Străzi pline de oameni singuri

       Trăim într-o lume în care străzile sunt pline de oameni singuri care sunt mult prea orgolioşi ca să ceară ajutorul şi să-i lase pe cei din jur să se aproprie de ei. Ştim prea bine toţi cum este să fii singur într-o lume crudă care parcă nu îi pasă de tine pentru că la urma urmelor eşti doar unul dintr-o mulţime de milioane de persoane. Ne dorim să primim afecţiune de la cei din jur, dar nu suntem dispuşi să plătim acelaşi preţ pentru a avea o companie plăcută. Urmărim nişte interese personale şi nu ne pasă pe cine trebuie să rănim ca să ajungem acolo unde ne dorim.
       Zi de zi trecem pe lângă tot felul de persoane care nu se obosesc să îţi zâmbească, ci doar îţi aruncă o privire plină de condamnare pentru că arăţi cum arăţi şi te îmbraci într-un mod în care ei nu acceptă. Nu ştim nimic unul despre celălalt pentru că ne temem că lucrurile negative care ne înconjoară ne pot face un rău mult mai mare, ne temem de modul în care realitatea noastră ne poate urmări pretutindeni aşa că încercăm să ascundem totul în spatele unui zâmbet şi unei feţe pline de viaţă şi de vuioşie.
       Dimineaţa te trezeşti cu ochii roşii care trădează lacrimile pe care le-ai vărsat seara trecută şi începi să aplici tot felul de metode pentru a şterge urmele lacrimilor care ar putea să-ţi trădeze durerea. Te machiezi şi te aranjezi astfel încât nimeni să nu treacă de masca pe care ţi-o pui, iar înainte de a ieşi din casă pur şi simplu adaugi detaliul care trebuie să-ţi minimalizeze suferinţa în faţa celor din jur: un zâmbet minunat care ascunde totul. Deşi nu vrem toţi avem mai mult feţe, dar la unii nu există atât de mare diferenţă între cea pe care o afişăm în faţa celor din jur faţă de cea pe care o avem atunci când suntem singuri între patru pereţi şi nu mai simţim nevoia să ne ascundem sau să ne prefacem.
       Ajunşi seara acasă când nu mai ai nimic de făcut şi când oboseala unei zile pline te oboseşte, îţi dai jos masca veselă şi laşi adevăratele sentimente să-şi facă apariţia pentru că nimeni nu mai poate să întoarcă lucrurile împotriva ta. Noi singuri ne ascundem de ceilalţi şi astfel ajungem să ne simţim tot mai singuri într-o lume în care o mullţime întreagă ar avea nevoie de puţină compasiune, de companie şi de o persoană care să se chinuie să-ţi zmulgă un zâmbet pentru că asta contează cel mai mult.