Social Icons

luni, 9 iulie 2012

Lunea de colecţie (53)

Alexandru Graur
Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoşani - d. 9 iulie 1988) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască ). Fiul său, Dumitru Graur, este comentator sportiv. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind licenţiat în filologie clasică şi limba română (1922). Între 1924-1929 studiază la Paris, unde obţine diploma la École Pratique des Hautes Études şi îşi susţine doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indoeuropeană. Revenit la Bucureşti, îmbrăţişează activitatea didactică şi, paralel, publică studii în diverse periodice. În anii 1941-1944, când, din cauza politicii antisemite, elevi şi profesori evrei au fost îndepărtaţi din şcolile şi universităţile româneşti, a înfiinţat şi a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 este încadrat în învăţământul superior şi va funcţiona ca profesor la Universitatea din Bucureşti până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultăţii de Filologie, iar între 1955-1974 este director al Editurii Academiei. Activitatea sa ştiinţifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică şi fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie şi de cultivare a limbii române. A susţinut ani în şir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deţinut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii şi articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum şi al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan şi Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicţionarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) şi Probleme de lingvistică generală (1959-1967).


3 comentarii:

Sara Hope spunea...

botosani>:purasc locul

Ice Flower spunea...

Bibliografia acestui mare om semnaleaza activitatea sa literara si cred ca prin cunostintele acumulate si experienta sa in domeniul filologic, a pus bazele implicarii sale in adoptarea noului Dictionar al limbii romane, ceea ce inseamna o realizare destul de grandioasa pentru scolile romanesti.

Sara spunea...

again...nu ma pricep sa comentez posturi de genul asta

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates