Concurenta nr.3: Ioana

"Viata este precum o melodie frumoasa, numai versurile sunt o incurcatura."

    Cu totii traim sub acelasi cer albastru, sub acelasi strat de nori pufosi, dar cu totii vedem orizontul diferit. Cu totii cantam versurile aceleiasi melodii, dar fiecare are propriile trairi si viziuni si visuri.

Daca viata e o melodie frumoasa, atunci eu sunt o mica nota de pe portativul destinului. As dansa impreuna cu celelalte note, compunand impreuna simfonia vietii. De ar fi asa, lumea ar fi numai roz si fara probleme...dar, de ar fi asa....

          De cele mai multe ori, luam viata peste picior si ea ne pune piedici. Sarim de pe portativul vietii cu doua octave cand se ajunge in acest punct si credem ca viata noastra este nedreapta. Cat gresim... Si, de cele mai multe ori, tot ce am facut pana in acel moment dispare si totul se transforma intr-o incercare. 

          Mersul vietii este departe, foarte departe de a depinde numai de faptele noastre...mersul vietii noastre depinde in primul rand, de sirul intamplarilor noastre...apoi de sirul hotararilor noastre. Un simplu produs a celor doua siruri, o simpla impretire dau un frumos rezultat. Viziunea noastra a lor difera, caci niciodata nu vei gasi doi oameni la fel.

           Orice zi este o mica viata. Orice trezire este o mica nastere, orice dimineata este o mica tinerete. Orice floare care se deschide este un zambet micut de pe buzele unui copilas pufos. Orice dupa-amiaza este o parte din maturitatea oamenilor, iar orice apus, orice culcare e o oarecare moarte. 

           Ne nastem pentru a muri si traim pentru a ne bucura de fiecare clipa traita alaturi de cei dragi. 

          Lumina zorilor, cand rasare, indrazneste. Curajoasa iese la liman si se agata de zi cu orice pret. De ar fi oamenii asa, sa incerce, sa sfideze legile gravitatiei, sa fie cu adevarat credinciosi lor  insusi si jumatatii lor, sa ia taurul de coarne si sa incerce sa isi infrunte cu adevarat destinul, fara a crede orbeste ca “Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, ar crede cu adevarat ca Dumnezeu tine cu ei si natura ar fi cea adevarata, fara dezastre natural. Daca oamenii ar avea sangele rece si ar infrunta dezastrele ce se aduna deasupra capului lor, s-ar imbata de fericirea biruintei, la final si nu si-ar mai pierde niciodata cumpatul si atunci, am invata sa tinem piept fiecarui lucru marunt, care ne da durere de cap.

           Consecinta acestui fapt, ar cadea direct pe noi. Am descoperi ca viata are, in sfarsit, un sens, ca nu ne ramane altceva de facut decat sa ii dam un strop de muzicalitate. Am incerca cu jint sa descuram versurile incurcate. 

           Ar trebui sa oprim tacea care cade asupra noastra. Ar trebui sa cream o punte intre noi. De ce sa lasam pe alti sa decida pentru noi? De ce sa facem numai ce spun altii? Ar trebui sa invatam ca tacerea noastra este raspunsul interpretat gresit de altii si nedreptatea si-ar face mai apoi loc printre noi. De ce sa ne invartim in jurul unei cozi, in care nedreptatea troneaza? De ce?!

            Nu exista realitate in afara celei din interiorul sufletului nostru. Cred ca de aceea, atatia oameni duc o viata ireala. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate si nu permit lumii lor interioare sa se dezvaluie celorlalti.

Versurile vietii vorbesc si despre fericire, caci daca nu ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra. Cateodata, suntem prea egoisti pentru a ne apleca urechea la nefericirea altora, parca teama de a nu ne contamina si noi cu nefericire ne-ar invada celule sufletului si ne-ar zgaria prea decoltata mandrie. Nu putem uita si de situatiile in care nefericitii ne impresioneaza si ne indeamna de la spate sa luam atitudine si sa ne implicam involuntar. Dincolo de aparente, de atitudinea noastra pasagera, apare, ca un curcubeu dupa ploaie, generozitatea... Alaturi de idealul nostru in viata, cele doua creeaza niste versuri care vorbesc despre idealurile care tindem fiecare dintre noi, iar fericirea altora ne face sa vedem cu claritete, gradul nostru de nefericire. 

          Cred insa, ca fiecare nefericire concureaza cu o nenorocire mai mare, astfel incat, atunci cand intalnim fericirea, sa o pretuim mai mult decat aurul. Daca as vedea vreodata ca fericirea si nefericirea se intalnesc, as sti cu siguranta ca sunt la o rascruce si as privi cu bucurie si optimism fiecare risc care ma imbratiseaza.

          Stau si ma gandesc ca toate lucrurile au un inceput. Cum am inceput totul, de unde s-au nascut atatea lucruri. Daca viata este o melodie si versurile ei sunt o incurcatura, atunci trebuie sa fi existat o foaie si un portativ, o prima nota si un prim sunet. Se spune ca unii dintre noi se nasc batrani, in vreme ce altii sunt tineri toata viata. A te naste batran si a muri tanar e un blestem. Putem observa cazul domnului Button. Desi in mare parte fictiune, de putem da seama ca multi dintre noi obosim de la o varsta tragica si ne plictisim atat de repede. 

         Mi-ar placea sa fim copii, sa simtim locul magic in care traim sau care il constrim in jurul propriei personalitati. E atat de usor sa ajungi la concluzia, atunci cand esti copil, ca toate iti apartin si incerci cu disperare sa te agati de fiecare lucru care ti se pare o mare minune. Dar moartea, ea ce este? E greu sa vorbesti despre un lucru care nu il intelegi. Eu, eu urasc moartea,caci ea e cea care ne desparte de persoanele pe care le iubim. Incercam cu disperare sa ne agatam cu orice pret de cea mai mica amintire, dar apoi clacam si ne pierdem intr-un abis al framantarilor si a durerilor. Daca nu ar exista moartea, am trai pentru totdeauna impreuna cu persoanele dragi noua. Asta ar inseamna sa nu stim de moarte sau mai rau, nu am sti ce inseamna credinta si sacrificiu. Credinta este Insusi Dumnezeu. Am fi nimic fara El. Nu am supravietui valurilor uriase de furtuni interioare si ne-am ineca la prima ploaie de lacrimi.

          Mi-ar fi rusine sa spun ca nu imi e dor de persoanele care au plecat de pe pamant fara sa isi ia ramas bun de la mine. Cum spune Mircea Eliade, "Orice ar fi, pasiune sau dorinta, sete sau foame de experienta reala, toate acestea se pot exprima in limba romana prin cuvantul dor...care implica fiinta umana in totalitatea sa." 

Dorul e sete si foame si tanjeste dupa putina afectiune. Se spune ca celui mai bantuit dor, nimic nu ii poate umple golul, nici macar iubirea.

            Muzica este o lege morala. Ea este cea care conduce universul spre marile simfonii ale primaverii. Da oamenilor aripi de gandire, ce depaseste granitele imaginarului. Muzica da farmec tineretii si veselie tuturor lucrurilor. Ea este cea care ne scoate din simtiri si pune iubirea in miscare. Fara muzica am trai ca pestele pe uscat. Nu am sti pe ce drum sa o luam. Muzica e alintarea mea de zi cu zi. Ea este fericirea mea, iar versurile sunt ciresica de pe tort!