miercuri, 2 mai 2012
„Angelus Novus” de Bashkim Shehu
Anul apariţiei: 2010
Autor: Bashkim Shehu
Editura: EUROPRESS
Romanul „Angelus novus” este „o soartă stranie, neasemănătoare cu multe, sau foarte rară, cu întorsături neobişnuite, este cea a talentatului scriitor albanez Bashkim Shehu. Fiu răsfăţat al celui mai puternic şi mai longeviv premier din istoria modernă a Albaniei, care a explorat lumea civilizată atunci când ceilalţi nu îndrăzneau să se gândească la ea, a trecut mai târziu, timp de circa zece ani, prin calvarul închisorii rău famate a ţării, din Burrel. După eliminarea fizică şi politică ă lui Mehmet Shehu, erou al luptei antifasciste din Spania, comandant legendar în cursul celui de al Doilea Război Mondial, iar mai apoi cel mai puternic demnitar comunist după Enver Hodja, Bashkim şi familia sa au suportat chinurile a persecuţiei.
Despre tema persecuţiei sub dictatura comunistă au scris şi alţi autori, majoritatea lor însă fiind simpli cetăţeni, care îşi exprimau mâhnirea acumulată, dezvăluiau aspecte înfricoşătoare din viaţa în închisori, îi acuzau pe persecutori, revendicându-şi drepturile. Spre deosebire de toţi aceştia, autorul romanului Angelus Novus nu acuză în mod direct pe nimeni, nu-şi asumă răspunderea de a se tângui, de a-şi lua revanşa sau de a-şi revendica recuperarea drepturilor pierdute de-a lungul celor zece ani de condamnare politică. Din mulţimea co-suferinzilor, el îl alege pe Mark Shpendi, un locuitor din îndepărtata regiune Nikaj-Mërturi, din nordul Albaniei, un ins cu o minte sclipitoare, deşi cu instruire minimă, întreruptă la Tirana din motive politice.”
O puteţi comanda de pe Libris.
Un comentariu:
Probabil ca este interesanta cartea...dar parca nu este genul meu..si totusi sunt curioasa de continut,am sa o trec pe lista mea de carti:)
Trimiteți un comentariu