul ficului/poveştii;
- Link-ul ficului/poveştii.
      * Pentru one-shooturi:
- Nume/Nick;
- Titlul one-shootului;
      * Pentru continuări:
- Titlul ficului;
- Link-ul ficului;
- Numărul capitolului;

TGOP revolution

         Aş putea mereu să încerc din nou şi din nou să fac ceva ce-mi place, decât să încerc să excelez în ceva ce nu-mi place. Şi îmi doresc în viaţă să pot face doar ceea ce îmi place şi totuşi viaţa o să-mi dea mereu părţi neplăcute, dar mereu o să încerc să păstrez o mică părticică din ea şi din puţinul timp liber ce-mi mai rămâne pentru ceea ce mă pasionează. O bună bucată de timp am trăit crezând că în viaţă trebuie să faci ceea ce trebuie şi nu ceea ce îţi place, dar undeva în cursul vieţii am realizat că poţi face şi ceea ce te pasionează. Totul se rezumă la modul în care combini utilul cu plăcutul.
         Sunt o copilă plină de vise şi care îşi doreşte să poată schimba ceva în lumea asta, poate că o să reuşesc la un moment dat sau poate că şi totuşi într-un final tot ceea ce o să-mi rămână cel mai probabil va fi mulţumirea că am încercat să lupt pentru ceva ce mi-a plăcut şi care ar fi putut schimba ceva pentru cineva. Simt zi de zi ce înseamnă „binecuvântarea” de a fi femeie şi deşi uneori acest lucru îmi dă de furcă, sunt mândră că sunt o reprezentantă a sexului frumos. Ştiu ce înseamnă a fi femeie care încearcă să reuşească într-un domeniu în care majoritatea sunt bărbaţi, dar ştiu că la un moment dat o să reuşesc şi o să fiu una dintre ei în acest domeniu.
         Blogging-ul mi-a plăcut dintotdeauna fiind şansa mea de a evada din normalitate şi de a arăta tuturor ce aveam de spus fără teama că cineva m-ar putea răni. Am lăsat zidul jos şi am început să vă arăt câteva părţi din sufletul meu. Sunt tot eu, dar de data asta puţin mai matură sper eu şi pusă pe treabă.
                  Vă invit să urmăriţi evoluţia blogului.

Paşte fericit!

Back on the road

         În societate mereu încercăm să fim ca ceilalţi şi să facem ca tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră să fie conform unui tipar prestabilit şi nu ne permitem să vedem dincolo de barierele societăţii. Nu ne permitem să ne vedem pe noi aşa cum suntem, ci ne creăm o viziune asupra noastră prin prisma celor din jur şi în funcţie de ce a spus X şi Y ne conturăm personalitatea. Putem să recunoaştem sau nu, dar ne ating vorbele celor din jur şi vedem doar ceea ce ne arată restul lumii...învăţăm să trăim în aceste condiţii şi uneori pretindem că chiar nu ne pasă de părerea celor din jur.
         Este foarte important să ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine pentru a putea trăi o viaţă aşa cum ne-am dori şi în armonie cu cei din jur. Avem defecte, dar avem şi calităţi, chiar dacă cei din jur de cele mai multe ori ne scot în evidenţă doar defectele care le convin lor. Aceste persoane ar face bine să-şi vadă mai întâi bârna din faţa ochilor, înainte să se uite la paiul din ochiul vecinului. De cele mai multe ori cei care îţi arat defectele tale sunt persoanele care au un suflet urât şi plin de ranchiună căutând astfel să pară nişte persoane mai bune în comparaţie cu cei din jur.
         Contează ce părere au cei din jur despre tine, dar mai important este ce gândeşti tu despre propria ta persoană. Succesul începe de la tine! Dacă te respecţi pe tine însuţi şi investeşti în tine ai mai multe şanse să reuşeşti în viaţă decât acele persoane care se preocupă mai tot timpul de viaţa vecinului decât de a lui.
         O persoană care are respect pentru sine însuşi este o persoană mult mai plăcută din toate punctele de vedere pentru că ştie cum să aibă grijă de ea şi nu o prea interesează părerea celor din jur pentru că se cunoaşte mai bine decât o fac restul. Suntem frumoase şi deşi uneori simţim nevoia să îi auzim şi pe cei din jurul nostru spunând-o, trebuie să fim conştiente ce anume ne avantajează şi cum să ne punem în valoare astfel încât să-i facem pe ceilalţi să fie conştienţi de prezenţa noastră într-o încăpere.

I'm tired of this life

       Stau şi văd cum viaţa îmi fuge prin faţa ochilor şi eu parcă aş vrea să fac ceva, dar mă tem pentru că totul poate aduce complicaţii, dar nici nu o poţi lăsa să treacă aşa doar...Deşi încerc să-mi păstrez cumpătul câteodată lucrurile îmi scapă de sub control şi nu am cum să scap de asta. Am obosit să fac mereu lucrurile în aşa fel încât să fiu pe placul celor din jur şi să încerc să mă supun unor limite impuse de socitate pentru că aşa trebuie să faci şi nu cum simţi tu că trebuie. Să fiu sinceră m-am săturat să mi se spună că o să vină şi rândul meu când o să întâlnesc tipul ideal, pentru că îmi este bine aşa cum sunt şi nu are rost să mă leg la cap dacă nu mă doare corect?
       Mi se tot reproşează că nu fac lucrurile aşa cum le fac restul şi că nu îmi expun viaţa să mă plâng de ea cum fac alţii. Am probleme ca toţi ceilalţi poate mai mari sau poate mai mici, dar sunt acolo în viaţa mea şi nu mă plâng în faţa celorlaltora şi nici nu vreau să mă ştie întreaga facultate ca tipa care suferă din cauza a nu ştiu cărui tip cum fac altele pentru că la urma urmelor nimănui nu îi pasă de mine sau de tine, ci fiecăruia îi pasă de el însuşi. Aşadar, după o săptămână plină de jale dacă aş putea spune încerc şi eu să scap de problemele sentimentale ale prietenelor şi să-mi reîncarc bateriile pentru a o lua de la capăt zilele acestea.
       Astăzi, îmi doresc doar să îmi fac puţină ordine în viaţă şi să încerc să găsesc un echilibru între tot ceea ce se petrece în viaţa mea. În special să mă ocup puţin de blog pentru că a deviat din nou de la orbită.

Garsonieră studenţească

        Cu toţii ne dorim să facem ceva în viaţă şi totul începe pentru majoritatea din şcoli acolo unde ar trebui să ne fie dezvoltate abilităţile noastre ceva ce nu se prea întâmplăîn România, dar totuşi nu poţi ajunge prea departe dacă nu ai investit timp, bani şi pasiune în ceea ce vrei să faci. Din această cauză majoritatea elevilor decid să meargă la o facultate, iar studenţii sunt într-un anumit fel obligaţi să urmeze un master pentru că fără el nu eşti nimic. O dată cu plecarea la facultate încep şi responsabilităţile, mai mult pentru cei care pleacă de acasă într-un alt oraş decât pentru cei care rămân în oraşul lor, un nou mediu în care trăieşti cu persoane noi şi o nouă casă sau mai bine zis o nouă cameră în care să te refugiezi. Însă nu-ţi permiţi să faci totul aşa cum vrei pentru că majoritatea lucrurile sunt influenţate de facultate şi de persoanele cu care convieţuieşti. Mie mi-a fost greu să mă adaptez într-un oraş nou unde nu cunoşteam pe nimeni şi nimic, dar când ajungi în garsoniera ta şi totul pare pustiu fără mama care să te întrebe cum ţi-a fost ziua sau tata care să comenteze ceva, vecina care să vină la o poveste şi fără prietenii cu care ieşeai la o plimbare este greu, dar nu imposibil.
        Garsoniera aia amărâtă devine noul tău refugiu, locul în care te poţi relaxa fără să fi analizat de colegul sau de alţi indivizi care par mai interesaţi de acţiunile tale decât de cursuri, şi totuşi ea pare pustie pentru că pereţii sunt prea albi fără nici un tablou, nici o floare prin casă şi fără pic de personalitate...este greu să te întorci înapoi la ea cu dragă inimă şi bucuroasă să fii acasă. Aşa că trebuie să găsesc nişte soluţii pentru ai da puţină personalitate fără să deranjez proprietarul că i-am găurit pereţii sau că i-am stricat te miri ce. Mă poate ajuta cineva?.
        În căutarea unei soluţii potrivite am vizitat o mulţime de magazine atât reale, cât şi online şi tot nimic şi asta devenise o problemă. În timp ce mă uitam la imagini cu diferite decoraţiuni îmi imaginam ce mi-ar spune un doctor al casei şi în mintea mea l-am numit Doctor Deco..
Eu: Oare asta s-ar potrivi?.
Doctor Deco: Crezi că asta este ceea ce cauţi?.
Eu: Nu ştiu...că dacă aş ştii nu aş mai vobi cu tine..
Doctor Deco: Tind să cred că nu te prea reprezintă, trebuie să fie ceva care să te facă să te simţi acasă şi nu într-un pub..
Eu: Asta’i drept, dar ce mă reprezintă?.
Doctor Deco: În momentul în care o să-l vezi o să-ţi dai seama că este ceea ce îţi trebuie până atunci caută.
Eu: Te referi la mobilă, nu?.
Doctor Deco: Normal, tu la ce credeai?.
Eu: Şi cum ar trebui să arate?.
Doctor Deco: Oh, haide...nu pot să-ţi spun eu ce îţi doreşti trebuie să descoperi tu. Totuşi, ar trebui să te uiţi la nişte lucruri mai clasice. Poate nişte veoze?.
Eu: Veoză? Pe bune!.
Doctor Deco: Încercarea moarte n-are..
Eu: În fine. Hai că o fac şi pe asta..

        Intru pe un site şi caut secţiunea cu veoze nu o găsesc numită aşa, dar găsesc ceva asemănător: „Corpuri de iluminat” tentată dau click şi mă uit plictisită la imaginile cu veoze şi într-un final am găsit ceva perfect pe gustul meu care te duce cu mintea la apariţia curentului şi care s-ar potrivi perfect atât în garsoniera mea, cât şi în viitorul meu birou..
Doctor Deco: Ţi-am zis eu că o să găseşti. .

        Câteva zile mai târziu mă sună verişoara mea din Bucureşti şi mă anunţă că undeva pe Strada Blănari nr.12 a găsit ea un magazin cu decoraţiuni interioare şi că a văzut o figurină care ar fi perfectă pentru mine în opinia ei, dar ca să fie sigură că îmi place ceea ce a văzut îmi dă link şi surpriză acelaşi site de unde îmi comandasem lampa şi care pe deasupra se numea chiar Doctor Deco! Intru sceptică ştiind că gusturile noastre nu se prea potrivesc şi mă uit la faimoasele figurine, însă de data asta chiar a gândit ca mine. O figurină care întruchipează o tânără cu o siluetă de invidiat se întindea uşor trecându-şi mâinile prin păr plină cu graţie, ceva ce oricărei fashioniste iar plăcea şi chiar şi pe mine m-a dat gata. Aşa că logic îmi comand şi eu una.
        Acum garsoniera mea arată cât de cât pe gustul meu, are câteva tablouri agăţate în cuie înlocuindu-le pe cele ale proprietarei şi în plus pe noptiera mea se află o lampă foarte chic...Ce să mai spun de figurina din vitrină care priveşte cu graţie tablourile mele. Altă viaţa acum.
        Acest a articol a fost scris pentru Spring SuperBlog.

Cerută în căsătorie de vecin

          Totul s-a petrecut foarte repede şi aş putea spune că nici unul dintre noi nu se aştepta să-l cunoască pe celălalt şi lucrurile să evolueze atât de repede, dar s-a întâmplat şi acum sunt în al nouălea cer. El este tot ceea ce mi-am dorit şi este potrivit pentru mine, iar asta mă face foarte fericită mai ales că ştiu că lucrurile sunt reciproce. Cine ar fi spus că vecinul enervant care începea să asculte muzică sau să mute mobila când îmi era lumea mai dragă şi mai ales în clipele în care aveam atâta nevoie de linişte avea să fie cel potrivit pentru mine. Şi când te gândeşti cât de ciudat s-a întâmplat, ca în cântecul ăla „Te-am văzut, te-am plăcut” a fost dragoste la prima vedere aşa cum îmi spune el.
          Era o dimineaţă în care îmi oprisem alarma după ce a sunat de câteva ori şi am dormit mai mult decât trebuia, apoi când m-am uitat la ceas şi am văzut cât este ceasul nu ştiam ce să fac prima dată. De cafeau de dimineaţă nici nu se mai punea problema, îmbrăcat şi machiat în zece minute şi pe deasupra afurisitul de creion refuza să-şi facă datoria cum se cuvine şi parcă avea atracţie spre ochiul meu. Într-un final am reuşit să fac totul şi arunc o ultimă privire în oglindă, de parcă aş fi ştiut ce urma să se întâmple, totul era gata pe cât se poate. Deschid uşa liniştită şi bucuroasă că m-am încadrat cât de cât în timp şi când să mă întorc să plec un idiot i-a liftul lăsându-mă pe mine cu buza umflată. Înjur în sec şi îi dau de mâncare cât să pună şi în frigider şi cobor scările grăbită să ajung cât mai repede. După opt etaje ajung frântă jos şi arunc o privire disperată pe ecranul telefonului, deja mă aflam în întârziere şi mă îndrept repede spre staţia de taxiuri şi caut unul liber. Când reuşesc într-un final să găsesc un taxiu repede vine acelaşi vecin îngâmfat şi se urcă în el fără să-i pese că urma să mă urc în acelaşi taxiu. Câteva săptămâni mi-a făcut acelaşi lucru zi de zi fără să-i scape vreo ocazie să-mi fure liftul şi taxiul de câte ori putea.
          După vreo două săptămâni s-a oprit chiar înainte să urce în taxiu şi mi-a spus: „Tu o să fii soţia mea!”, apoi s-a urcat în taxiu înainte să apuc să mai spun ceva reuşind să mă sperie puţin. În aceeaşi zi seara am găsit în faţa uşii mele un buchet mare de trandafiri cu un bileţel pe care scria:
„Îţi mulţumesc pentru răbdare şi îmi cer scuze pentru nervii provocaţi. Al tău, A.”
          Am făcut imediat legătura cu vecinul enervant şi am decis să arunc florile în coşul de gunoi de lângă lift asigurându-mă că o să le găsească acolo a doua zi dimineaţa. În dimineaţa următoare m-am trezit din timp având grijă să nu fac zgomot şi să-şi dea seama că plec mai devreme, dar în momentul în care am deschis uşa el era lângă lift privind florile din coş. Am încercat să intru în apartament, dar deja se întorsese cu faţa la mine şi zâmbea: „Speram totuşi să pui florile într-o vază, nu în coşul de gunoi.” Îl priveam uimită şi speriată pentru că tipul putea fi foarte simplu un obsedat.
          De atunci au trecut două luni şi astăzi m-a cerut în căsătorie, chiar dacă pare mult prea rapid pentru noi am putea spune că este ceva normal. Fericită şi entuziasmată deja mă gândesc la toate acele lucruri minunate pe care ar trebui să le am în ziua mult visată. Mi-aş dori ca nunta să fie una ca în poveşti şi toţi invitaţii să se simtă bine, să se bucure de mâncarea bună şi de ambianţa plăcută. Deja ştiu cum aş vrea să fie totul un salon mare lângă o grădină ar fi perfect, iar în interior mi-ar place să fie un ring mare de dans în unul din capetele salonului şi în partea opusă să fie mese mari şi rotunde. Husele scaunelelor să fie albe cu câte o fundinţă neagră pe spătăr, iar feţele de masă să fie despărţite de două dungi subţiri negre.

          Aranjamentul floral trebuie să ne amintească de prima dimineaţă în care am început să vorbim, deci cu siguranţă trebuie să fie un buchet de trandafiri roşii. Pe mese să se afle pentru fiecare invitat câte o atenţie specială care să le amintească de nunta mea. Ar fi foarte interesant dacă am putea să amplansăm undeva un colţişor al amintirilor unde să fie o cabină fotografică asămănătoare celor din mall, dar să semene cu un lift şi bineînţeles pe o măsuţă am putea pune nişte cartonaşe roşii alături de care să se afle un pix negru pentru ca invitaţii să scrie nişte mesaje pe care apoi să le pună într-o cutiuţă în formă de taxi, pe care să le punem în albumul de nuntă şi să ne amintim de această zi minunată. Bine înţeles nunta nu ar fi perfectă dacă nu aş avea rochia perfectă, mi-ar place o rochie prinţesă cu corset şi cu o trenă lungă. În momentul în care oaspeţii vor ţine discursuri mi-ar plăcea ca paharele noastre de şampanie să fie costumate în mire şi mireasă. O prietenă mi-a recomandată Salon du Mariage pentru nunta mea perfectă.

           Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog şi este pură ficţiune.

Regizor pentru o zi

          La prima vedere pare simplu să fii regizor sau scenarist, dar nu este chiar aşa. Trebuie să ai imaginaţie, să ai răbdare şi să ai talent. Pentru o zi mi-am permis să visez şi să mă joc la fel ca în copilărie, să testez ce ar însemna să fac parte dintr-o altă lume în care nu contează rezistenţa, construcţia, materialele şi condiţiile pe care piesa mea trebuie să le îndeplinească. Să văd ce înseamnă o lume în care animalele vorbesc, în care totul poate fi construit aşa cum îmi propun eu şi în care nimeni nu poate schimba planul iniţial.
          Aşadar, să începem!
          Pe fundal începe o melodie veselă, dar relaxantă care te conduce într-o lume în care totul contează, de la micile probleme cotidiene până la marile dileme ale lumii întregi. Cu toţii ne confruntăm zi de zi cu o problemă banală, dar în acelaşi timp persistentă şi anume: „Ce să mănânc?!”Soluţia este simplă şi depinde doar de inspiraţia persoanală şi de gustul fiecăruia, dar se poate rezolva cu uşurinţă cu ajutorul Caşcavalului Delaco.
          O gospodină simte mereu nevoia de a avea în frigider caşcavalul Delaco, astfel la început pune în frigider o felie de caşcaval, apoi apărând roata de caşcaval întreagă. O voce pe fundal spune: „Caşcavalul Delaco niciodată suficient, întotdeauna simţi nevoia de mai mult.” Până şi ceilalţi colocatari ai frigiderului cunosc faima lui, unii mai invidioşi, alţii fericiţi că se află în preajma lui.
          Apare o roşie căreia i se scurge încet o lacrimă pe rotunjimea ei şi suspină spunând: „Ştiam eu că lipsea ceva.”, este foarte entuziasmată să se afle în preajma unei celebrităţi ca el.
          Unii sunt bucuroşi că au ajuns în sfârşit să se bucure de prezenţa lui, pe când alţii care nu au succesul lui sunt doar invidioşi la fel ca şi apa minerală, care îşi aruncă cuvintele pline de invidie: „Mai lipsea un covor roşu.” răspunse cu sarcasm roşiei.
          Toţi sunt emoţionaţi de prezenţa lui, chiar şi borcanul cu gem care ştie cât de delicios este îi recunoaşte meritele: „Nimic nu se compară cu el.”
          Iar pătrunjele mai fericit decât toţi ceilalţi repetă entuziasmat cu o voce tremurândă: „Este aici! Este aici!”
          Caşcavalul se află în centrul universului lor şi toţi sunt curioşi să-l cunoască aşa că se apropie unii mai timizi, alţii mai îndrăzneţi de el. O voce pe fundal dă glas gândurilor fanilor lui: „Întreaga lume se învârte în jurul lui...pentru că este faimos şi toţi ştiu de ce.”
          O nouă imagine în care găsim caşcavalul Delaco înconjurat de toţi fanii lui cu mesajul: „Pentru fani, cel mai bun.”
          Cam aceasta este experienţa mea de scenarist şi mai jos vă las rezultatul muncii mele de regizor amator.

          Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014.

Hello, March!

          Probabil că puţini au curajul să recunoască că se tem de modul în care sunt judecaţi de restul, dar în fond cu toţii ne temem de modul în care ne percep cei din jur. Contează modul în care suntem etichetaţi de ceilalţi pentru că de asta trăim într-o societate şi de asta încercăm să stabilim relaţii cu cei din jur. Dacă nu ar conta deloc părerea celor din jurul nostru am putea trăi mult şi bine în vârful unui munte fără să vorbim cu cineva. Din păcate sau din fericire sunt puţine cazuri în care se întâmplă una ca asta pentru că omul este o creatură complexă care simte nevoia de a fi înconjurat de cei din jur, de a vorbi cu cineva, de a simţi ceva pentru cei din jur şi de a simţi că contează.
          Recunosc pentru mine contează părerea celor din jur şi chiar dacă mă prefac că totul este ok, în sinea mea ştiu că mă afectează ceea ce se vorbeşte despre mine şi nu pot să ascund asta faţă de mine. Cât despre cei din jurul meu pot ascunde multe pentru că îmi este mult mai uşor să mă ascund în carapacea mea şi să-i las să creadă ce vor despre mine. Pentru o perioadă lungă am fost influenţată mereu de părerea celor din jur şi a fost o perioadă foarte ciudată pentru că nu mai eram eu, ci eram doar proiecţia a ceea ce-şi doreau ceilalţi să vadă în mine. Acum, însă am reuşit să fiu ceea ce sunt şi să fac doar ceea ce cred eu că este bine, deşi mulţi o să mă judece aspru şi eu o să ascult plină de amărăciune ceea ce spun ei.

Ne-am transforma toţi dacă am avea curajul să fim ceea ce suntem. .~ Marguerite Yourcenar

Primăvara aceasta începe cu SuperBlog...

           Niciodată nu mi-a plăcut frigul poate pentru că sunt o persoană rece la propriu şi la figurat, iar de ceva vreme pot spune că urăsc zăpada din cauza celor petrecute cândva. Toate aceste motive, dar şi dorinţa de a ieşi din vizuină afară m-au făcut să-mi doresc primăvara cu nerăbdare şi mai ales căldura aceea tipică acestei perioade. Şi uită-ne ajunşi în prima zi de primăvară cu un soare care ne bucură sufletele cu căldura lui.
            Astăzi totul pare să îmbrace o altă culoare şi să fie mai vesel, să aducă noi speranţe i noi vise de îndeplinit. Anul trecut în toamnă m-am înscris la Super Blog 2013 din motive personale nu am participat la toate probele şi în această primăvară îmi încerc din nou norocul la Spring SuperBlog 2014. Sper să ajung între finalişti.
           O primăvară frumoasă!

Everything is ready...so let’s go on

        Mereu am fost indecisă, dar în momentul în care am reuşit să-mi dau seama ce anume îmi doresc am obţinut acel lucru indiferent de câtă muncă ar fi trebuit pentru a reuşi. Mulţi spun că sunt ambiţioasă, dar nu ştiu dacă este vorba doar de ambiţie sau poate doar convingerea că trebuie să se întâmple asta. La fel s-a întâmplat şi în cazul blogului, dar într-un final am reuşit să găsesc lucrul pe care trebuia să-l fac. O să încerc să vă surprind mereu cu cât mai multe noutăţi, care sper să fie pe gustul vostru.
        Pentru moment vă anunţ doar că blogul o să aibă şi o galerie cu poze care mă inspiră pe mine şi care-mi plac. Sper ca printre aceste poze să găsiţi şi voi câteva care să vă placă. Galeria o găsiţi aici. Enjoy!

Hello, February!

        Mă gândeam cum ar fi să începem o noua lună cu un motto potrivit? Şi având în vedere că este o lună în care se sărbătoreşte dragostea pentru unii acesta fiind un prilej de bucurie, iar pentru alţii (ca şi pentru mine) este o lună ca oricare alta în care nimic special nu se mai întâmplă. Aşadar, motto-ul pentru această lună o să fie:

A şti înseamnă mult, dar nu totul.~ Juliana Mallart

        Acesta este motto-ul meu în februarie. Al vostru care este?

Il mio ritorno

         Bonjour, mon amis! Ce părere aveți de iarna târzie care s-a instalat peste ţara noastră? Ei bine, mie una nu-mi place pentru că îmi aduce aminte de o perioadă urâtă din viaţa mea...
         Aflată într-o pauză din sesiune şi cu puţin timp ca să mă întorc în faţa tastaturii mă gândeam la câte planuri făcuserăm anul trecut şi cum mă lăsasem influenţată să o iau într-o direcţie care nu mi se potrivea mai deloc mie. Nu sunt genul de persoană care să-şi pună părţi din suflet pe tavă şi să o las în văzul tuturor, dimpotrivă sunt o persoană care-şi înfruntă de cele mai multe ori demonii singură şi pe care viaţa a învăţat-o că indiferent de ce s-ar întâmpla trebuie să te descurci singur sau o să ajungi la fund. Şi poate că asta mă face să par o persoană rece sau pretenţioasă, dar sunt doar o persoană care nu se încrede uşor în toată lumea pentru că a fost rănită de suficiente ori.
         Dar să lăsam asta deoparte şi să trecem la treburile noastre, adică la blogul aici de faţă care până acum a cam fost neglijat şi parcă naviga fără ţintă. Deşi obişnuiam să tratez subiecte din diferite domenii trebuie să recunosc admir foarte mult blogurile care se ocupă doar de un domeniu, însă nu cred că TGOP ar trebui să fie un astfel de blog.
         De acum încolo la fel ca şi până acum, pe blog vom trata diferite subiecte care au legătură cu universul feminin. Aşadar, începând de astăzi marcăm un nou început şi vă invit să-mi spune-ţi părerea voastră. Ce aţi vrea să găsiţi pe viitor pe blog? Ceva sugestii...

Un nou început în 2014

       Cu toţii avem nevoie de câte un nou început, dar câţi dintre noi putem să facem cu adevărat schimbările de care avem nevoie pentru a face lucrurile diferit? Recunosc mi-am propropus de nenumărate ori să mă schimb şi să schimb multe în viaţa mea, dar într-un final comoditatea a câştigat şi nimic nu s-a schimbat. Acum câteva zile un an s-a sfârşit şi un altul a început, de această dată nu mi-am stabilit nişte rezoluţii pentru anul care a început şi am decis să fac lucrurile să vină de la sine fără a le plănui de ceva timp în urmă. Acum nu mai încerc să fiu la fel ca şi restul, ci doar să fiu eu şi să mă simt bine eu cu mine pentru că asta contează la urma urmelor.
       Trecutul ne va urma peste tot şi nu putem schimba asta, iar pe blog trecutul va rămâne mereu prezent prin postările mele, vizualizările şi comentariile voastre. 2014 sper că va fi mai frumos, că vă voi aduce mai multe concursuri şi mai multe informaţii pe placul vostru. Voi ce v-aţi propus pentru noul an?
       La noi moşul a întârziat puţin şi abia acum a adus un dar blogului şi anume un nou banner care se potriveşte mai bine cu noul conţinut. Ce părere aveţi?

T.G.O.P. vă urează: La mulţi ani!!!

Un an nou este ca o carte nescrisă. Creionul se află în mâinile voastre. Vă urez să scrieţi cea mai frumoasă poveste a vieţii voastre în 2014. La mulţi ani!!!

Crăciun fericit!

              Într-o perioadă în care magia îşi face simţită prezenţa şi în care toată lumea aşteaptă venirea moşului trebuie să vă urez şi eu: Sărbători fericite!

              Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţă, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste.

T.G.O.P Tour

          Învârtindu-mă în jurul blogului şi încercând să găsesc din nou aceeaşi pasiune cu care am început şi despre care vă spuneam săptămânile trecute, mă amuz când observ cât de naivă eram acum câţiva ani şi totuşi cât de matură mă credeau alţii. Dacă arunci o privire asupra blogului că admina este o persoană foarte preocupată de aspectul fizic şi superficială. Nu pot spune că sunt o astfel de persoană sau că nu sunt pentru că nu ştiu cum mă văd ceilalţi, dar ştiu că nu mă iau după fizic în viaţa reală şi asta datorită unui principiu de viaţa după care m-am ghidat din totdeauna.
            Într-adevăr contează şi imaginea pe care o ai, mai ales în societatea care se ghidează după astfel de lucruri şi acest lucru îl valorez foarte mult datorită persoanei care m-a învăţat acest lucru şi care acum nu mai este printre noi. Ca să poţi răzbate în viaţă trebuie să fii atent la detalii pentru că ele fac diferanţa, contează totul în viaţă şi trebuie să te bucuri de toate lucrurile mărunte şi simple care te înconjoară. Ştiu că multe persoane consideră că a te aranja şi a te machia este o prostie pentru că asta fac majoritatea persoanelor. Dar nu trebuie să faci toate astea pentru că aşa fac şi restul, ci trebuie să o faci pentru ca tu să fii persoana care deţine controlul. Pentru că la urma urmelor chiar dacă nu vrei să recunoşti uneori te simţi inferioară tuturor acelor persoane care se aranjează şi arată mai bine, după care lumea întoarce capul şi pe care lumea o priveşte cu plăcere. Nu mă refer la acele persoane care folosesc toate produsele cosmetice în exces, ci la fetele şi femeile care le folosesc în limita decenţei.
            Când eram mică şi treceam pe lângă o fată care era aranjată, machiată şi îmbrăcată frumos mă făcea să visez cum voi fi eu când voi fi mare şi îmi doream să fiu asemănătoare cu ele. Şi acum la rândul meu, îmi place să cred că şi eu inspir alte fetiţe să înveţe să se îngrijească aşa cum trebuie.

Remember the second post

 Cu Twilight am pornit acum câţiva ani şi tot cu el am continuat pe parcurs. Şi chiar dacă fenomentul seriei Twilight a ajuns la capăt noi unii dintre fanii seriei rămânem fideli amintirii acelor cărţi şi filme care pentru o perioadă lungă de timp ne-a ţinut cu sufletul la gură în aşteptarea sfârşitului. Şi uită-ne acum la aproape un an de la marele sfârşit filmelor din serie amintindu-ne cu melancolie de ele şi de actorii preferaţi. Îmi amintesc cu plăcere zilele dinaintea premierelor în care toată lumea căuta să afle cât mai multe informaţii despre film şi cât de fericită eram când găseam câteva poze din film înainte, dar şi după vizionarea filmului. 

Care a fost filmul preferat din serie? Ce scene v-au plăcut? Şi care a fost sau este actorul preferat din seria Twilight?

Povestea unui blogger

         La început multă lume mă întreba de ce am ales să devin blogger şi oricât mă străduiam să găsesc răspunsul potrivit nu reuşeam să o fac pentru că niciodată nu m-am străduit suficient. Astăzi, însă am găsit răspunsul la această întrebare şi îţi pot spune că am devenit blogger pentru că am vrut să mă exprim liber fără să mă tem că vreodată voi întâlni persoanele care mă citesc şi ei nu-mi vor putea spune faţă în faţă ce părere au despre mine. Mai pe scurt, aici o să mă simt întotdeauna liberă să spun ceea ce gândesc fără ca vreodată să trebuiască să mă gândesc la consecinţele care vor urma. Aici sunt doar un nickname ales la întâmplare şi majoritatea nu ştiţi cum arată fata din spatele blogului, aici sunt doar „Angel Hope” sau Ella, ori Ellie. Nu contează dacă sunt frumoasă sau urâtă, slabă sau grasă, înaltă sau scundă...Aici mă pot refugia într-o lume a mea în speranţa că la un moment dat voi găsi o persoană căreia să-i trezesc interesul suficient de mult încât să mă asculte şi să încerce să descopere ceea ce alţii nu văd.
         Aş putea să spune că totul a început ca un basm cu bine cunoscutul început: „A fost o dată ca niciodată” pentru că niciodată nu am simţit o asemenea pasiune pentru ceva care la început poate că părea că va fi pentru scurtă durată, dar nu a fost aşa. Cel puţin mie personal 3 ani şi jumătate mi se pare o perioadă destul de lungă. Începutul începuturilor a fost de fapt Saga Amurg şi dragostea dintre cei doi protagonişti, Bella şi Edward, care a fost sursa mea de inspiraţie pentru o perioadă destul de lungă. În acele zile friguroase din iarna anului 2009 citisem cu sufletul la gură cele patru romane din Saga Amurg şi îmi doream din răsputeri o continuare a poveştii descrisă în ele aşa că am început să caut pe internet date despre o posibilă continuare şi nu ştiu cum am făcut, dar în final am descoperit fanficurile. Imaginaţia acelor persoane minunate care se osteneau să ne spună cum ar continua povestea în viziunea lor sau cum ar transforma-o ei,m-a uimit şi m-a inspirat să găsesc o modalitate prin care să fac o legătură între toate aceste poveşti minunate şi cei care erau ca mine, mereu în continuarea unor poveşti minunate. De aici şi ideea de început a blogului, promovarea fanficurilor şi a continuărilor acestora. Mi-a luat câteva luni ca să mă decid că chiar vreau să fac asta şi cum în perioada tezelor aveam nevoie de puţină scăpare am început să-l conturez puţin câte puţin până când a ajuns în 23 mai să fie exact aşa cum vroiam la acel moment. Acum realizez însă câtă satisfacţia aveam atunci când vedeam că oamenii chiar vroiau ca eu să fac asta, că cei din spatele acestor poveşti minunate mă căutau pentru a le promova poveştile.
         Am promovat poveştile celor care doreau acest lucru până de curând când au ajuns să fie tot mai puţine persoane care să se ocupe de scrierea sau traducerea acestor poveşti. În trecut am schimbat de câteva ori titlul blogului până când am ajuns la forma de acum. De ce „The Gift Of Passion”? În primul rând pentru că acesta este darul pasiunii mele pentru toţi cei care îl accesează şi pentru că bloggingul reprezintă o pasiune pentru mine, pentru ideea acestui titlu trebuie să-i mulţumesc celei mai bune prietene a mele micuţul meu sis, Dyanna.
         Timpul a schimbat blogul, dar şi bloggerul din spatele lui. La fel cum eu am reuşit să mă „maturizez” aşa şi blogul a început să prindă o formă mai matură şi să devină un blog în adevăratul sens al cuvântului. Întotdeauna am căutat să fiu la curent cu tot ceea ce era nou în blogosferă şi să aduc toate aceste îmbunătăţiri blogului, ceea ce ar putea fi considerată o greşeală sau poate că nu. De ce este o greşeală? Pentru că schimbând mereu câte ceva la aspectul blogului induci în eroare cititorul care se obişnuise să găsească într-un loc diferite informaţii şi probabil că mulţi dintre noi nu au răbdare să caute la un interval de timp ceea ce doreşte să citească pe blog din nou şi din nou. Partea bună este că aceste îmbunătăţiri te ajută să evoluezi.
         Cea mai mare greşeală a mea ca blogger este izolarea de restul bloggerilor. Pot să dau vina pe timp, pe facultate, dar singura vinovată sunt eu pentru că nu am ştiut să-mi administrez corect timpul.
Mereu am fost mai preocupată de părerea cititorilor mei despre blog decât părerea mea personală despre munca mea şi aşa am ajuns să mă ocup de blog într-un mod puţin cam impersonal şi să tratez subiecte care pe mine uneori nu mă pasionau, dar speram că o să-i atragă pe cititorii mei şi aceasta a fost una dintre greşelile mele ca blogger pe care aş putea să o traduc ca lipsă de comunicare dintre mine şi voi.          De foarte multe ori mi se părea că există un zid între mine şi voi, nu ştiu nici când şi unde a apărut acest zid şi nici care este cauza apariţiei lui. Am învăţat să fiu mereu politicoasă şi să mă adresez uneori cu prea mult respect, iar acest mod în care mă adresez tuturor m-a făcut să par o persoană rigidă şi mult prea rece.
         Ca blogger am avut momente în care am ajuns în punctele în care-mi doream şi am avut momente în care am fost o epavă şi totul se realiza mecanic. Dacă vrei să-ţi creezi un blog şi să ai vizualizări cel mai important este să ştii să comunici cititorilor exact ceea ce vrei şi să nu pari o persoană ipocrită. Cel mai important pentru un blogger este să recunoască faptul că totul se datorează cititorilor lui pentru că dacă ei nu ar intra pe blog şi nu ar citi ceea ce scrie,atunci blogul ar fi un mare eşec. Şi totuşi a fi blogger nu înseamnă că trebuie să vânezi aceste lucruri, ci să le meriţi. Cel mai greu este să găseşti o metodă de mijloc între a oferii cititorilor ceea ce-şi doresc ei şi ceea ce îţi place ţie ca blogger.
         Mereu trebuie să existe un mic detaliu care te diferenţiază de restul, care te face să fii mai special decât ceilalţi bloggeri. Aţi observat atunci cât de plictisitor poate fi atunci când mai multe bloguri tratează acelaşi subiect şi de multe ori totul seamănă? Ei bine, ideea este ca atunci când abordezi acelaşi subiect care apare pe alte bloguri,tu să-l tratezi diferit, să-l faci mai special decât restul. Se ştie că primul lucru pe care un cititor îl vede la un articol este titlul, ei bine acesta trebuie conturat în aşa fel încât să îl atragă să-i citească şi continuarea.
         Ca blogger v-aş sfătui să nu uitaţi niciodată bucuria pe care o ai la începutul primelor postări când observi câte vizualizări ai şi cea mai mare dintre ele este primul comentariu primit de la o persoană străină vouă. Nu uita să scrii pentru tine pentru că aşa o să te simţi mult mai împlinit şi o să-ţi satisfaci cititorii.
         Povestea blogului a început cu nişte volume care continuă să trăiască în sufletele noastre şi cum povestea celor doi îndrăgostiţi continuă pentru eternitate şi o să continue mult timp de acum înainte pentru că încă nu am ajuns la momentul în care să ne spunem rămas bun.

La mulţi ani, România!

        La mulţi ani, dragii mei români!!!