Social Icons

luni, 30 ianuarie 2012

Lunea de colecţie (38)

Bucura Dumbravă 

Bucura Dumbravă (n. 28 decembrie 1868, Bratislava - d. 26 ianuarie 1926, Port Said, Egipt), pe numele real Fany Seculici, a fost o prozatoare română.
S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la Bucureşti în 1873. A învăţat carte la Sinaia şi apoi la Bucureşti. Pe când se afla într-o vacanţă la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleş şi a sprijinit-o din punct de vedere material. A învăţat apoi la un pension german din Bucureşti, unde a studiat şi limba română. Sub influenţa lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura şi folclorul românesc. În 1905 a înfiinţat societatea "Chindia", care îşi propunea să cultive gustul pentru jocurile naţionale şi portul popular. Societatea a funcţionat până la primul război mondial. Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în acelaşi an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva şi o prefaţă în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat şi în Făgăraş, alături de prieteni şi prietene şi călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă şi de iarnă studia colecţia de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuţa şi alţi prieteni, a înfiinţat "Hanul Drumeţilor". Sub influenţa drumeţiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munţilor" (Bucureşti, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea şi efectuarea de drumeţii şi de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuţa. Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumeţiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuţa caracteriza astfel această carte: "Cartea munţilor e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii româneşti, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoţeşte de acum neîntrerupt şi va mai însoţi multe rânduri de oameni, după noi, atât în căţărările pe piatră, cât şi în citirile din ceasurile de odihnă". În ultimii ani de viaţă a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (Bucureşti, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învăţătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înfiinţat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teozofie şi îl cunoscuse pe Krishnamurti, şi a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munţilor ar mai putea-o însănătoşi. În anul 1927, a apărut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (Bucureţti, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munţii Bucegi.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Dark Rose are două ficuri

Primul se numeşte „O poveste întunecată dintr-un oraş magic’”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Într-o lume în care omenirea nu mai e specia dominantă. Acestea fiind creaturile mitice, despre care s-a crezut mult timp că sunt doar mituri. Dar se pare că nu totul se judecă după aparenţe, atunci s-a scris o profeţie, în care se vorbea de doi copii umani care vor stăpâni arta parapshihologiei (vor comunica telekinetic), vor aduce pacea şi înţelegerea între specii, oamenii nemaifiind nevoiţi să trăiască în umbra şi cu frică la orice moment. La un secol după declinul rasei umane şi scrierea profeţiei, ceva neaşteptat se întâmplă: două familii una de vampiri şi una de vârcolaci, care deşi ar trebui să fie duşmani de moarte, sunt foarte buni prieteni. La doar câteva zile distanţă celor două familii li se naşte câte un copil. Dar fiecare are câte o surpriză. Familiei de vampiri li se naşte o fetiţă umană, care deşi ar trebui să le fie masa părinţilor, aceştia o iubesc nespus crescând foarte bine. Familiei de vârcolaci li se naşte un băieţel uman, acesta le aduce o mare bucurie părinţilor lui. Aceşti doi copii umani devin cei mai buni prieteni, în timp părinţi lor îşi dau seama de un lucru. Anume, copii lor pot comunica telepatic, părinţi îşi amintesc de profeţie, gândindu-se că ei sunt copii din profeţie, sunt foarte îngrijoraţi, deoarece multe specii nu vor ca pacea să fie dominantă, aceştia dorind să-i omoare dacă ar fi aflat de existenţa lor. Ei nu le spun nimic copiilor, aştept un deznodământ ceva mai calm, fără vărsare de sânge. Vor reuşi aceşti copii să împlinească profeţia, sau vor sfârşi înaintea chiar de a începe?” Îl găsiţi aici.

Al doilea se numeşte „Another Kind Of War”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Patricia se mută din aglomeratul New York, într-un  orăşel uitat de lume. Ea cumpără un mare conac, cu intenţia de a-i reda strălucirea. Ceea ce locuitorii acelui oraş (totodată vecinii ei) este faptul că Patri duce o viaţă dublă. Noaptea fiind cel mai căutat hoţ din lume, iar ziua o foarte talentată desenatoare. Ea se mută în Biled din doua motive: primul, faptul că nici un agent al F.B.I-ului întreg la cap nu ar căuta-o acolo, iar al doilea inspiraţia pe care i-o dau peisajele din împrejurimi. Însă ceea ce Patri nu ştie este faptul că un război e pe cale să înceapa, cel mai ciudat război ce a fost dus vreodată, un război între îngeri şi demoni, care se va  duce pe Pământ, acest automat devenind un vast câmp de luptă. Ea se întâlneşte cu Gabriel, arhanghelul trimis să o apere de Matias, demonul sexi şi misterios, care o vrea doar pentru el. Puterea ascunsă în interiorul Patricei, şi care în «A noua dimensiune» înseamnă putere şi respect, iar asta este exact ceea ce vrea Matias, sătul să stea în umbra tatălui sau el vrea să devină cel mai puternic prinţ care a trăit vreodată. Va reuşi Gabriel să o protejeze pe frumoasa, naiva şi unica zână de pe Pământ sau ea îi va cadea în mreje lui Matias?” Îl găsiţi aici.

Apy are un fic

Se numeşte „Călătoria lui Jenny”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Jenny, o fată care la vârsta de 17 ani devine un metamorf. Are o viaţă relativ normală dar când află o veste groaznică Jenny pleacă de acasă. În călătoria ei întâlneşte vechi prieteni şi se mai întâlneşte cu un băiat pe care ea îl plăcea refuzând să îşi continue călătoria.” Îl găsiţi aici.

Law are un nou fic

Se numeşte „Fantoma visurilor mele”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Este vorba despre o fată, care până la vârsta de 17 ani a trăit o viaţă normală. Într-un nou oraş, cu oameni noi, cum se va descurca ea? Mai ales atunci când visează o fantomă?” Îl găsiţi aici.

vineri, 27 ianuarie 2012

Trei utilizări inedite ale uleiului de măsline, recomandate de experţi în dermatologie

Locul uleiului de măsline ar putea să se schimbe – din dulapul de bucătărie în trusa ta de cosmetice. Dermatologii sunt de părere că uleiul de măsline este la fel de sănătos în dieta ta alimentară cât şi în regimul tău de înfrumuseţare, aşa ca nu ezita să îl foloseşti. Iată trei utilizări inedite, recomandate de experţii în dermatologie.
1. Pentru definerea buclelor.
Dacă ai parul ondulat, dar buclele nu sunt bine definite, ai nevoie de câteva picături de ulei de măsline pe care le întinzi bine în mâini, ca şi cum te-ai da cu cremă. Apoi, tot ce trebuie să faci este să îţi treci degetele uşor prin păr şi să îţi defineşti buclele. Acelaşi truc îl poţi folosi şi dacă ţi-ai pus singură parul pe bigudiuri, dar buclele sunt răvăşite.
2. Hidratare din cap până în picioare.
Fă-ţi singură o loţiune de corp ultrahidratantă. În recipientul de la un ulei de plajă, pune ulei de măsline şi adaugă câteva picături din uleiul tău esenţial preferat (portocală, scorţişoară, lămâie, flori de mac sau trandafiri). Agită bine recipientul, astfel încât uleiul esenţial să se amestece bine cu uleiul de măsline. Aplică această loţiune de corp ultrahidratantă şi parfumată după fiecare duş, pe tot corpul.
3. Demachiant natural.
Câteva picături de ulei de măsline trebuie adăugate pe un tampon de vată  şi deja ai cel mai bun demachiant din lume pentru orice tip de ten. Chiar şi cel mai rezistent rimel cedează în faţa uleiului de măsline. Chiar dacă ai tenul gras nu te teme să foloseşti uleiul de măsline, deoarece este un bun reglator al sebumului.

joi, 26 ianuarie 2012

Cheia unui sarut perfect: buze perfect hidratate. Afla cum sa-ti ingrijesti buzele pe timp de iarna

Toate femeile isi doresc buze ca ale Angelinei Jolie: carnoase, pline si perfect hidratate. Putem presupune ca (si) cu buzele ei l-a cucerit pe Brad Pitt! Chiar daca nu te-ai nascut cu asemenea gura, trebuie sa inveti sa le ingrijesti corespunzator. Mai ales iarna, cand ele sufera mult din cauza vantului si a temperaturilor scazute.
Cheia unui sarut perfect: buze perfect hidratate. Afla cum sa-ti ingrijesti buzele pe timp de iarna

1. Exfoliaza-le. Daca din rutina ta de ingrijire face parte un scrub saptamanal pe intreg corpul, o exfoliere si un masaj al fetei, afla ca nu trebuie sa iti neglijezi nici buzele. Ba chiar ar trebui sa ai grija in mod special de ele pentru ca stratul subtire de piele care le acopera nu are glande uleioase si de aceea ele se usuca si se crapa repede. Dupa ce le-ai udat cu apa calda, cu o perie de dinti moale sau cu un produs pentru exfoliere special (el nu trebuie sa fie aiba particule la fel de abrazive ca unul pentru corp, de exemplu), maseaza-ti buzele cu miscari circulare pentru unul sau doua minute. Suprafata lor va ramane neteda si placuta la… sarutat.
2.Hidrateaza-le. Dupa o exfoliere, pielea buzelor cere o hidratare intensa. Foloseste un balsam cu ingrediente naturale sau incearca sa-ti faci o masca cu care sa stai pe buze cel putin 5 minute: incearca ingrediente hidratante care si stimuleaza circulatia sangvina cum ar fi ulei de masline sau de jojoba, miere sau lapte. Daca obisnuiesti sa aplici un balsam de cate ori iesi din casa este foarte bine, dar nu uita sa faci acelasi lucru seara, inainte de culcare: el va actiona intreaga noapte si te vei trezi cu buzele moi si frumoase.
3. Mananca fructe si ia vitamine. Buzele crapate pot fi un semn de carente de vitamine in organism. Intreaba medical de familie ce iti recomanda pentru asta: poti incerca un complex de vitamin, util si pentru intarirea imunitatii in sezonul rece, sau doar suplimente de vitamina A sau B.

4. Alege produsele protrivite. Ca si tenul tau, pentru care ai grija sa alegi crema sau fondul de ten in functie de toleranta sau gradul de uscaciune, si buzele au nevoie de produse care i se potrivesc. Sigur ca felul in care arata pe buze sau pretul lor sunt factori care te influenteaza cand cumperi rujuri, gloss-uri sau balsmuri, dar ingredientele ar trebui sa fie cel mai important criteriu de selectie. Opteaza pentru balsamuri organice si evita rujurile, glossurile sau balsamurile care usuca buzele si mai tare, adica cele care contin petrochimicale, retinol, alcool, mentol sau glicerina.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Sara Hope traduce ficul Ninas Mal

Se numeşte „Ninas Mal”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Sunt reginele internatului, toţi vor să fie cu ele şi toate vor să fie ca ele, dar una dintre ele nu crede în dragoste, oare o să o cunoască în ultimul ei an? ” Îl găsiţi aici.

LoStInDr3aMs are un nou fic

Se numeşte „Better-sweet feeling”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Se zice că cu TIMPUL rănile sufletului se închid, că vei trece mai departe. Vei fi o nouă persoană, noi aventuri, şi poate de ce nu o nouă iubire. Ştiţi cum se spune: «Viaţa e prea scurta, pentru a fi trăită cu regrete». Ca om, toate vin şi se duc. De fapt naşterea, e primul pas către moarte. Totul pe lumea asta e trecător, şi oamenii sunt doar nişte amintiri lăsate în memoria celorlalţi. Sunt ca nişte umbre. Îşi hrănesc viaţa unii altora prin întâmplări. Şi aşa se ajunge la ziua în care tragem linie. Toată averea nu mai contează. Contează numai să fi cu sufletul împăcat, în faţa CELUI ce îţi va indica locul unde ştim că reprezintă Viaţa de Apoi. Pentru unii mai bună, pentru alţii mai puţin. Dar ce se întâmplă cu CEL ce are toată această putere. Cu CEL ce poate să te trimită la o viaţă mai bună sau nu. EL nu e om. EL reprezintă aproape însuşi timpul...Pentru el amintirile nu se vor risipi niciodată. EL e un DEMON. Şi iată-l acum singur, încercând să se lupte cu amintirile singurei sale iubire. Dar ea e moartă...Şi EL nu poate conduce LUMEA DE JOS, singur. Are nevoie de o soţie. Dar Destinul se joacă cu el. Soţia trebuie să fie din CLANUL ÎNGERILOR. A mai încercat să-şi caute o altă soţie, dar toate au sfârşit ca prima...MOARTE, de un personaj misterios. Lupta e crâncenă. Timpul se scurge. Dacă nu va reuşi, va trebui sa cedeze locul altei rude. Dar mai există o speranţă...ultima fată, ultima încercare. Numai că e mai complicat de atât. EA nu a mai luat contact cu supranaturalul, deşi şi EA face parte din Clanul Îngerilor. Plus că ea nu e ca toate rudele ei aşa POLITICOASĂ şi INOFENSIVĂ. E poate chiar oposul.  Se pare că EL va trebui să recurgă la extreme. Şi ce se întâmplă când mai iese la iveala li partea lui DEMONICĂ? Să nu mai putem la socoteală că e căutată de personajul misterios, EA e o încăpăţânată desăvârşită şi că mai trebuie să treacă şi unele teste pentru a deveni REGINA LUMII SUBTERANE, asta bine înţeles dacă va supravieţui. Rezultatul o poveste ÎNCÂLCITĂ!” Îl găsiţi aici.

Stephany are un nou fic


Se numeşte „The Vampire Hunter”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Dacă până acum nu aţi crezut în vampiri, acum e timpul să o faceţi! Sau, cel puţin asta ne spune Bella Swan, specializată în uciderea vampirilor. Asociaţia ultrasecretă a vânătorilor de vampiri (AUW), a ales-o pentru calităţile sale excepţionale de a se lupta, pentru agilitatea şi reflexele ei "de pisică "( aşa cum obişnuiesc să o compare ceilalţi ), şi mai ales pentru ura ce o poarta pentru aceşti monştri ce i-au ucis părinţii. Şi părinţii ei erau vânători, la fel ca şi ea. Însă de unde aveau să ştie că Volturii aveau să organizeze o răscoală? Nimeni nu s-a aşteptat la asta. Nu se aşteptau nici măcar să descopere că unii vampiri au puteri. Aşa că nu au ştiut nici cum să se apere. Şi, aşa, prin ura pură, Bella a reuşit să devina cel mai bun vânător de vampiri. Se spune că fusese şi muşcată de câteva ori, însă din cauza urii ce o purta în inimă, nu au reuşit să o transforme, şi nici măcar să o omoare. Însă, când este trimisă în Forks, să anihileze familia Cullen, totul se schimbă. Oare Edward are ceva de-a face cu asta? Oare inima Bellei e chiar aşa de neagră? Îi va cruţa ? Şi mai ales…va reuşi Bella să facă faţă unei noi revolte a Volturilor?’” Îl găsiţi aici.

Miku are o nouă poveste

Se numeşte ’’Festin’’. Rezumat: ’’ Destinul unui om e scris. Dar destinul unui vampir? A fost şi el scris până la capăt, sau există posibilitatea să se schimbe la primul pas greşit?’’ Îl găsiţi aici.

AdeeChoco are un nou fan fic


Se numeşte „Prin viaţă”, are până în prezent 1 capitol şi  rezumatul: „Când poţi renaşte din propria cenuşă, când numele îţi oferă avantaje nebănuite ce îţi mai lipseşte? Un nou început necesită şi un nou nume, Isabella Dyewer, vechea Marie Swan. Chiar dacă ea vrea să lase trecutul în urmă, să îl închidă bine, acesta se agaţă de ea până în momentul în care ea se împacă cu el. Dar ce se întâmplă când ea îşi epuizează toate numele şi pentru noul început, ea nu mai are ce îşi doreşte? Ce se întâmplă când ea pierde încrederea tuturor?’” Îl găsiţi aici.

''Jurnalul unei fete moarte'' - fan fic terminat


Law a terminat de scris ficul „Jurnalul unei fete moarte”. Rezumat: „Anna Brandon dispare brusc şi este găsită moartă în pădure iar poliţiştii spun că a fost ucisă de animalele sălbatice. Chloe, cea mai bună prietenă a ei, suferă mult şi nu-şi poate explica cum de nu mai este printre ei. Înainte să plece părinţii Annei, îi dau lui Chloe jurnalul fetei lor moarte.Ce va găsi Chloe acolo o va marca pe viaţă. ” Îl găsiţi aici.
Felicitări Law pentru ficul scris şi pentru că l-ai terminat. Mult succes.

Dirty Dancer - fic terminat


Deea a terminat de scris ficul „Dirty Dancer”. Rezumat: „Ţinta e una singura, Şeful, dar cât trebuie să sacrifici ca să-l poţi prinde? Ai voie să te lupţi cu dragostea şi cu inima cuiva doar pentru că aşa vrei? El e un poliţist cu o singură misiune, ea o dansatoare oarecare într-un bar bine ascuns. O poveste de iubire ce se sudează la baza unei minciuni, care n-ar suporta o lovitură prea puternică. Când o inimă pură plânge după tine şi te roagă s-o salvezi, ce faci? Fugi sau te întorci lângă dansatoarea ta?? ” Îl găsiţi aici.
Felicitări Deea pentru ficul scris şi pentru că l-ai terminat. Mult succes

marți, 24 ianuarie 2012

Crema, demachiant, gloss, scrub - toate într-un singur ingredient minune! Ştii care este?

Îl foloseşti deja de fiecare data când te dai cu crema sau cu ruj, pentru că majoritatea acestor produse îl conţin. În stare naturală, însă, va face minuni pentru buzele, pielea şi genele tale!
 Vaselina cosmetică este un ingredient natural, lipsit de conservanţi şi chimicale, pe care îl găseşti la orice farmacie. Multe modele şi actriţe spun că o folosesc în rutina zilnică, iar medicii dermatologici o recomandă atât pentru hidratarea, cât şi pentru îngrijirea pielii.
Iată câteva dintre beneficiile ei fantastice:
Pentru buze
În loc să foloseşti un balsam de buze scump, care conţine cine ştie câte chimicale şi conservanţi, protejează-ţi buzele şi menţine-le perfect hidratate, indiferent de temperatură, cu un strat subţire de vaselina. Nu doar că vei avea nişte buze moi şi catifelate, lipsite de inesteticele “cojite”, dar buzele tale vor avea şi un luciu plăcut, natural.
Pentru ten
Seara, după ce te demachiezi, poţi înlocui crema din comerţ cu vaselina cosmetic. Aplică vaselina cu mişcări circulare pe obraji şi maseaz-o până pătrunde în piele. Vei descoperi că vaselina are o acţiune de hidratare a epidermei asemănătoare oricărei creme scumpe. Singurul caz în care nu îţi recomandam acest produs este cel în care ai tenul gras.
 Pentru gene
Un alt beneficiu al vaselinei este că ajută la regenerarea şi îndesirea genelor dacă o utilizezi regulat seară de seară, acţionând asemenea uleiului de ricin. După ce te demachiezi, aplică vaselina pe gene cu o periuţă spălată de rimel sau cu un beţişor de urechi.
Pentru piele
Amestecă în palmă vaselină cu sare de mare sau zăţ de cafea şi masează-ţi viguros tot corpul. Vei îndepărta astfel celule moarte de la suprafaţa pielii, iar aceasta va rămâne fină, curată şi hidratată. Intră apoi în dus şi clăteşte-te. După duş poţi folosi puţină vaselină ca unguent pentru genunchi, călcâie sau coate sau alte zone în care pielea este foarte uscată. 
În loc de demachiant
Că tot vorbeam mai sus despre demachiere, vaselina poate să suplinească cu gratie acest produs, mai ales în cazul demachierii zonei din jurul ochilor. Vaselina lasă pielea lipsită de impurităţi şi, în plus, hidratată. Dacă demachiantul tău obişnuit te ustură, vaselina nu intră în ochi şi nici nu irita pielea sensibilă. O adevărată binecuvântare!
În loc de bază de machiaj
Poţi înlocui baza de machiaj a ochilor cu, ai ghicit, puţină vaselină! Întinde un strat subţire pe pleoape, după care aplica fardul. Vei obţine un luciu sexy, dar şi o fixare de durată!

Fashion day - Versace, colecţia Haute Couture de primăvară-vară 2012

După o colecţie accesibilă tuturor, în colaborare cu H&M, Versace a revenit la Haute Couture. Donatella a prezentat în cadrul Paris Fashion Week Haute Couture o colecţie de rochii spectaculoase, pe care le vom vedea cu siguranţă pe covorul roşu. 
 O colecţie metalică şi plină de culoare - aşa ar putea fi caracterizată colecţia Versace Haute Couture pentru primăvară-vară 2012. Modelele au defilat cu multă voie bună în noile creaţii semnate de Donatella, în faţa unor celebrităţi precum Anna Wintour, Cameron Diaz, Diane Kruger, prezente în primele rânduri.
 

Fashion day - Stephan Pelger şi-a prezentat colecţia de toamnă-iarnă 2012 la Berlin Fashion Week

Stephan Pelger este unul din deginerii cu o prezenţă constantă la Berlin Fashion Week. Alături de Lena Criveanu ţi Lucian Broscatean, el şi-a prezentat creaţiile în cadrul Romanian Designers Show.
Colecţia Stephan Pelger pentru toamnă-iarnă 2012 este un mix între materiale fine, transparente şi piele. Decolteurile adânci, talia înaltă şi imprimeurile sunt notele definitorii ale noii colecţii. 
Anul trecut, el şi-a prezentat la Berlin şi propunerile pentru vara lui 2012, care au mers pe acelaşi stil - transparenţele, decolteurile adânci şi bijuteriile supradimensionate.

Accesoriile de păr, între etno şi retro! Tu ce alegi?

În noul an, adoptă o nouă atitudine şi nu te mai limita la alegerea celei mai simple soluţii. Pentru apariţii fermecătoare, anul acesta, explorează partea ta feminină şi pune-o în evidenţă cu ajutorul unor accesorii pentru păr fermecătoare.
Şi anul acesta, bentiţele sunt printre favoritele designerilor, aşa că nu ezita să le încerci şi tu. Dat fiind că iarna nu ne putem evidenţia creativitatea vestimentară atât de frecvent cum o facem vara, nu ezita să le dai un plus de strălucire ţinutelor tale, folosind bentiţe, clame sau eşarfe. Principalele tendinţe de la începutul acestui an, în ceea ce priveşte accesoriile de păr, sunt cele retro şi cele etno.
Bentiţele retro sunt foarte variante. Pentru un look foarte feminin, mai ales de seara, alege o bentiţă cu pene sau cu mărgele, în stilul anilor 20. Dacă eşti mai îndrăzneaţă sau o împătimită a look-ului retro, poţi alege un turban cu pene care arata extraordinar cu o rochie neagră simplă până la genunchi.
Tot din categoria bentiţelor retro fac parte şi cele cu funde sau cu flori supradimensionate, care arată foarte bine iarna şi te scot în evidenţă.
Pe de alta parte, dacă te caracterizează mai mult stilul sport sau boem, poţi opta pentru o bentiţă din categoria etno, care se inspiră mai ales din moda anilor 1970. Bentiţele învelite în materiale brodate manual sau în materiale cu imprimeu floral se potrivesc mai ales celor care adora moda boho-chic.
Imprimeurile « tradiţionale » au revenit şi ele la modă, aşa că ai de unde alege. La limita dintre boho şi rock sunt bentiţele cu broderie ţărănească şi cu ţinte metalice în stil rock, aşa că dacă vrei să ai o apariţie inedita optează pentru aşa ceva.

Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii dacă vrei să devii o expertă în arta seducţiei

Trebuie să recunoaştem că atunci când vine vorba de gastronomie, sex şi haine, franţuzoaicele sunt pricepute. Şi ştii ce este cel mai amuzant? Nici măcar nu fac eforturi extraordinare în acest sens. Se pare că sunt genetic făcute să se bucure mai mult de viaţă, inclusiv de cea sexuală. Ce ar trebui să învăţăm de la ele ca să ne bucuram mai mult de partea senzuală a vieţii?
1. Nu te mai gândi la căsătorie. Într-o relaţie ideea căsătoriei poate deveni destul de stresantă şi presantă. În loc să te gândeşti cum să îl determini pe iubitul tău să te ceară de soţie mai repede, mai bine bucură-te mai mult de timpul petrecut cu el. Cu cât vei fi mai destinsă cu atât vei fi mai atrăgătoare. Bărbaţii urăsc femeile obsedate de nuntă.
2. Investeşte în lenjerie. Franţuzoaicele nu au lenjerie « pentru ocazii speciale ». Pentru ele fiecare zi este o zi specială, de aceea poartă mereu seturi de lenjerie foarte sexy. Să porţi o lenjerie de corp îndrăzneaţă este ca şi cum ţi-ai face « o injecţie » cu încredere în tine însăţi. Încearcă şi o să vezi că « micul tău secret » îţi va da o stare de bine.
3. Îngrijeşte-te şi iubeşte-te. Deşi în Franţa numărul femeilor obeze sau supraponderale este foarte mic, comparativ cu ţara noastră sau orice altă ţară europeană, nu toate franţuzoaicele sunt perfecte. În schimb, sunt foarte îngrijite. Aceasta este o lecţie importantă. Dacă ai grijă de sănătatea şi frumuseţea ta, micile defecte nu contează. Învaţă să te iubeşti şi să descoperi cât de sexy eşti, chiar dacă părul tău nu e perfect şi chiar dacă nu porţi mărimea S.
4. Bucură-te de mâncare. Încetează să mai numeri caloriile tot timpul. Mergi măcar din când în când cu iubitul sau cu prietenele la un restaurant special şi în loc să comanzi veşnica pizza, alege ceva special şi savurează fiecare aromă.
5. Bucură-te mai mult de sex. Fii mai liberă în exprimarea sexualităţii tale. Nu te mai gândi că nu arăţi ca un fotomodel din reviste. Gândeşte-te la plăcerea ta şi a partenerului şi bucură-te de fiecare mângâiere.

luni, 23 ianuarie 2012

Lunea de colecţie (37)

Ileana Mălăncioiu
Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Argeş) este o poetă contemporană şi o eseistă româncă. De asemenea publicistă, disidentă, activist civic. S-a născut la 23 ianuarie 1940, în satul Godeni (judeţul Argeş): "...eram a doua fată a părinţilor mei şi n-am fost primită cu prea multă bucurie. Fusese aşteptat un băiat. Tot aşteptându-l, după mine, mama a mai născut încă două fete, dar nu a mai fost la fel de tristă." - mărturiseşte poeta.
Liceul la Câmpulung Muscel, bacalaureatul în 1957. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga. Doctor în filosofie în 1977, cu teza Vina tragică (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Din 1980 devine redactor la revista Viaţa românească. A debutat cu versuri în Luceafărul, în 1965. Lucrează, înainte de 1989, la Televiziunea Română, la revista Argeş, la Studiourile Animafilm şi la revista literară Viaţa românească (de unde demisionează la 31 martie 1988 din pricina acutizării cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica).
După 1989 lucrează la revista social-politică 22, la Editura Litera (redactor şef) şi la săptămânalul România literară.
"În calitate de redactor la Viaţa românească am reuşit să-l aduc la revistă pe Noica şi m-am preocupat de publicarea Scrisorilor despre logică. Am publicat texte de bază ale lui Liiceanu, apărute ulterior în volumul Cearta cu filozofia, m-am străduit să impun publicarea în serial a cărţii lui Andrei Pleşu Minima moralia, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupările celor din Școala de la Păltiniş" (din conversaţia cu Marta Petreu apărută în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, şi reluată în Cronica melancoliei).
În perioada comunistă, Ileana Mălăncioiu a fost cenzurată cu grijă (motiv pentru care a fost obligată să-şi reediteze volumul Urcarea muntelui, decimat de cenzură) datorită apetitului ei pentru adevăr şi a obstinaţiei de a spune exact ce are de spus, chiar şi în poezie.

duminică, 22 ianuarie 2012

Continuări

A apărut capitolul 21 din Walk Away.
A apărut capitolul 4 din Dear Diary.
A apărut capitolul 33 din Love is just a game.
A apărut capitolul 9 din The journey to war.
A apărut capitolul 14 din Ascunşi în întuneric.
A apărut capitolul 10 din Dias de Ira.
A apărut capitolul 19 şi  capitolul 20 din Supernatural Story of my Life.
A apărut capitolul 7, capitolul 8 şi capitolul 9 din Dark Side of my Soul.
A apărut capitolul 8 şi capitolul 9 din Hypnotic Passion.

A apărut one-shootul Lovers Trip pe care îl găsiţi aici.
A apărut one-shootul Sweet Painted Lady pe care îl găsiţi aici.
A apărut one-shootul Make it real pe care îl găsiţi aici.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Greşeli frecvente care se fac în alegerea fondului de ten

Alegerea corectă a fondului de ten poate să îţi schimbe fundamental aspectul. Iată care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac femeile atunci când îşi aleg un fond de ten şi pe care ar trebui să le eviţi:
1. Înainte de aplicarea fondului de ten trebuie să îţi pregăteşti pielea corespunzător. O greşeală frecventă pe care o fac femeile este să nu se dea cu o cremă hidratantă înainte de a aplica fondul de ten.
2. Alegerea culorii potrivite. Când vine vorba de fondul de ten, discreţia şi transparenţa sunt esenţiale. Una dintre cele mai frecvente greşeli este tocmai alegerea unei culori nepotrivite. Dacă alegem o culoare prea închisă sau prea deschisă, fondul de ten este cel mai mare inamic al unei femei. Atunci când alegi fondul de ten, nu îl testa pe mână, ci pe linia maxilarului. Dacă nu este nici o diferenţă între nuanţa fondului de ten şi nuanţa pielii atunci ai găsit fondul de ten perfect.
3. Textura potrivită. Secretul constă că fondul de ten trebuie să aibă o textură opusă tipului tău de ten. Astfel, un ten uscat are nevoie de un fond de ten lichid, hidratant în timp ce un ten gras are nevoie de un fond de ten compact.
4. Fondul de ten trebuie bine întins. O altă greşeală pe care o fac femeile când vine vorba de fondul de ten este aplicare sa ca o mască. Liniile inestetice care rămân în zona maxilarului sunt o problemă. Întinde bine fondul de ten, inclusiv pe gât, ca să nu pară că porţi o mască.
5. Aplicarea unei cantităţi prea mari de fon de ten. Este una dintre cele mai mari greşeli. Fondul de ten trebuie să fie aplicat în strat subţire şi bine întins aşa că este mai bine să aplici mai puţin decât prea mult.

joi, 19 ianuarie 2012

Cinci sfaturi pentru a te simţi mai sexy date de expertele în arta seducţiei

Poate nu ai auzit până acum prea multe despre burlesque, dar cu siguranţă ai auzit de Dita Von Teese. Burlesque este o formă de artă erotică retro. Foarte popular din 1860 şi până în 1940, burlesque combină stripteas-ul cu strălucirea şi exuberanţa ca stil de viaţă.
Pentru artistele de burlesque a fi sexy nu este o alternative este un stil de viaţă iar seducţia este un joc  de putere şi feminitate. Dacă te atrage ideea senzualităţii şi feminităţii, combinate într-o manieră strălucitoare iată ce te sfătuiesc vedetele de burlesque.
1. Uită-te mereu în ochii unui bărbat şi menţine contactul vizual cel puţin câteva secunde. Privirea este cel mai sexy atu al unei femei deoarece comunica atât de multe.
2. Aminteşte-ţi că a fi sexy este o formă de exprimare individuală. Nu te compara cu alte femei. Tu eşti unică şi trebuie să îţi găseşti propria ta formă de exprimare a senzualităţii. Unor femei le place să se îmbrace în obiecte din piele şi să se machieze intens cu negru, asta le face să se simtă sexy. Altele, apreciază voalurile diafane şi lenjeria pastel. Fiecare este diferit şi pentru a fi sexy trebuie să te accepţi aşa cum eşti şi să înveţi să îţi pui în evidenţă calităţile.
3. Fii atentă la limbajul corpului. Limbajul corpului este foarte important. Să îl înţelegi şi să îl foloseşti în avantajul tău poate fi o artă. Fii atentă la poziţia corpului tău şi încearcă să foloseşti limbajul non verbal pentru a trimite mesaje sexy bărbatului care îţi place.
4. Cultivă-ţi propriile plăceri. Nimic nu este mai sexy ca o femeie care are propriile pasiuni şi propriile plăceri. Pentru a fi iubită, trebuie să te iubeşti singură şi să îţi oferi timp pentru a te răsfăţa aşa cum meriţi. 
5. Gândeşte-te frumos. Rezervă-ţi în fiecare zi, sau săptămânal câteva ore pentru îngrijirea personală – o baie cu uleiuri aromate, un tratament corporal, masaj, mască facială. Pe lângă toate aceste ritualuri de îngrijire a corpului, ai nevoie şi de o îngrijire a minţii. Obişnuieşte-te să îţi formulezi gânduri pozitive cu privire la propria persoană, să te relaxezi şi să te concentrezi pe lucrurile pozitive din viaţa ta. 

Cum arăţi bine după o noapte albă sau după o zi obositoare?

După o noapte albă de petreceri sau de insomnie e greu să arăţi bine. La fel se întâmplă şi după o zi foarte încărcată care se încheie cu o întâlnire sau o petrecere. Dacă nu vrei să renunţi la nimic, dar vrei să arăţi ca şi cum tocmai ai fi ieşit de la un SPA, iată ce trebuie să faci.
1. Un scrub eficient
Un scrub eficient şterge de pe faţă semnele nopţii nedormite sau ale zilei obositoare, aşa că după ce te-ai demachiat prepară-ţi un scrub cu zahăr şi ulei de măsline, care îţi va revigora tenul.
2. Un moment de răsfăţ
Un dus răcoritor este metoda perfectă de a începe ziua sau de a te pregăti pentru o seară frumoasă. Foloseşte un săpun parfumat sau un gel de duş cu arome fresh pentru un plus de energie.
3. Hidratare
Lipsa somnului şi o zi lungă şi stresantă au ceva în comun – deshidratarea pielii. Aşadar esenţiala după duş este aplicarea unei creme foarte hidratante.
4. O privire luminoasă

Două pliculeţe cu ceai verde puse sub ochi te ajută să scapi de cearcăne şi pungi aşa că nu ezita să le foloseşti.
5. Un machiaj luminos
În astfel de zile ai nevoie de un machiaj luminos, aşa că foloseşte cu încredere anticearcănul, un fluid iluminator, un fond de ten fluid şi un blush în nuanţe calde.  Nu te strădui să îţi fardezi pleoapele. În astfel de zile rimelul este suficient. Pentru un plus de luminozitate poţi adaugă puţin fard alb sidefat în colţul intern al ochiului.

miercuri, 18 ianuarie 2012

9 paşi pentru o manichiură perfectă

Noi, femeile, suntem sigure de următorul lucru: mâinile sunt cartea de vizita al reprezentantelor sexului frumos. Înfăţişarea perfectă necesită şi o manichiură perfectă.
Pentru a avea aspectul de unghii îngrijite, încearcă o dată pe săptămână să te răsfeţi cu o manichiura făcută chiar de tine!
Înainte de a începe procesul, vei avea nevoie de următoarele: un vas plin cu apă caldă forfecuţă pentru tăierea unghiilor, forfecuţă pentru cuticule, cremă pentru cuticule, o pilă, dizolvant pentru lacul de unghii - indicat este să nu conţină acetonă, aceasta fiind responsabilă de uscarea, ruperea şi exfolierea unghiilor, lac pentru stratul de bază sau lac pentru întărirea unghiei, beţişor pentru cuticule, vată şi, nu în ultimul rând, de oja preferată.
Acum, că avem toate instrumentele necesare, putem începe:
1. Îndepărtează oja veche cu ajutorul unor bucăţi de vată înmuiate în dizolvantul de unghii. Apasă fiecare bucata de vata pe fiecare unghie, ţine-o câteva secunde, iar apoi îndepărteaz-o spre exteriorul unghiei.
2. Începe prin a-ţi pili unghia cu o mişcare uniforma (nu folosi o mişcare de dublu sens pentru că vei ajunge să slăbeşti unghia şi se va exfolia). Cel mai potrivit este să alegi o pilă flexibilă şi moale.
3. Masează unghia, printr-o mişcare de rotaţie, cu o cremă special creată pentru cuticule.
4. Introdu mâinile câteva minute în vasul cu apă călduţă, iar apoi şterge-le cu un prosop curat şi uscat.
5. Ţinând beţişorul de cuticule ca pe un stilou în mână, începe prin a împinge cuticulele uşor spre interiorul unghiei pentru a scăpa de pielea moartă. Nu este indicat să tai cuticulele cu forfecuţa, deoarece acestea au rolul de a apăra unghia împotriva bacteriilor.
6. Fii sigura că unghia este perfect curată înainte de a aplica următoarele produse. Dacă ai probleme cu unghiile, indicat este să utilizezi ojă pentru întărirea unghiei sau o ojă împotriva îngălbenirii unghiilor. Nu trece la pasul următor până nu te asiguri că ai folosit un lac pentru stratul de bază.
7. Aplicarea ojei nu se face dintr-un căpat în altul. Se trasează 3 fâşii pe unghie: se duce pensula cat mai aproape de bază, astfel încât să nu se atingă cuticula şi se trasează prima fâşie pe mijloc, iar apoi se continuă cu lateralele.
8. Aşteaptă întotdeauna să se usuce primul strat (indicat ar fi 10 min), iar apoi îl poţi aplica pe următorul. În cazul în care ai atins din greşeala cuticulele, poţi să înfăşori vârful unui beţişor de cuticule într-o bucată mică de vată, să îl înmoi în dizolvantul de lac şi să începi prin a curăţa surplusul de ojă.
9. Poţi termină cu un lac sau un ulei pentru uscare rapidă.

marți, 17 ianuarie 2012

Cum te face oţetul de mere mai frumoasă

Oţetul de mere poate fi considerat un adevărat produs minune pentru frumuseţe. Deşi industria cosmeticii a devenit mult mai sofisticată în ultimele decenii şi nu mai foloseşte  astfel de ingrediente, trebuie să ştii că oţetul de mere este un ingredient 100% natural care te poate ajuta în tratamentele cosmetice de acasă sau în rezolvarea diferitelor probleme. Iată cum te ajuta oţetul de mere să fii mai frumoasă.
1. După exerciţii fizice
Exerciţiile fizice intense duc la o acumulare de acid lactic în organism, ceea ce se traduce printr-o oboseală extremă. Aminoacizii din oţetul de mere funcţionează exact ca un antidot pentru aceasta problemă. Mai mult, oţetul de mere conţine potasiu şi enzime care te ajută să scapi de senzaţia de oboseală şi astfel poţi face mai multe exerciţii fără să te simţi obosită. Adaugă o lingură de oţet de mere la un pahar de apa şi vei obţine un elixir energizant.  
2. Dinţi mai albi
În loc de apă de gură, poţi folosi apă cu adaos cu oţet de mere. Oţetul de mere curăţă dinţii de pete şi omoară bacteriile din gură. După ce ai făcut gargara cu aceasta soluţie, spală-te pe dinţi cu pasta ta obişnuită.
3. Păr mai strălucitor
Adaugă o lingură de oţet de mere într-o sticlă de apa minerală de un litru şi clăteşte-te pe păr, după ce te-ai spălat cu şamponul tău obişnuit. Oţetul în combinaţie cu apa  minerală îţi va face părul mult mai strălucitor.
4. O siluetă de invidiat
Oţetul îţi stimulează metabolismul şi arderea grăsimilor. O lingură de oţet adăugată la salată este suficientă pentru a te bucura de beneficiile oţetului. Consumă în fiecare zi o lingură de oţet, pentru a scăpa de grăsimile nedorit

luni, 16 ianuarie 2012

Lunea de colecţie (36)



Revoluţia Română din 1989

Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.


duminică, 15 ianuarie 2012

Continuări


A apărut capitolul 28 din Triunghiul dragostei.
Au apărut capitolul 17 şi capitolul 18 din Walk Away.
A apărut capitolul 24 din Jurnalul unei adolescente.
A apărut capitolul 11 din Don`t let me fall.
A apărut capitolul 18 din Înconjurată de diamante, trăind printre monştrii.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Maria are un fic


Se numeşte „Amore”, are până în prezent 1 capitol şi  rezumatul: „Viaţa n-a fost niciodată uşoară. Cei ce o consideră aşa, înseamnă că n-au trăit niciodată. Cei ce zic că viaţa e frumoasă, înseamnă că au privit dincolo de greu. Cei ce se plâng de viaţa lor, înseamnă că n-au puterea să lupte. Dar cei ce trec prin toate acestea...cum sunt? Oh, Amore, tu scumpa mea Amore, vei putea trece peste viaţă? Povestea o are în centrul acţiuni pe Amore, o fată cu viitorul deja stabilit de când s-a născut. Acţiunea este plasată în Washington, în zilele noastre.” Îl găsiţi aici.

Daniela are un fan fic

Se numeşte „Obsesie: Iubire de criminali”, are până în prezent 4 capitole şi  rezumatul: „Bella şi Elena sunt două surori, părinţii lor au murit acum doi ani într-un accident de maşină. Singura rudă pe care o mai au este fratele lor Emmett care este căsătorit cu Rosalie. Dar ce se întâmplă când la o petrecere îşi fac apariţia trei fraţi, dornici de distracţie? Ce nu ştiu fetele este faptul că ei sunt  vampiri. Dar ce se întâmplă atunci când ei încearcă să le constrângă? Dar ce se întâmplă când Damon şi Ştefan se îndrăgostesc de aceeaşi fată? Ce se întâmplă când Edward face o obsesie pentru sora Elenei, Bella? Dar ce va face Edward, când în viaţa Bellei apare vechiul ei prieten Jacob?” Îl găsiţi aici.

Patricia Victoria are un fic

Se numeşte „Îngerul Indestructibil”, are până în prezent 1 capitol şi  rezumatul: „Dragostea cu năbădăi este foarte interesantă între doi tineri, Irina şi Aleksey, însă dacă aceştia mai sunt şi agenţi secreţi pe urmele unei tinere cercetătoare, totul devine şi mai interesant, se complică şi creează conflicte greu de înfruntat. Barbara Andersson, creează un ser - numit Îngerul Indestructibil - care încetineşte procesul de îmbătrânire, ba mai mult îl fortifică, făcându-l rezistent la aproape orice. Când viaţa tinerei cercetătoare este ameninţată de capii mafiei, Irina şi Aleksey sunt trimişi să o protejeze şi să obţină serul. Totul se complica odată cu refuzul categoric al Barbarei de a le oferi un nou ser, având în vedere ca ea a distrus întreg laboratorul când a conştientizat cum poate afecta omenirea descoperirea ei. Irina află cu stupoare cum a fost abandonată de tatăl ei la naştere şi cum a fost ucisă sora ei geamăna de către mafie, aceştia confundând-o cu ea. Din România în Elveţia şi apoi în Rusia, curajul şi talentele celor doi protagonişti ne vor purta într-o aventura fascinantă, în care iubirea trece dincolo de moarte, materializându-se într-un copil.” Îl găsiţi aici.

joi, 12 ianuarie 2012

Cum iti alegi peria de par in functie de necesitati

Pentru a-ti mentine parul sanatos si stralucitor ai nevoie nu numai de produse de ingrijire revolutionare, dar si de instrumente de calitate. Orice femeie care se respecta si se ingrijeste isi doreste o perie de calitate. Cum o alegi? Raspunsul este simplu – in functie de necesitatile impuse de tipul de par. Iata ce trebuie sa stii.
Cum iti alegi peria de par in functie de necesitati
1. Peria cu gauri de ventilatie. Plata sau circulara aceasta perie este perfecta pentru femeile care se coafeaza singure acasa.
Cea plata este perfecta pentru intins parul, in timp ce cea circulara este ideala pentru volum sau onduleuri delicate. Gaurile de ventilatie permit o circulare mai buna a aerului cald emanat de feon, ceea ce face ca parul tau sa se usuce mai repede. Asa ca, daca dupa baie vrei sa iti usuci si sa iti aranjezi parul rapid, aceasta este peria ideala.
2. Peria patrata, lata. Aceasta perie, mai ales daca perii sunt din par natural, este ideala pentru parul fin care se incurca la varfuri. Daca perii sunt moi, este utila si persoanelor care au scalpul sensibil, sau parul fragil.
3. Peria rotunda mare. Parul lung, rezistent si plin de volum este visul oricarei femei. Pentru asta ai nevoie de o perie rotunda mare cu perii facuti din material sintetic combinat cu par natural. Aceasta combinatie iti va face parul mai disciplinat si mai stralucitor. Daca ai nevoie de volum, sau daca iti doresti varfuri usor ondulate aceasta perie este ideala.
4. Peria cu dinti din lemn. Este peria pe care orice femeie trebuie sa o aiba. Este ideala pentru parul ud, care este foarte fragil, deoarece descurca foarte bine si nu este agresiva cu firul de par.
5. Peria cu peri de par de porc mistret. Este o perie ceva mai scumpa, dar este o adevarata minune. Desi perii sunt rigizi, nu sunt agresivi cu firul tau de par, dimpotriva, protejeaza firele fragile. Este o perie care te ajuta sa castigi volum si nu contribuie la electrizarea firelor de par. Totodata, perii din par de porc mistret stimuleaza circulatia sangelui la nivelul scalpului si curata pielea capului.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Haine care te ajută să pari mai slabă până îţi reintri în formă:


Iată care sunt obiectele vestimentare din garberoba ta care te ajuta să camuflezi kilogramele în plus, până îţi reintri în formă:
1. Cardiganul cu guler larg. Acest obiect vestimentar face minuni pentru imaginea ta. De ce? Simplu! Gulerul larg şi părţile laterale ample ascund “colăceii”. Este  de fapt o iluzie optică, dar te ajută să pari mult mai slabă decât eşti. Optează pentru culori închise când vrei să îţi cumperi un astfel de cardigan.
2. O rochie  cu volan în talie. Alege o rochie care să vină mulată pe bust, dar care să aibă un volan orizontal sau vertical în talie. În felul acesta vei camufla burtica şi atenţia va cădea pe decolteu. În plus talia ta va părea mult mai subţire decât este de fapt.
3. Cizmele largi. Arată uimitor asortaţi cu jeanşi skinny sau colanţi, deoarece îţi fac picioarele mai subţiri decât sunt.
4. Un lanţ lung cu pandantiv. Pus la orice bluză sau rochie, va oferi iluzia optică a unei alungiri. Astfel, inclusiv silueta ta va părea mai subţire şi mai delicată.
5. Pulovere pe gât. O helancă ar putea fi cel mai bun aliat al tău până când scapi de kilogramele în plus. Helanca neagră te face să pari mai înaltă şi mai subţire aşa că asorteaz-o cu fuste şi cu pantaloni.

marți, 10 ianuarie 2012

Îţi predau ştafeta - ''Destroyed...'' by Winter Girl

Presupunem că ştim atâtea lucruri despre tot ce ne înconjoară, despre viaţa noastră şi a celor din jur, despre natură şi toate fenomenele ei...Atât de multe lucruri ştim şi tot atâtea avem să descoperim de a lungul vieţii noastre, poate chiar şi când viaţa noastră pământească se termină mai învăţăm câte ceva.
Într-adevăr am evoluat mult de a lungul istorie nu pot să contrazic asta, s-au schimbat multe lucruri...gândiţi-vă  puţin la cum erau dacii şi romani, cum se luptau între ei. Şi nu mă refer în ce scop pentru că acesta a rămas acelaşi, setea pentru putere şi avere este aceeaşi, poate doar intensitatea cu care dorim aceste lucruri este alta...mă refer la tehnicile cu care se luptau şi armele lor erau diferite faţă de cele de acum, în zilele noastre dispunem de tehnologie mult mai avansată ce ar putea probabil să distrugă planeta sau măcar o parte din populaţia ei. Stau şi mă gândesc câte victime au fost în urma războaielor, în urma Primului Război Mondial au fost după 10.000.000, iar în urma celui De Al Doilea Război Mondial cel puţin 60 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Şi toate astea pentru ca setea conducătorilor să fie satisfăcută. Mă întreb ce s-ar întâmpla în caz de Al treilea Război Modial, ar fi sfârşitul lumii de care toţi se tem?
Am avansat mult, dar tot nu ştim totul şi nu am avansat doar în bine...violenţa este din ce în ce mai răspândită, fie ea fizică, fie psihică. Acesta este un prim pas spre distrugere.
Chiar şi distrugerea pădurilor este tot o distrugere şi una foarte gravă, tăiem copacii să construim moll-uri...singuri distrugem mediul înconjurător. Ce ar fi dacă din când în când am mai planta şi noi câte un pom  pe ici pe colo ca să nu lăsam natura să se distrugă, gândiţi-vă cât de plăcut este să stai vara la umbra unui copac şi să citeşti sau poate doar stai şi visezi la ceva mai bun? Nu sunt o ecologistă staţi liniştiţi, pur şi simplu sunt o persoană care într-un moment al vieţii a conştientizat ce se întâmplă în jurul ei.
Nu distrugerea a ceea ce ne înconjoară ne răneşte atât de tare încât să ne pună la pământ şi să nu ne mai putem ridica de pe jos. Cel mai tare ne distrugem noi singuri pentru că nu ne respectăm pe noi înşine şi probabil tot ceea ce se întâmplă cu noi. Fără să ne dăm seama noi îi distrugem pe cei din jurul nostru, îi rănim cu orice gest sau vorbe dure...la un moment dat toate acestea se întorc împotriva noastră atunci când ne dăm seama ce se întâmplă într-adevăr în jurul nostru. Când vedem că cei care ne iubeau şi pe care îi iubeam încep să se îndepărteze de noi...

Zece trucuri care sa te ajute sa alegi blugii potriviti

Jeansii sunt un must have in garderoba unei fete, pentru ca pot fi purtati in multe combinatii si pentru ca nu se demodeaza niciodata. Skinny, largi, evazati, taiati, uzati… indiferent de modelul pe care il preferi, blugii te scapa de dileme intotdeauna.
Zece trucuri care sa te ajute sa alegi blugii potriviti
1. In primul rand, este esential sa incepi vanatoarea de pantaloni intr-un magazin in care te simti bine. Personalul poate fi intimidant uneori, de aceea iti recomandam sa intri doar in locurile care iti plac. Shoppingul trebuie sa fie relaxant si nu trebuie sa devii nerabdatoare daca nu vei gasi ceea ce cauti de prima data.
2. Fii deschisa spre stiluri noi. Chiar daca arati superb intr-o pereche de blugi stramti, nu refuza sa incerci si alte modele. Trendurile se schimba rapid, iar noutatea nu a facut rau nimanui.
3. Nu te grabi! Blugii perfecti si Fat-Frumos se gasesc greu si necesita timp si rabdare. Asa ca, inarmeaza-te cu perseverenta si probeaza tot ce iti face cu ochiul.
4. Daca reusesti sa gasesti o pereche de blugi pe placul tau, imbraca-i si vezi cum te simti in ei. Mergi prin magazine si cere o a doua parere unei persoane din jur. Dar, daca ai retineri si eziti sa-i cumperi, atunci continua sa cauti. Este pacat sa dai banii pe haine pe care nu le vei purta cu placere.
5. Jeansii pot fi asortati cu diverse modele de incaltaminte. Analizeaza optiunile tale: ii vei purta cu pantofi cu toc inalt, cu sandale cu talpa joasa, sau poate platformele se incadreaza in preferintele tale. Nu neglija celelalte aspecte ale unei tinute reusite.
6. Buzunarele unei perechi de blugi pot ruina totul. Daca sunt plasate prea sus, dau impresia unui posterior lasat, daca sunt prea jos, arata a kitsch.
7. Nu cumpara blugi prea lungi sau prea scurti. Lungimea perfecta este cu 1-2 centimetri mai scurti decat tocul pantofilor.
8. Denimul de culoare inchisa face corpul sa para mai slab, in timp ce denimul deschis la culoare poate da senzatia ca ai cateva kilograme in plus.
9. Daca preferi blugii prespalati, asigura-te ca “petele” nu te dezavantajeaza.
10. Pretul este cel care da sentinta in ultima instanta. Insa, avand in vedere ca pierzi mult timp cautand blugii potriviti, este in regula sa platesti un pret mai mare pe un articol vestimentar de calitate, care bifeaza toate criteriile tale de cumparare. In plus, blugii pot fi purtati oricand, oriunde si in orice combinatie.

luni, 9 ianuarie 2012

Lunea de colecţie (35)


Kate Middleton 

Catherine Elizabeth Middleton a fost născută pe data de 9 ianuarie 1982, în Reading, Anglia. 
Carieră:
Părinţii ei au devenit milionari după ce au înfiinţat Party Pieces, o firmă de corespondenţă care este specializată în produse pentru petreceri ale copiiilor. 
Middleton a crescut în Berkshire, în sudul Angliei, având o copilărie şi o adolescenţă liniştită, după care a studiat la Marlborough College, aceeaşi instituţie la care a participat şi verişoara Prinţului William, Prinţesa Eugenie. Ea a început să se întâlnească cu Prinţul William de Wales pe când era în al doilea an la Universitatea din St Andrews din Fife, Scoţia. Cuplul a făcut tot posibilul pentru a păstra relaţia secretă, dar în aprilie 2004 ei au fost văzuţi sărutându-se în public în timpul unei excursii la Klosters, Elveţia. Întreaga presă din Marea Britanie se gândea la o nuntă regală. Middleton a absolvit la St Andrew's, în primăvara anului 2005 cu o diplomă de licenţa în istoria artei şi a devenit o figură foarte publică datorita relaţiei ei cu prinţul Wiliam.
 La 16 noiembrie 2010, Casa Clarence a anunţat că Prinţul William şi Kate Middleton intenţionează să se căsătorească în 2011. Cuplul s-a logodit în octombrie 2010 în Kenya, în timpul unei vacanţe de 10 zile. Nunta a avut loc la Westminster Abbey la 29 aprilie 2011. Catherine a fost introdusă oficial în viaţa publică la 24 februarie 2011, cu două luni înainte de nuntă, atunci când ea şi William au participat la o ceremonie în Trearddur, Anglesey în North Wales. O zi mai târziu ei au apărut la St Andrews la celebrarea a 600 de ani de existenţă a universităţii. La 16 februarie 2011, Casa Clarence a anunţat că Ducele şi Ducesa vor participa la primul tur regal din Canada care va avea loc în iulie 2011.

În mai 2011, la scurt timp după nuntă şi în timp ce Prinţul Charles era în vizită oficială în Statele Unite, Casa Clarence a anunţat că Ducele şi Ducesa vor vizita şi California după turul canadian. A fost prima vizită a Ducesei de Cambridge în Statele Unite.

La mulţi ani, Catherine Middleton!

duminică, 8 ianuarie 2012

Idei simple, pentru o garderoba de iarna de invidiat

Sherrie Mathieson, o cunoscuta creatoare de costume de film din Statele Unite, este autoarea cartii "Forever Cool: How to Achieve Ageless, Youthful, and Modern Personal Style" in care ne da cateva sfaturi pentru a avea tinute foarte chic toata iarna.
Idei simple, pentru o garderoba de iarna de invidiat - GALERIE FOTO
1. Adauga o esarfa portocalie. Iarna oamenii tind sa se imbrace in culori inchise, asa ca adaugand la tinuta ta o esarfa portocalie, vei atrage atentia asupra ta. In plus o astfeld e culoare intensa iti va oferi un plus de stralucire.

2. Cizmele de cauciuc sunt in voga. Sherrie Mathieson recomanda o pereche de cizme de cauciuc verde - oliv, pe care sa le porti in zilele ploioase sau cu zapada. Astfel de cizme merg asortate cu jeansi dar si cu rochii impletite.

3. Obtine un look retro si sofisticat, asortand o preche de cizme negre cu toc mic si gros cu o geanta neagra geometrica, in stil « medic »
. In opinia specialistei, acest look nu se demodeaza niciodata si in plus iti evidentiaza feminitatea.

4. Investeste intr- o umbrela vesela, cu imprimeu leopard, cu buline, cu flori
, sau care are o culoare puternica. Cand ninge sau cand ploua o sa iasa in evidenta printre celelalte umbrele negre si te va inveseli putin.

5. Cauta la promotiile si reducerile de sezon o haina de iarna, in culori neutre.
Alege un palton subtire, care sa iti vina pana la genunchi, preferabil dintr-o stofa de lana. O astfeld e haina poate fi purtata in nenumarate ocazii, este eleganta si utila si nu se demodeaza niciodata.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

''Pata pe tine'' by Voltaj

''Nu ma deranja'' by Simplu

''Loca People'' by Sak Noel

''Un pas inainte'' by Smiley

''A Quien Le Importa'' by Thalia

''You Make Me Sick'' by P!nk

''Stupid Girls'' by P!nk

''Prietenie adevărată'' by Adda

U + Ur Hand by P!nk

vineri, 6 ianuarie 2012

Continuări

Au apărut capitolul 5 şi capitolul 6 din Sacrificio de amor.
A apărut capitolul 7 din Owarinai Suki.
A apărut capitolul 8 din The journey to war.
A apărut capitolul 13 din Ascunşi în întuneric.
A apărut capitolul 11  din O altă viaţă.
Au apărut capitolul 20, capitolul 21, capitolul 22 şi Epilogul din Demonul de rubin.
A apărut capitolul 23 din Love is just a game.
A apărut capitolul 8 din What goes around comes around.
A apărut capitolul 10 din Destine Paralele.
A apărut capitolul 29 din Emancipation Proclamation.
A apărut capitolul 17 din Dirty dancer.
A apărut capitolul 17 din Înconjurată de diamante, trăind printre monştiri.
A apărut capitolul 6 din Project : Returning in time.
A apărut capitolul 13 din O picătură într-un ocean.
A apărut capitolul 6 din Suflete zbuciumate.
A apărut capitolul 22 din Love without barriers. (De asemenea aici găsiţi un anunţ din partea lui Peach 29)

A apărut one-shootul Innocent steps; prima parte o găsiţi aici, a doua aici şi a treia aici.
A apărut one-shootul Invazia zombilor.
A apărut one-shootul Christmas-Love with a ghost.
A apărut one-shootul Spre nicăieri.





O viaţă dificilă - fic terminat


Stephany a terminat de scris ficul „O viaţă dificilă”. Rezumat: „Ficul o are în rolul principal pe Jane Smith, o fată care chiar are o viaţă dificilă la liceu. De-a lungul anilor, fiind obligată să facă faţă umilinţelor care se abăteau asupra ei. Dar într-o zi, Alex, o colegă transferată, îi devine prietenă, şi astfel o ajută să nu se mai lase umilită de ceilalţi. Dar ce se întâmplă când fratele lui Alex, Taylor este mult râvnitul bad boy de care toate fetele sunt îndrăgostite? Şi mai ales când acesta este iubitul Miei, cea care i-a făcut viaţa imposibilă lui Jane în ultimii 5 ani? Dar când Jane îşi dă seama că îl place pe Taylor? ” Îl găsiţi aici.
Felicitări Stephany pentru ficul scris şi pentru că l-ai terminat. Mult succes

joi, 5 ianuarie 2012

Concurs - Temple of the Vampire

Hello Darkness,
My Old Friend I have a surprise for you....

Organizez un concurs întunecat pe Temple of the Vampire cu poveşti de groază...daţi drumul imaginaţiei, uimiţi-mă şi îngroziţi-mă cu poveştile voastre sângeroase şi înfricoşătoare. 
Regulile sunt:
1. Scrie o poveste de groază care să sperie pe oricine;
2. Personajele sunt la alegerea voastră (Pot fi dintr-un film, dintr-o poveste, actorii voştri preferaţi sau create de voi);
3. Trebuie să aibă minim 3 pagini de Word, maxim 10 pagini de Word.
4. Cu dimensiunea de 13 Times New Roman;
5. Perioada de înscriere 5 ianuarie 2012 - 20 ianuarie 2012;
6. Poveştile trebuie trimise prin E-mail la cuvintenegre@yahoo.com 

Câştigătorii o să fie votaţi de cititorii blogului printr-un poll care va apărea în 20 ianuarie (ora exactă nu o ştiu).
Sper să am cât mai mulţi participanţi!!! 

Femeia perfectă? Are trăsăturile celor mai frumoase femei din lume


         Când iei trăsăturile care le-au făcut celebre pe Angelina Jolie, Kate Middleton, Megan Fox şi le combini între ele, ar trebui să obţii un rezultat uimitor. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. O figură de femeie realizată pe calculator din cele mai frumoase trăsături din lume nu pare tocmai idealul de frumuseţe. Sau este?
         Buzele Angelinei Jolie, ochii lui Cheryl Cole, sprâncenele lui Megan Fox sau pomeţii lui Keira Knightley au fost combinate cu nasul lui Kate Beckinsale, bărbia lui Gwyneth Paltrow şi părul ducesei de Cambridge.
         Rezultatul însă nu este tocmai în echilibru, părerea mea. Chiar dacă a ieşit o femeie perfectă din punct de vedere anatomic, vizual nu este cea mai atrăgătoare femeie.
         Tu ce părere ai?

Provocare pentru 2012: Poartă pantofi în urechi şi corsete pe degete


Fashionistele dezvoltă de obicei o adevărată obsesie pentru pantofi, dar te-ai gândit vreodată că ai putea cumpăra o pereche fabuloasă destinată purtării…în urechi?
E drept că nu sunt de la Christian Louboutin, Nicolas Kirkwood sau Manolo Blahnic, dar sunt creaţi special pentru fete chic şi sigur nu sunt la fel de scumpi. Cerceii în formă de pantofiori ar putea fi alegerea ideală pentru fashionistele care vor modele simpatice de accesorii. Designerii de bijuterii nu s-au oprit aici, ci propun şi corsete speciale pentru degete. Mai exact, este vorba despre inele în formă de corset, care vor atrage cu siguranţă atenţia. Modelele pe care ţi le propunem sunt create de către cei de la Dream Dancer Design. Ai purta astfel de bijuterii?

 
 
Blogger Templates