Se numeşte „Mai vedem noi, Cullen!”, are
până în prezent 18 capitole şi rezumatul: „Alice şi Bella sunt cele două
surori Swan. Să vorbim mai întâi despre acţiune. Ele două împreuna cu părinţii
trăiesc, practic, în Forks-Washington (aşa spune Alice). Dar datorită
priceperii inegalabile a doctorului Swan, sunt nevoiţi să se mute în uriaşul
New York. Mda, o familie
plină de bani! Odată ajunşi acolo, muuuulte se vor schimba. Revenind la personajele noastre. Alice e în prim plan. Ea este o
tipa veselă şi energică până la Dumnezeu! Iubeşte sportul, e foarte băietoasă,
uneori rebelă, dar şi o prietenă bună. Urăşte fiţoşii si din această cauză, nu
îi surâde ideea mutării într-un asemenea oraş-metropolă. Are un caracter
puternic şi întotdeauna ştie ce vrea. Bella este o fată simplă şi foarte
frumoasă. Deşteaptă şi mereu ascultătoare. Chiar dacă pare opusul lui Alice, se
înţelege nemaipomenit de bine cu ea. Fetele se iubesc enorm de mult…Ajung în
New York etc. Se alege cel mai bun liceu pentru tinerele domnişoare. Acolo
apare domnul Cullen, zeul şcolii evident. O place pe Bella din prima, dar cu
timpul va ajunge să-şi dea seama că nu simte doar atracţie faţă de ea…Şi aşa
Alice fierbe văzând tentativele lui Edward în a o agăţa pe sfioasa Bella. Fierbe şi îi jură razboi zeului şcolii,
strigându-i la minut «Mai vedem noi, Cullen!»” Îl
găsiţi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu