Social Icons

joi, 31 ianuarie 2013

„Pasunile Raiului” de John Steinbeck


















Anul apariţiei: 2012
Autor: John Steinbeck
Editura: Polirom
Traducător: Dumitru Mazilu


         Pasunile Raiului este locul aflat dincolo de bine şi dincoace de rău al lui Steinbeck. Las Pasturas del Cielo, cum îi spun, uimiţi, cei care-l descoperă, are puterea de a renaşte speranţe, dar şi de a şterge fără urmă destinele cele mai fericite; este locul unde se nasc copii incredibil de frumoşi, însă lipsiţi de binecuvintarea spiritului, dar şi locul unde apar, ca-ntr-un Macondo cu spirite ascunse, fiinţe ciudate, oameni mici cu puteri stranii, un copil urât, cu sufletul senin precum al animalelor din pădure şi dovedind talente nebănuite. În această parte idilică de lume, călători veniţi din toate colţurile pământului vin să-şi întemeieze familii, să-şi uite trecutul nefericit ori să-şi clădească o casă nemaivăzută, pentru ca apoi să dispară, lăsând loc altor poveşti pline de speranţă. Pe măsură ce viaţa fiecăreia dintre aceste familii îşi urmează cursul, Steinbeck le dezvăluie dezamăgirile, pornirile neaşteptate care fărâmiţează, bucată cu bucată, armonia şi visele ce le-au adus fericirea.
         O puteţi comanda de pe Prăvălia cu Cărţi.

Crema de faţă: Ce ingrediente trebuie să aibă ca să îţi asigure un ten impecabil



“Cel mai bun sfat pe care mi l-a dat mama a fost să mă dau în fiecare zi cu o cremă de faţă”, spunea Sharon Stone într-un interviu. Uitându-ne la actriţa care se apropie de 55 de ani ne dăm seama că n-ar strica să-i urmăm şi noi sfatul. Dar cum alegi crema de faţă potrivită? În primul rând, nu te aştepta să facă minuni de la prima utilizare, mizează în schimb pe nebănuita putere a obişnuinţei. Obţii un ten hidratat, luminos şi îngrijit. Înainte de asta trebuie să te asiguri că, orice cremă ai folosi, trece următorul test cu brio.
1. Indiferent dacă o foloseşti vara sau iarna, crema de faţă trebuie să aibă factor de protecţie solară împotrivă ultravioletelor B şi a ultravioletelor A. Acesta variază de obicei între 5 şi 50 şi trebuie să-l alegi în funcţie de tipul de ten. Cu cât e mai deschis, cu atât ai nevoie de un factor de protecţie mai mare. Chiar dacă nu te prăjeşti de la prima rază de soare, efectele pe termen lung nu sunt deloc de ignorat. Expunerea îndelungată la soare îmbătrâneşte tenul şi creşte riscul de cancer de piele.
2. Printre ingrediente trebuie să găseşti şi antioxidanţii, necesari pentru ca pielea să arate mai tânără şi să se regenereze. Vitamina C, de exemplu, este un antioxidant puternic, capabil să protejeze pielea de efectele negative ale poluării, stresului sau metabolismului. Iar coenzima Q10 ajutş şi ea la regenerarea celulară, stimulând producerea de colagen, substanţa magică responsabilă cu elasticitatea pielii. Vitamina A, un alt ingredient cheie al cremelor de faţă, ajută celulele să se regenereze.
3. Untul de shea, cu proprietăţi antiinflamatoare, ajută la reducerea cicatricelor şi este un ingredient esenţial pentru tenul uscat. Conţine trigliceride şi acid linoleic, care ajută la reducerea liniilor fine şi fără pielea mătăsoasă. Un produs versatil, acesta poate fi folosit în locul unei creme hidratantă, de sine stătător, datorită vitaminelor A, E şi F pe care le conţine. Dar dacă ai tenul mixt sau gras, atunci orientează-te spre produsele pe bază de apă.
4. Stai departe de cremele care conţin uleiuri minerale şi derivatele lui. E un ingredient obţinut din petrol care poate duce la îmbătrânirea prematură a tenului şi acţionează ca o peliculă. Cum pielea nu mai poate elimina toxinele, rişti să te trezeşti cu o erupţie acneică pe faţă.
5. Nu judeca o cremă după miros. De fapt, cu cât nu miroase de fel, cu atât mai bine. Parfumul nu are ce căuta într-o cremă de faţă, a cărei menire este să ne hidrateze şi revigoreze tenul, nu să-l facă să miroase precum o grădină de flori. În plus, parfumurile din creme sunt principala cauză a dermatitei.

miercuri, 30 ianuarie 2013

„Silver Linings Playbook” (Scenariu pentru happy-end)



Descriere: Pat este un fost profesor de liceu, care a petrecut 4 ani într-o clinică destinată tratării bolilor nervoase după ce a fost înşelat şi părăsit de soţia lui, Nikki. Mutându-se sub acelaşi acoperiş cu părinţii lui după ce este externat, Pat are impresia falsă că nu a lipsit de acasă mai mult de câteva luni şi este obsedat de ideea de a o recuceri pe Nikki. Vechii prieteni ai profesorului şi-au întemeiat între timp familii, tatăl lui este mereu într-o dispoziţie proastă fiindcă este fan al echipei de fotbal american Philadelphia Eagles care pierde un meci după altul, iar psihiatrul cu care face şedinţe de terapie îl şochează pe Pat recomandându-i adulterul ca metodă de vindecare. Situaţia se schimbă atunci când Pat o cunoaşte pe vecina Tiffany, o tânără văduvă care a fost concediată din cauza faptului că s-a culcat cu toţi colegii de serviciu după ce moartea soţului i-a cauzat o depresie severă. Afecţiunile mintale cu care se confruntă amândoi îi apropie pe Tiffany şi Pat, care devin prieteni şi încep să aibă sentimente profunde unul faţă de altul. Tiffany se oferă să fie liantul dintre Pat şi Nikki, cu condiţia ca bărbatul să renunţe să vizioneze partidele de fotbal american, să se înscrie împreună cu ea la o competiţie anuală de dans pentru pacienţi depresivi şi să nu spună nimănui despre înţelegerea lor.
Regia: David O. Russell
Distribuţie: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Jacki Weaver
Durată: 122 minute
Genul: Dramă, Comedie, Romantic
Trailer:

Învaţă cum să-ţi faci singură acasă manichiura cu perle de caviar – cel mai hot trend al sezonului!



Caviarul a fost mereu o expresie a luxului şi a exorbitanţei în lumea culinară. Această delicatesă s-a mutat acum pe unghiile fashionistelor din întreaga lume, datorită ojei Ciaté. Descoperă cum îţi poţi face singură Caviar Manicure, cel mai stylish tip de manichiură a anului.  
Este suficient să dai un simplu Google search pentru a înţelege de ce “caviar manicure”, tipul de manichiură propus de brandul britanic Ciaté, se bucură de atât de mult success în rândul femeilor.
Există peste 2,6 milioane de pagini care vorbesc despre acest model de manichiură, iar tutorialul video creat de fondatoarea şi directorul de creaţie al Ciaté, Charlotte Knight, are aproape 1 milion de vizualizări.
Totul a început atunci când Charlotte, stilist de unghii al vedetelor, a creat această manichiură pentru o şedinţă foto. Succesul de care s-a bucurat manichiura tridimensională a determinat-o să creeze lacurile de unghii în serie, punând astfel bazele brandului Ciaté.
Dacă îţi surâde ideea manichiurii cu perle de caviar, poţi descoperi în filmuleţul de mai jos cum se realizează, pas cu pas.


marți, 29 ianuarie 2013

"Waiting For The Night " by Armin van Buuren feat. Fiora

"Two Black Cadillacs " by Carrie Underwood

"If I Lose Myself " by OneRepublic

Cum poţi să ai un look sexy cu gene perfecte



Genele frumoase sunt lungi, dese şi curbate. Mascara (rimelul) este produsul care nu trebuie să îţi lipsească din trusa de machiaj. Cu ajutorul lui îţi vei contura genele şi vei da profunzime privirii.
Pentru un efect maxim, ţine cont de câteva trucuri!
• Pentru o fixare optimă a rimelului pe gene, pudrează-le puţin înainte.
• Mascara se aplică întâi pe exteriorul genelor pleoapei superioare, începând cu mijlocul, apoi unghiul intern şi insinstând pe genele de la coada ochiului. Repetă operaţiunea şi în interiorul genelor superioare, în aceeaşi ordine.
• Pentru a evita lipirea genelor, aplicarea rimelului se face mişcând periuţa în zig-zag.
• Dacă s-a depus prea multă mascara pe gene, periază-le cu o un aplicator mai vechi.
• Rimelarea genelor inferioare are efect de mărire a ochilor. Dacă ai însă ochii obosiţi, nu aplica mascara şi pe genele de jos - vei scoate şi mai mult în evidenţă cercănele.
• Aplică rimel numai pe genele curate şi periate!
• Mascara trebuie îndepărtată de pe gene după maximum 8 ore.
• Dacă adormi fără să te demachiezi, rezultatele pot fi dezastruoase! Te poţi trezi cu ochii roşii - având vase de sânge sparte - şi mâncărimi.
• Rămăşiţele de mascara produc iritaţii, iar în cazuri extreme pot afecta şi vederea.
• Se întâmplă uneori să ne băgăm în ochi periuţa cu care aplicăm mascara. În acest caz, ochiul trebuie clătit cu multă apă.
• Dacă vrei gene lungi, nu trebuie să insişti asupra vârfurilor genelor, ci, dimpotrivă, trebuie să insişti la rădăcina lor.
• Pentru lungime şi volum, îndreaptă-ţi privirea în jos atunci când aplici mascara pe genele superioare. Aşează oglinda mai jos de nivelul ochilor.
• Pentru ochii albaştri, mascara ideală este maro. Ochii căprui sunt scoşi în evidenţă de bleumarin, iar pentru ochii verzi, culoarea cea mai indicată este violet.
• Dacă foloseşti mascara rezistent la apă, aşteaptă câteva secunde înainte de a aplica stratul următor.
• Nu utiliza zilnic mascara rezistent la apă. Deteriorează treptat, dar sigur. Mascara waterproof usucă genele, motiv pentru care va fi nevoie să foloseşti o cremă hidratantă cu vitamina E.
• Rimelul trebuie schimbat o dată la 6 luni! Produsele de acest gen sunt o pepinieră pentru bacteriile care cauzează mâncărime, lacrimare şi usturime a ochilor.
• Nu accepta să cumperi un produs nesigilat!
• În nici un caz nu trebuie să împarţi acest produs cu altcineva. Nu împrumuta rimelul, pentru a evita contactarea unor infecţii.

luni, 28 ianuarie 2013

10 Motive pentru care Bărbaţii vor Femei Deştepte



          Uneori, e drept, bărbaţii vor femei cu un intelect limitat pentru a le putea fermeca şi pentru a le putea atrage în cuibuşorul lor. Orice bărbat adevărat, însă, apreciază o femeie inteligentă.
1. Femeile deştepte fac vânătoarea mai interesantă
          Se spune, de fiecare dată, că bărbaţilor le place să îşi cucerească femela, să fie masculi dominanţi, să dovedească şi să îşi dovedească ce pot. De aceea, pentru egoul masculin este binefăcătoare o prezenţa feminină inteligentă. În plus, nimic nu este mai incitant decât o femeie sigură pe ea.
2. Femeile deştepte nu te fac de râs în faţa prietenilor
          O femeie isteaţă este ca un trofeu pe care să îl expui în vitrina principală a muzeului: o vor prezenta părinţilor, prietenilor şi poate, chiar dacă bărbaţilor nu le stă în fire să îşi pună pe tavă viaţa personală, vor bifa pe Facebook „in a relationship with... ”
3. Femeile deştepte se pot preface că nu-s
          Î
n unele circumstanţe, este mai bine să te prefaci că ai un intelect limitat. Dacă un om inteligent se poate preface că este prost şi ştie şi când să facă asta, unul mai puţin dotat nu poate părea isteţ şi nici nu ar şti când să facă pe deşteptul.
4. Femeile deştepte îi pot ajuta
          Cu siguranţă cunoşti zicala „În spatele oricărui bărbat puternic este o femeie şi mai puternică”. Despre asta este vorba aici, despre femeile puternice, cu resurse şi cunoştinţe care susţin masculii speciei. Întotdeauna o femeie va avea mai multe posibilităţi decât un bărbat, iar ei ştiu asta.
5. Femeile deştepte se descurcă şi singure
          Orice bărbat vrea să se simtă util, dar întotdeauna va vrea să aibă şi libertate. Singurul fel în care le poate avea pe amândouă este să fie într-o relaţie cu această femeie fantastică, femeia care ştie când să îi gâdile orgoliul şi când să îi arate individului că nu are nevoie de el pentru nimic.
6. Femeile deştepte îi fac şi pe ei să se simtă mai buni
          Un meşter tâmplar nu va putea avea o relaţie în adevăratul sens al cuvântului cu o profesoară de japoneză. Însă dacă bărbatul şi femeia au dotări intelectuale aproximativ egale, stima lui de sine va creşte căci, aşa cum am mai spus, o femeie cu minte sclipitoare este ca un trofeu.
7. Femeile deştepte deschid uşi
          Vorbesc despre genul de femei diplomatice, care ştiu în ce anturaje să se afirme şi cu cine să vorbească pentru a rezolva problemele fără prea mult tam-tam. Desigur, agenda telefonică va fi plină, dar telefonul personal va fi doar pentru cei dragi.
8. Femeile deştepte nu au nevoie de decolteu
          Fiind fete descurcăreţe ne putem afirma şi fără să ne arătăm pielea, iar partenerii noştri au mai puţine motive de îngrijorare şi/sau de gelozie. Pentru femei, dezvăluirea formelor pentru obţinerea rezultatelor este echivalentul violenţei fizice în cazul bărbaţilor: utilă doar pentru cei limitaţi.
9. Femeile deştepte au şi imaginaţia bogată
          Ştim când şi ce să spunem, dar şi când să tăcem. De asemenea, orice femeie destul de inteligentă îşi dă seama de ce anume are nevoie bărbatul ei pentru a fi fericit şi când este timpul pentru a încerca ceva nou... în bucătărie sau în dormitor.
10. Femeile deştepte au simţul umorului
          În toate filmele femeia perfectă este descrisă aşa: frumoasă, inteligentă, amuzantă. O femeie cu capul pe umeri ştie cum să se îngrijească şi ce să pună în evidenţă ca să fie frumoasă. Iar simţul umorului este întotdeauna un plus când ai de-a face cu un bărbat.
 
 
Blogger Templates