Kristen Stewart nu mai vrea roluri în filme pentru
adolescenţi. Actriţa a schimbat 3 ţinute diferite în câteva ore pentru a
promova Twilight
Premiera mondială a lui Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II
din Los Angeles unde mii de fani se vor strânge marţi dimineaţa, 13
noiembrie, pentru a-i vedea pe Kristen Stewart, Robert Pattinson şi Taylor
Lautner pentru ultima oară în rolurile eroilor din Amurg. Până atunci starurile au făcut un tur de
forţă prin televiziunile americane unde au discutat despre finalul francizei.
Kristen Stewart a schimbat 3 ţinute diferite în decurs de câteva ore timp în
care a dat 3 interviuri pentru televiziunile americane. După o zi lungă
petrecută din platou în platou, Kristen Stewart s-a oprit în cel al emisiunii
“Late Night with Jimmy Fallon“, acolo unde atmosfera a fost total destinsă,
motiv pentru care actriţa şi-a şi dat jos pantofii cu toc, care i-au chinuit
picioarele întreaga zi, simţindu-se ca acasă. După ce a fost bombardată cu
întrebări legate de viaţa personală, Jimmy Fallon a lăsat-o în pace şi i-a
propus un joc cu băuturi, care a amuzat-o şi a făcut-o evident să fie mai
relaxată şi cu zâmbetul pe buze. Întrebată deschis în cadrul unei alte
emisiuni, Today, dacă este din nou împreună cu Robert Pattinson, Kristen
nu s-a sfiit să răspundă sec: "Amuzant că mă întrebi asta. Îi voi lăsa pe
oameni să se uite la acest filmuleţ despre care ei cred că reprezintă vieţile
noastre şi îi voi lăsa să se întrebe mereu." Rolul Bellei Swan din cele
cinci părţi ale francizei “The Twilight Saga” şi rolul prinţesei războinice
Alba ca Zăpada din “Snow White and the Huntsman” au propulsat-o pe Kristen
Stewart (22 ani) în fruntea clasamentului revistei Forbes al celor mai bine
plătite actriţe în ultimul an. Kristen Stewart a dezvăluit în cadrul unei
conferinţe de presă săptămâna trecută de ce a acceptat rolul Bellei şi că îşi
doreşte să facă filme mai profunde: “Am acceptat roluri asemnătoare mie pentru
că eram mai mică. Am vrut să explorez lucruri care îmi erau clare. Acum am
ajuns la faza la care vreau mai multă profunzime. Poţi să te şochezi cu
rolurile pe care le alegi şi asta vreau sa fac.” Actriţa a fost încântată să
lucreze cu câţiva bebeluşi pentru ultimul film Amurg: "Îmi doresc să
devin mamă...însă mai pot să aştept. E ceva cu care te naşti, unii oameni au
instincte naturale puternice. Am o relaţie puternică cu mama mea care este
foarte protectoare" a declarat aceasta. Kristen Stewart a fost aleasă în
2007 pentru rolul Bellei de regizoarea Catherine Hardwicke la recomandarea
actorului Emile Hirsch, alături de care Stewart a jucat în "Into the
Wild". Kristen Stewart e fericită că a spus această poveste însă nu
regretă ca s-au încheiat filmările la "Twilight". "Mă bucur că
am spus această poveste. Nu aveţi idee cât. De obicei ai cinci luni să lucrezi
la un film. Noi am avut 5 ani. Nu vreau să sune de parcă sunt încântată că am
terminat această experienţă. Însă lucrurile nu pot să rămână la fel pentru
totdeauna. Trebuie să mergi mai departe." În cadrul aceleiaşi conferinţe
de presă, întrebat care a fost momentul preferat din Zori de Zi - Partea II
, Robert Pattinson a spus: "Este amuzant, ţinând cont că la celelalte
părţi am filmat în condiţii groaznice, aici am terminat filmările pe o plajă
însorită din Caraibe. A fost distractiv. Am turnat ultima scenă chiar când
răsărea soarele în St.Thomas, în Insulele Virgine. A fost un mod plăcut de a
încheia saga, deşi iniţial, trebuia să filmăm la mare, în Vancouver, dar n-ar
fi fost la fel de impresionant" a mai spus Pattinson. Robert Pattinson şi
Kristen Stewart au apărut săptămâna trecută relaxaţi şi fericiţi într-un
interviu pentru MTV în care au vorbit despre apropiata lansare a ultimei părţi
din seria "Twilight". Alături de ei a apărut şi interpretul celui
de-al treilea personaj principal, Taylor Lautner, iar atmosfera a fost una
foarte degajată. Robert şi Kristen chiar au glumit şi s-au amuzat copios
răspunzând la întrebările legate strict de film, mai mult ca sigur interviul
fiind condiţionat de lipsa întreăarilor privind ruptura survenită între ei în iulie,
după ce interpreta Bellei Swan din seria "Twilight" a fost
fotografiată în ipostaze destul de intime cu regizorul Rupert Sanders, cu care
a lucrat la filmul "Snow White and the Huntsman". Marţi dimineaţa, 13
noiembrie, cele 3 staruri ale francizei vor păşi pe covorul roşu la premiera
mondială din Los Angeles unde mii de fani sunt aşteptaţi să ia cu asalt zona
cinematografului şi să pună corturi în aşteptarea evenimentului. În România, Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II
are premiera pe 16 noiembrie.
Colin Firth şi Cameron Diaz, amuzaţi la premiera din Londra
de scenele de nuditate din comedia Gambit
Colin Firth şi
Cameron Diaz au asistat ieri zâmbitori la premiera celei mai noi comedii scrise
de fraţii Coen. Cu o distribuţie spectaculoasă formată din Colin Firth, Cameron
Diaz, Alan Rickman şi Stanley Tucci, filmul Gambit aduce un jaf spectaculos de
tablouri, multe zâmbete, dar şi scene de
nuditate. Gambit este o comedie
mai aparte, iar numele scenariştilor clarifică lucrurile: ei sunt celebri fraţi
Coen, care de data aceasta nu regizează şi doar scriu povestea. Filmul îi are
ca protagonişti pe Colin Firth şi Cameron Diaz, care formează un cuplu de hoţi
ce vor să păcălească un bogat colecţionar de artă să cumpere un Monet fals.
Filmul este un remake al unei comedii din 1961 care îi avea ca protagonişti pe
Michael Caine şi Shirley MacLaine. În distribuţia noului film mai apar şi
actorii Stanley Tucci, Anna Skellern, Cloris Leachman şi Alan Rickman. În Gambit, Colin Firth joacă rolul
unui curător care vrea să-i dea o lovitură celui mai bogat om din Marea Britanie,
Lionel Shahbandar, un colecţionar de arta interpretat de către Alan Rickman.
Dean intenţionează să-i vândă acestuia un tablou fals, semnat de Monet. Dean
apelează la PJ Puznowski ( jucată de Cameron Diaz) o blondă cowgirl din Texas
care trebuie să se dea drept femeia al cărei bunic a descoperit tabloul
respectiv la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. Dean ajunge însă atât
fermecat de partenera sa la jaf încât toate încep să meargă prost, din orice
punct de vedere. Cameron Diaz a arătat cât de seducătoare este la 40
de ani pe covorul roşu de la premiera din Londra unde a fost însoţită de
partenerul din Gambit, celebrul actor britanic Colin Firth (52 de ani). Atât
Cameron Diaz, cât şi Colin Firth şi Alan Rickman apar goi sau aproape goi în
film. "Nuditatea dă mai multă demnitate şi eroticism decât te-ai fi
aşteptat iar de asta se ocupă Cameron. Nu e nimic gratuit, totul are un scop.
Iar Alan Rickman nu şi-a dat seama atunci când filma gol că se afla în faţa
unui perete de sticlă prin care îl putea vedea tot districtul financiar al
Londrei" a declarat amuzat Colin Firth. Colin Firth a fost amuzat şi de
câteva dintre imaginile promoţionale ale filmului în care apare cu pantalonii
...uzi, însă nu a vrut să dezvăluie motivul.
Scarlett Johansson îngrozită de Anthony Hopkins în timp ce
recrea scena masacrului de sub duş, una dintre cele mai faimoase scene din
istoria cinematografiei
Când Anthony Hopkins îţi împinge în faţă un cuţit
de bucătărie de 30 cm este o experienţă terifiantă a poveştit Scarlett
Johansson despre cum a realizat pentru filmul Hitchcock celebra
scenă de la duş care a făcut-o faimoasă pe Janet Leigh. "Am avut la
dispoziţie doar o zi să filmăm acea scenă aşa că toată lumea era nervoasă pentru
că implica apă şi nimeni nu voia ca actorii să ajungă uzi. Erau îngrijorări în
legătură cu nuditatea, însa eu nu am avut astfel de probleme şi nici Janet
Leigh" a declarat actriţa de 27 de ani într-un interviu pentru V Magazine. Vedeta a
dezvăluit că Anthony Hopkins care îl interpretează pe Alfred Hitchcock chiar
s-a repezit la ea cu un cuţit într-una din scene: "Trebuie să fii curajos
să intri la duş şi să-l ai pe Anthony Hopkins arătând ca Hitchcock împingându-ţi
în faţă un cuţit de bucătarie de 30 de centimetri." "Deşi este blând
ca o pisică, Anthony Hopkins este înspăimântător. Poate m-am uitat la Tăcerea
Mielor de prea multe ori în copilărie. Poate mi-am adus aminte de acele
scene. Aşa că nu am avut nevoie de prea multă pregătire pentru acea scenă"
a mărturisit vedeta. Atunci când a apărut în 1960, filmul Psycho a
stârnit reacţii dintre cele mai diverse în rândul criticilor, deşi publicul a
fost instantaneu fascinat de el. Scena masacrului de sub duş este până astăzi
una dintre cele mai faimoase scene din istoria cinematografiei. Nu-i de mirare
că a declanşat atâtea mituri şi legende. Secvenţa a fost turnată timp de şase
zile, între 17 şi 23 decembrie 1959 şi include 77 de unghiuri diferite de filmare.
S-a spus că urletele de groază ale actriţei Janet Leigh ar fi fost amplificate
de faptul că, fără ştirea ei, Hitchcock ar fi dispus ca apa de la duş să devină,
brusc, rece ca gheaţa. Un mit fals, întrucât, deşi a petrecut multe ore sub duş
– scena are 45 de secunde, dar a necesitat peste 70 de duble – actriţa a
beneficiat permanent de apă caldă. Presa americană iubea să amintească mereu că
Janet Leigh nu a mai făcut duşuri de la scena respectivă, preferând băile în
cadă. Regizat de Sacha Gervasi, Hitchcock
ce va avea premiera în Romania pe 22 februarie 2013, aduce o distribuţie plină
de stele ca Scarlett Johansson, Anthony Hopkins, Helen Mirren, Jessica Biel,
Michael Stuhlbarg, Toni Collette, Danny Huston şi James D'Arcy. Filmul a furat
deja atenţia criticilor şi a cinefililor şi promite să aducă pe marile ecrane
povestea nespusă a chinurilor lui Hitchcock de a face o capodopera Physco.
Psycho aduce povestea unei funcţionare pe nume Marion Crane (Janet
Leigh) din Phoenix care s-a săturat de modul ei de viaţă şi fură 40.000 de $.
Aceasta fuge din oraş şi se opreşte la The Bates Motel. Motelul este îngrijit
de un bărbat tânăr taciturn, Norman Bates (Anthony Perkins), care pare a fi
dominat de mama sa. Filmul lui Hitchcock a fost inspirat de romanul omonim al
lui Robert Bloch, la rândul său inspirat de fapte reale: Ed Gein, criminalul în
serie care a constituit modelul personajului Norman Bates, trăise la doar câţiva
zeci de kilometri distanţa de casa scriitorului. Atat Gein, cât şi Bates,
fuseseră dominaţi de personalitatea tiranică a mamelor lor, amândoi sufereau de
sindromul personalităţii multiple şi adorau să se îmbrace în lenjerie intimă de
damă.
Jude Law, înspăimântător alături de Madalina Ghenea pe
platourile de la Dom Hemingway: cum arată românca în filmul cu care debutează
la Hollywood
Cu perciuni, început de chelie şi o cicatrice mare
pe frunte, Jude Law a început de luni filmările în Londra pentru comedia Dom
Hemingway. Actorul de 39 de ani a avut-o alături ca parteneră pe actriţa
românca Mădălina Ghenea. Cei doi au parte de o aventură plină de probleme în
filmul regizat de Richard Shepard. Un spărgător de seifuri (Jude Law) este
eliberat după 12 ani de puşcărie şi pleacă în Franţa după şeful lui, de la care
vrea să recupereze banii ce i se cuvin. Actorul mexican Demian Bichir
nominalizat la Oscar anul acesta va juca rolul fostului şef al lui Jude Law, în
timp ce Emilia Clark, cunoscută publicului pentru rolul din serialul Game of
Thrones, va juca rolul fiicei lui Jude Law. Filmul va avea premiera în 2013. Dom
Hemingway este primul lungmetraj semnat de Richard Shepard de la “The
Hunting Party” din 2007. Actriţa în vârstă de 24 de ani va juca rolul iubitei
lui Jude Law în filmul cu care debutează la Hollywood. Comparată de presă
internaţională cu Sophia Loren, Mădălina Ghenea se află cu acest rol la primul
ei film la Hollywood după ce în ultimii ani a jucat în câteva filme italiene. Cariera
sa, în domeniul modei, a început pe când avea doar 15 ani când a prezentat
pentru celebrul creator Gattinoni, urmând s participe la prezentări de modă din
toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franţa
sau Spania şi să colaboreze cu branduri renumite. În anul 2010 debutează în
televiziune ca participantă la popularul concurs Ballando con le stele, difuzat
de postul TV Rai Uno-Italia. Debutează
în cinematografie, în 2011, ca actriţă în comedia italiană I Soliti Idioti,
iar anul acesta acceptă şi provocarea unui rol dramatic în filmul Razza
Bastarda. Mădălina Ghenea a fost cuplată până acum de presă cu Leonardo
DiCaprio, la petrecerea de ziua de naştere a căruia a participat, şi recent cu
Gerard Butler.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu