Despici o literă în linii curbe, haotic aranjate pe o bucată de hârtie.
Mai înţelegi ceva?!
Spui indiferent că scrii şi mişti laconic mâna deasupra unei suprafeţe albe .
Dar şti ce e aia dăruire ?!
Tinzi către perfecţiunea fiinţei , te îmbeţi cu raţiune şi suspans .
Ai auzit cumva de limite ?!
Stai nemişcat la marginea prăpastiei vrând să te arunci nebun în jos ,
Doar te prefaci , nu ?!
Iei piatra în mâini şi o arunci …
Goliciunea fiinţei te îndeamnă spre nimic
Punându-te la graniţa absurdă dintre adevăr şi bine .
Antitezele se sfărâmă în mâini înguste şi dublurile se îneacă-n aer ;
Şi tu întorci spatele mie şi întregii lumi oftând dramatic .
Pleacă , nimeni nu mai are nevoie de tine …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu