Concurenta nr.2: Andreea

                                               Only a heartbeat

-Si este superba .Cred ca o s-o port la petrecere  ,tu o sa vi nu-i asa Sophy ?

-A ce ?

-Iar nu ma asculti ?Pe unde iti umbla mintea ?
-Scuze ,Kate ,scuze dar nu imi sta mintea chiar acum la petrecerea lui Maya .

-Dar este sambata si tu esti invitata !Nu ai cum sa ratezi o astfel de pretecere .Aici este vorba de Maya .Maya!Stii si tu cat de sofisticata este Maya .

Stiam ca daca aveam sa ma mai impotrivesc mult timp ,o sa consum oxigen degeaba .Cu Kate nimeni nu o scoate la capat.

Aveam prima ora biologie si nu imi dadea deloc pace gandul ca il voi intalni pe el ,din nou .Cum se intampla in fiecare zi de vineri .Prima ora aveam biologie iar eu am fost repartizata cu el ,trebuia sa stau in banca cu el ,sa lucram impreuna la proiectele care ni se dadeau ,sa fim o echipa la ora de biologie .

El este un ...oh da un baiat superb dar atat de complicat si ciudat .Da asa l-ar considera cineva care nu il cunoaste ,in cazul meu il cunosc .Sper eu bine ,nu destul de bine nu am cum sa il cunosc destul de bine .Descoperisem ca baiatul cu ochii negrii ,adanci si misteriosi ,cu ten palid si par aramiu si valvoi care nu statea o clipa locului ,nu era ceea ce parea.El mi-a salvat pielea .Si aici nu vorbesc despre tema la biologie pe care am uitat sa o fac ,iar el mi-a imprumutat-o pe a lui .Nu aici, vorbesc despre viata mea care era la un pas de a se destrama complet .In  momentul asta as fi zacut bine mersi intr-unul din tomberoanele din Seattel sau intr-un cosciug ,adnac ingropat in pamant sau nu as mai fi existat deloc .Poate ca nu s-ar fi saturat doar sa ma omoare ,cine stie ce voia sa faca cu mine ?Poate ca nu s-ar fi saturat doar de sangele lui ,poate ma voia cu totul .Nu le stiam lumea ,placerile si tot ce am citit despre ei par a fi doar niste mituri ,inventii poate ca nimic din ce scrie pe internet despre ei nu este adevart . Eu doar mergeam linistita pe o strada din Seattel ,inapoi la matusa  mea in aparatament cand am fost trata prin toate santurile si chinuita in ultimul hal ,dar a aparut el .Mi-a spus mie sa fug ,am fugit iar el a ramas acolo cu acel monstru .Cand ajunsesem la masina mea voiam sa ma intorc inapoi dupa el  ,dar sangeram exagerat de mult .Daca aveam noroc sa ajung la matusa mea inca vie atunci era bine .Dar el ?Ce se va intampla cu el ?Nu am dormit o noapte intreaga cu gandul ca el ar putea sa fie mort acum ,iar toate astea s-au intamplat numai si numai din cauza mea.A fost un noroc chior pentru mine ca el sa se afle pe acea strada in acelasi timp in care eu eram atacata .Credeam ca  a doua zi aveam sa ma duc imbrcata in negru in biserica ca sa imi iau la revedere de la eroul meu si de la cel de care ma indragostisem pe ascuns .Dar nu a fost asa .Nu auzisem nimic despre el un weekend intreg dar cand am fost luni la scoala el era in cantina ,in coltul lui intunecat si singur .Era un baiat frumos ,exterm de frumos ,multe fete erau topite dupa el dar el nu baga pe nimeni in seama .Cand m-a vazut m-a privit si mi-a zambit ,Eram cu Kate atunci si va imaginati a facut ca in filme .El luptase cu acel monstru ,i-a facut fata .Este si el la fel ca si acel monstru ?La fel ca si acel  vampir?Este un vampir ?Nu l-am intrebat ,nu am mai interactionat cu el de atunci iar el nici macar o privire nu mi-a mai adresat .Durea dar ...ce as fi putut sa fac eu?
Ah viata mea era perfecta asa cum mi-am dorit intotdeuna dar cand a aparut el viata mea a fost data peste cap .Si totusi nu ma plang .Viata mea plictisitore dar perfecta,  frumoasa ,asta pentru ca era plictisitoare ,se transformase intr-una plina de aventuri .Iar daca stau bine sa imi amintesc nu aia a fost prima data cand mi-a salvat viata .Ma plimbam prin padure ,pe langa o prapastie mare dar impresionanta ,eram curioasa .Insa cine a spus vorba aceea "Curiosii mor repede" mare dreptate avea .Era sa alunec pe una din pietrele de pe margine dar nu am cazut asa cum ma asteptam ,el ma prinsese ."Esti un magnet pentru pericol ." imi spusese el .

-Eu ma duc la ora ,Kate .Ne vedem in pauza de pranz.

-Ok .

Ma imbratisa si pleca catre ora ei .Eu aveam biologie .Cand am intrat in clasa da era si el acolo ,mereu era primul la orice ora pe care o avea cum mine .Mereu l-am vazut primul desi eu vin cu 10 minute mai devreme ca sa nu intarzii .Am luat loc langa el si simteam cum cineva ma priveste insistent .Asa era fiecare ora cu acel sentiment ,insa de fiecare data cand priveam in dreptul lui el era atent la ora sau la altceva nu la mine .Abia am rezistat impulsului de a ma uita in dreptul lui ,insa proful de biologie m-a salvat cand a intrat in clasa .

Ora incepuse destul de bine .Profesorul ne-a spus despre bolile care pot fi detectate prin diferite moduri ,unul dintre acestea fiind bataile inimii .Normal cand o inima nu iti bate cum trebuie ca ai o problema .El ne-a prezentat bolile si ne-a spus ca astazi o sa ne ascultam inimile .A vorbit mult ,iar spre sfarsitul orei a zis ca nu mai avem timp ca toti sa isi verifice ritmul cardiac ,o sa aleaga doar doi .Am privit catre colegul meu de banca care era afundat iun desenul lui .Imi puteam da seama ca desena o fata dupa parul lung pe care il desenase si corpul ei ,fata nu ajunsese sa o termine .

-Sophy Fields.-mi-am auzit numele si am sarit din scaun ca arasa .Fusesem aleasa pentru acel mic experiment .Proful imi dadu stetoscopul apoi se uita lung prin clasa dupa un partener.-Si....Edward McGregor .

Mi-a picat fata cand i-am auzit numele .Edward nu era atent la profu' care de obicei nu il baga in seama ,mai mult ca sigur ca nu se astepta sa il aleaga pe el .Fara tragere de inima isi parasii sacunul si venii langa mine .Profesorul cum mi-a inmanat mie stetoscopul eu am fost prima .Trebuia sa ii ascult inima .Era ciudat ca el se tot foia si isi tot cerea scuze ca vrea la baie .Profesorul insa nu l-a lasat spunandu-i ca mai sunt doar 10 minute si iesim de la ora .Resemnat astepta ca eu sa ii ascult inima .M-am apropiat de el si i-am pus instrumentul la inima .

Am ramas socata ,nu se auzea nimic .Absolut nimic .M-am uitat la el cu ochii speriati .

-Domnule McGregor ar trebuii sa te desfaci la camasa ca domnisoara sa poata sa asculte mai bine .

Ce sa ascult ?Nu se auzea nimic .

-Acest stetoscop este nou ?-am intrebat ca o aiurita .

-Da .

Am procedat la fel ca si inainte dar tot nimic .Edward avea pieptul rece si tare ca ...gheata .O   piele atat de fina si de palida ...Iar bataile inimii sau plamanii ..nu se auzea nimic .Era o liniste mormantala in clasa .I-a facut fata monstrului care voia sa ma ucida .Credeam ca este ca el .Este un vampir .Bataile inimii inexistente imi dovedesc acest lucru .Voiam sa renunt ,nu voi auzii niciodata nimic cand ...am auzit ...o bataie .Una singura !Am pus mana pe pieptul lui ,voiam sa mai aud o bataie ,de ce doar una singura ?M-am uitat la el iar el parea la fel de surprins ca si mine .

-Totul este in regula domnisoara Fields?

-Da ..-am spus balbaindu-ma groaznic in continuare .Bataile  ini...inimi lui sunt ...sunt in ..sunt in regula .Nu sufera de nici o boala .-am soptit incet .

Eram in stare de soc ,baiatul pe care il iubeam era un mort ,un mort viu si totusi asta nu ma indeparta cu nimic de el ,ma facea sa il plac si mai mult .Dar nu stiam cum v-a intelege asta .Asa ca am luat gheozdanul si am iesit din clasa .Mergand cat de repede se putea ,am simtit o mana rece cum ma prinde de incheietura si imi spune :

-Stai, trebuie sa vorbim .

Viata mea aparent simpla ,era de fapt atat de complicata .Viata mea parca era o melodie ,o melodie lenta cantata de Taylor Swfit .O melodie care era linistita dar care spunea lucruri grele ,lucruri adevarate ,luncrurile incurcate din viata mea .

Cineva a zis "Viata este precum o melodie frumoasa ,numai versurile sunt o incurcatura !" iar cu asta eram de acord .Cum voi scapa eu din incurcatura in care m-am bagat cu Edward ?

Concurenta nr.1: Peach29

 Un miracol

  Intr-un fel, natura e dreapta. Ia si da.
    Pe mine m-a lasat in primii zece ani de viata sa ma pot bucura de viata, de toate simturile normale, dar, mai ales, mi-a dat darul de-a simti muzica.
    Pentru mine, melodia era ceea ce conta. Versurile erau doar niste cuvinte. Incercam, din rasputeri atunci cand vocea cantaretului se incapatana, sa fac abstractie de ele, sa aud doar linia sonora.
    Poate tocmai de asta, inca de la trei ani, am inceput sa fac vioara, pian, nai si harpa. Erau instrumentele inimii mele.
    Dar natura a vrut sa se revanseze …
    Imi daduse prea multe. Asa ca, la inceputul clasei a IV-a am facut o infectie la ochi. Infectie care, in ciuda tuturor tratamentelor, a dus catre sfarsitul meu: orbitul.
    Nu stiu ce-a fost mai rau: pierderea culorii vietii, pierderea prietenilor sau batjocura copiilor.
    Macar, imi ramanea muzica. Si odata cu ea, simtul tactil, auditiv si olfactiv ce s-au dezvoltat.
    Mi-a fost greu. Foarte greu. Eram invatata, desi eram mica, sa fiu independenta, sa nu depind de nimeni mai mult decat era strict necesar. In schimb, aflata in noua situatie, nu numai ca trebuia sa depind cu totul de cei din jur, dar trebuia sa o iau de la inceput.
    Trebuia sa invat sa ma misc, sa citesc de pe carti special create pentru noi, cei cu probleme, trebuia, practic, sa invat sa traiesc.
    Dupa aproximativ trei ani, timp in care a trebuit sa ma obisnuiesc, am primit-o pe Lesha. Era o catelusa superba, dupa cum imi spunea toata lumea, dar ce era cel mai important pentru mine, era blanda cu mine, fioroasa cu cine incerca ceva impotriva mea, si astfel mi-a devenit mai apropiata decat oricine.
    Am reusit, cu timpul, sa ma adaptez. Pasiunea mea, muzica, si Lesha au fost cele care m-au tinut la suprafata.
    Parintii mei, rudele, doctorii, toti au incercat, au cautat un leac, ceva care sa-mi redea vederea. Dar au esuat. De fapt, nici chiar cauza pierderii nu se cunostea in totalitate.
    Astfel mi-am petrecut zece ani din viata, bajbaind prin bezna, incercand dimineata de dimineata sa gasesc un motiv pentru care sa ma trezesc.
    La 19 ani, acest motiv a aparut sub forma copiilor de la centru.
    Erau copii saraci, dar care-si doreau sa se ridice. Iar eu ii puteam ajuta, invantandu-I ce stiam mai bine: muzica.
    Din cand in cand fredonam. Uneori cuvintele se intelegeau, alteori doar le inganam. Si astfel, am primit intrebarea de la un copilas de vreo opt anisori, ce studia naiul:

-Dar de ce nu canti niciodata cu vocea?

-Pentru mine, cuvintele nu au sens si nici importanta. Sunt doar o incuractura. Muzica este cea care conteaza.

   Zilnic, ma duceam cu Lesha in parc. Eu stateam pe o bancuta, la umbra, caci fetita mea avea mereu grija de mine, si ii aruncam mingea.

    Era o zi de mai, o zi nici torida, precum cele din iulie, dar nici rece, cum sunt cele de martie. Era una din putinele zile pe care le poti numi perfecte.

    Stateam pe bancuta obisnuita, ascultand sunetele din jurul meu.

    Cativa copii se jucau, altii cantau, pasarile din copaci se intreceau in maiestria trilurilor. Cainii se alergau, pisicutele mieunau. Era mirific.

    Lesha mea luase o pauza de la minge, iar eu mi-am scos cartea si am inceput sa citesc. Simteam privirile oamenilor atintite asupra mea, dar déjà puteam prea bine sa ma detasez de ei.

    Dintr-odata, am auzit latratul Leshei. Iar ea latra doar daca cineva se apropia de mine si nu era tocmai o persoana draguta.

    M-am ridicat, cartea cazand pe jos. Nu aveam nici bastonul la mine. Dupa mult timp, ma simteam nesigura si neajutorata.

    Am facut cativa pasi, inspre locul unde catelusa latra. Dar apoi, am cazut.

    Am auzit-o pe Lesha alergand. Dar ma lovisem si de data asta doar ea nu era suficienta. Pentru o clipa, ea incepu sa maraie. Apoi am auzit un “Calm fetito” si doua maini calde ma atinsera.

-Esti ranita? Ma intreba o voce de barbat.

-Da, nu, nu stiu, asa cred, ma doare. Nu prea pot vedea.

-Oh, scuze. Usor, asa, ai grija, gata.

 Fiind in picioare, mi-am dat seama ca ceva cald mi se prelingea pe picior. 

-Sunt lovita la picior, nu-I asa? am oftat eu.

-Da, si am putut simti zambetul lui. Dar te rezolv imediat.

-Si cum ai de gand sa faci asta? Am intrebat sceptica. Nu cred ca umbli cu trusa medicala dupa tine in parc.

-Nu, dar o am in masina. Care e foarte aproape. Poti sta cuminte 2 minute?

-Am sa ma straduiesc.

    S-a ridicat si i-am auzit pasii indepartandu-se.

Hei, Lesha, e un om bun? Am intrebat eu catelusa, scarpinandu-o pe dupa urechi. Ce-ai facut, fetito?

    Ca raspuns, ea scheuna si-mi linse mana.

-Eu sunt Christian, apropo, spuse el dupa ce se aseza in fata mea, si i-am simtit respiratia racoritoare pe pielea mea goala. Acum o sa te cam doara, zise cu o unda de tristete in voce.

-Doar pentru ca nu pot vedea, nu inseamna ca am stat intr-o bula de aer. Cu asta am vrut sa spun ca stiu ca o sa ma doara, daca ai de gand sa dai cu ceva pe ea, am zis afisand un zambet inocent si l-am auzit chicotind.

-Scuze, greseala mea. Dar pentru o nevazatoare esti chiar foarte …

-Normala?

-Cam asa

-Auch, am soptit, in timp ce el dadea cu dezinfectant. Chiar ustura!

-Eu ti-am zis.

-Merci. Nu trebuia. Lesha ma putea duce acasa in maxim 20 de minute, avand in vedere ca probabil as fi schiopatat.

-Ce poate fi mai placut pentru un doctor daca nu sa ajute ranitii?

-Hmm, poate sa nu mai existe raniti?

-Asta déjà ar fi un miracol. Asa, acum sa te pansez.

-Esti doctor? Ce fel de doctor?

-Oftalmolog. Cercetator. 

-Soarta. Daca afli vreodata vreun leac, anunta-ma.

-Atata incredere ai in mine?! Facu el pe ranitul. 

-Nu te cunosc, deci nu poate fi vorba de incredere. Dar iti sunt recunoscatoare.

-Si ti-ai arata recunostinta acceptand sa-ti iau un suc? Acum se ridicase.

-Nu ar trebui ca eu sa te invit pe tine? Am intrebat punand mana usor pe bandaj, apasand incet si strambandu-ma.

-Va trece in vreo doua saptamani. Asta e un da?

-Atata timp cat te crezi in stare sa mergi langa o oarba care mai si schiopateaza, e un da.

-Grozav! Se entuziasma el.

    S-a ridicat si m-a ajutat si pe mine. Lesha alerga fericita in jurul nostru. Era prima oara cand catelusa accepta pe cineva atat de usor.

    In acea zi, mi-a luat un suc si ne-am plimbat prin parc, vorbind in mare parte despre el, si amintind doar in treacat despre pasiunea mea, muzica.

-Cum poti? Adica, cum poti fi atat de vesela, bine-dispusa, atat de neafectata de problema ta?

-Am incetat sa o mai vad ca pe o problema. Pana la urma, am primit altele in schimb. Viata e frumoasa, doar ca pe parcursul ei apar si incurcaturi. Ca muzica si versurile, am zambit.

    Dupa-amiaza tarziu, mi-am luat ramas-bun si am plecat spre casa fiind sigura ca nu-l voi mai intalni vreodata.

    Seara, le-am pomenit alor mei despre el, ca despre o intamplare oarecare. Acum, totul era ca inainte.

    A doua zi, in timpul cursurilor de la centru, Lesha a inceput sa latre vesela.

-Ai plecat fara sa-mi spui cum te cheama, sopti o voce, si am simtit mirosul florilor.

-Freya. Numele meu e Freya.

-Superb.

-Cum mai gasit?

-Cand vrei ceva si ai chiar si un detaliu, nu e asa greu.

-De ce?

-Pentru ca-mi place felul tau de-a fi si vreau sa te ajut.

-Asta au incercat o gramada de oameni in ultimii zece ani. Dar n-au reusit.

-Eu voi reusi. Intr-o zi, iti voi da vederea inapoi! Spune-mi, de ce nu canti si din voce? Mi-au spus copilasii ca ai o voce de inger.

    Eu am inceput sa rad.

-Pentru asta, iti voi raspunde cu citatul meu preferat. Apoi, va trebui sa astepti pauza.

-Sigur.

-“Viata este precum o melodie frumoasa …

-… numai versurile sunt o incurcatura.”. ma completa el.

-Hans Christian Andersen. Iar acum, va trebui sa ma lasi sa-mi termin ora.

-Sigur, profa.

   Din acea zi, am inceput o etapa noua si plina de lucruri necunosute. Rare erau zilele cand nu ne vedeam, desi in situatia data este cam ironic spus.

    Nefiind fortat sa munceasca pentru a se intretine, caci avea o mostenire destul de consistenta, s-a putut dedica trup si suflet bolii mele.

    Nu credeam ca am leac, si nici nu ma mai deranja. Erau momente, multe, in trecut, cand imi doream sa mor, cand as fi dat orice sa-mi recuperez vederea. Singura curiozitate acum era cum arata  cel alaturi de care ma simteam atat de normal.

    Dar mi-am dat seama ca, de fapt, nici nu conta.

    Dupa mai mult de cinci ani de cand l-am cunoscut si dupa 16 ani de cand ma taram prin intuneric, am intrat in sala de operatie, iar doua saptamani mai tarziu, cand mi-au fost date jos bandajele de la ochi, am vazut, pentru prima oara, ceva mai mult decat negru sau rosu.

    Vedeam umbre la ineput, dar cu cat timpul trecea, eu vedeam mai bine.

-Mi-ai zis candva ca viata e frumoasa. Tu mi-ai aratat si demonstrat asta.

-Aveai nevoie doar de un impuls. Ti-ai scris singur propriile versuri.

-Dar pentru muzica am nevoie de tine.

-Iti multumesc ca mi-ar redat culoarea.

-Iti multumesc ca mi-ai redat bucuria de-a trai. Vrei, acum, sa-mi dai raspunsul?

-Da, vreau sa fiu iubita ta, sa fiu a ta trup si suflet.

    M-a luat in brate si m-a invartit. Eram in salon, doctorii si asistentele treceau pe coridoare uitandu-se ciudat, dar nu-mi pasa.

    In sfarsit, versurile vietii mele incepeau a se potrivi cu melodia.    

Rămas bun, dulce copilărie!

Timpul trece şi cu el trec şi momentele importante din viaţa noastră...timpul nu ne iartă niciodată. Dacă ar exista vreo modalitate să dau timpul înapoi, aş face-o fără să mă gândesc de două ori...am atâtea momente pe care aş vrea să le retrăiesc şi să savurez din plin clipele petrecute cu unele persoane. Să pot să fiu din nou aceeaşi copilă naivă, inocentă şi mereu visătoare care îşi crea propria lume în jocuri, o lume în care nimeni nu îi putea face rău şi în care orice se putea întâmpla, în care miracolele existau şi răul nu îşi avea loc. Mi-ar plăcea să am din nou vârsta şi mintea din perioada în care jocurile erau singurul lucru care avea sens cu adevărat, când nu-mi păsa cine erau persoanele cu care mă jucam şi când puteam să mă supăr şi să mă joc cu acea persoană fără să mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, lucrurile frumoase nu durează mult timp şi toate trebuie să se schimbe. 

Timpul a trecut şi eu m-am schimbat...Acum nu-mi mai permit să copilăresc şi din păcate nu pot să schimb asta. Trebuie să mă supun schimbări şi trebuie să mă maturizez. De ce? Pentru că a venit timpul să „zbor” şi să-mi croiesc singură un drum în viaţă, să înfrunt totul de una singură şi să-mi îndeplinesc un vis din copilărie. A venit timpul să mă concentrez pe ceea ce contează cu adevărat. Să mă folosesc de atuurile mele şi de ce nu chiar şi de defecte! 

Rămas bun, dulce copilărie!

Scapă de părul electrizat! Paşi simpli pentru un aspect neted

Zilele cu umiditate ridicată şi călduroase sunt perfecte pentru plajă sau piscină, dar un coşmar pentru părul nostru. Iată câteva soluţii pentru a-ţi ţine coafura sub control.

1. Spală-te pe cap de maxim două ori pe săptămână. Părul se electrizează mai repede atunci când este proaspăt spălat. Dacă ai un păr care se îngraşă foarte repede, între spălări, foloseşte un şampon uscat.

2. Foloseşte întotdeauna balsam. Lasă-l să pătrundă în păr cel puţin 5 minute înainte de clătire.

3. Nu îţi şterge părul cu prosopul. Acesta aspreşte cuticulele părului, făcându-l să se electrizeze.

4. Dacă foloseşti placă sau ondulator, foloseşte întotdeauna un spray protector înainte. Altfel, din cauza căldurii, părul poate avea un aspect rebel sau chiar 'prăjit'.

5. Foloseşte un uscător de păr ionic. Acesta, deoarece compresează cuticulele, spre deosebire de cel normal, va reduce vizibil aspectul neplăcut.

6. Chiar dacă ai părul drept sau creţ, foloseşte placa, respectiv ondulatorul. Dacă îţi protejezi părul înainte, nu îl vei arde şi vei obţine un efect mai 'curat'.

7. Aplică un ser 'anti-frizz' pe părul ud.  Aşteaptă câteva minute până să foloseşti uscătorul.

8.  Utilizează doar produse fără alcool. Majoritatea produselor de styling conţin alcool în compoziţie. Renunţă la ele complet sau alege doar produse fără alcool.

9. Aplică un spray pentru strălucire direct pe perie (preferabil o perie mare). Astfel îl vei întinde uniform atunci când te vei pieptăna.

Lunea de colecţie (49)

Alice Voinescu

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin - d. 4 iunie 1961 Bucureşti) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru şi traducătoare româncă. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava şi la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de lângă Târgu Frumos până în 1954. A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru. Postum îi apare ţi masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică şi cea comunistă. Se naşte la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca Poenaru-descendentă a lui Petrache Poenaru). La vârsta de cinci ani ştia deja să citească în limbile română şi germană, iar la şase ani învaţă limba franceză. Are profesori particulari care o vor îndruma în ştiinţele exacte şi umaniste. La vârsta de 15 ani citeşte Imitatio Christi. A studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie de la Bucureşti unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru - este nepoata acestuia - Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, etc. În 1908 îşi ia licenţa în filozofie cu Maiorescu, iar la insistenţele acestuia, familia o trimite la studii în Germania şi Franţa pentru pregătirea unui doctorat. În 1909, la Leipzig audiază cursurile lui Th. Lipps și J. Volkelt, familiarizându-se şi cu filozofia lui H. Cohen. La Paris îi audiază pe L. Brunschvieg, A. Lalande, G. Dumas şi V. Delbos. La Universitatea din Marburg îl audiază pe H. Cohen şi se împrieteneşte cu N. Hartmann. În 1913 obţine doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl. Teza sa de doctorat a fost publicată în Franţa fiind apreciată în lumea academică occidentală. I se propune o catedră la o universitate din SUA şi un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Între 1925-1939, Alice Voinescu a fost invitată la cunoscutele decade de la Pontigy din Franţa unde a cunoscut o serie de personalităţi de vârf din cultura franceză, cu unele dintre acestea întreţinând ulterior numeroase corespondenţe. La întoarcerea din Franţa, în 1930 şi 1932, vizitează Veneţia şi Florenţa, unde are revelaţia artelor plastice. În 1936 călătoreşte în Marea Britanie, cu scopul de a stabili în România o organizaţie religioasă după modelul "grupului Oxford". Între 1932 şi 1942 realizează o serie de conferinţe radiofonice pe subiecte culturale şi feministe, conferinţe care i-au atras atenţia şi lui Tudor Arghezi. În 1936 contribuie cu articole la Istoria Filozofiei Moderne, publicată de Societatea Română de Filozofie. De acum înainte se va axa doar pe teatru şi reprezentări dramatice. Între 1939-1940 lucrează la un volum despre patru dramaturgi contemporani (Wedekind, Pirandello, Shaw și Claudel). A condus catedra de istoria literaturii dramatice la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Bucureşti. Conferinţele sale erau considerate adevărate prelegeri de umanism. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă şi drama elisabetană (cu precădere Shakespeare). A ţinut şi cursuri de sociologie la Înalta Şcoală de Asistenţă Socială, militând pentru emanciparea şi educarea femeilor. În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui N. Iorga de către legionari. În 1948 a fost pensionată. A afirmat că O ţară care îşi reneagă trecutul, nu are viitor. În 1951 este arestată făcând un an şi şapte luni de închisoare, urmaţi de domiciliu obligatoriu în satul Costeşti din apropierea Târgului Frumos, unde rămâne până în ianuarie 1954 în condiţii grele. Tot în 1951 copiile rămase de la studiul Eschil, sunt distruse de comunişti. La intervenţiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care îşi pierduse şi el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum şi la intervenţia lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modică şi din traduceri (din limbile engleză şi germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să îşi ajute apropiaţii şi câţiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. Se stinge în noaptea de 3 spre 4 iunie1961.

Absolventă de liceu!

Liceul s-a terminat...Noi am închis uşa copilăriei sau cel puţin aşa ar trebui. De acum nu mai avem un profesor sau părinţii să ne ghideze paşii în această lume, desigur părinţii vor fi lângă noi mereu...

Mă bucur şi mă întristez în acelaşi timp pentru că am terminat liceul...Îmi vor lipsi copilăriile şi nebuniile pe care le făceam toţi împreună, prezenţa făcută dimineaţa în vreo cafenea în primele ore, întrebările prosteşti în legătură cu cine ştie ce subiecte absurde, bilanţurile făcute în ora de informatică împreună cu colega şi colegul de bancă, să cochetez cu colegul din spate şi să dăm impresia tuturor că ne placem când de fapt noi nu prea suportam, comentariile răutăcioase ale fetelor din colţul clasei. O să-mi lipsească, dar acum a venit timpul să deschid o nouă uşă...Să merg mai departe, să încerc lucruri noi.

Viaţa de licean s-a încheiat pentru mine şi pentru alţi absolvenţi ai clasei a XII-a / a XIII-a, acum trebuie să ne luăm zborul şi să ne creăm propria lume, propria viaţă şi să învăţăm să ne luăm singuri decizii.

Vă felicit pe toţi cei care aţi absolvit liceul şi vă urez mult succes la bacalaureat!

Sunt ABSOLVENTĂ de LICEU!!!

Cinci tendinţe de vară pe care le poate adopta oricine

În general, regula ne spune că ar trebui să filtrăm tendinţele şi să alegem numai ce ni se potriveşte, însă este la fel de adevărat că unele trenduri sunt potrivite pentru oricine, indiferent de culoarea tenului, de siluetă sau de vârstă.

1. Sandalele cu talpă ortopedică. Unele femei pur şi simplu nu se simt confortabil purtând tocuri şi atunci aceste sandale sunt alternativa perfectă. În plus pot fi suficient de fine şi de elegante încât să se potrivească şi la rochii delicate şi la pantaloni scurţi, dar şi la jeanşi.

2. Fustele maxi. Sunt ideale pentru oricine îşi doreşte ceva uşor de purtat. Pot fi simple sau cu volane şi imprimeuri, aşa că nu trebuie decât să îţi alegi modelul preferat.

3. Bijuterii fine aurii. Aceasta este o vară a extremelor. Pe de o parte se poartă bijuteriile masive, mari şi foarte îndrăzneţe şi pe de altă parte au revenit în tendinţe bijuteriile fine, aurii. Coliere fine la baza gâtului cu un mic medalion, o brăţară subţire sau un inel delicat sunt accesorii perfecte pentru orice ţinută.  

4. Costumele de baie întregi. Sunt preferatele designerilor care au regândit această piesă clasică făcând-o să pară nouă şi atrăgătoare din nou. Indiferent de silueta sau înălţimea ta, nu poţi da greş cu un astfel de costum de baie. 

5. Jacheta din denim. Nimic nu completează o ţinută dintr-o seară răcoroasă de vară mai bine decât o jachetă din denim. Mai scurtă sau mai lungă, XXL sau super slim, nu trebuie să îţi lipsească nici din garderobă şi nici din bagajul de vacanţă. 

Concurs aniversal - actualizare!

ATENŢIE! PRELUNGIM PERIOADA DE ÎNSCRIERE PÂNĂ ÎN 8 IUNIE (ULTIMA DATĂ ÎN CARE PRIMESC POVEŞTILE)!!!


Bună la toţi!Astăzi este o zi specială…blogul The Gift of Passion a împlinit 2 anişori! Şi ca să menţinem tradiţia pe care am început-o anul trecut, organizăm un concurs! Deci trebuie să scrieţi o mică poveste bazată pe citatul:  „Viaţa este precum o melodie frumoasă,numai versurile sunt o încurcătură.”de Hans Christian Andersen.

Condiţii de participare:

• Scris cu Times New Roman
• Cu scrisul de 12
• Numărul minim de pagini este 4

Se va alege câştigătorul prin numărul de comentariile pe care le are la poveste şi câştigătorul va fi ales de noi!

Aveţi timp să trimiteţi povestea pentru concurs până la data de: 31 Mai 2012

Trimiteţi poveştile la adresa de E-mail: id_angelhope@yahoo.com

Premiul va fi cartea Nevinovatul de John Grisham oferită de librăria online Libris. Recenzia: John Grisham a scris prima sa carte bazată pe un fapt real - o explorare a sistemului juridic dintr-un mic oraş de provincie - care se dovedeşte a fi cel mai bun thriller juridic al său de până acum. În 1971, Ron Williamson, primul jucător ales din statul Oklahoma pentru liga americană de baseball, pleacă din orăşelul natal Ada, cu o mulţime de speranţe şi de vise de glorie. Şase ani mai târziu, Williamson revine, cu visele sfărâmate de un braţ rupt şi de obiceiuri proaste - băutură, droguri, femei. Viaţa lui ia o turnură şi mai tragică în 1982, când o chelneriţă din Ada este răpită şi ucisă. Timp de cinci ani poliţia nu este capabilă să rezolve crima, dar din motive necunoscute, bănuielile cad asupra lui Ron Williamson şi a prietenului său, Dennis Fritz. În 1987, cei doi sunt acuzaţi de crimă. Fără să aibă dovezi concrete, acuzarea şi-a construit cazul pe date pseudoştiinţifice şi pe mărturia unor puşcăriaşi. Dennis Fritz a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Ron Williamson a fost condamnat la moarte. Dacă mai credeţi că în America eşti nevinovat până la dovedirea vinovăţiei, această carte vă va şoca. Dacă mai credeţi în pedeapsa cu moartea, această carte vă va tulbura profund. Iar dacă mai credeţi că sistemul de justiţie penală este corect, această carte vă va revolta.

Mulţumim Libris pentru şansa oferită de a organiza acest concurs!

Le urăm tuturor concurenţilor Baftă!!!

Vă aşteptăm.

Paparazzi şi vedete (4)

„O actriţă nu este o maşină, dar eşti tratată ca o maşină. O maşină de bani.” Marilyn Monroe.

Oare ce s-a mai întâmplat în Showbiz în ultima vreme?

Zummy are o poveste

Se numeşte „Păpuşi Ruseşti”. Rezumat: „Sofya Romanov este o rusoaică puternică, independentă şi totuşi marcată pe viaţă de teroarea celui de Al Doilea Război Mondial. Într-o zi obişnuită în timp ce era la munca, este ameninţată cu pistolul. Care va fi reacţia ei? Şi cum va parcurge povestea?” Îl găsiţi aici.

AlexaNdra are o poveste

Se numeşte „Love at first sight”. Rezumat: „Bella și Edward încă nu s-au întâlnit, dar conflictul dintre Victoria şi Culleni, tot va avea loc. De data aceasta motivele fiind, evident altele. Victoria îşi creează o armată de nou-născuţi, din care va face parte şi Bella. Astfel, Bella şi Edward se vor cunoaşte, însa în calea lor vor apărea nenumărate obstacole, printre care şi cea mai de temut familie regală a vampirilor. Oare vor reuşi ei sa depăşească toate aceste obstacole sau vor fi nimiciţi încercând?” Îl găsiţi aici.

Lunea de colecţie (48)

Ionel Fernic

Ionel Fernic (n. 29 mai 1901, Târgovişte - d. 22 iulie 1938, Bucovina) a fost un compozitor român de muzică uşoară, aviator (pilot civil) şi unul dintre primii paraşutişti români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanţele sale) şi munca de gazetar.

Familia Fernic se va muta la Galaţi, unde Ionel urmează liceul „Vasile Alecsandri”. Aici îl cunoaşte pe profesorul de muzică şi compozitorul Teodor Fuchs, de la care va lua primele lecţii de chitară şi pian. Pasionat de muzică, dar şi de aparatele de zbor, Ionel Fernic este îndrumat de părinţi să-şi continue studiile într-o facultate tehnică; totuşi, va opta pentru Conservatorul din Bucureşti, unde intră la secţia de artă dramatică cu cea mai bună medie. Deşi remarcat de profesorii săi, tânărul nu se impune pe specializarea oferită de şcoală. Are ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mişu Fotino ş.a. O dată încheiate studiile (1924), Fernic îşi satisface stagiului militar la Şcoala de ofiţeri în rezervă din Ploieşti; va rămâne în oraş pentru câţiva ani şi tot aici va compune o parte importantă a repertoriului său.

Poate sub îndrumarea profesorului Fuchs, Fernic a compus în ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică uşoară. După ce se va stabili la Ploieşti, înţelegând nevoia de a compune muzică de succes, dar şi totodată pentru a-şi verifica posibilităţile, scrie romanţe şi tangouri. Primul său tango, compus în 1931, s-a intitulat Minciuna (mai cunoscut prin titlul Pe boltă când apare luna, reprezentând primul vers din refren); în fapt, melodia este o adaptare a unei piese franţuzeşti, propusă de Nicolae Kiriţescu. Versurile în limba franceză au fost înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.

„Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii.”

—Ionel Fernic

Ce trebuie să faci ca să îţi crească părul mai repede

Se poate cu adevărat să îţi faci părul să crească mai repede? Răspunsul e greu de dat, pentru că viteza de creştere a părului stă de fapt în gene. Totuşi, anumiţi factori încetinesc viteza de creştere naturală a părului şi ceea ce poţi face, este să „lucrezi” aici. Află ce factori fac ca părul tău să nu se "dezvolte" la capacitate maximă:

1. Alimentaţia. Este bine de ştiut că ceea ce mănânci afectează felul în care arăţi şi implicit modul în care arată părul tău. Dieta ta ar trebui să conţină peşte, nuci, fructe şi produse cât mai naturale. Dacă ţii un regim foarte strict, ar fi bine să compensezi lipsurile din alimentaţie cu o serie de vitamine şi minerale care să aducă aportul necesar pentru părul şi unghiile tale. Este extrem de important, aşa cum ai auzit de nenumărate ori, să bei suficientă apă. 

2. Îngrijirea greşită a părului. Dacă te speli mult prea des pe cap sau nu te clăteşti suficient, părul tău va reacţiona. Este foarte important să ştii dacă părul tău se îngraşă foarte repede sau se usucă uşor, pentru a alege produsele potrivite tipului tău de păr.

3. Foloseşte şampoanele şi produsele de îngrijire organice, pentru că măcar aşa vei reduce din numărul de chimicale care ajung în contact direct cu pielea capului.

4. Nu exagera cu spălatul pe cap– ştim că îţi doreşti să ai un păr cât mai frumos şi că în momentul în care ţi se îngraşă puţin părul, mai ales bretonul, imediat te duci sub duş, dar nu este bine să te speli zilnic pe cap pentru că în felul acesta nu rezolvi problema, ci doar o înrăutăţeşti. 

"Beautiful" by Eminem

"You Look Like Rain" by Morphine