Regrete...

                  Mi se par ciudate modalităţile prin care viaţa ne oferă câte o lecţie şi cu câtă greutate vrem să acceptăm ceea ce ni se întâmplă. Acum aproximativ o lună am primit o lecţie destul de dură prin care am înţeles că viaţa este scurtă şi nu trebuie să ţi-o petreci încercând să fii pe placul tuturor, ci cel mai mult contează să fii tu împăcat cu tot ceea ce ţi se întâmplă. Ajungi în unele momente şi te gândeşti oare eu ce am realizat în viaţa mea? Răspunsul celor mai multor tineri este:NIMIC...sau cel puţin acesta ar fi răspunsul meu pentru că mi se pare că încă nu am trăit suficient pentru a putea realiza ceva cu adevărat valoros şi nici pentru a ajunge la capătul ei. La 20 şi ceva de ani încetezi să mai visezi şi începi să construieşti efectiv tot ceea ce ai visat pentru că eşti la începutul vieţii, dar când vezi că viaţa te păcăleşte şi îţi spune să te grăbeşti să faci ceea ce vrei pentru că sfârşitul poate fi mai aproape decât îţi imaginezi începi să analizezi totul şi să-ţi dai seama ce greşeli ai comis.
                La un moment dat regretele te prind din urmă atunci când pierzi pe cineva, regreţi că nu ai făcut puţin mai mult pentru acea persoană, că nu ai valorat-o mai mult şi că nu ai petrecut mai mult timp alături de ea. Continui să trăieşti simţindu-te vinovat că savurezi tot ceea ce acea persoană nu va mai putea niciodată trăi.