Social Icons

vineri, 28 decembrie 2012

Propuneţi idei noi pentru 2013

Mi-ar place să-mi amintesc din nou cum era începutul meu în blogosferă...De fiecare dată când primea câte un E-mail de la cineva sau de fiecare dată când îmi cerea cineva ajutorul pentru ceva eram foarte entuziasmată, dar acum...Acum parcă magia aceea de la început a dispărut de tot, am impresia că fac blogging doar dintr-o obligaţie sau poate din obişnuiţă şi totuşi nu vreau să renunţ la blog, dar poate acea zi va sosi mai repede decât credeam.
Mă tot întreb cum să fac să redevin acea "puştoaică" de la început? şi Cum să am acelaşi entuziasm ca atunci? Cum să reîncep să interacţionez cu voi cititorii? Cum să socializez cu ceilalţi bloggeri? 
Atâtea întrebări care probabil nu-şi vor primi niciodată răspunsul. 
Mi-ar plăcea din suflet ca 2013 să fie un an bun atât din punct de vedere personal, profesional, cât şi al blogului...Din punct de vedere personal nu ştiu cum o să decurgă lucrurile pentru că nu ştiu ce persoane voi cunoaşte şi nici cum se vor dezvolta celelalte relaţii. Profesional...presupun că lucrurile vor merge la fel de bine sau chiar mai bine decât până acum. Blogul rămâne marea întrebare...pentru că nu ştiu cum vor decurge lucrurile, eu una sper că o să continui să fac blogging şi în 2013. Că blogul o să împlinească trei anişori şi că vom sărbători acest lucru cu fast. 
Trebuie cumva să regăsesc "puştoaica" de la început. Am nevoie de un miracol în această perioadă pentru a putea să-mi regăsesc acel entuziasm potrivit pentru blogging. Am nevoie ca voi să îmi spuneţi cum aţi dori să evolueze blogul şi dacă consideraţi că blogul a evoluat în acest an sau nu...Haideţi propuneţi idei noi pentru 2013!
Sărbători fericite!

8 comentarii:

Mada spunea...

Sarbatori fericite si tie Ella! :) Am o idee pt 2013. Ce zici de o explozie de vise? De exemplu un fel de oracol cum era pe vremuri, ce parere ai? :D Doar ca in acest caz ar fi vorba de un oracol online, in care fiecare sa scrie ce parere are despre postarile micute pe cere le vei face, ca o culegere de informatii despre persoane. Asa vei putea sa stii ce sa tratezi pe viitor in functie ce placerile si visele lor :) Ce spui? Cum ti se pare? :) Pupici! :D

Angel Hope spunea...

Mulţumesc, Mădă, pentru idee.

Stephany spunea...

Hei !
Sarbatori fericite !
Pai, eu nu prea le am cu ideile , dar imi doresc sincer sa nu renunti la blog. Nu stiu... m-am obisnuit cu el si imi place . Imi place cand mai gasesc cate o poveste noua pe care sa o citesc ( fie ea fic sau nu )Imi place cand gasesc fel si fel de sfaturi pentru frumusete, sau ce haine se mai poarta , etc... si la fel si stirile din lumea vedetelor :) Sper ca nu ne vei lasa !!!! :*

Bia I spunea...

3 anişori?Uau,ce drăguţ!:D:D
Ei bine ,hmmm,păi cum spuneai şi tu: trebuie să interacţionezi mai mult cu ceilalţi bloggeri.Cum?Vizitează-le mai des blogurile şi comentează-le postările care te-au atras într-un mod aparte :).
Sărbători fericite!:D

Danny spunea...

Parerea mea este ca daca vrei sa gasesti pustoaica care a pus piatra de temelie a acestui blog,trebuie sa-ti amintesti pentru ce ai creat blogul,atunci la inceputuri ce ti-ai propus sa postezi aici,nu-ti propun sa gandesti ca trei ani in urma pentru ca de atunci ai progresat,a progresat si blogul,si imi place ca apar rubrici noi,dar cred ca nu trebuie sa renuti la cele vechi,cum ar fi promvarea talentelor,fie o poveste sau doar o mica poiezie,multi pentru asta vin aici sa gaseasca ceva de citit sau cauta sustinere,mi-a placut si ideea cu interviurile. Nu renunta la blog,esti o persoana speciala,noi avem nevoie de tine in 2013 si 2014 si 20.....
Sarbatori fericite !!!

Angel Hope spunea...

Multumesc pentru sfaturi! Sarbatori fericite si tie!

Angel Hope spunea...

Sincer si eu sper ca o sa continui cu blogul :D

Angel Hope spunea...

O sa iau in considerare sfatul tau si din 2013 o sa promovez din nou poveşti/ficuri.
Mulţumesc mult pentru sfaturi.
Sărbători fericite şi ţie!

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates