Social Icons

luni, 22 august 2011

Lunea de colecţie (19)

O călărire în zori
Lui Eminescu tânăr

de Nichita Stăneascu

Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucise,
se face depărtare, se face nisip. 
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe. 
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând. 
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave! 
Soarele a izbucnit peste lume strigând.

Tobe de piatră bat, soarele creşte,
tăria cu acvile din faţa lui
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte. 
Tăcerea se face vânt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l creşte
în coastele câmpului. 

Soarele rupe orizontul în două. 
Tăria îşi nărui sfârşitele-i carcere. 
Suliţe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,
să-l întâmpine fericite şi grave. 
Calul meu saltă pe două potcoave. 
Ave, maree-a luminilor, ave! 

Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde şi grave. 
Sufletul meu îl întâmpină, ave! 
Calul meu saltă pe două potcoave. 
Coama mea blondă arde în vânt. 

2 comentarii:

experimentul2011 spunea...

Un poet genial...

eugenia spunea...

Fara cuvinte...

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates