Blair are o poveste

             Se numeşte „Pasărea de noapte”. Rezumat: „Miezul nopţii…Momentul în care are loc magia.Un sunet asurzi în pădure şi, pentru o secundă, o învălui în lumină. O siluetă se contura printre vălurile negre ale nopţii. Părea o fată adormită în iarba deasă. Părul blond se aşternea pe pământ, braţele îi îmbrăţişau trupul iar crengile copacilor se plecau în faţa frumuseţii ei. Deodată, pleoapele cândva sigilate de un somn adânc au început să se mişte. Dincolo de ele erau ochi verzi, magici. Se ridică privind în jur locul străin. Susurul apei îi umplu auzul şi fiinţa minunată se îndreptă spre râul în care se oglindea luna. Se privi neclintită atunci când îşi zări chipul în apă, dar în spatele ei apăru silueta unui om. Încremeni…Nu îi era permis să fie privită de un muritor. Tânărul vru să-i prindă braţul, dar frica şi disperarea din ochii ei îl opriră. Timpul se opri în loc pentru ca lumile lor să se regăsească. Le era interzisă această iubire, oriunde s-ar fi ascuns, oricând s-ar fi reîntâlnit. Pentru ea, el pierduse deja totul: bogăţia, faima, afecţiunea celor dragi. În acelaşi loc s-au întâlnit prima oară şi tot aici aveau să se despartă pentru totdeauna. Nu suporta durerea s-o aibă atât de aproape şi, totuşi, la cealaltă margine a universului…Razele soarelui de dimineaţă străpunseră pânza de aur anulând orice şansă ca ea să mai existe. Tânărul privi îndurerat cum şansa lui la fericire dispărea în acea clipă. Dar pentru om, viaţa trebuia să-şi urmeze drumul: el se căsători, avu o fetiţă blondă cu ochi verzi, frumoasă şi plăpândă ca marea lui iubire. De unde ştiu toate acestea?Tatăl meu a avut grijă să ştiu cu cine semăn, de cine îi aduc aminte, pentru că mi-am câştigat dreptul de a duce mai departe legenda, ca ultimă femeie din neamul “păsărilor de noapte.” Îl găsiţi aici.