Lunea de colecţie (3)

Elisabeta de Neuwied - partea a doua

A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege, formula oarecum ireverenţioasă: „Carol îngăduitorul” într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Publicistul de la ziarul conservator Timpul Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia în vigoare dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza.

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”. Maiestatea Sa se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată, îşi completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca. A contribuit la completarea veniturile casei regale din România, una din cele mai sărace familii domnitoare din Europa în clipa când Principele de Hohenzollern a acceptat tronul ţării, printr-o serie de reclame tipărite în marile ziare europene de tip „testimonial” pentru mai mulţi producători mari de maşini de scris.

Iubitoare şi creatoare de artă şi literatură, era o bună cunoscătoare şi interpretă de muzică - canto, pian, orgă; avea în acelaşi timp şi calităţi de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată şi cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alţii: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât şi pe George Enescu. Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleş a unei săli de concerte special concepută pentru el şi prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati.

Azilul orbilor „Regina Elisabeta”

În 1909, Regina Elisabeta a înfiinţat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti, care funcţionează şi în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficienţe vizuale, o şcoală postliceală sanitară etc.

Regele Carol a sprijinit acţiunea umanitară a Reginei, adresându-i lui Ion I.C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului de miniştri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activităţile acestui aşezământ, regele „punând la dispoziţie suma de 500.000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinţă şi terminarea clădirilor trebuincioase”. Şi Regina a adresat lui Ion I.C. Brătianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria: „în via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinzându-i în acelaşi timp la o muncă folositoare(...)Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirii sale umanitare şi că deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevărată alinare”.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. Se poate menţiona ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în limba germană de poeta Carmen Sylva.

Poezii româneşti

Pelerinajul Dunării (1882)

Cugetările unei regine (1882)

O rugăciune (1883)

Din două lumi (1884)

Schiţe (1882)

Printre veacuri (1885), dedicat lui Vasile Alecsandri

Astra (1882), roman scris în colaborare cu Mite Kremnitz

Bate la uşă (1887)

Poşta militară (1887), în colaborare cu Mite Kremnitz, Bonn, 1887

La voia întâmplării (1888), în colaborare cu Mite Kremnitz

Poveştile Peleşului (1882)

Robia Peleşului (1888)

Răzbunarea şi alte novele (1888)

Deficit (1890), Bonn

Rinul meu (1894)

Vârful cu dor, dramă lirică scrisă în colaborare cu poetul Mihai Eminescu

Cuibul meu

Cântece din valea Dâmboviței

Cugetările unei regine

Cântecele mării

A tradus în limba germană multe din operele lui Vasile Alecsandri, de care era legată printr-o puternică prietenie literară.

Aveţi aici şi continuarea ediţiei trecute din ''Lunea de colecţie''...Ce părere aveţi despre Carmen Sylva? Mie mi se pare că a fost o femeie de excepţie care a deschis multe drumuri şi a ajutat numeroase persoane.