Social Icons

sâmbătă, 30 iunie 2012

Stop and Smile (8)


  1. Naţionala în vizită la orfelinat
Dacă tot nu participă la Euro 2012, jucătorii naţionalei au fost astăzi în vizită la un orfelinat:
- Ţi se rupe inima când le vezi chipurile triste şi fără speranţă,… a spus Florinel, un băieţel de şase anişori.

  1. Mergem la femei
Bulă iese din bar cu Ştrulă:
- Hotărât: mergem la femei!
- Ascultă Bulă, soţia mea este tânără, frumoasă…
- Bine, bine, dacă insişti…. Mergem la tine!

  1. Efectul laptelui
Unii spun că laptele te face mai puternic… bea cinci pahare de lapte şi încearcă să mişti un perete… Nu poţi? Acum bea cinci pahare de pălincă… Peretele se va mişca singur!

  1. Rugăciuni
O băbuţă se ruga fierbinte în biserică, în genunchi, în faţa crucii pe care era răstignit Mântuitorul Isus. Preşedintele Băsescu o vede şi-i şopteşte de ce nu se roagă şi la preşedintele ţării că poate-i îndeplineşte ruga.
- M-aş ruga maică, m-aş ruga… dacă l-aş vedea răstignit…

  1. Ora de religie
Ora de religie în şcoală. Profesoara:
- Şi, copii, amintiţi-vă, cei care vor învăţa pentru note de 9 si 10 vor nimeri în rai iar cei care vor învăţa pentru 4 şi 5 vor nimeri în iad.
Bulă:
-Doamna profesoară, să înţeleg că nimeni nu va termina şcoala viu?!

  1. Examene la facultate
Examen în anul I de facultate. Profesorul stă cu faţa la geam; studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la studenţi, toţi se prefac că scriu de zor…
Examen în anul II de facultate. Profesorul stă cu faţa la geam; studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la studenţi, aceştia copiază în continuare. Când profesorul bate cu pixul în masă, studenţii se prefac că scriu de zor.
Examen în ultimul an de facultate. Profesorul stă cu faţa la geam; studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la studenţi, aceştia continuă cu copiatul. Când un student din ultimele rânduri bate cu pixul în masă, profesorul se întoarce cu faţa la geam.

vineri, 29 iunie 2012

Cum să-ţi faci singură o coafură simplă şi lejeră, recomandată de Gucci


Dacă vrei o coafură lejeră şi totuşi sofisticată, îţi recomandăm să încerci coafura-vedetă a show-ului Gucci pentru sfârşitul acestui an. Îţi ia mai puţin de 5 minute să o realizezi, iar efectul este de durată.
Dacă vrei să încerci coafura simplă recomandată de Gucci, urmăreşte paşii de mai jos:
1. Atunci când părul tău este încă ud, dă-l cu spumă pentru un plus de volum, dar şi pentru a avea nişte bucle lejere. Apoi, lasă-l să se usuce natural.
2. Dacă nu ai nişte bucle bine definite, fă-ţi câteva cu ajutorul unui ondulator.
3. Oferă-i un plus de volum părului, mai ales dacă este foarte fin. Strânge laolaltă părul din vârful capului şi tapează-l puţin.
4. Ia două şuviţe subţiri din ambele părţi ale feţei şi suceşte-le. Apoi, fixează-le cu o agrafă în spate. Nu intra în panică dacă nu vor rămâne la fel de strânse până seara. Look-ul obţinut este foarte natural, aşa că îţi va sta bine oricum.
5. Orice coafură simplă şi naturală are nevoie de un machiaj reuşit - Gucci recomandă rujul de buze vişiniu, dar dacă nu îndrăzneşti, încearcă unul roşu.

Leapşa de la Emma

Am primit această leapşa de la Emma.
Mulţumesc Emma.

1. Care a fost prima carte pe care ai citit-o anul acesta?
Prima carte pe care am citit-o anul acesta a fost „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.
2. Ce autor apare cel mai des în biblioteca ta?
Sincer nu ştiu…probabil Duiliu Zamfirescu
3. Ce carte ai simţit nevoia să o arzi pe rug?
Gargantua şi Pantagruel
4. Care era cartea ta preferată când erai copil?
Pisicile aristocrate
5. Care este cea mai complexă carte pe care ai citit-o?
Când spui complexă la ce te referi?
6. Ce carte ai lua pe o insulă pustie?
Mândrie şi prejudecată
7. Ce scriitor este supraevaluat?
Liviu Rebreanu
8. Care este cea mai bună carte citită anul acesta?
Moştenirea
9. Dar cea mai proastă?
Nu pot spune că a fost vreuna proastă
10. Ce carte citeşti acum?
Materia pentru bacalaureat
Dau aceasta leapsa mai departe la:

joi, 28 iunie 2012

Cinci locuri noi în care poţi găsi dragostea


Dacă eşti singură de ceva timp, probabil ţi-ai dat deja seama că este destul de greu să cunoşti tot timpul oameni noi. Dacă nu ştii unde ai mai putea găsi marea dragoste. Iată câteva idei noi care ar putea să te ajute.
Cursuri. Iată o idee care te poate ajuta să îţi îmbunătăţeşti relaţia cu tine însăţi, dar şi să îţi găseşti un partener. Gândeşte-te la ce ţi-ar plăcea să înveţi şi înscrie-te la un curs. Poate fi un curs de limbi străine sau de desen. Uită-te cu atenţie în jur, s-ar putea să observi că ai mulţi colegi de clasă foarte drăguţi şi poate împarţi taxiul spre casă cu unul dintre ei şi în felul acesta vă puteţi cunoaşte ceva mai bine.
La sală. Poate nu la aerobic, dar la sala de fitnes sigur vin şi mulţi băieţi drăguţi şi singuri. Chiar dacă nu ai încă silueta perfectă, fii încrezătoare şi zâmbeşte. Cu siguranţă îi vei atrage atenţia preferatului tău.
La un eveniment al unor prieteni. Multe femei refuză să meargă în locuri unde nu sunt mai mulţi cunoscuţi şi e păcat. Poate un prieten are o petrecere cu colegii de serviciu sau te invită undeva alături de prietenii lui. Nu refuza, nu se ştie pe cine ai putea întâlni. 
La film sau la teatru. Chiar dacă ţi se pare un clişeu, mulţi băieţi atrăgători ies singuri în oraş sau alături de alţi prieteni. După film sau piesă puteţi discuta impresii la o cafea.
În excursii. Chiar dacă nu ai un partener, nu înseamnă că nu poţi avea o vacanţă minuantă. Chiar dacă pleci singură sau alături de alţi prieteni, nu înseamnă că trebuie să te întorci la fel. Dacă îţi place cineva, nu ezita să faci primul pas. În definitiv, e posibil să nu îl mai vezi pe tipul respectiv niciodată.  

miercuri, 27 iunie 2012

Paparazzi şi vedete (6)

Mici noutăţi din Showbiz, ca să fiţi la curent cu picanteriile din lumea mondenă. Enjoy!

marți, 26 iunie 2012

Spune-mi ce încălţăminte porţi, ca să-ţi spun cine eşti!


Conform unui studiu realizat de Universitatea din Kansas, tipul de încălţăminte pe care îl porţi frecvent dezvăluie detalii despre caracteristicile personalităţii tale. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia ca 90% dintre trăsăturile unei persoane pot fi descoperite prin simpla analiză a tipului, costurilor, culorilor şi a modelului de încălţăminte pe care o poartă. 
Persoanele extravertite poartă încălţăminte colorată şi care atrage atenţia celor din jur, cele cu resurse financiare mari aleg pantofii scumpi, iar indivizii conştiincioşi optează pentru orice fel de încălţăminte, dar trebuie să fie neapărat curată.
Apoi, oamenii care preferă botinele până la glezne sunt agresive şi mereu în defensivă, iar femeile care aleg să poarte pantofi care par neconfortabili tind să fie calme. Conform rezultatelor studiului, există o multitudine de oameni care poartă mereu încălţăminte "plictisitoare", iar aceste persoane au tendinţa să fie depresive. 
Tu ce fel de încălţăminte porţi? 

Dany are un nou blog


Dany, o fată visătoare, plină de entuziasm şi foarte talentantă şi-a înfiinaţat un nou blog pe care postează diverse gânduri, melodii şi tot felul de lucruri care îi plac. Un mic jurnal online intitulat: „Daniela's Diary”şi ăl găsiţi aici

luni, 25 iunie 2012

Lunea de colecţie (51)

Beatrice Bednarik
Beatrice Bednarik (n. 14 decembrie 1922, Bucureşti) este o pictoriţă, graficiană româncă, cercetător de istorie a artei al Muzeului Naţional de Artă. Este fiica artiştilor plastici Elena Alexandra Barabaş Bednarik şi Ignat Bednarik, (membri fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din România). Din anul 1974 este membră a Societăţii Franceze de Istorie a Artei din Paris. Reprezentantă a graficii, Beatrice Bednarik s-a remarcat de-a lungul timpului ca o excelentă desenatoare şi acuarelistă, continuând tradiţia şi prestigiul familie Bednarik, în dezvoltarea şi promovarea acuarelei româneşti. Lucrări realizate de artistă se găsesc în cadrul muzeelor de artă din România, Franţa, Italia, Germania.

duminică, 24 iunie 2012

Cititorul VIP al blogului


Se spune că speranţa nu moare niciodată, corect? Aşa că am decis să mai fac încă o încercare la acest concurs...o ultimă încercare de concurs şi acesta va decide viitorul concursurilor pe blog. Cerinţele sunt simple după părerea mea. 
Voi alege ''Cititorul VIP al blogului'' al lunii Iulie după următoarele regului:
1. Trebuie să se înscrie printr-un comentariu la acest post în care îmi spun nickname-ul cu care vor comenta pe blog (dacă vor fi minimum 3 concurenţi voi da startul concursului în 1 iulie)
2. ''Cititorul VIP al blogului'' va fi cel care va acumula cele mai multe puncte. 

Cum se primesc punctele:
- 1 punct pentru fiecare comentariu la posturile începând din 1 iulie (nu se acceptă comentarii în genul: ''Super'', ''Super tare'', etc.)
- 4 puncte pentru orice reclamă făcută unui post de pe blog sau chiar a blogului;
- 5 puncte pentru orice implicaţie în activităţile blogului (ca de exemplu: posturi, afilieri, etc. ATENŢIE: continuările şi ficurile noi nu primesc puncte).

Acea persoană care va câştiga, va primi ca premiu o bărţată realizată manual.

More is More (1)







sâmbătă, 23 iunie 2012

Câştigătoarele la Concursul aniversal


Timpul a trecut şi acum a venit momentul să aleg câştigătoarea Concursului Aniversal din acest an. Nu a fost o treabă deloc uşoară, dar luând în considerare regulile iniţiale ale concursului am ales câştigătoarea împreună  cu încă un jurat care a decis să rămână în anonimat. 
Premiul I: Victoria G
Premiul II: Andreea
Premiul III: Peach29 

Felicitări fetelor!


Şi totuşi am decis să acord un premiu special care va fi o surpriză pentru ea, din parte mea Ioanei pentru sentimentele transmise cu textul scris pentru acest concurs. 


Victoria G şi Ioana aştept datele voastre de contact pe E-mail la id_angelhope@yahoo.com.

Mulţumim Libris pentru cartea Nevinovatul de John Grisham  oferită Premiului I.

vineri, 22 iunie 2012

Te poţi simţi mai bine! Şi bărbaţii au la fel de multe complexe ca tine!


Bărbaţii spun deseori că nu le plac femeile complexate şi nesigure, însă se pare că şi ei au cel puţin la fel de multe complexe atunci când vine vorba de aspectul lor fizic. Toate femeile au suspinat tandru când  Robert Pattinson a declarat că nu îi place să stea fără haine pe el, deoarece nu are un abdomen de invidiat. Ei bine, dacă Robert Pattinson spune asta, imaginează-ţi că un bărbat obişnuit are şi mai multe nelinişti atunci când se gândeşte la aspectul lui fizic. Care sunt cele mai mari complexe pe care le au bărbaţii, ne-a dezvăluit un studiu realizat un site pentru bărbaţi. 
1. Abdomenul. Se pare că una dintre cele mai mari griji ale bărbaţilor este aspectul abdomenului lor. Deşi nu se dau înapoi de la ieşiri la bere, bărbaţii se gândesc mult la cum arată abdomenul lor şi sunt dispuşi să meargă la sală de câte ori este nevoie pentru a-şi lucra  muşchii abdominali. 
2. Fundul. Bărbaţii ştiu că femeilor nu le plac bărbaţii care au un posterior plat, aşa că se îngrijorează destul de des în privinţa asta, aşa cum facem şi noi. 
3. Înălţimea. Pentru bărbaţi este o adevărată dramă, dacă pe tocuri partenera lor este mai înaltă decât el. Înălţimea este o chestie foarte importantă pentru bărbaţi, pentru că dacă femeile minione sunt drăguţe, bărbaţii scunzi nu sunt prea atractivi. 
4. Părul. Deşi nu este la fel de important cum este pentru femeie, părul este un aspect important pentru bărbate, de aceea nu trebuie să fii surprinsă dacă îl prinzi în faţa oglinzii cu gelul şi cu peria încercând din răsputeri şi se aranjează cât mai interesant. 
5. Mâinile. Bărbaţii ştiu că femeile apreciază atingerile fine, aşa că mâinile au devenit din ce în ce mai importante pentru bărbaţi. 
O dovadă că mâinile sunt un motiv de îngrijorare pentru bărbaţi o reprezintă şi numărul tot mai mare de reprezentanţi de sex masculin care iau cu asalt saloanele de manichiură. Deşi nu sunt efeminaţi, bărbaţii îşi doresc să aibă mâini frumoase şi eventual bine hidratate.

joi, 21 iunie 2012

Cum îţi alegi costumul de baie?


Dacă eşti în căutare de un nou costum de baie şi pur şi simplu nu te poţi decide ce să cumperi, te ajutăm cu câteva sfaturi care îţi vor clarifica nişte aspecte. Dincolo de ce este în tendinţele fiecărui sezon, trebuie să ştii că alegerea costumului de baie se face mai ales în funcţie de conformaţie şi siluetă. În definitiv nimeni nu îşi doreşte să arate ridicol pe plajă. Iată ce trebuie să ştii.
1. Dacă eşti înaltă şi mai plină. În acest caz ai nevoie de un costum de baie dintr-o singură piesă, dintr-un material închis la culoare. Optează pentru costume care au cupele susţinute de balene, în felul acesta bustul va arăta bine.
2. Dacă ai bustul proeminent. Nu este nevoie să îl ascunzi, dar dacă asta îţi doreşti, optează pentru costume de baie în culori închise, cu bretele mai groase.
3. Dacă ai şoldurile late. Alege costume de baie dintr-o singură piesă, cu un decolteu adânc, subliniat de culori mai puternice. În felul acesta accentul va cădea pe bust şi nu pe solduri. În plus vei părea mai înaltă şi mai subţire.
4. Dacă ai posteriorul proeminent. În acest caz trebuie să echilibrezi situaţia şi să pui accentul pe sâni. Alege un sutien cu burete sau volane sau încreţituri – orice te ajută să faci să pară că ai bustul mai mare. 
5. Dacă ai sânii mici. Bazează-te pe sutienele cu burete, în culori stridente sau cu modele florale mari. 
6. Dacă vrei să pari mai zveltă. În acest caz optim este un costum de baie dintr-o singură piesă, pe un umăr. Este cel mai trendy model al momentului şi te ajută să pari mai slabă.

miercuri, 20 iunie 2012

Acesta este finalul epic al lui Twilight: primul trailer pentru Amurg: Zori de Zi II. Bella ajunge cel mai puternic vampir

Summit Entertainment şi Lionsgate au lansat primul trailer oficial pentru ultimul film din seria Twilight ce se va lansa în această toamnă -  Saga Amurg: Zori de zi - Partea II. În această toamnă fanii îşi vor lua adio de la povestea de dragoste care a atras milioane de adolescenţi din lumea întreagă. Franciza fenomen Twilight a ajuns la final iar trailerul lansat astăzi ne arată cum se termina aventurile Bellei şi ale lui Edward. Evenimentele din ultimul film se vor concentra pe pericolele care o pândesc pe Renesmee, fetiţa Bellei şi a lui Edward. Familia Cullen reuneşte o armată de vampiri pentru a o proteja pe aceasta de clanul Volturi condus de Aro (Michael Sheen) şi Jane (Dakota Fanning). Saga Amurg: Zori de zi - Partea II este al cincilea şi ultimul film din seria Twilight, ecranizând a doua jumătate a ultimei cărţi ce continuă povestea cuplului Bella-Edward interpretat de Kristen Stewart şi Robert Pattinson. Producătorii se aşteaptă la încasări mondiale de peste 700 de milioane de dolari ceea ce ar ridica valoarea totală a francizei despre vampiri la peste 3 miliarde de dolari. Săptămână trecută în presa de profil americană au circulat zvonuri ca  Lionsgate plănuieşte un reboot al francizei Twilight. Unul dintre şefii studiourilor a negat informaţia, însă a rămas vag, lăsând de înţeles că pe viitor aceasta idee poate fi luată în considerare: "Nu avem planuri să refacem Twilight, însă o vom sprijini pe Stephenie Meyer dacă va lua această decizie" a declarat acesta. Saga Amurg: Zori de zi - Partea II este cel mai scump film din toată seria şi a beneficiat de un buget de 75 de milioane de dolari. Filmul a fost regizat de Bill Condon.
 Kristen Stewart a spus că este mândră de schimbarea personajului ei în ultimul film, în care fanii vor avea prilejul să o vadă în ipostaza de vampir: "Oamenii ar trebui să fie extrem de încântaţi de transformarea Bellei pentru că acum devine foarte puternică. Până acum a tot fost salvată de alţii, acum e rândul ei să fie cea care salvează. Este foarte puternică" a spus Stewart pentru hollywoodlife.com "Ştiu toate versiunile de vampir şi am încercat să fur câte puţin din fiecare pentru a o înfăţişa pe Bella în această ipostază. Vreau ca ea să fie cel mai tare vampir. Asta aşteaptă toţi fanii, să o vadă pe neîndemânatica Bella transformându-se într-un vampir sexy." Actriţa a mai povestit că prima dată când şi-a dat seama cât de interesantă este transformarea a fost când a filmat o scena în care se lupta cu un leu: "Când am filmat scena în care vânez un leu, mi-am dat seama cât de tare este transformarea ei. Wow, acum chiar joc un vampir". Pentru a fi credibilă, Stewart a purtat lentile de contact, dar acest lucru a fost neplăcut: "Kristen s-a plâns mult mai mult decât am făcut-o eu. A condensat câţiva ani de nemulţumiri în câteva luni" a spus iubitul ei Robet Pattinson. Săptămâna trecută, Stewart, care tocmai a fost numită cea mai bine plătită actriţă din lume, le-a spus celor de la Entertainment Weekly că a îndrăgit mereu personajul Bellei: "Întotdeauna am iubit-o pe Bella. Este o nebunie dacă oamenii cred altceva. Ei cred că nu-mi place Twilight pentru că nu zâmbesc la premieră. Dar zâmbesc. Cred că opinia lor este bazată şi pe lipsa zâmbetului meu de la evenimente" a zis Stewart. Saga Amurg: Zori de zi - Partea II va ajunge în România pe 16 noiembrie.
Trailer:

marți, 19 iunie 2012

Teaser Trailer 2: Breaking Dawn 2


Mulţi fani aşteaptă cu nerăbdare trailerul filmului Breaking Dawn part 2, iar după un clip şi un teaser a apărut. Nu vă speriaţi, aşteptarea a ajuns aproape la final pentru că mâine ar trebuie să fie făcut public trailerul. Toată lumea aşteaptă ultimul film din marea franciză Twilight iar eu sunt curioasă să văd dacă  va respecta cartea.

luni, 18 iunie 2012

Lunea de colecţie (50)

Lena Constante
Lena Constante (născută la 18 iunie 1909 - d. noiembrie 2005), a fost o artistă plastică şi o folcloristă din România. Tatăl Lenei Constante, Constantin Constante, a fost aromân emigrat din Macedonia (s-a născut lângă lacul Ohrida, dar casa lui, a familiei, era la Skopje). Cunoştea nouă limbi foarte bine. Cele balcanice: rusă, sârbo-croata, albaneză, turcă, plus franceză, italiană şi spaniolă. Fiind intelectual, câştiga din cărţi şi din gazetărie. A publicat un roman, Haiducii Pindului prin subscripţie, cărţi despre macedoneni, un dicţionar bulgaro-româno-turc pentru funcţionarii din Cadrilater, o monografie a Salonicului. Mama, Julieta (născută Pop), era româncă. Urmează şcoala elementară de la Pitar Moş şi Liceul Regina Maria din Bucureşti, face studii universitare la Şcoala de Arte Frumoase, unde îl are profesor pe Dimitrie Gusti. Ca membră a echipelor monografice organizate de şcoala sociologică de la Bucureşti în localităţile Cornova, Drăguş şi Sanţ, are posibilitatea să studieze arta populară românească din regiunile cele mai tradiţionale. Din echipă făceau parte şi Mircea Vulcănescu, Henri Stahl, N. Argintescu-Amza, Petru Comarnescu, Xenia Costaforu, Paul Sterian, Harry Brauner, cu care se va şi căsători, mai târziu. A lucrat covoare cu motive populare stilizate în atelierul propriu având expoziţii personale de tapiserie la Bucureşti, în 1934, 1935, 1946, 1970, 1971, respectiv în 1947, la Ankara. A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie şi activitatea folcloristică; a fost de asemenea scenografă a teatrului de păpuşi şi unul dintre fondatorii teatrului Ţăndărică. În 1945, lucrează ca scenograf la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, împreună cu Elena Pătrăşcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiţie comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu, ceea ce duce la arestarea şi condamnarea ei şi a lui Harry Brauner la câte 15 ani de închisoare din care a executat 12. Este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătoreşte cu Harry Brauner. În 1968, la rejudecarea procesului Pătrăşcanu, amândoi sunt găsiţi nevinovaţi. A fost membră a Uniunii Artiştilor Plastici.


duminică, 17 iunie 2012

Stop and Smile(7): năzbâtiile copiilor


  1. Mic şi rău
La maternitate, un bebeluş tocmai s-a născut. Părea destul de normal, cu excepţia faptului că râdea încontinuu. Râdea de se prăpădea, râdea şi nu se putea opri.
Toţi specialiştii, doctorii, asistentele examinau bebeluşul, în faţa părinţilor topiţi de îngrijorare.
Copilului nu-i păsa, râdea în hohote, cu pumnii strânşi şi lacrimile îi curgeau pe obraji.
La un moment dat, unul din pediatrii încearcă să îi desfacă pumnişorul strâns, să vadă dacă totul este în regulă. Ce găseşte?
Surpriză!
O pilulă contraceptivă!

  1. Ce e iubirea ?
O fetiţă de 5 anişori şi-a întrebat fratele mai mare:
- Ce e iubirea ?
El i-a răspuns:
- Iubirea e atunci când tu îmi furi ciocolata din ghiozdan în fiecare zi şi totuşi o ţin în acelaşi loc mereu.

  1. O, brad frumos!
Gigel vine acasă zgâriat tot pe faţă, pe gât, pe mâini.
- Doamne sfinte, ce s-a întâmplat ?
- Am făcut horă în jurul bradului.
- Şi de ce eşti zgâriat în halul ăsta?
- Eram puţini!

  1. Optimism
Un copil optimist şi unul pesimist îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Pesimistul e sigur că nu o să primească mare lucru, optimistul nu mai poate de încântare şi abia aşteaptă să vadă darurile.
Vine Moşul, copilul pesimist primeşte super-cadouri: trenuleţe, maşinuţe, ciocolată, tot ce i-ar fi putut trece prin cap.
Copilul optimist primeşte o balegă.
Se întâlnesc copiii şi schimbă impresii:
Pesimistul: - Măi, eu am primit un trenuleţ, dar nu e prea mare, o maşinuţă, dar nu e culoarea pe care o vroiam, şi ciocolată, dar e cu lapte, fără alune şi aşa mai departe.
Optimistul rade încantat: - Măi, eu am primit un cal, dar nu-l găsesc!

  1. Poveşti nemuritoare
- Fiica mea, când ţi-am spus să vii acasă ca Cenuşăreasa, m-am gândit că vei veni la ora 24:00, nu ca vei veni cu un singur pantof şi fără rochie!

  1. Barza
În noaptea aceea s-a oprit curentul în tot oraşul. Pentru că au fost multe cazuri de urgenţă, la chemarea făcută la 911, a venit un singur medic. Casa era în totală beznă când medicul i-a cerut fetiţei de 3 ani, să ţină în mână lanterna deasupra mamei ei, ca să aibă suficientă lumină să poată să o ajute pe mama ei să dea naştere micului ei frăţior. Cu multă sârguinţă, fetiţa a făcut tot ce i s-a cerut. Şi în scurt timp s-a născut frăţiorul ei. Medicul l-a ridicat de picioruşe şi i-a dat o palmă micuţului să-l facă să plângă şi să-şi cureţe astfel plămânii. Şi imediat nou născutul a început să ţipe. Apoi medicul i-a mulţumit fetiţei pentru ajutorul ei şi a întrebat-o din curiozitate şi cu o oarecare grijă pentru psihicul fetitei ce credea ea despre ceea ce s-a întâmplat? Fetiţa a răspuns prompt:
- N-ar fi trebuit să se bage acolo de la bun început! Merita să mai primească încă o palmă pentru asta!

  1. Adevărul gol-goluţ
Un tată hotărăşte să spună întotdeauna adevărul când este întrebat câte ceva de către băiatul său. Totul merge frumos şi bine până când, în timpul unei plimbări, întâlnesc un "câine cu etaj".
Evident copilul îl întreabă ce fac câinii.
Tatăl răspunde sincer: un căţel.
Dimineaţa următoare juniorul se trezeşte mai devreme, intră în camera părinţilor şi îi găseşte în pat în plină activitate creatoare. La întrebarea previzibilă, tăticul îi răspunde:
- Îţi facem o surioară.
- Dar n-ai putea s-o întorci pe mămica invers, că eu aş prefera un căţel.

  1. Iepulaşi dlăgălaşi
O fetiţă se duce la un magazin de animale şi întreabă:
-Vă log, aveţi iepulaşi dlăgălaşi?
Vânzătorul, înduioşat, se aşează pe vine lângă fetiţă şi o întreabă:
-Vlei un iepulaş dlăgălaş alb sau unul dlăgălaş moale, negru şi pufos? Sau poate cel dlăgălaş şi maloniu de acolo?
Fetiţa se înroşeşte, se leagănă puţin pe călcâie, se apleacă în faţă şi răspunde în şoaptă:
-Cled că pitonului meu puţin îi pasă ce culoale are!

  1. Abilitate
-Măi copile, se plânge maică-ta că vorbeşte cu tine şi tu n-o asculţi!
-Păi să vezi, tăticule...
-Lasă scuzele! Spune-mi cum reuşeşti?!

  1. Promisiune
În ziua de Crăciun preotul observă că îi lipseşte o statuetă micuţă cu Iisus.
Iese în curte şi vede un copilaş jucându-se cu statuia şi cu o maşinuţă.
- De ce ai furat statueta, copile?
- Pentru că aşa i-am promis lui Iisus?
- Cum adică?
- M-am rugat să îmi aducă Moşul o maşinuţă şi i-am spus lui Iisus că pe el îl plimbă primul dacă o primesc!

sâmbătă, 16 iunie 2012

Cum să-ţi faci manichiură cu imprimeu de ziar

E una dintre cele mai simple şi de efect manichiuri, iar acest model va arăta fantastic pe unghiile tale, chiar dacă nu eşti un şoricel de bibliotecă. Descoperă cum poţi obţine această manichiură chic în 8 paşi simpli.
1. Aplică un lac de bază (base coat), pentru a preveni pătarea unghiei.
2. Aplică un lac de unghii crem sau bej în două straturi.
3. Lasă-l să se usuce 5 minute.
4. Scufunda degetul într-un recipient cu alcool medicinal, care te va ajuta să transferi cerneala tipografică pe unghie.
5. Ia o bucăţică de ziar şi apas-o ferm pe unghie timp de 15 secunde.
6. Îndepărtează ziarul şi vei observa că cuvintele s-au imprimat pe unghie.
7. Lasă unghia să se usuce timp de 2 minute.
8. Aplică un lac de unghii protector (top coat) pentru a fixa cerneala tipografică şi a oferi strălucire unghiilor.

Urmăreşte tutorialul video de mai jos dacă mai ai alte nelămuriri!

vineri, 15 iunie 2012

Cum poţi să fii cea mai sexy fată din încăpere?

Am văzut în nenumărate filme scena când la o petrecere totul se petrece în mod normal, toată lumea se distrează, iar la un moment dat intră ea, toată lumea se opreşte din dans, muzica nu se mai aude şi privirile tuturor bărbaţilor sunt fixate pe ea; toate femeile vor să fie în locul ei, iar bărbaţii vor să fie cu ea. Acum să fim serioşi, asta se întâmplă mai des în filme decât în realitate. Totuşi, care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă o femeie să capteze toate privirile? Desigur, frumuseţea este unul dintre cele mai importante atuuri pe care le poate avea o femeie, dar tot la fel de adevărat este şi faptul că există o mulţime de persoane cu o carismă  fenomenală şi cu care natura nu a fost atât de darnică în ceea ce priveşte frumuseţea. Studiile au arătat că această carismă atât de importantă nu este neapărat ceva cu care ne naştem ci este ceva ce putem deprinde pe parcurs. Aşadar, atitudinea face diferenţa; dacă vei intra într-o încăpere lipsită de încredere cu siguranţă nu vei fi în centrul atenţiei.
 TIPS: Încearcă să zâmbeşti tot timpul, să te uiţi în ochii celor din jur şi ai grijă cum te mişti, limbajul corpului spune multe despre noi. 
Un exemplu sugestiv sunt politicienii care atunci când îţi vorbesc ai impresia că eşti singurul om din încăpere.

joi, 14 iunie 2012

Paparazzi şi vedete (5)

„Fii tu însuţi, deoarece viaţa este prea scurtă pentru a fi altcineva. ” Step Up 2: The Streets

marți, 12 iunie 2012

„Snow White and The Huntsman”


Descriere: "Albă ca Zăpada şi vânătorul" este o nouă abordare a basmului clasic care îi oferă un rol mai extins Vânătorului (Chris Hemsworth). În basm, Regina cea Rea (Charlize Theron) îi ordonă acestuia să o ducă pe Albă ca Zăpada (Kristen Stewart) în pădure şi să o omoare, dar Vânătorul o eliberează. În noua abordare a basmului, Vânătorul nu ia această atitudine din dragoste. În schimb, în filmul lui Rupert Sanders, acesta acţionează mai mult ca un mentor, învăţând-o pe Albă ca Zăpada să se lupte şi să supravieţuiască.
Regia: Rupert Sanders
Distribuţie: Kristen Stewart, Charlize Theron, Chris Hemsworth, Sam Claflin, Lily Cole, Ian McShane, Ray Winstone, Bob Hoskins, Toby Jones, Nick Frost
Durată: 127 minute
Genul: Acţiune, Aventuri, Dramă, Fantastic
Trailer:

luni, 11 iunie 2012

We can blog it!

Pentru multe femei, locul de muncă reprezintă o altă lume a bărbaţilor. Există nenumărate femei ce au fost victime ale unei experienţe de tip sexist la locul de muncă, în timp ce bărbaţii consideră că discriminarea nu reprezintă deloc o problemă. De multe ori o astfel de problemă este minimalizată chiar de femei care nu au puterea necesară să depună o plângere sau să vorbească cu angajatorul atunci când sunt victimele unor astfel de comportamente. Femeilor le este frică să nu fie ridiculizate sau să nu lase o impresie negativă în faţa superiorilor sau în faţa societăţii. Se spune adesea : „ Femeile au ales să stea acasă” sau „femeile nu au votat femei pe listele de candidaţi“ sau „femeile cresc copiii care urmează să fie bărbaţi”.Atât femeile, cât şi bărbaţii privesc şi percep lumea prin prisma unor scheme de gândire moştenite care dau expresie relaţiilor de putere de gen existente la un moment dat. 
Un bărbat are mai multe drepturi decât o femeie în faţa societăţii. Există meserii în care după prejudecăţile oamenilor doar bărbaţii au dreptul de a profesa, de asemenea femeile ar trebui doar să spele, să calce hainele şi să crească copii. Uneori femeilor le este interzis chiar şi dreptul de a-şi exprima opinia persoanală, fiind considerate „păreri de femeie” ce nu contează pentru bărbaţi. 
Chiar şi în blogosferă există aceste diferenţe, „bloguri de fete” şi „bloguri de băieţi”, unii consideră că există mari diferenţe între ele, că fetele nu se descurcă cu blogurile. 
Susţin blogosfera feminină! Şi consider că toată lumea ar trebui să ştie cine sunt fetele care se ocupă de ele, să vadă adevărata valoare a persoanelor din faţa monitorului şi a muncii lor. Prin campania „We can blog it!” voi încerca să scot la iveală toate aceste lucruri şi sper să am parte de cât mai multă susţinere în această campanie pentru a arăta lumii că şi noi femeile putem face blogging la fel de bine ca bărbaţii.

Am creat două bannere pentru toţi cei care susţin campania „We can blog it!”. De asemenea îi rog pe toţi cei care susţin campania să mă anunţe ca să pun un link spre blogul lor.
 Image and video hosting by TinyPic  
Îl puteţi descărca de aici.
  Image and video hosting by TinyPic
Îl puteţi descărca de aici.

duminică, 10 iunie 2012

Continuări

Au apărut capitolul 16 şi capitolul 17 din Prinţesa întunericului.
Au apărut capitolul capitolul 35, capitolul 36 şi capitolul 37 din Love without barriers.
A apărut capitolul 18 din The Journey To War.
A apărut capitolul 15 din O altă viaţă.
A apărut capitolul 54 din Love is just a game.
Actualizare:
Au apărut capitolul 11, capitolul 12 şi capitolul 13 din Another Kind Of War.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Participanţii la concursul aniversal:


Avem cinci concurente care s-au încumetat să participe la concursul aniversal. Felicitări fetelor!
Voi alege concurentul în 23 Iunie, iar unul dintre criteriile de alegere a câştigătoarei va fi numărul de comentari strânse la povestea ei (nu se numără comentarile Anonime sau scrise de aceeaşi persoană care a scris povestea).
Poveştile le găsiţi:
Concurenta nr.1 : Peach29
Concurenta nr.2 : Andreea
Concurenta nr.3 : Ioana
Concurenta nr.4 : Victoria G
Concurenta nr.5 : Crina

Dacă consideraţi că o poveste merită să câştige atunci lăsaţi un comentariu pentru că contează la alegerea câştigătoarei.

Concurenta nr.5: Crina


              "Viata este asemenea unei melodii frumoase,doar versurile sunt o incurcatura"
                                                                        Hans Christian Andersen


          Nu îi rupe spinii trandafirului, pentru că dacă o faci, parfumul va fii acelaşi, dar nu va persista!!!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        
       Ţepii au fost întotdeauna priviţi ca un lucru rău, dăunător. Şi ce se întâmplă dacă din spinii trandafirilor roşi, vor ieşi flori albe? Vom mai fii mulţumiţi de rezultat…sau vom regreta că am vrut schimbarea? Este bine să vrem să ne împotrivim naturii, să încercăm să schimbăm cursul natural al destinului, doar pentru a fii, în final, dezamăgiţi, pentru a ne satisface un simplu moft? Dar cu ce arme ar trebui să luptăm împotriva tentaţiei? Ce facem dacă suntem târâţi în desfrâu? Încercăm să scăpăm chiar dacă nu vrem sau ne afundăm mai mult în păcat, într-o relaţie fără şanse de izbândă?
        Tentatia te urmareste...Fiecare pas,fiecare suflare,fiecare vis se îndeplineşte după anumite reguli.Şi care este premiul?IUBIREA.Unde o gasesti?Dragostea e la tot pasul.Poate fi mai aproape de cat crezi,si o poti gasi intr-o persoana in care nici nu te-ai fi gandit.Oare de ce?Pentru ca in acest joc tumultos intervine DESTINUL.Astfel iubirea devine imposibila...sau poate nu!Viata nu se poate fara iubire.Este una din componetele de baza,alaturi de durere,reusita,pierdere.
        Dar iubirea se amplifica o data cu visele si sperantele care incoltesc incet in inimile noastre.Cresc,impanzindu-se,acaparand si punand stapanire pe tot.Se extinde...si nu poti controla.Si de ce nu ar fi asa?Se spune ca omul fara speranta,isi pierde si viata,asta impropriu vorbind.Speranta da nastere viselor,taramul unde poti zbura pe culmile necunosutului.
        Dragostea poate fi asemanata cu un joc,un labirint al surprizelor dar totodata al suferintelor.Si astfel iubirea antreneaza durerea.Vrei sa intri in joc?Lasa-te prada tentatiilor,inima sa fie ceea care te ghideaza.Astfel se va forma un lant...unul plin de dragoste presarat cu minciuni,suferinte,TENTATII.Si totusi sti cum se zice:cu cat urci mai sus fara sa vezi si cealalta jumatate a paharului,cu atat caderea va fi mai lunga si mai dureroasa.
        
        De aceea,de ce sa fi la mana destinului?De ce sa joci dupa regulile altuia?De ce sa fi un simplu pion pe masa Destinului,cand poti fi regele/regina jocului.Fa-ti propriile reguli,pentru propriul joc.Distruge barierele care iti furau iubirea,telurile,dorinteleNU EXISTA IUBIRE IMPOSIBILA!!!Ci doar  incompatibilitate.NU EXISTA LUCRURI LA CARE NU AJUNGI!Doar viziune obtuza.De ce sa traiesti cu regretul ca n-ai incercat?Regretul e unul dintre cele mai cumplite sentimente.Cel care cantareste cel mai greu pentru ca el nu trece dupa o zi,dupa doua.Ci persista,ingreunandu-ti zilele,facandu-ti noptile un cosmar.
         Contureaza-ti iubirea,depaseste-ti obstacolele.Intotdeauna incercarea,moarte n-are.Detaseaza-te de regulile normale.Creaza-ti un echilibru intre ceea ce iti spune ratiunea si ceea ce iti sugereaza inima,intre reusita unui lucru sau pierderea lui.Nu poti intotdeauna sa castigi.Ce ar fi viata daca ar fi perfecta,numai lapte si miere?Sa ti sa intinda totul pe tava,sa nu trebuiasca sa depui efort pentru nimic.Ar fi totul asa de....... PERFECT.Un cuvant care nu-i caracterizeaza pe oameni.Omenii nu sunt perfecti,ci tind spre perfectiune,in fiecare zi.Nici o data nu vor fi multumiti.Vor dori intotdeauna altceva,vor visa la altceva.Si o data ce au atins perfectiunea,crezi ca vor fi multumit?Insa-si cuvantul in sine are conotatie ciudata.De ce ar dori lucrul aceasta?Oamenii sunt "perfecti"in imperfectiunea lor,in greselile lor,in incercarile lor.Perfectiunea i-ar putea cataloga pe toti intr-o singura categorie.Si unde ar mai fi contrastele?Cum s-ar putea uni piesele de puzzel?Pe ce ar mai lua nastere relatiile de prietenie,iubirile,incercarile?Este in natura lor sa lupte pentru ce vor,in natura lor egoista sa fie mai presus unul de celalalt.Nu este un lucru atat de rau.Scoate ce e mai bun din oameni.Totul s-ar opri in loc...
           Viata este perfecta,nu noi!
           Traieste momentul,priveste catre viitor si aminteste-ti trecutul.Mandreste-te cu acesta.El este pata care iti coloreaza viata si iti aminteste cine esti si de unde ai plecat.Nu trai in trecut,ci doar bucura-te de viitor.Printe cuvintele de baza ale vocabularului trebuie sa se regaseasca:A trai,a dori,a iubi,a visa,a spera,a risca,a alege...ele dau savoare "vietii".
          Viata este un dar...un dar de care trebuie sa ne bucuram.Chiar asemenea unei melodii frumoase.Melodia este sinonimul destinului.Este creata de sunete inalte,dar colorate de cele grave,curgand unele dupa altele,contopindu-se urcand si coborand octave in soapte frante.Notele simbolizeaza componentele principale:iubire,durere,reusita si pierdere.Versurile sunt asemenea unei pete de culori.Nimic nu mai e in armonie.Totul este incurcat,imbatligat.In viata de zi cu zi,versurile sunt hopurile pe care trebuie sa le trecem,incercarile,cazaturile luate,dar si momentele in care te ridici.Omul are aceasta posibilitatea de a alege,pe care nu ar trebui sa o iroseasca.
            Toate obstacolele te fac mai puternic,apreciind la adevarata ei valoare viata.

Concurenta nr.4: Victoria G

O data cu venirea serii

“Viata este precum o melodie frumoasa, numai versurile cunt o incurcatura”
Am incercat sa nu ma gandesc decat la ceea ce simteam si poate ceea ce-mi doream cu adevarat si nu la ceea ce simtea ea si ceea ce-si dorea...

Marturisesc ca toata viata mea a fost un tumult continu, fie o agonie urmata de extaz, fie reversul medaliei. Niciodata nu m-am gandit prea mult la ceea ce simboliza fluxul acesta de experiente care ma incercau si poate nici nu-mi doream in definitiv sa le cunosc profunzimea si amanuntul, ci doar esenta si faptul ca eu traiam prin ele.
Pas cu pas, am remarcat ca fericirea era la fel de subreda cum ai clipi din ochi si cum de asemenea, nenorocirile nu vin niciodata singure.

Aveam deja 23 de ani si era anul cand din fericire sau nefericire, atingeam pragul celei de-a 24-a toamna. Nu stiam ce gandeau unele persoane despre varsta mea, insa cu fiecare an care trecea, eu credeam despre mine ca imbatranesc, cu toate ca in definitiv, eram aceeasi.
Dupa o perioada indelungata de studii si servicii, ramasesem acum fara un loc de munca, o mica desertaciune, care isi cauta deseori speranta intr-o iluzie de moment.
Dupa un an si ceva de cautari de locuri de munca, in care fie nu izbutisem sa ma calific pentru interviuri, fie interviurile fusesera mult prea dureroase sau nepasatoare, fie examenele la care participasem si ma pregatisem intensiv, aveau un standard mai ridicat fata de nivelul pregatirii mele la acel moment, iar alte locuri de munca, doar isi “aranjau” obiectivele, dupa care apelau la serviciile unor alte persoane mai mult sau mai putin cunoscute de acestea si in care aveau mai multa “credibilitate”.
Ma saturasem in sfarsit de cautari, dar nu ezitam nici o secunda sa nu vad macar rubrica de posturi “vacante”, pentru a-mi incerca cel putin norocul, daca nu neaparat sa-mi fortez rabdarea si nervii, pentru fiecare esec pe care il intalneam in cale. Si asa trecuse si ziua mea… ca si cand nimic important nu s-ar fi intamplat. Nimeni nu mi-a spus “La multi ani!”, decat mama si bunica, deoarece ele erau singurele fiinte apropiate pe care le simteam atente cu mine si cu care aveam o legatura mai stransa, decat cu celelalte persoane.
Mamaie era plecata la tara, acolo unde-si ducea greul, pentru ca era casa ei si nu mai considera nici o alta casa precum aceea, chiar daca, in confortul unui apartament te simteai mult mai bine. Ea aici se simtea inutila si nefericita, iar acum era acolo, unde chiar muncind cu greu, se simtea cu adevarat la ea acasa.
Si mama, ducea o viata anosta alaturi de tata si asta in primul rand datorita greutatilor vremii pe care eram nevoiti sa le acceptam din lipsa banilor si a unui loc de munca, iar eu eram zi de zi si seara de seara tracasata de aceste unice cuvinte, care din nefericire imi veneau si acum in minte: “Aia nu-ti place, aia nu-ti place, aia nu vrei si bani de unde sa vina? De ce stai pe internet si degeaba? Altele de varsta ta, nu mai fac atatea mofturi si se duc si au servici si tu stai aici, ca ma-ta…” si ma duruse sa vorbeasca asa de mama, deoarece ea era bolnava si din acest motiv se pensionase.
Oricum, nu cred ca o mai angajau nicaieri la varsta pe care o avea acum, iar tata era tot pensionar pe caz de boala, insa el nu era nici pe departe atat de bolnav, insa era numai bun de gura, de asta ma convinsasem intr-o viata de om.
In ceea ce priveste aspectul mofturilor vis-à-vis de locurile de munca pe care le refuzasem, refuzasem tot ceea ce stiam sigur ca nu ma voi descurca sau ca nu voi putea face fata solicitarilor. Doar ca el, fiind om sanatos, destept si descurcaret, nu le credea celor care nu semanau cu el la caracter, deoarece el considera ca norocul ti-l faci singur, fara sa ia macar in calcul ca temperamentul, caracterul si sanatatea unui viitor angajat sunt factori destul de importanti pentru un potential angajator.
Ultima data, ma scandalizasem enorm, pentru ca ma cuprinsese o raceala cumplita urmata de o gripa la fel de urata, iar corzile mele vocale fusesera destul de afectate, incat abia daca mai scoteam un cuvant.
Niciodata nu mi se intamplase sa fiu pusa pur si simplu la pat si sa fiu tintuita trei zile la rand, incat sa nu ma pot da jos. Durerile musculare erau amortite acum, insa greutatea corpului parca sustinea forta gravitationala a patului, care din nu stiu ce motiv, parca uneltea impotriva mea ca sa raman fixata la orizontala ore-n sir.
Nu mai luasem medicamente de un an de zile de la fosta mea raceala si acest lucru ma facuse sa cred ca-mi intarisem sistemul imunitar de altadata. Il avusesem la pamant, fiindca lipsa aceasta de un an de zile pana sa racesc din nou, fusese un adevarat record pentru mine.
Inainte, raceam de cate trei – patru ori pe an cu tot cu gripa. Cu toate acestea, niciodata nu zacusem atat la pat. Imi lua maxim o zi sau doua sa ma pot da jos din pat, iar medicamentele, parca nu mai aveau nici ele efect asupra corpului meu, cu tot cu aceasta pauza. Oricum, planuisem sa nu mai iau foarte multe medicamente. Acum ma tratam pur si simplu cat mai natural: multe ceaiuri, frectii, pastile de supt pentru atenuarea durerii gatului si un tratament cu un fel de pastile, pe care il luasem de trei zile incoace.
Ma mai lasasera durerile si abia ma puteam scula din pozitia orizontala, macar jumatatea superioara din corp.
Dadusem drumul la televizor, pentru ca era deja tarziu afara si in jurul meu era o atmosfera anosta, asa ca, mi-am permis sa-mi distrag atentia de la tot ceea ce insemna depresie.
Ninsase destul de mult, iar gheata acoperise orice particica de teren ramasa neatinsa de zapada. Viscolul pusase la pamant cateva crengi ale copacilor mai subtiri, iar animalele se ascundeau zgribulite de gerul cu care se confruntau, unele dintre ele gasindu-si sfarsitul…
Dar eu eram la caldura, pentru ca ai mei pornisera centrala si nu aveau de gand sa o opreasca prea curand, cel putin pana nu ma stabilizam eu cu sanatatea, iar tata iesise pana la hipermarket sa cumpere paine, deoarece se terminase si aveam nevoie de hrana, iar painea era de baza.
Mama ramasese pe la bucatarie sa incalzeasca mancarea si sa-mi pregateasca ceaiul pentru ca sa-mi iau medicamentele, iar eu butonam telecomanda, amuzandu-ma cate un pic de unele emisiuni nostime in care hazul facea toata esenta.
La cateva minute, se auzise un zgomot, dar nu-l prea luam in seama, dat fiind faptul ca oricum nimic nu avea sa-mi aline nelinistea din corp cauzata de aceasta raceala molipsitoare.
Dupa putin timp, am sesizat cum vacarmul s-a acutizat si usa de la camera mea a inceput sa se deschida brusc.
Era o veselie de nedescris, iar cand mi-am fixat ochii in acea directie, am stiut ca ma facusem bine. Nu mai simteam durerea de niciun fel. Ea imi captase atentia si ramasesem trup si suflet alaturi de ea. Era asa gingasa! Ochii ei ma patrundeau milosi, vazand ca si eu eram undeva la pat, insa rana ei era vizibil cu mult mai profunda decat a mea.
Avea o aripa rupta si mi se fransase sufletul cand am vazut-o asa.
De indata m-am ridicat din pat, incercand sa-i ajut pe ai mei sa o stabilizeze.
Tremura de frig, asa ca intai am cautat o cutie de carton pe care o aveam la indemana si am pus o carpa grosuta pe partea de dinauntru si acolo au asezat-o, acoperind-o cu o alta carpa la fel de grosuta.
In camera era foarte cald si am pus cutia vis-à-vis de caloriferul incins, pentru ca stiam ca asta o sa o inzdraveneasca.
Tata era fericit cand mi-a adus-o in maini si era pentru prima data cand vedeam un porumbel atat de aproape, pe care am si pus mana ulterior si am incalzit-o cate putin dupa care am vrut sa ii confectionez acel micut adapost in care am pus-o si in care parea sa se simta cat de cat mai confortabil si sa se incalzeasca incetul cu incetul.
Nestiind ce este, eu am optat sa-i pun numele Rocko, pentru ca daca era porumbel, se plia de minune cu numele, iar daca era fetita, m-am gandit s-o numesc Coco.
Inca nu stiam ce este, dar am vrut cu toata fiinta mea sa o pastrez alaturi, pentru ca era atat de scumpa, dulce si pufoasa si era atat de fragila si gingasa, incat simpla ei prezenta ma facea sa uit ca eram bolnava.
Dupa ce s-a incalzit corespunzator, mama a venit cu paine facuta farame si cu niste apa, pentru a o hrani si a o satura cu apa, iar ea inca nesigura, nu a mancat si nu a baut nimic la inceput, asa ca i le-am lasat langa ea, in caz ca mai tarziu i se facea pofta de ceva.
La un momentdat, s-a foit si carpa care o incalzea a cazut de pe ea si i-am luat-o ca sa nu se impiedice de ea si am vazut ca se indrepta catre paine, asa ca m-am bucurat enorm de mult, pentru faptul ca incepea sa se alimenteze, iar dupa ce s-a oprit, am vrut sa o incerc cu apa, dar nu a baut, asa ca m-am gandit ca ar putea bea mai tarziu.
Dupa ce a terminat de mancat, parea mult mai bine fata de prima data cand o vazuseram si ca sa ne arate ca se inzdravenise, a sarit cum a putut de mult pe marginea cutiei. Ar fi vrut probabil sa si zboare, insa nu se simtea in regula pentru asta cred, deoarece isi ridica aripile, dar le lasa pe urma, tot pe langa corp.
A stat asa pret de cateva jumatati bune de ora, iar cand a fost ora noastra de culcare, am hotarat sa o mai incercam de hrana si de sete inainte de somn.
De mancat, a mai mancat, insa de baut, tot nu a vrut, ori nu a simtit nevoia.
Dupa toate acestea, am luat-o usor fixand-o cu privirea si zambindu-i larg si am asezat-o in cutie ca pe un bibelou, iar apoi, i-am pliat capacele deasupra, lasand doar unul ridicat si acoperit pana mai mult putin de jumatate cu carpa cu care o acoperisem si cu inca un material de musama, loc prin care putea sa respire pe timp de noapte. Am indepartat-o putin de calorifer ca sa nu simta frigul, in mometul in care opreau ai mei centrala si am stins becul, punandu-ma sa dorm.
Eram asa de fericita ca o aveam alaturi si ma simteam atat de bine dupa asta, ca si cand m-as fi vindecat instant, ceea ce s-a si intamplat de altfel. Eram curioasa cum va fi a doua zi si ce anume era, daca era porumbel sau o alta specie de pasare similara porumbelului, deoarece, din cate stiam eu, porumbeii erau colorati complet, dar la penaj aveau nuante de culori putin diferite sau modele putin pronuntate la nivelul aripilor lor.
Rocko al meu, sau Coco a mea, avea o culoare cenusie deschisa, ochi zglobii de culoare neagra la departare, insa caprui – inchis in profunzime, guleras negru la nivelul gatului si penajul aripilor incepea cu o culoare de gri albicios, culminand cu o nuanta de aceeasi culoare in varfuri. Coada era si ea cenusie deopotriva si ma gandeam ca ar putea sa faca parte dintr-o alta specie de porumbei, insa deja eram purtata in lumea viselor, cand a doua zi m-am trezit ca prin minune, de la zgomotul ciocului produs de atingerea lui cu partea de deasupra cutiei, incercand parca sa iasa si neputand de unul singur, asa ca m-am dat repejor jos din pat si i-am deschis cutia, iar el a sarit pe marginea ei, la fel ca in seara precedenta. 
In cutie era un haos total: paine insirata pe carpa de asternut din cutie, unele firimituri fiind amestecate de ganiat si pe alocuri, aceste multe excremente, dispuse inestetic prin cutie, insa nu ma puteam supara pe el, doar era Rocko al meu, sau Coco a mea. Deja il vedeam ca pe propriul meu copilas si ochisorii lui atat de minunati, ma facea sa nu ma pot supara pe el asa ca m-am pus repede sa-l las pe podea, cat timp ii faceam curatenie in cutiuta si il supravegheam, cum analiza fiecare coltisor de camera.
Dupa ce am terminat cu curatenia, am mai ramas cu el sa ma joc putin de-a exploratul camerei prin mersul pe jos, in cazul meu ca si un bebelus, mergand in palme si genunchi, dupa care l-am pus din nou pe marginea cutiutei si m-am indreptat repede catre baie pentru a arunca gunoiul produs, a ma spala rapid pe maini si a merge sa ii aduc copilasului meu de mancare. 
Eram foarte energica si nu stiu in ce moment capatasem acea energie, insa pentru copilasul meu, imi faceam destula energie, chiar si cand zaceam, iar acum masa lui era prioritara pentru mine si trebuia sa ma grabesc.
Imediat am venit din bucatarie cu painica inmuiata putin in apa ca sa mai variez hrana si i-am dat sa pape, timp in care am spalat vasul cu apa si i-am adus si apa proaspata sa bea. Dupa ce a mancat, a refuzat apa si pe urma a inceput sa se ciugule si sa-si intinda penele si piciorusele, ca si cand ar fi facut incalzirea pentru gimnastica.
Totul parea sa mearga de la sine. Ne intelegeam tot mai bine, ii faceam mereu ordine in cuibusorul lui, il alimentam si ii dadeam apa sa bea si deja incepea sa bea apa dar foarte putina, doar un cioc mic si se satura.
Incepusem chiar sa ne bucuram unul de prezenta celuilalt, incat in momentele cand eram foarte ocupata, venea la mine in sarit si mers sau chiar incercand cate putin sa zboara si ma facea atenta si eram asa de fericita de progresul lui.
Nu stiam in ce moment iar se instalase rutina in casa si certurile tot incepeau sa aiba loc, iar Coco era mult mai sensibila decat mine. 
In momentul de fata, ea era in camera tatalui meu si dupa o cearta interminabila, a cantat pentru prima data “Gugustiuc” si chiar daca nu l-am auzit eu si la auzit doar tata, s-a instalat din nou armonia si veselia in casa si totul parea sa fie frumos ca la inceput.
Cu cat timpul trecea cu atat facea mai multe progrese in zbor si in atitudine. Ne invatase si casa, pentru ca o data cu inceperea lectiilor de zbor, ea a incercat sa parcurga intregul apartament.
Eram fericita ca am un gugustiuc asa de dulce si de dragut, mai ales ca in primele zile mi se intamplase sa vars din greseala mizeria prin casa si mama ma certase, iar Coco ma aparase de ea, mergand la mama si urcandu-i-se pe mana ei, implorand-o parca sa ma ierte, iar acum ma apuca tristetea la gandul ca facuse destule progrese si poate cand va fi pregatita ma va parasi si incepeam ocazional sa plang singura in camera mea. Doar Coco era cea care ma alina cu ochii ei, cu intinsul aripilor sale, cu urcatul pe mine pana in varful capului si tematoare mergeam usor sa am grija sa nu cada si sa se loveasca; era nostima chiar si cand se ciuculea de praf.
Incepuse sa spuna “Gugustiuc” din ce in ce mai des si eram fericita pentru ea, incat nu ma mai gandeam ca ar putea fi un el. O tratam ca pe Coco.
Intr-una din zile, inca de dimineata iesise singura afara din cutie, dand la o parte carpa de deasupra si zburand pana peste margine. Se parea ca nu mai avea stare, insa mi-era teama s-o pierd, dar ma asteptam la asta.
Pe timpul serii, parea destul de agitata, fie se scutura de praf, fie isi intindea aripile pregatindu-se parca de gimnastica, fie zbura pana la pat si apoi pe scaunul meu de la birou, dupa care, vazandu-ma ocupata, mi se cocota in varful capului, solicitandu-mi atentia in mod vadit. Si asa o asezam fie pe birou sa o privesc cum explora zona, fie in noul ei locsor pregatit pentru ea, un cosulet confectionat din lemn de trestie, care era situat pe dulapul de haine din coltul ferestrei si tot timpul, zbura inapoi pana la mine.
Nu aveam mereu rabdare cu ea sic and incercam sa o pun la culcus, in cutiuta, incerca sa se zbata sa iasa afara, din ce in ce cu mai multa forta, pana in cele din urma se lasa batuta si se odihnea.
Intr-una din acele zile in care nu-si gasea linistea, am vazut cum incerca sa iasa din cutie printr-o saritura sis a ajunga pe podeaua din parchet, insa impactul cu podeaua, ii atenuase rana de la aripa, atunci cand isi fransese aripa si ii curgea rauri de sange, incat m-am speriat. Nu vroiam s-o pierd asa ca am strigat-o pe mama. Trebuia sa o ajutam.
La inceput nu statea deloc. Noi vroiam sa o tinem a sa o bandajam, dar se zbatea din aripi si am lasat-o sa se linisteasca. Sangele I se oprise din curs si dup ace s-a linistit, am curatat locul si am dus-o in baie, sa o spalam pe gherute. Mai facusem asta si inainte cand nu putea sa zboare, dar inainte nu zbura si se adapta, in schimb acum ne temeam sa nu zboare sis a nu stea si asa a si fost. 
In urma contactului cu apa, ea sa cocotat sus pe niste dulapioare de igienizare din baie, insa pana la urma am lasat-o pe mama cu ea si a convins-o sa o ia de acolo si sa o curete de sangele de pe picioruse si de pe pene. Apoi parea fericita ca am ajutat-o si o lasasem putin pe jos ca sa ii aranjam cutiuta de dormit. Cand terminasem cu toata treaba, nu a mai asteptat sa o asezam in cutiuta, s-a pus singura si, fara sa riposteze, am lasat-o sa doarma.
Totul parca mergea struna. Parca toata linistea cereasca se instalase in jurul nostru si deveniseram din nou la fel de atasate una de alta, cum fuseseram si anterior incidentului cu rana si era fericita, pentru ca mereu ne incanta cu trilul ei dulce. Avea o nuanta ma joasa decat a celorlalti gugustiuci din zona, dar pentru acest lucru o indrageam mai tare pe Coco, deoarece o puteam recunoaste din trilul ei.
In urmatoarea zi, o mutaseram iar in camera tatalui nostrum, pentru ca faceam curatenie si trebuia sa se odihneasca, in plus, acea camera era mai spatioasa si mai luminoasa decat a noastra si aveam geamul deschis, binenteles cu sita pusa, ca sa nu iasa. Asa inspira si aer curat, vedea si afara, se simtea destul de bine si avea contact si cu pasarile de la bloc, pasari care se mai urcau pe pervazurile oamenilor sa mai ciugule cate ceva. 
La inceput nu pareau asa prietenoase fata de ea pentru ca ea se enerva si le gonea, dar pe urma totul parea normal si frumos, pana in momentul cand am adus-o inpoi in camera noastra, pentru ca avea tendinta sa stea la geam, aratandu-ne parca, viata de afara si cum ar fi ea fericita daca i-am da drumul. Eu eram atat de atasata de ea, incat ma gandisem la o viata alaturi de ea. Niciodata nu ma gandisem sa o tin in vreo colivie sau ceva, pentru ca nu vroiam sa-I ingradesc spatial, dar doream sa o pastram, pentru ca era atat de dragalasa, incat nu te mai saturai sa o privesti.
Venise curatenia de Pasti si eram in intarziere, iar forfota era mare si o simteam din ce in ce mai stingherita de situatie, asa ca pentru a face ordine si curatenie in camera, o mutaseram in camera tatalui meu. El era plecat la tara cu niste treburi, deci putea sa stea linistita in camera, pentru ca nu o deranja nimeni.
O mai verificam din cand in cand sa ne asiguram ca e bine, insa o data, mi-am luat teapa. Pur si simplu nu o mai vedeam in camera si ma uitam in gol, ca si cum ma intrebam pe mine pe unde s-o fi ascuns, insa cand mi-am ridicat privirea, ea se asezase pe lustra. Am inceput sa rad, dar daca vroia sa se joace, m-am gandit sa pornesc lustra. Era rotativa dispusa cu elicii pentru ventilatie in zilele fierbinti de vara si nu a stat prea mult si a zburat pe dulap. Nu suporta sa fie deranjata, m-am gandit eu, insa am luat-o de pe dulap si am pus-o pe masa si mergea voioasa la cutie. 
Eram surprinsa ca invatase drumul si o mai verificam din cand in cand si tot asa o vedeam facand. Eu nu aveam nimic cu ea, dar mamei ii placea curatenia si ii era teama ca isi va lasa mizerii pe unde trecea, ceea ce s-a si intamplat de cateva ori, insa le-am luat repede de-acolo, pentru a nu se intari.
Totul parea sa decurga normal, insa intr-o zi de dimineata cand ne apropiam cu pasi marunti de venirea Sfintelor Pasti, ne puseseram de-acord eu cu mama sa facem ordine generala in haine, iar de Coco uitasem pur si simplu. Statea cumintica in cosuletul ei de pe dulap si ne privea duios. Eu faceam parada modei prin camera, exersand hainele de vara pe care nu le mai purtasem de mult si ea se uita la mine. Ii placea, dar o irita pentru ca ma vanturam la dulapul de pe care statea cusuletul ei si parea sa o tulbure, insa nu realizasem asta, decat dupa ce terminasem cu parada modei si strangeam toate hainele pentru a le sorta. 
Atunci a inceput sa zboare in stanga si in dreapta incercand sa zboare tot mai sus si reusea doar sa se loveasca de tavan…singura durere care ma apasa in acel moment, era faptul ca se ranea la aripa unde avusese prima rana si ii curgea iar sange, iar la auzul vestii, mama era suparata, asa ca a vrut sa ii dam drumul, pentru ca nu dorea sa o stie nefericita si ranita si dupa tentative de a o linisti si de a o curata de sange, mama a izbutit sa o curete si sa o linisteasca.
Deschisase geamul larg, alaturi de sita de tandari special amenajata, a inchis usa, lasnadu-ma sa stau cu ea. 
Nu ma linisteam din plans si Coco ma privea trista, dar intr-un fel impacata, intelesase mesajul, era un mesaj de “Adio” si nu-mi doream sa fie asa, dar realitatea isi spunea cuvantul de fiecare data cand clipeam din ochi si o vedeam pe ea, acolo pe rama geamului deschis uitandu-se la mine. 
Dupa ce m-a mai privit in ochi o data, a venit din nou mama sa vada daca a plecat si ne-a mai privit pret de cateva clipe, dupa care si-a luat zborul pe blocul de vis-a-vis. 
Imi era asa de teama ca nu va fi sufficient de refacuta, sau pregatita sa zboare, imi era atat de teama ca va cadea in gol, incat mi-a fost si frica sa privesc cand a zburat, dar i-am urmarit zborul si a fost chiar buna.
Ne tot privea de-acolo de pe bloc, cred ca plangeam de tristete, de bucurie si probabil traversam o perioada destul de complicata emotional, dar stateam la geam si o priveam intens, fara sa-mi iau ochii de la ea. 
Nici nu stiu cand a trecut o ora si ceva, de cand isi luase zborul, iar apoi i-au aparut si companiile. Cativa porumbei s-au apropiat de ea si era clar ca nu o agrea prezenta lor, asa ca si-a luat zborul pe o ata de telegraf si apoi a disparut din ochii mei. Eram trista ca nu o mai vedeam, nu aveam pofta de mancare, nu aveam chef de nimic, nici macar somnul nu ma ajuta, doar plangeam si ma consumam cat puteam de mult, pentru ca stiam ca la un momentdat, lacrimile mi se vor usca.
Asa s-a si intamplat, insa abia apoi am vazut-o pe mama strigandu-ma sa-mi arate ca o vazuse pe Coco cu alti gugustiuci si cu ea semana doar unul din ei dar Coco putea fi recunoscuta prin codita mai mica pe care o avea si prin trilul ei.
Intelesesem de la mamaie ca doar masculii de gugustiuc sunt cei care canta si nu credeam ca defapt Coco a mea, era Rocko al meu, dar indiferent de acest lucru, tot Coco ramanea pentru mine si mereu o voi purta in suflet asa cum era ea, gingasa si dulce.
Am mai vazut-o zilele urmatoare doar in compania celuilalt gugustiuc care ii semana si banuiam ca era defapt jumatatea lui, deoarece tata imi spusese cu ceva timp in urma, ca pasarile sunt cele mai fidele din tot regnul animal, deoarece daca le moare jumatatea, la careva saptamani vor muri si ele, dintr-un motiv sau altul si m-am bucurat pentru Coco, in momentul acela. Se vedea ca era fericita. Incepuse sa zboare si tot timpul o vedea zburand din copac in copac sis us inapoi pe sarma de telegraf alaturi de jumatatea ei.
In acel moment m-am simtit linistita sufleteste, ca am ajutat-o sa isi regaseasca jumatatea si nu i-am negat acea sansa de a o revedea. 
Mai tarziu, am vazut ca ii cauta paie pentru cuib, ceea ce ma facea sa cred ca deja aveau planuri de casa si ma treceau emotiile pentru ea, dar, chiar daca nu m-a mai cautat niciodata la geam, m-am bucurat ca si-a gasit “casuta” alaturi de casa mea si o puteam vedea des.
O lectie am invatat legata de pasari si aceea este, ca ele niciodata nu vor dori sa li se ingradeasca libertatea si nu se vor intoarce acolo unde nu vor simti ca sunt libere, dar legatura va ramane mereu intre stapan si animalul sau, pentru ca animalul nu uita grija pe care ii acordat-o stapanul atunci cand a necesitat-o.
Voi fi mereu fericita, ca am ales corect fata de Coco si ea va fi pentru mine mereu animalutul meu de companie. Chiar daca nu o voi mai avea alaturi, o voi purta mereu in gand si voi trai impacata, ca am ajutat-o atunci cand a suferit, pentru ca si ea m-a lecuit de gripa de care sufeream, atunci cand am cunoscut-o.
Te iubesc Coco!

 
 
Blogger Templates