Cum se pot apăra victimele violenţei în familie

          Conform unei  concepţii greşite, violenţa în familie poate fi ascunsă cu uşurinţă prin păstrarea aparenţelor în public, aşa că ne aşteptăm ca manifestările violenţei în familie să se întâmple mai ales în familiile sărace, favorizată de lipsa mijloacelor de trai, precum şi de lipsa educaţiei adecvate.
Statisticile au arătat însă că violenţa poate apărea în orice familie, indiferent de statutul social, nivelul economic sau de educaţie.
          Legea 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie care va intra în vigoare la 12.05.2012 defineşte  violenţa în familie  la articolul 2, alin. 1 ca reprezentând: ,,orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.“
                    Cum se poate manifesta violenţa în familie?
          Legiuitorul face chiar mai mult, evidenţiind în cuprinsul noii legi formele de manifestare a violenţei, prin introducerea articolelor 21-23. Astfel, violenţa în familie poate îmbrăca următoarele forme:
a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţa demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, ştrangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate, ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
                    Cum se poate apăra victima?
          În primul rând, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia măsuri specifice precum oferirea gratuit de servicii sociale destinate victimelor violenţei în familie sub forma centrelor de primire în regim de urgenţă, denumite în continuare adăposturi, care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie.
          Dacă şi până acum există posibilitatea  din punct de vedere legal a atragerii răspunderii penale a celui violent conform art. 180 alin. 1 Cod Penal, sau se putea dispune evacuarea soţului turbulent pe baza ordonanţei preşedinţiale, Legea 25/2012 aduce o posibilitate nouă de apărare sub forma  ordinului de protecţie.
          ,,Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
          Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţă poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.“
          Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
          La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.