Până şi zilele sunt fragmentate de ceva
Şi indiferent de cât de material există ,
Umple golul acolo unde altceva simplu nu ajunge.
Când până şi ceva-ul se gândeşte dacă fiinţele îi pot substitui
Banalitatea,
Dacă se poate limita un altceva la a-i înlocui silabele … brute,
Scade până şi posibilul de a se putea,
Căci miezul devine instabil şi nesigur.
Tremură toată nevoia anterioară de plecare,
Iar ceva-ul ridică prea multe întrebări pentru a avea un singur răspuns
Şi rămâne înfipt în cele două silabe.
E totul o esenţa pură ce defineşte lumea şi se ramifică încet …
până dispare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu