Social Icons

luni, 6 mai 2013

5 modalităţi prin care îţi poţi masca cearcănele, fără machiaj




Te-ai trezit într-o dimineaţă târziu şi nu mai ai timp să-ţi ascunzi cearcănele? Ai rămas în pană de corector sau, pur şi simplu, vrei să mergi într-o zi la birou nemachiată? Îţi propunem 5 soluţii simple, prin care poţi arăta excelent!
1. Ţine capul sus
Dacă ştii că n-ai timp să dormi suficient într-o anumită noapte şi ţi-e groază de cearcănele de a doua zi, mai pune-ţi o pernă sub cap. Ţinând capul puţin mai sus decât de obicei, vei reduce cantitatea de fluide care se acumulează sub ochi.
2. Fă mişcare
Chiar dacă nu ai foarte mult timp la dispoziţie, încearcă nişte genuflexiuni, flotări sau sărituri de pe loc dimineaţa, pentru a-ţi mări pulsul. Făcând acest lucru, îmbuntăţeşti circulaţia sangvină, ceea ce duce nu doar la creşterea nivelului de energie, dar şi la reducerea cearcănelor şi pungilor de sub ochi.

3. Prepară-ţi o mască cu albuş de ou
Dacă umflăturile de sub ochi te deranjează, o mască cu albuş de ou îţi va strânge pielea din jurul ochilor. Foloseşte-ţi degetele pentru a aplica un strat subţire de albuş de ou pe pielea din jurul ochilor, lasă-l până se usucă (în jur de 15 minute) şi apoi clăteşte-ţi pielea cu apă caldă.

4. Foloseşte comprese cu ceai
Când te trezeşti, fierbe două pliculeţe de ceai cu cofeină, stoarce-le şi pune-le în congelator. În timp ce faci duş şi te îmbraci, pliculeţele vor îngheţa. Scoate-le şi pune câte unul pe fiecare ochi, timp de 15 minute. Aceste mini comprese vor reduce pungile de sub ochi şi cearcănele negre, în egală măsură.

5. Aplică o cremă pentru ochi cu cofeină
Ar trebui să ai o cremă pentru ochi cu cofeină deoarece îngustează vasele de sânge, diminuează decolorarea pileii şi reduce pungile de sub ochi. Dacă vrei să fie şi mai eficientă, păstreaz-o la frigider, astfel încât răceala să-i maximizeze proprietăţile.

Un comentariu:

Danny spunea...

multumesc,chiar am probleme legate de cearcane :*

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates