Social Icons

marți, 22 iulie 2014

What's next?

      Privesc în jur neputincioasă şi continui să sper că lucrurile vor decurge aşa cum mi-am dorit mereu, dar sunt conştientă că nu voi fi mereu capabilă să stăpânesc lucrurile. Pot să-mi stăpânesc reacţiile la anumite lucruri şi să-mi controlez acţiunile, dar nu pot să intru în mintea celor din jur ca să ştiu care va fi următoarea lor decizie care mă va afecta. Într-adevăr reuşesc să prevăd anumite reacţii la anumite persoane, dar cum pot să cunosc la fel de bine toate acele fiinţe care mă înconjoară. Nu pot şi asta mă face să mă simt neputincioasă de atâtea ori pentru că puterea înseamnă controlul desăfârşit, cel puţin pentru mine.
      Cum am cam pierdut controlul blogului şi a fost lăsat în cădere liberă pentru o perioadă lungă de timp. Vine întrebarea „What’s next?” La care aş vrea să ştiu să răspund, dar din păcate încă nu am găsit un răspuns potrivit. Singurul lucru pe care îl pot declara convinsă este că voi reîncepe promovarea poveştilor pentru că la urma urmelor de acolo am plecat şi acesta a fost începutul blogului.
      Fiind spuse toate aceste lucruri vă reamintesc toate datele de care am nevoie pentru a vă promova poveştile:
      * Pentru ficuri:
- Nume/Nick
- Titlul ficului/poveştii;
- Rezumatul ficului/poveştii;
- Link-ul ficului/poveştii.
      * Pentru one-shooturi:
- Nume/Nick;
- Titlul one-shootului;
      * Pentru continuări:
- Titlul ficului;
- Link-ul ficului;
- Numărul capitolului;

duminică, 20 iulie 2014

Ciripit de vedetă (2)

         Timpul trece şi aşa mai departe...replica asta pare cunoscută, dar important este să vrem să recuperăm ceea ce am pierdut şi să ajungem la curent cu toate cele petrecute.

sâmbătă, 19 iulie 2014

Rănile speranţei

           În viaţă vei întâlni tot felul de persoane...am ţinut minte această frază şi m-am ghidat după ea mereu, dar toate principiile au fost distruse de o persoană care părea să fie diferită de toate tipologiile de persoane care erau specifice minţii mele. O persoană care a ştiut când şi cum să acţioneze ca să treacă de toate zidurile şi piedicile care îi stăteau în cale. Se presupune că maturitatea a fost cea care m-a impresionat, dar acum ştiu că acest aspect îi lipsea cel mai mult. Sau poate că inteligenţa a fost cea care a învins limitele şi acesta a fost poate singurul aspect care mi-a plăcut cel mai mult, dar totuşi urăsc să spun asta însă a fost o persoană care m-a surprins în toate modurile posibile. Avea dreptate cu tot ceea ce-mi spunea pentru că în ciuda aceea ce am încercat să arăt undeva acolo era doar o fata imatură care nu-şi putea stăpânii curiozitatea şi păşea fără pricepere pe un tărâm necunoscut care ascundea foarte multe mine.
           Încredere? Nu ar trebui să ai niciodată încredere într-o persoană şi chiar dacă se spune că toată lumea este nevinovată până la proba contrară, mereu am aplicat inversul acestui principiu şi m-am ferit de multe răni care ar fi putut să mă doboare. Am acordat prezumţia de nevinovăţie mult prea repede unei persoane care nu încerca decât să se joace. A reuşit într-un timp destul de scurt să mă cunoască mai mult decât au făcut-o alţii în ani şi ştia mult prea bine cum să-şi joace cărţile astfel încât să reuşească să obţină reacţiile pe care le aştepta de la mine. Am intrat într-un joc ale cărui reguli erau stabilite înainte ca măcar eu să realizez ce se întâmpla şi mi-a plăcut pentru o vreme când totul a început să o i-a raznat. Şi totuşi nu m-am oprit acolo, ci am schimbat regulile în mijlocul jocului sperând că lucrurile vor fi altfel, cu siguranţă speram la un alt fel de final. Nebunii au fost multe şi nu am vrut niciodată să mă opresc undeva pentru că îmi creea dependenţă şi nici măcar nu conştientizam acest lucru, singurul lucru pe care îl ştiam în acel moment era că vroiam mai mult şi că îmi plăcea într-o anumită măsură să trăiesc aşa în acel ritm plin de adrenalină.
           Curaj aş fi avut şi aş fi putut să ajung până în pânzele albe dacă îmi propuneam asta, dar era ceva în mine, în mintea mea care îmi spunea că lucrurile nu ar fi trebuit să decurgă astfel şi că toţi ceilalţi aveau anumite aşteptări de la mine. Erau alte persoane mult mai importante decât mine pe care nu-mi permiteam să le dezamăgesc în ciuda dorinţelor şi speranţelor mele, pentru că am plecat pe un drum care pentru mine nu are întoarcere până când nu ajung la finalul destinaţiei, acolo sus în vârf şi realizez scopul cu care am plecat de acasă zi de zi, ani de a rândul. Şi acelea nu sunt speranţele pe care mi le creează o persoană care îmi vinde iluzii mincinoase, ci sunt adevăruri care trebuie înfăptuite aşa cum mi-am propus încă de la început pentru că ele reprezintă realitatea mea.
           În final am realizat că speranţa răneşte cel mai tare, dar mai tare răneşte cel care oferă speranţele...am învăţat singură ce înseamnă ura, aşa că nu-mi este străin acest sentiment. Acum, însă experimentez un sentiment mult mai diferit decât tot ceea ce experimentasem până acum. După toate acele speranţe năruite tot ceea ce-mi mai rămâne este să ridic fruntea în sus, să adopt o poziţie şi să zâmbesc de parcă nimic şi nimeni nu s-ar fi întâmplat...Să mă prefac exact aşa cum mi-a arătat că nimic nu s-a întâmplat şi că eu nu am experimentat toate acele trăiri înainte. Zâmbind îmi amintesc şi acum acel chip, dar recunosc doar pentru mine şi pentru tine cel care citeşte aceste rânduri că acel zâmbet nu mă reprezintă în totalitate şi este doar o faţă pe care mi s-a arătat că trebuie să o adopt de atâtea ori încât cu greu mai deosebesc adevăratele trăiri.

miercuri, 16 iulie 2014

„Ancheta ” de Lee Child


















Anul apariţiei: 2013
Autor: Lee Child
Editura: Litera


        Martie1997. O tânără femeie este găsită moartă în spatele unui bar din orăşelul Carter Crossing, Mississippi, nu departe de o bază militară. Criminalul este un localnic sau un soldat? Maiorul Jack Reacher din poliţia militară primeşte misiunea de a supraveghea, sub acoperire, activitatea poliţiei locale. Folosindu-şi intuiţia înnăscută, dar şi abilităţile dobândite în lunga sa experienţă ca militar, maiorul pune cap la cap indiciile, descoperind o conspiraţie a tăcerii ce pare să urce până la cel mai înalt nivel. Prins între datoria militară şi dorinţa de a face dreptate, Jack Reacher îşi riscă viitorul profesional pentru aflarea adevărului. Iar farmecele șerifului Elizabeth Deveraux, o femeie uimitor de frumoasă, fost ofițer în infanteria marină, nu fac decât să-i complice sarcina.

         O puteţi comanda de pe Libris.

luni, 14 iulie 2014

5 beneficii ale uleiului de ricin asupra părului

        Uleiul de castor nu e extras din grăsimea vreunui animal, după cum sugerează denumirea, ci e chiar uleiul de ricin, care se obţine din presarea boabelor unei plante (Ricinus Communis). Acest ulei e asociat cu frumuseţea înca din timpurile Egiptului Antic, deoarece conţine acizi grasi şi o varietate de minerale esenţiale pentru creşterea părului frumos şi des.
        Însă, deşi e recomandat la scara largă ca tratament pentru creşterea genelor, un studiu a sugerat că, în concentraţii foarte ridicate, poate fi periculos pentru vedere. Însă în timp ce acest aspect e încă dezbătut, se ştie că uleiul de ricin poate aduce părului îmbunătăţiri vizibile. Mai puţin cunoscute sunt şi proprietăţile antibacteriene, antioxidante şi antiinflamatorii ale uleiului de castor, ce ţin la distanţă ciupercile şi infecţiile scalpului.
                ULEIUL DE RICIN ŞI CREŞTEREA RAPIDĂ A PĂRULUI
        Din moment ce uleiul de ricin are proprietăţi de reîntinerire asupra pielii, poate stimula microcirculaţia sângelui de la nivelul scalpului. Iar acest lucru facilitează fluxul nutrienţilor către rădăcina către vârf, asigurându-i firului hrănirea şi rezistenţă. Secţionează-ţi părul în cărări egale şi aplică-ţi uleiul de ricin pe scalp, apoi masează-te timp de câteva minute. După aceea acoperă-ţi capul cu o cască de duş şi lasă uleiul să îşi facă efectul timp de câteva ore, sau chiar pe durata întregii nopţi, înainte să te speli. Pentru cele mai bune rezultate, repetă procedura cel puţin de două ori pe săptămână.
                ULEIUL DE RICIN, REMEDIU ÎMPOTRIVA CĂDERII PĂRULUI
        Poţi folosi uleiul de ricin şi pentru recăpatarea desimii părului, însă trebuie combinat cu ulei de măsline, ulei de nucă de cocos sau de ulei emu în proporţie de 50%, deoarece cel de ricin den unul singur e foarte vâscos. Deci combină o parte de ulei de castor cu o parte de alt ulei dintre cele menţionate. Aplică amestecul pe toată suprafaţa scalpului şi păstrează această mască pe scalp cât de mult poţi (câteva ore sau pe toată durata nopţii).
                ULEIUL DE RICIN PENTRU ÎNCHIDEREA NUANŢEI PĂRULUI
        Pentru un aspect lucios şi mai închis al podoabei capilare, amestecă puţin ulei de ricin cu balsamul leave-in sau cu spuma de păr şi distribuie amestecul în mod egal pe lungimea părului. Nutrienţii din compoziţia uleiului de ricin reţin umiditatea în interiorul firului, ajutând astfel codiţele să-ţi pară cu o nuanţă mai închisă.
                ULEIUL DE RICIN PENTRU STRĂLUCIREA PĂRULUI
        Uleiul de castor are proprietatea de a conferi părului o extra doză de strălucire, ca un efect secundar al formării unei pelicule protectoare, ajutându-l astfel să reflecte lumina mult mai intens. Îl poţi folosi în loc de balsam, încălzindu-l puţin şi clătindu-l după ce acţionează câteva minute. Însă trebuie să ai grijă cu dozajul, deoarece un exces de ulei de ricin poate face coafura să pară… cu exces de sebum.
                ULEIUL DE RICIN PENTRU VÂRFURILE DESPICATE
        Uleiul de ricin conţine ingrediente ce pot preveni despicarea firelor, precum vitamine E, aminoacizi, sau acizi graşi Omega 6. Aceste substanţe penetrează părul degradat şi uscat, ajutând firul să reţină umezeala. Iar firele de păr hidratate şi sănătoase nu se rup aşa uşor.

vineri, 11 iulie 2014

„Grace of Monaco” (Grace de Monaco)

       Descriere: Aflată în plină ascensiune şi cu un viitor strălucit la Hollywood, Grace se îndrăgosteşte de Prinţul Rainier cu care se şi căsătoreşte în 1956. Şase ani mai târziu, captivă într-o căsătorie nereuşită, frumoasa prinţesă primeşte o nouă şansă de a se întoarce la actorie după ce reputatul regizor Alfred Hitchcock îi oferă rolul principal într-unul din filmele sale.
Cu toate acestea, contextul politic extrem de instabil dintre Franţa şi Monaco o împiedică pe Grace să îşi urmeze pasiunea şi o obligă să îşi facă datoria ca Prinţesă de Monaco.
       Regia: Olivier Dahan
      Distribuţia       Durata: 103 minute
      Genul:Biografic, Dramă
      Trailer:

miercuri, 9 iulie 2014

„Căderea uriaşilor” de Ken Follet


















Anul apariţiei: 2014
Autor: Ken Follet
Editura: RAO


        În Anglia anului 1911, în timpul domniei regelui George al V-lea,iubirea şi duşmănia leagă două familii cât se poate de diferite: familia Williams, simplii mineri galezi, şi familia Fitzherbert,proprietarii aristocraţi ai unei mine de cărbune.
        Lady Maud Fitzherbert se îndrăgosteşte de prietenul fratelui său, Walter von Ulrich, un diplomat infiltrat în ambasada germană de la Londra. Destinul lor aparent potrivnic se împleteşte cu cel al unui consilier ambiţios al preşedintelui american Woodrow Wilson şi cu cel al fraţilor ruşi orfani Lev şi Grigori Peshkov, ale căror planuri de a emigra în America sunt date peste cap de izbucnirea războiului, de recrutare şi de revoluţia bolşevică. Dând dovadă de o complexitate fascinantă, Căderea uriaşilor izbuteşte să facă o trecere fără cusur de la Washington la Sankt Petersburg, de la Londra la Berlin, de la murdăria şi primejdia minelor de cărbune la candelabrele strălucitoare ale palatelor, de

         O puteţi comanda de pe Libris.

luni, 7 iulie 2014

7 sfaturi pentru o pedichiură perfectă

         Când vremea e călduroasă şi însorită, picioarele, şi implicit pedichiura capătă mai multă atenţie indiferent ce ai purta. Deci trebuie să aibă parte de şi mai multă îngrijire!
         1. Dacă te întrebi cât de des ar trebui să-ţi faci pedichiura, află că nu e necesar să recurgi la acest obicei la fiecare trei zile. O dată la două săptămâni e suficient. Însă între pedichiuri, îţi poţi hidrata picioarele cu o cremă specială (sau cu vaselină, unt de shea, unt de karite), apoi să porţi o pereche de şosete din bumbac pe timpul nopţii. Acest tratament le va oferi o senzaţie de catifelare.
         2. Folosirea unui top coat cu uscare rapidă e o idee genială atunci când eşti pe fugă şi trebuie să te încalţi, însă, pentru ca substanţele conţinute de acest lac usucă foarte tare, nici culoarea de pe unghii nu va avea o viaţă îndelungată. Ideal ar fi să-ţi faci pedichiura atunci când ai timp, iar pentru un efect de uscare mai… rapidă, clăteşte-ţi picioarele cu apa rece la un sfert de oră după ce ai aplicat ultimul strat de lac de unghii.
         3. Top coat-ul transparent e cel mai bun prieten al pedichiurii. Foloseşte-l la trei zile după ce ai aplicat lacul de unghii, pentru ca nuanţa să-ţi reziste acele două săptămâni pe care le menţionam mai devreme.
         4. Nu folosi niciodată un produs de îngrijire a unghiilor îmbogăţit cu proteine alături de o soluţie pentru întărirea unghiilor. Folosirea simultană a acestor produse va duce la crăparea prematură a lacului de unghii. Încearcă să foloseşti tratamentele cu proteine pe unghiile curate, în zilele în care faci pauză de la lac de unghii.
         5. Aplicarea uleiului de cuticule pe unghii atunci când sunt deja lacuite îţi va hidrata pielea şi îţi va ajuta pedichiura să reziste mai mult. Insistă cu pensula de ulei în special la baza unghiei, pentru un efect de emoliere îndelungat.
         6. Când îţi faci singură pedichiura, adaugă în apa de înmuiere o cană de lapte, puţină sare de baie şi uleiul esenţial preferat. Astfel apa îţi va hidrata pielea (se ştie că procesul de înmuiere deshidratează) şi va preveni keratinizarea călcâielor. Iar aromele îţi vor oferi o experienţă olfactivă aparte.
         7. Folosirea unui exfoliant pentru călcâie e un mod excelent de a le păstra fine şi de a preveni crăparea lor. Evită pietrele ponce, deoarece tind să adune bacterii în structura lor. Cea mai bună opţiune pentru netezirea călcâielor e o pilă profesională.

vineri, 4 iulie 2014

„Maleficent” (Maleficent)

       Descriere: Frumoasa şi tânăra Maleficent trăieşte o viaţă idilică în paşnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii şi o extraordinară trădare face inima zânei să se transforme în piatră. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, ani mai târziu, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui ce i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora creşte, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deţine cheia unui viitor paşnic al întregului ţinut...
       Regia: Robert Stromberg
      Distribuţia: Angelina Jolie, Elle Fanning, Juno Temple, Sharlto Copley
      Durata: 97 minute
      Genul:Aventuri, Mister, Fantastic, Dramă
      Trailer:

miercuri, 2 iulie 2014

„Ură, Prietenie, Dragoste, Căsătorie” de Alice Munro


















Anul apariţiei: 2014
Autor: Alice Munro
Editura: Litera


        Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.

         O puteţi comanda de pe Libris.
 
 
Blogger Templates