Charlie Sheen a devenit bunic: "Este fabulos!". Cum arată Cassandra, fiica lui cea mare
După succesul pe care l-a înregistrat pe plan profesional, Charlie Sheen a primit o veste extraordinară şi din partea familiei sale. Cassandra Estevez (28 de ani), fiica lui cea mare, a dat naştere primului său copil, Luna, astfel că Charlie Sheen a devenit bunic. Starul din Anger Management, care are cinci copii, s-a declarat mai mult decât încântat de această veste, mărturisind că: "Cu siguranţă este cea mai extraordinară zi!". Chiar dacă de-abia a fost născută, micuţa Luna se poate mândri cu doi unchi foarte tineri, Bob şi Max, gemenii de patru ani pe care Charlie Sheen i-a făcut cu fosta soţie, Brooke Mueller. Pe Cassandra, Charlie a avut-o din prima căsătorie, cu Paul Speert, în timp ce Sam (opt ani) şi Lola (şapte ani) au fost rodul dragostei cu cea de-a doua soţie, Denise Richards. În luna ianuarie, atunci când a confirmat sarcina fiicei sale la The Late Show with David Letterman, Charlie Sheen a declarat că este încântat de această veste, dar în acelaşi timp este un pic speriat de ideea de a deveni bunic: "Eu, bunic! Nu ştiu ce să zic. Este ca şi cum lumea s-ar rupe în două", a glumit, adăugând: "Este fabulos. Nu este doar un titlu pe care vreau să-l adopt!". Chiar şi Denise Richards a anunţat minuntata veste pe contul de twitter: "Cred că mulţi dintre voi aţi auzit...Charlie Sheen va fi bunic, da BUNIC!", a fost mesajul postat de aceasta.
Sam Worthington: starul din super producţia Avatar filmează în România
Actorul Sam Worthington, starul lungmetrajului SF de succes "Avatar", a filmat până vineri la Poienarii de Argeş, pentru pelicula "The Keeping Room", regizată de Daniel Barber. În acest film, alături de Worthington joacă Hailee Steinfeld şi Brit Marling, dar şi actorii români Bogdan Farkas, Ştefan Velniciuc, Alexandra Cojoacă şi Delia Riciu. Art director este Adrian Curelea, decorurile sunt semnate de Adrian Popa, iar costumele, de Luminiţa Lungu. Echipamentul este asigurat de Studiourile MediaPro. Acţiunea filmului "The Keeping Room" este situată în timpul Războiului Civil din Statele Unite ale Americii. Personajele principale din film, două femei, trebuie să facă faţă greutăţilor şi ameninţărilor, singure. Filmările pentru "The Keeping Room" au început pe 12 iunie şi s-au desfăşurat în Poienari, judeţul Argeş. Actorul Sam Worthington este cunoscut pentru rolurile sale din "Avatar", de James Cameron - filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, 2,78 miliarde de dolari - şi "Înfruntarea Titanilor". Regizorul Daniel Barber a fost nominalizat, în 2008, la premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live action, pentru "The Tonto Woman".
Halle Berry s-a căsătorit cu actorul francez Olivier Martinez
Actriţa americană Halle Berry s-a căsătorit cu logodnicul ei, actorul francez Olivier Martinez, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc în Franţa. Cei doi actori s-au căsătorit la Chateau des Condé din comuna Vallery, în Bourgogne, sâmbăta, în faţa a circa 60 de invitaţi, printre care s-au numărat mama lui Martinez, Rosemarie, şi fratele Vincent. Mireasa a purtat o rochie tradiţională albă şi a sosit la biserică într-o maşină albă vintage. Potrivit presei locale, întâi a fost oficiată căsătoria civilă, conform legislaţiei franceze, urmată de ceremonia religioasă, în capela satului. Petrecerea a avut loc în aer liber. Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011. Actriţa americană, în vârstă de 46 de ani, este însărcinată şi va naşte peste câteva luni un băieţel. Acesta va fi primul copil al cuplului. Halle Berry mai are o fiică, Nahla, născută în martie 2008, cu fostul ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry.
Jennifer Garner nu prea foloseşte produse cosmetice
Anticearcăn, baton corector, fond de ten, pudră, blush – câte femei nu folosesc cel puţin 10 produse cosmetice în fiecare dimineaţă? Katy Perry mărturisea într-un interviu recent că machiajul ei de scenă durează 90 de minute. Da, o oră şi jumătate! Jennifer Garner nu are timp de aşa ceva. Soţia lui Ben Affleck, cu care are 3 copii, preferă să rămână nemachiată în cele mai multe zile. De altfel, ea a fost inclusă în repetete rânduri printre vedetele care arată bine şi fără machiaj. Actriţa, în vârstă de 41 de ani, a avut recent un interviu pentru Redbook în care a fost întrebată despre secretele pentru frumuseţea ei. Din păcate pentru cine ar vrea să o copieze, secrete nu prea sunt, căci ea nu foloseşte multe cosmetice, bazându-se mai degrabă pe aspectul natural. „În majoritatea zilelor nici nu mă machiez. Dacă folosesc totuşi ceva, e simplu: baton corector, blush, rimel şi ceva pe buze. Dacă chiar vreau să mă aranjez, s-ar putea să-mi colorez cu un creion şi sprâncenele. Dar, în general, sprâncenele sunt neglijate”, spune Jennifer Garner. Totuşi, atunci când trebuie să apară la vreun eveniment important (cum ar fi Globurile de Aur sau Gala Oscar), ea cere ajutorul specialiştilor şi angajează stilişti şi artişti make-up care să o dichisească. Jennifer Garner recunoaşte că se lasă pe mâna acestora şi acceptă să fie îmbrăcată şi aranjată aşa cum spun specialiştii că i-ar sta bine. „Pe covorul roşu apare o cu totul altă latură a mea. Ceea ce port de obicei sunt faine comode şi practice. Pe covorul roşu e însă foarte distractiv. E industria divertismentului, iar noi trebuie să facem spectacol. În ceea ce mă priveşte sunt implicaţi mulţi oameni care au grijă de felul în care arăt, iar vocea mea e una dintre cele mai slabe când vine vorba de luat deciziile. Ar trebui să auziţi ce conversaţii serioase au legat de machiaj: „Cred că va fi machiaj accentuat la ochi şi un ruj pal!”. Eu fac glume pe seama lor, că sunt atât de implicaţi”, adaugă actriţa. Un sfat bun pe care l-a primit pentru îngrijirea părului său – sfat care poate fi urmat de oricine, fiindcă e simplu – e să lase părul să se uşte natural, pentru a nu se deshidrata şi deteliora de la căldura artificială aplicată de uscător sau placă. Dacă nu ar putea fi vorba ca Jennifer să fie invitată e vreun producător de cosmetice să-i facă reclamă, eleganta, dar practica vedetă a devenit de curând imaginea brandului Max Mara. Ea e prima celebritate care ocupă această poziţie şi în reclama pe care a făcut-o, pozându-i fotografului Mario Sorrenti, Garner poartă o geantă mare de piele maro – simplă, dar luxoasă, şi un palton cafeniu, cu croi clasic. „Îmi place dimensiunea genţii: e destul de mare să poţi duce în ea tot ce ai nevoie, dar suficient de mică încât să nu-ţi pierzi cheile înăuntru”, a declarat actriţa. Luigi Maramotti, directorul de la Max Mara, şi-a explicat alegerea pentru People.com: „Jennifer Garner e o femeie adevărată, nu e o tipă de copertă, nu e o starletă. E interesată de o mulţime de lucruri, are familie şi valori morale.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu