Trăim într-o lume în care totul contează

Stăteam acolo privind în gol fără să-mi dau seama ce a vrut să spună de fapt. Strângeam cu putere paharul pe care mi-l umplusem mai înainte şi simţeam cum începe să se deformeze încet, cum sticla îmi rupe pielea şi îşi face loc să pătrundă tot mai tare în carne. Dar nu puteam să mă opresc din a-l strânge mai tare şi mai tare, durerea aceea fizică nu se compara cu cea a inimii mele. Vroiam să plâng şi să strig cât de tare puteam, dar ştiam că asta nu va rezolva niciodată problema şi nu voi primi ce avea ea. Eu eram doar o altă fată care se pierdea cu uşurinţă printre altele, în timp ce ea avea mult mai mult, plus norocul de a face parte dintr-o familie înstărită. Ceva cald se prelingea încet în mâna mea şi lăsa o urmă de răceală la fel ca el, atunci un zâmbet plin de nebunie mi s-a aşternut pe buze. Mi-am desfăcut pumnul brusc şi bucăţile de sticlă au pătat covorul cu sângele care le-a înconjurat protector, priveam plină de uimire modelul creat de sângele meu şi cum picăturile care curgeau în continuare îl modificau dându-i o culoare mai intensă. Îmi plăcea ceea ce vedeam pe jos şi urmăream captivată spectacolul pe care îl dădea sângele meu care continua să curgă din rănile create de pahar şi îmi imaginam că acesta este sângele care trebuia să-mi curgă din rănile pe care mi le-a creat el mai înainte.
Auzeam un zgomot în depărtare, dar nu-mi puteam lua privirea de la bucăţelele de sticlă care zăceau pe covorul îmbibat în sânge. Brusc mi s-a părut că cineva se apropie de mine, dar nu m-am obosit să-mi ridic privirea şi să văd cine este, tot ce-mi venea în minte acum era că nu am savurat deloc băutura pe care mi-am pus-o înainte şi că simţeam cum gâtul mi se usucă. Aşa că m-am îndreptat încet şi liniştită spre măsuţa pe care se afla o sticlă de vodcă, am prins-o cu grijă şi am turnat în pahar. Priveam cu atenţie cum substanţa transparentă umplea paharul până la refuz. Am pus-o cu atenţie la locul ei şi mi-am ridicat privirea. Atunci realitatea m-a lovit şi am înţeles totul. Eu nu eram suficientă pentru el şi nu aveam ceea ce îşi dorea el. Am înghiţit în sec atunci când am înţeles că femeia care se vedea în oglindă eram de fapt eu. O femeie care nu mai semăna cu cea dinainte, eram o persoană mediocră căreia nu îi mai păsa de modul în care arată şi de nimic altceva. O fiinţă fără pasiune şi lipsită de orice picătură de viaţă, pierdusem atâta timp crezând că am totul pe când eu nu am avut nimic din ceea ce mi-am dorit. Am luat paharul cu vodcă de pe măsuţă cu mâna plină de sânge, vedeam cum sticla translucidă se pătează cu sângele meu. Am vrut să gust conţinutul lui, dar atunci am văzut în faţa mea chipul femeii pentru care el m-a părăsit. Am aruncat acel pahar în oglindă făcând-o ţăndări. Am vărsat o parte din conţinutul lui pe mână şi atunci am simţit cât de tare durea în realitate. Am strâns din dinţi şi am lăsat durerea să mă învăluiască în timp ce ura punea stăpânire pe mintea mea.
 - Ce ai făcut? – am auzit o voce feminină, dar nu puteam să-mi dau seama cărui chip îi aparţinea. Singurul lucru de care eram conştientă era că totul trebuia să se schimbe şi eu nu puteam să le permit lor să mă vadă la pământ, ba din contră trebuia să strălucesc mai puternic. Cineva se apropia cu paşi repezi de mine, dar eu simţeam nevoia să fug de acea persoană aşa că singurul lucru pe care l-am putut pronunţa a fost să plece şi să mă lase în pace. Aveam nevoie de timp pentru a-mi linge rănile şi pentru a le curăţa pe ce le fizice. Şi totuşi nu aveam prea mult timp de pierdut şi nu puteam lăsa rănile sufleteşti să se cicatrizeze pentru că astfel deveneam mai slabă şi dorinţa de a schimba ceva va dispărea încetul cu încetul.
Lunile treceau încet.
Săptămâniile au schimbat ceva.
Zilele au venit cu noi provocări.
Cu fiecare zi ce trecea eu evoluam şi învăţam câte ceva. Rănile erau prezente în continuare în sufletul meu, dar nu le permiteam vindecarea aveam nevoie ca ele să fie mai proaspete ca niciodată. Aveam grijă în fiecare clipă de fericire să-mi aduc aminte de tot ceea ce mi-au făcut ei şi ce mi-am făcut eu. Am păstrat toate amintirile, oglinda pe care o spărsesem în acea seară am lipit-o din nou la fel cum am făcut cu personalitatea mea, covorul l-am dus în camera mea şi am ascuns bine pata de sânge, dar de fiecare dată o priveam pentru a-mi reaminti din nou şi din nou ce răni adânci mi-a făcut el.
Am ajuns să fiu o nouă persoană mai puternică şi mai dinamică pe zi ce trece. Strălucirea mea a devenit orbitoare pentru mulţi dintre cei care mă înconjuraseră o dată şi care se hrăneau cu suferinţa mea, acum rolurile s-au schimbat şi eu sunt cea care se hrăneşte cu lacrimile şi cu durerea lor. Îmi privesc reflexiile în bucăţile de oglindă refăcută din camera mea şi zâmbesc mulţumită de ceea ce văd acum. Totul este diferit. Eu sunt diferită şi deci acum pot fi mulţumită de ceea ce am ajuns. Imaginea mea este impecabilă şi totul se aşează de la sine. Păşesc cu puţină teamă spre uşa camerei, dar nu mă gândesc să refuz întâlnirea, din contră sunt mai bucuroasă ca niciodată că pot să îi văd faţa atunci când o să afle ce s-a întâmplat în viaţa mea.         Sunetul pe care îl făcea tocul la contactul cu cimentul îmi oferea încrederea de care aveam nevoie. M-am oprit o clipă pentru a-mi recăpăta controlul necesar pentru a face faţă situaţiei pe care trebuia să o confrunt.

Câteva raze jucăuşe îmi atingeau chipul cu delicateţe şi parcă încercau să-mi atingă inima îngheţată de atâta vreme, dar lăsau în urma lor doar puţină căldură. Noua maşină pe care mi-o achiziţionasem de curând aştepta liniştită lângă trotuar şi designul ei îmi exprima putere şi eleganţă, exact ceea ce-mi dorisem mereu să am. O Toyota Corolla, de culoarea roşu sângeriu aproape aceeaşi nuanţă cu picăturile de sânge care se prelingeau pe mâna mea în aceeaşi seară, era exact maşina pe care mi-o dorisem şi la care visam de atât de mult timp. Designul ei elegant m-a atras din prima clipă. Am încetat să mă mai gândesc şi am urcat în maşină, când am pus mâinile pe volanul de piele am simţit o satisfacţie uluitoare. Climatizarea era pornită astfel încât ambianţa era potrivită pentru drumul lung pe care trebuia să-l parcurg până la locul în care va avea loc întâlnirea cu ei. Am zâmbit încrezătoare pentru că acum aveam ceea ce mă putea satisface. De fiecare dată când simţeam nevoie mă urcam în maşină şi conduceam ore în şir relaxându-mă şi scăpând de resturile trecutului. Într-adevăr noua Corolla mi se potrivea ca o mănuşă şi sunt sigură că s-ar potrivi multor persoane care-şi doresc o maşină puternică şi cu un design incredibil.
Ajunsă în faţa firmei am zâmbit mulţumită văzând că toţi erau afară aşteptându-mă, l-am privit fix pentru o clipă şi apoi am coborât din maşină cât de elegant am putut. Când i-am văzut faţa mirată am ştiut că am reuşit ceea ce mi-am propus şi că o să regrete ceea ce a făcut în acea seară. Am închis portiera maşinii şi mi-am privit încă o dată reflexia pe caroseria cromată. Eram fericită pentru că prima dată în viaţa mea am făcut o alegere potrivită pentru existenţa mea, am ales o maşină de o frumuseţe formidabilă şi care are o fiabilitate folositoare tuturor. Într-adevăr, o alegere bună pentru noua mea condiţie şi astfel voi scăpa şi de alte cheltuieli.
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013.