În articolul trecut am văzut cum se face un blog în Blogger, iar acum vom vedea cum să scrii un articol în editorul Blogger. Ca noi veniţi la Blogger sau Blogspot cum mai este cunoscut, ni se poate părea destul de greu să folosim editorul Blogger. Deci în articolul ăsta vom vedea cum să creezi o postare.
Întâi vom intra pe pagina de start Blogger unde ne vom conecta în contul nostru. După ce am introdus datele vom fi duşi către pagina de unde ne vom administra blogul sau blogurile, numită "Tablou de bord" (vezi poza de mai jos).
Aici sub numele blogului avem câteva butoane:
Postare nouă - pagina unde scriem articolele
Editaţi postări - editaţi articolele
Setări - editaţi setările blogului
Aspect - pagina unde vă puteţi edita aspectul template-ului (blogului)
Convertiţi în bani - Da, se pot face şi bani cu blogul
Apăsaţi butonul "Postare nouă” şi putem să începem să scriem primul nostru articol. Acum vedem pentru prima dată editorul Blogger care ni se poate părea greu de folosit, dar de fapt este chiar foarte simplu. Seamănă destul de mult cu bara de unelte din Word şi dacă sunteţi obişnuiţi să scrieţi în Word nu va fi greu să scrieţi nici în Blogpost.
Voi scrie toate simbolurile de la stânga la dreapta şi voi explica pe scurt pe fiecare în parte:
* Casuţa de "Titlu" - aici se scrie titlul articolului
* Font - schimbă fontul literelor (modifică aspectul literelor)
* Semnul "T" - modifică dimensiunea literelor
* b - la fel ca în Word face litera bold
* i - la fel ca în Word înclină litera spre dreapta (italic)
* T cu pătrat în culori - schimbă culoarea literei
* Semnul de link - simbolul este la fel ca în Word sau dacă aţi scris vreodată un email la fel ca în editorul de email; aici se introduc adresele de web către alte bloguri sau către pagina din blogul tău.
* Semnele pentru alinierea scrisului
* Numerotează o listă
* Verificaţi ortografia
* Adaugă o imagine
* Adaugă un video
Editorul Blogger are 2 moduri de a scrie:
Normal = Scrieţi
Html = Editaţi HTML
Modul HTML este pentru a scrie articolul în limbajul HTML, ceea ce este foarte greu pentru un necunoscător. Dar acest mod îl puteţi folosi pentru a adăuga diferite script-uri.
Fiecărei postări i se poate adaugă una sau mai multe categorii, depinde în ce categorii credeţi că se încadrează. Ele se scriu în căsuţa de jos a editorului în continuarea textului "Etichete pentru această postare".
(Pentru a afişa categoriile (etichetele) pe blog mergeţi la "Aspect --> Adaugă un element de pagină" şi caută opţiunea "Etichete". Clic pe ea, alegeţi cum vreţi să fie sortate etichetele şi apoi salvaţi.)
După ce aţi terminat de scris articolul apăsaţi butonul: "Publicaţi Postare" şi articolul este adăugat la blog. Din pagina de confirmare a publicării postării apăsaţi "Vizualizaţi blog" şi veţi vedea cum arată articolul publicat pe blog.
Tocmai aţi terminat de scris primul vostru post pe Blogger - Blogspot.
Daca aveţi nelămuriri nu ezitaţi să scrieţi un comentariu şi să mă întrebaţi. V-a fost de folos?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu