Idei de machiaj pentru noaptea de revelion

         Toată lumea face pregătiri pentru seara de revelion. Însă pentru tinerele domnişoare, dar şi pentru doamne este foartă importantă ţinuta şi tot ceea ce are legătură cu înfăţişarea lor pentru că contează cum treci în noul an şi cum este noul început pentru fiecare. Aşadar, m-am gândit să vă aduc câteva idei de machiaj numai bune de pus în aplicare. Cu puţină îndămânare vă puteţi realiza chiar voi aceste machiaje într-un timp foarte scurt.
         O idee potrivită pentru această seară ar fi un Smokey Eyes Luminos. În tutorial au fost folosite mai multe tonuri de argintiu şi bineînţeles negru, în loc de acest argintiu puteţi folosi orice culoare, de recomandat este să folosiţi nişte farduri sidefate deoarece sunt mult mai potrivite la o petrecere. Tutorialul este realizat de KathleenLights.

         Un alt machiaj pe care aţi putea să-l folosiţi este All Black. Într-adevăr este puţin întunecat, dar trebuie să recunoaştem că are farmecul lui şi în plus fardul folosit pe pleoapa inferioară îl luminează. Îl recomand cu căldură persoanelor care au un caracter puternic şi nu se tem să folosească culori puternice. Acest tip de machiaj îl puteţi folosi la orice ţinută. Tutorialul este realizat de Carli Bybel.

         Pentru cele care preferă să folosească sclipici pentru noaptea de revelion puteţi folosi un machaj negru cu gri cu sclipici, la fel şi ca în primul tutorial de mai sus puteţi să înlocuiţi fardul gri cu farduri de alte culori. Ceea ce nu-mi place, însă la acest machiaj este rujul folosit şi v-aş recomanda să folosiţi un ruj într-o nuanţă nude deoarece aşa vă puteţi evidenţia ochii mai tare. Tutorial realizat de iMacUrFace.

         Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le puteţi folosi în noaptea de revelion. Care v-a plăcut mai mult?

Don't be a Marionette!

       Ascultă şi apoi trage concluziile. Mereu când se întâmplă ceva este bine să asculţi toate persoanele implicate şi să acorzi prezumţia de nevinovăţie tuturor la început pentru că niciodată nu ştii care este adevărul. Atunci când laşi o persoană să-ţi pună un văl la ochi şi tu nu te oboseşti să-l dai jos, ci doar îl laşi acolo şi faci doar ceea ce ţi se spune te transformi într-o marionetă. Nimeni nu înţelege cum poţi să laşi o persoană să te influenţeze mereu şi să înceapă ea să ia toate decizile care ar trebui să-ţi aparţină ţie şi cât de uşor poţi ajunge să vezi doar prin ochii acelei persoane mereu doar cel care îşi dă seama de adevăr o dată.
       La un moment dat ajungem să fim aceste persoane manevrate pentru că am obosit să mai luptăm şi să încercăm să descoperim singuri adevărul

sau poate pentru că păpuşarul are o personalitate mult prea puternică pentru noi sau a fost nevoia de a scăpa de singurătate. Motive sunt suficiente, dar nu ar trebui să ne lăsăm ghidaţi doar de o singură persoană şi să judecăm totul doar prin prisma ei. Este important să vedem şi să judecăm totul din perspectiva noastră.
       La fel ca orice întâmplare care are mai multe părţi, la fel ca în fiecare dintre noi există două părţi. Una în care predomină bunătatea, alta plină de răutate. Totul depinde doar de noi şi de modul în care alegem să fim. Noi suntem cei care trebuie să ne stăpânim şi să ne nuanţăm trăsăturile în modul în care ne dorim fără a fi influenţaţi de cei din jur. Trebuie să învăţăm să ne respectăm pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru pentru că fiecare merită dreptul de a alege ce vrea să facă. Şi totuşi şi cei din jur trebuie să înţeleagă până unde se pot implica şi de unde trebuie să ne lase să ne luăm singuri deciziile.
       Într-adevăr sunt şi persoane care încearcă, sau cel puţin aşa cred ei, să te facă să vezi adevărul despre ceea ce se petrece, însă acestea nu ştiu că la un moment dat nu mai trebuie să se implice. Este bine să avem prieteni care să încerce să ne facă să vedem adevărul, dar trebuie să vadă o limită unde să înceteze să-ţi manevreze deciziile şi apoi să-şi asume toate laudele pentru tot ceea ce se petrece în viaţa noastră. Fiecare dintre noi poate face diferenţa între bine şi rău.

Crăciun fericit!

              Într-o perioadă în care magia îşi face simţită prezenţa şi în care toată lumea aşteaptă venirea moşului trebuie să vă urez şi eu: Sărbători fericite!

              Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţă, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste.

T.G.O.P Tour

          Învârtindu-mă în jurul blogului şi încercând să găsesc din nou aceeaşi pasiune cu care am început şi despre care vă spuneam săptămânile trecute, mă amuz când observ cât de naivă eram acum câţiva ani şi totuşi cât de matură mă credeau alţii. Dacă arunci o privire asupra blogului că admina este o persoană foarte preocupată de aspectul fizic şi superficială. Nu pot spune că sunt o astfel de persoană sau că nu sunt pentru că nu ştiu cum mă văd ceilalţi, dar ştiu că nu mă iau după fizic în viaţa reală şi asta datorită unui principiu de viaţa după care m-am ghidat din totdeauna.
            Într-adevăr contează şi imaginea pe care o ai, mai ales în societatea care se ghidează după astfel de lucruri şi acest lucru îl valorez foarte mult datorită persoanei care m-a învăţat acest lucru şi care acum nu mai este printre noi. Ca să poţi răzbate în viaţă trebuie să fii atent la detalii pentru că ele fac diferanţa, contează totul în viaţă şi trebuie să te bucuri de toate lucrurile mărunte şi simple care te înconjoară. Ştiu că multe persoane consideră că a te aranja şi a te machia este o prostie pentru că asta fac majoritatea persoanelor. Dar nu trebuie să faci toate astea pentru că aşa fac şi restul, ci trebuie să o faci pentru ca tu să fii persoana care deţine controlul. Pentru că la urma urmelor chiar dacă nu vrei să recunoşti uneori te simţi inferioară tuturor acelor persoane care se aranjează şi arată mai bine, după care lumea întoarce capul şi pe care lumea o priveşte cu plăcere. Nu mă refer la acele persoane care folosesc toate produsele cosmetice în exces, ci la fetele şi femeile care le folosesc în limita decenţei.
            Când eram mică şi treceam pe lângă o fată care era aranjată, machiată şi îmbrăcată frumos mă făcea să visez cum voi fi eu când voi fi mare şi îmi doream să fiu asemănătoare cu ele. Şi acum la rândul meu, îmi place să cred că şi eu inspir alte fetiţe să înveţe să se îngrijească aşa cum trebuie.

Trecutul negru...

            Trecutul te urmează peste tot şi oricât ai încerca el va fi mereu în urma ta aşteptând să-ţi arate greşelile, rănile şi bucuriile pe care le-ai avut cândva. Sunt persoane în lumea asta care fug de trecutul lor şi mereu încearca să fie altcineva, eu sunt una dintre acele persoane. Mă tem de adevărul meu şi încerc să scap de el, iar atunci când reuşesc mă simt liberă şi pentru o clipă uit cine sunt cu adevărat. Şi totuşi îţi pot spune că atunci nu te simţi cu adevărat fericit pentru că o parte din tine ştie cine eşti cu adevărat, ştie cât de mult ai putut răni şi cât de mult ai fost rănit. Până acum ceva timp credeam că sunt singura persoană care fuge de trecut şi de durere, dar am rămas uimită să văd câte persoane ascund lucruri poate mai dureroase de cât adevărul meu şi continuă să lupte pentru că la un moment dat va veni şi rândul nostru să ne simţim liberi şi împliniţi. Undeva, cândva, cu cineva voi avea curajul să spun totul şi să mă simt liberă, fără teama că totul este o iluzie mult prea frumoasă pentru mine. Viaţa este dură şi oamenii sunt răi, dar mai există câţiva asemenea ţie care încearcă să treacă peste toate greutăţile şi să zâmbească făcându-i pe cei din jur să creadă că totul este bine, chiar şi atunci când nu este.
             Dacă nu împăcăm trecutul cu prezentul, atunci cum putem spera la un viitor potrivit?

Oscilând intre două stări…

               Zilnic,oamenii văd în noi aceea fericire în ochii noştri,însă ceea ce ei nu ştiu este că acea fericire maschează tristeţea sau problemele de acasă. Dacă ne manifestăm fericiţi şi râdem,nu înseamnă că noi nu avem probleme. Dimpotrivă,alegem acea cale prin care preferăm să nu îngreunăm pe alţii cu gândurile noastre negre şi sinistre. A masca e întotdeauna o „o soluţie perfectă” de a-i face pe alţii să sufere sau chiar să fie invidioşi pe tine.

             Suntem oameni cu toţii,dar cum ne manifestăm şi cum gândim ne face diferiţi faţă de alţii!Mentalitatea noastră este diferită de la o generaţie la alta,percepem lucrurile altfel,într-o manieră care ne caracterizează.Am ajuns să ne refugiem în noi şi să alegem o melodie care ne reprezintă,pe care o ascultăm până la epuizare. Mă întreb:”De ce oamenii nu aleg să se exprime ceea ce simt şi să comunice cu oamenii din jurul lor?”Dar imediat mi-am dat seama,de un răspuns într-o formă omogenă,mereu întâlnită în fiecare zi.

             Datorită mentalităţii,generaţiile s-au schimbat,la fel si gândirea. Nimic nu mai este ca înainte,oamenii să comunice unii cu alţii şi să se ajute. Acum nu mai poţi avea încredere în nimeni,iar încrederea se câştigă al naibii de greu şi se pierde foarte uşor. Cineva m-a învăţat că degeaba o persoană e frumoasă,dacă e la fel de „stricată” ca mărul pe dinăuntru. Deşi există atât de multe exemplare în ziua de astăzi,încât niciodată nu poţi să spui că cunoşti o persoană în totalitate.Dar mă întreb,cum e acea persoană,care ar trebui să fie prietena mea? Din punctul meu de vedere trebuie să fie acea persoană care mă completează,care mă susţine şi care îmi spune verde-în-faţă ceea ce crede,fără să mă mintă.

                Şi astfel acelaşi discurs îl reiau zilnic şi mă gândesc merită?Chiar merită să-ţi analizezi persoanele care se află lângă tine ca să afli dacă sunt de încredere şi demne să-ţi fie prietene?

                Poate aş răspunde cu da,dar la un moment dat oboseşti!Tu ce ai alege?

Remember the second post

 Cu Twilight am pornit acum câţiva ani şi tot cu el am continuat pe parcurs. Şi chiar dacă fenomentul seriei Twilight a ajuns la capăt noi unii dintre fanii seriei rămânem fideli amintirii acelor cărţi şi filme care pentru o perioadă lungă de timp ne-a ţinut cu sufletul la gură în aşteptarea sfârşitului. Şi uită-ne acum la aproape un an de la marele sfârşit filmelor din serie amintindu-ne cu melancolie de ele şi de actorii preferaţi. Îmi amintesc cu plăcere zilele dinaintea premierelor în care toată lumea căuta să afle cât mai multe informaţii despre film şi cât de fericită eram când găseam câteva poze din film înainte, dar şi după vizionarea filmului. 

Care a fost filmul preferat din serie? Ce scene v-au plăcut? Şi care a fost sau este actorul preferat din seria Twilight?

Povestea unui blogger

         La început multă lume mă întreba de ce am ales să devin blogger şi oricât mă străduiam să găsesc răspunsul potrivit nu reuşeam să o fac pentru că niciodată nu m-am străduit suficient. Astăzi, însă am găsit răspunsul la această întrebare şi îţi pot spune că am devenit blogger pentru că am vrut să mă exprim liber fără să mă tem că vreodată voi întâlni persoanele care mă citesc şi ei nu-mi vor putea spune faţă în faţă ce părere au despre mine. Mai pe scurt, aici o să mă simt întotdeauna liberă să spun ceea ce gândesc fără ca vreodată să trebuiască să mă gândesc la consecinţele care vor urma. Aici sunt doar un nickname ales la întâmplare şi majoritatea nu ştiţi cum arată fata din spatele blogului, aici sunt doar „Angel Hope” sau Ella, ori Ellie. Nu contează dacă sunt frumoasă sau urâtă, slabă sau grasă, înaltă sau scundă...Aici mă pot refugia într-o lume a mea în speranţa că la un moment dat voi găsi o persoană căreia să-i trezesc interesul suficient de mult încât să mă asculte şi să încerce să descopere ceea ce alţii nu văd.
         Aş putea să spune că totul a început ca un basm cu bine cunoscutul început: „A fost o dată ca niciodată” pentru că niciodată nu am simţit o asemenea pasiune pentru ceva care la început poate că părea că va fi pentru scurtă durată, dar nu a fost aşa. Cel puţin mie personal 3 ani şi jumătate mi se pare o perioadă destul de lungă. Începutul începuturilor a fost de fapt Saga Amurg şi dragostea dintre cei doi protagonişti, Bella şi Edward, care a fost sursa mea de inspiraţie pentru o perioadă destul de lungă. În acele zile friguroase din iarna anului 2009 citisem cu sufletul la gură cele patru romane din Saga Amurg şi îmi doream din răsputeri o continuare a poveştii descrisă în ele aşa că am început să caut pe internet date despre o posibilă continuare şi nu ştiu cum am făcut, dar în final am descoperit fanficurile. Imaginaţia acelor persoane minunate care se osteneau să ne spună cum ar continua povestea în viziunea lor sau cum ar transforma-o ei,m-a uimit şi m-a inspirat să găsesc o modalitate prin care să fac o legătură între toate aceste poveşti minunate şi cei care erau ca mine, mereu în continuarea unor poveşti minunate. De aici şi ideea de început a blogului, promovarea fanficurilor şi a continuărilor acestora. Mi-a luat câteva luni ca să mă decid că chiar vreau să fac asta şi cum în perioada tezelor aveam nevoie de puţină scăpare am început să-l conturez puţin câte puţin până când a ajuns în 23 mai să fie exact aşa cum vroiam la acel moment. Acum realizez însă câtă satisfacţia aveam atunci când vedeam că oamenii chiar vroiau ca eu să fac asta, că cei din spatele acestor poveşti minunate mă căutau pentru a le promova poveştile.
         Am promovat poveştile celor care doreau acest lucru până de curând când au ajuns să fie tot mai puţine persoane care să se ocupe de scrierea sau traducerea acestor poveşti. În trecut am schimbat de câteva ori titlul blogului până când am ajuns la forma de acum. De ce „The Gift Of Passion”? În primul rând pentru că acesta este darul pasiunii mele pentru toţi cei care îl accesează şi pentru că bloggingul reprezintă o pasiune pentru mine, pentru ideea acestui titlu trebuie să-i mulţumesc celei mai bune prietene a mele micuţul meu sis, Dyanna.
         Timpul a schimbat blogul, dar şi bloggerul din spatele lui. La fel cum eu am reuşit să mă „maturizez” aşa şi blogul a început să prindă o formă mai matură şi să devină un blog în adevăratul sens al cuvântului. Întotdeauna am căutat să fiu la curent cu tot ceea ce era nou în blogosferă şi să aduc toate aceste îmbunătăţiri blogului, ceea ce ar putea fi considerată o greşeală sau poate că nu. De ce este o greşeală? Pentru că schimbând mereu câte ceva la aspectul blogului induci în eroare cititorul care se obişnuise să găsească într-un loc diferite informaţii şi probabil că mulţi dintre noi nu au răbdare să caute la un interval de timp ceea ce doreşte să citească pe blog din nou şi din nou. Partea bună este că aceste îmbunătăţiri te ajută să evoluezi.
         Cea mai mare greşeală a mea ca blogger este izolarea de restul bloggerilor. Pot să dau vina pe timp, pe facultate, dar singura vinovată sunt eu pentru că nu am ştiut să-mi administrez corect timpul.
Mereu am fost mai preocupată de părerea cititorilor mei despre blog decât părerea mea personală despre munca mea şi aşa am ajuns să mă ocup de blog într-un mod puţin cam impersonal şi să tratez subiecte care pe mine uneori nu mă pasionau, dar speram că o să-i atragă pe cititorii mei şi aceasta a fost una dintre greşelile mele ca blogger pe care aş putea să o traduc ca lipsă de comunicare dintre mine şi voi.          De foarte multe ori mi se părea că există un zid între mine şi voi, nu ştiu nici când şi unde a apărut acest zid şi nici care este cauza apariţiei lui. Am învăţat să fiu mereu politicoasă şi să mă adresez uneori cu prea mult respect, iar acest mod în care mă adresez tuturor m-a făcut să par o persoană rigidă şi mult prea rece.
         Ca blogger am avut momente în care am ajuns în punctele în care-mi doream şi am avut momente în care am fost o epavă şi totul se realiza mecanic. Dacă vrei să-ţi creezi un blog şi să ai vizualizări cel mai important este să ştii să comunici cititorilor exact ceea ce vrei şi să nu pari o persoană ipocrită. Cel mai important pentru un blogger este să recunoască faptul că totul se datorează cititorilor lui pentru că dacă ei nu ar intra pe blog şi nu ar citi ceea ce scrie,atunci blogul ar fi un mare eşec. Şi totuşi a fi blogger nu înseamnă că trebuie să vânezi aceste lucruri, ci să le meriţi. Cel mai greu este să găseşti o metodă de mijloc între a oferii cititorilor ceea ce-şi doresc ei şi ceea ce îţi place ţie ca blogger.
         Mereu trebuie să existe un mic detaliu care te diferenţiază de restul, care te face să fii mai special decât ceilalţi bloggeri. Aţi observat atunci cât de plictisitor poate fi atunci când mai multe bloguri tratează acelaşi subiect şi de multe ori totul seamănă? Ei bine, ideea este ca atunci când abordezi acelaşi subiect care apare pe alte bloguri,tu să-l tratezi diferit, să-l faci mai special decât restul. Se ştie că primul lucru pe care un cititor îl vede la un articol este titlul, ei bine acesta trebuie conturat în aşa fel încât să îl atragă să-i citească şi continuarea.
         Ca blogger v-aş sfătui să nu uitaţi niciodată bucuria pe care o ai la începutul primelor postări când observi câte vizualizări ai şi cea mai mare dintre ele este primul comentariu primit de la o persoană străină vouă. Nu uita să scrii pentru tine pentru că aşa o să te simţi mult mai împlinit şi o să-ţi satisfaci cititorii.
         Povestea blogului a început cu nişte volume care continuă să trăiască în sufletele noastre şi cum povestea celor doi îndrăgostiţi continuă pentru eternitate şi o să continue mult timp de acum înainte pentru că încă nu am ajuns la momentul în care să ne spunem rămas bun.

Regrete...

                  Mi se par ciudate modalităţile prin care viaţa ne oferă câte o lecţie şi cu câtă greutate vrem să acceptăm ceea ce ni se întâmplă. Acum aproximativ o lună am primit o lecţie destul de dură prin care am înţeles că viaţa este scurtă şi nu trebuie să ţi-o petreci încercând să fii pe placul tuturor, ci cel mai mult contează să fii tu împăcat cu tot ceea ce ţi se întâmplă. Ajungi în unele momente şi te gândeşti oare eu ce am realizat în viaţa mea? Răspunsul celor mai multor tineri este:NIMIC...sau cel puţin acesta ar fi răspunsul meu pentru că mi se pare că încă nu am trăit suficient pentru a putea realiza ceva cu adevărat valoros şi nici pentru a ajunge la capătul ei. La 20 şi ceva de ani încetezi să mai visezi şi începi să construieşti efectiv tot ceea ce ai visat pentru că eşti la începutul vieţii, dar când vezi că viaţa te păcăleşte şi îţi spune să te grăbeşti să faci ceea ce vrei pentru că sfârşitul poate fi mai aproape decât îţi imaginezi începi să analizezi totul şi să-ţi dai seama ce greşeli ai comis.
                La un moment dat regretele te prind din urmă atunci când pierzi pe cineva, regreţi că nu ai făcut puţin mai mult pentru acea persoană, că nu ai valorat-o mai mult şi că nu ai petrecut mai mult timp alături de ea. Continui să trăieşti simţindu-te vinovat că savurezi tot ceea ce acea persoană nu va mai putea niciodată trăi.

La mulţi ani, România!

        La mulţi ani, dragii mei români!!! 

Aşa nu se mai poate, ceva trebuie schimbat!

        Prima zi din ultima lună a acestui an vine cu unele mici modificări atât în viaţa personală cât şi în această lume în care am intrat atât de emoţionată şi am rămas aici datorită frumuseţii ei. Pentru mine schimbarea înseamnă evoluţie şi sper eu că voi continua să evoluez până în ultima secundă din viaţa mea sau cel puţin să ajung la un nivel care să mă mulţumească pe mine personal, dar şi pe cei din jurul meu. Cel mai probabil de cele mai multe ori par genul de persoană greu de abordat şi cu care nu prea ai ce să discuţie, asta îmi spunea o veche prietenă acum ceva vreme...Într-adevăr sunt puţin cam singuratică şi uneori îmi este greu să fiu o persoană extrem de sociabilă. Însă sunt mereu atentă să nu etichetez oamenii din jurul meu pentru că viaţa m-a învăţat să nu judec o carte după copertă şi să încerc să descopăr câteva părţi din ea înainte să mă hotărăsc dacă să continui să-i dezleg misterul sau să o păstrez pentru altă ocazie.
        Înainte acceptam orice provare, dar în ultima vreme am devenit foarte atentă la ceea ce accept şi acesta este un aspect care se pare că mă trage în jos uneori. Prin 2010 când am intrat eu în blogosferă făceam ceea ce-mi trecea prin cap şi într-un mod ciudat oamenilor le plăcea asta, apoi am început să mă documentez tot mai mult în privinţa blogurilor şi să observ cum şi ce ar trebui să fac...aşa am ajuns să urmez o rutină plictisitoare şi care alungă cititorii de pe blog. Acum, însă nu mai vreau aceeaşi rutină care pare să nu se mai termine, ci din contră acum mi-aş dori să vă surprind cât mai mult. Şi totuşi nu sunt sigură că asta ar fi cel mai bun mod de a revenit în blogosferă sau poate că ar trebui să renunţ definitiv la blog. Eu sunt sigură doar de un singur lucru: Aşa nu se mai poate, ceva trebuie schimbat!
        Voi ce mă sfătuiţi dragii mei?