Cupidon 27

O aveam la degetul mic, dupa multa vreme in care tradarea ei ma bantuise facand din mine o persoana fara sentimente si principii, dar ironia era ca nu ma mai interesa sa ma razbun. Aproape ii auzeam buzele milogindu-se sa le sarut, dar imi era greata de ea, de ceea ce ajunsese si cel mai rau, imi venea sa-mi dau un punm realizand ca aceasta epava de femeie ma redusese pe mine la gradul de neom. Amintirea scenei nu m-a mai infiorat ca alte dati, ci m-a facut sa realizez ca iubeam cu adevarat acum.

- De ce, um? am intrebat ca ratatul din filme care nu isi mai tine capul pe umeri din cauza dimensiunii coarnelor puse.

Ma ranise. Ma consideram cel mai mare pampalau de pe pamant gratie, datorita si multumita ei. Eu imprastiam in stanga si in dreapta ca o iubesc, iar ea incerca sa vada daca patul nostru scartaie si cu altul in absenta mea. Imaginea lor incolaciti ca serpii, fusese atunci pentru mine o trauma mai mare decat o scena din filmele de groaza pentru un copil. Ma urmarise timp de doi ani si nu imi permisese sa imi deschid inima asa cum era firesc. In dupa-masa aceea ma intorsesem din turneul de footbal si pe parcursul drumului de cateva sute de kilometrii o avusesem doar pe ea in minte.

Nu cred. Nu credeam. N-am crezut. O asteptam sa vina la mine, iar ea ramansese lipita de el. Mi s-au muiat picioarele. Am strans de tocul usii ca sa nu zbor pana la ei, cu o forta exagerata, incat ma dureau articulatiile degetelor. In acea fractiune de secunda luasem in calcul sa descarc pistolul din sertar pe amandoi, sau sa ii arunc pe rand de la etaj. Dar eram atat de distrus, atat de imposibil de convins ca ceea ce vad nu este o farsa, incat greu m-am prins ca in tot acest timp, farsa fusesem eu. L-am lasat pe netonul acela sa plece fara sa il ating, fara sa il privesc macar, fara sa adaug un cuvant. A profitat de starea mea de inertie ca sa-si ia catrafusele si sa o taie repede. Parca m-am tarat pana la ea, oprindu-ma cu podul palmei in noptiera, din consideratie ca era...femeie. S-a fastacit toata, nu se astepta sa vin si nu stia cum sa inceapa, dar am incitat-o intr-o conversatie mai aprinsa, ca un dobitoc, cu speranta ca o sa vad o urma de regret sau altceva decat ambitie pe fata ei.

Cu ochii in ceata stupidelor lacrimi, m-am aplecat spre ea.

- Am facut o greseala, a incercat sa ma mangaie.

- Iti pare rau?

- Da.

Suna mai mult a intrebare.

- Si mie...am raspuns stins.

Ar fi trebuit sa o jignesc. Sa ii rad in fata si sa o scot afara in suturi, dar eu doar ma concentram pe cum sa ma linistesc pentru a nu o lovi. Riscam sa inebunesc, dar nu puteam lovi acolo unde candva mangaiasem. Mi-a luat mana punandu-o pe coapsele ei ca sa isi poata incolaci picioarele in jurul mijlocului meu. Stateam nemiscat, cu ochii deschisi, cand ea se chinuia sa smulga un sarut de la mine. Se misca ademenitor deasupra mea, crezand ca instinctul ma poate face sa o iau razna si sa uit.

- Dan, vreau sa ma ierti! accentuase cuvantul "vreau" ca pe o porunca in urechea mea.

Asta intelegea ea prin iertare? Imi despartea buzele cu nerabdare si ma musca de gat. Am lasat mainile sa urce peste ea si i-am prins tricoul in dreptul pieptului. Cel putin ea inca nu se dezbracase pentru el. Dar sa fie prima data cand il aduce aici cand eu nu sunt? Nu a fost nevoie decat sa trag o data, scurt, spre mine si s-a rupt tivul. L-am smuls de pe ea si l-am aruncat in mijlocul camerei. In loc sa fie putin speriata sau nedumerita, ea a afisat acea figura perversa care se lasa dominata.

- Uite! i-am spus impiedicand-o sa ma sarute si facand un semn spre bucata de material azvarlita, asa de usor mi-ai smuls si tu mie inima si m-ai tratat ca pe o carpa...

Nu intelegea de ce dramatizez atat, vedeam asta in ochii ei. Pentru ea era totul atat de simplu: bani, sex, distractie, alcool. Cum putusem sa fiu atat de orb si sa nu imi dau seama de ce tip de persoana este? Am impins-o de pe mine si m-am ridicat in picioare.

- Iesi, pleaca si ia-ti si iertarea cu tine, te rog! am fluturat cu mana in spate fara sa o privesc.

- Dan? m-a strigat pisiceste.

Am vazut-o in monitorul stins al computerului. Isi aruncase si sutienul langa tricoul rupt si ma astepta intinsa, sprijinindu-se intr-un cot.

- Pentru ce? am strigat fara sa clintesc.

- Pentru ca amandoi vrem.

- Care a fost motivul pentru care...te-ai vazut cu ala?

Imi era scarba sa spun "inselat' si evitam pe cat posibil sa ma mai relationez cu fata pe jumatate goala, de pe patul meu.

- Imi era dor de tine si cum erai plecat de o luna...a plecat capul.

- Ti-ai satisfacut poftele cu el? am racnit.

- Nu-mi spune ca tu in toate cantonamentele nu ti-ai tras-o niciodata cu vreo majoreta?! a spus afisand o malitie pe care nu credeam ca o poseda. Cine dracu' era fiinta din fata mea?!

- Ti-a dat ce aveai nevoie? am intrebat evitand sa raspund sincer la intrebarea ei. Nu ca as fi inselat-o, dar spunandu-I ca pana si cand ma atingeam singur doar ea era in mintea mea si ca nu concepeam sa vad intre bratele mele alta femeie, nu as fi ajutat cu nimic rolul de prost pe care il jucam acum.

- Pe tine te vroiam defapt, pe tine te vreau in continuare...raspundea senina.

M-am intors spre ea si am urcat pe pat in genunchi. M-am oprit in fata ei, atingandu-i barbia cu stomacul si mi-am deschis slitul, lasand pantalonii sa alunece pe coapse.

- Daca te porti frumos, iti dau eu ce ai nevoie, am soptit pervers spre ea.

In loc sa se simta jignita asa cum speram cu disperare, mi-a hlizit un ras si si-a lins buza de jos sugestiv, aplecandu-se. I-am prins gatul delicat si i-am ridicat fata. Mi-am despartit buzele in scarba si am lasat cuvintele sa iese grele:

- Iti doresc sa nu iti dai seama niciodata ce ai insemnat pentru mine si cat ai gresit. Ramai proasta!

Mi-am ridicat pantalonii, i-am aruncat sutienul in fata si i-am indicat usa.

Acum, ea era in fata mea, ajunsa asa cum ii dorisem in repetate randuri, dar nu ma facea sa ma simt mai bine. Imi dadeam seama in momentul acela ca nu conteaza doi lei aceasta fosta pentru mine, ca o depasisem demult, dar de frica de a-mi accepta sentimentele pentru o fata cu adevarat pura, continuam sa ma mint. Pana la urma existau si oameni buni, si Caro era unul dintre ei.

- Macar un ultim sarut, Dan, te rog. Eu nu te-am uitat.

- Nici eu nu te-am uitat, dar decat o amintire ca tine, preferam de o mie de ori Alzheimerul!

Inainte sa plec, doua brate slabe si reci precum tentaculele unei caracatite mi-au strans gatul si femeia si-a presat buzele de ale mele, bagandu-si limba in gura mea de parca se agata de mine ca de ultimul colac de salvare. Asta si eram. Industria showbiz-ului o omorase de mult, iar ea fara imagine si un pat care scartaie nu vedea viata. M-am relaxat in incercarea ei de a ma retine daca aveam sa o resping. Merita, dar nu am facut-o. Nu stiu de ce nu am facut-o?! Poate doar ca sa imi demonstrez mie insumi inca o data ce jigodie de om sunt.

- Dan? a murmurat vocea ei slabita de soc in spatele nostru.

- Caro? am inlemnit fara sa gasesc altceva de spus inafara de "nu este ceea ce pare".

Ce ii facusem? O iubeam! De ce ii facusem acea cicatrice pe fata? Toata figura ei era arsa de durere si eu fusesem piromanul care provocase incendiul. Am fugit dupa ea si am prins-o de mijloc, abandonand fara nicio emotie tarfa care purta vina tuturor dezastrelor din viata mea.

- Stai! am prins-o de cot intorcand-o spre mine.

- Dan... m-a privit cu lacrimile care ii invadasera ochii negrii facandu-i sa straluceasca la fel de sumbru ca apa in noaptea neinstelata. Nu gasea ce sa spuna mai intai si eu nici atat. Vroiam sa ii urlu ca o iubesc. In sfarsit o iubeam constient! Caro, fetita cu ochii de noapte si parul de soare, pe iubita cu buze dulci si zambet molipsitor, pe tipa buna cu corp de sirena, pe viitoarea mama a copiilor mei! Toata ea.

- Caro...i-am luat bratele intre palme susurand soapte care sa ii linisteasca suspinele, insa inainte ca lacrimile sa ii cada pe obraji, s-a oprit. Mi-a fost frica sa nu fi murit in picioare, asa ca am scuturat-o usor. Ea privea in ochii mei de parca vedea cu totul alt loc si a incretit putin nasul ca atunci cand cineva iti da un pumn in stomac si te lasa fara aer...

- Stii, a inceput cu un glas de vant pierdut, astazi de dimineata ii spuneam prietenei mele, Maia ca eu cred ca te iubesc pentru totdeauna. Nu m-am inselat. Te iubesc. Si cu tot raul pe care mi l-ai facut, pe care mi-l faci si pe care mi-l vei mai face, tot te iubesc. As ierta, te-as ierta, dar nu pot. Intreaba-ma de ce!

- De ce? i-am imitate tonul moale.

- Pentru ca tu niciodata nu vei fi capabil sa ma iubesti pentru totdeauna inapoi.

- Te iubesc.

- M-ai iubit ieri mai mult si azi mai putin, a facut semn peste umarul meu facand referire la felul in care ma gasise mai devreme. Si maine? Maine te vei trezi langa mine urandu-ma? Nu as putea suporta asta.

- Dar...

- Stiu ca asa va fi chiar daca incerci sa negi acum, pentru ca asa esti tu! a sacadat cuvintele de parca acceptase in sfarsit ceva care fusese in fata ochilor ei tot timpul deghizat in iluzie.

- Ieri te-am iubit fara sa stiu, dar astazi sunt sigur ca te iubesc, iar maine...ei, bine, maine voi stii sigur ca...

- Tu niciodata nu stii sigur! a tipat aruncandu-mi in fata toate datile in care ii spuneam ca nu sunt sigur: "daca am stricat eu telecomanda sau s-a stricat singura", "daca sa luam pentru micul dejun cereale sau cornuri", "daca sa mergem la film sau sa privim cuibariti pe canapea unul", "daca este convenabil pentru mine sa continuam cu relatia dupa ce a aflat presa", etc. Mereu i-am dat nesiguranta si eu insumi, fara sa vreau, am pregatit-o pentru momentul loviturii de gratie. Cate nopti nu dormisem eu oare pe fundalul plansului ei fara sa ma trezeasca, fara sa o iau in brate si sa ii spun macar o vorba buna? Acum ea nu facea decat sa reproduca toate certurile pe care le avusesera inima si constiinta ei pana acum.

- Sunt sigur.

- Sti ce doare cel mai tare? ma intreba privind in ochii mei, dar fiind total detasata de prezenta mea.

- Spune-mi ca sa vindec!

- Ca nu pot plange. Adica, sa plang acum ar fi la fel de natural ca respiratul, dar nu pot sa o fac! Nu vreau sa respir lacrima cu lacrima, ci vreau sa o fac sanatos. Deci, de astazi, tu nu mai esti Aerul meu, Dan! Vreau sa respir...

- Te rog...i-am alinat barbia cu degetul.

Nimic. Nici nu s-a retras, nici nu m-a privit urat, dar nici nu a inchis pleoapele sa se lase mangaiata. Continua sa aiba acea masca de cyborg resemnata cu o decizie irevocabila.

- Aculta-ma, Caro! Daca tot vorbim de astazi, asculta-ma si pe mine! Cand m-am trezit din pat in dimineata asta, am lasat langa mine pe femeia care cu o noapte in urma mi se daruise in ciuda magariilor pe care i le fac zilnic de cand ne cunoastem. Am privit-o indelung pe acea femeie intrebandu-ma de ce conta atat de mult pentru mine sa o am acolo? Era draguta ca oricare alta, dar era frumoasa, era simpla ca oricare alta, dar era deosebita, era isteata ca oricare alta, dar era brilianta. Si la final, am hotarat ca nu era nici pe departe oricare alta. Pentru mine, ea era..."Ea".Te iubesc!

Dupa ce am spus dintr-o suflare ca inima mea ii era inchinata ei, fie ca merita o astfel de inima, fie ca nu, am privit-o. Ii facea oare macar o minima placere ca se procopsise cu singura inima pe care aveam sa i-o dau, chiar daca era ea cea mai nemiloasa inima dintre toate inimile barbatilor raniti?

- Nu vreau sa plang respirand si nu vreau sa respir plangand! a clatinat ea capul negand si suspinele au inceput sa ii intrerupa absurditatea in care se contura discursul ei din cauza suferintei. Nu! O sa respir sanatos, acum! incerca sa inspire si sa expire regulat, dar nu putea de suspine. Nu vreau, a continuat cu ochii deja injectati de sarea careia ii nega sa iese din ei. O, doamne, Dan! a strigat punandu-si capul pe pieptul meu. Vreau sa plang! Daca nu plang acum simt ca o sa mor! Ajuta-ma sa plang! a scapat un hohot isteric de durere si eu am imbratisat-o strans.

De parca nu o ajutasem pana acum destul sa planga! O iubeam! Ma iubeam pe mine, in sfarsit, dupa atatia ani, doar pentru faptul ca o iubeam pe ea! Dar nu a durat mult. Dupa cateva minute in care m-a strans, m-a cocolosit, m-a injurat, m-a lovit, m-a sarutat infocat...s-a desprins de mine de parca eram un nimic. S-a departat de mine si mi-a aruncat acea privire atat de cunoscuta. Nu mai fusesem niciodata privit in acel fel, dar numai Dumnezeu stie cate ranisem privindu-le asa. Acum stiam si eu nu doar Dumnezeu.

- Eu te iubesc pentru totdeauna, dar te vreau afara din viata mea...pentru totdeauna!

A plecat.

Cupidon 42

Oricât de mult o privea el acum, nu mai avea niciun rost. Ea alesese un drum diferit de al său, pe care probabil că el niciodată nu avea să-l mai unească cu al său. Căile lor se separaseră; poate pentru totdeauna, sau poate doar pentru o perioadă. Ceea ce amândoi ştiau era că nimic nu mai avea să fie la fel; niciun zâmbet, nicio reacţie. Totul rămăsese în urmă, iar acum fiecare trebuia să o ia de la început, înfruntând greutăţi şi suferinţe.

Oftă şi încercă să găsească o urmă de speranţă în privirea ei, dar acum, ochii ei erau reci şi duri. Lipsiţi de orice umbră de iubire, ochii ei de ciocolată îl priveau cu duritate, îndepărtându-l şi mai mult, distrugându-i sufletul încă o dată, pentru că niciun cuvânt de-al ei nu se potrivea cu modul în care ea îl privea acum.

Amândoi ştiau că dragostea murise între ei. Flacăra pasiunii se stinsese, lumânarea căzuse. Vântul adusese praful peste povestea lor, închizând-o în cufărul amintirilor.

Se stinsese aşa cum începuse, dintr-o singură clipire. Totul fusese precum o lungă inspiraţie, care acum rămăsese fără aer. Şi pentru ca totul să-şi poată urma cursul normal, trebuiau să expire.

-De ce? întrebă el, încercând în zadar să-şi ascundă suferinţa.

Dacă-i mai rămăsese o urmă de mândrie după tot ce se întâmplase, nu-şi dorea ca ea să ştie cât de mult îl rănea totul. Va păstra suferinţa numai pentru el, ea urmând să nu ştie niciodată cât de mult îi distrusese sufletul.

Acele vorbe dărâmaseră orice iluzie pe care el o mai avea în iubire. Dacă crezuse cândva în acel sentiment, acum îl detesta.

Ea oftă şi se ridică de pe canapeaua neagră de piele, tratându-l cu spatele.

-Trebuie să înţelegi, îi spuse apropiindu-se de fereastră, punându-şi palma pe geamul rece.

-Explică-mi tu, pentru că eu nu pricep, îi răspunse cu furie, clipind des pentru a îndepărta lacrimile ce se formau în colţul ochilor săi albaştri.

-Nu mai pot, oftă ea închizându-şi ochii. Nu mai pot să continui cu ceva ce nu va duce nicăieri.

El îi privi silueta fină şi nu putu să îndepărteze amintirile ce-i acaparau mintea, aruncându-l în noi valuri ale agoniei. Pentru un timp, ea reprezentase totul pentru el. Fusese centrul existenţei lui, punctul în jurul căruia se învârtise întreaga sa viaţă. Intenţionase să-şi întemeieze o familie cu ea, să aibă copii cu ea şi să îmbătrânească împreună. Voise să împartă totul împreună cu ea şi să-i dedice orice minut, orice clipă.

Dar ea distrusese toate acele iluzii printr-un simplu joc al cuvintelor.

„Totul s-a terminat”, îi spusese când intrase pe uşă, mai distantă ca niciodată. Buzele ei abia dacă le atinseseră pe-ale lui, fiind cel mai rece sărut pe care-l trăise vreodată.

-Credeam că m-ai iubit, şopti el plecându-şi capul, privind papucii albaştri pe care-i primise de la ea acum un an, cu ocazia aniversării lor.

Ea suspină şi-şi clătină capul, dorindu-şi să fie puternică. Nu voia să se dea de gol. Trebuia să fie dură, pentru a-l convige că ăsta era cel mai bun lucru pe care-l puteau face.

-Credeam că mă iubeşti suficient de mult încât să poţi învinge toate obstacolele pentru a fi alături de mine, continuă el cu o voce stinsă, menţinându-şi privirea tristă pe acel cadou.

-Ai dreptate, şopti ea privindu-şi reflexia în fereastră, urându-se pentru ceea ce făcea. Credeam că te-am iubit, dar se pare că m-am înşelat. Nu a fost decât o farsă care a ţinut mai mult decât trebuia.

Inspiră adânc şi-şi închise ochii pentru o secundă, dorindu-şi să poată duce la capăt misiunea pe care şi-o impusese din acea dimineaţă în care aflase adevărul.

Ei doi nu mai puteau continua şi era mai bine să-l elibereze acum, înainte de a-l supune unui chin şi mai mare.

-Iartă-mă dacă am lăsat lucrurile să meargă prea departe, dar totul s-a sfârşit şi...gemu şi-şi strânse ochii, muşcându-şi buzele cu fervoare, căutându-şi cuvintele în străfundurile minţii sale. Şi ar fi fost bine dacă nici nu ar fi început.

Voia să leşine.

Se ura pentru ce făcuse şi putea să-i simtă durerea, dar acum nu mai exista cale de întoarcere. Răul fusese sădit şi acum apăreau primii muguri, strălucind în lumina sufletelor distruse. Acum roadele păşeau învingătoare printre iluziile şi dorinţele distruse, mândre de isprăvile lor.

El îşi ridică indiferent capul şi o fixă cu privirea mai mult timp, vrând să vadă vreo mică dovadă că ea se înşela. Dar corpul ei rămase fix, dur şi impenetrabil, precum privirea sa.

Spunea adevărul.

Nu-l mai voia.

Nu-l mai iubea.

Oftă şi se ridică, căutându-şi haina cu o privire pierdută prin cameră. Părea că nici nu mai recunoştea locul.

O găsi în cuier şi o luă, aruncându-şi-o nepăsător pe umeri. Se apropie de ea şi vru să-i pună mâna pe umeri, dar se răzgândi, gândindu-se că pentru ea acest gest nu mai avea nicio importanţă.

Ea nu-l mai iubea, iar el trebuia să accepte acest lucru.

Pentru binele lui şi pentru al ei.

Îi privi reflexia rece pentru o secundă, iar când ochii lor se întâlniră, nu mai rămăsese nicio urmă de îndoială.

Ochii lui zăriră o ultimă văpaie în ai ei.

Pasiunea murise, dragostea la fel.

„Nefericiţi sunt cei ce-şi lasă sufletul deoparte”, cugetă el privind-o.

Cu acea ultimă privire în minte el ieşi pe uşă, îngropat în suferinţa lui. Ieşi din bloc şi începu să colinde străzile precum un nebun, ochii ei urmărindu-l până când pieri din raza ei vizuală.

Lăsă lacrimile să-i alunece pe obraji şi se apropie de măsuţa din hol, răscolind prin geantă. Scoase un plic alb şi-l desfăcu, privind cu furie hârtia din mâna ei. Rezultatul îngrozitor scris cu negru îi distrusese orice iluzie.

Cancer. Ultima fază.

Mai avea doar câteva săptămâni de trăit, şi nu-şi dorea să-l târască şi pe el prin toată suferinţa ce o aştepta. Prefera să-i dea drumul acum, decât să-l vadă ascunzându-şi durerea în preajma ei.

Dacă îl convingea că nu-l mai iubeşte, putea să se vindece mai uşor decât dacă rămânea alături de ea în ultimele sale clipe.

-Îmi pare rău, dar eu nu mai am ce să-ţi ofer, decât zile negre şi triste. Tu meriţi altceva, lângă altcineva. Eu voi rămâne pentru tine doar femeia care te-a rănit în cel mai crunt mod posibil, distrugându-ţi sufletul plin de iubire.

Suspină şi lăsă hârtia să alunece pe podea, întorcându-se spre fereastră, încercând să-şi amintească privirile lui pline de iubire.

Pentru că acum tot ce-i mai unea erau doar amintirile zilelor trecute...

Cupidon 19

Un foc…Un zambet…O cale pe care sa o urmezi…Stau uneori langa bataia cea calda a focului, arzand pentru placerea de a-l privii…Si stau…Si stau…Pana ce o scanteie se duce in a mea inima…O scanteie ce niciodata nu va fi stinsa de apa rece si cruda a raurilor…O scanteie ce va fi al meu vis…A mea incantare…Dar stai! Nu mai sunt acolo, langa acel foc feeric…Zbor prin inaltul cerului , printr-un vis in care nimeni nu poate intra, un vis pentru care ai vrea sa ucizi…

Dar ce se intampla? O mica infiorare ma cuprinde…Ma ating de spinii unui brad, iar dintr-o data ma prefac intr-o veverita, incep sa sar si “spintec” ramurile brazilor cu labutele mele…Si ,in timp ce alerg , cad pe pietrele ascutite ale potecii, iar intr-o fractiune de secunda ma preschimb intr-o fiinta mirifica ,fara de limite…Si privesc in inaltul cerului : o stea ce sclipeste profound…In final: o scanteie…

Dar ce este acea scanteie pe care o privesc? Ce poate fi?...Un Inger?O fata? Un om?...Nu! Este doar imaginatia mea…Imaginatia mea care o ia la fuga mereu…Dar stai ,ma opresc!Nu mai pot rezista! Trabuie sa vad ce este ,sa pornesc inspre ea…Cu ale mele aripi albe ,pornesc spre acea stea - spre acel taram presupus ca fiind de dragoste si de iubire…Sunt din ce in ce mai aproape si simt…Simt cum ating stralucirea stelei cu varfurile aripilor, dar ce vad?E real?Nu poate fi! Nu poate exista asa ceva ! Ma apropii si simt cum flacarile demonice ale acelei creaturi cum aproape imi ating obrazul ca gheata…Si…In acel moment de suspin , niste ochi de demon ma cuprind …Incerc sa-i evit …Dar nu pot … Vin mai aproape ..Iar cu propria-mi aripa cu pene de catifea ,incerc sa ma apar…Incerc sa evit lupta ,dar un strigat cu pulbere de foc vine catre mine si rasufla un cuvant fara de inteles :’’Razboi!”

…Incerc sa evit ,dar focul e prea puternic , parca imi intra in suflet…In cele din urma trebuie sa ripostez! Nu mai pot evita, e prea tarziu , prea tarziu pentru a mai face ceva…Ma indrept cu putere catre acel Demon de foc , si il atac cu puteri pe care numai unele fiinte le cunosc: curaj, iubire, speranta…Dar acel Demon scapa si imi distrage atentia cu putina gelozie…”Nu merge! Nu-mi pasa!Pot sa rezist! Nu sunt o fiinta geloasa!”…Imi tot ziceam in propriul gand in timpul luptei…In timpul razboiului…

...Razboiul crunt dintre bine si rau, dintre un Inger si un Demon ...Un razboi fara de sfarsit...Un razboi la care ma voi gandi neincetat ,pana la sfarsitul vietii...Pana cand sufletu-mi va fi liber... Pana cand ura se va incheia...Pana cand ura dintre noi doi -noi ,cei doi ingeri -se va stinge, cu apa din raurile involburate ce stau acum si le privesc...Raurile reci ca gheata si dulci ca mierea...Ca polenul florilor...

...Stau uneori si ma gandesc la secrete adanci...La secretele Ingerilor si Demonilor...La cum pasiunea ii va dobandi...Si cand o sa vrea sa se opreasca...Ei bine...O sa fie prea tarziu...Demonul o sa aiba suflet de Inger , iar Ingerul sufletul dulce...Dulce ca mierea...Asa cum il avea si inainte...Inainte de razboi...Inainte de lupta cea crunta dintre cei doi , inainte de pasiunea pentru aceasta...Inainte de lupta infinita ce a fost...

...Ganduri reci si calde imi apar in minte, dar tot nu pot sa uit acest Infern...Acest Infern ce ne desparte...Acest Infern ce ma cuprinde putin cate putin...Si ce incepe sa ma transforme intr-o scanteie...O scanteie ce s-a dovedit ca fiind o stea ...O stea ce-mi este propriul adversar...Adica un demon...

...Nu-ti pot descrie aceste cuvinte draga cititorule...Nu-ti pot explica aceste sentimente ce ma cuprind...Aceste sentimente crude cu care trebuie sa ma lupt...Acest Demon...Acest cuplu provenit dintr-un razboi...In final...Acest Infern dintre doi Ingeri...

Cupidon 30

Mă uitam în ochii ei şi nu-mi venea să cred că era lângă mine, în braţele mele. Stăteam amândoi întinşi pe pajiştea verde, bucurându-ne de această duminică frumoasă. Soarele lucea măiestuos pe mijlocul cerului, însă clipirea din ochii ei era cu mult mai puternică decât a amărâtului de astru. În comparaţie cu ochii ei căprui, soarele era o mică stea pierdută pe cer, rătăcită în neant.

-Te iubesc, i-am mărturisit pe-un ton şoptit, ca şi când i-aş fi spus un secret. Ceea ce probabil şi era, pentru că doar noi doi ştiam de sentimentele noastre.

-Şi eu te iubesc, dar mi-e frică. Ce vor spune ceilalţi când vor afla? întrebase temătoare, lucru care mă făcuse să mă strâmb, însă doar mental.

Situaţia noastră nu era tocmai roză, deşi aş fi dat orice ca ea să fie alta. Părinţii mei erau împotriva relaţiei noastre, fiindcă fusese crescuţi cu pretenţii şi cică mă crescuse şi pe mine la fel. Poate. Nu am spus că nu am crescut în puf şi toate alea, dar credeam că eram capabil de a-mi alege singur persoana alături de care să-mi împart anii care vor urma.

Iar ea... nu îşi cunoştea părinţii biologici, fiindcă a fost părăsită la uşa unei biserici când fusese bebeluş, ajungând ulterior la un cămin de copii orfani. Acum stătea cu părinţii ei adoptivi pe care-i iubea din suflet, iar ei îi împărtăşeau sentimentele. Doar că nu mă plăceau; credeau că eram genul de băiat care se juca cu fetele. Însă ei nu ştiau că le iubeam fiica mai mult decât ochii din cap.

-Vor trebui să se conformeze, am răspuns încă captiv în acea ciocolată fierbinte ce clocotea în ochii ei. I-am sărutat buzele roşii tandru, după care mi-am îndreptat privirea spre cer. Era senin şi aproape lipsit de nori, doar câte unul mic şi pufos mai îndrăznea să umbrească cerul.

-Şi dacă vor încerca să se interpună între noi? Ai mei poate nu vor putea prea mult, dar ai tăi au bani şi relaţii... Dacă te vor trimite în străinătate?

Am rămas cu ochii pe cer, dorindu-mi să nu fi pus întrebarea asta. Dacă era ceva de care mă temeam, era de faptul că tata va interveni şi mă va trimite la mama dracului. Însă eu nu aş fi stat cu mâinile în sân. De asta eram sigur.

M-am întors pe o parte şi am privit-o în ochi. Părul ei negru era purtat de vântul lin ce sufla pe deal, intrându-i câteva fire în ochi. Mi-am dus mâna lângă faţa ei şi am dat părul deoparte. Apoi am mângâiat-o puţin, pentru a o linişti, şi am spus:

-Lore, nu voi permite să se întâmple asta. Nimic nu ne va despărţi.

Un mic surâs a jucat pe buzele ei, o dorinţă subită de a-i simţi savoarea cuprinzându-mă. M-am aplecat spre ea şi mi-am zdrobit buzele de ale ei, introducând limba în acea mare de prospeţime din gura ei. Fineţea lor încă mă uimea, la fel şi modul atât de suav în care ea răspundea. Mi-am pus o mână pe obrazul ei, ridicându-mă în cot, astfel încât să fiu aplecat asupra ei. Eram singuri pe acea păşune, aşa că mi-am permis să duc mâna mai jos de pe obraz, pe gât, apoi pe sân, prinzându-l cu o forţă relativ mică în mâna mea.

Un mic ‘ah’ i-a scăpat printre buze, ştiind ce însemna asta.

Am sărutat-o mai puternic, mai pasional, simţind cum un foc începuse să-mi ardă în interior. Mă excitasem, iar întreg corpul meu era tensionat.

I-am lăsat buzele o clipă în pace, pentru a putea respira şi ea, mutându-le pe ale mele pe gât. Mă înnebunea parfumul ei floral, de aceea tot inspiram mirosul cel emana.

Eram deja peste ea, sărutându-i gâtul cu poftă şi dorintă aprinsă. Şi pe ea o simţeam dăruită momentului de iubire dintre noi, de aceea mi-am permis să-mi băg mâna pe sub bluziţa ei subţire. Când i-am atins pielea de pe burtă, un alt geamăt i-a ieşit din gât, făcându-mă şi pe mine să vreau mai mult.

Am ridicat mâna mai sus, ajungând aproape de sân. Am putut să bag de seamă că nu avea sutien dinainte, aşa că acum stăteam pe loc, gândindu-mă dacă să risc sau să mai aştept. Şi chiar în momentul în care mâna mea a atins sânul ei gol, telefonul ei a sunat în buzunar.

Sunetul m-a făcut să-mi iau repede mâna şi să mă ridic în şezut. La fel a făcut şi Loredana, începând să cotrobăie după telefon.

-E mama, mi-a spus puţin speriată când s-a uitat la apelant. Sst, şi-a pus un deget la gură pentru a-mi da de înţeles că trebuia să tac. Asta am şi făcut, fiindcă nu voiam să aibă probleme din cauza mea.

-Alo, a răspuns cât a putut de liniştită, având în vedere că, cu ceva secunde în urmă, nu fusese tocmai într-un moment relaxant.

A ascultat ce avea de spus mama ei, dând într-una din cap şi spunând câte un ‘aha’ din când, în când.

-Bine, vin cât pot de repede, spuse înainte de a închide telefonul. Trebuie să mă duc acasă, mi se adresase mie cu o părere de rău în voce.

Am oftat dezamăgit şi am dat din cap. Mi-am întins mâna pentru a o ridica de pe iarbă, după care am mers amândoi spre maşina mea. Plecasem de acasă de dimineaţă şi eram undeva la marginea oraşului, departe de aglomeraţie şi agitaţie. Întotdeauna îmi plăcuse să evadez din urban, fiindcă că era prea gălăgios pentru placul meu.

Am coborât colinele şi, când am ajuns la stradă, inclusiv la maşină, i-am deschis uşa din faţă. Voiam să o impresionez cât mai mult, deşi ştiam că mă iubea aşa cum eram.

-Mulţumesc, mi-a spus zâmbind, furându-mi un sărut. Înainte ca eu să-i fur altul, ea era deja în maşină, cu centura pusă. Am surâs şi eu şi am închis portiera. Am ocolit maşina şi, urcat la volan, am pornit motorul. Nu era mult până acasă la ea, iar cu ajutorul condusului meu nebun, am ajuns în câteva minute.

Am oprit maşina undeva mai departe de casa ei, fiindcă aşa îmi ceruse. Nu voia încă să mă vadă părinţii ei şi să deduce faptul că noi eram împreună. Voia să pregătească terenul dinainte.

-Te iubesc, mi-a spus înainte de-a coborî din maşină. Voise să plece fără să-mi dea un sărut, aşa că i-am prins mâna şi am tras-o spre mine cu ceva putere, astfel încât, când s-a întors, buzele ei s-au lipit de ale mele automat.

A părut surprinsă după ce s-a depărtat, dar şi mulţumită.

-Şi eu te iubesc, i-am spus cu un zâmbet, după care ea a plecat.

Am lăsat o suflare grea să-mi părăsească plămânii şi am pornit iar motorul.

Am mers încărcat de gânduri şi intenţii până la mine acasă. Am oprit lângă casa imensă în care locuiam, apăsând pe o telecomandă, ca uşile automate să se deschidă. Odată deschise, am intrat în curtea imensă şi mi-am dus maşina în garajul destul de încăpător din spate.

Am coborât cu o oarecare încordare din maşină şi m-am dus în casă. Aceasta era una înaltă, de două etaje şi mansardă, şi lată, aproape cât un teren de fotbal. Nu îmi plăcuse niciodată casa asta, era prea mare şi, fiindcă ai mei lucrau de cele mai multe ori 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, era şi foarte pustie, ajungând de fiecare dată să interacţionez doar cu bucătăreasa şi femeia care ne făcea curat prin casă. În copilărie, însă, am avut multe dădaci, probabil de asta când mama intra în vorbă cu mine, o tratam ca pe o oarecare şi vorbeam cu furie şi învrăjbire.

Intrat în bucătărie, fiindcă am folosit uşa din spate, am salutat-o pe doamna Maria – cea mai bună bucătăreasă din câte există – şi pe doamna Lucica, femeia însărcinată cu treburile casnice.

-Părinţii dumneavoastră sunt acasă, m-a anunţat doamna Lucica cu o faţă destul de îngrijorată. Şi avea dreptate să fie aşa. Mereu când mă intersectam cu ai mei, ieşea cu scântei. Ei încă mai credeau că-mi puteau controla viaţa.

-Mulţumesc, i-am răspuns cu un zâmbet cât mai fals posibil şi cât mai ironic.

Am trecut pe lângă ele şi am vrut să mă îndrept spre camera mea, însă tata mi-a apărut în faţă, cu mâinile încrucişate la piept şi cu chipul încruntat.

-Vreau să vorbim, m-a anunţat cu o voce poruncitoare, exact cum uram eu să mi se vorbească.

-Nu am ce vorbi cu tine, i-am spus şi am încercat să-l ocolesc.

Înainte de a putea trece de el, a scos dintr-un buzunar ceva şi mi-a înmânat-o cu forţă, parcă vrând să-mi introducă pe sub piele ceea ce deţinea între degete.

M-am oprit împins de mâna lui şi m-am uitat la ceea ce avea el acolo.

-Vrei să explici? îmi fluturase în faţă ceva ce păreaua fi hârtii. Le-am luat din mâna lui şi abia când le-am simţit textura mată şi alunecoasă, mi-am dat seama că erau defapt poze.

Le-am întors cu faţa în sus şi am făcut ochi mari. Erau poze cu mine şi Loredana, ţinându-ne de mână, pupându-ne, râzând împreună.

-De unde le ai? am ţipat furios. Şi de când îmi urmăreşti mişcările? mi-am mijit ochii la el, nevenindu-mi a crede că a decăzut atât de mult încât a pus pe cineva să mă fotografieze.

-Nu asta contează, îmi replicase el nervos. Spune-mi ce căutai cu fata asta? Ţi-am spus de atâtea ori că îţi interzic să te încurci cu femei de teapa lor. Astea umblă numai după bani!

-Nu îţi permit să spui aşa ceva despre ea, am ţipat iarăşi furios. Şi cine eşti tu să-mi interzici ceva?

-Tatăl tău, spuse cu o voce ce adăuga şi un ‘bineînţeles’ la sfârşit.

-Tu nu eşti tatăl meu. Faptul că mi-ai dat viaţă şi că mi-ai dat bani, dar nu te-ai îngrijit şi emoţional de mine, nu-ţi dă dreptul să-mi interzici ceva. Cred că sunt destul de mare să iau propriile decizii, nu crezi?

Şi am plecat de lângă el, depăşindu-l, îndreptându-mă spre camera mea, sanctuarul meu, oaza mea de linişte.

-Să ştii că lucrurile nu se termină aici! auzisem ţipătul tatei de undeva din spate, dar l-am ignorat. De parcă mie mi-ar fi păsat cum voia el să meargă lucrurile. Oricum aveam să fac ca mine!

În acea zi, nu am mai ieşit din cameră deloc. Decât să fi riscat o altă întâlnire cu tata sau, şi mai rău, cu mama, preferasem să mă uit la cai vrezi pe pereţi şi să ascult muzică la telefon.

Aşa au trecut şi următoarele zile, o rupere totală de lumea reală. Nici pentru a mânca nu am ieşit din cameră, îmi aduceau doamna Lucica sau doamna Maria mâncarea. Doar telefoanele şi mesajele lui Lore mă mai aduceau pe pământ. Îmi spusese că ai ei au certat-o, fiindcă au aflat printr-o scrisoare anonimă – alături de care s-au găsit şi câteva poze cu noi doi – că ne întâlneam, şi i-au interzis să mai iasă din casă. Astfel, singurul meu colac de salvare din depresia în care decădeam nu era disponibil.

Prin nu ştiu ce miracol, atât mama, cât şi tata au petrecut mai mult timp acasă zilele astea. Dar lucrul ăsta nu a fost deloc pe placul meu, fiindcă mă stresau cu apariţiile lor la uşa mea şi cu insistenţele lor de a vorbi, însă eu doar îmi dădeam muzica mai tare în urechi şi continuam să-i ignor.

Asta până într-o zi când, pe neaşteptate, mă trezisem cu tata în cameră. Nu ştiusem cum intrase, dar imediat ce am văzut acea lucire mică din mâna lui, mi-am dat seama că folosise cheia de rezervă.

-Ce cauţi aici? Ce vrei? m-am răstit revoltat.

Nu mi-a plăcut niciodată ca cineva să-mi invadeze intimitatea, iar el s-a comportat ca un leu ce tocmai intrase pe teren marcat.

-Ţi-am spus că trebuie să vorbim! îmi spuse pe un ton dur.

Cât puteam să-l urăsc! Nu putea înţelege că nu voiam ca el să-mi dicteze paşii în viaţă?

-Iar eu ţi-am spus că nu vreau! Ieşi afară! i-am arătat uşa şi am păşit ameninţător spre el.

Însă nu s-a speriat. A rămas ca o statuie în tocul uşii, privindu-mă rece şi dur.

-Vei pleca în Anglia, mi-a trântit deodată această veste, încât m-am oprit în mijlocul camerei, cu ochii mari şi gura căscată, privindu-l cu neîncredere.

-Ce spui? Pentru ce? De ce? Niciodată! Ştiu ce urmăreşti! Nu mă poţi obliga! începusem să urlu disprerat de îndrăzneala tipului ce-şi spunea tată.

-I-ai spus?! apăruse şi mama de unde a stat tot acel timp. Parcă hotărâsem să-l mai lăsăm.

-Nu, Daria! Nu vezi cât de rebel se comportă? Şi asta numai din cauza ta! Dacă nu-ţi pierdeai timpul cu marea ta carieră şi stăteai cu el, poate ar fi ieşit ceva mai civilizat, o acuzase tata pe mama furios dintr-odată.

-Ce?! făcuse mama o faţă plină de neîncredere. Cum îndrăzneşti să mă acuzi pe mine? Acum eu sunt vinovată pentru faptul că tu nu eşti destul de bărbat încât să te impui?

Priveam cu un amuzament ascuns şi, totodată, cu uimire schimbul de replici dintre cei doi, care începuse să ţipe de la unul la altul cuvinte acide şi înţepătore.

-De ajuns! am ţipat peste vocile lor, pentru a-i face să tacă. Sunteţi insuportabili, am urlat nervos, ducându-mi mâinile în păr şi dându-l pe spate. Să fie clar ceva. Nu am nevoie de voi şi nici de ordinele voatre idioate! Nu plec în nicio Anglie, pentru că aşa vor muşchii voştri. Nu sunt păpuşă să mă comandaţi, bine?

Am plecat din cameră şi am trântit uşa de perete cu o forţă imensă. Am coborât scările iute şi am fugit spre garaj. Am pornit maşina şi am plecat în trombă.

Am parcurs în mai puţin de zece minute distanţa dintre casa mea şi a lui Lore. Am coborât urgent din maşină şi m-am dus în spatele casei ei. Am urcat copacul de lângă camera ei şi, cu ceva efort din partea mea, i-am deschis geamul şi am sărit înauntru.

-Andrei! spuse surprinsă de apariţia mea subită.

Am fugit spre ea şi am luat-o în braţe, atacându-i buzele voluptoase şi delicioase.

-Mi-a fost dor de tine, i-am spus imediat ce i-am eliberat buzele, începând să-i sărut gâtul şi să-i miros parfumul. Mâinile mele începuse să umble slobode pe corpul ei, simţindu-i fiecare linie, fiecare unduitură, fiecare bucată din ea.

-Şi tu mi-ai lipsit, a mărturisit ea incitată, vorbind sacadat.

Am continuat să o sărut pe pielea ce o avea expusă, iar ea şi-a prins mâinile în părul meu cafeniu şi a început să strângă de el, provocându-mi dureri plăcute, excitabile.

Cât timp eu îi lăsam urme roşii pe partea de jos a gâtului, ea începuse să îmi lingă lobul urechii, părul de pe mâini ridicându-mi-se în urma senzaţiei de plăcere. I-am prins sânii în mâinile mele şi am strâns cu dorinţă de ei, dorindu-mi mai mult.

Un geamat a ieşit pe gura ei, lucru care mă excitase iarăşi. Eram încălzit, înflăcărat, plin de dorinţe şi nevoi sexuale, dar nu am trecut acea linie de atingeri nevinovate (cât de nevinovate puteau ele fi), fiindcă voiam ca ea să fie pregătită.

-Hai să fugim, m-am trezit deodată spunând cu buzele încă pe pielea ei. Hai să plecăm în lume, fără să ne mai facem griji de ceea ce au de spus părinţii noştri, mi-am ridicat capul şi m-am uitat în ochii ei atât de calmi şi drăgăstoşi.

-Cum?! mă întrebase uimită. Unde să mergem? Şi cu ce bani?

-Am puşi câţiva bani deoparte, dar am putea să ne şi angajam undeva, oriunde, numai să nu fim aici, sub papucii părinţilor.

Cupidon 01

Stateam pe covorul moale si turcoaz cu negru.Asa cum imi calmez mereu nervi cantam la chitara si ma uitam la geamul de la camera,mai bine zis la gratile celulei mele.Acum stau si ma gandesc la viata mea si incerc sa nu imi urasc si mai mult familia,viata si dorinta de a trai.Adica cine ar vrea o viata ca a mea e nebun.Dar acum sper ca nu v-am deprimat dar un lucru ma bucura singurul lucru care ma face sa zambesc:am cel mai bad boy ca iubit,cu basul lui,jacheta de piele neagra cu tinte si cu atitudinea superioara,tacut si smecher e perfect.Adica genul de rocker care e un pic infiorator dar si atat de dulce in realitate.Si atunci cand ma gandeam ca mi-as dori ca el sa fie aici si sa ma faca sa zambesc am auzit melodia pe care mia dedicat-o la prima intalnire,chiar atunci cand aveam nevoie de el m-a sunat…

Aveam presimtirea ca se va intampla ceva rau e ca inainte de uragan e soare afara dar vantul isi schimba directia si bate din toate directile,vocea lui era foarte dura ca vantul care bate puternic chiar inainte sa se formeze uraganul.

-Julia,trebuie sa vorbim.Vin la tine,a fost foarte scurt si direct nici macar nu m-a alintat ca deobicei cu “ce faci pisicuto?”

-Dean,cum naiba sa vii la mine,tine minte ca ultima oara cand ai venit era cat pe ce ca tata sa...sa...sa te omoare cand ne-a gasit,nu vreau sa te pierd tata e in stare de orice,i-am spus eu revenind in prezent dupa ce mi-am amintit ca era sa il arunce pe geam,a fost oribil de atunci imi urasc la maximum familia mai bine zis tatal.

-Ma risc.Oricum iti promit, nu se va mai repeta,dar se vedea in vocea lui ca ceva nu era in regula acel “nu se va mai repeta” avea doua sensuri unul ca era constient ca nu poate garanta se temea pentru el ca tata nu ii va face nimic si inca unul dar care?

-Cum adica nu se va mai repeta?Dean la ce mama naibii te referi,chiar inainte sa inchida am auzit o voce de femeie care spunea:”Inchide si vino langa mine”.Asta era uraganul vocea lui care era ca ultimul vant puternic si formarea uraganului cand pentru prima oara am plans din cauza lui,prima lacrima varsata pentru noi.Eram sigura ca ma inseala si asta ma sfasia,ma simteam oribil dar nu il puteam ura, era tot cea aveam.Daca familie nu,viata nu, macar prietenul sa imi dea un motiv sa traiesc si daca nu stiam ca il voi mai vedea iar sigur ma omoram.

Si asa cum spusese a venit desi i-am spus sa nu o faca pentru ca daca el patea ceva eu nu stiu ce ma faceam, dar sa fim seriosi, cand m-a ascultat?

-Julia, deschide!Julia!stiga tata ca disperatul la usa dand cu pumnul in usa si incercand clanta desi usa era incuiata.Numai el mai lipsea si atunci am realizat si mi-am spus “WHATEVER” da-l naiba de idiot, de ce i-as deschide.Plus ca Dean a ajuns si nu am chef de tata, intre iubit care chiar daca m-a inselat si tata tot Dean e mai bun.

-Dean coboara imediat!TATA E AICI!am deschis geamul si am stigat destul de tare cat sa ma auda el dar nu si tata.Sau cum ii spun mai nou idiotul de Jake.Nici nu merita sa fie numit parinte.

-Scapa de el.Nu pot cobori, m-am agatat de o creanga,a spus el catarandu-se spre geamul de la camera mea.

-Julia, ce faci?Deschide usa.Trebuie sa vorbim!a strigat el in continuare si a tot dat cu pumnul in usa.Marele avocat avea probleme cu furia.

-Tata, n-am chef de morala acum.Mi-e somn.Pleaca, vorbim maine!I-am spus in doi peri.

-Julia, deschide usa ti-am zis! Julia,Julia!Da nici fiinta umana nu mai e un un sarlatan care stie doar sa impuna nu sa si iubeasca mai ales singura lui fica,care ca veni vorba a ajuns sa il urasca.Si chiar daca am folosit persoana a treia referindu-ma la mine tot o pot spune oricui “Il urasc pe Jake”.Sau tata cum ma pune mama sa ii zic.

-Haide Jake, las-o in pace.Oricum are scoala pe cap.Da,mama era singura mai normala dar doar acasa. Daca eram altundeva zici ca eram mica ei marioneta.Nu m-ar mira sa aiba papusi Vodoo cu noi,adica eu si frati mei.

-Mersi mama,am strigat eu cat sa ma auda.Uneorii cred ca mama e singura care ma intelege catusi de putin.Dean!Am uitat de Dean!

-Julia, deschide geamul,a spus el incercand sa il deschida de afara.

-Intra,i-am spus eu pe un ton pierit ca si cand stiam ca viata si lumea mea se vor sfasia.

-Julia trebuie sa vorbim.Imi pare rau,imi pare rau pentru...nu a reusit sa spuna ce vroia dar mai bine pentru ca nu stiu daca as fi rezistat.Cand a rostit acele cuvinte, oricat m-am chinut,oricat de mult autocontrol aveam, am izbucnit in lacrimi.Au fost aproape cele mai dureroase lacrimi si clar fara sa gandesc, l-am sarutat.Stiam ca nu trebuia pentru ca urma sa ma despart de el,defapt sa se desparta de mine, dar de ce sa nu imi mai pese catusi de putin.Vroiam sa profit de ultimele clipe alaturi de el pentru ca eram sigura ca nu ma considera destul de buna pentru avand in vedere ca m-a inselat.Si cand ma asteptam sa imi spuna:”Adio.”, tot ce am auzit din gura lui au fost cele mai dulci,cele mai frumoase cuvinte pe care le auzisem ,doar cele doua cuvinte,“Te iubesc!”.Era pentru prima oara in viata mea cand cineva imi spusese ca ma iubeste si chiar simteam ca e adevarat.Nu mai imi pasa cine era acea femeie pe care am auzit-o, nu mai vroiam nici-o explicatie, acele doua cuvinte imi erau de ajuns.

-Julia imi pare rau ca...atunci i-am dus degetul usor pe buze ca sa nu spuna si i-am soptit:

-Shh, nu mai conteaza.Si in clipa aia l-am sarutat din nou iar el s-a aplecat incet,incet si tandru sa imi dea bluza jos,dar in acel moment, m-a luat Tzunamiul care mi-a distrus viata o data pentru totdeauna.In sinea mea stiam ca o sa iasa rau si imi spuneam “Nu mai e cale spre fericire”.Si orice urma de fericire a disparut cand tata a dat buzna peste noi.

-Tata stai! Ce cauti aici?Ti-am zis sa nu intri!Uite asta e unul din motivele pentru care te urasc nu imi respecti intimitatea.

-Asa dormi tu? Lasa-ma ca il omor pe nenorocitul dracului!A urlat tata si a sarit la gatul lui Dean.

-Mama!am strigat la ultima mea speranta. Tata lasa-l!am inceput sa plang si stiam ca Dean nu va da in el.Era calculat si destept.Dar tata era isteric si idiot asa ca am sarit din loc si am intervenit intre ei,un singur lucru nu ar fi facut tata, nu m-ar fi lovit.A jurat ca nu isi va mai lovi copii cand Loren, unul din frati mei, s-a ales cu vreo 3-4 copci de cand tata l-a lovit atat de tare incat a cazut si s-a taiat in masuta din sufragerie pe care cazuse si o sparsese.

-Jake!Opreste-te!A strigat mama din usa cand intr-un final a ajuns si ea.

-Dean pleaca!Vorbim alta data!Pleaca!L-am impins spre fereastra si i-am facut semn sa iasa repede.Cand totul s-a terminat,adica morala lui tata: “Trebuie sa te pastrezi pentru casatorie,sa nu cumva sa imi vi cu burta la gura” si numai si numai critici.Nici macar nu ii pasa de mine sau sentimentele mele ci doar de: “Ce crezi ca o sa spuna lumea daca”.Dupa ce a terminat am mers la mine in camera si am continuat sa cant la chitara ca sa ma linistesc si sa nu dau de banuit.Am asteptat ca toti sa adoarma, am scos rucsacul din dulap,am inceput sa impachetez tot ce am putut cat mai repede ,nu ma aveam de gand sa stau in casa asta de nebuni, am deschis geamul si pe jumatatea ferestrei mi-am amintit si am afirmat cu voce tare:

-O Doamne! Am uitat tigarile in pat!

Am intrat in camera in cea mai mare graba si m-am aruncat sa le iau dar cand sa ies il vad pe tata ca porneste masina si accelereaza serios.

-Oare unde ar putea sa plece la ora asta,dupa tot circul asta?Si atunci am realizat si un fior mi-a trecut pe sirea spinari...DEAN!S-a dus dupa Dean!

Am luat telefonul si l-am sunat cat de repede am putut.

-Julia, ma bucur ca ai sunat,a spus el bland si vinovat.

-Dean nu am timp sa vorbesc.Asculta-ma cu atentie!Fugi imediat de oriunde ai fi!Tata se indreapta spre tine!am spus eu dintr-o suflare.

-Poftim?Ce tot vorbesti acolo?Cum sa ma gaseasca?E imposibil!Sunt in locul nostru secret nu ma va gasi aici,a spus el calm.Ma speria calmitatea lui.El nu realiza gravitatea problemei.

-Dean te rog, asculta-ma, pleaca imediat de acolo!Nu e de gluma cu tata!Te implor!Daca ma iubesti cu adevarat pleaca de acolo!I-am spus eu deja incepand sa suspin.Nu a apucat sa imi raspunda caci nici nu mai era nevoie, am auzit vocea diavolului in telefon.In momentul acela a intrat tata.Ii auzeam cum se luptau si stiam ca Dean doar se apara si ca incerca sa nu il ranasca dar acum plangeam pentru ca nu puteam face nimic.Atunci am aruncat ghiozdanul si am luat-o la fuga pe scari si am trantit poarta si usa de sigur s-a trezit toata casa fiindca se aprinsesera toate luminile.Am alergat,si atunci cand am ajuns nu m-am mai putut tine pe picioare.In fata mea era Dean pe un scaun plin de sange pe fata.Era clar ca nu ripostase.Altfel tata ar fi fost inconstient.Dar in secunda urmatoare ni s-au rupt firele si mie si lui Dean.Am auzit cel mai dureros sunet din toata viata mea.Era sunetul pierderi dragostei.Picioarele imi tremurau ca si mainile, apoi am urlat cat m-au tinut plamani.Apoi cand picioarele nu m-au mai tinut am cazut si mi-am sprijit capul de tocul usii.Plangeam in hohote si mi-am ferit ochi de aceea scena oribila, dar imediat m-am resemnat si m-am ridicat.Mi-am sters lacrimile care siroiau inca si m-am dus langa balta de sange in care zacea Dean dupa ce tata il impuscase direct in cap.M-am uitat la Dean iar apoi la Jake si am spus scarbita printre dinti:

-Cretinu dracului!Cum ai putut sa faci asta?Stiai ca il iubesc?De ce ai facut asta?M-am uitat la el ca la ultimul gunoi.

-Te protejez Julia!Sunt tatal tau,a spus el vrand sa para un tata iubitor cum nu a fost vreo data.

Stiam ca va scapa, e avocat, sigur va spune ca a fost autoaparare.Apoi mi-am intors privirea.In momentul acela nu ma mai puteam gandi decat la el si la toate momentele impreuna.Apoi din ura am luat pistolul care il aruncase si m-am uitat in cartus.Mai erau 2 gloante.Se pare ca moartea nu isi terminase treaba inca.Mai avea doua victime de luat.

Cupidon 5

-Hei frumoas-o! Stai!Striga unul dintre tipi de pe partea cealalta a strazii.M-am uitat in jur sa vad daca mai este cinva pe strada.Nu ca nu as sti dupa cine a strigat doar ca m-as fi simtit mai bine daca as fi stiut ca nu sunt singura.Dar eram.Ei bine,uite cum a inceput o zi frumoasa de sambata sa devina cea mai urata.Totul a inceput dimineata cand prietena mea cea mai buna,Loly m-a sunat si mi-a spus ca vom merge la o petrecere.Zis si facut.Am mers la petrecere si am stat acolo pana la 12 -1 noaptea.I-am spus ca trebuie sa plecam,dar ea nu a vrut.Eu,incapatanata cum sunt,am plecat singura,fara o masina,avand in vedere ca am venit cu ea,fara sa stiu unde sunt si unde merg,afara plouand cu galeata ,iar eu udandu-ma toata.Minunat!Si acum mai dau si peste acesti drogati.Am inceput sa alerg spre semaforul care se zarea vag iin fata mea,sperand ca voi reusi sa gasesc o masina sau un taxi care sa opreasca si sa ma ajute.Si,bineinteles,norocoasa cum sunt,nu se vedea nicaieri nici o masina.M-am uitat in spate sa vad daca baietii aia mai erau in spatele meu.Slava cerului,macar cu asta am si eu noroc. Uda leoarca,infrigurata si foarte ingrozita cum eram mergeam peste tot si nicaieri si nu obtineam nimic.Parca mergeam in cerc.Cine ar fi crezut ca poti gasi astfel de parti fara tipenie de om in New York?Vederea a inceput sa mi se incetoseze pana cand totul a devenit negru.

-Te rog mama!! Toti colegii mei merg,inclusiv Loly.Nu pot sa fiu singura care nu merge.Era prima data cand m-am rugat de mama sa ma lase cu colegii la film.

-Sarah,sti ca nu te pot lasa la ora aia singura pe strada.Este foarte periculos.

-Mama,nu sunt singura.Sunt cu colegi.

-Cati sunteti?

-Pai,ti-am zis toti.Adica 15.Si o sa fim 16 daca ma lasi si pe mine.Am incercat facand fata de catelus plouat.

-Off...bine,dar te intorci acasa pana in ora 10.

-Yeyyyyy!!!! Mersi mama!!!! Am inceput sa sar in sus de fericire.In sfarsit...prima data cand ma lasa undeva.Nu pot sa cred ca am 16 ani si pana acum nu m-a lasat nicaieri.

Am tresarit,apoi am clipit de cateva ori pana am reusit sa deschid bine ochii.M-am uiat in jur.Unde eram?Camera din jurul meu era foarte frumoasa.Cred ca as putea zice ca sunt intr-un hotel.Dar cine m-a adus aici?M-am ridicat din pat si am iesit din camera intrand intr-un living frumos.Am ajuns in fata unei oglinzi.Atunci am observat ca nu eram imbracata in hainele de aseara.Aveam pe mine un tricou mult mai mare decat mine si niste pantaloni lungi si largi de trening.Doamne..ce am facut?Unde sunt?Am traversat camera spre o alta usa.Am deschis usa,intrand intr-o alta camera cam cum era cea in care m-am sculat eu.Nu era nimeni.In dreapta mea se auzi deschizandu-se o usa.Un baiat cam de varsta cu mine iesi doar intr-o pereche de boxeri stergandu-si cu un prosop parul scurt.Avea ochii inchisi ,asa ca am hotarat sa il anunt intr-un fel ca nu este singur in camera.Mi-am curatat gatul zgomotos si el isi deschise brusc ochii.Ave aochii albastri.Abia acum il analizam din cap pana in picioare.Arata superb.Avea un corp bine lucrat,un par scurt negru si pielea destul de alba.Arata asa de bine...doar cand ma uitam ma gandeam cat de urat pot arata in comparatie cu cineva ca el.

-Hei,vad ca te-ai trezit.Am tresarit la auzul vocii lui.Probabil ca observase si el cum ma holbam la corpul lui.

-Da..am spus si eu intr-un sfarsit.Mi-am lasat privirea in jos ganditoare.Mi-am dat seama ca inca nu stiu unde ma aflu,cine este el si cum am ajuns aici.Mi-am ridicat capul si am inceput sa vorbesc mai normal acum,sau asa speram.Tu..cine esti?Unde sunt?Si..cum am ajuns aici?Am pus toate intrebarile odata.

-Pai..pe rand:1.Ma numesc Erk.2 Esti in casa mea. 3 Te-am gasit aseara lesinata pe strada si te-am adus aici.M-am uitat in jos la hainele de pe mine incruntandu-ma.

-Aa..si hainele ,pai ale tale erau ude asa ca ti-am dat un tricou si niste pantaloni de la mine.Da,stiu sunt cam mari,dar...alt ceva chiar nu aveam.

-Oh,mersi.E mult mai bine decat sa stau cu ele ude.Dar,de ce m-ai luat de pe strada?

-Daca nu te luam de pe strada probabil ca acum erai moarta sau oricum,pe moarte daca te-ar fi gasit dimineata cineva si te-ar fi dus la spital.

-Multumesc aa..

-Erik.

-Multumesc,Erik.I-am zambit, dupa care zambetul lui nu intarzie sa-i lumineze chipul.Era asa dragut.

-Hm..pai,cred ca iti este foame.Mai bine am manca ceva.

-Mda,dar apoi trebuie sa merg acasa.

-Sigur,dar...asta daca se opreste furtuna de afara.Este mai rau ca aseara.Nu pot conduce pe timpul asta.M-am dus la fereastra si am incercat sa disting ceva printre picaturile de apa care curgeau pe geam neincetat.Doamne,era oribil.

-Bine,pai...eu ma duc sa fac ceva de mancare.Tu..nu stiu ,poti sa faci ce vrei.

-Te ajut,am spus repede.

Dupa ce si-a luat un tricou si o pereche de pantaloni,am mers la bucatarie.A.. ca sa nu uit ,tre sa mentionez acum: este..WOW.Arata superb,de fapt toata casa arata incredibil.Parea mai mult un palat decat o casa.Mai ales a unui adolescent.Chiar,nici nu stiu cati ani are.

Dupa ce l-am ajutat sa faca niste oua si niste bacon ne-am asezat la masa si in timp ce mancam am inceput sa-i ii pun mai multe intrebari pe care le aveam in cap.

-Deci..tu cati ani ai?

-23,tu?Aa..stai.Nu mi-ai spus cum te numesti.Hm..avea 23 si totusi parea de cel mult 19 ani.

-Sarah si...am 20 de ani.I-am raspuns eu.

-Aha.De ce erai pe strada asa tarziu aseara.

-Am fost cu o prietena la o petrecere.Cand i-am zis sa plecam nu a vrut asa ca eu am plecat singura.Habar nu aveam pe unde sa o iau,asa ca,probabil m-am invartit in cerc pana cand am lesinat din cauza frigului si a ploii.

-Oh...

Restul timpului cant am mancat am vorbit despre chestii neinteresante,familiile noastre,ocupatiile.Am aflat ca parintii lui sunt oamnei de afaceri,iar el este un model pentru mai multe reviste.Mda..acum se explica frumusetea lui.La mine nu a fost asa usor.Tatal meu era mort,iar mama era o creatoare de moda.Eu,eram la fel ca mama,o creatoare de moda in devenire.Cand am inceput sa vorbesc despre mama mi-am amintit ca ea habar nu are ce s-a intamplat cu mine.Stiu ca sta pana tarziu la munca,dar probabil ca a observat aseara absenta mea.Sunt sigura ca acum este foarte ingrijorata.

-Hum..Erik!Unde este geanta mea cu toate lucrurile mele?

-Pai am scos c era in geanta si ti le-am pus pe noptira ,iar geanta la uscat.

-Trebuie neaparat sa o sun pe mama.Cred ca este foarte ingrijorata.

-Ok.

M-am dus in camera in care ma trezisem dimineata si am luat mobilul.Era mort.Nici nu se mai deschidea.Ahh...

M-am intors in bucatarie si m-am asezat infranta pe scaun.

-Ce s-a intamplat?Ai vobit cu mama ta?ma intreba Erik,putin panicat in timp ce isi punea un pahar de suc.

-Nu.Telefonul meu este mort.

-Ti-l pot da pe al meu daca vrei.

-Da.

Am incercat sa sun de pe al lui dar,din cauza furtunii nu merse deloc.Am hotarat sa ne uitam la un film,daca tot nu aveam ce face.Normal,ar trebuii sa ma simt in pericol sau ceva de genu.Adica,totusi,sunt in casa unui strain si nimeni nu stie unde sunt.Si totusi,simt ca pot avea incredere in el.

Am ajuns in fata unui dulap imens deasupra unui televizor cu plasma imens.El dechise dulapul si in el erau 3 randuri pline cu DVD-uri,avand pe fiecare rand cate 3 rubrici.Horror,SF,Aventura,Romantice etc..

El lua un film din cele horror.M-am intors repede cu fata la el.Se intoarse sa se uite la mine cu o spranceana ridicata.

-Vrei alt film?Am multe horror.

-Te rog,nu horror!

-Ti-e frica?ranji el.

-Voi fi sincera cu tine,da.El incepu sa rada si puse filmu la loc.Se intoarse brusc cu fata la mine venind din ce in ce mai repede spre mine si eu dandu-ma in spate,pana cand m-am impiedicat de ceva.Am cazut ,dar inainte sa realizez l-am prins de tricou si l-am tras peste mine.El cazu cu buzele fix peste ale mele.Am ramas asa timp de ceva timp cu ochi deschici plini de dorinta.El inchise ochi si isi misca usor buzele peste ale mele.Am inchis ochi si i-am raspuns la sarut.Era cel mai dulce sarut pe care l-am avut vreodata cu cineva.Si era ceva diferit,dar...nu stiu ce.El ma prinse usor de talie si ma ridica mai sus.Eu mi-am infasurat mainile in parul lui si l-am tras mai aproape.Imi linse buzele cerandu-mi permisiunea sa intre,iar eu bineinteles ca i-am acordat-o.Limbile noastre se impleteau si apoi ne explorau gurile pana cand,necesitatea aerului ne facu sa ne retragem.Fara tragere de inima ne-am departat putin unul de altul gafaind.El se uita le mine,respirand inca greu de la sarut.

-Eu..aa..imi pare..a..rau...nu stiu ce s-a intamplat.Spuse el dupa putin timp.

-Hm..mie nu-mi pare.

-Serios?Atunci nici mie.Dupa asta se apleca si ma mai saruta odata .De data asta mai pasional ca inainte.Isi puse mainile pe talia mea si ma trase mai aproape de el.Eu mi-am pus picioarele in jurul taliei lui ,iar mainile in jurul gatului tagandu si eu,la randul meu mai aproape.Nu pot sa cred ce faceam.Nu-l cunosc pe tipul asta decat de cateva ore si totusi simt ca il cunosc de-o viata.Am incredere in el.Si...mai am putin si ma las in voia lui.Isi ridica mainile mai sus tragand tricoul care era pe mine.Ah...si totusi,chiar vreau.Vreau!Simt pentru el ce nu am simtit niciodata pentru cineva.L-am ajutat sa-mi dea tricoul jos,apoi pantalonii,pana am ramas complet goala.I-am dat si lui tricoul jos,el ramanand doar in pantaloni.

-Sarah...vrei...?am clatinat din cap aprobator.Esti sigura?Am mai clatinat odata din cap,iar in urmatoarea secunda nu am mai simtit pamantul sub picioare.El ma lua in brate in stilul miresei si ma duse in camera in care il gasisem de dimineata.Ma aseza usor pe pat,iar apoi l-am ajtat sa-si dea si el pantalonii jos.Amandoi eram goi acum.El arata absolut superb.Parca ar fi fost un inger.Imi mangaie coapsele urcand pe abdomen apoi,imi saruta sanii,urcand la gat si in final buzele.Am gemut de placere.El intra in mine,facandu-ma sa scot un geamat de durere la final.

Razele puternice ale soarelui nu ma lasau deloc sa dorm.Mi-am ridicat capul,doar ca sa-l vad pe Erik uitandu-se la mine.Am vrut sa ma ridic putin ,dar o durere intre picioare ma facu sa scancesc si sa-mi fie mai dificil sa ma ridic.

-Imi pare rau,nu am stiut ca esti...Daca stiam probabil nici nu faceam asta.Chiar imi pare rau.

-Hei,i-am spus ridicandu-i capul sa ma uit in ochii lui.Nu-ti face griji.Daca nu vroiam,ripostam.

-Sarah?

-Da.

-Te iubesc! Stiu ca suna absurd.Mai ales dupa ce ne cuoastem de aproximativ 8 ore.Dar nu am simtit niciodata pentru cinveva ce simt pentru tine.Din cauza asta te-am luat de pe strada.Pur si simplu nu puteam sa te las acolo.Nu ma lasa inima.Stiu ca probabil crezi ca sunt nebun sau..i-am pus un deget pe buze a sa-l opresc,apoi m-am apropiat de el si i-am luat fata in maini.

-Si eu te iubesc.Nici eu nu stiu cum s-a intamplat asta,dar asa cum ai zis si tu,nu am simtit niciodata asa ceva pentru cineva.

El se apleca si ma saruta inca odata.Nu pot sa cred cate se pot intampla in cateva ore.Aseara umblam pe strada prin ploaie si de dimineata intalnesc un baiat care imi davodeste ca dragostea la prima vedere chiar exista.

Cupidon 26

Ea imi interzice sa o mai privesc in ochi, pentru ca se simte extaziata si atrasa.

Ochii mei o infioara, dar stie ca acel copil din mine, bine ascuns si protejat, este sufletist, bun, timid si respectuos. Totusi adultul din mine este unul rau, este opusul. Ii cer sa aiba grija de ea ca sa poata avea grija de mine. Asta dupa fiecare ramas bun de seara. Si o amuza de fiecare data aceasta replica, desi unii sa o auda in fiecare seara s-ar plictisi de ea. I-am cerut sa nu rascoleasca in pestera mea pentru ca s-ar putea sa gaseasca ceva ce nu ii place. Sau probabil ceva de care se ataseaza mult prea mult, devenind o obsesie. Ea nu ma asculta. Deasta sunt dur si o resping. Eternitatea mea este un chin si pe ea o satisface aceste lucruri. Pur si simplu este excitata. Cateva fractiuni de secunda daca le-ar petrece in locul meu ar fi dezamagita de caracterul ei. Ea este perfecta pentru mine desi unele defecte ale ei (pe care eu le ador) o dezcurajeaza, dar oi fi eu bestia? Este ea oare regina care ma domina si ma ghideaza. Este ea oare sub talpa acestei bestii, avand imensa putere de a ma face sa plutesc? Da, insa nu exista limite pentru mine, pot atinge lucruri care nu le-ar fi visat nimeni. Am reusit sa o duc la apogeu pe Amy, am calatorit cu ea in lumi paralele si este foarte mandra de mine. Vrea sa ma cunoasca mai bine insa as fi distrus daca misterul din mine ar iesi la iveala.

-Amy, eu Billy's sunt insusi necunoscutul, nu poti sa ma cunosti altfel totul s-ar distruge

De atunci a ramas distanta de mine si de fiecare data cand ma apropiam, ma ignora...Atunci am renuntat si am plecat

Din zori spirite plangeau

Oare vor sa ne impacam

Ma asez pe stanca si stau

Semenii vor sa ii pictam

Chipul pe un pergament

Sunt un chin si un dement

Sunt acum un rob

Si iubirea un microb

Dar te rog...

Vino, vino te rog, nu pot..nuh nu mai pot fara tine si lacrimile secate-mi curg pe obraz, ma scald in amintiri, dezamagiri, nesimtiri, priviri, povestiri.

Si apare o lumina cosmica si imi zaresc viciul in fata ochilor mei insetati de chipul ei, chipul lui Amy, viciul meu.

Ea este stadiul al constiintei mele, este izvorul fericirii mele, este un elixir vital, ea imi da energie si putere, ea este arhitectul manifestarii mele. Fara ea as fi un nimeni. Nu pot uita ziua cand m-a sarutat, pana si stelele cadeau, ingerii cantau, oh..frumoas-o te rog...

Saruta-ma si acum la fel ca prima data. Ma asez pe spate, pe stanca rece si ea ma saruta, usor imi sting pleoapele, coplesit de somn si adorm intr-un somn mut, indragostit, in eternitatea mea, intre 4 scanduri.

Cupidon 99

Un an, asta a spus Dnl doctor Brown cand m-a consultat ultima oara, asta intamplandu-se acum doua saptamani. E al naibi de rau sa simti ca mai ai putin de trait si ca viata ta se scurge ca nisipul dintr-o clepsidra. Mama ma privea trista, incerca sa zambeasca, nu putea, cine ar putea zambi cand stie ca unica ei fiica isi numara zilele pana va fi la 3 metrii sub pamant. Poate va intrebati de ce nu iau tot in serios, poate ca nici nu constientizam ce mi se intampla, sau nu vroiam sa recunosc. E deja a 4 a zi in care stau inchisa in camera cu mp4-ul ascultand muzica lenta. Timpul trecea asa de greu, iar la ora 5 trebuia sa mai merg pentru ultima data la doctor. Am inchis mp4-ul si l-am lasat undeva pe pat, m-am indreptat spre oglinda privindu-ma mai atent. Ochii mei erau umflati inconjurati de cearcane adanci si inchise la culoare, parul meu care era odata plin de volum si infoiat, acum e drept si parca mai lipsit de viata decat mine. Eram palida si iti dadeai seama doar privindu-ma ca ma sfarsesc in intuneric. Daca mi-ar cere cineva sa imi fac autoprofilul sincer habar n-as avea ce sa scriu, inafara de faptul ca ma cheama Chelsea si ca am 18 ani nu pot spune nimic mai mult. Mama m-a strigat de jos, zicandu-mi sa ma pregatesc, oare cat mai conta acum infatisarea mea? In toti 18 anii mei am iubit sa arat bine, sa fiu la moda, sa fiu populara, sa ma aranjez, dar acum, acum oare mai conteaza? M-am imbracat rapid cu niste jeansi si un hanorac mare negru, aveam o silueta pe care poate multe fete si-ar dori-o insa eu as renunta la ea numai sa ma pot face bine. M-am incaltat rapid si mi-am prins parul in coada de cal.

- Scumpo, esti gata?

- Da mama, ai vorbit cu Dnl Brown?

- Sigur, e la cabinet si ne asteapta.

- Bine, pot conduce eu? Sti ca era unul dintre lucrurile pe care le adoram.

Mama mi-a incuviintat din cap si mi-a inmanat cheile de la scumpa mea masina, o decapotabila neagra. Am portnit cu viteza, lucru care a facut-o pe mama sa isi puna repede centura de siguranta. In urmatoarele cateva minute eram deja in parcarea spitalului. N-a durat mult ca consultatia sa se termine iar ochii doctrului sa faca cunostiinta cu podeaua, eram sigura ca nimic nu se schimbase si ca eram lafel. Doctorul mi-a confirmat gandurile si mi-a spus sa traiesc cat mi-a ramas, din plin. In timp ce mama era deja jos, eu m-am lovit pe scari de un baiat saten cu ochii verzi. Ne-am privit pentru o fractiune de secunda si si-a urmat drumul pe scari. In urmatoarea noapte visul meu a fost innundat de parfumul lui si de ochii lui verzi, nu puteam crede in dragoste la prima vedere, nu trebuia. In ziua urmatoare am iesit sa ma plimb, era toamna si covorul de frunze ma fascina, cum puteam sa nu ma gandesc ca va fi ultima mea toamna. M-am asezat pe o banca privind persoanele ce treceau prin fata mea, mame cu copii in brate, cupluri indragostite, bunici fericiti, eu nu voi sti cum e sa fi indragostita, cum e sa fi mama, sau cum e sa imbatranesti sis a-ti vezi nepotii in jurul tau. Langa mine s-a asezat acelasi baiat de ieri, cata coincidenta poate exista? Butona pe telefon in timp ce eu ma holbam la el ciudat.

- Scuza-ma, n-am intrebat daca era liber locul.

- E liber, poti sta. Doar nu mi-am cumparat banca.

- Parca ne-am mai intalnit, sau mi se pare?

- Da, ieri, pe scarile spitalului. Eu ieseam de la Dnl Brown iar tu

- Iar eu mergeam la tata, Dnl Brown asa cum i-ai zis tu.

- Ah, nu mi-a trecut prin cap ca tu ai putea fi fiul dnl-ui Brown.

- Scuza-ma sa ma prezint, Will Brown, iar tu esti?

- Chelsea, Chelsea Cruz.

- SI ce faci aici? Nu esti la liceu, sau facutlate, sau undeva unde trebuie sa inveti?

- Nu, defapt nu mai invat, am 18 ani si am renuntat la facultate. Dar tu?

- Eu am 25, mi-a ajuns invatatul, iar tata ma ajuta sa ajung ce vreau sa fiu.

- SI ce vrei?

- Sa devin pictor, intotdeauna voi iubi arta.

Discutia noastra a continuat iar eu nu-mi dezlipeam privirea de la ochii lui verzi de zmarald. Ma topeam si parca ma faceau sa-mi doresc sa mai traiesc macar pentru ai vedea zilnic. Se facuse deja seara iar el s-a oferit sa ma conduca pana acasa, mama era sigur ingrijorata pentru ca nu m-am obosit sa mai iau telefonul de acasa. Tot drumul spre casa m-a tinut de mana povestindu-mi cat de frumoasa poate fi viata inconjurata de arta. I-am multumit ca m-a insotit pana acasa si l-am sarutat firav pe buzele lui moi si dulci. Nu-mi planuisem ca toate astea sa se intample insa dragostea nu te intreaba niciodata, ea pur si simplu te loveste. Asa ca toate zilele imi erau laminate de el, incepusem sa am grija de mine din nou, nu mai eram palida, ajunsesem chiar sa si zambesc, el ma facea sa uit, imi facea zilele mai bune, pline de soare. N-a durat mult pana sa ma daruiesc lui de tot, trup si suflet, este si va fi cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Mama era asa de fericita cand ma vedea mereu zambind, mereu radiand de fericire, zburdand parca pe nori cu el de mana. M-am mirat mult cand am aflat ca Dumnezeu avea sa imi daruiasca ceva mai mult, ceva doar al meu, o fiinta care sa se dezvolte in interiorul meu, un bebe. Pentru el ma rugam seara de seara sa traiesc, sa pot lasa ceva bun in urma mea. Will n-a stiut si nici nu cred ca va sti, doar daca Dnl Brown ii va zice, de boala mea. Cele 9 luni au fost groaznice, dureri peste dureri, ameteli si greturi. Fiecare zi in plus ma aducea mai aproape de sfasit, de final care sper ca de data asta sa fie un Happy-ending. Ziua cea mare era aprope iar Will era in culmea fericirii, dar eu nu. Poate e un gest egoist dar imi doream asa mult sa traiesc, sa imi pot vedea fetita sau baietelul crescand. Ma dura enorm ca va creste fara mama, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a tinut in viata pana sa ii dau viata micutului din mine. Paseam in halat si m-am asezat pe o masa mare in timp ce doctorul se pregatea pentru nasterea mea. A durut, mai mult sentimental decat fizic, si o simteam in jurul meu, parca ma ametea, ma hipnotiza, dar n-o lasam, trebuia sa rezist pana la final, stiu ca asta era scopul meu in viata. Deodata totul a incetat sa mai doara, doctorul mi-a pus micuta fiinta in brate facandu-mi ochii sa verse ultimele lacrimi. Era firav, era frumos si avea ochii lui Will, m-am dorit sa-I aiba ochii aceia de o frumusete rar intalnita. Era o fetita, pe care l-am rugat pe Will s-o numeasca Nicol, aveam atetea variante, daca va fi fata si daca va fi baiat. Apoi am inchis ochii, somnul ma fura asa ca tot ce-am soptit a fost te iubesc exact in momentul in care Will intra in salon. Era o durere prea mare sa-l vad cum plange la inmormantarea mea, sa-l vad cum se chinua noptile cu Nicol , sa simt ca in mine se rupe totul cand l-am vazut de mana cu o alta femeie. Dar am trecut peste tot, mi-am dat seama ca acea femeie pe nume Deizy il putea face fericit si pe el si pe micuta mea raza de soare. Am vazut cum Will vorbea despre mine, cu dragoste, cu durere, cu tristete, facand-o pe Nicol, acum domnisoara, sa inteleaga ca mama ei a fost o persoana speciala, care si-a sacrificat viata pentru ea. Dar nu era asa, nu eu mi-am sacrificat viata pentru ea, ci ea a adus bucurie in viata mea care deja se sfarsea zi de zi.

Cupidon 3

Viata nu merge ,ereu în picioare : cade , se ridica, de-a busilea, e rea, artagoasa, nesuferita, mincinoasa, plina de praf, tavalita prin gunoaie.

Dar într-o zi, o veni din nou, frageda si duioasa ca un ied din râu. Si atunci te întrebi : „Unde sunt gunoaiele? Când viata e frumoasa , e cu mult mai mult napraznic decât în clipele ei murdare” Merg, respir, suspin , rupi o frunza , te simti mai puternic decât Dumnezeu.

Pe aripile gândului si al imaginatiei, acum o sa zburam peste orase , peste fluvii si sa ne pogorâm în anul 1930.

Era o dimineata rece de noiembrie, când firea întrega era lucitoare, sticloasa si tare ca cristalului. Copacii acoperiti cu promoroaca parca asudau gheatas pamântul suna sub picior; aerul uscat ducea departe cele mai mici zgomote, cerul alb parea lucitor ca oglinzile si soarele trecea în vazduh , luminos si rece el însusi , alunecând asupra creatiei înghetate raze care nu încalzeau nimic. Iarna începuse sa-si ceara drepturile. Frigul intrase si în casa de chirtici de la baza dealului.

De la vârful coastei coborau încet moasele. În întâmpinarea lor apare o fetita care parea îngrijorata si plina de sânge.

-Bunico! Haide mai repede, ca nu mai stiu ce sa-i fac mamei, tipa de durere. Copilul îi face rau!

Batrâna nu spunea nimic, stia ca trebuie sa astepte pâna ce o va ajuta pe propria ei fiica sa nasca. Asistase la multe nasteri, dar niciodata la nasterea unei rude si acum era viata fiicei ei si a nepotului. Stia ca unica sa fiica va avea baietel dupa forma de nuca a burtii ei.

Inima de mama te poate face din cel mai de încredere aliat al vietii. Esti dispus sa faci compromisuri sa înduri orice tortura, atâta timp cât viata permite sa-ti scuteasca copii.

.........

- Luca! Unde esti?

Departe, dincolo de copaci, raspunse el cu o voce joasa si visatoare. Acolo iarba înalta si deasa acolo sunt flori albe, albastre si rosii.

- Maria.

- Sa stii ca cele mai puternice suflete s-au nascut nascut din suferinte, cele mai puternice caractere caractere sunt pline de cicatrici. Nu o sa-ti spun ca totul va fie bine, dar eu o sa fiu lânga tine , la bine si la rau.

Asa s-a creat legatura dintre noi. Împreuna am trecut peste atâtea lovituri. Îl admir si mai mult decât înainte, desi a trecut peste moartea mamei si a surorilor lui, acum venise o alta lovitura. Floarea, iubita lui sora, împreuna cu mine, am aflat ca Printul venea sa viteze orasul . Era vina mea, eu am insistat sa mergem, pe drum ne-a prins ploaia, ea era deja racita. A facut pleumonie. Pâna la urma, el m-a consolat pâna la urma pe mine, în loc sa fie invers.

În atât de multe milenii, oamenii nu au înteles niciodata dragostea. Cât de mult era ceva fizic, cât se leaga de mental? Cât de mult este ceva accintal, cât tine de soarta? De ce cuplurile perfecte se despart, iar cele imposibile razbat? Nu cunosc raspunsurile mai bine decât ei. Dragostea pur si simplu exista acolo unde exista.

Luca pdv

Viata m-a lovit din toate directiile, moartea a lovit din nou, dar de data aceasta, dupa multi ani. Parca si uitasem sentimentul, dar din paacate era imposibil.

Pe parcursul casatoriei noastre am simtit un sentiment nou, era ceva asemanator cu furia, cu o urma de dorinta si o doza de disperare : Gelozia.

Dupa un an de casatorie, Maria, scumpa mea sotie, mi-a daruit cel mai minunat dar, un fiu. Mi-am dorit sa mosteneasca ochii ei, parul ei, tot ce avea ea, pentru mine era perfect.

Am îmbatrânit împreuna, fiul nostru a avut si momente de glorie: era fotbalist, dar nu toate . Îmi amintesc ca acum când am acceptat sa îi asist un meci de fotbal, a cazut si si-a rupt piciorul, pe vremea acea nu erau spitale, noroc ca eu eram medic. Când am ajuns acasa, EA s-a asezat lânga el si nu s-a miscat desi îi era rau de la sânge si mai ales s-a luptat cu sine sa nu ma opreasca în timp ce îi asezam oasele la locul lor. O durea pe ea mai mult decât pe oricine.

Octavian, fiul nostru ne-a daruit doi nepoate : Bianca si Mihai. Pentru Ea, Bianca era lumina ochilor ei, o durea foarte tare ca noi nu avusesem o fiica. Daca Bianca cerea ceva , Maria era prima care o ajuta. Din aceasta dorinta poate a gresit , i-a însamântat fetei idee ca numai ea o iubeste.

Ajuns astazi aici, îmi dau seama ca viata mea ar fi putut fi altfel în niciun sens. Nici mai linistita , nici mai simpla, sau dimpotriva mai agitata. Viata mea a fost perfecta! Absolut perfecta. Iar viitorul se arata în fata ochilor nostrii ca un cer senin, spre care cu placere îti deschizi ochii.

- Ne vom revedea! Ne vom revedea negresit , acolo unde iubirea va fi întru împaratia sa, fara restrângeri, fara obsatcole si fara lanturile acestui corp întunecat. Acestea au putut sa fie unicele vorbe pe care i le-am putut spune înainte sa plece de lânga mine.

- Bunu(asa ma alinta Bianca), te rog manânca.

EA ar fi vrut sa manânc!

- Ce zici , mergem la o plimbare? EA si-ar fi dorit sa merg.

......................

- Bianca, lasa-l , sufera.

- Nu mami, m-am saturat. Bunu, stiu ca doare, nu o sa-ti spun ca totul va fie bine, dar eu o sa fiu lânga tine , la bine si la rau.

- EA mi-a spus aceste vorbe.

- Stiu ca o iubesti , dar încearca sa faci altceva decât sa te uiti pe pozele bunicii si sa te gândesti la ce ar fi vrut ea sa faci. O sa te îmbolnavesti, Nu vreau sa te pierd si pe tine. De ce îmi faci asta?

Stiam ca EA ar fi vrut sa o ascult pe Bianca. Într-o zi i-am pregatit ceva de mâncat , Ea se pricepea atât de bine la gatit.Când a pus mâna pe farfuria care fusese la încalzit a început sa plânga si sa tipe de durere.Abia atunci am înteles de ce Maria a suferit mai mult decât mine când fiul nostru si-a rupt piciorul. Ea si-ar fi dorit ca eu sa o ajut dar am fugit ca un las.

................

-Maria, esti aici?

- Ce cauti aici? Trebuie sa fii acolo pentru Bianca si Mihai. Du-te! Îmi doresc sa nu vii aici pâna când ei nu vor fii mari

...............

Bianca pdv

Lumânarile ardeau, lumea arde, s-a dus si el, a luptat pâna în ultima clipa dorind sa-si îngheie misiunea data de bunica Sa aiba grija de mine si de Mihai. De ce s-a dus? Probabil si bunicii îi era dor de el, dar ei au trait o viata cu el, dar eu. ÎI VREAU ÎNAPOI.

Cât de dor îmi e de sfaturile lor, de bucuria cu care ne asteptau sa ne i-a acasa de la scoala. Acum nu mai am pe nimeni învârsta cu care sa vorbesc . De ce ei? De ce tocmai ei?

Ce n-as da pentru câteva ore alaturi de ei. Ce n-as da.....

Dar stiu ca ei si.-ar fi dorit sa îmi continui viata ........... Si-ar fi dorit.

Cupidon 15

Astazi l-am vazut din nou pe holurile scolii.Era acelasi,neschimbat dar totodata cel de care ma indragostisem nebuneste.Era ca de obicei la brat cu iubita lui trecand nepasator prin multime.Se indrepta spre mine .

Buna Ada. Spuse el zambind.

Ce faci?ma intreba si Alexandra.

Bine ,caut de zor ceva in dulapul acesta si nu gasesc.

Ce anume ?intreba Marius .

Cartea mea de biologie.Trebuie sa se sune si eu tot nu o gasesc.De fept eu ma afundasem cu capul in dulap pentru a nu-i vedea ochii si fericirea din ei.El era indragostit de altcineva si continuam sa ma injur in gand ca ma indragostisem.

Uite,ia-o pe a mea.si imi oferi cartea.

Multumesc mult.atunci nu am mai putut amana fiindca se sunase si pentru ca nu voiam sa fiu nepoliticoasa.

Ada sa nu uiti de alergatul de dupa amiaza.

Da,sigur !

Si nu te superi daca vine si un prieten de-al Alexandrei nu ?

Um...nu ,desigur ca nu.yes !faceam progrese.incepeam sa nu ma mai balbai in fata lui.

Ok .pa !spuse si se indepartara amandoi spre ora .Mi-a luat cam jumatate de minut sa realizez ca pe hol nu mai erau decat cativa copii,intarziati si ei ca si mine.

Ziua trecuse repede si eu am plecat pe jos spre casa,prin padure.Mai tarziu am auzit soneria, mi-am luat i-podul si am iesit in graba pe usa.Acolo ma asteptau Marius,Alexandra si inca un baiat foarte dragut.

Hei !Acesta este Andrew,un prieten de-al meu de cand stateam in Anglia.

Buna Andrew ,eu sunt Adela.

Alias Ada. Se baga si Marius.

Incantata de cunostinta.

De asemenea. imi spuse cu un usor accent englezesc.

Haideti !In curand se inopteaza.zise Alexandra.

Ei au plecat inainte si eu am ramas in spate impreuna cu Andrew.Mi-a spus despre Anglia,despre el ,iar eu la randul meu i-am povestit despre meleagurile din Romania,de care imi era foarte dor.Imi placea in Vancouver dar cateodata voiam acasa.Am ajuns pe un platou mare de pe un deal mai inalt si ne-am asezat pe niste pietre privind apusul.Le-am lasat intimitate celor doi si am mers cu Andrew prin imprejurimi.

Ada ?

Da ?

O iubesc pe Alexandra .Imi spuse.Am ramas uimita,acest baiat se confrunta cu aceeasi problema ca si mine.

Se pare ca avem un lucru in comun.

Si tu o placi pe Alex ?intreba bulbucandu-si ochii.

Nu prostutule.i-am spus cazand de pe piatra pe care ma catarasem razand.Eu il iubesc pe Marius .

Aha.Ce bizar.

Mda.

Stai linistita ,daca e pentru tine,si el te va iubi daca inca nu o face,daca nu e un mare pampalau care nu te merita.

Asta a fost pentru mine sau pentru tine ?

Aaaa....pentru amandoi cred.

Adaaaa,Andrew !!!!auzeam cele doua voci strigandu-ne.

Da ? Aici suntem !

Andrew ,mama ne-a chemat acasa fiindca are ceva sa ne spuna.Ada tu mai poti ramane cu Marius.si apoi il lua de mana coborand valea abrupta.

Daca vrei,te pot duce acasa.imi spuse el putin...jenat ?

Nu,mai putem ramane.Am urcat mai sus privind din nou spre soarele rosu din departare.

Deci...incepu el.

Deci...

Ada...stiu ca o sa sune pueril poate,dar eu ...eu TEIUBESCFOARTEMULTDINPRIMAZIINCARETE-AMCUNOSCUT

Ce ?am intrebat neintelegand fiindca se balbaia si vorbea foarte repede.

Da.zise.

Nuuu,ce ai spus mai inainte ?Nu am inteles o iota.

Am spus ca Te Iubesc foarte mult din prima zi in care te-am cunoscut.soc.Astazi m-am despartit de Alexandra.Nici unul nu simtea acelasi lucru.Era doar prietenie intre noi.Dar daca tu nu ma placi,nu o sa te mai deranjez...apoi l-am sarutat.Da !L-am sarutat.De unde atata curaj ?Mi-a raspuns, la inceput ametit probabil si luat prin surprindere,si am continuat cateva minute pana cand chiar nu mai puteam respira.Inima imi batea ca dupa maratton si ma simtem in al noualea cer.

Te iubesc.i-am spus eu .

Si eu.imi zise gafaind.

Nu puteam fi mai fericita de atat. Eram impreuna cu cel pe care il iubisem pana acum,si speram ca si Andrew sa fi fost atat de norocos ca si mine.