„O actriţă nu este o maşină, dar eşti tratată ca o maşină. O maşină de bani.” Marilyn Monroe.
Oare ce s-a mai întâmplat în Showbiz în ultima vreme?
Mereu încruntată, Victoria Beckham a dezvăluit într-un interviu de ce nu zâmbeşte niciodată în poze
Şi-a transformat “boticul” într-un trademark, dar Victoria Beckham insistă că, în ciuda aparenţelor, este departe de a fi nefericită. Într-o discuţie sinceră cu revista germană “Interview”, designerul în vârstă de 38 de ani a spus că ştie că majoritatea oamenilor o percepe ca o acritură, dar că nu se lasă afectată de acest lucru. “Da, am creat această mască dar sunt foarte diferită de ea”, a spus ea. “Nu simt că trebuie să ţip sau să urlu despre cât de bine îmi este – ştiu că sunt un om fericit. Aşa că nu mă supăr atunci când oamenii comentează despre faptul că arăt nefericită tot timpul.” Victoria a adăugat: “Dar ştii, uneori şi eu cred acelaşi lucru când mă uit la poze.” “Boticul” ei şi dragostea pentru creaţiile designerilor i-au adus porecla “Posh” pe vremea când era membra Spice Girls. Deşi şi-a adus aminte cu nostalgie despre vremurile carierei ei muzicale, Victoria Beckham spune că de când a renunţat la cântat şi s-a apucat de design şi-a descoperit adevărata chemare. “A fost muzica adevăratul meu talent? Nu, nu cred că am fost deosebit de talentată”, a recunoscut ea. “Toate cinci funcţionam ca grup, dar talentată? Mi se pare că vocea mea suna ciudat.” Victoria stă întinsă pe un gazon proaspăt tuns într-una dintre imaginile şedinţei foto, purtând un top şi pantaloni scurţi albi. În altă fotografie citeşte un roman, în timp ce o jachetă de piele îi acoperă umerii.
Blake Lively face dezvăluiri despre “Gossip Girl” într-o şedinţă
foto care-ţi taie respiraţia
Se împlinesc 5 ani de când Blake a devenit faimoasă datorită
personajului său, Serena van der Woodsen, în serialul “Gossip Girl”. Actriţa a
dezvăluit recent că este gata să treacă mai departe şi să-şi lase în urmă
alter-ego-ul ei pasionat de modă. Starul a povestit despre intenţia ei de a părăsi
show-ul care a făcut-o celebră într-un interviu pentru revista “Bullett”, însoţit
de o serie de poze provocatoare. Una dintre fotografii o arată pe Blake într-o
rochie albă, cu un şliţ foarte adânc şi o curea metalică supradimensionată, de
tip peplum, în timp ce în altă imagine poartă o rochie roşie Lanvin. Părul lung
şi blond al lui Blake a fost aranjat într-un stil relaxat, în timp ce machiajul
ei subtil îi scoate în evidenţă pielea impecabilă. Actriţa va filma ultimul
sezon din “Gossip Girl” anul acesta, al cărui ultim episod va fi transmis cândva
anul viitor. “Cred că cea mai bună cale de a descrie [situaţia] este de a o
compara cu cineva căreia i-a plăcut mult liceul, dar acum e în ultimul an şi
abia aşteaptă ce urmează!” a spus ea revistei despre sezonul final al
serialului. “Gossip Girl a fost atât de grozav, dar care e următoarea provocare
în viaţă? Pentru că, ştiţi, 6 ani este un interval mare de timp.” “Că actriţa
am jucat o caricatură a mea în film, aşa că nu pot spune că “Gossip Girl” a
fost cea mai bună realizare profesională a mea. Dar sunt foarte norocoasă că am
avut parte de această experienţă.” “Sunt gata să-mi văd mai departe de viaţa
mea şi nu pot face asta dacă Gossip Girl îmi urmăreşte fiecare mişcare”, a
glumit actriţa. Blake Lively a jucat împreună cu Ben Affleck în pelicula din
2010,” The Town”, în filmul “Hick” din 2011, împreună cu Alec Baldwin şi
Juliette Lewis, şi în “The Green Lantern” cu Ryan Reynolds, cu care acum are o
relaţie. Vedeta, în vârstă de 24 de ani, va juca rolul Ophelia în pelicula
“Savages”, alături de John Travolta, Benicio del Toro şi Salma Hayek.
Gesturile care i-au lăsat pe mii de fani cu gura căscată.
Jennifer Lopez şi Marc Anthony, tandri pe scenă
În realitate sunt despărţiţi, însă pe scenă îi leagă aceeaşi
pasiune. Jennifer Lopez şi Marc Anthony au demonstrat că pot lucra împreună
chiar dacă noii lor parteneri îi aşteaptă în backstage. Totul, pentru fani. Jennifer
Lopez şi Marc Anthony s-au unit pe scenă pentru show-ul produs de
ei, ¡Q'Viva! The Chosen. Însă nu s-au oprit doar la partea profesională. S-au
îmbrăţişat, s-au sărutat şi, pentru câteva clipe, aveai impresia că încă sunt împreună.
Totuşi, Casper Smart, iubitul lui J.Lo o aştepta nerăbdător în culise, aşa că
gesturile tandre s-au oprit. Ca întotdeauna, Jennifer a arătat incredibil.
Ne-a arătat încă o dată cât de sexy este şi ce posterior apetisant are la cei
42 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu