Cerută în căsătorie de vecin

          Totul s-a petrecut foarte repede şi aş putea spune că nici unul dintre noi nu se aştepta să-l cunoască pe celălalt şi lucrurile să evolueze atât de repede, dar s-a întâmplat şi acum sunt în al nouălea cer. El este tot ceea ce mi-am dorit şi este potrivit pentru mine, iar asta mă face foarte fericită mai ales că ştiu că lucrurile sunt reciproce. Cine ar fi spus că vecinul enervant care începea să asculte muzică sau să mute mobila când îmi era lumea mai dragă şi mai ales în clipele în care aveam atâta nevoie de linişte avea să fie cel potrivit pentru mine. Şi când te gândeşti cât de ciudat s-a întâmplat, ca în cântecul ăla „Te-am văzut, te-am plăcut” a fost dragoste la prima vedere aşa cum îmi spune el.
          Era o dimineaţă în care îmi oprisem alarma după ce a sunat de câteva ori şi am dormit mai mult decât trebuia, apoi când m-am uitat la ceas şi am văzut cât este ceasul nu ştiam ce să fac prima dată. De cafeau de dimineaţă nici nu se mai punea problema, îmbrăcat şi machiat în zece minute şi pe deasupra afurisitul de creion refuza să-şi facă datoria cum se cuvine şi parcă avea atracţie spre ochiul meu. Într-un final am reuşit să fac totul şi arunc o ultimă privire în oglindă, de parcă aş fi ştiut ce urma să se întâmple, totul era gata pe cât se poate. Deschid uşa liniştită şi bucuroasă că m-am încadrat cât de cât în timp şi când să mă întorc să plec un idiot i-a liftul lăsându-mă pe mine cu buza umflată. Înjur în sec şi îi dau de mâncare cât să pună şi în frigider şi cobor scările grăbită să ajung cât mai repede. După opt etaje ajung frântă jos şi arunc o privire disperată pe ecranul telefonului, deja mă aflam în întârziere şi mă îndrept repede spre staţia de taxiuri şi caut unul liber. Când reuşesc într-un final să găsesc un taxiu repede vine acelaşi vecin îngâmfat şi se urcă în el fără să-i pese că urma să mă urc în acelaşi taxiu. Câteva săptămâni mi-a făcut acelaşi lucru zi de zi fără să-i scape vreo ocazie să-mi fure liftul şi taxiul de câte ori putea.
          După vreo două săptămâni s-a oprit chiar înainte să urce în taxiu şi mi-a spus: „Tu o să fii soţia mea!”, apoi s-a urcat în taxiu înainte să apuc să mai spun ceva reuşind să mă sperie puţin. În aceeaşi zi seara am găsit în faţa uşii mele un buchet mare de trandafiri cu un bileţel pe care scria:
„Îţi mulţumesc pentru răbdare şi îmi cer scuze pentru nervii provocaţi. Al tău, A.”
          Am făcut imediat legătura cu vecinul enervant şi am decis să arunc florile în coşul de gunoi de lângă lift asigurându-mă că o să le găsească acolo a doua zi dimineaţa. În dimineaţa următoare m-am trezit din timp având grijă să nu fac zgomot şi să-şi dea seama că plec mai devreme, dar în momentul în care am deschis uşa el era lângă lift privind florile din coş. Am încercat să intru în apartament, dar deja se întorsese cu faţa la mine şi zâmbea: „Speram totuşi să pui florile într-o vază, nu în coşul de gunoi.” Îl priveam uimită şi speriată pentru că tipul putea fi foarte simplu un obsedat.
          De atunci au trecut două luni şi astăzi m-a cerut în căsătorie, chiar dacă pare mult prea rapid pentru noi am putea spune că este ceva normal. Fericită şi entuziasmată deja mă gândesc la toate acele lucruri minunate pe care ar trebui să le am în ziua mult visată. Mi-aş dori ca nunta să fie una ca în poveşti şi toţi invitaţii să se simtă bine, să se bucure de mâncarea bună şi de ambianţa plăcută. Deja ştiu cum aş vrea să fie totul un salon mare lângă o grădină ar fi perfect, iar în interior mi-ar place să fie un ring mare de dans în unul din capetele salonului şi în partea opusă să fie mese mari şi rotunde. Husele scaunelelor să fie albe cu câte o fundinţă neagră pe spătăr, iar feţele de masă să fie despărţite de două dungi subţiri negre.

          Aranjamentul floral trebuie să ne amintească de prima dimineaţă în care am început să vorbim, deci cu siguranţă trebuie să fie un buchet de trandafiri roşii. Pe mese să se afle pentru fiecare invitat câte o atenţie specială care să le amintească de nunta mea. Ar fi foarte interesant dacă am putea să amplansăm undeva un colţişor al amintirilor unde să fie o cabină fotografică asămănătoare celor din mall, dar să semene cu un lift şi bineînţeles pe o măsuţă am putea pune nişte cartonaşe roşii alături de care să se afle un pix negru pentru ca invitaţii să scrie nişte mesaje pe care apoi să le pună într-o cutiuţă în formă de taxi, pe care să le punem în albumul de nuntă şi să ne amintim de această zi minunată. Bine înţeles nunta nu ar fi perfectă dacă nu aş avea rochia perfectă, mi-ar place o rochie prinţesă cu corset şi cu o trenă lungă. În momentul în care oaspeţii vor ţine discursuri mi-ar plăcea ca paharele noastre de şampanie să fie costumate în mire şi mireasă. O prietenă mi-a recomandată Salon du Mariage pentru nunta mea perfectă.

           Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog şi este pură ficţiune.