Social Icons

marți, 31 iulie 2012

Combate căderea părului cu tratamente ieftine şi eficiente


Dacă încă te lupţi cu căderea părului şi ai încercat toate tratamentele şi şampoanele existente pe piaţă, e cazul să te opreşti! Nu are rost să cheltuieşti o avere pe produse care nu-şi dovedesc utilitatea. Deşi ai spune că tratamentele naturiste implică foarte mult timp şi îndemânare, de obicei, sunt cele care dau rezultate garantat.
Iată câteva sugestii pentru cum să combaţi căderea părului:     
1. Masaj cu ulei de măsline sau cu ulei de ricin. Este recomandat să-ţi masezi scalpul timp de zece zile cu una din cele două uleiuri. Ca rezultatul să fie cel garantat, înfoşoară-ţi părul într-un prosop şi aşteaptă măcar două ore că uleiul să-şi facă efectul.
2. Infuzie de coadă calului. Folosirea acestei infuzii presupune spălarea părului cu orice şampon anterior. Infuzia trebuie folosită în schimbul balsamului sau a măştii, că o metodă de clătire după şamponare. Acest tip de tratament necesită un timp îndelungat de folosire pentru ca efectele să apară.
3. Tinctură de brusture are dublă-funcţionare. Această tinctură îţi vine în ajutor şi-n cazul problemelor legate de mătreaţă. Tot ce trebuie să faceţi este să masaţi uşor scalpul cu ajutorul acestei tincturi.
4. Decoct (ceai) de urzică sau frunze de mesteacăn. Asemenea infuziei de coadă calului, acest ceai obţinut din urzică trebuie folosit la clătire. De asemenea, ajută la regenerarea podoabei capilare şi la întărirea firului de păr.

luni, 30 iulie 2012

Lunea de colecţie (56)

Gheorghe Scripcă
Gheorghe Scripcă (n. 27 iulie 1930, Ilişeşti, Suceava, d. 5 ianuarie 2002, Bucureşti) a fost un prozator, poet, dramaturg român, lector universitar şi redactor în cadrul Televiziunii Române. Scriitorul Gheorghe Scripcă s-a născut in comuna Ilişeşti, judeţul Suceava la 27 iulie 1930. A absolvit Facultatea de Filologie la Iaşi în anul 1954. În perioada 1955 - 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice şi Institutul de Teatru din Bucureşti. Între anii 1959 - 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 - 1962) la „Revista Sindicatelor”. Între 1963 - 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română şi Radiodifuziune. După pensionare, din 1990 până in 2002, a colaborat cu publicaţia „Meridianul Românesc” din S.U.A. Activitatea sa literară a avut ca pilon central scrieri în versuri şi proză adresate copiilor şi tineretului. Talentul literar i-a fost recunoscut încă din 1954, când Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie. A scris piese de teatru pentru copii şi scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuşi şi marionete. A realizat şi traduceri şi adaptări din limba bulgară.

duminică, 29 iulie 2012

„Prometheus”

Descriere: Cu „Prometheus”, Ridley Scott, regizorul seriei Alien şi a filmului Blade Runner,  a creat o nouă mitologie în care o echipă de exploratori descoperă indicii despre originile omenirii, care îi conduc într-o călătorie tulburătoare la bordul navei Prometheus, spre cele mai întunecate colţuri ale Universului. Acolo, ei trebuie să ducă o luptă înspăimântătoare pentru a salva viitorul rasei umane.
Regia: Ridley Scott
Distribuţie: Michael Fassbender, Noomi Rapace, Charlize Theron, Guy Pearce, Patrick Wilson, Idris Elba, Logan Marshall-Green, Rutina Wesley, Rafe Spall
Durată: 124 minute
Genul: Acţiune, Horror, SF
Site oficialPrometheus
Trailer:

sâmbătă, 28 iulie 2012

Continuări


A apărut capitolul 6 din Ţigara care arde.
A apărut capitolul 6 din A través de la imaginación.
A apărut capitolul 13 din Bitter-sweet feeling.
A apărut capitolul 12 din The Vampire Hunter.
A apărut Epilogul din Project : Returning in Time.
A apărut capitolul Epilogul din Justiţie oarbă.

A apărut one-shootul Psihiatrul inimii mele pe care îl găsiţi aici, aici şi aici.

miercuri, 25 iulie 2012

Afla care este cea mai simplă modalitate de a avea un ten impecabil


Probabil îţi doreşti să scapi de celulele moarte şi să ai o piele strălucitoare, dar nu ştii ce să mai încerci. Dacă ai folosit în zadar creme şi măşti celebre, ar fi cazul să încerci una făcută de tine, preparată în casă.
Ingrediente necesare:
Portocala poate fi răspunsul la problema ta! Sunt deja cunoscute proprietăţile astringente ale acestui fruct. Însă pentru a avea un rezultat garantat, ai nevoie de o lingură de miere, o lingură de suc de portocale proaspăt stors şi strecurat, trei linguriţe de iaurt amestecat cu migdale măcinate şi o picătură de ulei esenţial de portocale.
Mod de preparare:
Mierea trebuie topită la o temperatură nu foarte ridicată, iar apoi, amestecată cu sucul de portocale. După aceea, îndepărtează crema obţinută de pe foc şi las-o la răcit. Adaugă migdalele măcinate şi iaurtul. Dacă tot este un chin să prepari atâtea creme, măcar procesul şi mirosul  să fie plăcut! Iar pentru asta nu trebuie să uiţi de uleiul esenţial de portocale - acesta reprezintă picătura parfumată a cremei.
Mod de aplicare:
Se aplică pe faţă şi pe gât, cu mişcări circulare, evitând zonele sensibile - ochii şi buzele. Se lasă pentru 15-20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.

marți, 24 iulie 2012

Cinci motive pentru care nu te mai simţi sexy


Toate trecem prin momente în care nu ne mai simţim atrăgătoare sau dezirabile şi asta ne afectează foarte mult, pentru că pentru orice femeie acesta este un aspect esenţial. Dacă nu ai reuşit să identifici motivele pentru care nu te mai simţi atrăgătoare, iată câteva posibile motive.
1. O relaţie care nu a mers. După o relaţie care s-a terminat cu o despărţire dureroasă, este greu să te mai simţi sexy. Nu te îngrijora, ai nevoie de un timp ca să te vindeci. Când această perioadă va trece, va trebuie să faci tot ce poţi ca să îţi recâştigi încrederea de sine.
2. Ai nevoie de o schimbare. Ai aceeaşi tunsoare de ani întregi şi problemele cu tenul nu se rezolvă niciodată. E cazul să iei atitudine şi să faci o schimbare. O nouă tunsoare, un tratament, poate chiar şi un nou look te vor ajuta să îţi recapeţi încrederea şi sentimentul că eşti sexy.
3. Partenerul tău nu e chiar cum credeai. Unii oameni rămân în aceeaşi relaţie disfuncţională foarte mult timp. Faptul că nu eşti fericită în relaţia ta amoroasă va lăsa amprente. Dacă nu eşti mulţumită măcar de felul în care partenerul tău te tratează sau crezi că nu vă potriviţi, atunci e cazul să îi spui adio.
4. Încrederea ta a primit o lovitură puternică. Fie că ai aflat că partenerul te înşeală, fie că ai fost respinsă la un interviu pentru un job sau ai probleme de familie, trebuie să ştii că astfel de situaţii sunt strâns legate de felul în care te raportezi la tine însăţi. Caută sursa problemelor tale şi încearcă să le depăşeşti. Aminteşte-ţi că nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici. Şi nimic nu e mai sexy decât o femeie puternică.
5. Nu te-ai mai răsfăţat de ceva vreme. Când a fost ultima oară când ţi-ai luat un parfum care îţi place mult, un set de lenjerie feminină sau ai petrecut o zi la SPA. Feminitatea este ceva ce trebuie întreţinut, aşa că din când în când încearcă să îţi oferi un răsfăţ, te va face să te simţi foarte sexy. 

luni, 23 iulie 2012

Lunea de colecţie (55)


Nicolae Boşcaiu
Nicolae Boșcaiu (n. 23 iulie 1925, Caransebeş - d. 22 octombrie 2008, Cluj) a fost un biolog român, membru titular al Academiei Române.
Născut în anul 1925, acad. Nicolae Boşcaiu a absolvit cursurile Secţiei de ştiinţe naturale a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, doctor în biologie.
De-a lungul anilor, a ocupat diferite funcţii: muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător ştiinţific şi mai târziu preşedinte la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor şef la Revista română de biologie. Seria Botanica. Din 1990 a devenit secretar ştiinţific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.
În bogata sa activitate de cercetare ştiinţifică, s-a orientat spre mai multe direcţii cum sunt: taxonomie, floristică şi fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii ş.a., abordând unele direcţii inedite. În domeniul ocrotirii naturii, s-a preocupat îndeosebi de protecţia genofondului şi a asociaţiilor vegetale reuşind să înfiinţeze noi rezervaţii naturale în diferite judeţe din Transilvania. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în ţară şi paste hotare amintim: Flora şi vegetaţia munţilor Tarcu, Godeanu şi Cernei, distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, Biogeografie în perspectivă genetică şi istorică (în colab.), Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung, la care se adaugă şi îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1990 şi, titular în anul 1991. A fost membru al Asociaţiei Internaţionale de Fitosociologie, preşedinte al Asociaţiei Române de Fitosociologie.
S-a stins din viaţă pe data de 22 octombrie 2008.

duminică, 22 iulie 2012

6 probleme ale părului pe timp de vară şi cum le poţi rezolva


Revistele de beauty şi moda scriu în această perioadă doar despre bucle rebele şi coafuri lejere, dar în realitate părul nostru nu arată nici pe departe la fel de glam ca în pictorialele respective. Din fericire, orice problemă ai avea cu podoaba capilară, noi îţi oferim soluţia.
1. Efectele clorului
Nu este doar un mit – prea mult stat în piscină chiar îţi poate afecta părul.
“Straturile exterioare ale cuticulelor firului de păr– care sunt ca ţiglele de pe acoperiş – încep să se ridice. Când aceste straturi se ridică, apa cu clor poate ajunge până la centrul firului de păr şi îl face mai fragil.”, a explicat pentru site-ul Huffington Post medicul Jessica Wu.
Iată de ce părul persoanelor care îşi petrec mult timp la piscină vara se rupe mult mai uşor, mai ales dacă e vopsit sau întins cu placa.
Soluţia:
Cea mai la îndemână soluţie e să-ţi clăteşti părul cu apă plată înainte să intri în piscină. “Apa simplă, plată, oferă părului un soi de “scut” şi împiedică clorul să intre. Un balsam fără clătire are un efect similar, dacă îl aplici înainte de a merge la piscină. De asemenea, o mască săptămânală poate minimiza daunele şi poate “sigila” cuticulă. 
Alte recomandări sunt purtarea unei căşti de păr şi spălarea părului cu şampon şi balsam special create pentru înotători. 
2. Grăsimea
Părul gras e cu atât mai deranjant vara cu cât ştim că nu e bine să îl spălam prea des.
Soluţia:
“Le spun oamenilor că ar trebui să-şi spele părul mai des vara”, spune dr. Wang. “Părul mediu şi lung ne atinge spatele şi crema cu factor de protecţie solară de pe umeri şi spate intră în păr, făcându-l să se îngraşe şi să se murdărească mai repede.” 
Ai, aşadar, undă verde să-ţi speli părul mai des decât de obicei, chiar şi în fiecare zi dacă simţi nevoia. 
3. Efectele soarelui
Aceleaşi raze UV care îţi afectează pielea dacă nu te protejezi îţi pot afecta şi părul, explică dr. Wu. Soarele distruge legăturile care face cheratina din păr puternică, ceea ce duce la şuviţe mai firave şi la o culoare mai ştearsă. 
Soluţia:
Poartă o pălărie pentru a-ţi proteja părul. De asemenea, există numeroase produse pentru păr care au FPS. Foloseşte-le cu încredere.   
4. Arsurile solare
Dacă tot îţi protejezi părul de soare, nu uita de scalp. Dacă porţi părul desori în aceeaşi coafură, dă-ţi cu o cremă cu FPS pe porţiunea de scalp expusă (o cărare, de exemplu). Şi dacă îţi prinzi părul în coadă de cal, aplică crema cu factor de protecţie până la linia rădăcinilor părului. 
Soluţia:
Şampoanele şi produsele de îngrijire a părului pe baza de soia, ceai verde sau vitamina C pot fi de folos ca metodă preventivă, iar un gel de aloe vera poate fi folosit cu succes ca tratament.
5. Părul electrizat
Dacă părul ţi se electrizează de obicei, vara, din cauza temperaturilor ridicate şi a umidităţii, şuviţele electrizate capătă şi mai mult volum. 
Soluţia:

Evită produsele care supraîncarcă firul de păr, ca fixativul sau gelul şi alege, în schimb, serumuri sau spray-uri speciale pentru părul electrizat. Produsele pe bază de silicon, de exemplu, pot ajuta la netezirea părului. 
6. Vârfurile despicate
Razele UV nu sunt singurele care duc la ruperea firelor de păr. Temperaturile ridicate tind să absoarbă umezeala din păr, ceea ce duce la despicarea firelor. 
Soluţia:
Utilizarea uleiului de argan pe post de mască de păr săptămânală te poate ajuta să previi despicarea firelor de păr. 


sâmbătă, 21 iulie 2012

Zece tips-uri ca să ieşi învingătoare în operaţiunea bikini


Vara înseamnă mai întâi de orice să te simţi bine şi să arăţi bine. Dacă ţi-ai probat costumul de baie şi nu eşti prea încântată de ceea ce vezi, îţi oferim 10 idei despre cum poţi ieşi învingătoare din operaţiunea bikini.
- Nu te înfometa ca să slăbeşti. Adoptă o dietă echilibrată, cu multe legume şi fructe şi cât mai puţine grăsimi. Nu uita de suplimentele de vitamine şi minerale. Mineralele sunt foarte importante ca organismul să funcţioneze optim şi din păcate femeile pierd astfel de elemente prin transpiraţie şi menstruaţie.
- Fă mişcare în aer liber, singură sau cu prietenii, ca să arzi cât mai multe calorii.
- Ca să nu te plictiseşti, încearcă ceva nou - un sport nou, elemente de yoga etc.
- Încearcă să ai cât mai multă grijă de pielea ta, chiar dacă încerci să te bronzezi. Nimic nu e mai neplăcut decât o piele arsă care se cojeşte.
- Când mergi la plajă foloseşte întotdeauna o cremă de protecţie solară, potrivită tipului tău de piele.
- Hidratează-te. Este cel mai eficient lucru pe care îl poţi face pentru a combate celulita.
- Ca să arăţi bine, trebuie să ştii că sunt importante şi aspectul unghiilor şi al părului. Încearcă să ai mereu unghiile îngrijite şi optează pe timpul verii pentru un balsam ultrahidratant care îţi va hrăni firul de păr.
- Exfolierea este importantă şi vara, mai ales dacă te confrunţi cu celulita, aşa că nu sari peste acest tratament, chiar dacă îţi afectează bronzul.
- Este anotimpul fructelor, aşa că nu ezita să îţi faci din ele măşti de înfrumuseţare potrivite pentru tipul tău de ten. Caisele hidratează, căpşunile ajută în tratarea coşurilor, piersicile revitalizează.
- Ca să arăţi bine pe plajă, cumpără-ţi un costum de baie care să îţi avantajeze actuala siluetă. Nu alege numere mai mici în speranţa că vei slabi, rişti să arăţi penibil. 

vineri, 20 iulie 2012

Tot ce trebuie să ştii despre cea mai folosită metodă de epilare


Vara nu poate fi la fel de minunată fără rochiţele şi fustele tale preferate iar ca să le porţi ai nevoie, în fiecare zi, de picioare fine şi perfect epilate. Unele dintre noi aleg să se epileze cu ceară, însă există o perioadă când parul este vizibil, dar încă imposibil de epilat, în care este jenant să îţi expui picioarele şi vara poate fi un calvar. Nici crema pentru epilat nu poate fi mereu folosită, iar când firul de păr este scurt şi nici epilatorul nu le prinde. Ce rămâne de făcut ? Ei bine este momentul în care, disperate apelam la lama de ras! Iată ce trebuie să ştii despre cea mai simplă şi cea mai ieftină metodă de epilare, ca să ai picioarele minunate.
1. Aparatul de ras. Dacă foloseşti de mai multe ori un aparat de ras din acela de unică folosinţă, află că e o greşeală care îi va face mai mult rău pielii. Alege un aparat de ras cu patru sau cinci lame, specială pentru femei care îţi va lăsa picioarele foarte fine dintr-o singură mişcare, aşa că nu vei fi nevoită să îţi torturezi pielea.
2. Crema de ras. Mai nou în farmacii şi magazine de cosmetice găseşti creme de ras speciale pentru femei, care au mai multe elemente hidratante şi care îţi protejează pielea.
3. Hidratarea. După epilare pielea are nevoie de hidratare intense, aşa că foloseşte o cremă puternic hidratantă. O altă variantă ar fi uleiul de măsline sau uleiul pentru bebeluşi care calmează iritaţiile şi hidratează în profunzime.
4. Cireaşa de pe tort - Folosind lama de ras pentru epilat îţi faci practic şi un gomaj, decibronzul nu prea se va prinde de picioarele tale. Ca să le dai totuşi o nuanţă sexy, caută un ulei bronzant, care se distribuie uniform, nu lăsa pete pe piele şi arată foarte bine. Atenţie, uleiul se foloseşte după 24 de ore după ce te-ai epilat, altfel rişti să arăţi ca şi cum ai avea bulinuţe.

joi, 19 iulie 2012

Punctele de grăsime de pe faţă – cum le tratăm şi cum scăpăm de ele


Nu sunt dureroase, nu provoacă mâncărimi şi nu sunt nici contagioase, însă sunt extrem de inestetice. Punctele albe de grăsime de pe faţă, care apar în general în jurul ochilor, dau mari bătăi de cap femeilor şi în special adolescentelor, care în disperare de cauza încearcă să şi le elimine singure. Punctele albe de grăsime de pe ten nu trebuie confundate cu coşurile sau cu punctele negre. Se tratează diferit şi cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist pentru îndepărtarea lor, altfel rişti să rămâi cu semne pe piele. Medicii dermatolog spun că de vină pentru apariţia acestor puncte de grăsime sunt mai multe cauze: acumularea de sebum în pori, modificările hormonale, un regim alimentar bogat în grăsimi sau lipsa de seleniu şi vitamine necesare pielii. Specialiştii susţin că aceste puncte de grăsime ar mai putea fi cauzate şi de faptul că transpirăm sub fondul de ten sau din cauză că folosim cosmetice mult prea grase pentru tipul nostru de ten. De asemenea, unii medici dermatologi spun că ar putea avea şi cauze ereditare. Se întâmplă adesea ca punctele de grăsime să dispară pur şi simplu de la sine, însă de multe ori este nevoie de intervenţia unei cosmeticiene pentru a scăpa de ele. Tratamentul cel mai simplu pentru aceste puncte de grăsime constă în înţeparea acestora cu un ac mic şi steril, după care se aplica o loţiune dezinfectantă. Din păcate, tratamentul acesta nu este unul permanent şi el trebuie repetat periodic. Pentru rezultate de mai lungă durată se poate apela la proceduri cosmetice mai evoluate, cum ar fi folosirea luminii intens pulsate, peelingul chimic sau dermoabraziunea. Specialiştii recomandă folosirea cremelor cu retinol şi a cosmeticelor adecvate tipului de ten al fiecărei persoane. Tinerele cu astfel de probleme trebuie să îşi păstreze porii cât mai curaţi, să îşi exfolieze pielea şi să o hidrateze corespunzător.

marți, 17 iulie 2012

La mulţi ani, sis!!!

La mulţi ani, puştoaica mea dragă!!! Ştiu că întotdeauna spui că dintre noi eu sunt puştoaica, dar astăzi o să fii tu...La mulţi ani, Sara Hope!!!
Video-ul de mai jos o să spună tot ce este de spus.

Adaptează-ţi machiajul pentru vară! Reguli de care trebuie să ţii cont în noul sezon


Cu toate că nu este recomandat să ne machiem vara, acest lucru pare pur şi simplu imposibil uneori. Dacă nu vrei să renunţi la ritualul tău de înfrumuseţare, trebuie să ţii cont de aceste 6 reguli atunci când aplici machiajul.
1.Foloseşte cremă cu protecţie solară şi renunţă la fond te ten. Vara, fondul de ten îţi poate încărca prea mult pielea şi, în combinaţie cu praful şi cu căldura, rezultatele sunt dezastruoase. Noi îţi recomandăm să încerci o cremă colorată care, nu doar că îţi acoperă micile imperfecţiuni, dar îţi şi protejează pielea de razele solare. Însă dacă nu poţi şi nu vrei să renunţi la fondul de ten, aşteaptă măcar 10 minute după ce te-ai dat cu crema de zi şi abia pe urmă aplică-l.
2. Încearcă să renunţi la pudră. Ca şi fondul de ten, aceasta îţi supraîncarcă tenul. Îţi recomandăm să îţi schimbi obiceiurile de make-up. Foloseşte o cremă hidratantă cu colorant înainte de a te machia, iar apoi aplică iluminator sub ochi pentru un efect radiant.
3. Simulează bronzul. Nu ai apucat încă să te bronzezi? Asta nu înseamnă că pielea ta nu poate să aibă o strălucire arămie. Încearcă o cremă autobrozantă (dar alege culoarea potrivită, altfel rişti să ajungi portocalie) şi foloseşte un blush cu particule bronzante. Faţa ta va radia :)
4. Renunţă la mascara negru. Alege în schimb o nuanţă de maro. Sau, dacă eşti ceva mai îndrăzneaţă, încearcă un rimel colorat. Dacă vrei să îţi colorezi pleoapele, alege nuanţe în tonuri naturale şi cât mai luminoase.
5. Alege o mascara waterproof. Rimel căzut, transpiraţie – nu e chiar cea mai placută imagine, nu-i aşa? Mai ales dacă e vorba de chipul tău. De aceea, îţi recomandăm ca pe timpul verii să treci pe rimelul rezistent la apă. Chiar dacă va fi mai greu atunci când te demachiezi, îţi asigură un confort excelent în timpul zilei.
6. Foloseşte balsam de buze. Buzele sunt printre cele mai afectate de soare zone ale corpului. Aşa că, nu le mai ignora. Foloseşte tot timpul un balsam de buze cu factor de protecţie, fie că apoi alegi să aplici ruj, sau nu.

luni, 16 iulie 2012

Lunea de colecţie (54)

Dimitrie Anghel

Dimitrie Anghel (n. 16 iulie 1872 la Corneşti, Iaşi — d. 13 noiembrie 1914, Iaşi) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român. A urmat şcoala primară şi liceul la Iaşi, între 1879 şi 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franţa, Elveţia şi Spania, revenind în ţară în 1902. A fost funcţionar în Dobrogea (1906 - 1907), referent la Casa Şcoalelor şi inspector al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (din 1911).
D. Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie şi publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Viaţa românească” etc. A făcut parte din redacţia şi din comitetul de direcţie al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ştefan Octavian Iosif şi Ilarie Chendi (1909 - 1910).
A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ştefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910,Cireşul lui Lucullus (proză). A mai scris şi alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiţi (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieţii(1912), Steluţa.

duminică, 15 iulie 2012

Continuări


A apărut capitolul 12 din Bitter-sweet feeling.
A apărut capitolul 10 din The vampire Hunter.
A apărut capitolul 40 din Love without barriers.
A apărut capitolul 20 din The Journey To War.
A apărut capitolul 10 din Feel the life of the city.
A apărut capitolul 17 din Îngerul purităţii.
Au apărut capitolul 20 şi capitolul 21 din Maybe The Destiny.
A apărut capitolul 5 din Another Kind Of War.


A apărut one-shootul Hate to love you.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Cum să ai un ten de fotomodel


Spre deosebire de cremele care tratează diverse probleme ale tenului şi care conţin aceste ingrediente, uleiurile propriu-zise constituie un tratament mai profund, mai rapid şi mai eficient. Află care sunt cele mai bune uleiuri din lume care îţi lasă tenul perfect.
 Uleiul din arbore de ceai. Cel mai bun pentru tenul acneic. Este un tratament antiacneic delicat, care ajută la matifierea tenului, la vindecarea acneei şi la prevenirea apariţiei ei.
Ulei din sâmburi de struguri. Cel mai bun pentru tenul gras. Chiar dacă nu ai coşuri, tenul gras poate reprezenta o problemă. Deşi este un ulei, acest produs reglează secreţia de sebum şi, în plus, datorită conţinutului bogat de antioxidanţi şi vitamina C, pielea ta va deveni mai strălucitoare la scurt timp după ce ai început tratamentul.
Uleiul de argan. Cel mai bun pentru tenul uscat. Acest ulei este prin excelenta hidratant, bogat în vitamina E şi antioxidanţi. Poţi să îl foloseşti în loc de cremă de zi. 
Ulei de muşeţel. Cel mai bun pentru tenul sensibil. Dacă ai tenul sensibil înseamnă că te confrunţi deseori cu roşeaţa, iritaţii şi alte astfel de probleme. Vestea bună este că uleiul de muşeţel calmează iritaţiile, protejează pielea şi o hidratează în acelaşi timp. 
Ulei de migdale dulci. Cel mai bun pentru tratarea ridurilor fine. Chiar dacă eşti încă tânără asta nu înseamnă că nu trebuie să iei în considerare prevenirea ridurilor. Pentru zona fină din jurul ochilor, foloseşte un strop de ulei de migdale dulci.


vineri, 13 iulie 2012

Ce trebuie să faci pentru un bronz uniform şi de lungă durată


Când spunem vară, soare, ne gândim la bronz. Dar câte dintre voi ştiţi că pentru a obţine un bronz uniform e nevoie de o tehnică anume? Noi vă venim în ajutor cu câţiva paşi uşor de urmat!
Iată prin ce etape trebuie să treci ca să ai un bronz perfect:
1. Exfolierea pielii. Înainte de a vă expune soarelui, asiguraţi-vă că celulele moarte sunt îndepărtate şi că pielea voastră este revigorată. 
2. Hidratarea pielii. Dacă problema exfolierii a fost rezolvată, atunci e timpul pentru hidratare. Pentru a nu arde pielea în procesul bronzării e musai să o hidrataţi, fie că o faceţi cu ajutorul unei loţiuni, fie cu un remediu naturist preparat chiar de voi.
3. Crema de protecţie. Deşi cu toate ne dorim un bronz bine pronunţat, cel mai bine e să-l obţinem treptat. În lipsa cremei de protecţie riscăm să ardem pielea. Este recomandată o cremă cu minim 15% factor de protecţie.
4. Timming. Pentru un bronz uniform pe toată suprafaţa corpului este de dorit să monitorizaţi cât timp vă expuneţi la soare pe o parte şi pe cealaltă. Altfel, riscaţi să expuneţi o partea corpului mai mult decât pe cealaltă şi asta duce la un bronz neuniform.
5. Duşul rece. Nu numai că vă veţi răcori, dar şi pielea voastră vă va mulţumi. Un duş rece e menit să atenueze temperatura pe care o resimte corpul vostru. Pentru un ultim pas, o cremă hidratantă este tot ce trebuie să mai faceţi.

joi, 12 iulie 2012

Cum să te machiezi ca să pari mai slabă la faţă


Dacă vrei să distragi atenţia de la rotunjimea feţei, nu trebuie să recurgi la chirurgie estetică. Descoperă, mai jos, câteva sfaturi de machiaj care te vor ajuta să arăţi mai suplă.
Scoate-ţi în evidenţă ochii
Când vine vorba despre un machiaj care să-ţi facă faţa mai suplă, secretul este să atragi atenţia asupra celor mai bune trăsături ale tale. Cu alte cuvinte, trebuie să muţi centrul de interes al privirii de la obraji la ochi. Make-up artiştii îţi recomandă să utilizezi culori mai închise pe colturile exterioare ale ochilor. Nu uita, de asemenea, să foloseşti mascara cu efect de volum.
Atrage atenţia asupra buzelor
O altă tehnică de subţiere este să atragi atenţia asupra buzelor. Specialiştii în frumuseţe te sfătuiesc să alegi un ruj într-o nuanţa complementară cu cea a pielii tale. Dacă ai tenul deschis, alege tonuri de culoarea piersicii, roz şi coral. Pentru un ten mediu, vei arăta superb cu un ruj mov, roz, roşu, dar nu în nuanţe foarte puternice. Roşul aprins, ciocolatiul şi nuanţele închise de maro se potrivesc cel mai bine pentru cineva cu tenul măsliniu. La final, adaugă puţin gloss deasupra rujului şi eşti gata!
Redefineşte-ţi trăsăturile cu blush
Să atragi atenţia asupra altor zone ale feţei nu este singura modalitate prin care poţi părea mai slabă. Poţi să-ţi redefineşti proporţiile feţei dacă ştii cum să aplici corect blush-ul. Iată câteva recomandări simple:
-    Alege trei nuanţe diferite de blush
-    Aplic-o pe cea mai întunecată sub pomeţi 
-    Aplic-o pe cea medie deasupra celei întunecate şi amestecă-le, până obţii o singură nuanţă
-    La final, aplică cea mai deschisă culoare de blush pe pomeţi


miercuri, 11 iulie 2012

Decizii


Oare am mai spus cât de mult urăsc să iau decizii? Cel mai probabil nu. Ei bine, în aceste zile se întâmplă să trebuiască să iau atât de multe decizii şi cum aproape întotdeauna ce se petrece cu mine are urmări şi pe blog. Staţi calmi încă nu a venit vremea să decid dacă îmi continui sau nu activitate pe blog! Pur şi simplu mi se pare că blogul este într-un haos total, sunteţi de acord cu mine? Aşadar, mă gândeam să fac puţină ordine pe aici şi aş cam avea nevoie de ajutorul vostru…Este cineva interesat să mă ajute şi pe mine? Dacă da, v-aş ruga să-mi daţi nişte sugestii cu ce schimbări aţi dori să vedeţi pe blog şi să-mi răspundeţi la unele întrebări pe care le am pentru voi. Ce spuneţi mă ajutaţi cu asta? Nu durează decât câteva minute.
Întrebările mele sunt:
  1. Ce nu găsiţi pe blog, dar v-ar plăcea să găsiţi şi aici?
  2. Ce părere aveţi despre rubrica „Arta de a fi frumoasă”?
  3. Ce părere aveţi despre rubrica „Muzică”?
  4. Ce părere aveţi despre rubrica „Pe marile ecrane”?
  5. Ce părere aveţi despre rubrica „Prin gaura cheii”?
  6. Ce părere aveţi despre rubrica „Stop and Smile”?
  7. Ce părere aveţi despre rubrica „Titluri noi”?
  8. Ce părere aveţi despre rubrica „Vorbe înţelepte”?
  9. Ce părere aveţi despre campania „We can blog it”?
  10. Ce aţi schimba la blog?
  11. Ce vă place la blog?
  12. Ce nu vă place la blog?
  13. Cum aş putea să socializez mai mult cu voi?
  14. Ar trebui să mut blogul pe un link care să fie potrivit cu titlul blogului, adică ceva de genul: thegiftofpassion.blogspot.com?
  15. Ce aţi păstra pe blog?
  16. La ce aţi renunţa?
  17. Aţi mări echipa sau nu?
Vă mulţumesc anticipat!

marți, 10 iulie 2012

Lee Ha-won are o poveste


Se numeşte „Just me and my mind”. Rezumat: „Povestea este despre o fată de 17 ani, pe nume Elizabeth Alice Bennet care descoperă împreună cu prietenele ei, Katy Chester şi Bonnie McCarry, ca este medium. Prietena ei cea mai bună, Katy, devine vampir, odată cu apariţia unui nou elev misterios. O fostă prietenă ascunde un mare secret şi încearcă să le facă viaţa un coşmar, împreună cu gaşca ei. Dar dragostea apare pe neaşteptate şi jocul de-a supravieţuirea se schimbă instantaneu.” Îl găsiţi aici.

Zlataust Girl are o povestei


Se numeşte „Show me the meaning of being lonely”. Rezumatul: „Toată viaţa ei până în acea zi fusese un basm. Cel mai frumos, cel mai vesel, cel mai colorat basm din lume, în care ea era, bineînţeles, prinţesa. Dar în acea zi basmul se destrămase brusc, brutal, frumuseţea lui fiind întinată pentru totdeauna de sângele părinţilor ei care împroşcase totul în jur. Din acel moment, al nefericitului accident de maşină care-i distruge din temelii lumea perfectă, Miranda Ward nu va mai fi niciodată aceeaşi. Pentru ea, viaţa nu mai are nici un sens. Dar, pentru că totuşi viaţa pare că trebuie trăită, ea alege să se întoarcă în Florida, oraşul în care a pierdut totul, tocmai pentru a putea lua de la capăt totul. Iar destinul pe care ea îl sfidează cât de des poate se pare că nu şi-a încheiat încă toate socotelile cu ea, în ciuda pasivităţii de care a dat dovadă în ultimii 11 ani…O poveste despre răzvrătire, ură, furie, resentimente, durere, negare, prietenie, iubire, viaţă… Fuga  n-o va mai ajuta pe Miranda şi de data asta, scutul ei nu va mai putea reţine realitatea afară. De data asta, va trebui să rămână, să înfrunte furtuna şi să accepte faptul că, la urma urmei…trăieşte.” Îl găsiţi aici.

Alexandra are o povestei


Se numeşte „Un pion pe tabla destinului”. Rezumatul: „Michelle Swat se simte din ce în ce mai prost când îşi vede părinţi mai mereu certaţi. Nu e familia care şi-o doreşte, şi deşi vrea să schimbe asta nu reuşeşte. Ideea ‘salvatoare’ vine din partea unui băiat din liceu – Danny Clane – care-i promite că o va ajuta să scape de părinţii ei. Cum? Simplu! Îi dezvăluie marele lui secret – faptul că e vampir – şi îi propune s-o transforme şi pe ea, mutându-se astfel cu el şi prietenii lui: Simone şi Curtis. O să refuze Michelle sau nu?” Îl găsiţi aici.

Lexy şi Lizzy au câteva poveşti


Prima se numeşte „Maybe The Destiny” şi este scrisă de Lexy. Rezumat: „În ”Maybe The Destiny” este vorba despre cum ni se poate schimba viaţa, fără ca noi să putem opune rezistenţă. Cum poate fi plănuită viaţa cuiva, dând-o peste cap atunci când se aşteaptă mai puţin. Eroina, Izabelle Bennet, este o fire puternică şi hotărâtă, care a învăţat de mică că viaţa nu e întotdeauna roz. Ea descoperă partea nevăzuta a lumii, o lume nouă şi înfricoşătoare pentru ea. Trebuie să înveţe să se apere de pericole de care nu era conştientă că există, şi să înfrunte cu capul sus provocările la care este supusă. Dar atunci când se îndrăgosteşte de cel care îi este interzis, simte cum controlul îi alunecă printre degete. Prinsă între ceea ce vrea să fie şi ceea ce îi este menit să facă, şi pe deasupra şi o dragoste interzisă, viaţa ei nu mai seamănă deloc cu ce era acum ceva vreme.” Îl găsiţi aici.

A doua se numeşte „Hello,Neighbor!” şi este scrisă de Lexy. Rezumat: „Au bani, au frumuseţe, au sute de prieteni şi viaţa pare tot mai bună. Dar atunci când Jennifer Stackhouse se mută cu sora sa în New York ca să termine liceul, urmându-şi visul de-o viaţă, se trezeşte prinsă într-un coşmar. Cele două colege în ultimul an s-au dovedit a fi colegi, şi nu orice colegi. Băieţii Cavanaugh, cu care ea îşi petrecuse copilăria. Nici nu se gândise că fetele Cavanaugh cu care avea să stea s-ar fi putut dovedi a fi micii monştrii care o terorizau când era mică. Pe de altă parte, Elena găseşte amuzantă situaţia, mai ales că o vede pe Jen enervată la culme. Dar atunci când baieţii îşi revin din beţia petrecerii, viclenia şi aroganţa tipică NY ies la suprafaţă. Oare va reuşi să îi înghită Jen pe cei doi şi să îşi împlinească visele? Iar Elena, săraca fată nepopulară, va reuşi să iasă la suprafaţă în sfârşit? Cât despre cei doi băieţi, nimic nu e ceea ce pare a fi atunci când micile scântei plutesc în aer.” Îl găsiţi aici.

A treia se numeşte „Îngerul Purităţii” şi este scrisă de Lizzy. Rezumat: „Se spune că iubirea este nesfârşită, că există şi dincolo de moarte. Se pare că viaţa îi pune la încercare pe Nate şi Ioana. În care el nu poate suportă ideea de a trăi fără fata iubită şi încearcă să-şi i-a viaţa. În momentul în care vru să moară, află că Ioana este un Înger. Ioana doreşte cu desăvârşire să redevină om, şi cu ajutorul lui Nate, care are un rol important în salvarea ei, încearcă imposibilul. Ei află că lumea de sus, a Îngerilor nu este o lume paşnică, plină cu armonie ci o lume groaznică, în care Îngerii se luptă între ei pentru a fi regii lumii de sus şi cele-i de jos. Se pare că cei doi au o putere inimaginabilă şi sunt vânaţi de Îngeri. Vor reuşi să o readucă pe Ioana în Lumea Celor Vii? Vor reuşi să învingă răul şi să fie împreună, pierduţi în pasiunea de necontenit? ” Îl găsiţi aici.

A patra se numeşte „In The Name Of Love” şi este scrisă de Lexy şi Lizzy. Rezumatul: „Acum 100 de ani, în regatul Văilor de nord, s-au născut moştenitoarele tronului, gemenele Von Allen. De-alungul anilor, Blair şi Cristine au devenit două femei frumoase, care erau gata de măritiş şi preluarea tronului. Dar atunci când apare misteriosul Cristopher, legătura dintre cele două surori se fisurează pe zi ce trece. De a lungul lunilor, Cristopher le-a curtat pe amândouă, făcându-le să se îndrăgostească până peste cap de el. Într-o seară, le-a mărturisit fetelor adevărata lui natură, cea de vampir, şi le-a transformat în ”numele dragostei”. Şi totuşi, în acele zile foametea făcea nenumărate victime, şi luptele păreau că nu se mai opresc. Aşa că Cristopher îşi abandonează iubitele şi se alătură duşmanului, pornind un război între cele 2 regate, de sud şi de nord. Cristopher sfârşeşte ucis în luptă, iar fetele află de faptele lui. Însă nici una nu e dispusă să creadă că totul a fost doar un joc al puterii, şi se avântă una asupra celeilalte, sfârşind aproape moarte. Decid să părăsească regatul şi să lase tronul vărului lor Raphael. Dar ce se întâmplă dacă, 100 de ani mai târziu, Raphael este ucis, iar fetele sunt obligate să se întoarcă pentru tron? Vor reuşi să se împace şi să dea uitării trecutul? Şi care dintre ele va ocupa tronul?” Îl găsiţi aici.



Dany are o poveste


 Se numeşte „În spatele măştii”. Rezumat: „Este vorba despre o fată simplă şi un bărbat putred de bogat din înalta societate a New York-ului care se întâlnesc la un bal neobişnuit în care fiecare trebuie să-şi găsească un partener printr-un fel de tragere la sorţi, după care ce-i doi trebuie să îşi petreacă noaptea împreună, în unul din numerele renumitului hotel Palace, toate aceste evenimente se petrec În Spatele Măştii” Îl găsiţi aici.

luni, 9 iulie 2012

Lunea de colecţie (53)

Alexandru Graur
Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoşani - d. 9 iulie 1988) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască ). Fiul său, Dumitru Graur, este comentator sportiv. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind licenţiat în filologie clasică şi limba română (1922). Între 1924-1929 studiază la Paris, unde obţine diploma la École Pratique des Hautes Études şi îşi susţine doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indoeuropeană. Revenit la Bucureşti, îmbrăţişează activitatea didactică şi, paralel, publică studii în diverse periodice. În anii 1941-1944, când, din cauza politicii antisemite, elevi şi profesori evrei au fost îndepărtaţi din şcolile şi universităţile româneşti, a înfiinţat şi a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 este încadrat în învăţământul superior şi va funcţiona ca profesor la Universitatea din Bucureşti până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultăţii de Filologie, iar între 1955-1974 este director al Editurii Academiei. Activitatea sa ştiinţifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică şi fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie şi de cultivare a limbii române. A susţinut ani în şir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deţinut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii şi articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum şi al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan şi Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicţionarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) şi Probleme de lingvistică generală (1959-1967).


sâmbătă, 7 iulie 2012

Continuări


A apărut capitolul 18 din Prinţesa întunericului.
A apărut capitolul 11 din Bitter-sweet feeling.
A apărut capitolul 20 din Changed forever.
A apărut capitolul 19 din The Journey To War.
A apărut capitolul 16 din O altă viaţă.
A apărut capitolul 5 din Ţigara care arde.
A apărut partea a doua a capitolului 15 din Equinox.

A apărut capitolul 8 din Love at first sight.



vineri, 6 iulie 2012

Dicţionarul de poveşti - actualizare



Am actualizat Dicţionarul de poveşti” la sugestia lui Dany şi acum ficurile care au fost terminate, au şi această specificare. De asemenea, ţin să vă anunţ că îmi doresc să reuşesc să strâng mai multe poveşti noi pentru blog. 
Aşadar toţi scriitorii şi traducătorii unor poveşti / fanficuri care vor să le promovăm operele pe acest blog, sunt rugaţi să-mi trimită un E-mail la: id_angelhope@yahoo.com  cu următoarele informaţii:

- nume / nickname;
- titlul poveştii;
- rezumatul;
- link.
Pentru promovarea unui one-shoot (o poveste scurtă de 2-3 capitole), E-mailul trebuie să conţină: 
- nume / nickname;
- titlu;
- link.
Pentru promovarea unei poezii, E-mailul trebuie să conţină: 
- nume / nickname;
- titlu;
- 4-5 versuri;
- link;
De asemenea aştept şi continuările voastre.

"Gold Guns Girls" by Metric

"Le Vent Nous Portera" by Noir Desir

"Mashup Without Pressure" U2 vs Queen

"Tango In Harlem" by Touch and Go

joi, 5 iulie 2012

Descoperă o soluţie simplă şi ingenioasă pentru a scăpa de inesteticele pungi de sub ochi


Specialiştii în estetică au declarat că cele mai bune remedii pentru pungile negre de sub ochi sunt cafeina şi frigul. Iată cum poţi să le combini într-un remediu uşor de realizat. Îţi propunem să încerci cuburile de gheaţă cu ceai negru. Cum se fac? Simplu!
Fierbe un ceainic de ceai negru. Pune cât mai multe pliculeţe sau cât mai mult ceai negru vărsat în apă care fierbe. Cu cât mai întunecată la culoare este fiertura, cu atât concentraţia de cafeină este mai mare. Lasă ceaiul să se răcească, apoi toarnă-l într-o tăviţă de cuburi de gheaţă şi pune-l la congelator. Dimineaţa, scoate un cub de ceai negru îngheţat şi aplică-l în zona de sub ochi, pentru a reduce umflătura locală, a diminua culoarea închisă a pielii şi a însenina zona ochilor instant!

miercuri, 4 iulie 2012

„Ultimul cântec" de Nicholas Sparks



















Anul apariţiei: 2010
Autor: Nicholas Sparks
Editura: RAO


         Viaţa Veronicăi "Ronnie" Miller, o tânără de 17 ani, este dată peste cap atunci când părinţii ei divorţează şi tatăl se mută de la New York la Wilmington, în Carolina de Nord. Trei ani mai târziu, ea este la fel de furioasă şi de înstrăinată de părinţi, mai ales de tatăl ei... până când mama hotărăşte că ar fi cel mai bine pentru toată lumea ca Ronnie să-şi petreacă o vară alături de tatăl ei, un fost profesor şi pianist, care duce o viaţă liniştită în acel orăşel de la malul mării. Rebelă şi plină de resentimente, Ronnie respinge însă toate încercările de apropiere ale părintelui şi ameninţă să se întoarcă la New York - asta până când îl întâlneşte pe Will, cel mai popular tânăr din oraş şi ultima persoană de care s-ar fi gândit că va fi atrasă. "Ultimul cântec" este o poveste de neuitat despre variatele faţete le iubirii - prima iubire, iubirea dintre părinţi şi copii - care arată, aşa cum numai romanele lui Sparks reuşesc să o facă, cum dragostea ne poate sfărâma inima... dar reuşeşte şi să o vindece..
         O puteţi comanda de pe Prăvălia cu cărţi.

„Văduvă pentru un an" de John Irving



















Anul apariţiei: 2012
Autor: John Irving
Editura: RAO


         Povestea ne este înfăţişată în trei părţi, fiecare dintre ele focusându-se pe o perioadă critică a vieţii ei. O descoperim pe Ruth Cole în vara anului 1958, în Long Island, pe când avea patru ani. Un copil iubit, deşi mariajul părinţilor ei nu este unul fericit. Cei doi fraţi mai mari mor într-un accident de maşină şi, încet-încet, familia i se destramă. A doua parte a cărţii începe cu toamna anului 1990, pe când Ruth e o femeie nemăritată, de 36 de ani, a cărei viaţă personală este eclipsată de cariera sa literară şi care, din motive întemeiate, îi judecă întotdeauna greşit pe bărbaţi. Romanul se încheie cu cel de-al treilea episod, în toamna anului 1995, când Ruth Cole a ajuns la vârsta de 41 de ani şi, cu toate că e văduvă şi mama, pentru prima dată, este pe cale să se îndrăgostească.
         O puteţi comanda de pe Libris.

marți, 3 iulie 2012

Paparazzi şi vedete (7)

A mai trecut o săptămână, s-au mai adunat ştiri despre care nu am scris. A venit timpul să vedem ce au mai făcut vedetele.

luni, 2 iulie 2012

Lunea de colecţie (52)


Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817 – 1 iulie 1891) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist român originar din Moldova, care a devenit Prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, şi mai târziu a servit ca Ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori Ministru de interne în domniile lui Cuza şi Carol. A fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali români ai generaţiei sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, el şi-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihail Sturdza, în acelaşi timp ocupând funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi şi a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri şi activistul Ion Ghica. După ce a fost redactor şef al revistei Dacia Literară şi profesor al Academiei Mihăileane, Kogălniceanu a intrat în conflict cu autorităţile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naţionalistă ţinut de el în 1843. A fost ideologul Revoluţiei de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiţiei Dorinţele partidei naţionale din Moldova. După Războiul Crimeii, prinţul Grigore Alexandru Ghica i-a dat responsabilitatea de a elabora un pachet de legi pentru abolirea sclaviei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, şi l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieţii, la tron. Kogălniceanu a susţinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boiereşti şi secularizarea averilor mănăstireşti. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanşat o criză politică ce a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu monarhul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Naţional Liberal, înainte de a juca un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, o alegere care a dus la recunoaşterea independenţei ţării. În ultimii ani de viaţă a fost o figură politică proeminentă, preşedinte al Academiei Române şi reprezentant al României în relaţiile cu Franţa.

duminică, 1 iulie 2012

„Abraham Lincoln: Vampire Hunter”


Descriere: „Abraham Lincoln: Vampire Hunter” analizează viaţa secretă a celui de-al 16-lea preşedinte american şi povestea nespusă care le-a modelat naţiunea. Realizatorii vizionari Tim Burton şi Timur Bekmambetov contribuie cu o voce proaspătă la ştiinţa sângeroasă privind vampirii, imaginându-l pe Lincoln drept cel mai mare vânător de vampiri din istorie. Ca şi Burton, Bekmambetov pictează pe o pânză imensă, prezentând imagini uimitoare din punct de vedere vizual.  Ideea centrală şi ingeniozitatea l-au atras pe producătorul de film rus, care a declarat: „Am reacţionat imediat la poveste, deoarece era atât de limpede, simplă şi puternică”.
Regia: Timur Bekmambetov
Distribuţie: Mary Elizabeth Winstead, Benjamin Walker, Rufus Sewell, Dominic Cooper, Laura Cayouette, Anthony Mackie
Durată: 106 minute
Genul: Acţiune, Fantastic, Horror, Thriller
Trailer:


Start pentru concursul "Cititorul VIP al blogului"


Astăzi începe lupta pentru puncte pe care le puteţi strânge până în 31 iulie.
Punctele se acordă pentru:

- 1 punct pentru fiecare comentariu la posturile publicate începând din 1 iulie şi până în 31 iulie cu nickname-urile: Ice Flower, Sara şi Dany (nu se acceptă comentarii în genul: ''Super'', ''Super tare'', etc.)
- 4 puncte pentru orice reclamă făcută unui post de pe blog sau chiar a blogului (Atenţie: mesajele pe messenger nu se acceptă, iar pentru orice reclamă făcută am nevoie de dovada că a fost făcută reclama cu adevărat. Adică dacă postaţi undeva ceva în legătură cu The Gift Of Passion şi vreţi să fie punctat trebuie să-mi trimiteţi link pe E-mail) ;
- 5 puncte pentru orice implicaţie în activităţile blogului (ca de exemplu: posturi, afilieri, colaborări, etc. ATENŢIE: continuările şi ficurile noi nu primesc puncte).

Fie ca cea mai merituoasă să câştige!
Succes fetelor
 
 
Blogger Templates