AuDrY şi noua ei poezie

Şi dacă nu m-ai iubi...

m-ai putea urî?

Şi dacă nu m-ai învălui

în cuvinte tandre...

mi-ai spune de departe

că mă vei urî?

Şi dacă într-o noapte,

friguroasă noapte,

nu m-ai încălzi...

m-ai lăsa să mor?

Ai putea vreodată,

într-o zi pătată

de păcat,

să-mi mărturiseşti

că tu mă urăşti?

Va veni o zi

când se va-mplini

vestita profeţie

şi noi doi vom fi

iubiţi pe vecie?

Şi, dacă da, atunci...

va veni o zi

când îmi vei vorbi

cuvinte dure

şi pline de ură?

Şi mă vei lăsa

singură în nea,

scriindu-mi suferinţa

pe cer cu peniţa?

Şi dacă nu m-ai iubi...

m-ai putea urî?

Mi-ai putea spune

de faţă cu luna

şi cu a stelelor sclipire

că a ta iubire pentru mine

s-a stins?

Şi-atunci,

în momentul negru,

când eu ţi-aş spune sumbru

că te urăsc...

m-ai putea urî?

Bia are o poezie

Undone

Now that you`re gone

My heart is broken

You were the only one

Who made me smile

Who made me laugh

At last,who made me happy.

Finally I can say

That I`m in the dark

Nobody believes me

`Cause they don`t know

What is a

Broken heart.

Yeah,I can say all that you want!

I can say I was happy,`cause it`s true.

I can say I was loved,`cause it`s true.

I can say I was alive,`cause it`s true

I can say I loved you and I still do.

I`m going under,

Yes,I`m going down.

I`m going slow.

I`m sorry I can`t take you with me

To make you see

How awful I feel.

You`re happy

I`m dead.

That piece is gone,

Left the puzzle undone!

Addicted02 are şi ea un fic

Se numeşte „Une reine irremplaçable”, are până în prezent 2 capitole şi  rezumatul: „O poveste ce începe în Franţa şi se termină în Italia secolului 18. Ea nu-şi doreşte să conducă o ţară, nici măcar un rege fermecător care să o aleagă. Nu îi stă gândul decât la acel bandit cu ochii albaştrii, care i-a furat ceva la care ţinea foarte mult. Va recupera vreodată ceea ce îşi doreşte?” Îl găsiţi aici.

Continuări

A apărut capitolul 22 din El Matrimonio Cullen (ultimul capitol, fic-ul nu are epilog).

A apărut capitolul 6 din Cavalerii morţii.

A apărut capitolul 4 din Jurnalul unei vieţi colorate.

A apărut Epilogul din Quella destinata per te, nessuno la prenderà.

A apărut capitolul 2 din The Truth Behind The Dream.

A apărut capitolul 14 din Urmări şi consecinţe.

A apărut capitolul 23 din Foc şi Gheaţă.

A apărut capitolul 10 din Love Summer.

A apărut prima parte a capitolului 22 din °°ღ Our ﻉ√٥ﺎ is impossible °°ღ

A apărut capitolul 17 din Maybe you have a chance.

A apărut capitolul 26 din Învaţă-mă să iubesc.

A apărut capitolul 4 din Ţigara care arde.

A apărut capitolul 4 din Taina din umbră.

A apărut capitolul 17 din My Passion.

A apărut partea întâi a capitolului 8 şi partea a doua a capitolului 8 din Unele mistere mai bine rămân secrete.

A apărut capitolul 6 din The photographer.

A apărut capitolul 6 din One body, two heart beats.

A apărut capitolul 17 din Love is nothing, you are everything.

A apărut capitolul 8 din A Vision Stained With Red.

Andrea Gabriel – Kebi

Andrea Gabriela va juca rolul lui Kebi în Breaking dawn, partea întâi şi partea a doua. Kebi face parte din clanul egiptean, este partenera lui Amun.

Păcate

"Păcate" este scrisă de Judith Gould. M-a marcat foarte mult acestă carte, mai ales puterea personajului principal, care deşi a trecut prin atâtea lucruri într-un final a izbutit să-şi îndeplinească visul.

Aceasta este descrierea de pe coperta cărţii: "Nimic nu era prea mult pentru Helene Junot. Ajutată de frumuseţe şi inteligenţă, a întemeiat cel mai mare concern al revistelor de modă din lume. Helene însă nu a uitat niciodată ororile copilăriei, uciderea brutală a mamei, violarea surorii ei de către nazişti, şi anii de coşmar trăiţi în Franţa, ca orfan sărac. Este povestea unei femei îndrăzneţe care a avut curajul de a recurge la orice pentru a se răzbuna şi a ajunge în cele mai înalte cercuri ale puterii financiare, dar şi tăria de a renunţa la tot pentru iubirea de la care spera împlinirea vieţii. AMBIŢIE, DRAGOSTE ŞI RĂZBUNARE."

Acţiunea este foarte captivantă şi uneori foarte tragică, însă eu una nu am putut să o las jos din mână până când nu am terminat să o citesc. Trebuie să recunosc de asemenea că finalul m-a cam lăsat în ceaţă.

Aţi citit cartea? Voi ce cărţi ne recomandaţi?

Oana are şi ea un fan fic

Se numeşte „On a Cold November Night”, are până în prezent 2 capitole şi  rezumatul: „ Samantha West este cea mai detestată persoană din liceu. Toţi colegii ei o tratează urât, mama ei a încercat să o omoare, iar tatăl ei nu o credea când îi spunea că mama ei îi tăiase venele. Aşa că Samantha ia propblema în propriile mâini şi decide să se sinucidă. Într-o noapte rece de noiembrie, când afară era ceaţă Samantha iese la o plimbare -probabil ultima din viaţa ei. Iar când oportunitatea se iveşte, ea nu vrea să piardă nici o secundă. Se aruncă în faţa maşinii care se apropia de ea, dar nu moare. Însă acest accident îi schimbă viaţa pe vecie…ceva la care ea nu se aştepta.” Îl găsiţi aici.

Irina are un nou fic

Se numeşte Until the sun comes up, are până acum 1 capitol. Rezumat: Julia Carter se trezeşte dintr-un accident de maşină fără nici o amintire din trecut. Julia era o femeie iubită de mulţi dar urâtă de o duzină, era frumoasă, inteligentă, o bună femeie de afaceri dar când se trezeşte totul în jurul ei e ca o foaie albă A4 care trebuie scrisă.

-Domnişoară Carter cum vă simţiţi?

-Carter? Numele meu este Carter?

-Julia Carter! Îmi raspunsese un bărbat îmbracat în alb.

-Ce caut aici?

-Aţi avut un accident! Acum încercaţi să vă odihniţi! Spuse el zâmbindu-mi în timp ce ieşea din cameră.

După ce ieşii din camera am luat telecomandă de pe bufet şi am dat drumul la televizor.

“Femeia de afaceri Julia Carter a avut un grav accident de maşină, corpul ei încă nu a fost găsit dar se speculează că familia ascunde trupul într-o clinica particulară. Domnişoara Carter este şi acum căutată după 3 săptămâni de la accident, dacă aveţi informaţii sunaţi la numărul din partea stângă “

Am oprit televizorul total confuză după care am închis ochii, dar 2 voci mă făcură să fiu mai trează ca niciodată.

“-Doctore vreau să rămână aici pentru întodeauna, drogaţi-o dacă este nevoie şi dacă va face probleme scăpa-ţi de ea! spunse o femeie.

-Dar doamnă…!

-O să fiţi bine plătit”

Cineva mă vroia moartă dar cine?

Fără să stau pe gânduri m-am îndreptat spre fereastră, am deschis-o şi spre norocul meu eram la parter, am ieşit afară şi am început să alerg, nu ştiam cine sunt, unde sunt dar nu vroiam să mor.

Michael si Angel Jhonson sunt 2 fraţi care odată cu trecerea timpului au devenit aproape duşmani. Angel este un băiat arrogant, cu o mândrie ridicată mult prea sus, îi place să învârtă femeile pe degete, să le folosească după care să le arunce. Michael este mai liniştit, sau doar vrea sp parp aşa, gândeşte înainte să vorbească, mai ales dacă e în folosul lui, dar nu e aşa de diferit de fratele lui. Îi plac banii, distracţiile şi femeile dar ştie să ascundă asta, nu la fel ca Angel care nu se ascunde deloc. Iar când o femeie apare la mijloc fraţii ajung de la duşmani la rivali pentru inima fetei pentru care sunt în stare să se omoare unul pe celălalt ca să-I căştige inima.

Îl găsiţi aici.

Continuări

A apărut capitolul 21 din El matrimonio Cullen.

A apărut capitolul 4 din Hidden Love.

A apărut capitolul 6 din A vision stained with red.

A apărut capitolul 4 din What if.

A apărut capitolul 11 din Alejate De Mi.

A apărut capitolul 12 din The Street Law.

A apărut capitolul 17 din Vampire Heart.

A apărut capitolul 8 din After sorrow comes happiness.

A apărut capitolul 16 din My Passion.

A apărut capitolul 22 din Children Of The Damned.

A apărut capitolul 10 din Equinox.

A apărut capitolul 22 din Foc şi Gheaţă.

A apărut one-shootul Întunericu-i rece.

A apărut one-shootul Nimic nu este ceea ce pare a fi.

A apărut one-shootul El secreto de nuestro amor.

A apărut one-shootul Emmet will be Emmet.

Luyzutza are şi ea un fic

Se numeşte „The love is not imposible”, are până în prezent 16 capitole şi  rezumatul: „Bella este stewardesă, iar Edward un vampir care se va afla în acelaşi avion cu ea, fiind atras de sângele ei mai mult ca oricând. Ce se va întâmpla?? Va reuşi să fugă din acel loc?? Va reuşi să nu se mai întâlnească şi dacă o vor face cum va reacţiona Bella când va face legătura între toate secretele lui şi ale ei? ” Îl găsiţi aici.

A tradus şi one-shoturile: „Sex education with Emmett” îl găsiţi aici.

       „Edward's Lullaby” îl găsiţi aici.                           

       „Fantasy or reality” îl găsiţi aici.

O mică provocare scrisă de ea, care se numeşte „O lume ciudată” şi o găsiţi aici.

Continuări

A apărut capitolul 20 din El matrimonio Cullen.

A apărut capitolul 15 din My Passion.

A apărut capitolul 3 din Taina din umbră.

A apărut capitolul 10 din O iubire trădătoare.

A apărut capitolul 23 din Triunghiul dragostei.

A apărut capitolul 3 din I've lost myself.

A apărut capitolul 12 din A Fight,A Live,And A Love.

A apărut capitolul 6 din Vise spulberate.

A apărut capitolul 2 din What if.

A apărut capitolul 14 din Sunrise.

A apărut Epilogul din O dragoste sub acoperire.

Cupidon 22

-Iubituleee! Haideee! Pierdem trenuul! a strigat Cristal din hol, stand langa bagaje, si asteptandu-l pe Brian, sa iasa din baie.

-Imediat scumpoooo!a zis el tare, apoi dupa cateva secunde a iesit zambind. -Gata! Mergem? a zis luand bagajele in maini. Aveau noroc ca aveau de mers doar cinci minute pana la gara.

-Mergeeem! Muntee! Pazea ca veniim! au ras amandoi, au iesit, au incuiat, si au pornit spre gara. -Friiig! a spus ea incepand sa tremure. In cateva minute au ajuns la gara, si au asteptat trenul.

Dupa un drum destul de lung au ajuns la munte, acolo unde aveau sa-si petreaca vacanta de iarna, acolo unde el vroia sa o ceara de sotie.
-Ce draguta e cabanaa! a zis Brian venind in bucatarie, dupa ce facuse o inspectie rapida peste tot.

-E maree! a spus ea invartindu-se in mijlocul sufrageriei, si aterizand pe jos, unde era un covor pufos.. -Doua sapatamani aici! O sa fie supeeeerb! el a venit la ea, si s-a pus peste ea.
-Trei! a ranjit, si a sarutat-o. A inceput sa se sarute din ce in ce mai pasional,dar ea l-a impins usor cu mana, iar el a stiut ca trebuia sa se opreasca.
-Da... pana cand ne casatorim! a soptit el zambindu-i si sarutandu-o inca o data,

-Stiu ca... mna, e o conditie stupida.. dar, stii.. vreau sa fie ceva special. Promit ca dupa o sa recuperam tot timpul pierdut! a spus ea razand.

Brian a zambit, apoi s-a ridicat usor de pe ea, ajutandu-o sa se ridice.
-Ce zici? Mergem pe partie? a zis el chicotind.

-O conditie mai intai! l-a tras putin mai aprope de ea. -O ciocolata calda si un... pupic! s-a oprit in fata buzelor sale zambind.

-Si 10! a zis el zambind, unindu-si buzele cu ale ei. -Ciocolata calda luam de pe partie.

-Dap. Urcam cu telecabina! Urcam cu telecabina! si-a unit buzele cu ale lui, si au stat asa cateva secunde.

-Daca tu vrei...a zis el zambindu-i. -Hai sa mergem! a luat-o de mana si au pornit spre partie.

Intr-un sfert de ora, erau pe partie, asteptand sa ia o ciocolata calda. -Luam bilet sa mergem in varf, da? a spus ea cu placa de snowboard in mana.

-Orice vrei tu! a zis el zambindu-i.

Ea s-a intins spre el si l-a sarutat. Le venisera randul, au luat doua cani cu ciocolata calda, si s-au dus spre partie, sa cumpere bilet. Dupa 30 de minute, erau in varf. Zambeau, si se tineau amandoi de mana.

-O facem? a tipat ea, pt ca era multa lume si nu se auzea.

-daaa! a tipat Brian la randul lui, razand

-Te iubesc! A soptit ea si l-a strans de mana, si si-au dat drumul, coborand in acelasi timp pe partie, tipand.

Dupa multe ture,s-au hotarat ca ar cam trebui sa se intoarca la cabana,avand in vedere ca era deja noapte.

S-au dus la coada pentru telecabina, unde nu au asteptat foarte mult, pentru ca nu era asa de multa lume. Erau ultimii, si au nimerit singuri. S-au asezat amandoi spre aceiasi parte si priveau spre cer, imbratisati.

-E superb.. si sunt cu tine! a soptit ea, zambind.

-Suntem impreuna...si asa vom fii pentru o vesnicie! a zis Brian zambind-i, mangaindu-i usor parul. Dintr-o data, telecabina s-a oprit, ramanand suspendata in aer.
-Ce s-a intamplat? a zis ea speriata,prinzandu-l strans de mana

El s-a intors spre ea, si i-a soptit. -Nu te panica.. si nu te misca, te rog. s-a ridicat si s-a dus pana la usa. S-a uitat in jur.. era bezna, si doar ei erau in telecabina. S-a intors la ea, a luat-o de mana, si s-a apropiat de urechea ei. -Suntem.. blocati. a lasat o lacrima calda sa cada pe gatul ei.

-Poftimmmmm????? a tipat ea prinzandu-se de gatul lui. -Brian, cum adica blocati? De ceee??? a inceput sa planga in hohote.-Si acum ce facem? Cat vom fii aici?? O sa se faca frig.... ce ne facemm? Cat mai e pana jos? Nu putem sarii?

-Iubito... te rog. Iti promit ca o sa fim bine. O sa rezistam.. trebuie sa sesizeze cineva.. sunt aici. Calmeaza-te.. i-a sters lacrimile, dar altele isi faceau aparitia. Si-a scos telefonul, si a vrut sa sune. Nu aveau semnal. L-a bagat la loc, si i-a luat usor chipul in maini, si a inceput sa-i sarute obrajii, buzele, ochii, nasul.. sperand sa-i mai ia putin din teama.

-Iti jur ca nu ma voi mai urca niciodata intr-o telecabina! a soptit ea cu lacrimile pe obraji. S-au asezat amandoi pe jos, ca sa nu miste prea mult telecabina si au asteptat... au asteptat... dar nimeni nu venea dupa ei, iar frigul isi punea din ce in ce mai mult amprenta asupra lor. -Mi-e frig! a soptit Cristal adunandu-se langa iubitul ei El i-a luat mainile. Erau inghetate.

-Doamne! Unde ai tinut mainile astea? era ingrijorat. Daca ar fi putut, ar fi luat tot raul asupra lui, numai sa stie ca ea va scapa in viata. Mai aveau o singura solutie.. dar, nu avea cum sa o intrebe asta. Sigur, va spune nu.

-Brian... dar... mai exista o posibilitate de a ne incalzi! a zis ea incet, rosind. -Stiu ca... nu asta am zis... dar imi e prea frig! Pun pariu ca buzele imi sunt vinete... mainile imi sunt rosii, iar picioarele nu mi le simt... dar... ai putea sa... ma.. incalzesti tu... cu... sarutarile... tale.. a zis ea balbaindu-se. Ochii lui au sclipt, dar stia ca nu vor face nimic mai mult. S-a intors spre ea, si i-a zambit.

-Orice pentru tine, orice! s-a pus usor peste ea, si a inceput sa-i sarute buzele, in timp ce-i mangaia mainile, sperand sa i le incalzeasca. Intr-o fractiune de moment mainile ei, le-au tras pe ale lui peste sanii ei, fortandu-le sa ii maseze prin hainele groase. El a vrut sa comenteze, dar buzele ei nu i-au dat voie..

Au urmat alte atingeri, el i-a sarutat gatul, mainile au explorat corpurile, gemetele au fost prezente, iar placerea se pare ca poate fii de folos, atunci cand vremea poate sa atinga si -15 grade Celsius. Dar jocul le-a fost intrerupt de un elicopter, ce zbura deasupra telecabinelor. Cei doi s-au ridicat in picioare, dar prea brusc, provocand o miscare a telecabinei. S-a auzit cum ceva s-a rupt, iar cei din elicopter, i-au vazut si le-au facut semn sa nu se mai miste.

-Brian... a soptit Cristal speriata si inghetata -si de frig si de frica. -Te iubesc! l-a prins strans de mana puternic cu lacrimile pe obraz. In adancul inimii stia ca.. nu mai scapau vii de acolo... a inceput sa planga necontrolat. -Stii... vreau sa sti ca... ca esti cel mai bun lucru din viata mea si ca te voi iubii mereu, inidiferent unde voi fii! a simtit ea nevoia sa-i spuna..

-Shhh.. nu se termina aici! Nu poate sa se termina aici! a spus el, nu foarte convins, desi.. stia ca aici, vietile lor se vor incheia. A bagat mana in buzunar, dupa inel.. dar nu a gasit nimic altceva.. decat aer. S-a aplecat usor, dar au simtit cum unul dintre firele care sustineau telecabina, s-a rupt. Brian, a pus mana pe cutie, si s-a pus in genunchi. -Cristal Brown.. esti singura femeie care a reusit sa ma fac sa zambesc cu adevarat. Esti singura care mi-ai atins inima.. dorinta ta, a fost mereu dorinta mea. Inchide ochii, si gandest-te la miile de stele de pe cer. Una dintre ele, a fost cazatoare. Si uimtiro.. a cazut in viata mea. Te rog.. accepta ca simbol al iubirii noastre, acest inel. Accepta, si asa voi stii ca vei vrea sa fii cu mine, si dupa moarte! Te rog.. spune da. Amandoi aveau lacrimi pe obraji. Mainile celor doi tremurau. Ochii lui Cristal erau inca inchisi. Brian, s-a ridicat, si alt cablu s-a rupt. Au mai ramas doar doua, si poate doar cateva secunde. poate.. prea putine

-Brian... a soptit ea. -Viata noastra e pe punctul de a... se rupe... Dar vreau sa stii ca... acolo unde vei fii tu, voi fii si eu si mereu... mereu te voi iubi. Si... da! Accept sa fiu sotia ta!
Lacrimile le-au impanzit ochii... Cristal a luat cutiuta mica intre degetele sale si l-a imbratisat puternic, incepand sa planga mai tare. -Te iubesc! a soptit ea, dar nu au mai apucat sa faca ceva, pentru ca si cele doua cabluri s-au rupt, sub ochii echipei de salvare, care priveau neputinciosi cum acestia se transforma in... nimic.

Telecabina, a facut contact cu pamant, acum fiind doar niste fiare. Cei din elicopter, au anuntat Paza Montana..
-a doua zi-
Trupurile fusesera scoase din telecabina.. erau imbratisati.Cei doi au fost identificati, iar familiile au fost anuntate. Unul dintre cei care o scosesera pe Cristal, a gasit cutiuta cu inelul, la ea in mana. A zambit trist, a deschis cutia, si i l-a pus pe deget.
Asa s-a terminat o frumoasa poveste de dragoste. Nu risca.. fa azi, ce crezi ca maine ar fi mai bine! Fiecare secunda conteaza..

Cupidon 152

Nu-mi lasase nici-o alternativa, trebuia sa accept calatoria lui initiatica. Mi-am lasat capul pe spate, am inspirat adanc si l-am lasat sa ma plimbe printre nametii albi ce creau cadrul mirific.

*

Ma indrept spre trecut,

Abisul ma cuprinde

Si ea ma doreste mai tare ca focul.

***

Fata isi lua ghiozdanul in spate si imediat ce-si inchise cizmele de un negru imaculat iesi trantind usa. Se gandea ca macar o masina sa o astepte in fata blocului, dar strada era pustie.

Un timp merse incet, parca meditand la ceea ce ar fi vrut sa se intample, dar imediat ce realiza ca se apropia de munte grabi pasul. Aburii fumurii ieseau din gura ei precum un dragon chinezesc in luna aprilie, fapt care o facea sa se simta bine. Pentru un moment isi admira formele create de propria-i rasuflare, apoi se opri, sprijinidu-se de un pilon al podului.

Scarile erau multe, iar picioarele inghetate nu i se puteau subjuga mai mult decat o facusera pana atunci. Rasufland greu ajunse intr-un final sus, de unde privelistea se arata panoramica, atat de alba incat ai fi zis ca celelalte culori s-au pierdut dedesuptul zapezii.

Cand isi impinse picioarele pentru a fixa ceea ce oamenii alesesera cu o denumire aleatorie schiuri o rafala de zapada subtire si inghetata ii clatina parul moale.

Se ridica aproape tremurand si privi in jur – nu era nimeni.

Ajunse repede in varf, de unde putea admira intreaga partie aproape plina de oameni. Alesese pentru urcat un drum indepartat si uitat de turisti. Dar ea nu era una dintre ei, era o simpla localnica, o regina a ghetii.

In timp ce analiza cu atentie locul ce urma sa-i fie calea spre adrenalina si feerie, aceasi rafala de zapada o lovi putenic, provocandu-i parul la un adevarat razboi al zborului.

Privi de data aceasta in fata, unde un altul, si probabil cel care aproape o invelise in zapada mai devreme, cobora intr-o viteza uimitoare pe partia uriasa.

Se lasa si ea sa alunece intr-o goanna uimitoare spre poalele muntelui, si in curand il vazu stand asezat la marginea unui copac. O dara usoara de sange se vedea dinspre el la cativa metrii. Analiza cateva secunde ceea ce tocmai se intamplase, apoi aluneca lin spre el.

-Esti bine?

El se intoarse brusc, cu o fata crispata si spuse aproape soptind:

-Nu chiar, cred ca e rupt.

Ei ii iesi un sunte scurt si pitigaiat din gat, apoi isi scoase schiurile si se arunca langa el.

-Trebuie sa cobor pentru a anunta salvamontistii, rezisti cateva minute?
El dadu din cap apoi continua sa-si pipaie piciorul cu pricina.

Cand ajunse inapoi la el statea inconstient langa acelasi copac, iar salvarea si-a facut rolul atat de repede ca fata nici nu apucase sa-si dea seama ce se intampla.

Era o atractie puternica, era un magnet adanc infipt in inima ei ce o facea sa nu plece de langa el. Voia cu orice pret sa-l vada teafar din nou, voia sa simta fiorii zapezii aruncata de el.

O ora trecu repede, iar baiatul si fata stateau acum asezati unul langa altul intr-o cabana micuta de la baza partiei cu o ciocolata fierbinte in mana. Nu spusese niciunul nimic, dar parca ochii lor isi spusesera povestea demult.

-Eu sunt Mark.

Fata isi ridica ochii din paharul pe jumatate plin si rosi cand isi intalni privirea cu a lui. Mark isi scoase caciula turcoaz lasand la vedere un par blond, ravasit.

-Aliss.

-Mersi pentru tot, Aliss. Iti sunt dator.

-E in regula…

Aliss spuse ultimele cuvinte ca pe o soapta intunecata, iar el vazu lacrimile din coltul ochilor ei lasandu-se usor pe marginea obrajilor.

-Hei, esti bine?
-Scuze, ar trebui sa plec.

-Nu. De fapt, ce zici de inca o ciocolata?
Mark spusese cu o mare repeziciune ultimele cuvinte, iar ea se simti stingherita in preajma lui, si nu putut sa-l refuze. Cand ea aduse inca doua pahare cu ciocolata la masa, el isi intinse mana prinzandu-o strans si mentinandu-i-o in a sa. Ea il privi in ochi, aproape emotionata.

-Stii, nu mi s-a mai intamplat asta, dar parca…nu stiu, si tu simti ceva? Se intampla ceva?
Aliss se lasa pe scaun, lasandu-si mana intr-a lui.

-La ce te referi?
Ochii lui de un albastru intens stralucira in lumina farului unei masini, si se sprijini de ea pentru a nu aluneca in zapada.

-Deci, ziceai ca mergi cu 207?
-Da, e cel mai apropiat autobuz de blocul meu.

Mersera un timp in liniste, iar el, cu aproape jumatate de metro mai inalt ca ea parea mai mult un zeu in toata splendoarea sa. Umbra lunii se lasase peste strada semi-luminata, inducandu-I in lumea sa transfigurata.

-Aliss?

-Da?

Mark se opri, tragand aer adanc in piept.

-Stiu ca suna ciudat, dar…

-Stiu.

Ea il intrerupse intorcandu-se brusc cu fata spre el.

-Nu stiu ce se intampla, nu stiu cum, dar tu esti…

Isi privi ceasul, apoi continua sa vorbeasca.

-Mark, eu...

Cuvintele erau atat de greu de rostit cand atractia dintre ei era asa de puternica. Cumva, ceva se intamplase. Era un fel de dragoste, un fel de atractie, un fel de incluziune intr-o lume al carei freamat e pururea viu. Ea se apropie de el si isi puse mainile in jurul gatului sau, mangaindu-i incet fata. Parul lui blond se clatina in miscarea vantului, iar buzele lor se atinsera intr-un sarut de ghiata.

-Au!
Aliss se trase imediat, dar el nu-i dadu drumul.

-A fost doar o intepatura mica…din partea piciorului.

Aliss nu spuse nimic, continuand sa-i admire fata. Isi trecu degele prin parul lui, conturandu-i apoi spancenele, ochii, gura, si coborand spre gat.

-Cine esti? De unde ai aparut?
Ea nu spuse nimic, dar isi opri un sarut crispat pe buzele sale, apoi se pierdu in intunecimea padurii.

Cupidon 82

Dragostea e cel mai frumos lucru care poate exista pe aceasta lume. Te face sa te simti implinit ca si om, te face sa plutesti intr-o lume plina de vise, te rupi de realitate si te lasi atras intr-un joc fara scapare. O data ce si-a pus amprenta pe tine, nu mai poti scapa. Singurele cai de iesire sunt fericirea sau suferinta.

Eu am avut partea de cea de a doua. Nimic nu poate fi mai frumos decat fiorii primei iubiri, care te urca pe cele mai inalte culmi. Dar si impactul cu realitatea este dureros.

Imi aduc aminte si acum prima zi in care l-am vazut. Eu eram speriata, deoarece inca nu cunosteam pe nimeni la facultate. De cum l-am vazut mi-a atras atentia. Simteam ca are ceva special. Mai ales ochii lui caprui emanau o blandete din cale afara. Eram cu adevarat vrajita de ochii acestia si de zambetul sau.

„Buna. Eu sunt Lance. Cred ca o sa fim colegi. Pot sa stau langa tine?”m-a intrebat el precaut.

„Bineinteles. Eu sunt Chloe.”am spus incercand sa imi feresc privirea. Nu ma puteam uita la el fara sa rosesc.

„cred ca semestrul aceasta va fi foarte plictisitor. Doar uitandu-ma la harca de profesoara din fata noastra deja imi vine sa o iau la fuga.” Imi sopti la ureche cand a intrat profesoara.

Eu am inceput sa rad castigandu-mi o privire plina de repros din partea ei.

„Ai dreptate. Si tocmai cred ca m-am ales cu o restanta la ea.” Am adaugat eu imediat ce profesoara s-a intors spre tabla sa isi scrie numele.

„Poate nu... daca luam o furculita si o torturam, poate scapam... sau si mai bine ii turnam acid pe gat si scapam de gura ei.”spuse Lance cu un zambet angelic.

„Dar note tot poate sa puna, cred ca mai bine ii dam niste cianura si scapam cu totul de ea.”

„Bate palma colega. Sa stii ca imi place de tine. Esti amuzanta.” Comenta el, iar eu mi-am lasat instantaneu capul in pamant rosind. Comentariul lui imi facu inima sa zburde de bucurie.

Saptamanile treceau, iar eu ma indragosteam de el pe zi ce trece. Eram nedesparatiti. La cursuri impreuna, apoi la cafele, acasa non stop la telefon, iar sperantele mele incepau sa creasca. Ma gandeam ca poate el este cel pe care l-am asteptat dintotdeauna. Pentru mine era baiatul perfect: dragut, amuzant, un adevarat gentelman. Si din comportamentul lui imi dadeam seama ca nu ii eram indiferenta. Chiar si gelozia incepuse sa isi faca loc in „relatia” noastra. Simteam ca fierb cand vedeam ca sta de vorba putin mai mult cu o fata sau ca ii face complimente. Simteam ca o iau razna, dar ma abtineam. Nu aveam nici un drept asupra lui. In ciuda acestor lucruri totul mergea de minune pentru mine, asta pana intr-o zi.

Eram in parc bucurandu-ne de ultimile zile de soare cu restul colegilor, spunand bancuri si prostindu-ne. Cine ne-ar fi vazut nu ar fi spus ca avem 20 de ani. Lance tocmai se pregatea sa spuna unul din faimoasele sale bancuri cand i-a sunat telefonul.S-a uitat pentru o secunda la mesaj, apoi s-a ridicat de langa mine privindu-ma cu parere de rau.

„Imi pare rau sa va parasesc, dar nu pot sa mai stau.” Spuse zambind.

„Inca putin...”l-am rugat eu.

„Ce trebuie sa te vezi cu nevasta?” a intrebat in gluma unul dintre colegi.

„Cam asa ceva... cu iubita.Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Ma asteapta.” Facu cu mana si pleca.

Eu am ramas blocata. Cum adica avea iubita? De cat timp? De ce nu mai pomenise de ea pana acum? Si toate glumele noastre, si tot timpul petrecut impreuna nu insemna nimic?

Abia acum am inceput sa imi dau seama ca eu am fost singura care a interpretat gresit lucrurile. El ma vedea doar ca pe o amica buna. Niciodata nu s-ar fi uitat la mine in alt mod. De asta glumea si imi facea tot felul de apropouri.. ca si cum ar fi vorbit cu un amic, baiat...asta eram pentru el...

„Chloe, esti bine?” intreba o colega vazand ca sunt absenta de la discutia lor.

„da, doar ca mi-am amintit ca nu am terminat de facut proiectul pe maine.Trebuie sa plec si eu.” Le-am spus, plecand fara sa mai astept un raspuns din partea lor.

Acea a fost probabil ultima zi in care am fost mai apropiata de el. Pe urma am incercat sa pastrez o oarecare distanta. Nu mai stateam langa el la curs si nici in alta parte, nu ii mai raspundeam la telefon. Incercam sa il ignor pe cat de mult puteam. Si comportamentul meu fata de el s-a schimbat. Incepusem sa il jignesc „in gluma” , incercand sa il scot din sarite si in acest fel sa nu se mai apropie de mine. Si am si reusit.

„Ce ti-am facut? De ce ma eviti? Daca e ceva spune-mi... Daca te-am jignit fara sa vreau imi cer iertare.” Imi spuse el intr-o zi, luandu-ma departe de ochii celorlalalti colegi.

„nu am nimic. Ma port cu tine asa cum fac si ceilalti colegi. Sau ce, ei au voie sa iti spuna stupid si jerk si eu nu am voie.” Am intrebat incercand sa par detasata, dar cu greu imi pastram calmul.

„Treaba lor cum imi spun, dar nu vreau ca tu sa imi spui asa. Tu nu.” Spuse lipindu-ma de perete, cu mainile de o parte si de alta ale capului meu.

„De ce nu as avea voie?” am continuat eu.

„Nu vreau ca tu sa te comporti asa cu mine. Inainte nu erai asa.”spuse oftand.

„Nu, nu eram, dar lucrurile se mai schimba. Acum pot sa plec?” am intrebat nervoasa.

„de ce ma eviti? Stiu ca imi ascunzi ceva...Te rog spune-mi”

„Nu pot sa iti spun.Daca iti spun o sa fie si mai rau decat pana acum.” I-am spus lasand privirea in jos. NU puteam sa ii spun ca il iubesc, as fi parut o fraiera.

„nu poate fi atat de rau...Te rog. Acum m-ai facut curios.” Termina si se apropie mai mult de mine.

„Poate e mai bine sa iti spun. Asa vei pleca de langa mine.”

„Nu cred.” Zambi el

„Te plac. Ei bine am spus-o. Nu trebuie sa spui nimic. Stiu ca ai prietena, deci e ok. Nu vreau nimic de la tine.”

„Vezi ca nu a fost asa greu.” Spuse si zambetul ii se largi.

„Acum poti sa pleci si sa ma ignori.”i-am spus dandu-l la o parte.

„Fii serioasa. De ce as face asta? Hai la curs ca am intraziat.”spuse si ma lua de brat tarandu-ma la curs, unde ma aseza sa stau langa el. Eu am ramas masca. Nu ar fi trebuit sa imi spuna ca cel mai bine e sa pastram distanta? Ca el o iubeste pe prietena lui? El a spus doar fii serioasa. Ciudat... Poate ma considera o copila si de asta nu ma ia in serios, totusi nu stiu ce sa inteleg din rectia lui.

De atunci am continuat cum am fost la inceput, desi uneori eu am incercat sa pastrez distanta, el de fiecare data ma facea sa las balta ideile mele. Cel mai greu era de suportat distanta. Cand nu il vedeam cateva zile, si mai ales nici nu vorbeam cu el, si asta pentru ca eram eu incapatanata, imi venea sa plang non stop. Orice ce auzeam, orice vedeam ma ducea cu gandul la el. Si ma gandeam acum sigur este cu iubita lui. Pana la urma asa e si normal, doar au un an de cand sunt impreuna, dar asta face durerea mea sa fie si mai mare.

Nu stiu cata suferinta sunt capabila sa indur, dar se pare ca imi este mult mai rau atunci cand nu il vad, decat atunci cand il vad si ma chinuie cu zambetul si actiunile sale. Cateodata simt ca innebunesc, nestiind ce sa inteleg, dar de fiecare data imi spun ca el e interzis si desi inima mi se face bucatele, merg mai departe zambind, incercand sa salvez aparentele. Poate tine si la mine, poate nu, dar cred ca doar timpul va face lumina, sau poate ma va ajuta sa-l scot din suflet.

Oricum ar fi, dragostea e frumoasa, ne face sa fim mai buni, chiar daca suferim mult din cauza ei. Nu trebuie sa o alungam din sufletul nostru, ci trebuie sa o primim cu inimile deschise, acceptand tot ce ea are pregatit pentru noi, pentru ca dupa suferinta trebuie sa vina si fericirea. Si cu cat suferinta va fi mai mare cu atat si fericirea va fi mai completa.

Cupidon 666

Incerca sa-si ia zborul spre ceruri, acolo unde ii este locul, dar aripile ii erau frante… A indeplinit atatea misiuni pe Pamant, dar rautatea oamenilor nu i-a permis sa ramana… Cazand in genunchi, a strigat spre Dumnezeu sa o ia inapoi.

-Acum esti in ceruri si nu mai simti durere, dar oamenii au nevoie de tine. Priveste… in fiecare colt al lumii exista rautate, dar daca nu o invingi, cum sa asterni iubirea peste oameni?

-Daca ma intorc printre ei, voi pacatui si eu.

-Nu! Vei sti cum sa te descurci. Acum intoarce-te si implineste-ti misiunea.

Spunand aceste lucruri, Dumnezeu i-a vindecat aripile si i-a dat infatisarea unei fete.

Ajunsa inapoi pe Pamant, plimbandu-se pe o alee cu trandafiri si iasomie, se gandea la ce urma sa faca. Era convinsa de faptul ca oamenii sunt fructul suferintei si ca, in ciuda acestui fapt, Dumnezeu ii iubeste.

Soarele cadea in asfintit, iar ea era obosita.Trupul de om nu-i permitea sa zboare deasupra orasului, asa cum facea pana acum, avea nevoie de odihna.

Dar un sentiment ciudat a impins-o sa-si indrepte pasii intr-o anumita directive… Ingrijorata de bataile prea rapide ale inimii, grabi pasul. Se opri, insa intr-un loc luminat numai de stele si de luna. Nu-l mai vazuse, era liniste.

-Ai venit, in sfarsit! Se auzi o voce.

Speriata, facu un pas inapoi, dar se ciocni de cineva. S-a intors brusc si a deslusit in lumina palida a lunii un chip de baiat.

-Te astep…tam… spuse baiatul incurcat, realizand ca nu vorbeste cu persoana pe care o astepta cu adevarat.

-Nu inteleg, spuse fata, eu nu te cunosc.

Dupa cateva secunde de incremenire, baiatul raspunse:

-Eu… imi cer mii de scuze daca te-am speriat, am facut o confuzie. Fara sa realizeze ca o luase de mana, o privi in ochi:

-Am crezut ca esti persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Ce faci singura, noaptea? Hipnotizat parca de frumusetea ei- caci Dumnezeu ii daduse chip de fata, dar ii lasase frumusetea de inger.

-Nu as sti sa explic… Chiar nu inteleg cum am ajuns aici, dar ar fi mai bine sa plec.

Isi retrase mana din prinsoarea lui si dadu sa plece. Insa baiatul o prinse din nou de brat si-i spuse:

-Nu! E noapte si esti singura, lasa-ma sa te insotesc.

-Nu e nevoie, ma descurc.

-Te rog, nu-ti voi face niciun rau, ii spuse, privind-o cu un zambet trist.

Atunci, fata a acceptat sa fie insotita.

-Numele meu este Max, ii spuse baiatul dupa o lunga plimbare in tacere. Pot sa stiu numele tau?

-Eu sunt… ma numesc Adele… si, brusc s-a oprit. Aici ne despartim, voi continua singura, si a plecat inainte, fara sa-si ia ramas bun.

-Sper sa ne mai intalnim! Ii strigase baiatul, dar ea era prea departe ca sa auda.

Dimineata a surprins-o meditand la ceea ce i se intamplase seara trecuta. Isi amintea momentul in care acel baiat o prinse de mana. Nu-si putea explica sentimentele pe care le avusese, si, parca le resimtea gandindu-se la acest lucru. Dar isi aminti ca are o misiune de indeplinit si incepea sa se gandeasca la viitor. Insa era mereu agitata. Oricat ar fi incercat, ea se gandea tot timpul la Max. Desi nu-i vazuse bine chipul, ar fi putut, cu siguranta sa-l recunoasca. Se intreba, fara sa-si dea seama daca il va mai intalni.

Dupa cateva zile se indrepta spre aleea ei preferata, cea cu trandafiri si iasomie. Era un loc linistit, luminat ziua de razele aurii ale soarelui si noaptea de firicelele de raze argintii ale lunii. Ii placea atat de mult locul acesta… o ajuta sa-si imagineze cele mai frumoase moduri de a-I face pe oameni fericiti. Apa cristalina a izvorului ce se ondula alene pe marginea aleei si fluturii viu colorati ce roiau in jurul ei o faceau sa uite de griji.

Si atunci… il zari… vroia sa-l salute, dar a intors spatele sa plece. Prea tarziu insa… o vazuse si el si porni pe urma ei pana a ajuns-o:

-Adele, stai! Striga baiatul uimit de fericire.

Fata s-a intors si i-a zambit:

-M-ai recunoscut, desi mi-ai vazut chipul numai in lumina palida a lunii…

-Ai stiut ca sunt eu, desi mi-ai vazut chipul in aceeasi noapte, i-a spus baiatul in timp ce ea pleca capul, rosind, dar pastrandu-si zambetul ce-I lumina fata.

-Da… ce faci aici?

-Nu locuiesc departe, iar acesta e locul meu preferat. Cata liniste, cata viata intr-un loc rupt de realitate, ii raspunse baiatul.

-Si eu imi petrec timpul aici, cum de nu te-am vazut?

-Poate ca Dumnezeu a vrut sa ne reintalnim aici.

Auzind numele lui Dumnezeu, Adele s-a speriat, amintindu-si ce I-a spus inainte sa se intoarca pe Pamant.

-Ce s-a intamplat? O intreba baiatul.

-Nimic important, minti ea, trebuie sa plec, iarta-ma!

-Nu pleca, te rog! Te-am cautat intr-una zilele astea si acum ca te-am intalnit, pleci? Ramai. Pot sa te ajut.

Fara sa-si justifice fapta, o stranse la piept imediat ce a vazut ca fetei ii cazuse o lacrima pe obraz… Prima ei lacrima… Se simtea de parca ar fi... om.

-Nu, nu poti, raspunse fata, lasandu-se cuprinsa in bratele lui.

-Incearca, nu vei sti daca nu-mi spui.

-Abia te-am cunoscut si simt ca te cunosc de o viata intreaga… dar nu e bine… am incredere in tine, dar nu pot sa-ti spun…

-Bine, dar te rog, nu pleca…

Cu un zambet trist, fata il lua de mana si mersera pe iarba la umbra unui copac.

-Iti multumesc ca ai ramas cu mine. Imi era teama ca iar vei pleca si nu te voi mai gasi.

-Iti multumesc ca m-ai inteles, raspunse fata, plecand capul.

Si-au petrecut toata ziua stand de vorba, cunoscandu-se mai bine. Seara trebuia sa-si ia ramas bun.

-Nu va mai fi nevoie sa ma cauti, spuse fata zambind, eu vin aici mereu.

-La fel pot spune si eu, ma vei gasi aici de fiecare data.

Cand Adele a vrut sa plece, baiatul o opri si o saruta, fara sa-si explice acest fapt. Fara sa spuna nimic, fata a fugit plangand.

-Doamne, de ce m-Ai trimis inapoi pe Pamant? Acum am pacatuit si eu… nu mi-am indeplitit misiunea, Te-am dezamagit… m-am indragostit…

Dar Dumnezeu nu i-a raspuns. Crezand ca S-a suparat, Adele a inceput sa planga pana a adormit.

-Nu ai pacatuit, nu m-Ai dezamagit, dar ti-ai indeplitit cu bine si ultima ta misiune… auzi o voce in somnul ei. Adevarata ta misiune a fost sa inveti sa iubesti oamenii, nu sa-i faci sa se iubeasca intre ei. Prin dragostea ce i-o porti acelui baiat ai incheiat misiunea si ai devenit om inca din clipa in care i-ai vorbit…

Si s-a lasat liniste. Cand s-a trezit, fata stia tot ce nu aflase despre Adele.

Fericita, vroia sa se plimbe. In acelasi loc, sub acelasi copac, o astepta Max. Aproape ca nu indraznea sa se apropie. Avea emotii.

-Buna, ii spuse, in cele din urma baiatului.

El o vazuse venind si o astepta in piciore.

-Buna, raspunse.

-Stiam ca te voi gasi in acest loc, spuse zambind.

Baiatul pleca capul. Profitand de aceasta ocazie, Adele il stranse ambele maini si, privindu-l in ochi, ii spuse:

-Iti multumesc ca ai aparut in viata mea!

Atunci el o lua in brate si ii soptise, cu o usoara vibratie in voce:

-Te iubesc… inca din prima clipa, de cand te-ai ciocnit de mine, am simtit ceva ciudat.

-Tu m-ai invatat sa iubesc, datorita tie am realizat ca nu toti oamenii sunt la fel. Intr-un timp atat de scurt mi-ai castigat iubirea…

-Esti atat de frumoasa… Tu esti ingerul meu pe care mi l-a trimis Dumnezeu…

-Nu, nu mai sunt ingerul tau, spuse fata cu un zambet trist, acum sunt fata pe care o iubesti si care te iubeste...

De atunci, se intalneau in fiecare zi. Se iubeau enorm, iar dragostea lor domnea asupra acelui loc cu trandafiri si iasomie…