Pentru început vreau să lămuresc câteva lucruri pentru participanţi ca să nu apară alte discuţii pe viitor. Rog concurenţii să nu dea mass-uri ca să se voteze povestea lor şi nici să nu facă posturi pe blog-urile lor ca să li se voteze povestea. Concursul o să dureze până pe 13 februarie având în vedere că sunt poveşti de dragoste să le puteţi posta în 14 februarie pe blog-ul vostru. Şi acum să vă prezint poveştile.
Astazi l-am vazut din nou pe holurile scolii.Era acelasi,neschimbat dar totodata cel de care ma indragostisem nebuneste.Era ca de obicei la brat cu iubita lui trecand nepasator prin multime.Se indrepta spre mine .
- Bunu(asa ma alinta Bianca), te rog manânca.
EA ar fi vrut sa manânc!
5. Cupidon 5
6. Cupidon 01
7. Cupidon 30
11. Cupidon 7
Afara, atmosfera era una de fericire nemasurata. Cu totii erau bucurosi in special tanara domnita, care radia de fericire; in tot ceea ce facea, se observa o luminita in ochii ei, o lumina ce stralucea intr-un mod aparte.
Timpul trecea, la fel si zilele si iacata veni si ziua cea mare, ziua tinerei Carolina Rudbery.
Deodata, a zarit pe cineva stand in spatele grilajului care forma poarta unind cele doua parti ale zidului inalt de piatra invaluit de ramurile intortocheate ale plantelor.
Acum! E momentul pentru dorinta! Eu imi doresc, sa-mi petrec tot restul vietii alaturi de tine, iubite Joseph, pentru ca te iubesc cu toata fiinta mea!
Da, e momentul! Dorinta mea cea mai arzatoare, e sa-mi petrec tot restul vietii alaturi de tine, dulcea mea Carolina; chiar daca vom indura primejdii si greutati, voi fi mereu alaturi de tine, pentru ca te iubesc din tot sufletul meu!
Dupa cateva saptamani de cautare intensiva, in care amandoi doreau sa lucreze alaturi, n-au reusit decat sa-si gaseasca separat: el in domeniul artei, ca dansator si ea in domeniul educatiei, ca profesoara de limbi straine. Iar studiile si le faceau tot separat, el isi facea liceul de arta care se afla langa facultatea ei de lingvistica si timpul parea sa se scurca cu pasi repezi, astfel incat fiecare din ei ajunsese la finalul studiilor lor si erau emotionati cu privire la terminarea lor, pentru ca intr-un fel, asta insemna unirea lor ca o adevarata familie, asa cum le promisese tatal ei.
El tocmai terminase liceul si isi astepta rezultatele de la examenul final pentru atestarea cunostintelor, iar ea scapase de sesiunea istovitoare a sfarsitului de an si ca si el, astepta cu nerabdare rezultatul examenului pentru finalizarea facultatii. Era destul de aglomerata strada in acea zi, iar ei stateau la cozile infernale pentru a putea ajunge sa vada afisele cu rezultate.
12. Cupidon 47
13. Cupidon 734
Si ea ma doreste mai tare ca focul.
Fata isi lua ghiozdanul in spate si imediat ce-si inchise cizmele de un negru imaculat iesi trantindusa
15. Cupidon 22
1. Cupidon 15
Buna Ada. Spuse el zambind.
Ce faci?ma intreba si Alexandra.
Bine ,caut de zor ceva in dulapul acesta si nu gasesc.
Ce anume ?intreba Marius .
Cartea mea de biologie.Trebuie sa se sune si eu tot nu o gasesc.De fept eu ma afundasem cu capul in dulap pentru a nu-i vedea ochii si fericirea din ei.El era indragostit de altcineva si continuam sa ma injur in gand ca ma indragostisem.
Uite,ia-o pe a mea.si imi oferi cartea.
Multumesc mult.atunci nu am mai putut amana fiindca se sunase si pentru ca nu voiam sa fiu nepoliticoasa.
Ada sa nu uiti de alergatul de dupa amiaza.
Da,sigur !
Si nu te superi daca vine si un prieten de-al Alexandrei nu ?
Um...nu ,desigur ca nu.yes !faceam progrese.incepeam sa nu ma mai balbai in fata lui.
Ok .pa !spuse si se indepartara amandoi spre ora .Mi-a luat cam jumatate de minut sa realizez ca pe hol nu mai erau decat cativa copii,intarziati si ei ca si mine.
Ziua trecuse repede si eu am plecat pe jos spre casa,prin padure.Mai tarziu am auzit soneria, mi-am luat i-podul si am iesit in graba pe usa.Acolo ma asteptau Marius,Alexandra si inca un baiat foarte dragut.
Hei !Acesta este Andrew,un prieten de-al meu de cand stateam in Anglia.
Buna Andrew ,eu sunt Adela.
Alias Ada. Se baga si Marius.
Incantata de cunostinta.
De asemenea. imi spuse cu un usor accent englezesc.
Haideti !In curand se inopteaza.zise Alexandra.
Ei au plecat inainte si eu am ramas in spate impreuna cu Andrew.Mi-a spus despre Anglia,despre el ,iar eu la randul meu i-am povestit despre meleagurile din Romania,de care imi era foarte dor.Imi placea in Vancouver dar cateodata voiam acasa.Am ajuns pe un platou mare de pe un deal mai inalt si ne-am asezat pe niste pietre privind apusul.Le-am lasat intimitate celor doi si am mers cu Andrew prin imprejurimi.
Ada ?
Da ?
O iubesc pe Alexandra .Imi spuse.Am ramas uimita,acest baiat se confrunta cu aceeasi problema ca si mine.
Se pare ca avem un lucru in comun.
Si tu o placi pe Alex ?intreba bulbucandu-si ochii.
Nu prostutule.i-am spus cazand de pe piatra pe care ma catarasem razand.Eu il iubesc pe Marius .
Aha.Ce bizar.
Mda.
Stai linistita ,daca e pentru tine,si el te va iubi daca inca nu o face,daca nu e un mare pampalau care nu te merita.
Asta a fost pentru mine sau pentru tine ?
Aaaa....pentru amandoi cred.
Adaaaa,Andrew !!!!auzeam cele doua voci strigandu-ne.
Da ? Aici suntem !
Andrew ,mama ne-a chemat acasa fiindca are ceva sa ne spuna.Ada tu mai poti ramane cu Marius.si apoi il lua de mana coborand valea abrupta.
Daca vrei,te pot duce acasa.imi spuse el putin...jenat ?
Nu,mai putem ramane.Am urcat mai sus privind din nou spre soarele rosu din departare.
Deci...incepu el.
Deci...
Ada...stiu ca o sa sune pueril poate,dar eu ...eu TEIUBESCFOARTEMULTDINPRIMAZIINCARETE-AMCUNOSCUT
Ce ?am intrebat neintelegand fiindca se balbaia si vorbea foarte repede.
Da.zise.
Nuuu,ce ai spus mai inainte ?Nu am inteles o iota.
Am spus ca Te Iubesc foarte mult din prima zi in care te-am cunoscut.soc.Astazi m-am despartit de Alexandra.Nici unul nu simtea acelasi lucru.Era doar prietenie intre noi.Dar daca tu nu ma placi,nu o sa te mai deranjez...apoi l-am sarutat.Da !L-am sarutat.De unde atata curaj ?Mi-a raspuns, la inceput ametit probabil si luat prin surprindere,si am continuat cateva minute pana cand chiar nu mai puteam respira.Inima imi batea ca dupa maratton si ma simtem in al noualea cer.
Te iubesc.i-am spus eu .
Si eu.imi zise gafaind.
Nu puteam fi mai fericita de atat. Eram impreuna cu cel pe care il iubisem pana acum,si speram ca si Andrew sa fi fost atat de norocos ca si mine.
2. Cupidon 3
Viata nu merge ,ereu în picioare : cade , se ridica, de-a busilea, e rea, artagoasa, nesuferita, mincinoasa, plina de praf, tavalita prin gunoaie.
Dar într-o zi, o veni din nou, frageda si duioasa ca un ied din râu. Si atunci te întrebi : „Unde sunt gunoaiele? Când viata e frumoasa , e cu mult mai mult napraznic decât în clipele ei murdare” Merg, respir, suspin , rupi o frunza , te simti mai puternic decât Dumnezeu.
Pe aripile gândului si al imaginatiei, acum o sa zburam peste orase , peste fluvii si sa ne pogorâm în anul 1930.
Era o dimineata rece de noiembrie, când firea întrega era lucitoare, sticloasa si tare ca cristalului. Copacii acoperiti cu promoroaca parca asudau gheatas pamântul suna sub picior; aerul uscat ducea departe cele mai mici zgomote, cerul alb parea lucitor ca oglinzile si soarele trecea în vazduh , luminos si rece el însusi , alunecând asupra creatiei înghetate raze care nu încalzeau nimic. Iarna începuse sa-si ceara drepturile. Frigul intrase si în casa de chirtici de la baza dealului.
De la vârful coastei coborau încet moasele. În întâmpinarea lor apare o fetita care parea îngrijorata si plina de sânge.
-Bunico! Haide mai repede, ca nu mai stiu ce sa-i fac mamei, tipa de durere. Copilul îi face rau!
Batrâna nu spunea nimic, stia ca trebuie sa astepte pâna ce o va ajuta pe propria ei fiica sa nasca. Asistase la multe nasteri, dar niciodata la nasterea unei rude si acum era viata fiicei ei si a nepotului. Stia ca unica sa fiica va avea baietel dupa forma de nuca a burtii ei.
Inima de mama te poate face din cel mai de încredere aliat al vietii. Esti dispus sa faci compromisuri sa înduri orice tortura, atâta timp cât viata permite sa-ti scuteasca copii.
.........
- Luca! Unde esti?
Departe, dincolo de copaci, raspunse el cu o voce joasa si visatoare. Acolo iarba înalta si deasa acolo sunt flori albe, albastre si rosii.
- Maria.
- Sa stii ca cele mai puternice suflete s-au nascut nascut din suferinte, cele mai puternice caractere caractere sunt pline de cicatrici. Nu o sa-ti spun ca totul va fie bine, dar eu o sa fiu lânga tine , la bine si la rau.
Asa s-a creat legatura dintre noi. Împreuna am trecut peste atâtea lovituri. Îl admir si mai mult decât înainte, desi a trecut peste moartea mamei si a surorilor lui, acum venise o alta lovitura. Floarea, iubita lui sora, împreuna cu mine, am aflat ca Printul venea sa viteze orasul . Era vina mea, eu am insistat sa mergem, pe drum ne-a prins ploaia, ea era deja racita. A facut pleumonie. Pâna la urma, el m-a consolat pâna la urma pe mine, în loc sa fie invers.
În atât de multe milenii, oamenii nu au înteles niciodata dragostea. Cât de mult era ceva fizic, cât se leaga de mental? Cât de mult este ceva accintal, cât tine de soarta? De ce cuplurile perfecte se despart, iar cele imposibile razbat? Nu cunosc raspunsurile mai bine decât ei. Dragostea pur si simplu exista acolo unde exista.
Luca pdv
Viata m-a lovit din toate directiile, moartea a lovit din nou, dar de data aceasta, dupa multi ani. Parca si uitasem sentimentul, dar din paacate era imposibil.
Pe parcursul casatoriei noastre am simtit un sentiment nou, era ceva asemanator cu furia, cu o urma de dorinta si o doza de disperare : Gelozia.
Dupa un an de casatorie, Maria, scumpa mea sotie, mi-a daruit cel mai minunat dar, un fiu. Mi-am dorit sa mosteneasca ochii ei, parul ei, tot ce avea ea, pentru mine era perfect.
Am îmbatrânit împreuna, fiul nostru a avut si momente de glorie: era fotbalist, dar nu toate . Îmi amintesc ca acum când am acceptat sa îi asist un meci de fotbal, a cazut si si-a rupt piciorul, pe vremea acea nu erau spitale, noroc ca eu eram medic. Când am ajuns acasa, EA s-a asezat lânga el si nu s-a miscat desi îi era rau de la sânge si mai ales s-a luptat cu sine sa nu ma opreasca în timp ce îi asezam oasele la locul lor. O durea pe ea mai mult decât pe oricine.
Octavian, fiul nostru ne-a daruit doi nepoate : Bianca si Mihai. Pentru Ea, Bianca era lumina ochilor ei, o durea foarte tare ca noi nu avusesem o fiica. Daca Bianca cerea ceva , Maria era prima care o ajuta. Din aceasta dorinta poate a gresit , i-a însamântat fetei idee ca numai ea o iubeste.
Ajuns astazi aici, îmi dau seama ca viata mea ar fi putut fi altfel în niciun sens. Nici mai linistita , nici mai simpla, sau dimpotriva mai agitata. Viata mea a fost perfecta! Absolut perfecta. Iar viitorul se arata în fata ochilor nostrii ca un cer senin, spre care cu placere îti deschizi ochii.
- Ne vom revedea! Ne vom revedea negresit , acolo unde iubirea va fi întru împaratia sa, fara restrângeri, fara obsatcole si fara lanturile acestui corp întunecat. Acestea au putut sa fie unicele vorbe pe care i le-am putut spune înainte sa plece de lânga mine.
- Ce zici , mergem la o plimbare? EA si-ar fi dorit sa merg.
......................
- Bianca, lasa-l , sufera.
- Nu mami, m-am saturat. Bunu, stiu ca doare, nu o sa-ti spun ca totul va fie bine, dar eu o sa fiu lânga tine , la bine si la rau.
- EA mi-a spus aceste vorbe.
- Stiu ca o iubesti , dar încearca sa faci altceva decât sa te uiti pe pozele bunicii si sa te gândesti la ce ar fi vrut ea sa faci. O sa te îmbolnavesti, Nu vreau sa te pierd si pe tine. De ce îmi faci asta?
Stiam ca EA ar fi vrut sa o ascult pe Bianca. Într-o zi i-am pregatit ceva de mâncat , Ea se pricepea atât de bine la gatit.Când a pus mâna pe farfuria care fusese la încalzit a început sa plânga si sa tipe de durere.Abia atunci am înteles de ce Maria a suferit mai mult decât mine când fiul nostru si-a rupt piciorul. Ea si-ar fi dorit ca eu sa o ajut dar am fugit ca un las.
................
-Maria, esti aici?
- Ce cauti aici? Trebuie sa fii acolo pentru Bianca si Mihai. Du-te! Îmi doresc sa nu vii aici pâna când ei nu vor fii mari
...............
Bianca pdv
Lumânarile ardeau, lumea arde, s-a dus si el, a luptat pâna în ultima clipa dorind sa-si îngheie misiunea data de bunica Sa aiba grija de mine si de Mihai. De ce s-a dus? Probabil si bunicii îi era dor de el, dar ei au trait o viata cu el, dar eu. ÎI VREAU ÎNAPOI.
Cât de dor îmi e de sfaturile lor, de bucuria cu care ne asteptau sa ne i-a acasa de la scoala. Acum nu mai am pe nimeni învârsta cu care sa vorbesc . De ce ei? De ce tocmai ei?
Ce n-as da pentru câteva ore alaturi de ei. Ce n-as da.....
Dar stiu ca ei si.-ar fi dorit sa îmi continui viata ........... Si-ar fi dorit.
3. Cupidon 99
Un an, asta a spus Dnl doctor Brown cand m-a consultat ultima oara, asta intamplandu-se acum doua saptamani. E al naibi de rau sa simti ca mai ai putin de trait si ca viata ta se scurge ca nisipul dintr-o clepsidra. Mama ma privea trista, incerca sa zambeasca, nu putea, cine ar putea zambi cand stie ca unica ei fiica isi numara zilele pana va fi la 3 metrii sub pamant. Poate va intrebati de ce nu iau tot in serios, poate ca nici nu constientizam ce mi se intampla, sau nu vroiam sa recunosc. E deja a 4 a zi in care stau inchisa in camera cu mp4-ul ascultand muzica lenta. Timpul trecea asa de greu, iar la ora 5 trebuia sa mai merg pentru ultima data la doctor. Am inchis mp4-ul si l-am lasat undeva pe pat, m-am indreptat spre oglinda privindu-ma mai atent. Ochii mei erau umflati inconjurati de cearcane adanci si inchise la culoare, parul meu care era odata plin de volum si infoiat, acum e drept si parca mai lipsit de viata decat mine. Eram palida si iti dadeai seama doar privindu-ma ca ma sfarsesc in intuneric. Daca mi-ar cere cineva sa imi fac autoprofilul sincer habar n-as avea ce sa scriu, inafara de faptul ca ma cheama Chelsea si ca am 18 ani nu pot spune nimic mai mult. Mama m-a strigat de jos, zicandu-mi sa ma pregatesc, oare cat mai conta acum infatisarea mea? In toti 18 anii mei am iubit sa arat bine, sa fiu la moda, sa fiu populara, sa ma aranjez, dar acum, acum oare mai conteaza? M-am imbracat rapid cu niste jeansi si un hanorac mare negru, aveam o silueta pe care poate multe fete si-ar dori-o insa eu as renunta la ea numai sa ma pot face bine. M-am incaltat rapid si mi-am prins parul in coada de cal.
- Scumpo, esti gata?
- Da mama, ai vorbit cu Dnl Brown?
- Sigur, e la cabinet si ne asteapta.
- Bine, pot conduce eu? Sti ca era unul dintre lucrurile pe care le adoram.
Mama mi-a incuviintat din cap si mi-a inmanat cheile de la scumpa mea masina, o decapotabila neagra. Am portnit cu viteza, lucru care a facut-o pe mama sa isi puna repede centura de siguranta. In urmatoarele cateva minute eram deja in parcarea spitalului. N-a durat mult ca consultatia sa se termine iar ochii doctrului sa faca cunostiinta cu podeaua, eram sigura ca nimic nu se schimbase si ca eram lafel. Doctorul mi-a confirmat gandurile si mi-a spus sa traiesc cat mi-a ramas, din plin. In timp ce mama era deja jos, eu m-am lovit pe scari de un baiat saten cu ochii verzi. Ne-am privit pentru o fractiune de secunda si si-a urmat drumul pe scari. In urmatoarea noapte visul meu a fost innundat de parfumul lui si de ochii lui verzi, nu puteam crede in dragoste la prima vedere, nu trebuia. In ziua urmatoare am iesit sa ma plimb, era toamna si covorul de frunze ma fascina, cum puteam sa nu ma gandesc ca va fi ultima mea toamna. M-am asezat pe o banca privind persoanele ce treceau prin fata mea, mame cu copii in brate, cupluri indragostite, bunici fericiti, eu nu voi sti cum e sa fi indragostita, cum e sa fi mama, sau cum e sa imbatranesti sis a-ti vezi nepotii in jurul tau. Langa mine s-a asezat acelasi baiat de ieri, cata coincidenta poate exista? Butona pe telefon in timp ce eu ma holbam la el ciudat.
- Scuza-ma, n-am intrebat daca era liber locul.
- E liber, poti sta. Doar nu mi-am cumparat banca.
- Parca ne-am mai intalnit, sau mi se pare?
- Da, ieri, pe scarile spitalului. Eu ieseam de la Dnl Brown iar tu
- Iar eu mergeam la tata, Dnl Brown asa cum i-ai zis tu.
- Ah, nu mi-a trecut prin cap ca tu ai putea fi fiul dnl-ui Brown.
- Scuza-ma sa ma prezint, Will Brown, iar tu esti?
- Chelsea, Chelsea Cruz.
- SI ce faci aici? Nu esti la liceu, sau facutlate, sau undeva unde trebuie sa inveti?
- Nu, defapt nu mai invat, am 18 ani si am renuntat la facultate. Dar tu?
- Eu am 25, mi-a ajuns invatatul, iar tata ma ajuta sa ajung ce vreau sa fiu.
- SI ce vrei?
- Sa devin pictor, intotdeauna voi iubi arta.
Discutia noastra a continuat iar eu nu-mi dezlipeam privirea de la ochii lui verzi de zmarald. Ma topeam si parca ma faceau sa-mi doresc sa mai traiesc macar pentru ai vedea zilnic. Se facuse deja seara iar el s-a oferit sa ma conduca pana acasa, mama era sigur ingrijorata pentru ca nu m-am obosit sa mai iau telefonul de acasa. Tot drumul spre casa m-a tinut de mana povestindu-mi cat de frumoasa poate fi viata inconjurata de arta. I-am multumit ca m-a insotit pana acasa si l-am sarutat firav pe buzele lui moi si dulci. Nu-mi planuisem ca toate astea sa se intample insa dragostea nu te intreaba niciodata, ea pur si simplu te loveste. Asa ca toate zilele imi erau laminate de el, incepusem sa am grija de mine din nou, nu mai eram palida, ajunsesem chiar sa si zambesc, el ma facea sa uit, imi facea zilele mai bune, pline de soare. N-a durat mult pana sa ma daruiesc lui de tot, trup si suflet, este si va fi cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Mama era asa de fericita cand ma vedea mereu zambind, mereu radiand de fericire, zburdand parca pe nori cu el de mana. M-am mirat mult cand am aflat ca Dumnezeu avea sa imi daruiasca ceva mai mult, ceva doar al meu, o fiinta care sa se dezvolte in interiorul meu, un bebe. Pentru el ma rugam seara de seara sa traiesc, sa pot lasa ceva bun in urma mea. Will n-a stiut si nici nu cred ca va sti, doar daca Dnl Brown ii va zice, de boala mea. Cele 9 luni au fost groaznice, dureri peste dureri, ameteli si greturi. Fiecare zi in plus ma aducea mai aproape de sfasit, de final care sper ca de data asta sa fie un Happy-ending. Ziua cea mare era aprope iar Will era in culmea fericirii, dar eu nu. Poate e un gest egoist dar imi doream asa mult sa traiesc, sa imi pot vedea fetita sau baietelul crescand. Ma dura enorm ca va creste fara mama, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a tinut in viata pana sa ii dau viata micutului din mine. Paseam in halat si m-am asezat pe o masa mare in timp ce doctorul se pregatea pentru nasterea mea. A durut, mai mult sentimental decat fizic, si o simteam in jurul meu, parca ma ametea, ma hipnotiza, dar n-o lasam, trebuia sa rezist pana la final, stiu ca asta era scopul meu in viata. Deodata totul a incetat sa mai doara, doctorul mi-a pus micuta fiinta in brate facandu-mi ochii sa verse ultimele lacrimi. Era firav, era frumos si avea ochii lui Will, m-am dorit sa-I aiba ochii aceia de o frumusete rar intalnita. Era o fetita, pe care l-am rugat pe Will s-o numeasca Nicol, aveam atetea variante, daca va fi fata si daca va fi baiat. Apoi am inchis ochii, somnul ma fura asa ca tot ce-am soptit a fost te iubesc exact in momentul in care Will intra in salon. Era o durere prea mare sa-l vad cum plange la inmormantarea mea, sa-l vad cum se chinua noptile cu Nicol , sa simt ca in mine se rupe totul cand l-am vazut de mana cu o alta femeie. Dar am trecut peste tot, mi-am dat seama ca acea femeie pe nume Deizy il putea face fericit si pe el si pe micuta mea raza de soare. Am vazut cum Will vorbea despre mine, cu dragoste, cu durere, cu tristete, facand-o pe Nicol, acum domnisoara, sa inteleaga ca mama ei a fost o persoana speciala, care si-a sacrificat viata pentru ea. Dar nu era asa, nu eu mi-am sacrificat viata pentru ea, ci ea a adus bucurie in viata mea care deja se sfarsea zi de zi.
4 . Cupidon 26
Ea imi interzice sa o mai privesc in ochi, pentru ca se simte extaziata si atrasa.
Ochii mei o infioara, dar stie ca acel copil din mine, bine ascuns si protejat, este sufletist, bun, timid si respectuos. Totusi adultul din mine este unul rau, este opusul. Ii cer sa aiba grija de ea ca sa poata avea grija de mine. Asta dupa fiecare ramas bun de seara. Si o amuza de fiecare data aceasta replica, desi unii sa o auda in fiecare seara s-ar plictisi de ea. I-am cerut sa nu rascoleasca in pestera mea pentru ca s-ar putea sa gaseasca ceva ce nu ii place. Sau probabil ceva de care se ataseaza mult prea mult, devenind o obsesie. Ea nu ma asculta. Deasta sunt dur si o resping. Eternitatea mea este un chin si pe ea o satisface aceste lucruri. Pur si simplu este excitata. Cateva fractiuni de secunda daca le-ar petrece in locul meu ar fi dezamagita de caracterul ei. Ea este perfecta pentru mine desi unele defecte ale ei (pe care eu le ador) o dezcurajeaza, dar oi fi eu bestia? Este ea oare regina
-Amy, eu Billy's sunt insusi necunoscutul, nu poti sa ma cunosti altfel totul s-ar distruge
De atunci a ramas distanta de mine si de fiecare data cand ma apropiam, ma ignora...Atunci am renuntat si am plecat
Din zori spirite plangeau
Oare vor sa ne impacam
Ma asez pe stanca si stau
Semenii vor sa ii pictam
Chipul pe un pergament
Sunt un chin si un dement
Sunt acum un rob
Si iubirea un microb
Dar te rog...
Vino, vino te rog, nu pot..nuh nu mai pot fara tine si lacrimile secate-mi curg pe obraz, ma scald in amintiri, dezamagiri, nesimtiri, priviri, povestiri.
Si apare o lumina cosmica si imi zaresc viciul in fata ochilor mei insetati de chipul ei, chipul lui Amy, viciul meu.
Ea este stadiul al constiintei mele, este izvorul fericirii mele, este un elixir vital, ea imi da energie si putere, ea este arhitectul manifestarii mele. Fara ea as fi un nimeni. Nu pot uita ziua cand m-a sarutat, pana si stelele cadeau, ingerii cantau, oh..frumoas-o te rog...
Saruta-ma si acum la fel ca prima data. Ma asez pe spate, pe stanca rece si ea ma saruta, usor imi sting pleoapele, coplesit de somn si adorm intr-un somn mut, indragostit, in eternitatea mea, intre 4 scanduri.
-Hei frumoas-o! Stai!Striga unul dintre tipi de pe partea cealalta a strazii.M-am uitat in jur sa vad daca mai este cinva pe strada.Nu ca nu as sti dupa cine a strigat doar ca m-as fi simtit mai bine daca as fi stiut ca nu sunt singura.Dar eram.Ei bine,uite cum a inceput o zi frumoasa de sambata sa devina cea mai urata.Totul a inceput dimineata cand prietena mea cea mai buna,Loly m-a sunat si mi-a spus ca vom merge la o petrecere.Zis si facut.Am mers la petrecere si am stat acolo pana la 12 -1 noaptea.I-am spus ca trebuie sa plecam,dar ea nu a vrut.Eu,incapatanata cum sunt,am plecat singura,fara o masina,avand in vedere ca am venit cu ea,fara sa stiu unde sunt si unde merg,afara plouand cu galeata ,iar eu udandu-ma toata.Minunat!Si acum mai dau si peste acesti drogati.Am inceput sa alerg spre semaforul care se zarea vag iin fata mea,sperand ca voi reusi sa gasesc o masina sau un taxi care sa opreasca si sa ma ajute.Si,bineinteles,norocoasa cum sunt,nu se vedea nicaieri nici o masina.M-am uitat in spate sa vad daca baietii aia mai erau in spatele meu.Slava cerului,macar cu asta am si eu noroc. Uda leoarca,infrigurata si foarte ingrozita cum eram mergeam peste tot si nicaieri si nu obtineam nimic.Parca mergeam in cerc.Cine ar fi crezut ca poti gasi astfel de parti fara tipenie de om in New York?Vederea a inceput sa mi se incetoseze pana cand totul a devenit negru.
-Te rog mama!! Toti colegii mei merg,inclusiv Loly.Nu pot sa fiu singura care nu merge.Era prima data cand m-am rugat de mama sa ma lase cu colegii la film.
-Sarah,sti ca nu te pot lasa la ora aia singura pe strada.Este foarte periculos.
-Mama,nu sunt singura.Sunt cu colegi.
-Cati sunteti?
-Pai,ti-am zis toti.Adica 15.Si o sa fim 16 daca ma lasi si pe mine.Am incercat facand fata de catelus plouat.
-Off...bine,dar te intorci acasa pana in ora 10.
-Yeyyyyy!!!! Mersi mama!!!! Am inceput sa sar in sus de fericire.In sfarsit...prima data cand ma lasa undeva.Nu pot sa cred ca am 16 ani si pana acum nu m-a lasat nicaieri.
Am tresarit,apoi am clipit de cateva ori pana am reusit sa deschid bine ochii.M-am uiat in jur.Unde eram?Camera din jurul meu era foarte frumoasa.Cred ca as putea zice ca sunt intr-un hotel.Dar cine m-a adus aici?M-am ridicat din pat si am iesit din camera intrand intr-un living frumos.Am ajuns in fata unei oglinzi.Atunci am observat ca nu eram imbracata in hainele de aseara.Aveam pe mine un tricou mult mai mare decat mine si niste pantaloni lungi si largi de trening.Doamne..ce am facut?Unde sunt?Am traversat camera spre o alta usa.Am deschis usa,intrand intr-o alta camera cam cum era cea in care m-am sculat eu.Nu era nimeni.In dreapta mea se auzi deschizandu-se o usa.Un baiat cam de varsta cu mine iesi doar intr-o pereche de boxeri stergandu-si cu un prosop parul scurt.Avea ochii inchisi ,asa ca am hotarat sa il anunt intr-un fel ca nu este singur in camera.Mi-am curatat gatul zgomotos si el isi deschise brusc ochii.Ave aochii albastri.Abia acum il analizam din cap pana in picioare.Arata superb.Avea un corp bine lucrat,un par scurt negru si pielea destul de alba.Arata asa de bine...doar cand ma uitam ma gandeam cat de urat pot arata in comparatie cu cineva ca el.
-Hei,vad ca te-ai trezit.Am tresarit la auzul vocii lui.Probabil ca observase si el cum ma holbam la corpul lui.
-Da..am spus si eu intr-un sfarsit.Mi-am lasat privirea in jos ganditoare.Mi-am dat seama ca inca nu stiu unde ma aflu,cine este el si cum am ajuns aici.Mi-am ridicat capul si am inceput sa vorbesc mai normal acum,sau asa speram.Tu..cine esti?Unde sunt?Si..cum am ajuns aici?Am pus toate intrebarile odata.
-Pai..pe rand:1.Ma numesc Erk.2 Esti in casa mea. 3 Te-am gasit aseara lesinata pe strada si te-am adus aici.M-am uitat in jos la hainele de pe mine incruntandu-ma.
-Aa..si hainele ,pai ale tale erau ude asa ca ti-am dat un tricou si niste pantaloni de la mine.Da,stiu sunt cam mari,dar...alt ceva chiar nu aveam.
-Oh,mersi.E mult mai bine decat sa stau cu ele ude.Dar,de ce m-ai luat de pe strada?
-Daca nu te luam de pe strada probabil ca acum erai moarta sau oricum,pe moarte daca te-ar fi gasit dimineata cineva si te-ar fi dus la spital.
-Multumesc aa..
-Erik.
-Multumesc,Erik.I-am zambit, dupa care zambetul lui nu intarzie sa-i lumineze chipul.Era asa dragut.
-Hm..pai,cred ca iti este foame.Mai bine am manca ceva.
-Mda,dar apoi trebuie sa merg acasa.
-Sigur,dar...asta daca se opreste furtuna de afara.Este mai rau ca aseara.Nu pot conduce pe timpul asta.M-am dus la fereastra si am incercat sa disting ceva printre picaturile de apa care curgeau pe geam neincetat.Doamne,era oribil.
-Bine,pai...eu ma duc sa fac ceva de mancare.Tu..nu stiu ,poti sa faci ce vrei.
-Te ajut,am spus repede.
Dupa ce si-a luat un tricou si o pereche de pantaloni,am mers la bucatarie.A.. ca sa nu uit ,tre sa mentionez acum: este..WOW.Arata superb,de fapt toata casa arata incredibil.Parea mai mult un palat decat o casa.Mai ales a unui adolescent.Chiar,nici nu stiu cati ani are.
Dupa ce l-am ajutat sa faca niste oua si niste bacon ne-am asezat la masa si in timp ce mancam am inceput sa-i ii pun mai multe intrebari pe care le aveam in cap.
-Deci..tu cati ani ai?
-23,tu?Aa..stai.Nu mi-ai spus cum te numesti.Hm..avea 23 si totusi parea de cel mult 19 ani.
-Sarah si...am 20 de ani.I-am raspuns eu.
-Aha.De ce erai pe strada asa tarziu aseara.
-Am fost cu o prietena la o petrecere.Cand i-am zis sa plecam nu a vrut asa ca eu am plecat singura.Habar nu aveam pe unde sa o iau,asa ca,probabil m-am invartit in cerc pana cand am lesinat din cauza frigului si a ploii.
-Oh...
Restul timpului cant am mancat am vorbit despre chestii neinteresante,familiile noastre,ocupatiile.Am aflat ca parintii lui sunt oamnei de afaceri,iar el este un model pentru mai multe reviste.Mda..acum se explica frumusetea lui.La mine nu a fost asa usor.Tatal meu era mort,iar mama era o creatoare de moda.Eu,eram la fel ca mama,o creatoare de moda in devenire.Cand am inceput sa vorbesc despre mama mi-am amintit ca ea habar nu are ce s-a intamplat cu mine.Stiu ca sta pana tarziu la munca,dar probabil ca a observat aseara absenta mea.Sunt sigura ca acum este foarte ingrijorata.
-Hum..Erik!Unde este geanta mea cu toate lucrurile mele?
-Pai am scos c era in geanta si ti le-am pus pe noptira ,iar geanta la uscat.
-Trebuie neaparat sa o sun pe mama.Cred ca este foarte ingrijorata.
-Ok.
M-am dus in camera in care ma trezisem dimineata si am luat mobilul.Era mort.Nici nu se mai deschidea.Ahh...
M-am intors in bucatarie si m-am asezat infranta pe scaun.
-Ce s-a intamplat?Ai vobit cu mama ta?ma intreba Erik,putin panicat in timp ce isi punea un pahar de suc.
-Nu.Telefonul meu este mort.
-Ti-l pot da pe al meu daca vrei.
-Da.
Am incercat sa sun de pe al lui dar,din cauza furtunii nu merse deloc.Am hotarat sa ne uitam la un film,daca tot nu aveam ce face.Normal,ar trebuii sa ma simt in pericol sau ceva de genu.Adica,totusi,sunt in casa unui strain si nimeni nu stie unde sunt.Si totusi,simt ca pot avea incredere in el.
Am ajuns in fata unui dulap imens deasupra unui televizor cu plasma imens.El dechise dulapul si in el erau 3 randuri pline cu DVD-uri,avand pe fiecare rand cate 3 rubrici.Horror,SF,Aventura,Romantice etc..
El lua un film din cele horror.M-am intors repede cu fata la el.Se intoarse sa se uite la mine cu o spranceana ridicata.
-Vrei alt film?Am multe horror.
-Te rog,nu horror!
-Ti-e frica?ranji el.
-Voi fi sincera cu tine,da.El incepu sa rada si puse filmu la loc.Se intoarse brusc cu fata la mine venind din ce in ce mai repede spre mine si eu dandu-ma in spate,pana cand m-am impiedicat de ceva.Am cazut ,dar inainte sa realizez l-am prins de tricou si l-am tras peste mine.El cazu cu buzele fix peste ale mele.Am ramas asa timp de ceva timp cu ochi deschici plini de dorinta.El inchise ochi si isi misca usor buzele peste ale mele.Am inchis ochi si i-am raspuns la sarut.Era cel mai dulce sarut pe care l-am avut vreodata cu cineva.Si era ceva diferit,dar...nu stiu ce.El ma prinse usor de talie si ma ridica mai sus.Eu mi-am infasurat mainile in parul lui si l-am tras mai aproape.Imi linse buzele cerandu-mi permisiunea sa intre,iar eu bineinteles ca i-am acordat-o.Limbile noastre se impleteau si apoi ne explorau gurile pana cand,necesitatea aerului ne facu sa ne retragem.Fara tragere de inima ne-am departat putin unul de altul gafaind.El se uita le mine,respirand inca greu de la sarut.
-Eu..aa..imi pare..a..rau...nu stiu ce s-a intamplat.Spuse el dupa putin timp.
-Hm..mie nu-mi pare.
-Serios?Atunci nici mie.Dupa asta se apleca si ma mai saruta odata .De data asta mai pasional ca inainte.Isi puse mainile pe talia mea si ma trase mai aproape de el.Eu mi-am pus picioarele in jurul taliei lui ,iar mainile in jurul gatului tagandu si eu,la randul meu mai aproape.Nu pot sa cred ce faceam.Nu-l cunosc pe tipul asta decat de cateva ore si totusi simt ca il cunosc de-o viata.Am incredere in el.Si...mai am putin si ma las in voia lui.Isi ridica mainile mai sus tragand tricoul care era pe mine.Ah...si totusi,chiar vreau.Vreau!Simt pentru el ce nu am simtit niciodata pentru cineva.L-am ajutat sa-mi dea tricoul jos,apoi pantalonii,pana am ramas complet goala.I-am dat si lui tricoul jos,el ramanand doar in pantaloni.
-Sarah...vrei...?am clatinat din cap aprobator.Esti sigura?Am mai clatinat odata din cap,iar in urmatoarea secunda nu am mai simtit pamantul sub picioare.El ma lua in brate in stilul miresei si ma duse in camera in care il gasisem de dimineata.Ma aseza usor pe pat,iar apoi l-am ajtat sa-si dea si el pantalonii jos.Amandoi eram goi acum.El arata absolut superb.Parca ar fi fost un inger.Imi mangaie coapsele urcand pe abdomen apoi,imi saruta sanii,urcand la gat si in final buzele.Am gemut de placere.El intra in mine,facandu-ma sa scot un geamat de durere la final.
Razele puternice ale soarelui nu ma lasau deloc sa dorm.Mi-am ridicat capul,doar ca sa-l vad pe Erik uitandu-se la mine.Am vrut sa ma ridic putin ,dar o durere intre picioare ma facu sa scancesc si sa-mi fie mai dificil sa ma ridic.
-Imi pare rau,nu am stiut ca esti...Daca stiam probabil nici nu faceam asta.Chiar imi pare rau.
-Hei,i-am spus ridicandu-i capul sa ma uit in ochii lui.Nu-ti face griji.Daca nu vroiam,ripostam.
-Sarah?
-Da.
-Te iubesc! Stiu ca suna absurd.Mai ales dupa ce ne cuoastem de aproximativ 8 ore.Dar nu am simtit niciodata pentru cinveva ce simt pentru tine.Din cauza asta te-am luat de pe strada.Pur si simplu nu puteam sa te las acolo.Nu ma lasa inima.Stiu ca probabil crezi ca sunt nebun sau..i-am pus un deget pe buze a sa-l opresc,apoi m-am apropiat de el si i-am luat fata in maini.
-Si eu te iubesc.Nici eu nu stiu cum s-a intamplat asta,dar asa cum ai zis si tu,nu am simtit niciodata asa ceva pentru cineva.
El se apleca si ma saruta inca odata.Nu pot sa cred cate se pot intampla in cateva ore.Aseara umblam pe strada prin ploaie si de dimineata intalnesc un baiat care imi davodeste ca dragostea la prima vedere chiar exista.
Stateam pe covorul moale si turcoaz cu negru.Asa cum imi calmez mereu nervi cantam la chitara si ma uitam la geamul de la camera,mai bine zis la gratile celulei mele.Acum stau si ma gandesc la viata mea si incerc sa nu imi urasc si mai mult familia,viata si dorinta de a trai.Adica cine ar vrea o viata ca a mea e nebun.Dar acum sper ca nu v-am deprimat dar un lucru ma bucura singurul lucru care ma face sa zambesc:am cel mai bad boy ca iubit,cu basul lui,jacheta de piele neagra cu tinte si cu atitudinea superioara,tacut si smecher e perfect.Adica genul de rocker care e un pic infiorator dar si atat de dulce in realitate.Si atunci cand ma gandeam ca mi-as dori ca el sa fie aici si sa ma faca sa zambesc am auzit melodia pe care mia dedicat-o la prima intalnire,chiar atunci cand aveam nevoie de el m-a sunat…
Aveam presimtirea ca se va intampla ceva rau e ca inainte de uragan e soare afara dar vantul isi schimba directia si bate din toate directile,vocea lui era foarte dura ca vantul care bate puternic chiar inainte sa se formeze uraganul.
-Julia,trebuie sa vorbim.Vin la tine,a fost foarte scurt si direct nici macar nu m-a alintat ca deobicei cu “ce faci pisicuto?”
-Dean,cum naiba sa vii la mine,tine minte ca ultima oara cand ai venit era cat pe ce ca tata sa...sa...sa te omoare cand ne-a gasit,nu vreau sa te pierd tata e in stare de orice,i-am spus eu revenind in prezent dupa ce mi-am amintit ca era sa il arunce pe geam,a fost oribil de atunci imi urasc la maximum familia mai bine zis tatal.
-Ma risc.Oricum iti promit, nu se va mai repeta,dar se vedea in vocea lui ca ceva nu era in regula acel “nu se va mai repeta” avea doua sensuri unul ca era constient ca nu poate garanta se temea pentru el ca tata nu ii va face nimic si inca unul dar care?
-Cum adica nu se va mai repeta?Dean la ce mama naibii te referi,chiar inainte sa inchida am auzit o voce de femeie care spunea:”Inchide si vino langa mine”.Asta era uraganul vocea lui care era ca ultimul vant puternic si formarea uraganului cand pentru prima oara am plans din cauza lui,prima lacrima varsata pentru noi.Eram sigura ca ma inseala si asta ma sfasia,ma simteam oribil dar nu il puteam ura, era tot cea aveam.Daca familie nu,viata nu, macar prietenul sa imi dea un motiv sa traiesc si daca nu stiam ca il voi mai vedea iar sigur ma omoram.
Si asa cum spusese a venit desi i-am spus sa nu o faca pentru ca daca el patea ceva eu nu stiu ce ma faceam, dar sa fim seriosi, cand m-a ascultat?
-Julia, deschide!Julia!stiga tata ca disperatul la usa dand cu pumnul in usa si incercand clanta desi usa era incuiata.Numai el mai lipsea si atunci am realizat si mi-am spus “WHATEVER” da-l naiba de idiot, de ce i-as deschide.Plus ca Dean a ajuns si nu am chef de tata, intre iubit care chiar daca m-a inselat si tata tot Dean e mai bun.
-Dean coboara imediat!TATA E AICI!am deschis geamul si am stigat destul de tare cat sa ma auda el dar nu si tata.Sau cum ii spun mai nou idiotul de Jake.Nici nu merita sa fie numit parinte.
-Scapa de el.Nu pot cobori, m-am agatat de o creanga,a spus el catarandu-se spre geamul de la camera mea.
-Julia, ce faci?Deschide usa.Trebuie sa vorbim!a strigat el in continuare si a tot dat cu pumnul in usa.Marele avocat avea probleme cu furia.
-Tata, n-am chef de morala acum.Mi-e somn.Pleaca, vorbim maine!I-am spus in doi peri.
-Julia, deschide usa ti-am zis! Julia,Julia!Da nici fiinta umana nu mai e un un sarlatan care stie doar sa impuna nu sa si iubeasca mai ales singura lui fica,care ca veni vorba a ajuns sa il urasca.Si chiar daca am folosit persoana a treia referindu-ma la mine tot o pot spune oricui “Il urasc pe Jake”.Sau tata cum ma pune mama sa ii zic.
-Haide Jake, las-o in pace.Oricum are scoala pe cap.Da,mama era singura mai normala dar doar acasa. Daca eram altundeva zici ca eram mica ei marioneta.Nu m-ar mira sa aiba papusi Vodoo cu noi,adica eu si frati mei.
-Mersi mama,am strigat eu cat sa ma auda.Uneorii cred ca mama e singura care ma intelege catusi de putin.Dean!Am uitat de Dean!
-Julia, deschide geamul,a spus el incercand sa il deschida de afara.
-Intra,i-am spus eu pe un ton pierit ca si cand stiam ca viata si lumea mea se vor sfasia.
-Julia trebuie sa vorbim.Imi pare rau,imi pare rau pentru...nu a reusit sa spuna ce vroia dar mai bine pentru ca nu stiu daca as fi rezistat.Cand a rostit acele cuvinte, oricat m-am chinut,oricat de mult autocontrol aveam, am izbucnit in lacrimi.Au fost aproape cele mai dureroase lacrimi si clar fara sa gandesc, l-am sarutat.Stiam ca nu trebuia pentru ca urma sa ma despart de el,defapt sa se desparta de mine, dar de ce sa nu imi mai pese catusi de putin.Vroiam sa profit de ultimele clipe alaturi de el pentru ca eram sigura ca nu ma considera destul de buna pentru avand in vedere ca m-a inselat.Si cand ma asteptam sa imi spuna:”Adio.”, tot ce am auzit din gura lui au fost cele mai dulci,cele mai frumoase cuvinte pe care le auzisem ,doar cele doua cuvinte,“Te iubesc!”.Era pentru prima oara in viata mea cand cineva imi spusese ca ma iubeste si chiar simteam ca e adevarat.Nu mai imi pasa cine era acea femeie pe care am auzit-o, nu mai vroiam nici-o explicatie, acele doua cuvinte imi erau de ajuns.
-Julia imi pare rau ca...atunci i-am dus degetul usor pe buze ca sa nu spuna si i-am soptit:
-Shh, nu mai conteaza.Si in clipa aia l-am sarutat din nou iar el s-a aplecat incet,incet si tandru sa imi dea bluza jos,dar in acel moment, m-a luat Tzunamiul care mi-a distrus viata o data pentru totdeauna.In sinea mea stiam ca o sa iasa rau si imi spuneam “Nu mai e cale spre fericire”.Si orice urma de fericire a disparut cand tata a dat buzna peste noi.
-Tata stai! Ce cauti aici?Ti-am zis sa nu intri!Uite asta e unul din motivele pentru care te urasc nu imi respecti intimitatea.
-Asa dormi tu? Lasa-ma ca il omor pe nenorocitul dracului!A urlat tata si a sarit la gatul lui Dean.
-Mama!am strigat la ultima mea speranta. Tata lasa-l!am inceput sa plang si stiam ca Dean nu va da in el.Era calculat si destept.Dar tata era isteric si idiot asa ca am sarit din loc si am intervenit intre ei,un singur lucru nu ar fi facut tata, nu m-ar fi lovit.A jurat ca nu isi va mai lovi copii cand Loren, unul din frati mei, s-a ales cu vreo 3-4 copci de cand tata l-a lovit atat de tare incat a cazut si s-a taiat in masuta din sufragerie pe care cazuse si o sparsese.
-Jake!Opreste-te!A strigat mama din usa cand intr-un final a ajuns si ea.
-Dean pleaca!Vorbim alta data!Pleaca!L-am impins spre fereastra si i-am facut semn sa iasa repede.Cand totul s-a terminat,adica morala lui tata: “Trebuie sa te pastrezi pentru casatorie,sa nu cumva sa imi vi cu burta la gura” si numai si numai critici.Nici macar nu ii pasa de mine sau sentimentele mele ci doar de: “Ce crezi ca o sa spuna lumea daca”.Dupa ce a terminat am mers la mine in camera si am continuat sa cant la chitara ca sa ma linistesc si sa nu dau de banuit.Am asteptat ca toti sa adoarma, am scos rucsacul din dulap,am inceput sa impachetez tot ce am putut cat mai repede ,nu ma aveam de gand sa stau in casa asta de nebuni, am deschis geamul si pe jumatatea ferestrei mi-am amintit si am afirmat cu voce tare:
-O Doamne! Am uitat tigarile in pat!
Am intrat in camera in cea mai mare graba si m-am aruncat sa le iau dar cand sa ies il vad pe tata ca porneste masina si accelereaza serios.
-Oare unde ar putea sa plece la ora asta,dupa tot circul asta?Si atunci am realizat si un fior mi-a trecut pe sirea spinari...DEAN!S-a dus dupa Dean!
Am luat telefonul si l-am sunat cat de repede am putut.
-Julia, ma bucur ca ai sunat,a spus el bland si vinovat.
-Dean nu am timp sa vorbesc.Asculta-ma cu atentie!Fugi imediat de oriunde ai fi!Tata se indreapta spre tine!am spus eu dintr-o suflare.
-Poftim?Ce tot vorbesti acolo?Cum sa ma gaseasca?E imposibil!Sunt in locul nostru secret nu ma va gasi aici,a spus el calm.Ma speria calmitatea lui.El nu realiza gravitatea problemei.
-Dean te rog, asculta-ma, pleaca imediat de acolo!Nu e de gluma cu tata!Te implor!Daca ma iubesti cu adevarat pleaca de acolo!I-am spus eu deja incepand sa suspin.Nu a apucat sa imi raspunda caci nici nu mai era nevoie, am auzit vocea diavolului in telefon.In momentul acela a intrat tata.Ii auzeam cum se luptau si stiam ca Dean doar se apara si ca incerca sa nu il ranasca dar acum plangeam pentru ca nu puteam face nimic.Atunci am aruncat ghiozdanul si am luat-o la fuga pe scari si am trantit poarta si usa de sigur s-a trezit toata casa fiindca se aprinsesera toate luminile.Am alergat,si atunci cand am ajuns nu m-am mai putut tine pe picioare.In fata mea era Dean pe un scaun plin de sange pe fata.Era clar ca nu ripostase.Altfel tata ar fi fost inconstient.Dar in secunda urmatoare ni s-au rupt firele si mie si lui Dean.Am auzit cel mai dureros sunet din toata viata mea.Era sunetul pierderi dragostei.Picioarele imi tremurau ca si mainile, apoi am urlat cat m-au tinut plamani.Apoi cand picioarele nu m-au mai tinut am cazut si mi-am sprijit capul de tocul usii.Plangeam in hohote si mi-am ferit ochi de aceea scena oribila, dar imediat m-am resemnat si m-am ridicat.Mi-am sters lacrimile care siroiau inca si m-am dus langa balta de sange in care zacea Dean dupa ce tata il impuscase direct in cap.M-am uitat la Dean iar apoi la Jake si am spus scarbita printre dinti:
-Cretinu dracului!Cum ai putut sa faci asta?Stiai ca il iubesc?De ce ai facut asta?M-am uitat la el ca la ultimul gunoi.
-Te protejez Julia!Sunt tatal tau,a spus el vrand sa para un tata iubitor cum nu a fost vreo data.
Stiam ca va scapa, e avocat, sigur va spune ca a fost autoaparare.Apoi mi-am intors privirea.In momentul acela nu ma mai puteam gandi decat la el si la toate momentele impreuna.Apoi din ura am luat pistolul care il aruncase si m-am uitat in cartus.Mai erau 2 gloante.Se pare ca moartea nu isi terminase treaba inca.Mai avea doua victime de luat.
Mă uitam în ochii ei şi nu-mi venea să cred că era lângă mine, în braţele mele. Stăteam amândoi întinşi pe pajiştea verde, bucurându-ne de această duminică frumoasă. Soarele lucea măiestuos pe mijlocul cerului, însă clipirea din ochii ei era cu mult mai puternică decât a amărâtului de astru. În comparaţie cu ochii ei căprui, soarele era o mică stea pierdută pe cer, rătăcită în neant.
-Te iubesc, i-am mărturisit pe-un ton şoptit, ca şi când i-aş fi spus un secret. Ceea ce probabil şi era, pentru că doar noi doi ştiam de sentimentele noastre.
-Şi eu te iubesc, dar mi-e frică. Ce vor spune ceilalţi când vor afla? întrebase temătoare, lucru care mă făcuse să mă strâmb, însă doar mental.
Situaţia noastră nu era tocmai roză, deşi aş fi dat orice ca ea să fie alta. Părinţii mei erau împotriva relaţiei noastre, fiindcă fusese crescuţi cu pretenţii şi cică mă crescuse şi pe mine la fel. Poate. Nu am spus că nu am crescut în puf şi toate alea, dar credeam că eram capabil de a-mi alege singur persoana alături de care să-mi împart anii care vor urma.
Iar ea... nu îşi cunoştea părinţii biologici, fiindcă a fost părăsită la uşa unei biserici când fusese bebeluş, ajungând ulterior la un cămin de copii orfani. Acum stătea cu părinţii ei adoptivi pe care-i iubea din suflet, iar ei îi împărtăşeau sentimentele. Doar că nu mă plăceau; credeau că eram genul de băiat care se juca cu fetele. Însă ei nu ştiau că le iubeam fiica mai mult decât ochii din cap.
-Vor trebui să se conformeze, am răspuns încă captiv în acea ciocolată fierbinte ce clocotea în ochii ei. I-am sărutat buzele roşii tandru, după care mi-am îndreptat privirea spre cer. Era senin şi aproape lipsit de nori, doar câte unul mic şi pufos mai îndrăznea să umbrească cerul.
-Şi dacă vor încerca să se interpună între noi? Ai mei poate nu vor putea prea mult, dar ai tăi au bani şi relaţii... Dacă te vor trimite în străinătate?
Am rămas cu ochii pe cer, dorindu-mi să nu fi pus întrebarea asta. Dacă era ceva de care mă temeam, era de faptul că tata va interveni şi mă va trimite la mama dracului. Însă eu nu aş fi stat cu mâinile în sân. De asta eram sigur.
M-am întors pe o parte şi am privit-o în ochi. Părul ei negru era purtat de vântul lin ce sufla pe deal, intrându-i câteva fire în ochi. Mi-am dus mâna lângă faţa ei şi am dat părul deoparte. Apoi am mângâiat-o puţin, pentru a o linişti, şi am spus:
-Lore, nu voi permite să se întâmple asta. Nimic nu ne va despărţi.
Un mic surâs a jucat pe buzele ei, o dorinţă subită de a-i simţi savoarea cuprinzându-mă. M-am aplecat spre ea şi mi-am zdrobit buzele de ale ei, introducând limba în acea mare de prospeţime din gura ei. Fineţea lor încă mă uimea, la fel şi modul atât de suav în care ea răspundea. Mi-am pus o mână pe obrazul ei, ridicându-mă în cot, astfel încât să fiu aplecat asupra ei. Eram singuri pe acea păşune, aşa că mi-am permis să duc mâna mai jos de pe obraz, pe gât, apoi pe sân, prinzându-l cu o forţă relativ mică în mâna mea.
Un mic ‘ah’ i-a scăpat printre buze, ştiind ce însemna asta.
Am sărutat-o mai puternic, mai pasional, simţind cum un foc începuse să-mi ardă în interior. Mă excitasem, iar întreg corpul meu era tensionat.
I-am lăsat buzele o clipă în pace, pentru a putea respira şi ea, mutându-le pe ale mele pe gât. Mă înnebunea parfumul ei floral, de aceea tot inspiram mirosul cel emana.
Eram deja peste ea, sărutându-i gâtul cu poftă şi dorintă aprinsă. Şi pe ea o simţeam dăruită momentului de iubire dintre noi, de aceea mi-am permis să-mi băg mâna pe sub bluziţa ei subţire. Când i-am atins pielea de pe burtă, un alt geamăt i-a ieşit din gât, făcându-mă şi pe mine să vreau mai mult.
Am ridicat mâna mai sus, ajungând aproape de sân. Am putut să bag de seamă că nu avea sutien dinainte, aşa că acum stăteam pe loc, gândindu-mă dacă să risc sau să mai aştept. Şi chiar în momentul în care mâna mea a atins sânul ei gol, telefonul ei a sunat în buzunar.
Sunetul m-a făcut să-mi iau repede mâna şi să mă ridic în şezut. La fel a făcut şi Loredana, începând să cotrobăie după telefon.
-E mama, mi-a spus puţin speriată când s-a uitat la apelant. Sst, şi-a pus un deget la gură pentru a-mi da de înţeles că trebuia să tac. Asta am şi făcut, fiindcă nu voiam să aibă probleme din cauza mea.
-Alo, a răspuns cât a putut de liniştită, având în vedere că, cu ceva secunde în urmă, nu fusese tocmai într-un moment relaxant.
A ascultat ce avea de spus mama ei, dând într-una din cap şi spunând câte un ‘aha’ din când, în când.
-Bine, vin cât pot de repede, spuse înainte de a închide telefonul. Trebuie să mă duc acasă, mi se adresase mie cu o părere de rău în voce.
Am oftat dezamăgit şi am dat din cap. Mi-am întins mâna pentru a o ridica de pe iarbă, după care am mers amândoi spre maşina mea. Plecasem de acasă de dimineaţă şi eram undeva la marginea oraşului, departe de aglomeraţie şi agitaţie. Întotdeauna îmi plăcuse să evadez din urban, fiindcă că era prea gălăgios pentru placul meu.
Am coborât colinele şi, când am ajuns la stradă, inclusiv la maşină, i-am deschis uşa din faţă. Voiam să o impresionez cât mai mult, deşi ştiam că mă iubea aşa cum eram.
-Mulţumesc, mi-a spus zâmbind, furându-mi un sărut. Înainte ca eu să-i fur altul, ea era deja în maşină, cu centura pusă. Am surâs şi eu şi am închis portiera. Am ocolit maşina şi, urcat la volan, am pornit motorul. Nu era mult până acasă la ea, iar cu ajutorul condusului meu nebun, am ajuns în câteva minute.
Am oprit maşina undeva mai departe de casa ei, fiindcă aşa îmi ceruse. Nu voia încă să mă vadă părinţii ei şi să deduce faptul că noi eram împreună. Voia să pregătească terenul dinainte.
-Te iubesc, mi-a spus înainte de-a coborî din maşină. Voise să plece fără să-mi dea un sărut, aşa că i-am prins mâna şi am tras-o spre mine cu ceva putere, astfel încât, când s-a întors, buzele ei s-au lipit de ale mele automat.
A părut surprinsă după ce s-a depărtat, dar şi mulţumită.
-Şi eu te iubesc, i-am spus cu un zâmbet, după care ea a plecat.
Am lăsat o suflare grea să-mi părăsească plămânii şi am pornit iar motorul.
Am mers încărcat de gânduri şi intenţii până la mine acasă. Am oprit lângă casa imensă în care locuiam, apăsând pe o telecomandă, ca uşile automate să se deschidă. Odată deschise, am intrat în curtea imensă şi mi-am dus maşina în garajul destul de încăpător din spate.
Am coborât cu o oarecare încordare din maşină şi m-am dus în casă. Aceasta era una înaltă, de două etaje şi mansardă, şi lată, aproape cât un teren de fotbal. Nu îmi plăcuse niciodată casa asta, era prea mare şi, fiindcă ai mei lucrau de cele mai multe ori 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, era şi foarte pustie, ajungând de fiecare dată să interacţionez doar cu bucătăreasa şi femeia care ne făcea curat prin casă. În copilărie, însă, am avut multe dădaci, probabil de asta când mama intra în vorbă cu mine, o tratam ca pe o oarecare şi vorbeam cu furie şi învrăjbire.
Intrat în bucătărie, fiindcă am folosit uşa din spate, am salutat-o pe doamna Maria – cea mai bună bucătăreasă din câte există – şi pe doamna Lucica, femeia însărcinată cu treburile casnice.
-Părinţii dumneavoastră sunt acasă, m-a anunţat doamna Lucica cu o faţă destul de îngrijorată. Şi avea dreptate să fie aşa. Mereu când mă intersectam cu ai mei, ieşea cu scântei. Ei încă mai credeau că-mi puteau controla viaţa.
-Mulţumesc, i-am răspuns cu un zâmbet cât mai fals posibil şi cât mai ironic.
Am trecut pe lângă ele şi am vrut să mă îndrept spre camera mea, însă tata mi-a apărut în faţă, cu mâinile încrucişate la piept şi cu chipul încruntat.
-Vreau să vorbim, m-a anunţat cu o voce poruncitoare, exact cum uram eu să mi se vorbească.
-Nu am ce vorbi cu tine, i-am spus şi am încercat să-l ocolesc.
Înainte de a putea trece de el, a scos dintr-un buzunar ceva şi mi-a înmânat-o cu forţă, parcă vrând să-mi introducă pe sub piele ceea ce deţinea între degete.
M-am oprit împins de mâna lui şi m-am uitat la ceea ce avea el acolo.
-Vrei să explici? îmi fluturase în faţă ceva ce păreaua fi hârtii. Le-am luat din mâna lui şi abia când le-am simţit textura mată şi alunecoasă, mi-am dat seama că erau defapt poze.
Le-am întors cu faţa în sus şi am făcut ochi mari. Erau poze cu mine şi Loredana, ţinându-ne de mână, pupându-ne, râzând împreună.
-De unde le ai? am ţipat furios. Şi de când îmi urmăreşti mişcările? mi-am mijit ochii la el, nevenindu-mi a crede că a decăzut atât de mult încât a pus pe cineva să mă fotografieze.
-Nu asta contează, îmi replicase el nervos. Spune-mi ce căutai cu fata asta? Ţi-am spus de atâtea ori că îţi interzic să te încurci cu femei de teapa lor. Astea umblă numai după bani!
-Nu îţi permit să spui aşa ceva despre ea, am ţipat iarăşi furios. Şi cine eşti tu să-mi interzici ceva?
-Tatăl tău, spuse cu o voce ce adăuga şi un ‘bineînţeles’ la sfârşit.
-Tu nu eşti tatăl meu. Faptul că mi-ai dat viaţă şi că mi-ai dat bani, dar nu te-ai îngrijit şi emoţional de mine, nu-ţi dă dreptul să-mi interzici ceva. Cred că sunt destul de mare să iau propriile decizii, nu crezi?
Şi am plecat de lângă el, depăşindu-l, îndreptându-mă spre camera mea, sanctuarul meu, oaza mea de linişte.
-Să ştii că lucrurile nu se termină aici! auzisem ţipătul tatei de undeva din spate, dar l-am ignorat. De parcă mie mi-ar fi păsat cum voia el să meargă lucrurile. Oricum aveam să fac ca mine!
În acea zi, nu am mai ieşit din cameră deloc. Decât să fi riscat o altă întâlnire cu tata sau, şi mai rău, cu mama, preferasem să mă uit la cai vrezi pe pereţi şi să ascult muzică la telefon.
Aşa au trecut şi următoarele zile, o rupere totală de lumea reală. Nici pentru a mânca nu am ieşit din cameră, îmi aduceau doamna Lucica sau doamna Maria mâncarea. Doar telefoanele şi mesajele lui Lore mă mai aduceau pe pământ. Îmi spusese că ai ei au certat-o, fiindcă au aflat printr-o scrisoare anonimă – alături de care s-au găsit şi câteva poze cu noi doi – că ne întâlneam, şi i-au interzis să mai iasă din casă. Astfel, singurul meu colac de salvare din depresia în care decădeam nu era disponibil.
Prin nu ştiu ce miracol, atât mama, cât şi tata au petrecut mai mult timp acasă zilele astea. Dar lucrul ăsta nu a fost deloc pe placul meu, fiindcă mă stresau cu apariţiile lor la uşa mea şi cu insistenţele lor de a vorbi, însă eu doar îmi dădeam muzica mai tare în urechi şi continuam să-i ignor.
Asta până într-o zi când, pe neaşteptate, mă trezisem cu tata în cameră. Nu ştiusem cum intrase, dar imediat ce am văzut acea lucire mică din mâna lui, mi-am dat seama că folosise cheia de rezervă.
-Ce cauţi aici? Ce vrei? m-am răstit revoltat.
Nu mi-a plăcut niciodată ca cineva să-mi invadeze intimitatea, iar el s-a comportat ca un leu ce tocmai intrase pe teren marcat.
-Ţi-am spus că trebuie să vorbim! îmi spuse pe un ton dur.
Cât puteam să-l urăsc! Nu putea înţelege că nu voiam ca el să-mi dicteze paşii în viaţă?
-Iar eu ţi-am spus că nu vreau! Ieşi afară! i-am arătat uşa şi am păşit ameninţător spre el.
Însă nu s-a speriat. A rămas ca o statuie în tocul uşii, privindu-mă rece şi dur.
-Vei pleca în Anglia, mi-a trântit deodată această veste, încât m-am oprit în mijlocul camerei, cu ochii mari şi gura căscată, privindu-l cu neîncredere.
-Ce spui? Pentru ce? De ce? Niciodată! Ştiu ce urmăreşti! Nu mă poţi obliga! începusem să urlu disprerat de îndrăzneala tipului ce-şi spunea tată.
-I-ai spus?! apăruse şi mama de unde a stat tot acel timp. Parcă hotărâsem să-l mai lăsăm.
-Nu, Daria! Nu vezi cât de rebel se comportă? Şi asta numai din cauza ta! Dacă nu-ţi pierdeai timpul cu marea ta carieră şi stăteai cu el, poate ar fi ieşit ceva mai civilizat, o acuzase tata pe mama furios dintr-odată.
-Ce?! făcuse mama o faţă plină de neîncredere. Cum îndrăzneşti să mă acuzi pe mine? Acum eu sunt vinovată pentru faptul că tu nu eşti destul de bărbat încât să te impui?
Priveam cu un amuzament ascuns şi, totodată, cu uimire schimbul de replici dintre cei doi, care începuse să ţipe de la unul la altul cuvinte acide şi înţepătore.
-De ajuns! am ţipat peste vocile lor, pentru a-i face să tacă. Sunteţi insuportabili, am urlat nervos, ducându-mi mâinile în păr şi dându-l pe spate. Să fie clar ceva. Nu am nevoie de voi şi nici de ordinele voatre idioate! Nu plec în nicio Anglie, pentru că aşa vor muşchii voştri. Nu sunt păpuşă să mă comandaţi, bine?
Am plecat din cameră şi am trântit uşa de perete cu o forţă imensă. Am coborât scările iute şi am fugit spre garaj. Am pornit maşina şi am plecat în trombă.
Am parcurs în mai puţin de zece minute distanţa dintre casa mea şi a lui Lore. Am coborât urgent din maşină şi m-am dus în spatele casei ei. Am urcat copacul de lângă camera ei şi, cu ceva efort din partea mea, i-am deschis geamul şi am sărit înauntru.
-Andrei! spuse surprinsă de apariţia mea subită.
Am fugit spre ea şi am luat-o în braţe, atacându-i buzele voluptoase şi delicioase.
-Mi-a fost dor de tine, i-am spus imediat ce i-am eliberat buzele, începând să-i sărut gâtul şi să-i miros parfumul. Mâinile mele începuse să umble slobode pe corpul ei, simţindu-i fiecare linie, fiecare unduitură, fiecare bucată din ea.
-Şi tu mi-ai lipsit, a mărturisit ea incitată, vorbind sacadat.
Am continuat să o sărut pe pielea ce o avea expusă, iar ea şi-a prins mâinile în părul meu cafeniu şi a început să strângă de el, provocându-mi dureri plăcute, excitabile.
Cât timp eu îi lăsam urme roşii pe partea de jos a gâtului, ea începuse să îmi lingă lobul urechii, părul de pe mâini ridicându-mi-se în urma senzaţiei de plăcere. I-am prins sânii în mâinile mele şi am strâns cu dorinţă de ei, dorindu-mi mai mult.
Un geamat a ieşit pe gura ei, lucru care mă excitase iarăşi. Eram încălzit, înflăcărat, plin de dorinţe şi nevoi sexuale, dar nu am trecut acea linie de atingeri nevinovate (cât de nevinovate puteau ele fi), fiindcă voiam ca ea să fie pregătită.
-Hai să fugim, m-am trezit deodată spunând cu buzele încă pe pielea ei. Hai să plecăm în lume, fără să ne mai facem griji de ceea ce au de spus părinţii noştri, mi-am ridicat capul şi m-am uitat în ochii ei atât de calmi şi drăgăstoşi.
-Cum?! mă întrebase uimită. Unde să mergem? Şi cu ce bani?
-Am puşi câţiva bani deoparte, dar am putea să ne şi angajam undeva, oriunde, numai să nu fim aici, sub papucii părinţilor.
8. Cupidon 19
Un foc…Un zambet…O cale pe care sa o urmezi…Stau uneori langa bataia cea calda a focului, arzand pentru placerea de a-l privii…Si stau…Si stau…Pana ce o scanteie se duce in a mea inima…O scanteie ce niciodata nu va fi stinsa de apa rece si cruda a raurilor…O scanteie ce va fi al meu vis…A mea incantare…Dar stai! Nu mai sunt acolo, langa acel foc feeric…Zbor prin inaltul cerului , printr-un vis in care nimeni nu poate intra, un vis pentru care ai vrea sa ucizi…
Dar ce se intampla? O mica infiorare ma cuprinde…Ma ating de spinii unui brad, iar dintr-o data ma prefac intr-o veverita, incep sa sar si “spintec” ramurile brazilor cu labutele mele…Si ,in timp ce alerg , cad pe pietrele ascutite ale potecii, iar intr-o fractiune de secunda ma preschimb intr-o fiinta mirifica ,fara de limite…Si privesc in inaltul cerului : o stea ce sclipeste profound…In final: o scanteie…
Dar ce este acea scanteie pe care o privesc? Ce poate fi?...Un Inger?O fata? Un om?...Nu! Este doar imaginatia mea…Imaginatia mea care o ia la fuga mereu…Dar stai ,ma opresc!Nu mai pot rezista! Trabuie sa vad ce este ,sa pornesc inspre ea…Cu ale mele aripi albe ,pornesc spre acea stea - spre acel taram presupus ca fiind de dragoste si de iubire…Sunt din ce in ce mai aproape si simt…Simt cum ating stralucirea stelei cu varfurile aripilor, dar ce vad?E real?Nu poate fi! Nu poate exista asa ceva ! Ma apropii si simt cum flacarile demonice ale acelei creaturi cum aproape imi ating obrazul ca gheata…Si…In acel moment de suspin , niste ochi de demon ma cuprind …Incerc sa-i evit …Dar nu pot … Vin mai aproape ..Iar cu propria-mi aripa cu pene de catifea ,incerc sa ma apar…Incerc sa evit lupta ,dar un strigat cu pulbere de foc vine catre mine si rasufla un cuvant fara de inteles :’’Razboi!”
…Incerc sa evit ,dar focul e prea puternic , parca imi intra in suflet…In cele din urma trebuie sa ripostez! Nu mai pot evita, e prea tarziu , prea tarziu pentru a mai face ceva…Ma indrept cu putere catre acel Demon de foc , si il atac cu puteri pe care numai unele fiinte le cunosc: curaj, iubire, speranta…Dar acel Demon scapa si imi distrage atentia cu putina gelozie…”Nu merge! Nu-mi pasa!Pot sa rezist! Nu sunt o fiinta geloasa!”…Imi tot ziceam in propriul gand in timpul luptei…In timpul razboiului…
...Razboiul crunt dintre bine si rau, dintre un Inger si un Demon ...Un razboi fara de sfarsit...Un razboi la care ma voi gandi neincetat ,pana la sfarsitul vietii...Pana cand sufletu-mi va fi liber... Pana cand ura se va incheia...Pana cand ura dintre noi doi -noi ,cei doi ingeri -se va stinge, cu apa din raurile involburate ce stau acum si le privesc...Raurile reci ca gheata si dulci ca mierea...Ca polenul florilor...
...Stau uneori si ma gandesc la secrete adanci...La secretele Ingerilor si Demonilor...La cum pasiunea ii va dobandi...Si cand o sa vrea sa se opreasca...Ei bine...O sa fie prea tarziu...Demonul o sa aiba suflet de Inger , iar Ingerul sufletul dulce...Dulce ca mierea...Asa cum il avea si inainte...Inainte de razboi...Inainte de lupta cea crunta dintre cei doi , inainte de pasiunea pentru aceasta...Inainte de lupta infinita ce a fost...
...Ganduri reci si calde imi apar in minte, dar tot nu pot sa uit acest Infern...Acest Infern ce ne desparte...Acest Infern ce ma cuprinde putin cate putin...Si ce incepe sa ma transforme intr-o scanteie...O scanteie ce s-a dovedit ca fiind o stea ...O stea ce-mi este propriul adversar...Adica un demon...
...Nu-ti pot descrie aceste cuvinte draga cititorule...Nu-ti pot explica aceste sentimente ce ma cuprind...Aceste sentimente crude cu care trebuie sa ma lupt...Acest Demon...Acest cuplu provenit dintr-un razboi...In final...Acest Infern dintre doi Ingeri...
9. Cupidon 42
Oricât de mult o privea el acum, nu mai avea niciun rost. Ea alesese un drum diferit de al său, pe care probabil că el niciodată nu avea să-l mai unească cu al său. Căile lor se separaseră; poate pentru totdeauna, sau poate doar pentru o perioadă. Ceea ce amândoi ştiau era că nimic nu mai avea să fie la fel; niciun zâmbet, nicio reacţie. Totul rămăsese în urmă, iar acum fiecare trebuia să o ia de la început, înfruntând greutăţi şi suferinţe.
Oftă şi încercă să găsească o urmă de speranţă în privirea ei, dar acum, ochii ei erau reci şi duri. Lipsiţi de orice umbră de iubire, ochii ei de ciocolată îl priveau cu duritate, îndepărtându-l şi mai mult, distrugându-i sufletul încă o dată, pentru că niciun cuvânt de-al ei nu se potrivea cu modul în care ea îl privea acum.
Amândoi ştiau că dragostea murise între ei. Flacăra pasiunii se stinsese, lumânarea căzuse. Vântul adusese praful peste povestea lor, închizând-o în cufărul amintirilor.
Se stinsese aşa cum începuse, dintr-o singură clipire. Totul fusese precum o lungă inspiraţie, care acum rămăsese fără aer. Şi pentru ca totul să-şi poată urma cursul normal, trebuiau să expire.
-De ce? întrebă el, încercând în zadar să-şi ascundă suferinţa.
Dacă-i mai rămăsese o urmă de mândrie după tot ce se întâmplase, nu-şi dorea ca ea să ştie cât de mult îl rănea totul. Va păstra suferinţa numai pentru el, ea urmând să nu ştie niciodată cât de mult îi distrusese sufletul.
Acele vorbe dărâmaseră orice iluzie pe care el o mai avea în iubire. Dacă crezuse cândva în acel sentiment, acum îl detesta.
Ea oftă şi se ridică de pe canapeaua neagră de piele, tratându-l cu spatele.
-Trebuie să înţelegi, îi spuse apropiindu-se de fereastră, punându-şi palma pe geamul rece.
-Explică-mi tu, pentru că eu nu pricep, îi răspunse cu furie, clipind des pentru a îndepărta lacrimile ce se formau în colţul ochilor săi albaştri.
-Nu mai pot, oftă ea închizându-şi ochii. Nu mai pot să continui cu ceva ce nu va duce nicăieri.
El îi privi silueta fină şi nu putu să îndepărteze amintirile ce-i acaparau mintea, aruncându-l în noi valuri ale agoniei. Pentru un timp, ea reprezentase totul pentru el. Fusese centrul existenţei lui, punctul în jurul căruia se învârtise întreaga sa viaţă. Intenţionase să-şi întemeieze o familie cu ea, să aibă copii cu ea şi să îmbătrânească împreună. Voise să împartă totul împreună cu ea şi să-i dedice orice minut, orice clipă.
Dar ea distrusese toate acele iluzii printr-un simplu joc al cuvintelor.
„Totul s-a terminat”, îi spusese când intrase pe uşă, mai distantă ca niciodată. Buzele ei abia dacă le atinseseră pe-ale lui, fiind cel mai rece sărut pe care-l trăise vreodată.
-Credeam că m-ai iubit, şopti el plecându-şi capul, privind papucii albaştri pe care-i primise de la ea acum un an, cu ocazia aniversării lor.
Ea suspină şi-şi clătină capul, dorindu-şi să fie puternică. Nu voia să se dea de gol. Trebuia să fie dură, pentru a-l convige că ăsta era cel mai bun lucru pe care-l puteau face.
-Credeam că mă iubeşti suficient de mult încât să poţi învinge toate obstacolele pentru a fi alături de mine, continuă el cu o voce stinsă, menţinându-şi privirea tristă pe acel cadou.
-Ai dreptate, şopti ea privindu-şi reflexia în fereastră, urându-se pentru ceea ce făcea. Credeam că te-am iubit, dar se pare că m-am înşelat. Nu a fost decât o farsă care a ţinut mai mult decât trebuia.
Inspiră adânc şi-şi închise ochii pentru o secundă, dorindu-şi să poată duce la capăt misiunea pe care şi-o impusese din acea dimineaţă în care aflase adevărul.
Ei doi nu mai puteau continua şi era mai bine să-l elibereze acum, înainte de a-l supune unui chin şi mai mare.
-Iartă-mă dacă am lăsat lucrurile să meargă prea departe, dar totul s-a sfârşit şi...gemu şi-şi strânse ochii, muşcându-şi buzele cu fervoare, căutându-şi cuvintele în străfundurile minţii sale. Şi ar fi fost bine dacă nici nu ar fi început.
Voia să leşine.
Se ura pentru ce făcuse şi putea să-i simtă durerea, dar acum nu mai exista cale de întoarcere. Răul fusese sădit şi acum apăreau primii muguri, strălucind în lumina sufletelor distruse. Acum roadele păşeau învingătoare printre iluziile şi dorinţele distruse, mândre de isprăvile lor.
El îşi ridică indiferent capul şi o fixă cu privirea mai mult timp, vrând să vadă vreo mică dovadă că ea se înşela. Dar corpul ei rămase fix, dur şi impenetrabil, precum privirea sa.
Spunea adevărul.
Nu-l mai voia.
Nu-l mai iubea.
Oftă şi se ridică, căutându-şi haina cu o privire pierdută prin cameră. Părea că nici nu mai recunoştea locul.
O găsi în cuier şi o luă, aruncându-şi-o nepăsător pe umeri. Se apropie de ea şi vru să-i pună mâna pe umeri, dar se răzgândi, gândindu-se că pentru ea acest gest nu mai avea nicio importanţă.
Ea nu-l mai iubea, iar el trebuia să accepte acest lucru.
Pentru binele lui şi pentru al ei.
Îi privi reflexia rece pentru o secundă, iar când ochii lor se întâlniră, nu mai rămăsese nicio urmă de îndoială.
Ochii lui zăriră o ultimă văpaie în ai ei.
Pasiunea murise, dragostea la fel.
„Nefericiţi sunt cei ce-şi lasă sufletul deoparte”, cugetă el privind-o.
Cu acea ultimă privire în minte el ieşi pe uşă, îngropat în suferinţa lui. Ieşi din bloc şi începu să colinde străzile precum un nebun, ochii ei urmărindu-l până când pieri din raza ei vizuală.
Lăsă lacrimile să-i alunece pe obraji şi se apropie de măsuţa din hol, răscolind prin geantă. Scoase un plic alb şi-l desfăcu, privind cu furie hârtia din mâna ei. Rezultatul îngrozitor scris cu negru îi distrusese orice iluzie.
Cancer. Ultima fază.
Mai avea doar câteva săptămâni de trăit, şi nu-şi dorea să-l târască şi pe el prin toată suferinţa ce o aştepta. Prefera să-i dea drumul acum, decât să-l vadă ascunzându-şi durerea în preajma ei.
Dacă îl convingea că nu-l mai iubeşte, putea să se vindece mai uşor decât dacă rămânea alături de ea în ultimele sale clipe.
-Îmi pare rău, dar eu nu mai am ce să-ţi ofer, decât zile negre şi triste. Tu meriţi altceva, lângă altcineva. Eu voi rămâne pentru tine doar femeia care te-a rănit în cel mai crunt mod posibil, distrugându-ţi sufletul plin de iubire.
Suspină şi lăsă hârtia să alunece pe podea, întorcându-se spre fereastră, încercând să-şi amintească privirile lui pline de iubire.
Pentru că acum tot ce-i mai unea erau doar amintirile zilelor trecute...
10. Cupidon 27
- De ce, um? am intrebat ca ratatul din filme care nu isi mai tine capul pe umeri din cauza dimensiunii coarnelor puse.
Ma ranise. Ma consideram cel mai mare pampalau de pe pamant gratie, datorita si multumita ei. Eu imprastiam in stanga si in dreapta ca o iubesc, iar ea incerca sa vada daca patul nostru scartaie si cu altul in absenta mea. Imaginea lor incolaciti ca serpii, fusese atunci pentru mine o trauma mai mare decat o scena din filmele de groaza pentru un copil. Ma urmarise timp de doi ani si nu imi permisese sa imi deschid inima asa cum era firesc. In dupa-masa aceea ma intorsesem din turneul de footbal si pe parcursul drumului de cateva sute de kilometrii o avusesem doar pe ea in minte.
Nu cred. Nu credeam. N-am crezut. O asteptam sa vina la mine, iar ea ramansese lipita de el. Mi s-au muiat picioarele. Am strans de tocul usii ca sa nu zbor pana la ei, cu o forta exagerata, incat ma dureau articulatiile degetelor. In acea fractiune de secunda luasem in calcul sa descarc pistolul din sertar pe amandoi, sau sa ii arunc pe rand de la etaj. Dar eram atat de distrus, atat de imposibil de convins ca ceea ce vad nu este o farsa, incat greu m-am prins ca in tot acest timp, farsa fusesem eu. L-am lasat pe netonul acela sa plece fara sa il ating, fara sa il privesc macar, fara sa adaug un cuvant. A profitat de starea mea de inertie ca sa-si ia catrafusele si sa o taie repede. Parca m-am tarat pana la ea, oprindu-ma cu podul palmei in noptiera, din consideratie ca era...femeie. S-a fastacit toata, nu se astepta sa vin si nu stia cum sa inceapa, dar am incitat-o intr-o conversatie mai aprinsa, ca un dobitoc, cu speranta ca o sa vad o urma de regret sau altceva decat ambitie pe fata ei.
Cu ochii in ceata stupidelor lacrimi, m-am aplecat spre ea.
- Am facut o greseala, a incercat sa ma mangaie.
- Iti pare rau?
- Da.
Suna mai mult a intrebare.
- Si mie...am raspuns stins.
Ar fi trebuit sa o jignesc. Sa ii rad in fata si sa o scot afara in suturi, dar eu doar ma concentram pe cum sa ma linistesc pentru a nu o lovi. Riscam sa inebunesc, dar nu puteam lovi acolo unde candva mangaiasem. Mi-a luat mana punandu-o pe coapsele ei ca sa isi poata incolaci picioarele in jurul mijlocului meu. Stateam nemiscat, cu ochii deschisi, cand ea se chinuia sa smulga un sarut de la mine. Se misca ademenitor deasupra mea, crezand ca instinctul ma poate face sa o iau razna si sa uit.
- Dan, vreau sa ma ierti! accentuase cuvantul "vreau" ca pe o porunca in urechea mea.
Asta intelegea ea prin iertare? Imi despartea buzele cu nerabdare si ma musca de gat. Am lasat mainile sa urce peste ea si i-am prins tricoul in dreptul pieptului. Cel putin ea inca nu se dezbracase pentru el. Dar sa fie prima data cand il aduce aici cand eu nu sunt? Nu a fost nevoie decat sa trag o data, scurt, spre mine si s-a rupt tivul. L-am smuls de pe ea si l-am aruncat in mijlocul camerei. In loc sa fie putin speriata sau nedumerita, ea a afisat acea figura perversa care se lasa dominata.
- Uite! i-am spus impiedicand-o sa ma sarute si facand un semn spre bucata de material azvarlita, asa de usor mi-ai smuls si tu mie inima si m-ai tratat ca pe o carpa...
Nu intelegea de ce dramatizez atat, vedeam asta in ochii ei. Pentru ea era totul atat de simplu: bani, sex, distractie, alcool. Cum putusem sa fiu atat de orb si sa nu imi dau seama de ce tip de persoana este? Am impins-o de pe mine si m-am ridicat in picioare.
- Iesi, pleaca si ia-ti si iertarea cu tine, te rog! am fluturat cu mana in spate fara sa o privesc.
- Dan? m-a strigat pisiceste.
Am vazut-o in monitorul stins al computerului. Isi aruncase si sutienul langa tricoul rupt si ma astepta intinsa, sprijinindu-se intr-un cot.
- Pentru ce? am strigat fara sa clintesc.
- Pentru ca amandoi vrem.
- Care a fost motivul pentru care...te-ai vazut cu ala?
Imi era scarba sa spun "inselat' si evitam pe cat posibil sa ma mai relationez cu fata pe jumatate goala, de pe patul meu.
- Imi era dor de tine si cum erai plecat de o luna...a plecat capul.
- Ti-ai satisfacut poftele cu el? am racnit.
- Nu-mi spune ca tu in toate cantonamentele nu ti-ai tras-o niciodata cu vreo majoreta?! a spus afisand o malitie pe care nu credeam ca o poseda. Cine dracu' era fiinta din fata mea?!
- Ti-a dat ce aveai nevoie? am intrebat evitand sa raspund sincer la intrebarea ei. Nu ca as fi inselat-o, dar spunandu-I ca pana si cand ma atingeam singur doar ea era in mintea mea si ca nu concepeam sa vad intre bratele mele alta femeie, nu as fi ajutat cu nimic rolul de prost pe care il jucam acum.
- Pe tine te vroiam defapt, pe tine te vreau in continuare...raspundea senina.
M-am intors spre ea si am urcat pe pat in genunchi. M-am oprit in fata ei, atingandu-i barbia cu stomacul si mi-am deschis slitul, lasand pantalonii sa alunece pe coapse.
- Daca te porti frumos, iti dau eu ce ai nevoie, am soptit pervers spre ea.
In loc sa se simta jignita asa cum speram cu disperare, mi-a hlizit un ras si si-a lins buza de jos sugestiv, aplecandu-se. I-am prins gatul delicat si i-am ridicat fata. Mi-am despartit buzele in scarba si am lasat cuvintele sa iese grele:
- Iti doresc sa nu iti dai seama niciodata ce ai insemnat pentru mine si cat ai gresit. Ramai proasta!
Mi-am ridicat pantalonii, i-am aruncat sutienul in fata si i-am indicat usa.
Acum, ea era in fata mea, ajunsa asa cum ii dorisem in repetate randuri, dar nu ma facea sa ma simt mai bine. Imi dadeam seama in momentul acela ca nu conteaza doi lei aceasta fosta pentru mine, ca o depasisem demult, dar de frica de a-mi accepta sentimentele pentru o fata cu adevarat pura, continuam sa ma mint. Pana la urma existau si oameni buni, si Caro era unul dintre ei.
- Macar un ultim sarut, Dan, te rog. Eu nu te-am uitat.
- Nici eu nu te-am uitat, dar decat o amintire ca tine, preferam de o mie de ori Alzheimerul!
Inainte sa plec, doua brate slabe si reci precum tentaculele unei caracatite mi-au strans gatul si femeia si-a presat buzele de ale mele, bagandu-si limba in gura mea de parca se agata de mine ca de ultimul colac de salvare. Asta si eram. Industria showbiz-ului o omorase de mult, iar ea fara imagine si un pat care scartaie nu vedea viata. M-am relaxat in incercarea ei de a ma retine daca aveam sa o resping. Merita, dar nu am facut-o. Nu stiu de ce nu am facut-o?! Poate doar ca sa imi demonstrez mie insumi inca o data ce jigodie de om sunt.
- Dan? a murmurat vocea ei slabita de soc in spatele nostru.
- Caro? am inlemnit fara sa gasesc altceva de spus inafara de "nu este ceea ce pare".
Ce ii facusem? O iubeam! De ce ii facusem acea cicatrice pe fata? Toata figura ei era arsa de durere si eu fusesem piromanul care provocase incendiul. Am fugit dupa ea si am prins-o de mijloc, abandonand fara nicio emotie tarfa care purta vina tuturor dezastrelor din viata mea.
- Stai! am prins-o de cot intorcand-o spre mine.
- Dan... m-a privit cu lacrimile care ii invadasera ochii negrii facandu-i sa straluceasca la fel de sumbru ca apa in noaptea neinstelata. Nu gasea ce sa spuna mai intai si eu nici atat. Vroiam sa ii urlu ca o iubesc. In sfarsit o iubeam constient! Caro, fetita cu ochii de noapte si parul de soare, pe iubita cu buze dulci si zambet molipsitor, pe tipa buna cu corp de sirena, pe viitoarea mama a copiilor mei! Toata ea.
- Caro...i-am luat bratele intre palme susurand soapte care sa ii linisteasca suspinele, insa inainte ca lacrimile sa ii cada pe obraji, s-a oprit. Mi-a fost frica sa nu fi murit in picioare, asa ca am scuturat-o usor. Ea privea in ochii mei de parca vedea cu totul alt loc si a incretit putin nasul ca atunci cand cineva iti da un pumn in stomac si te lasa fara aer...
- Stii, a inceput cu un glas de vant pierdut, astazi de dimineata ii spuneam prietenei mele, Maia ca eu cred ca te iubesc pentru totdeauna. Nu m-am inselat. Te iubesc. Si cu tot raul pe care mi l-ai facut, pe care mi-l faci si pe care mi-l vei mai face, tot te iubesc. As ierta, te-as ierta, dar nu pot. Intreaba-ma de ce!
- De ce? i-am imitate tonul moale.
- Pentru ca tu niciodata nu vei fi capabil sa ma iubesti pentru totdeauna inapoi.
- Te iubesc.
- M-ai iubit ieri mai mult si azi mai putin, a facut semn peste umarul meu facand referire la felul in care ma gasise mai devreme. Si maine? Maine te vei trezi langa mine urandu-ma? Nu as putea suporta asta.
- Dar...
- Stiu ca asa va fi chiar daca incerci sa negi acum, pentru ca asa esti tu! a sacadat cuvintele de parca acceptase in sfarsit ceva care fusese in fata ochilor ei tot timpul deghizat in iluzie.
- Ieri te-am iubit fara sa stiu, dar astazi sunt sigur ca te iubesc, iar maine...ei, bine, maine voi stii sigur ca...
- Tu niciodata nu stii sigur! a tipat aruncandu-mi in fata toate datile in care ii spuneam ca nu sunt sigur: "daca am stricat eu telecomanda sau s-a stricat singura", "daca sa luam pentru micul dejun cereale sau cornuri", "daca sa mergem la film sau sa privim cuibariti pe canapea unul", "daca este convenabil pentru mine sa continuam cu relatia dupa ce a aflat presa", etc. Mereu i-am dat nesiguranta si eu insumi, fara sa vreau, am pregatit-o pentru momentul loviturii de gratie. Cate nopti nu dormisem eu oare pe fundalul plansului ei fara sa ma trezeasca, fara sa o iau in brate si sa ii spun macar o vorba buna? Acum ea nu facea decat sa reproduca toate certurile pe care le avusesera inima si constiinta ei pana acum.
- Sunt sigur.
- Sti ce doare cel mai tare? ma intreba privind in ochii mei, dar fiind total detasata de prezenta mea.
- Spune-mi ca sa vindec!
- Ca nu pot plange. Adica, sa plang acum ar fi la fel de natural ca respiratul, dar nu pot sa o fac! Nu vreau sa respir lacrima cu lacrima, ci vreau sa o fac sanatos. Deci, de astazi, tu nu mai esti Aerul meu, Dan! Vreau sa respir...
- Te rog...i-am alinat barbia cu degetul.
Nimic. Nici nu s-a retras, nici nu m-a privit urat, dar nici nu a inchis pleoapele sa se lase mangaiata. Continua sa aiba acea masca de cyborg resemnata cu o decizie irevocabila.
- Aculta-ma, Caro! Daca tot vorbim de astazi, asculta-ma si pe mine! Cand m-am trezit din pat in dimineata asta, am lasat langa mine pe femeia care cu o noapte in urma mi se daruise in ciuda magariilor pe care i le fac zilnic de cand ne cunoastem. Am privit-o indelung pe acea femeie intrebandu-ma de ce conta atat de mult pentru mine sa o am acolo? Era draguta ca oricare alta, dar era frumoasa, era simpla ca oricare alta, dar era deosebita, era isteata ca oricare alta, dar era brilianta. Si la final, am hotarat ca nu era nici pe departe oricare alta. Pentru mine, ea era..."Ea".Te iubesc!
Dupa ce am spus dintr-o suflare ca inima mea ii era inchinata ei, fie ca merita o astfel de inima, fie ca nu, am privit-o. Ii facea oare macar o minima placere ca se procopsise cu singura inima pe care aveam sa i-o dau, chiar daca era ea cea mai nemiloasa inima dintre toate inimile barbatilor raniti?
- Nu vreau sa plang respirand si nu vreau sa respir plangand! a clatinat ea capul negand si suspinele au inceput sa ii intrerupa absurditatea in care se contura discursul ei din cauza suferintei. Nu! O sa respir sanatos, acum! incerca sa inspire si sa expire regulat, dar nu putea de suspine. Nu vreau, a continuat cu ochii deja injectati de sarea careia ii nega sa iese din ei. O, doamne, Dan! a strigat punandu-si capul pe pieptul meu. Vreau sa plang! Daca nu plang acum simt ca o sa mor! Ajuta-ma sa plang! a scapat un hohot isteric de durere si eu am imbratisat-o strans.
De parca nu o ajutasem pana acum destul sa planga! O iubeam! Ma iubeam pe mine, in sfarsit, dupa atatia ani, doar pentru faptul ca o iubeam pe ea! Dar nu a durat mult. Dupa cateva minute in care m-a strans, m-a cocolosit, m-a injurat, m-a lovit, m-a sarutat infocat...s-a desprins de mine de parca eram un nimic. S-a departat de mine si mi-a aruncat acea privire atat de cunoscuta. Nu mai fusesem niciodata privit in acel fel, dar numai Dumnezeu stie cate ranisem privindu-le asa. Acum stiam si eu nu doar Dumnezeu.
- Eu te iubesc pentru totdeauna, dar te vreau afara din viata mea...pentru totdeauna!
A plecat.
Pe peluza unde erau asezate mesele cu vesele argintii, se asternea o raza de lumina galbena, cu o concentratie consistenta de caldura si care te ungea pe suflet, lasandu-ti un zambet plin pe buze, indiferent de starea de spirit in care te aflai ca si cand, ai fi vazut paradisul pe care l-ai asteptat dintotdeauna.
Toata familia se asezase la masa admirand razele de soare, care erau din ce in ce mai dense si mai multe ca un semn divin, ca in sfarsit, dupa atata amar de vreme, toti membri familiei Rudbury dejunau in liniste.
Tanara Carolina, domnisoara cea mare din familia Rudbury, in varsta de 18 ani fara o saptamana, dejuna discret asa cum invatase de mica, pentru a nu atrage atentia negativa asupra ei, fiind o fata de familie buna.
Avea o aliura de zana, cu parul blond-saten ondulat, prins in cocul frumos impletit, ca in anii 1920-1930, cu buclele lasate usor pe spate, ce se aninau ca intr-un decor de vis peste rochea plina cu volane, roche de un rosu purpuriu, ce te scotea din minti, tanar sa fi fost.
Cu ochii ei albastri ca seninul cerului si cu coada lor ca de randunica, inebunea toti tinerii din regiune, iar talia ei de viaspa, punea in evidenta trupul ei fraged si tanar, scos parca din tiparele manechinelor de epoca.
Si la acest dejun plin de bucate care mai de care mai felurite si mai delicioase, tanara a comentat ziua ei care se apropia cu pasi marunti, fiind ziua in care domnita avea sa devina o domnisoara din inalta societate, o domnisoara, care curand isi va fauri un viitor alaturi de unul din tinerii necasatoriti de familie buna, la alegerea familiei sale, binenteles cu incuviintarea ei, spunand:
-Scumpule tata, se apropie ziua mea de nastere si prin urmare, ziua in care voi deveni majora!
-Da, Carolina
Si fata isi lasa frau liber imaginatiei si incepu:
-Mi-ar placea sa fie inalt, sa fie bine facut, nici slab, nici gras, nici blond, nici brunet, nici cu ochii albastri, nici negri, sa ma iubeasca si sa ma protejeze, ca sa fiu pentru el cea mai frumoasa, dulce, harnica, tandra si iubitoare sotie.
Tatal ingandurat, incepea sa se gandeasca la cunostintele pe care le avea, sa vada daca vreunul dintre tinerii nobili din familiile acelor aristocrati, se numara printre descrierile facute de fiica lui, dar nu parea ca izbuteste in gandurile sale.
Insa fata de fata sa, compromitandu-se, a continuat cu un zambet pe fata ca din senin aparut, un zambet ce amplifica marimea mustatilor sale stufoase si inelate, ca si cand alegerea fiicei sale ar fi fost foarte usor de implinit si i-a spus:
-O sa ti-l aduc asa cum l-ai descris, cat ai clipi. Vei avea cea mai frumoasa aniversare din intreaga regiune!
Tatal dezorientat pe dinauntru, se ridica brusc de la masa, intra in conac mergand in biblioteca si incepu sa fumeze un trabuc.
Statura sa impunatoare nu lasa ca varsta lui sa-si spuna cuvantul. Era un mosier aristocrat, in varsta de 46 de ani, dar parea de doar 35, cu par brunet si inelat in bucle atarnand pe spate. Era de statura medie, imbracat cu un costum din material lucios, dar rezistent.
Pantofii de culoare negru inchis, luceau in lumina ce batea in geamul din biblioteca.
Era destul fum acolo: fum pe rafturi, fum pe cartile frumos asezate in ordine alfabetica, fum peste bibelourile de portelan pictate in diferite culori, fum pretutindeni.
Fastul era ca la el acasa; o gradina imensa plina cu flori care mai de care mai felurite si frumos mirositoare, incat credeai ca te afli intr-un basm, de la bujori si trandafiri, pana la tuberose si crini imperiali; tot ce nu vazusei vreodata, acolo vedeai, alaturi de crema societatii, intreaga elita.
Tineri si tinere, persoane de varsta a doua si chiar mai in varsta, din aristocratie, cu totii, venisera sa o felicite pe tanara domnisoara, acum, in varsta de 18 ani.
Fata era atat de fericita de cadourile primite, cat si de ambianta din conac, atata lume si printre care, se putea afla si viitorul ei sot…
Dupa un timp de acomodare in care isi primea invitatii si implicit cadourile, fata s-a retras alaturi de familia ei la masa centrala amenajata special pentru ei, invitand toti participantii la festivitate sa ia loc la mesele amenajate pentru acestia.
Totul excela in fast in sala spatioasa si inconjurata de lambriuri invaluite in aur, lustre de cristal stralucind in lumina incaperii, decoruri de-a lungul intregii sali ce o ornamentau intr-un mod specific unui palat, iar scarile de jur imprejur ce duceau spre casa aristocratului Rudbury, erau si ele impodobite cu ghirlande de cristal ce straluceau foarte puternic imbiindu-ti privirea, aidoma unui miraj.
Totul era veselie si bucurie, iar toata lumea petrecea si se desfata de toate bunatatile culinare servite de tinerele ospatarite, incepand de la diverse aperitive destul de bogate incluzand caviarul si delicioasele rulouri umplute in diferite sortimente ce iti lasau gura apa si culminand cu platouri ale caror delicii erau constituite din fripturi cu garnituri si sosuri dintre cele mai selecte.
Ambianta era cea care facea toata distractia, iar melodiile des ascultate in acea epoca rasunau in intreaga incapere accentuand trilurile viorilor care acompaniau piesele cu destul devotement oferind fiecarui barbat galant, o ocazie speciala de a invita femeile si domnisoarele la dans.
Multa lume dansa si se distra pe ritmurile vremii accentuate de valsuri, tango-uri si alte ritmuri cum ar fi slow foxtrot-ul, step-ul si alte genuri, insa cele mai minunate piese erau cele lente in care pianul iti incanta auzul si te invaluia in armonia lui, urmandu-i pasii intr-un mod involuntar dar pe atat de natural, incat dansul parea zbor.
Toti pareau sa uite ca defapt petrecerea era data in cinstea domnitei, iar ea, aproape lacrimand, statea acum pe veranda sclipitoare, intr-un colt in care lumina se reflecta mai putin, adulmecand adierea dulce si rece a aerului, ce parea sa-i calmeze impulsul de a-si da frau lacrimilor amare care incercau sa se strecoare prin ochii ei senini.
Totul era pierdut...nici o speranta nu mai era posibila…fiecare minut care trecea, o facea pe ea mai nefericita, mai plina de convingerea ca nimeni din aceasta incapere nu avea sa-i fie un potential viitor sot, iar timpul ce trecea, ii dadea ei atat de multa neincerdere incat, singura ei optiune era sa astepte ca tatal ei sa-si tina promisiunea facuta cu o saptamana in urma.
Fetele cochete de la petrecere, nu erau nici pe departe prietenoase, ba din contra, pareau destul de aspre in felul in care stateau la mese zambind una la cealalta, ascunzandu-si buzele in evantaiul larg deschis si oferind flirturi inocente, tinerilor care le invitau la dans, insa niciodata nu se apropiau de tanara Carolina.
Ea acum cobora treptele, usor nesigura ca ar putea sa deranjeze atmosfera aceea de incantare maxima a celor din jur fata de marele eveniment si chiar trecand neidentificata prin multime, a iesit afara imbratisand racoarea ce o invaluia.
Tot ce isi dorea mai mult era sa evadeze din acel spatiu inchis si sinistru, pe care il lasa in urma, vrand sa se plimbe prin gradina cu flori in forma de labirint. Astfel, s-a indreptat spre gradina din spatele vilei, admirand florile in lumina neoanelor amplasate in diferite colturi ale ei, ceea ce ii confereau un mister aparte.
Cu cat inainta, cu atat se indrepta mai mult catre iesirea din spate a vilei, desi nu intentiona sa iasa din perimetrul casei sale, dar dorinta de explorare devenea mai accentuata cu cat pasea mai mult.
Era un baiat din cate se parea, stand jos pe prima treapta a portii si cu spatele la ea, imbracat cat se putea de saracacios, caci la prima vedere, parea un simplu vagabond.
Fumul din jurul lui, arata ca era un adevarat veteran in consumul tutunului, dar neatent, nu a auzit pasii ei apropiindu-se de poarta.
Cu ochii mariti de surprindere, ea il analiza cum bombanea de unul singur atunci cand isi stingea rand pe rand tigara sub presiunea pantofilor sai si fara sa vrea, a scapat-o un oftat, care pe el l-a facut sa tresara si apoi sa se calmeze treptat, de indata ce a vazut ca nu putea fi speriat cu adevarat de tanara faptura din spatele lui, stand acum intors cu fata la ea si bolborosind aspru:
-Cine esti si de ce-mi dai tarcoale pe la spate furisandu-te ca si cum a-i fi un zombie?
-Sa presupun ca asta nu ar trebui sa te intereseze, atata vreme cat eu sunt in partea mea de teritoriu, a raspuns ea raspicat, putin tenace avand in vedere tonul pe care el i l-a adresat.
-Teritoriul tau?! Nu ma face sa rad…desi vazandu-te cum esti imbracata, cred ca fitele sunt pe masura staturii tale.
-Emani de aroganta si nici nu esti din aceeasi clasa sociala; ar trebui sa imi acorzi respect, a sarit ea cu gura amara de la nervii pricinuiti de acea stupida conversatie.
-Ma scuzati, domnisoara! A spus el ironic ridicand o spranceana.
-Scuzele sunt acceptate, domnule…sau mai degraba, tinere.
-Ha!Ha!Ha! Tu chiar ai luat asta in serios, nu-i asa? Radea el sarcastic, ca si cand umorul sau negru ar fi facut-o pe ea sa ii inteleaga aluzia.
-Poftim? Vrei sa spui ca nu ti-ai cerut scuze cu adevarat? Ea statea in asteptarea lui ca raspuns.
-Trebuie sa recunosc ca esti atat de proasta…nu inteleg cum poti sa crezi asa dintr-o data, ca un individ pe care abia l-ai cunoscut daca asta se poate numi “a cunoaste”, l-ai crezut la prima tampenie pe care ti-a spus-o.
-Multumesc pentru compliment, natangule! S-a rastit ea la el, cu o furie care ii faceau ochii sa sclipeasca.
-Auzi, made-moi-selle deute, fa-ti calculul mai bine la cum ma tratezi, caci sincer, te-am depasit demult la capitolul inteligenta.
-Bine, ma gandesc ca oricum nu vreau sa-mi pierd timpul cu tine, avand in vedere ca o intreaga petrecere ma asteapta, iar pe tine din cate pot observa, o intreaga “afumare” a constiintei de sine.
-Nu cred ca te-am distras din activitatea ta, dar cred ca daca erai atat de asteptata, nu veneai aici sa te plimbi de una singura si cu atat mai putin, sa te iei de mine.
-Nu e adevarat, a replicat ea. Dar cand m-am luat eu de tine? Tu te-ai luat de mine, iti amintesti?
-Dar daca nu erai prin preajma sau nu oftai atat de stresant, nu m-ai fi deranjat din treaba mea.
-Stii ceva? Afuma-te in continuare! Nu am de gand sa mai asist la asta.
-Nu asista! S-a protejat el.
-Bine, dar sa stii ca esti destul de neispravit, destul de afumat si de lipsit de inteligenta, respect si clasa, incat sa faci fata la o asemenea petrecere.
-Asta nu e petrecere, dar pun pariu ca as fi foarte bun si la porcaria aia dinauntru.
-Pui pariu? Nu cred ca ai vrea! Deja fata era euforica de idea ce i se incoltea in minte, dar desigur, trebuia ca si baiatul sa i se alature in toata aceasta aventura.
-De unde sti tu ca nu as vrea sa pun pariu; nu am pierdut niciodata unul, asa ca pregateste-te! Sunt in stare sa accept pariul, doar sa nu dai inapoi ca racul.
-Bine! Stiu foarte bine ceea ce vreau in caz ca voi castiga.
-Si eu de asemenea. Asa ca spune tu prima, ca sa nu crezi ca nu stiu ce inseamna sa fi un gentleman.
-Gentleman, tu? Nu ma face sa rad! Pun pariu ca nu te vei descurca cu asta, dar daca voi castiga pariul, vreau ca tu sa-mi acorzi valsul meu de 18 ani.
-Ha! 18? Cand azi? Nu-i de mirare ca inca te maturizezi, a dat el sa rada.
-Nu mai face pe interesantul, ca inca nu mi-ai transmis “La Multi Ani!”
-Inca nu mi-am intrat in rol, ti minte? Zambea el strengareste, desi ea nu-i putea vedea inca figura, datorita luminii slabe care ii incadra chipul foarte subtil, ceea ce nu ii dadea fetei ocazia sa-l priveasca asa cum era in regula.
-Si care ar fi prin absurd cerinta ta, in caz ca vei castiga pariul? A intrebat ea sceptica, accentuand cuvantul “absurd”, ca si cand era convinsa ca pariul, era un fapt implinit in favoarea ei.
-Prin absurd? Ce te face sa crezi ca nu voi castiga eu? Mai ales ca voi face totul atat de bine incat sa fie in favoarea mea. Nu ai avea nici o scuza sa-mi refuzi sarutul.
-Sa ce? Deja ea era foarte confuza incat, dupa ce se rastise la el, ar fi dat inapoi cu pariul, mai ales ca ea visa la un print pe cal alb, iar acesta nu era nici pe departe un print, cel putin nu-l vazuse niciodata, ca sa nu mai spuna faptul ca duhoarea avea s-o impietreasca, numai la gandul ca fuma atat de excesiv. Plus de asta, sarutul nu era permis, decat dupa logodna si cu acceptul familiei, iar el deja isi depasea limita...cum putea?
-Nu-mi spune ca dai inapoi? A ranjit el cu toti dintii, ceea ce a enervat-o foarte tare.
-Cum iti permiti sa-mi ceri asta? Stii foarte bine legile! I-a raspuns ea dojenitor, incercand sa ii vare putin respect pe sub nas, ca sa schimbe cerinta pariului.
-Ba nu le stiu si plus de asta, un pariu e un pariu, nu pot sa cred, ca esti atat de lasa incat sa retractezi, ceea ce tocmai tu ai provocat. A adaugat el cu tarie. Ca sa nu mai spun de faptul ca te voi saruta exact la sfarsitul valsului, inainte de tort, ca sa fie toata lumea prezenta. A zambit el, ranjind din nou la fel de sarcastic si umilitor pentru ea.
-Nici nu ma gandesc, ai spus ca ma vei saruta, aceasta este o alta cerinta; nu intra in cadru! A clarificat ea, fara sa-si dea seama ca tocmai acceptase pariul.
-Bun. Pai s-a facut. Asa ramane. Daca eu castig, te voi saruta, iar tu nu vei obiecta si daca tu castigi, ceea ce nu prea cred, a insistat el sa adauge pentru siguranta ei, iti voi acorda valsul de 18 ani. Dar nu iti face atatea iluzii, eu intotdeauna castig.
-Da, da, s-o crezi tu. Nu si de data asta.
-Bine, asta ramane de vazut. Deci, in ce consta planul tau? A intrebat putin surprins de idea ei de a-l invita sa petreaca cei 18 ani alaturi de ea, avand in vedere ca el era un necunoscut pentru ea, dar il incanta nu doar ideea, cat si faptul ca distractia ar putea fi pe masura.
-Intai de toate, ai nevoie de o baie! S-a plans ea, la care el stramba din nas, ca si cum il jignea pentru faptul ca tigara o deranja atat de mult. Iar apoi, a continuat ea, iti voi face rost de un costum si un set de lenjerie, ca sa nu mai spun ca pantofii tai, lasa de dorit. S-a strambat ea, vazand ruptura dintre capacul pantofilor lui si talpa, care mai avea putin si se desprindea in doua.
-Ce sa spun! Nu-mi place sa fiu pe post de manechin! A replicat el nervos.
-Acum cine-i lasul? A spus ea triumfatoare, zambind putin mai mult decat isi putea da singura seama.
El nu s-a mai opus si a urmat-o prin gradina luminata, incercand sa evidentieze fiecare detaliu in mintea lui, pentru o mai buna cunoastere a celei de-a doua zi, in caz ca va mai fi primit macar pentru a admira peisajul pe timpul zilei, dar era un vis.
Ajunsesera in spatele vilei, pe unde intra decat personalul de serviciu si acolo ea l-a rugat pe el sa astepte un moment pana ii va face rost de toate acele lucruri pe care l-a fortat sa le poarte, iar el a incuviintat tacut.
Ea a intrat inauntru solicitand cele necesare uneia din cameriste, pretinzand ca tatal ei necesita toate acele lucruri in mod urgent, deoarece avusese o problema digestiva si nu dorea sa fie vazut in felul acela.
Ce diabolica pot fi! Nici eu nu eram sigura ca as putea ajunge pana aici!He!He!He!
Avusese efect, deoarece servitoarea chiar crezuse toata povestea aceea si nu pusase nici o alta intrebare, facand ceea ce primise ca ordin, fara sa protesteze vreun pic.
Iesind afara cu toate lucrurile, l-a luat cu ea in salonul spa unde se mai relaxa din cand in cand si l-a lasat sa isi faca baia necesara pentru a se echipa de petrecere.
In mai putin de un sfert de ora era gata, iar ei mergeau deja la brat catre vila in care avea sa i-l prezinte tatalui ei si mamei ei. Inca era intuneric, dar pe moment ce avansau in lumina ea ii putea vedea chipul mult mai minutios decat inainte.
In plenitudinea lui, era… perfect.
Nu pot sa cred! s-a lamentat ea in sinea ei. E asa cum l-am visat, inalt, bine facut, cu un piept destul de viguros datorita muschilor care se aliniau atat de sublim pe trupul lui. Avea ochii verzi si parul saten, iar eu oftam in sinea mea de visul pe care il traiam, de doar cateva secunde.
-Sa nu te astepti ca eu sa-mi schimb frizura, deoarece parul este una dintre podoabele mele cele mai de pret si e de-ajuns ca mi-ai asezonat garderoba, insa la parul meu nici nu ma gandesc sa schimb ceva. A spus el nonsalant, trecandu-si mana prin parul cret dezordonat si incercand sa-i dea putina vigoare, sa nu para chiar nearanjat.
-Nici nu ma gandeam la asta, dar acum ca mi-ai dat ideea, insa nu mai e nevoie. Ai facut deja asta pentru mine. A zambit ea lasandu-si gropitele sa i se adanceasca in obraji intr-un mod seducator.
-Mda, banuiesc ca am scapat de inca o tortura. I-a raspuns el la zambet admirand-o pentru prima data cu entuziasm si urmarindu-i liniile subtile ale fetei si privirea ei senina si patrunzatoare care stralucea mai aprins de data asta inrosindu-se.
-Sa nu te astepti insa, sa-ti spun la multi ani acum, pana sa intram.
-De ce? Face parte din pact, nu? A spus ea, putin dezamagita de acea relatare.
-Un cavaler ofera sincerele urari unei domnite careia ii cunoaste si numele, nu crezi? I-a raspuns el, vazandu-i reactia de tristete.
-Oh! A rostit ea, rosind dintr-o data. Imi pare rau ca mi-a scapat ceva atat de esential. Numele meu este Carolina. Carolina Rudbury, a adaugat ea.
-Incantat, doamnisoara Carolina, evitand sa-i relateze numele sau.
-Eu, nu! A raspuns ea malitios.
-Nu?!?! De ce nu? Oh, am uitat deja ca sunt un neinsemnat, a adaugat el, putin posomorat de relatarea fetei.
-Am vrut sa spun, nu, pentru ca nu stiu numele tau. A adaugat ea repede, pentru a se apara.
-Oh! Asta era. Credeam ca nu sunt important pentru tine…s-a lamentat el, lasand tristetea sa i se adanceasca in glas.
-Binenteles ca esti important pentru mine. Altfel, nu te-as fi invitat sa ma insotesti la aceasta minunata ceremonie. Esti cavalerul meu, iti amintesti? A adaugat ea zambindu-i senzual.
Dupa un scurt moment, el i-a raspuns la zambet si ea a adaugat:
-Deci tot nu mi-ai raspuns. Care este numele tau, “minunate print”? a accentuat ea pe cuvantul print intr-un mod mai aparte, deoarece pentru ea, deja era un adevarat print.
-Print?! A pufnit el in ras. Si eu care credeam ca tu esti printesa.
-De ce crezi ca nu ai putea fi tu printul? A adaugat ea putin nelinistita.
-Pentru ca seman mai mult cu o broasca raioasa decat cu un print. A adaugat el zambind larg.
-Nu-i adevarat. A contracarat Carolina. Eu sunt printesa si tu ai putea fi printul meu din poveste.
-Da. A spus el zambind strengareste.
Pentru prima data cand ii zambea asa, fata a rosit foarte profound iar el a observat starea ei de spirit, deoarece involuntar, isi flutura genele uitandu-se timida in directia rochitei volante de clestar cu care era imbracata.
Dupa o analiza minutioasa a sinelui, el deja stia ca ea ar putea fi sufletul lui pereche deoarece, totul parea sa accetueze faptul ca semanau atat de mult la anumite lucruri, cum ar fi aventura, indrazneala, inteligenta si clasa pe care actualmente o experimentau. Stia insa ca era un vis, deoarece, o data ce parintii ei aveau sa il cunoasca, nu numai ca i-ar fi interzis apropierea fata de ea, dar probabil l-ar fi inchis si la puscarie, pentru ca incerca sa o seduca pe fata lor.
Dar avand in vedere faptul ca deja o cunostea, o simtea atat de aproape sufletului sau incat, s-a gandit ca acest pariu era mult mai important decat parea in esenta si daca avea sa fie cu ea toata noaptea, o va face sa se simta cea mai fericita fiinta de pe intreg universul. Nu avea ce pierde.
-Am ajuns, a spus el, ajutand-o sa urce prima treapta, el ramanand pe trotuar. Esti pregatita? A intrebat-o cu o oarecare nerabdare in suflet, deoarece stia ca era luna plina pe cer si isi facuse deja un plan pentru acest prim pas.
-Da, foarte pregatita a spus ea, putin tematoare de reactia parintilor ei, incepand sa tremure usor.
-Vezi luna aceea? A intrebat-o el vazandu-i tremuratul care incepea sa devina agitat si incercand s-o calmeze.
-Da. A raspuns ea, putin nesigura cu privire la ce anume vroia el sa-i evidentieze cu acea remarca.
-Nu-i asa ca e frumoasa?
-Da, e superba. Raspunsese ea, din ce in ce devenind mai calma si mai relaxata cu cat o privea, deoarece acesta era efectul lunii, de a calma.
-Da, e sublima, dar in comparatie cu tine, isi pierde din stralucire. Esti perfecta, a adaugat el imediat, vazand-o cum rosea in lumina lunii si incepand din nou sa tremure.
-Ador sa te privesc asa si tot nu m-as satura, a continuat el, vazand ca ea devenea tot mai agitate si tremurand mai tare, a inteles ca ea il simpatiza la fel de mult ca si el si s-a decis sa ii dea o ultima proba de simpatie, ca ea sa vada intradevar ca el vorbea serios, inainte ca ei sa intre inauntru pentru rolul pe care il aveau de jucat.
-Si tot ce imi doresc mai mult in aceasta clipa, e sa-ti ofer un sarut care sa-ti arate cat de mult te plac, dar…schimband tonul vocii intr-unul mai trist, a nuantat faptul pentru care intr-un fel sau altul ezita si i-a zis, pentru asta, am nevoie de permisiunea ta. Imi ingaduiesti acest minunat gest, scumpa printesa Carolina?
O data ce devenise imbujorata ca un trandafir rosu, ea s-a gandit ca ar putea mai degraba sa-l mai tina pe jar, avand in vedere faptul ca se gandea ca era doar un vis, zicandu-si constant in sinea ei ca nu era real, ca visa. Nu! Visez! In mod sigur, asta e un vis. Nu poate sa-mi ceara asta. Nu are cum! Asta ar dovedi faptul ca m-a invins, ca a castigat pariul si pariul de-abia acum incepe. In nici un caz nu-i voi ceda atat de usor.
Vrand sa para nonsalanta, i-a intins mana dreapta in semn de sarut, iar el aproape ca era pufneasca, dar s-a abtinut pe cat posibil. Stia ce insemna asta. Hm!!! Trebuie sa recunosc ca e foarte priceputa! Chiar daca nu asta era intentia mea, e clar ca stie ce inseamna un pariu. Insa nu ma voi da batut. Ii voi demonstra ca nu-mi incalc cuvantul in pariu si ca ii voi oferi si acest simbol al iubirii mele fata de ea.Va trebui sa vada ca nu glumesc cu asta.
Apoi i-a luat mana intre mainile lui si i-a sarutat-o cu mult patos, ceea ce ii oferea ei un fel de electricitate care se misca prin corpul ei, facand-o sa tremure cu mai multa intensitate. Si deodata, i-a cuprins talia cu mana stanga, rezemand-o de talia lui si a afundat-o intr-un sarut pasional care ii facea inima sa-i bubuie in piept, la fiecare incarcatura emotionala produsa de vibratii.
Cealalta mana i se afunda in parul ei, iar ea incepuse sa-i stranga spatele, mainile miscandu-i-se in aceeasi maniera ca si lui, iar placerea conferita de acel moment, o facea sa-si doreasca mai mult si mai mult, insa si-a amintit de ziua ei si nu putea s-o piarda. Ei aveau un aranjament, iar el trebuia sa se tina de cuvant. Wow! Nu-mi vine sa cred! M-a sarutat! Si a facut-o pentru ca a vrut, nu pentru ca aveam un angajament. E atat de pasional. Oh Doamne! As da viata mea de domnita pentru o viata de eternitate in felul acesta alaturi de el. Nu mi-ar pasa, sincer. Oh, asa e… Am uitat! Trebuie sa mergem la petrecere. Nu pot sa-mi trag chiulul tocmai acum. Deja am facut-o in mare parte, iar petrecerea e data in cinstea mea. Parintii mei nu vor suporta atitudinea mea de ignoranta si de nerecunoscatoare, daca nu ma voi prezenta la petrecere. Plus de asta, mai e foarte putin pana la valsul meu de 18 ani si tort si chiar vreau sa petrec toate astea cu printul meu…oh, trebuie sa trecunosc ca e chiar bun la asta. Am uitat faptul ca m-a dus cu vorba, cu privire la numele lui, dar recunosc ca-mi place si ma atrage atat de mult misterul lui, incat nu l-as mai intreba asta, decat daca va vrea el sa-mi spuna…
-Ti-a placut? A intrebat el zambind strengareste, accentuandu-i-se gropitele in obraji atunci cand a facut asta.
-Ce sa-mi placa? A facut ea pe proasta.
Joci dur a? Bine, stai ca vezi tu!
-Asta. Si a invaluit-o din nou intr-un sarut iar imbratisarea lor era mult mai stransa, miscarile mult mai ritmice, iar limba lui a intalnit-o pe a ei, facand-o sa vibreze cu fiecare atingere si mangaiere.
Respiratia lor devenea sacadata si caldura dintre corpurile lor sub presiune, destul de mistuitoare, insa el a lasat ca acest sarut sa devina destul de lin si de relaxant inainte ca buzele lor sa se desparta, iar ea vibra cu atata putere incat inima ei puteai spune, ca-i va iesi oricand din piept. Amandoi zambeau prosteste unul catre celalalt si dandu-si ochii peste cap in acelasi timp, incepand sa pufneasca in ras pana cand vantul a inceput din nou sa le atinga pielea facandu-i sa se imbratiseze, ca sa pastreze caldura din ei.
-Haide! A indemnat-o el inauntru si ea a acceptat bucuroasa.
Se purta atat de galant, incat chiar ai fi crezut ca era din inalta societate. Nimeni n-ar fi crezut ca era un simplu vagabond, pentru ca aparent, nu arata ca unul.
I-a deschis usa de cristal ca sa intre ea prima, el urmand-o silentios si holbadu-se la fiecare detaliu ce intregea acea inalta incapere luminata de bolta lustrelor de cristal si ornamentele florale din gips proaspat. Totul parea de vis, insa nu putea sa se concentreze la nimic decat la toata acea vila ca ansamblu. Aproape ca uitase pentru ce venise si era gata sa o piarda din ochi pe Carolina, insa ea vazandu-l atat de cufundat in acea imagine de basm, s-a intors dupa el, luandu-l de brat si aducandu-l acolo unde trebuiau sa fie parintii ei.
-Haide! Lasa asta pe mai tarziu; ai timp, i-a spus ea.
-Da. A aprobat el din cap si a mers alaturi de ea in directia parintilor ei, salutand lumea care se plimba prin preajma lor, in semn de respect.
-Mama, tata? Am venit sa va prezint pe cineva, prietenul meu, accentuand cuvantul “prieten” pentru ca ei sa inteleaga, care era situatia. Mama ei parea fericita si zambitoare, vazand-o pe ea atat de incantata si admirandu-i frumusetea si similitudinile cu fiica lor, insa tatal ei, parea putin sceptic, arcuind o spranceana si masandu-si delicat un capat al mustatii, incercand sa se gandeasca daca cumva l-a mai vazut pe acest tanar pana acum si nereusind.
-Numele tau este…? A intrebat tatal fetei, adresandu-se spre el, parand curios si asteptand ca baiatul sa raspunda.
-Joseph Dare-Devil, domnule. A spus baiatul sincer si serios.
-Pardon? A intrebat el, aproape sa se innece incruntandu-si sprancenele in semn de nervozitate, iar mama ei incepuse sa isi schimbe impresia, devenind un pic la fel de dura ca si el, dar incercand sa salveze aparentele, zambea fortat tuturor, in special invitatilor care pareau sa fie captivati de discutia lor, avand in vedere reactia nervoasa a domnului Rudbury.
-Da domnule. Acesta este numele meu. Nu vreau sa va mint. A nuantat el, aratandu-si sinceritatea si nedisimuland faptul ca era sarac. Nu vroia sa creeze o falsa impresie legat de el, mai ales celor care ar trebui sa fie parintii alesei inimii sale.
-Cum indraznesti? A reactionat tatal ei destul de nervos, incat Carolina a intrat in discutie cat se poate de subtil, pentru a nu parea afectata de reactia tatalui sau, stiind adevarul mai presus de toate.
-Tata, iti repet ca el este prietenul meu, indiferent de parerea ta.
Domnul Rudbury se inrosise la fata si era gata-gata sa o loveasca, cand in cele din urma, sotia sa l-a calmat spunandu-i ca e prima si ultima zi din prietenia lor si asta datorita faptului ca era ziua ei si nu puteau trimite invitatii acasa, avand in vedere ca ea era sarbatorita, desi ar fi vrut sa faca asta.
Baiatul se inrosise si se intristase, datorita faptului ca stia ca avea sa fie prima su ultima zi cand se vor vedea si pentru ca simtea cum inima ii sarea din piept de durere, insa nu vroia sa para afectat, pentru a nu-i strica ziua fetei, ea fiind cea mai importanta fiinta pentru care el si de aceea se afla acolo.
Fata incepuse sa lacrimeze si a fugit strecurandu-se prin lungimea salii catre iesire, pentru ca nu dorea sa faca un circ acolo, desi era convinsa ca majoritatea celor de acolo vazuse tot spectacolul.
Acum statea nemiscata pe cea mai de jos treapta a scarii cu mainile in jurul capului ce era asezat pe genunchi si plangea in hohote ca o Magdalena.
El o urmase, mergand incet si asezandu-se langa ea pe treapta si acoperind-o cu sacoul fracului sau, pentru a o incalzi si a-i oferi sprijin.
-Cum te simti? Vazand cum leganarea ei si tremuratul se linisteau sub mangaierea lui catifelata, continuand sa o calmeze.
-Cum sa ma simt, dezamagita…a accentuat ea din nou acest cuvant ca sic and incepea s-o irite ceva, desi el stia mai bine ce anume o deranja.
-Stai linistita, calmeaza-te. E ziua ta, iti amintesti? Ai 18 ani, poti face ce vrei, esti majora. Si i-a ridicat capul de pe genunchi ca sa o imbratiseze cu putere si ii stregea delicat lacrimile de pe obraji, redandu-i zambetul acela care la un momentdat se stinsese din cauza tristetii.
Ea a incuviintat din cap, vazand zambetul lui stralucind in lumina lunii care in tot acest timp nu-si schimbase pozitia si, ridicandu-se energica l-a luat de mana si i-a spus:
-Stii? Mai e foarte putin pana la miezul noptii. Promite-mi ca-mi indeplinesti trei dorinte.
-S-a facut sefa! A zambit el, nonsalant datorita faptului ca reusise sa-i redea buna dispozitie. Deci care sunt aceste trei dorinte? A intrebat el curios.
-Prima, e sa valsezi cu mine valsul de 18 ani. A zambit ea fericita, deoarece stia ca asta va face deoarece era o promisiune inca dinainte de a deveni atat de atasata de el, aveau un angajament.
-Ha! Asta facea parte din angajamentul nostru, de ce a trebuit sa fie prima dorinta?
-Pentru ca, tu ti-ai respectat angajamentul in totalitate. Acum esti eliberat de acest angajament, ti-ai castigat dreptul sa ma saruti, chiar daca ai facut-o si mai devreme. A zambit ea fluturand din ochi si inrosindu-se de emotie.
-Da, ai dreptate, deci acum am dreptul sa te sarut in toata regula. Suntem oficial prieteni. A zambit el strengareste iar ea si-a dat ochii peste cap, zambindu-i cu toata puterea de care era in stare.
-Da, asa e. Nimeni nu are dreptul sa-mi interzica nimic; sunt majora.
-Deci care este cea de-a doua dorinta pe care vrei sa ti-o indeplinesc, scumpa mea? Ea zambea pierduta. Parca nici nu se afla acolo in acel moment. Parca zbura.
-Vreau sa iti pui o dorinta in gand o data cu mine, cand va fi sa suflu in tort. A zambit ea cu toata gura.
-De regula, doar sarbatoritii isi pun dorinte, atunci cand trebuie sa sufle in tort.
-Corect, de regula. Dar noi suntem doua jumatati, un intreg, deci iti vei pune dorinta cu mine. A zambit ea mai larg si mai seducator, incat el era deja vrajit zambind in aceeasi intensitate cu ea si lasandu-se purtat de vise.
-Si care este cea de-a treia dorinta? A intrebat el putin intristat, deoarece stia ca dupa cele trei dorinte si dupa acea zi nu o va mai vedea niciodata.
-De ce te-ai intristat? Nu era vorba ca azi vom parte de un zambet la patrat? Ce-i cu figura asta?
-Scuza-ma! A spus el rusinat. Ai dreptate. Am lasat melancolia sa ma intristeze si nu vreau sa-ti stric ziua de nastere.
-Nu vrei sa ne stricam momentul, a rectificat ea, sa faca asta destul de clar: ca ei erau un singur intreg din acel moment.
-Nu. Ai dreptate. Nu vreau san e stricam ziua, deci care este cea de-a treia dorinta? A intrebat el entuziasmat.
-Eeeee! E secret! Dar promit ca te voi anunta la acel moment. Acum hai inauntru sa le aratam noi ce inseamna acela vals si distractie. Poate ca vor intelege in sfarsit ca noi suntem facuti unul pentru celalalt.
-Ha!Ha!Ha! A ras el cu pofta, pentru prima data dupa acel moment destul de intens si a urmat-o in sala de dans.
Acolo se asternuse atmosfera de mormant si toata lumea steatea la masa si manca din diversele bucate asezate pe farfuriile din portelan, iar muzica devenise din ce in ce mai monotona.
Ea s-a apropiat de persoana care se ocupa de muzica si a pus un vals lent de toata frumusetea, asa ca el era atat de pregatit pentru dans ca si ea.
S-a aplecat cavalereste pe un picior sarutandu-i delicat mana dreapta si rugand-o sa-i acorde valsul atat de asteptat, ea acceptand fericita cu tot entuziasmul din lume.
Cei din jur se holbau la ei cu gura cascata din cauza socului, la fel si parintii ei, iar intr-un fel mama ei era fericita sa o vada fericita pe fata ei, asa cum nu o mai vazuse niciodata.
Dansau atat de delicat si atat de elaborat, incat ai fi zis ca sunt dansatori profesionisti si debordau de fericire, iar piesa era atat de superba incat le inaltau spiritele, parca zburand catre o alta dimensiune, iar toti ramasesera cu gura cascata, privindu-i fara sa comenteze nimic la acel moment.
De indata ce piesa s-a terminat, el a sarutat-o cu patima, iar ea zambea si trepida in bratele lui, iar toti cei din jur uitasera sa aplaude, pentru ca socul pe care il aveau acum, era si mai sufocant decat cel anterior si de-o data, cu totii se uitau la parintii fetei, care pareau destul de incomozi de acea situatie.
Insa timpul era perfect fixat si pana ca domnii Rubury sa reactioneze in vreun fel, a sosit tortul, iar surorile Carolinei, Angela si Paulina, au inceput sac ante la multi ani, asa ca mai de voie mai de nevoie, fiecare invitat s-a vazut in postura sa-i cante fetei “la multi ani!” fara sa obiecteze in vreun fel, de asemenea si parintii ei, care cantau putin jenati si nu din tot sufletul, asa cum ar fi intentionat asta, atunci cand pregatisera petrecerea.
Cand s-a terminat urarea, ea s-a uitat sugestiv spre el si si-au pus dorinta impreuna, inainte ca ea sa sufle in focul lumanarilor.
Dupa ce a suflat in tort, luminile s-au stins si au ramas aprinse decat anumite lumini din colturile salii, pentru a lumina tortul si zonele in care aveau depuse bijuteriile sau hainele, in cazul cand se dadeau spargeri sau ceva de acest gen, iar bubuituri luminiscente se auzeau de-afara asa ca toata lumea a iesit sa vada splendidul foc de artificii, care scria pe cer <<>>.
Era minunat, iar ea era atat de entuziasmata, incat savura fiecare clipa de vis alaturi de Joseph, iar el alaturi de ea, tinand-o in brate si aratandu-i pe cer cu degetul indreptat catre acele cuvinte frumoase si soptindu-i in ureche ceva atat de minunat, incat si ea a ramas uimita la auzul rostit al acelor cuvinte.
-Je t’aime mademoiselle Caroline! Tu est ma vie et ma benediction et je voudrais passer mon destin avec toi pour toute l’eternite!
-Je t’aime aussi, mon prince Joseph! Et ma derniere desir est de m’ai prendre avec toi ou vous allez et passer tout ma vie avec toi.
-Bonne annee, ma cherie! I-a spus el de-odata.
-Avec plaisir, mon cher! S-a grabit ea sa-i raspunda zambindu-i larg.
Amandoi erau complet fericiti zambind unul la altul prosteste si uitand de minunatele artificii date in cinstea ei si el a invaluit-o intr-un sarut lent si destul se delicat si subtil, care ii oferea ei o placere ce parea ca o extazia, iar el era atat de fericit langa buzele ei, sorbind din fiecare clipa de fericire alaturi de ea.
Nimeni nu mai era atent la ei, cu totii admirau focurile de artificii, insa singurele persoane care ii iscodeau cu privirea, erau parintii ei.
Tatal ei era putin trist si protective, insa isi iubea pozitia sociala si nu vroia sa renunte la ea doar pentru un asa crezut capriciu al celor doi, desi nu credea ca baiatul avea intentii serioase fata de fata lui.
Mama ei insa, incepuse sa vada faptul ca ei erau fericiti si stia ca sotul ei nu era de-acord cu aceasta relatie, insa a preferat sa ignore acest lucru, sperand ca nu avea sa fie un lucru atat de grav.
Dupa terminarea focurilor de artificii, ea i-a invitat pe toti inauntru si implicit pe sotul ei, rugandu-l sa insoteasca invitatii in sala de petrecere, ea vrand sa ramana sa vorbeasca cu cei doi.
-Imi cer scuze pentru mai devreme, a spus ea, vrand sa nu ofere mai multe detalii despre acele momente jenante care nu-si aveau rostul acum.
-Nu-i nimic, au spus cei doi in cor, desi pareau oarecum afectati si putin socati de acea scuza.
-Adevarul este ca sotul meu, are anumite idei legate de bunastarea familiei si tine foarte mult la Carolina, fiind fata cea mai mare, prin urmare lumina ochilor lui, deoarece isi pusese toate bazele in ea. Intelegi ce vreau sa spun? Se adresa catre saracul baiat, care parea trist si dezorientat.
-Presupun ca da, doamna Rudbury, a raspuns sa accentueze diferenta dintre numele lor si al lui ca sa arate ca stie ca el era sarac.
-Ma bucur ca intelegi, de aceea cred ca este momentul ca tu sa pleci. A raspuns ea dupa un moment.
Nu pot sa cred ca-i cere asta. Nu are pic de rusine. Nu pot sa cred, chiar nu tin la mine deloc?! S-a lamentat ea socata in sinea ei si se uita cu ochi pierduti in ochii lui care reflectau durere si tristete.
Apoi mama ei vazand ca era momentul perfect, a tras-o dupa ea, tinandu-i umerii strans intre palmele ei incercand s-o directioneze catre sala de petrecere, ea inca urmarindu-i privirea cu ochii salbatici, rugandu-l sa nu o lase sa plece.
Mama ei, incerca sa vada daca iubirea lui fata de ea era atat de puternica incat sa renunte la ea pentru familia ei si el ar fi renuntat, daca stia ca totul ar fi fost doar un joc, un pariu, un angajament, dar nu era...el o iubea mai presus de orice si tristetea ei era tristetea lui, asa ca a oprit-o pe mama ei spunandu-i:
-Ceea ce incercati sa faceti cu ea nu e drept fata de nimeni, nici chiar fata de dumneavoastra. Nu cred ca ati suporta sa o vedeti pe fata dumneavoastra singura si trista, inchisa in lumea ei, pentru ca ii negate fericirea, stiind ca o iubesc cu toata puterea sufletului meu.
Ea nu s-a intors, doar s-a oprit, lasandu-si apasat mainile pe umerii ei si apoi i-a dat drumul incet intorcandu-se sa-i raspunda, deoarece era genul de persoana care avea ultimul cuvant pentru tot.
-Crezi ca as lasa-o pe fata mea sa sufere stiind ca va suferi mult mai mult mizeria si nenorocirile si foamea, doar pentru cateva luni de iubire oarba? Avea o privire sfasietoare care ii sfredeleau in ochi, dar el s-a uitat la Carolina cu privirea-i blajina si incercand s-o cerceteze, sa vada daca intradevar era pregatita sa faca asta.
Ea se uita la el socata si asteptand sa o ia de acolo pentru ca isi dorea cu toata inima prezenta lui.
-Eu nu voi inceta niciodata sa renunta la iubirea ei, pentru ca ea e viata mea si in fapt, e tot ce am. Dumneavoastra aveti o familie si nu spun ca ea nu va mai face parte din familia dumneavoastra, doar ca va face parte si din familia mea. Eu nu o voi lasa niciodata singura si intotdeauna voi lupta pentru ea, pentru ca sa nu-i lipseasca nimic. Voi munci din greu sa ii ofer viata pe care era obisnuita sa o aiba.
Nu voi renunta niciodata la ea, decat daca ea imi va cere asta… si se uita la ea cu ochii cercetatori.
Apoi doamna Rudbury a zambit si si-a mutat privirea spre ea cu o nuanta nonsalanta care o facea sa para ca spunea: “sper ca nu vei fi in stare sa te aliezi cu el si sa ma infrunti, te iubesc, esti viata mea si intotdeauna m-am sacrificat pentru tine, dar nu cred ca esti in stare sa alegi intre el si noi, nu o vei face”.
Cand Carolina a privit-o pe mama ei care era atat de sfidatoare, i-au dat lacrimile pentru ca stia foarte bine ce insemna sa aleaga intre familia ei si el si nu ar fi vrut sa renunte la niciunul din ei, dar in sfarsit si-a sters lacrimile si a raspuns mamei sale cu inversunare:
-Nu credeam ca ma vei pune vreodata sa aleg intre familia mea si iubitul meu. Nu credeam niciodata ca ma urasti atat incat sa-mi faci asta…insa, ca sa stii sit u, iubirea mea fata de el, este incomparabila cu cea pe care o am pentru voi, de aceea il aleg pe el, intelegi, pe el, accentuand din nou cuvantul el, ca sa fie clar faptul ca nu o interesau banii, ci fericire si iubirea.
-Nu poti face asta, s-a uitat ea inmarmurita la fata ei cum era atat de hotarata si de nezdruncinat.
-Ba, binenteles ca pot, am 18 ani si am dreptul sa fac ce vreau si sa-mi aleg viata pe care o vreau si chiar daca stiu ca voi intampina dificultati, sunt hotarata sa lucrez si sa ajut la intretinerea noastra, pentru ca-mi doresc o familie alaturi de el.
-Nu stii ce vrei! A spus ea taioasa si aproape lacrimand.
-Ba uite ca stiu, a raspuns ea la fel de taioasa si s-a dus langa el, pregatita sa-l urmeze.
Cand era pe punctual sa plece, mama ei a ingenunchiat si a inceput sa planga cum n-o facuse niciodata in viata ei si nu a lasat-o niciodata pe Carolina sa o vada plangand, dar asta era o lovitura sub centura, desi nu era intentia ei s-o impresioneze, dar o durea foarte tare alegerea ei.
-Te rog! A spus ea cu vocea vibranda si tremurand din toate incheieturile.
Ei erau socati de reactia ei, deoarece credeau ca i se va face rau.
-Mama, stii bine ca nu vreau sa va parasesc, dar nu am incotro, pentru ca sunteti prea orbiti de bani, i-a retezat-o ea taios mamei sale.
-Crede-ma ca nu-i adevarat, i-a raspuns ea fiicei sale.
-A, nu? Si poti tu oare sa-l convingi pe tata sa-l accepte pe Joseph aici in casa noastra, alaturi de noi? A intrebat ea, pentru ca stia aproape cat de mult o sa nege el si era aproape convinsa ca nu va reusi s ail convinga.
-Lasa-ma sa incerc, a raspuns ea increzatoare, desi era aproape convinsa ca va fi implacabil.
-Bine, te asteptam aici, a raspuns fata, iar mama ei si-a sters lacrimile si s-a indreptat in sala de petreceri sa vorbeasca cu sotul ei.
-Multumesc iubi! I-a spus ea lui. Multumesc ca nu m-ai lasat!
-Si eu iti multumesc dulceata! M-am simtit atat de pierdut cand ma gandeam ca te voi pierde pentru totdeauna.
-Si eu la fel, a raspuns ea.
In tot acest timp, mama ei vorbea cu tatal ei in biblioteca, deoarece se scuzasera pentru un moment de la petrecere, iar ceilalti sarbatoreau petrecerea fara sa le pese de gazda, daca era sau nu prezenta.
-Nu! A spus el foarte raspicat, lovind biroul dur cu palma. Nici nu ma gandesc, de ce nu ai adus-o cu forta? A spus el nervos.
-Cum s-o aduc cu forta? E fata noastra, ti-aduci aminte? Si tocmai a implinit 18 ani, e un adult, din punct de vedere legal, nu avem dreptul sa ii ingradim alegerile. Te rog din tot sufltul meu, nu o indeparta de noi! S-a plans ea cazandu-i in genunchi si rugandu-se lui cu lacrimi in ochi.
-E o nerecunoscatoare! Dupa cate am facut pentru ea si uite cum ne rasplateste. Nici nu ma gandesc! Nu vreau sa mai aud de asta! Daca ea vrea sa plece cu el, n-are decat. Cand vor indura suferinte, ea il va parasi si se va intoarce la noi si atunci ma va auzi!
-Chiar nu intelegi, nu-i asa? Ii intoarcem spatele noi, care suntem familia ei, noi in care are incredere. Acum are nevoie de noi si e fata noastra…daca renunti la ea, renunti si la mine. S-a ridicat ea sa-l priveasca in ochi cu o hotarare pe care nu o vazuse in intreaga lui viata si intotdeauna au fost foarte fericiti si niciodata nu aveau nici macar o cearta, iar asta insemna despartire.
-Si te anunt, a continuat ea, nu ma pierzi numai pe mine, ci sip e fetele noastre pentru ca eu nu imi voi abandona copiii cand au nevoie de mine, doar pentru ca tu esti bolnav dupa avere. I-a trantit-o brusc si el se uita la ea cu furie si cu durere incat s-a ridicat din scaunul sau mergand spre ea, dar nu catre ea, desi ea credea ca vroia sa o loveasca insa, el a luat coniacul din vitrina si unul din pahare si s-a asezat in scaunul sau umplandu-si paharul si lasandu-se linistit in el.
A stat acolo pe putin doua zeci de minute asteptand ca el sa-I dea un raspuns, care in final a venit.
-Sunt un om mort daca vestea despre acest “neinfricat” se va raspandi in toate ziarele. Nu voi mai putea face afaceri cu niciuna din familiile regale, deoarece fata mea l-a preferat pe el, iar averea noastra se va diminua vazand cu ochii, insa, nu renunt la familia mea pentru ca lor oricum nu le pasa daca eu “cad”, sau sunt in “aer”. Poti fi fericita, fata mea nu va pleca, insa cheama-i sa le vorbesc inainte sa le arat cum stau lucrurile.
-Desigur, a raspuns ea fericita! Acum ma duc sa ii aduc. Deja zambea si se indrepta victorioasa catre iesirea din sala petrecerii, cand, nu i-a mai vazut. A incremenit ea trista si cazandu-i lacrimile siroaie si ingenunchind uitandu-se in toate partile dar fara puterea necesara de a continua.
Dupa un timp a incercat sa ii strige, dar abia se auzea pentru ca vocea ii era slaba de la durerea din suflet:
-Caroline! Joseph! Joseph! Caroline!
In tot acest timp ei se plimbau prin gradina si valsand uitandu-se la luna si admirand privelistea si spunandu-si cuvinte dulci cand s-au gandit ca deja era tarziu si trebuiau sa il infrunte ei amandoi, o data pentru totdeauna, iar daca nu va accepta, vor pleca amandoi fericiti.
Cand au ajuns in fata scarii, au vazut-o pe mama ei intinsa pe trepte inconstienta si s-au speriat si au tipat dupa ajutor si au inceput sa o ajute sa o duca in casa acolo und ear fi trebuit sa fie camera ei.
Servitoarele au chemat ambulanta, iar ei s-au dus la tatal ei sa-i spuna de accidentul ei si el a devenit incordat si a asteptat ambulanta, dar aceea era o ambulanta particulara care aveau grija de pacient acasa, asa ca le-au pregatit camerele de oaspeti pentru fiecare din personalul echipajului si i-au lasat sa aiba grija de pacienta, pana cand au stabilizat-o si au lasat-o sa se odihneasca.
-Ce are domnule doctor? Au sarit toti trei in cor, ca si cum s-ar fi pus de-acord sa faca asta toti deodata.
-A suferit un lesin, pe baza de stres cred, asa ca cel mai bine e sa o lasati sa se odihneasca si sa ma sunati in caz ca ceva nu este in regula.
-Dar va rugam sa ramaneti la noi peste noapte, v-am pregatit si camera dumneavoastra si ambulantei; e destul de tarziu, a insistat tatal fetei.
-Multumim inca o data pentru ospitalitatea dumneavoastra, insa repet, nu are nimic grav, iar noi trebuie sa mergem sa asistam de garda in caz ca vor mai fi si alte urgente.
-In regula atunci, a finalizat domnul Rudbury. Va vom suna daca ceva nu merge bine.
-La revedere, domnule Rudbury!
-La revedere, domnule Curck!
-Deci cum ati gasit-o? A insistat el aspru, catre cei tineri.
-Pai ne intorceam sa vorbim cu tine despre ce presupun ca ti-a vorbit mama si atunci am zarit-o pe ea intinsa pe trepte.
-Legat de asta, v-as ruga sa ma insotiti in birou.
Cei doi se uitau unul la celalalt si au incuviintat urmandu-l sa vorbeasca cu el.
-Luati loc. Parea el destul de iritat ca trebuia sa faca pe gentilul, mai ales in asemenea circumstante.
Dupa ce s-au asezat, el a inceput:
-Deci, sa va fie foarte clar, eu nu sunt de accord cu alegerea voastra, insa pentru ca sotia mea a fost atat de binevoitoare sa vi se alature alaturi cu intreaga familie doar sa ma forteze pe mine sa va accept relatia, am hotarat ca nu era cazul sa faca asta.
Cei doi au schimbat un sir de priviri dupa care au continuat sa-l priveasca si sa-l asculte cu tot ce mai avea de adaugat, pentru ca nu parea sa fi terminat.
-Cat privesc afacerile, va spun de-acum ca suntem ruinati, asa ca daca ati hotarat sa munciti alaturi ca sa va fauriti un viitor, va trebui sa va cautati de lucru, pentru a putea sa tinem aceasta familie cat se poate, ca sa se ridice din nou la rangul care a fost candva, asa ca v-as fi recunoscator ca incepand de maine, sa va cautati de lucru, in orice job se cauta si sa va pregatiti pentru a intra si la studii, deoarece doar cu diplomele acelea puteti sa va calificati in domenii mai bine platibile.
Asa ca, pana nu veti depasi acest obstacol al terminarii scolii / liceului / facultatii pe care o veti incepe in paralel cu serviciul, nu veti avea acordul meu pentru casatorie.
Deodaca cei doi isi zambeau cu gurile pana la urechi si se priveau atat de senzual ca niste magneti care se atrageau constant si aproape cand erau sa uite ca se mai afla cineva in acea incapere, o tuse fortata i-a iesit dumnului Rudbury din piept, vrand parca sa le atraga privirea asupra lui pentru a-si continua idea.
-Deci, asta nu e tot, a continuat el. Sa va fie foarte clar, ca nu accept mai mult de zece saruturi pe zi si nu in locuri publice, ca sa nu mai spun, ca nu aveti voie sa va apropiati mai mult de maxim zece imbratisari pe zi.
Amandoi mai aveau putin si pufneau dar s-au abtinut, cand el s-a ridicat si le-a spus:
-Asta era tot ce aveam sa va spun si nu aveti voie sa va atingeti! A spus asta dur lasand clar impresia ca nu vroia sa auda de faptul ca puteau incalca regulile. Apoi a iesit si s-a indreptat spre camera sotiei sale care acum se simtea mai bine si se trezise, asa ca i-a relatat tot ceea ce vorbise cu ei si ea devenise radianta la auzul acestei vesti.
Desi insistase sa-i vada, el i-a spus ca va avea tot timpul sa vorbeasca cu ei si sa se relaxeze pentru ca el sa mearga sa se justifice in fata invitatilor, anuntandu-i ca petrecerea deja se sfarsise, iar ea a incuviintat.
In tot acest timp, cei doi radeau si se imbratisau patimas sarutandu-se si zambindu-si unul altuia. Fericirea pentru ei, niciodata nu atinsese acele culmi pe care le atingea in acel moment si in acel moment si-au facut planurile necesare referitoare la ziua urmatoare in care vor merge sa-si caute locuri de munca.
-Am reusit! A sarit ea in sus de bucurie si s-a dus sa-si astepte iubitul de la coada de liceeni care se diminua vazand cu ochii.
Deodata, a sarit si el in sus de bucurie si sa napustit asupra ei invaluind-o intr-un sarut patimas care a facut-o sa vibreze si imbratisand-o cu ardoare.
-Hmm! Se pare ca te-ai descurcat pana la urma, dar mai ai decat trei saruturi si trei imbratisari pentru toata ziua, asa ca ai grija cum le folosesti. I-a spus ea nonsalanta, de parca o interesa in vreun fel numerotarea lor.
-Ha! Se pare ca stii sa numeri pana la urma. A raspuns el la fel de trufas.
-Deci cat ai luat? Pentru ca de admis, e clar ca ai fost admis, chiar si in bratele mele, i-a facut ea cu ochiul.
-Nici nu ma indoiam ca ma vor primi. Eu sunt singurul pe care ele au dreptul sa il primeasca in imbratisarea lor.
-De ce ma ti pe jar cu raspunsul? A zambit ea printre gene.
-Poi…8,20 se incadreaza in baremele fixate de bratele si buzele tale?
-Hmmm! Nu-i rau. Desi trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la o asemenea evolutie din partea ta, avand in vedere rezultatele penultimului an.
-Sa inteleg ca tanara domnita si scumpa mea viitoare sotie m-a depasit cu mult?
-Pai, care va sa zica, doar cu 1,40 mai mult. A pufnit ea in ras cand amandoi si-au dat ochii peste cap la reactia lor fata de rezultatele lor excelente.
Dupa o promenada prin parcul care ii conducea catre serviciul lor, acestia si-au fixat ora la care sa se intalneasca la terminarea rutinei pentru a merge acasa.
Erau epuizati, dar cu zambetul pe buze atunci cand s-au revazut, deoarece stiau ca relatia lor era pe cale sa se schimbe datorita bunastarii prin care trecea familia in ultimele perioade.
Surorile ei se casatorisera in ultimii doi ani, iar acum parea sa vina randul lor, asa ca in acest moment se aflau in biroul tatalui sau pentru a-i aduce stirea cea mare.
-Bine-ati venit copii! Cum a fost? Ce stiri mi-aduceti? Parea destul de nerabdator.
Amandoi se tineau de mana si se priveau in ochi cu o stralucire aparte, pregatindu-se sa-i dea vestea cea buna.
-Eu am luat un calificativ de 8,20, a spus Joseph primul, lasand-o pe ea sa-l calmeze cu media ei mai favorabila decat a lui.
-Satisfacator as zice eu…isi masa barbia rasucindu-si silentios mustata in asteptarea rezultatului fiicei sale.
-Ei bine, eu am luat licenta cu 9, 60, a raspuns ea in cele din urma.
-Reacunosc ca mi-as fi dorit sa termini cu zece, insa ma bucur foarte mult pentru voi. Cum merge cu serviciul?
-Eu am fost avansat la statutul de cel mai bun dansator al timpului si pot preda lectii de dans si la domiciliu, asa ca m-am gandit sa investesc putin din banii stransi intr-un spatiu care va fi o sala de dans in curand si sa predau in afara serviciului. Voi incepe o adevarata cariera iar cu banii rezultati imi voi plati pregatirile de nunta.
-Hmm! Frumos. Ai de gand sa faci si o facultate in afara domeniului?
-M-am gandit si la asta, dar cred ca o voi lasa dupa nunta, pentru ca sa imi pot planifica mai bine fiecare activitate. Nu vreau sa-mi neglijez viitoarea sotie. A terminat acele cuvinte privind-o gales cu coada ochiului pe tanara.
-Asa si tie cum iti merge la servici?
-Destul de bine. Mi-au spus ca imi vor mari salariul daca termin facultatea cu peste 9,50 la licenta si mi-au garantat ca imi pot incepe activitatea didactica si in afara orelor de curs. Si m-am gandit sa-mi tin cursurile de meditatie, intr-una din camerele de oaspeti pentru a nu mai investi si in alte lucruri. Oricum avem o casa destul de mare. Asa ca ma gandesc ca si Jo, ar putea foarte bines a predea lectii de dans intr-una din ele, ca sa fim mai aproape. Se necesita decat putina renovare si nimic mai mult.
-Pai ma bucur pentru voi ca aveti atatea planuri, insa…
In acel moment amandoi au ramas muti si cu ochii atintiti asupra lui vazand ca vrea sa dea inapoi, au raspuns amandoi la unison:
-Insa ce? Avand fiecare o expresie a fetei destul de ciudata de uimire.
-Insa nu mi s-a facut oficial cererea in casatorie…a raspuns el ofensat, iar ei au rasuflat usurati.
-Domnule Rudbury, va multumesc pentru acordarea acestei sanse pentru mine si Caro si va stimez mai presus de parintii mei, iar daca nu v-am facut aceasta cerere oficiala, a fost pentru faptul ca asteptam ca dumneavostra sa imi dati oportunitatea sa o formulez. Am vrut pentru inceput sa va relatez aceste rezultate, ca sa va simtiti mandru de eforturile noastre si sa ne dati aprobarea cu mult mai mult entuziasm.
Asa ca a continuat, ca urmare a acelui fapt:
-Deci domnule Rudbury, imi acordati mana fiicei dumneavoastra in casatorie pentru a o respecta si a o iubi pe vecie asa cum v-am promis acum cativa ani la prima noastra intalnire? Imi acordati va rog din inima, privilegiul sa va numesc “tata”?
La auzul acestor cuvinte atat de asteptate, tatal fetei a raspuns cu cea mai adanca emotie din suflet, ca si cum ar fi fost din nou in fata primarului la starea civila asteptand un raspuns:
-Da fiule! Ti-o dau pe fata mea in casatorie ca simbol al iubirii ce va port amandurora in toti acesti ani, cu o singura avertizare:
-Care? A intrebat el derutat, asteptand urmatoarea replica cu sufletul la gura.
-Cea esentiala: fa-o fericita! Si neapucand sa-i raspunda, l-a imbratisat parinteste si i-a urat bun venit in familie, mergand cu totii sa sarbatoreasca acest eveniment ce urma sa vina.
În ziua de astazi poate nu se mai acorda aceiasi valoare dragostei. Se vorbeste mai usor despre ea. Se vorbeste superficial. Ce usor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Si totusi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transforma treptat doar în pasiune? Ce transformari a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar sa ne uitam putin la numarul tot mai mare de divorturi. Undeva se greseste. Ceva nu mai functioneaza cum trebuie. Foarte probabil marea greseala este confundarea dragostei cu o simpla pasiune. Si cum le poti deosebi? Cum îti poti da seama ca nu ai doar o pasiune pentru cineva?
Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav si pe zi ce trece începe sa se faca tot mai mare. Din pasiune nu poti face sacrificii pentru persoana iubita. Astazi dragostea este perceputa gresit.
Dragostea trebuie sa fie un mod de viata, trebuie sa fie modul tau de a „calatorii” prin viata. Dragostea nu are cantitate, unitate de masurare, nu are contraindicatii, nu expira, nu costa nimic, se poate împarti GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care daca îl dai nu saracesti si din contra: te îmbogatesti!
Cu siguranta ca daca cei care cauta dragostea vor oferi dragoste, vor primii si ei dragoste. Dupa cum proverbul spune „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, tot asa ceea ce ai vrea sa primesti, ofera tu mai întâi. Când vorbesti de dragoste, acest principiu functioneaza la capacitate maxima. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul si este vorba de dragoste, este imposibil sa nu oferi ce ai mai bun si la rândul ei, acea persoana sa nu ofere ce are mai bun pentru tine.
Dragostea este acel lucru care misca rotitele Universului. Îndrazniti, dragostea nu musca!
Însa pentru mine dragostea s-a dus odata cu el,când am vazut cum este ucis în fata ochilor mei.Când dragostea mia fost luata de ei,de niste creaturi dezgustatoare,care nu fac altceva decât sa suga sângele.Seara este a lor,nu le e friica sa se arate.Vâneaza si ucid oameni nepasându-le de persoana aceea,le pasa doar de ei însasi si sa-si stapâneasca setea care o au înauntru.Ziua stau ascunsi într-ul colt în care lumina soarelor nu patrunde.Oamenii se bucura de viata de parca ar fi o curva si trebuie tratata asa cum e.E îngrozitor cum vad mii de tineri distrugându-se pe ei înusi.
Droguri,tigari,femei....astea sunt visele oricarui baiat.Însa nu se gândesc ca sunt lucruri si mai rele decât astea,cum ar fi creaturile noptii.
Unii poate îi vad,dar le e prea frica sa povesteasca ce au vazut,sa cerceteze.Însa ei nu sunt oameni,sunt monstri....sunt vampiri.
Înainte nu eram asa,credeam si eu în dragostea adevarata,la întemeierea unei familii,dar ei mi-au distrus visele,sperantele.Uneori ma întreb ce este speranta?Pentru mine a disparut de mult.
La ce sa sper într-o lume ca asta?La ceva imposibil.Ce rost mai are sa speram?Singurul rezultat este ca speranta în lucrurile imposibile(sau posibile,dar cu o sansa de realizare infirma.)va aduce dupa sine dezamagirea,fustrarea si amaraciunea atunci când ceea ce speram nu se va întâmpla.Asta este speranta,este visarea cu ochii deschisi.Visarea nu e ceva rau în sine,atâta timp cât suntem constienti ca visam.
Se zice ca speranta moare întotdeauna ultima...Oricât ne-am dori la un moment dat sa renuntam la speranta...sa o lasam uitarii,traid cu iluzia ca”ar fi mai bine daca...”,continuam sa speram.Speranta e poate unicul sentiment care odata ce se instaleaza în sufletul unei sperante,capata imortalitate..
-Si acuma ce facem?a întrebat o voce,puteai depista faptul ca este speriata,îi era frica...
-Nimic,nu putem decât sa asteptam sa vina lumina soarelui,dupa care tu vei pleca.
-Nu pot sa plec fara tine...plecam amândoi sau niciunul.
-Vrei sa mai vezi ziua de mâine ei bine pleaca.Noi vampirii nu avem nicio sansa sa ne integram în lumea voastra.Trebuie sa ne distrugi!am zis eu.
Stiam ca îl iubesc,dar trebuia sa ma uite.Lacrimile îmi întepau ochii,nu puteam sa plâng,asta era un avantaj;asa nu putea sa vada cât de mult ma doare zicându-i asta.Însa vroiam sa fie happy,alaturi de cineva uman...nu ca mine.Chiar daca eram vampir eram constienta de raul pe care îl provocau ceilalti si de faptul ca trebuie sa disparem.Mi-as fi dorit sa ma bucur de dragoste alaturi de el,barbatul viselor mele,însa trebuie sa înteleaga ca nu pot fi cu el.Inima mea rece si frivola a înghetat la auzul acestor gânduri întunecate ale mele.Nu meritam sa fiu cu el.El merita pe cineva mai buna ca mine,nu un monstru care nu poate iesi afara.Care nu poate face copiii.
Deodata mi-a venit o idee.
-Ce-ar fi sa ma folosesti ca momeala?Nu vor îndrazni sa ma atinga.
-De ce?a zis el evitând sa se uite la mine.
-Pai...nu conteaza,suntem de aceeasi natiune,nu-si permit sa ucida un vampir succesor.
-Un vampir succesor?
-Da,nu au voie,mai ales ca femeia care comanda este sora mea?
-Sora ta?Adica familia ta este de origine vampira?
-Da, e nevoie de cineva sa ne schimbe si nu mai o persoana are voie sa ne muste,dar persoana aceea trebuie sa fie persoana care ne protejeaza?
-Aha...atât a putut zice,cred ca îi era frica.
-Tot singura solutie ramâne sa ma folosesti ca scut.Nu voi pati nimic.
-Îmi promiti?
Nu puteam sa-i promit nimic....vroiam ca el sa fie în regula...
-Mda...am mintit eu.
-Bine atunci,sa o facem.a zis el.
-Ia asta!am zis aruncând-i sabia.
M-am dus lânga el si l-am lasat sa-mi puna sabia la gât si am iesit din încapere.Toti vampirii ne înconjurau si îsi aratau dintii.
Am mers înconjurati tot timpul pâna c’nd am simtit o noua prezenta,a surorii mele.
-Esti asa de lasa,nici nu-mi vine sa cred cât ai decazut.Nu-mi vine sa cred.
-Ce mult mi-ai lipsit.Suntem cumva la o reuniune de familie?am zis eu ironica.
În timp ce vorbeam cu ea noi doi mergeam,odata ce ajungea acolo,îmi înfingeam sabia singura în gât.Daca eu muream si ea murea.Si daca noi murim,toti mor.
-Esti asa patetica daca tu crezi ca o sa reusesti sa va salvati!Simteam caldura de afara,eram aproape acum sau niciodata.
-Damon te iubesc asa de mult,sper sa fii fericit alaturi de noua cuerire a vietii tale...am zis înfingându-mi sabia în gât.
Intr-o zi, la scoala din sat, s-a transferat o fata care venise din alt sat. Era cam paroasa si ii placea sa roada oase. Numele ei era Azor. Era si foarte impiedicata, asa ca, in timp ce mergea pe coridorul incintei scolii, a cazut si si-a imprasitat cartile pe jos. Insa cineva a venit sa o ajute sa le stranga. Era un baiat frumos, dar avea o ventuza in loc de gura. Privirile li s-au intalnit si a fost ca o dragoste la prima vedere:
Baiatu’: cum te cheama?
Fata: Azor, pe tine?
Baiatu’: Vladimir. Esti noua prin scoala? Nu te-am mai vazut pe aici, si eu stiu toate fetele dragute din scoala.
Baiatu’: cum te cheama?
Fata: Azor, pe tine?
Baiatu’: Vladimir. Esti noua prin scoala? Nu te-am mai vazut pe aici, si eu stiu toate fetele dragute din scoala.
Fata: Oh, multumesc, ma simt flatata. Vrei sa fim iubiti?
Baiatu: Da.
Baiatu: Da.
Si atunci a inceput sa ii scuipe in gura/ sa faca schimb de fluide cu ea/ sa se baleasca cu ea, sau cum vreti sa ii spuneti.
Baiatu’: O, scuze. Aproape uitasem, nu ma pot intalni cu tine. Dragostea noastra este interzisa.
Fata: De ce?
Baiatu’: Pentru ca sunt un vampir.
Baiatu’: Pentru ca sunt un vampir.
Fata: Asa si?
Baiatu’: Si singura modalitate de a ma intalni cu tine este sa iti sug sangele.
Baiatu’: Si singura modalitate de a ma intalni cu tine este sa iti sug sangele.
Fata: Bine.
Asa ca Vladimir si-a pus ventuza pe ea si a supt-o ca o sugativa.
Baiatu’: Gata! Cum de nu te-ai transformat in vampir?
Fata: Yo nu ma pot transforma intr-o creatura stupida, pentru ca deja sunt una: sunt o javra purecoasa.
Fata: Yo nu ma pot transforma intr-o creatura stupida, pentru ca deja sunt una: sunt o javra purecoasa.
Baiatu’: O, bine.
Si peste cativa ani s-au casatorit si au nascut o potaie cu fata de ventuza.
14. Cupidon 666
Incerca sa-si ia zborul spre ceruri, acolo unde ii este locul, dar aripile ii erau frante… A indeplinit atatea misiuni pe Pamant, dar rautatea oamenilor nu i-a permis sa ramana… Cazand in genunchi, a strigat spre Dumnezeu sa o ia inapoi.
-Acum esti in ceruri si nu mai simti durere, dar oamenii au nevoie de tine. Priveste… in fiecare colt al lumii exista rautate, dar daca nu o invingi, cum sa asterni iubirea peste oameni?
-Daca ma intorc printre ei, voi pacatui si eu.
-Nu! Vei sti cum sa te descurci. Acum intoarce-te si implineste-ti misiunea.
Spunand aceste lucruri, Dumnezeu i-a vindecat aripile si i-a dat infatisarea unei fete.
Ajunsa inapoi pe Pamant, plimbandu-se pe o alee cu trandafiri si iasomie, se gandea la ce urma sa faca. Era convinsa de faptul ca oamenii sunt fructul suferintei si ca, in ciuda acestui fapt, Dumnezeu ii iubeste.
Soarele cadea in asfintit, iar ea era obosita.Trupul de om nu-i permitea sa zboare deasupra orasului, asa cum facea pana acum, avea nevoie de odihna.
Dar un sentiment ciudat a impins-o sa-si indrepte pasii intr-o anumita directive… Ingrijorata de bataile prea rapide ale inimii, grabi pasul. Se opri, insa intr-un loc luminat numai de stele si de luna. Nu-l mai vazuse, era liniste.
-Ai venit, in sfarsit! Se auzi o voce.
Speriata, facu un pas inapoi, dar se ciocni de cineva. S-a intors brusc si a deslusit in lumina palida a lunii un chip de baiat.
-Te astep…tam… spuse baiatul incurcat, realizand ca nu vorbeste cu persoana pe care o astepta cu adevarat.
-Nu inteleg, spuse fata, eu nu te cunosc.
Dupa cateva secunde de incremenire, baiatul raspunse:
-Eu… imi cer mii de scuze daca te-am speriat, am facut o confuzie. Fara sa realizeze ca o luase de mana, o privi in ochi:
-Am crezut ca esti persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Ce faci singura, noaptea? Hipnotizat parca de frumusetea ei- caci Dumnezeu ii daduse chip de fata, dar ii lasase frumusetea de inger.
-Nu as sti sa explic… Chiar nu inteleg cum am ajuns aici, dar ar fi mai bine sa plec.
Isi retrase mana din prinsoarea lui si dadu sa plece. Insa baiatul o prinse din nou de brat si-i spuse:
-Nu! E noapte si esti singura, lasa-ma sa te insotesc.
-Nu e nevoie, ma descurc.
-Te rog, nu-ti voi face niciun rau, ii spuse, privind-o cu un zambet trist.
Atunci, fata a acceptat sa fie insotita.
-Numele meu este Max, ii spuse baiatul dupa o lunga plimbare in tacere. Pot sa stiu numele tau?
-Eu sunt… ma numesc Adele… si, brusc s-a oprit. Aici ne despartim, voi continua singura, si a plecat inainte, fara sa-si ia ramas bun.
-Sper sa ne mai intalnim! Ii strigase baiatul, dar ea era prea departe ca sa auda.
Dimineata a surprins-o meditand la ceea ce i se intamplase seara trecuta. Isi amintea momentul in care acel baiat o prinse de mana. Nu-si putea explica sentimentele pe care le avusese, si, parca le resimtea gandindu-se la acest lucru. Dar isi aminti ca are o misiune de indeplinit si incepea sa se gandeasca la viitor. Insa era mereu agitata. Oricat ar fi incercat, ea se gandea tot timpul la Max. Desi nu-i vazuse bine chipul, ar fi putut, cu siguranta sa-l recunoasca. Se intreba, fara sa-si dea seama daca il va mai intalni.
Dupa cateva zile se indrepta spre aleea ei preferata, cea cu trandafiri si iasomie. Era un loc linistit, luminat ziua de razele aurii ale soarelui si noaptea de firicelele de raze argintii ale lunii. Ii placea atat de mult locul acesta… o ajuta sa-si imagineze cele mai frumoase moduri de a-I face pe oameni fericiti. Apa cristalina a izvorului ce se ondula alene pe marginea aleei si fluturii viu colorati ce roiau in jurul ei o faceau sa uite de griji.
Si atunci… il zari… vroia sa-l salute, dar a intors spatele sa plece. Prea tarziu insa… o vazuse si el si porni pe urma ei pana a ajuns-o:
-Adele, stai! Striga baiatul uimit de fericire.
Fata s-a intors si i-a zambit:
-M-ai recunoscut, desi mi-ai vazut chipul numai in lumina palida a lunii…
-Ai stiut ca sunt eu, desi mi-ai vazut chipul in aceeasi noapte, i-a spus baiatul in timp ce ea pleca capul, rosind, dar pastrandu-si zambetul ce-I lumina fata.
-Da… ce faci aici?
-Nu locuiesc departe, iar acesta e locul meu preferat. Cata liniste, cata viata intr-un loc rupt de realitate, ii raspunse baiatul.
-Si eu imi petrec timpul aici, cum de nu te-am vazut?
-Poate ca Dumnezeu a vrut sa ne reintalnim aici.
Auzind numele lui Dumnezeu, Adele s-a speriat, amintindu-si ce I-a spus inainte sa se intoarca pe Pamant.
-Ce s-a intamplat? O intreba baiatul.
-Nimic important, minti ea, trebuie sa plec, iarta-ma!
-Nu pleca, te rog! Te-am cautat intr-una zilele astea si acum ca te-am intalnit, pleci? Ramai. Pot sa te ajut.
Fara sa-si justifice fapta, o stranse la piept imediat ce a vazut ca fetei ii cazuse o lacrima pe obraz… Prima ei lacrima… Se simtea de parca ar fi... om.
-Nu, nu poti, raspunse fata, lasandu-se cuprinsa in bratele lui.
-Incearca, nu vei sti daca nu-mi spui.
-Abia te-am cunoscut si simt ca te cunosc de o viata intreaga… dar nu e bine… am incredere in tine, dar nu pot sa-ti spun…
-Bine, dar te rog, nu pleca…
Cu un zambet trist, fata il lua de mana si mersera pe iarba la umbra unui copac.
-Iti multumesc ca ai ramas cu mine. Imi era teama ca iar vei pleca si nu te voi mai gasi.
-Iti multumesc ca m-ai inteles, raspunse fata, plecand capul.
Si-au petrecut toata ziua stand de vorba, cunoscandu-se mai bine. Seara trebuia sa-si ia ramas bun.
-Nu va mai fi nevoie sa ma cauti, spuse fata zambind, eu vin aici mereu.
-La fel pot spune si eu, ma vei gasi aici de fiecare data.
Cand Adele a vrut sa plece, baiatul o opri si o saruta, fara sa-si explice acest fapt. Fara sa spuna nimic, fata a fugit plangand.
-Doamne, de ce m-Ai trimis inapoi pe Pamant? Acum am pacatuit si eu… nu mi-am indeplitit misiunea, Te-am dezamagit… m-am indragostit…
Dar Dumnezeu nu i-a raspuns. Crezand ca S-a suparat, Adele a inceput sa planga pana a adormit.
-Nu ai pacatuit, nu m-Ai dezamagit, dar ti-ai indeplitit cu bine si ultima ta misiune… auzi o voce in somnul ei. Adevarata ta misiune a fost sa inveti sa iubesti oamenii, nu sa-i faci sa se iubeasca intre ei. Prin dragostea ce i-o porti acelui baiat ai incheiat misiunea si ai devenit om inca din clipa in care i-ai vorbit…
Si s-a lasat liniste. Cand s-a trezit, fata stia tot ce nu aflase despre Adele.
Fericita, vroia sa se plimbe. In acelasi loc, sub acelasi copac, o astepta Max. Aproape ca nu indraznea sa se apropie. Avea emotii.
-Buna, ii spuse, in cele din urma baiatului.
El o vazuse venind si o astepta in piciore.
-Buna, raspunse.
-Stiam ca te voi gasi in acest loc, spuse zambind.
Baiatul pleca capul. Profitand de aceasta ocazie, Adele il stranse ambele maini si, privindu-l in ochi, ii spuse:
-Iti multumesc ca ai aparut in viata mea!
Atunci el o lua in brate si ii soptise, cu o usoara vibratie in voce:
-Te iubesc… inca din prima clipa, de cand te-ai ciocnit de mine, am simtit ceva ciudat.
-Tu m-ai invatat sa iubesc, datorita tie am realizat ca nu toti oamenii sunt la fel. Intr-un timp atat de scurt mi-ai castigat iubirea…
-Esti atat de frumoasa… Tu esti ingerul meu pe care mi l-a trimis Dumnezeu…
-Nu, nu mai sunt ingerul tau, spuse fata cu un zambet trist, acum sunt fata pe care o iubesti si care te iubeste...
De atunci, se intalneau in fiecare zi. Se iubeau enorm, iar dragostea lor domnea asupra acelui loc cu trandafiri si iasomie…
13. Cupidon 82
Dragostea e cel mai frumos lucru care poate exista pe aceasta lume. Te face sa te simti implinit ca si om, te face sa plutesti intr-o lume plina de vise, te rupi de realitate si te lasi atras intr-un joc fara scapare. O data ce si-a pus amprenta pe tine, nu mai poti scapa. Singurele cai de iesire sunt fericirea sau suferinta.
Eu am avut partea de cea de a doua. Nimic nu poate fi mai frumos decat fiorii primei iubiri, care te urca pe cele mai inalte culmi. Dar si impactul cu realitatea este dureros.
Imi aduc aminte si acum prima zi in care l-am vazut. Eu eram speriata, deoarece inca nu cunosteam pe nimeni la facultate. De cum l-am vazut mi-a atras atentia. Simteam ca are ceva special. Mai ales ochii lui caprui emanau o blandete din cale afara. Eram cu adevarat vrajita de ochii acestia si de zambetul sau.
„Buna. Eu sunt Lance. Cred ca o sa fim colegi. Pot sa stau langa tine?”m-a intrebat el precaut.
„Bineinteles. Eu sunt Chloe.”am spus incercand sa imi feresc privirea. Nu ma puteam uita la el fara sa rosesc.
„cred ca semestrul aceasta va fi foarte plictisitor. Doar uitandu-ma la harca de profesoara din fata noastra deja imi vine sa o iau la fuga.” Imi sopti la ureche cand a intrat profesoara.
Eu am inceput sa rad castigandu-mi o privire plina de repros din partea ei.
„Ai dreptate. Si tocmai cred ca m-am ales cu o restanta la ea.” Am adaugat eu imediat ce profesoara s-a intors spre tabla sa isi scrie numele.
„Poate nu... daca luam o furculita si o torturam, poate scapam... sau si mai bine ii turnam acid pe gat si scapam de gura ei.”spuse Lance cu un zambet angelic.
„Dar note tot poate sa puna, cred ca mai bine ii dam niste cianura si scapam cu totul de ea.”
„Bate palma colega. Sa stii ca imi place de tine. Esti amuzanta.” Comenta el, iar eu mi-am lasat instantaneu capul in pamant rosind. Comentariul lui imi facu inima sa zburde de bucurie.
Saptamanile treceau, iar eu ma indragosteam de el pe zi ce trece. Eram nedesparatiti. La cursuri impreuna, apoi la cafele, acasa non stop la telefon, iar sperantele mele incepau sa creasca. Ma gandeam ca poate el este cel pe care l-am asteptat dintotdeauna. Pentru mine era baiatul perfect: dragut, amuzant, un adevarat gentelman. Si din comportamentul lui imi dadeam seama ca nu ii eram indiferenta. Chiar si gelozia incepuse sa isi faca loc in „relatia” noastra. Simteam ca fierb cand vedeam ca sta de vorba putin mai mult cu o fata sau ca ii face complimente. Simteam ca o iau razna, dar ma abtineam. Nu aveam nici un drept asupra lui. In ciuda acestor lucruri totul mergea de minune pentru mine, asta pana intr-o zi.
Eram in parc bucurandu-ne de ultimile zile de soare cu restul colegilor, spunand bancuri si prostindu-ne. Cine ne-ar fi vazut nu ar fi spus ca avem 20 de ani. Lance tocmai se pregatea sa spuna unul din faimoasele sale bancuri cand i-a sunat telefonul.S-a uitat pentru o secunda la mesaj, apoi s-a ridicat de langa mine privindu-ma cu parere de rau.
„Imi pare rau sa va parasesc, dar nu pot sa mai stau.” Spuse zambind.
„Inca putin...”l-am rugat eu.
„Ce trebuie sa te vezi cu nevasta?” a intrebat in gluma unul dintre colegi.
„Cam asa ceva... cu iubita.Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Ma asteapta.” Facu cu mana si pleca.
Eu am ramas blocata. Cum adica avea iubita? De cat timp? De ce nu mai pomenise de ea pana acum? Si toate glumele noastre, si tot timpul petrecut impreuna nu insemna nimic?
Abia acum am inceput sa imi dau seama ca eu am fost singura care a interpretat gresit lucrurile. El ma vedea doar ca pe o amica buna. Niciodata nu s-ar fi uitat la mine in alt mod. De asta glumea si imi facea tot felul de apropouri.. ca si cum ar fi vorbit cu un amic, baiat...asta eram pentru el...
„Chloe, esti bine?” intreba o colega vazand ca sunt absenta de la discutia lor.
„da, doar ca mi-am amintit ca nu am terminat de facut proiectul pe maine.Trebuie sa plec si eu.” Le-am spus, plecand fara sa mai astept un raspuns din partea lor.
Acea a fost probabil ultima zi in care am fost mai apropiata de el. Pe urma am incercat sa pastrez o oarecare distanta. Nu mai stateam langa el la curs si nici in alta parte, nu ii mai raspundeam la telefon. Incercam sa il ignor pe cat de mult puteam. Si comportamentul meu fata de el s-a schimbat. Incepusem sa il jignesc „in gluma” , incercand sa il scot din sarite si in acest fel sa nu se mai apropie de mine. Si am si reusit.
„Ce ti-am facut? De ce ma eviti? Daca e ceva spune-mi... Daca te-am jignit fara sa vreau imi cer iertare.” Imi spuse el intr-o zi, luandu-ma departe de ochii celorlalalti colegi.
„nu am nimic. Ma port cu tine asa cum fac si ceilalti colegi. Sau ce, ei au voie sa iti spuna stupid si jerk si eu nu am voie.” Am intrebat incercand sa par detasata, dar cu greu imi pastram calmul.
„Treaba lor cum imi spun, dar nu vreau ca tu sa imi spui asa. Tu nu.” Spuse lipindu-ma de perete, cu mainile de o parte si de alta ale capului meu.
„De ce nu as avea voie?” am continuat eu.
„Nu vreau ca tu sa te comporti asa cu mine. Inainte nu erai asa.”spuse oftand.
„Nu, nu eram, dar lucrurile se mai schimba. Acum pot sa plec?” am intrebat nervoasa.
„de ce ma eviti? Stiu ca imi ascunzi ceva...Te rog spune-mi”
„Nu pot sa iti spun.Daca iti spun o sa fie si mai rau decat pana acum.” I-am spus lasand privirea in jos. NU puteam sa ii spun ca il iubesc, as fi parut o fraiera.
„nu poate fi atat de rau...Te rog. Acum m-ai facut curios.” Termina si se apropie mai mult de mine.
„Poate e mai bine sa iti spun. Asa vei pleca de langa mine.”
„Nu cred.” Zambi el
„Te plac. Ei bine am spus-o. Nu trebuie sa spui nimic. Stiu ca ai prietena, deci e ok. Nu vreau nimic de la tine.”
„Vezi ca nu a fost asa greu.” Spuse si zambetul ii se largi.
„Acum poti sa pleci si sa ma ignori.”i-am spus dandu-l la o parte.
„Fii serioasa. De ce as face asta? Hai la curs ca am intraziat.”spuse si ma lua de brat tarandu-ma la curs, unde ma aseza sa stau langa el. Eu am ramas masca. Nu ar fi trebuit sa imi spuna ca cel mai bine e sa pastram distanta? Ca el o iubeste pe prietena lui? El a spus doar fii serioasa. Ciudat... Poate ma considera o copila si de asta nu ma ia in serios, totusi nu stiu ce sa inteleg din rectia lui.
De atunci am continuat cum am fost la inceput, desi uneori eu am incercat sa pastrez distanta, el de fiecare data ma facea sa las balta ideile mele. Cel mai greu era de suportat distanta. Cand nu il vedeam cateva zile, si mai ales nici nu vorbeam cu el, si asta pentru ca eram eu incapatanata, imi venea sa plang non stop. Orice ce auzeam, orice vedeam ma ducea cu gandul la el. Si ma gandeam acum sigur este cu iubita lui. Pana la urma asa e si normal, doar au un an de cand sunt impreuna, dar asta face durerea mea sa fie si mai mare.
Nu stiu cata suferinta sunt capabila sa indur, dar se pare ca imi este mult mai rau atunci cand nu il vad, decat atunci cand il vad si ma chinuie cu zambetul si actiunile sale. Cateodata simt ca innebunesc, nestiind ce sa inteleg, dar de fiecare data imi spun ca el e interzis si desi inima mi se face bucatele, merg mai departe zambind, incercand sa salvez aparentele. Poate tine si la mine, poate nu, dar cred ca doar timpul va face lumina, sau poate ma va ajuta sa-l scot din suflet.
Oricum ar fi, dragostea e frumoasa, ne face sa fim mai buni, chiar daca suferim mult din cauza ei. Nu trebuie sa o alungam din sufletul nostru, ci trebuie sa o primim cu inimile deschise, acceptand tot ce ea are pregatit pentru noi, pentru ca dupa suferinta trebuie sa vina si fericirea. Si cu cat suferinta va fi mai mare cu atat si fericirea va fi mai completa.
14. Cupidon 152
Nu-mi lasase nici-o alternativa, trebuia sa accept calatoria lui initiatica. Mi-am lasat capul pe spate, am inspirat adanc si l-am lasat sa ma plimbe printre nametii albi ce creau cadrul mirific.
*
Ma indrept spre trecut,
Abisul ma cuprinde
Si ea ma doreste mai tare ca focul.
***
Fata isi lua ghiozdanul in spate si imediat ce-si inchise cizmele de un negru imaculat iesi trantind
Un timp merse incet, parca meditand la ceea ce ar fi vrut sa se intample, dar imediat ce realiza ca se apropia de munte grabi pasul. Aburii fumurii ieseau din gura ei precum un dragon chinezesc in luna aprilie, fapt care o facea sa se simta bine. Pentru un moment isi admira formele create de propria-i rasuflare, apoi se opri, sprijinidu-se de un pilon al podului.
Scarile erau multe, iar picioarele inghetate nu i se puteau subjuga mai mult decat o facusera pana atunci. Rasufland greu ajunse intr-un final sus, de unde privelistea se arata panoramica, atat de alba incat ai fi zis ca celelalte culori s-au pierdut dedesuptul zapezii.
Cand isi impinse picioarele pentru a fixa ceea ce oamenii alesesera cu o denumire aleatorie schiuri o rafala de zapada subtire si inghetata ii clatina parul moale.
Se ridica aproape tremurand si privi in jur – nu era nimeni.
Ajunse repede in varf, de unde putea admira intreaga partie aproape plina de oameni. Alesese pentru urcat un drum indepartat si uitat de turisti. Dar ea nu era una dintre ei, era o simpla localnica, o regina
In timp ce analiza cu atentie locul ce urma sa-i fie calea spre adrenalina si feerie, aceasi rafala de zapada o lovi putenic, provocandu-i parul la un adevarat razboi al zborului.
Privi de data aceasta in fata, unde un altul, si probabil cel care aproape o invelise in zapada mai devreme, cobora intr-o viteza uimitoare pe partia uriasa.
Se lasa si ea sa alunece intr-o goanna uimitoare spre poalele muntelui, si in curand il vazu stand asezat la marginea unui copac. O dara usoara de sange se vedea dinspre el la cativa metrii. Analiza cateva secunde ceea ce tocmai se intamplase, apoi aluneca lin spre el.
-Esti bine?
El se intoarse brusc, cu o fata crispata si spuse aproape soptind:
-Nu chiar, cred ca e rupt.
Ei ii iesi un sunte scurt si pitigaiat din gat, apoi isi scoase schiurile si se arunca langa el.
-Trebuie sa cobor pentru a anunta salvamontistii, rezisti cateva minute?
El dadu din cap apoi continua sa-si pipaie piciorul cu pricina.
El dadu din cap apoi continua sa-si pipaie piciorul cu pricina.
Cand ajunse inapoi la el statea inconstient langa acelasi copac, iar salvarea si-a facut rolul atat de repede ca fata nici nu apucase sa-si dea seama ce se intampla.
Era o atractie puternica, era un magnet adanc infipt in inima ei ce o facea sa nu plece de langa el. Voia cu orice pret sa-l vada teafar din nou, voia sa simta fiorii zapezii aruncata de el.
O ora trecu repede, iar baiatul si fata stateau acum asezati unul langa altul intr-o cabana micuta de la baza partiei cu o ciocolata fierbinte in mana. Nu spusese niciunul nimic, dar parca ochii lor isi spusesera povestea demult.
-Eu sunt Mark.
Fata isi ridica ochii din paharul pe jumatate plin si rosi cand isi intalni privirea cu a lui. Mark isi scoase caciula turcoaz lasand la vedere un par blond, ravasit.
-Aliss.
-Mersi pentru tot, Aliss. Iti sunt dator.
-E in regula…
Aliss spuse ultimele cuvinte ca pe o soapta intunecata, iar el vazu lacrimile din coltul ochilor ei lasandu-se usor pe marginea obrajilor.
-Hei, esti bine?
-Scuze, ar trebui sa plec.
-Scuze, ar trebui sa plec.
-Nu. De fapt, ce zici de inca o ciocolata?
Mark spusese cu o mare repeziciune ultimele cuvinte, iar ea se simti stingherita in preajma lui, si nu putut sa-l refuze. Cand ea aduse inca doua pahare cu ciocolata la masa, el isi intinse mana prinzandu-o strans si mentinandu-i-o in a sa. Ea il privi in ochi, aproape emotionata.
Mark spusese cu o mare repeziciune ultimele cuvinte, iar ea se simti stingherita in preajma lui, si nu putut sa-l refuze. Cand ea aduse inca doua pahare cu ciocolata la masa, el isi intinse mana prinzandu-o strans si mentinandu-i-o in a sa. Ea il privi in ochi, aproape emotionata.
-Stii, nu mi s-a mai intamplat asta, dar parca…nu stiu, si tu simti ceva? Se intampla ceva?
Aliss se lasa pe scaun, lasandu-si mana intr-a lui.
Aliss se lasa pe scaun, lasandu-si mana intr-a lui.
-La ce te referi?
Ochii lui de un albastru intens stralucira in lumina farului unei masini, si se sprijini de ea pentru a nu aluneca in zapada.
Ochii lui de un albastru intens stralucira in lumina farului unei masini, si se sprijini de ea pentru a nu aluneca in zapada.
-Deci, ziceai ca mergi cu 207?
-Da, e cel mai apropiat autobuz de blocul meu.
-Da, e cel mai apropiat autobuz de blocul meu.
Mersera un timp in liniste, iar el, cu aproape jumatate de metro mai inalt ca ea parea mai mult un zeu in toata splendoarea sa. Umbra lunii se lasase peste strada semi-luminata, inducandu-I in lumea sa transfigurata.
-Aliss?
-Da?
Mark se opri, tragand aer adanc in piept.
-Stiu ca suna ciudat, dar…
-Stiu.
Ea il intrerupse intorcandu-se brusc cu fata spre el.
-Nu stiu ce se intampla, nu stiu cum, dar tu esti…
Isi privi ceasul, apoi continua sa vorbeasca.
-Mark, eu...
Cuvintele erau atat de greu de rostit cand atractia dintre ei era asa de puternica. Cumva, ceva se intamplase. Era un fel de dragoste, un fel de atractie, un fel de incluziune intr-o lume al carei freamat e pururea viu. Ea se apropie de el si isi puse mainile in jurul gatului sau, mangaindu-i incet fata. Parul lui blond se clatina in miscarea vantului, iar buzele lor se atinsera intr-un sarut de ghiata.
-Au!
Aliss se trase imediat, dar el nu-i dadu drumul.
Aliss se trase imediat, dar el nu-i dadu drumul.
-A fost doar o intepatura mica…din partea piciorului.
Aliss nu spuse nimic, continuand sa-i admire fata. Isi trecu degele prin parul lui, conturandu-i apoi spancenele, ochii, gura, si coborand spre gat.
-Cine esti? De unde ai aparut?
Ea nu spuse nimic, dar isi opri un sarut crispat pe buzele sale, apoi se pierdu in intunecimea padurii.
Ea nu spuse nimic, dar isi opri un sarut crispat pe buzele sale, apoi se pierdu in intunecimea padurii.
-Iubituleee! Haideee! Pierdem trenuul! a strigat Cristal din hol, stand langa bagaje, si asteptandu-l pe Brian, sa iasa din baie.
-Imediat scumpoooo!a zis el tare, apoi dupa cateva secunde a iesit zambind. -Gata! Mergem? a zis luand bagajele in maini. Aveau noroc ca aveau de mers doar cinci minute pana la gara.
-Mergeeem! Muntee! Pazea ca veniim! au ras amandoi, au iesit, au incuiat, si au pornit spre gara. -Friiig! a spus ea incepand sa tremure. In cateva minute au ajuns la gara, si au asteptat trenul.
Dupa un drum destul de lung au ajuns la munte, acolo unde aveau sa-si petreaca vacanta de iarna, acolo unde el vroia sa o ceara de sotie.
-Ce draguta e cabanaa! a zis Brian venind in bucatarie, dupa ce facuse o inspectie rapida peste tot.
-Ce draguta e cabanaa! a zis Brian venind in bucatarie, dupa ce facuse o inspectie rapida peste tot.
-E maree! a spus ea invartindu-se in mijlocul sufrageriei, si aterizand pe jos, unde era un covor pufos.. -Doua sapatamani aici! O sa fie supeeeerb! el a venit la ea, si s-a pus peste ea.
-Trei! a ranjit, si a sarutat-o. A inceput sa se sarute din ce in ce mai pasional,dar ea l-a impins usor cu mana, iar el a stiut ca trebuia sa se opreasca.
-Da... pana cand ne casatorim! a soptit el zambindu-i si sarutandu-o inca o data,
-Trei! a ranjit, si a sarutat-o. A inceput sa se sarute din ce in ce mai pasional,dar ea l-a impins usor cu mana, iar el a stiut ca trebuia sa se opreasca.
-Da... pana cand ne casatorim! a soptit el zambindu-i si sarutandu-o inca o data,
-Stiu ca... mna, e o conditie stupida.. dar, stii.. vreau sa fie ceva special. Promit ca dupa o sa recuperam tot timpul pierdut! a spus ea razand.
Brian a zambit, apoi s-a ridicat usor de pe ea, ajutandu-o sa se ridice.
-Ce zici? Mergem pe partie? a zis el chicotind.
-Ce zici? Mergem pe partie? a zis el chicotind.
-O conditie mai intai! l-a tras putin mai aprope de ea. -O ciocolata calda si un... pupic! s-a oprit in fata buzelor sale zambind.
-Si 10! a zis el zambind, unindu-si buzele cu ale ei. -Ciocolata calda luam de pe partie.
-Dap. Urcam cu telecabina! Urcam cu telecabina! si-a unit buzele cu ale lui, si au stat asa cateva secunde.
-Daca tu vrei...a zis el zambindu-i. -Hai sa mergem! a luat-o de mana si au pornit spre partie.
Intr-un sfert de ora, erau pe partie, asteptand sa ia o ciocolata calda. -Luam bilet sa mergem in varf, da? a spus ea cu placa de snowboard in mana.
-Orice vrei tu! a zis el zambindu-i.
Ea s-a intins spre el si l-a sarutat. Le venisera randul, au luat doua cani cu ciocolata calda, si s-au dus spre partie, sa cumpere bilet. Dupa 30 de minute, erau in varf. Zambeau, si se tineau amandoi de mana.
-O facem? a tipat ea, pt ca era multa lume si nu se auzea.
-daaa! a tipat Brian la randul lui, razand
-Te iubesc! A soptit ea si l-a strans de mana, si si-au dat drumul, coborand in acelasi timp pe partie, tipand.
Dupa multe ture,s-au hotarat ca ar cam trebui sa se intoarca la cabana,avand in vedere ca era deja noapte.
S-au dus la coada pentru telecabina, unde nu au asteptat foarte mult, pentru ca nu era asa de multa lume. Erau ultimii, si au nimerit singuri. S-au asezat amandoi spre aceiasi parte si priveau spre cer, imbratisati.
-E superb.. si sunt cu tine! a soptit ea, zambind.
-Suntem impreuna...si asa vom fii pentru o vesnicie! a zis Brian zambind-i, mangaindu-i usor parul. Dintr-o data, telecabina s-a oprit, ramanand suspendata in aer.
-Ce s-a intamplat? a zis ea speriata,prinzandu-l strans de mana
-Ce s-a intamplat? a zis ea speriata,prinzandu-l strans de mana
El s-a intors spre ea, si i-a soptit. -Nu te panica.. si nu te misca, te rog. s-a ridicat si s-a dus pana la usa. S-a uitat in jur.. era bezna, si doar ei erau in telecabina. S-a intors la ea, a luat-o de mana, si s-a apropiat de urechea ei. -Suntem.. blocati. a lasat o lacrima calda sa cada pe gatul ei.
-Poftimmmmm????? a tipat ea prinzandu-se de gatul lui. -Brian, cum adica blocati? De ceee??? a inceput sa planga in hohote.-Si acum ce facem? Cat vom fii aici?? O sa se faca frig.... ce ne facemm? Cat mai e pana jos? Nu putem sarii?
-Iubito... te rog. Iti promit ca o sa fim bine. O sa rezistam.. trebuie sa sesizeze cineva.. sunt aici. Calmeaza-te.. i-a sters lacrimile, dar altele isi faceau aparitia. Si-a scos telefonul, si a vrut sa sune. Nu aveau semnal. L-a bagat la loc, si i-a luat usor chipul in maini, si a inceput sa-i sarute obrajii, buzele, ochii, nasul.. sperand sa-i mai ia putin din teama.
-Iti jur ca nu ma voi mai urca niciodata intr-o telecabina! a soptit ea cu lacrimile pe obraji. S-au asezat amandoi pe jos, ca sa nu miste prea mult telecabina si au asteptat... au asteptat... dar nimeni nu venea dupa ei, iar frigul isi punea din ce in ce mai mult amprenta asupra lor. -Mi-e frig! a soptit Cristal adunandu-se langa iubitul ei El i-a luat mainile. Erau inghetate.
-Doamne! Unde ai tinut mainile astea? era ingrijorat. Daca ar fi putut, ar fi luat tot raul asupra lui, numai sa stie ca ea va scapa in viata. Mai aveau o singura solutie.. dar, nu avea cum sa o intrebe asta. Sigur, va spune nu.
-Brian... dar... mai exista o posibilitate de a ne incalzi! a zis ea incet, rosind. -Stiu ca... nu asta am zis... dar imi e prea frig! Pun pariu ca buzele imi sunt vinete... mainile imi sunt rosii, iar picioarele nu mi le simt... dar... ai putea sa... ma.. incalzesti tu... cu... sarutarile... tale.. a zis ea balbaindu-se. Ochii lui au sclipt, dar stia ca nu vor face nimic mai mult. S-a intors spre ea, si i-a zambit.
-Orice pentru tine, orice! s-a pus usor peste ea, si a inceput sa-i sarute buzele, in timp ce-i mangaia mainile, sperand sa i le incalzeasca. Intr-o fractiune de moment mainile ei, le-au tras pe ale lui peste sanii ei, fortandu-le sa ii maseze prin hainele groase. El a vrut sa comenteze, dar buzele ei nu i-au dat voie..
Au urmat alte atingeri, el i-a sarutat gatul, mainile au explorat corpurile, gemetele au fost prezente, iar placerea se pare ca poate fii de folos, atunci cand vremea poate sa atinga si -15 grade Celsius. Dar jocul le-a fost intrerupt de un elicopter, ce zbura deasupra telecabinelor. Cei doi s-au ridicat in picioare, dar prea brusc, provocand o miscare a telecabinei. S-a auzit cum ceva s-a rupt, iar cei din elicopter, i-au vazut si le-au facut semn sa nu se mai miste.
-Brian... a soptit Cristal speriata si inghetata -si de frig si de frica. -Te iubesc! l-a prins strans de mana puternic cu lacrimile pe obraz. In adancul inimii stia ca.. nu mai scapau vii de acolo... a inceput sa planga necontrolat. -Stii... vreau sa sti ca... ca esti cel mai bun lucru din viata mea si ca te voi iubii mereu, inidiferent unde voi fii! a simtit ea nevoia sa-i spuna..
-Shhh.. nu se termina aici! Nu poate sa se termina aici! a spus el, nu foarte convins, desi.. stia ca aici, vietile lor se vor incheia. A bagat mana in buzunar, dupa inel.. dar nu a gasit nimic altceva.. decat aer. S-a aplecat usor, dar au simtit cum unul dintre firele care sustineau telecabina, s-a rupt. Brian, a pus mana pe cutie, si s-a pus in genunchi. -Cristal Brown.. esti singura femeie care a reusit sa ma fac sa zambesc cu adevarat. Esti singura care mi-ai atins inima.. dorinta ta, a fost mereu dorinta mea. Inchide ochii, si gandest-te la miile de stele de pe cer. Una dintre ele, a fost cazatoare. Si uimtiro.. a cazut in viata mea. Te rog.. accepta ca simbol al iubirii noastre, acest inel. Accepta, si asa voi stii ca vei vrea sa fii cu mine, si dupa moarte! Te rog.. spune da. Amandoi aveau lacrimi pe obraji. Mainile celor doi tremurau. Ochii lui Cristal erau inca inchisi. Brian, s-a ridicat, si alt cablu s-a rupt. Au mai ramas doar doua, si poate doar cateva secunde. poate.. prea putine
-Brian... a soptit ea. -Viata noastra e pe punctul de a... se rupe... Dar vreau sa stii ca... acolo unde vei fii tu, voi fii si eu si mereu... mereu te voi iubi. Si... da! Accept sa fiu sotia ta!
Lacrimile le-au impanzit ochii... Cristal a luat cutiuta mica intre degetele sale si l-a imbratisat puternic, incepand sa planga mai tare. -Te iubesc! a soptit ea, dar nu au mai apucat sa faca ceva, pentru ca si cele doua cabluri s-au rupt, sub ochii echipei de salvare, care priveau neputinciosi cum acestia se transforma in... nimic.
Lacrimile le-au impanzit ochii... Cristal a luat cutiuta mica intre degetele sale si l-a imbratisat puternic, incepand sa planga mai tare. -Te iubesc! a soptit ea, dar nu au mai apucat sa faca ceva, pentru ca si cele doua cabluri s-au rupt, sub ochii echipei de salvare, care priveau neputinciosi cum acestia se transforma in... nimic.
Telecabina, a facut contact cu pamant, acum fiind doar niste fiare. Cei din elicopter, au anuntat Paza Montana..
-a doua zi-
Trupurile fusesera scoase din telecabina.. erau imbratisati.Cei doi au fost identificati, iar familiile au fost anuntate. Unul dintre cei care o scosesera pe Cristal, a gasit cutiuta cu inelul, la ea in mana. A zambit trist, a deschis cutia, si i l-a pus pe deget.
Asa s-a terminat o frumoasa poveste de dragoste. Nu risca.. fa azi, ce crezi ca maine ar fi mai bine! Fiecare secunda conteaza..
-a doua zi-
Trupurile fusesera scoase din telecabina.. erau imbratisati.Cei doi au fost identificati, iar familiile au fost anuntate. Unul dintre cei care o scosesera pe Cristal, a gasit cutiuta cu inelul, la ea in mana. A zambit trist, a deschis cutia, si i l-a pus pe deget.
Asa s-a terminat o frumoasa poveste de dragoste. Nu risca.. fa azi, ce crezi ca maine ar fi mai bine! Fiecare secunda conteaza..
Mult succes tuturor! Fie ca cel mai bun să câştige.
4 comentarii:
buna.nu stiu daca ti'ai dat seama dar cupidon 734 e o batjocura si are referinte la twilight:-L
:)
poate ar fi trebuit sa faceti posturi separate cu fiecare poveste.... era mai usor de urmarit.
Uau, cat de multe povesti si unele chiar foarte superbe.
Comentez la acest post pentru a spune felicitari si multumiri tuturor celor care au scris aici ceva, pentru ca sunt stiluri diferite si limbaje diferite - unele care chiar m-au surprins placut - si ne-au oferit (cel putin mie) multe perspective asupra unor povesti de iubire.
Dintre toate aceste povesti vreau sa spun ca am remarcat cateva superbe, dar care din pacate nu am putut sa le votez. Fiind nevoita sa aleg doar o poveste, nu am ales-o decat pe cea care m-a impresionat cel mai mult, insa sunt atat de multe povesti care ar fi trebuit sa primeasca laude.
Tot ce mai pot spune este sa nu va lasati de scris, oricat de nepriceputi va credeti in acest domeniu, oricat de mult v-ar descuraja ceilalti, oricat de... nu stiu... demoralizati ati putea fi sau dezamagiti de ceea ce faceti sau veti face(si eu sunt o scriitoare amatoare si, credeti-ma, nici eu nu sunt multumita de felul in care scriu deseori), pentru ca, in primul rand, cand scriem o facem pentru noi si apoi pentru altii. Sau macar scriem pentru altii - cum ar fi cu dedicatie si restul - dar pentru ca noi simtim nevoia sa o facem, deci tot pentru noi scriem.
In fine, deja cred ca bat campii... :))
Ideea e ca sunt multe persoane din cele participante care ar trebui sa profite de vocabularul vast si de modul de a povesti unic si sa scrie cat mai mult.
Multa bafta in continuare in tot ce veti face - atat administratoarelor acestui blog le este adresat aceasta urare, cat si celor care au participat la concurs - si cat mai mult spor.
Va multumesc fetelor pentru ideea aestiu concurs si pentru ocazia de a citi atat de multe idei ce s-ar putea contura foarte frumos in povesti complexe.
Va pup :*.
Concursul a fost bine primit, si la momentul potrivit.
Ce mi-ar fi placut mie...sa fie mai clar, mai bine definit. Fiecare poveste sa aiba cate o pagina, sa se inteleaga clar ceea ce scrie.
Puse toate cap la cap parca nici nu atrag privirile.
xoxo,miku
Trimiteți un comentariu