Răsuflarea se înalţă în trupu-mi
Precum vâltoarea unui efemer dezacord;
Îşi doboară conturul în străinul contrast
Al sufletului fără chip şi a profunzimii fără voce.
Care ţi-e complexul uitării de sine?
Imperfecţiunea mi-e cadrul definitori.
Moartea este un paradox,
un simplu atacant în umbră,
aşteptând graţia unui sfârşit
preluat cu sânge rece.
Moartea valsează cu îngerii;
îi îmbie în cutia Pandorei,
sărbătorind împreună sfârşitul
până la sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu