Social Icons

sâmbătă, 5 mai 2012

Trandafirul însângerat

Nu am nimic al meu...nu am un loc al meu în lumea asta. M-am rătăcit şi nu-mi găsesc drumul. Exist în aceleaşi locuri ca şi până acum, dar nu-mi găsesc locul. Încerc din greu să arăt tuturor că mă simt bine şi că am trecut peste tot, dar cum să schiţez mereu acel zâmbet convingător când sufletul meu strigă de durere? Cum să râd când simt că lacrimile mele sunt pe cale să iasă la iveală? Cum să încerc să mă aproprii de tine dacă tu nu mă laşi? Cum să încerc să te înţeleg pe tine, dacă nu mă înţeleg nici pe mine? Cum să te iubesc, dacă te urăsc? Cum să flutur semnul păcii dacă am sufletul plin de furie? Cum să trec peste tot dacă nu vreau să uit? Nu pot să  uit pentru că asta ar înseamna să uit cine ai fost şi cine sunt eu acum. 
Sunt cine sunt datorită ţie şi datorită lui, dar mă urăsc mai mult decât m-am plăcut vreodată. Mi se pare că totul este greşit şi că nimic nu are sens. Lumea mea s-a sfârşit o dată cu a ta şi nu ştiu cum să refac o parte din ce am avut o dată. Mă tem să gândesc chiar şi o fracţiune de secundă pentru că realitatea dureroasă m-ar lovi drept în faţă şi eu nu aş mai avea puterea să mă ridic, aşa cum am făcut-o de atâtea ori înainte. Nu pot să compar nimic cu ceea ce trăiesc acum şi mă tem de orice pas pe care îl fac. Orice gând, orice respiraţie şi orice cuvânt răsucesc cuvântul în rană...
Alţii spun că mă înţeleg, dar nu fac asta pentru că nu îşi imaginează câte trebuie să suport zilnic...alţii îmi dau lecţii spunându-mi ce şi cum trebuie să fac, dar cine se cred ei ca să-mi spună ei mie cum să mă comport dacă ei nici măcar nu ştiu ce se petrece cu mine şi în sufletul meu?  Alţii mă judecă şi mă învinuiesc de atâtea lucruri, dar nu încearcă să vadă dincolo de aparenţe. Fiecare gândeşte şi vede la mine doar ceea ce vrea, dar nimeni nu vede realitatea...I-am îndepărtat pe toţi de mine şi asta mă face să mă simt mai în siguranţă. De ce? Nu ştiu.
Îmi doresc o altă realitate, dar nu o pot obţine...îmi doresc lucrurile să fie ca în timpul trecut, dar nu se mai poate întâmpla asta pentru că zarurile au fost aruncate de mult timp.

Ştiu că persoanele despre care scriu şi care aş vrea să afle aceste lucruri nu vor citi niciodată, dar aşa pot să însemn această zi care o semnificaţie pentru mine.

3 comentarii:

LoStInDr3aMs spunea...

trist!!!!:X:X:X

Andreea spunea...

Ce trist:(....sti se zice ca persoanele puternice zambesc in fata greutati .Ne-am dori ca multe lucruri sa fie mai usoare sau cel putin sa aibe o alta infatisare,dar uneori nu putem face nimic.

antonya310 spunea...

Ella, o adevarata surpriza am avut cand am intrat pe blog si am citit acest post. e pur si simplu rupt din sufletul meu. si eu trec printr-o perioada asemanatoare si stiu cum e cand toti se impart in doua echipe: cei care-ti spun ca inteleg desi nu pricep o iota si cei care-ti spun ca trebuie sa mergi mai departe sa-ti revii, desi nici acestia nu pricep o iota din ce e in sufletul si mintea ta. oricum, fara sa exagerez, dar din momentul cand am inceput sa citesc postul, am avut impresia ca ai gasit o cale de a intra in mintea mea si de a descrie exact gandurile si simturile mele...totul e perfect scris, chiar daca are o nota trista, tu ai reusit sa surprinzi acea frumusete din tristete, asa cum obijnuiesc sa spun eu. adica exact sensibilitatea si sufocarea emotiilor, totul invaluit si descris sublim de trist, dar totusi SUBLIM.
Felicitari, doar atat o sa spun. nu voi intra in nicio echipa pentru ca stiu ca nu ajuta la nimic asta. sper doar ca, scriind despre asta, ai reusit sa te eliberezi, macar un pic.
pupici

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates