Social Icons

luni, 30 decembrie 2013

Idei de machiaj pentru noaptea de revelion

         Toată lumea face pregătiri pentru seara de revelion. Însă pentru tinerele domnişoare, dar şi pentru doamne este foartă importantă ţinuta şi tot ceea ce are legătură cu înfăţişarea lor pentru că contează cum treci în noul an şi cum este noul început pentru fiecare. Aşadar, m-am gândit să vă aduc câteva idei de machiaj numai bune de pus în aplicare. Cu puţină îndămânare vă puteţi realiza chiar voi aceste machiaje într-un timp foarte scurt.
         O idee potrivită pentru această seară ar fi un Smokey Eyes Luminos. În tutorial au fost folosite mai multe tonuri de argintiu şi bineînţeles negru, în loc de acest argintiu puteţi folosi orice culoare, de recomandat este să folosiţi nişte farduri sidefate deoarece sunt mult mai potrivite la o petrecere. Tutorialul este realizat de KathleenLights.

         Un alt machiaj pe care aţi putea să-l folosiţi este All Black. Într-adevăr este puţin întunecat, dar trebuie să recunoaştem că are farmecul lui şi în plus fardul folosit pe pleoapa inferioară îl luminează. Îl recomand cu căldură persoanelor care au un caracter puternic şi nu se tem să folosească culori puternice. Acest tip de machiaj îl puteţi folosi la orice ţinută. Tutorialul este realizat de Carli Bybel.
         Pentru cele care preferă să folosească sclipici pentru noaptea de revelion puteţi folosi un machaj negru cu gri cu sclipici, la fel şi ca în primul tutorial de mai sus puteţi să înlocuiţi fardul gri cu farduri de alte culori. Ceea ce nu-mi place, însă la acest machiaj este rujul folosit şi v-aş recomanda să folosiţi un ruj într-o nuanţă nude deoarece aşa vă puteţi evidenţia ochii mai tare. Tutorial realizat de iMacUrFace.
         Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le puteţi folosi în noaptea de revelion. Care v-a plăcut mai mult?

Un comentariu:

Unknown spunea...

Foarte bun articolul,cel puţin pentru mine!!!
Felicitări!
S.H

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates