Când toamna a suflat spre orizont, am retrăit
Clipele din viaţa unui poet exaltat
Şi surprinzător de repede, m-am amăgit,
Iar apoi pânza de roşu s-a îndepărtat.
Printre ramuri se întrezăreşte o clepsidră aurie
Scurgând alert silabele unui cuvânt.
Cerul îşi fixează mătasea azurie,
Iar firele creativităţii se-mpletesc în vânt.
Aleargă încă litere-animale pe scoarţa unui fag din marginea canionului. Cu un egal numeric de peniţe rupte, aşa-ţi alerg eu visele pe foaia de hârtie.
Dacă tot am săpat într-ale voastre visări cu focurile ochilor, de ce să nu vă limităm şi gândirea? Dacă tot am anesteziat chemări cu sedativele vocilor, de ce să nu clădim şi fericirea? Cu flori şi stele şi durere şi plăcere... Am desenat făpturi fără maniere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu