Odorul suferă după speranţă
Concluzia nu explică moartea
Ea redă vecinătatea
Viaţa abia ţine piept
Cu tot ce va fi iertat
Precum fulgul de nea alunecos
Ne cuprinde teama şi fiori
Când auzim numele morţii
Vraja morţii nu pleacă
E eternă pe vecie
Scoasă din peisajul colorat
Moartea e un praf aspirat de lumea întreagă
Ia pe rând oamenii ce nu şi-au terminat durată de viaţa
Culoarea sa cenuşie inundă şi ucide
Zeci de mii de suflete nevinovate
Sufletul nemişcat
De sunetele fioroase ale morţii
Răspândesc şi trădează fericirea omenirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu