The Gift of Passion: Regretul

Motto:” Am invatat ca oamenii rationali sunt

nefericiti si ca este infinit mai bine sa

regreti ceva ce ai facut decat ceva ce ai

fi vrut sa faci, dar nu ai avut curajul."

(Ramona Badea)

Eram in clasa a X-a, si aveam 17 ani.

Desi aveam aceasta varsta, eram timida, tacuta si ascultatoare, in limita in care eu nu suportam sa mi se dea ordine. Dar nu regretam nimic.

Firea mea ma tinuse departe de droguri, bauturi, accidente sau violuri, dar imi daduse mintea necesara pentru a putea fi iubita si apreciata de profesori, pentru a-mi putea face un viitor.

Dar lumea mea a inceput usor-usor sa devina nesigura odata cu venirea unui nou coleg in clasa de alaturi. Era frumos, bine-educat, intelligent si timid. La inceput nu i-am dat atentie, in fond nu-l cunosteam, dar am inceput sa ne intalnim la concursuri, la pregatiri, la cercul literar sau in biblioteca. Era un fel de versiune a mea, doar ca de sex opus, cu ochii albastri si cu par blond si, evident, mai scurt.

Fetele practic roiau in jurul lui si, poate spre onoarea sau nu a lui, el le respingea, nu de alta, dar avea noroc numai la scursurile scolii.

Era inalt, bine facut, cu o statura atletica mai degraba, cu niste superbi ochi albastri, care, indata ce faceam prostia sa ma uit in ei, ma inghiteau si parca nu mai voiau sa-mi dea drumul. Parul lui blond, scurt, parea matasos, iar buzele-i perfecte cereau a fi sarutate. In ochii avea acea bucurie si energie specifica tinerilor, sau poate doar lui, acea inteligenta si bunatate care pe mine ma atragea.

Stiam ca vocea lui era probabil cel mai frumos si linistitor sunet pe care-l auzisem.

Totodata denota o masculinitate si putere in fata carora eu dadeam inapoi.

Dar, cand mi-a vorbit prima oara, vocea lui era incarcata de emotie.

- Buna, eu sunt Aaron. Ma gandeam ca din moment ce tot ne intalnim atat de des, ar trebui sa ne cunoastem.

Ramasesem fara grai. Eram pierduta in ochii lui, si, spre rusinea mea, privirea-mi aluneca spre buze.

- Aaa, buna. Eu sunt Salome. Imi pare bine.

- Si mie, Salome. Numele meu suna dulce si suav, rostit de el.

Isi intinse mana. Sovaind, am intins-o si eu pe a mea. La contactul dintre pielea mea rece si a lui atat de calda, m-au trecut fiorii.

“Doar reactii chimice, Sal!” imi ziceam in minte.

Strangerea lui era ferma, dar blanda. Imi dadea siguranta.

- Esti sincera, ma lua el prin surprindere.

- Po-poftim? Chiar nu intelegeam ce-I cu afirmatia asta.

- Ai pielea rece. Deci esti sincera.

Eu am inceput sa rad, fara vreun motiv anume, iar el ma urma.

Si astfel am inceput sa vorbim. Era vineri si tocmai iesisem de la ore. Pentru prima oara, nu am mai ajuns la 2 si un sfert ( ieseam la 2) acasa, ci pe la 6.

Vorbisem cu Aaron, imi luase un suc, luasem covrigi cu susan si mancasem.

Ma simteam bine in preajma lui, si niciunul din nou nu mai era timid. Radeam, glumeam, vorbeam.

Si au trecut orele, iar eu nu-mi dadeam seama cum. Abia telefonul mamei m-a trezit din visare.

- Da, mami?

- Salome, ingeras, unde esti? Mama era ingrijorata.

- Am ramas cu un prieten sa ne plimbam. Iarta-ma. Sper ca nu te-ai suparat.

- Sigur ca nu. Doar ca trebuia sa ma anunti. Am fost ingrijorata cand am venit acasa si nu te-am gasit, iar El mi-a zis ca nu ai fost deloc acasa.

- Ne vedem peste o jumate de ora, am spus trista.

- Poti sa mai stai!

- Stiu asta, dar nu ma simt bine sa stiu ca tu esti acasa cu El, iar eu ma simt bine aici.

- Iubito . . .

- Pa, mami.

Intorcandu-ma, mi-a dat seama ca Aaron auzise tot ce vorbisem.

- Te duc eu acasa!

- Nu-I nevoie. Iau autobuzul.

- Eu vreau sa te duc eu. Daca nu te deranjeaza, bineinteles.

- Nu, sigur ca nu, numai ca nu trebuie sa-ti faci probleme cu mine.

- Nu e nici-o problema. Theoretic, ne cunoastem de o jumate de an, de cand am venit eu in scoala.

Am luat un taxi. Am fost tacuti amandoi.

Inainte sa cobor, am vrut sa platesc.

- Nu! se opuse categoric Aaron. Eu te-am adus acasa. Eu platesc.

- Nu! Chiar nu e nevoie.

Si am platit, dupa care m-am indreptat spre usa de la intrarea in bloc. Abia dupa ce am inchis usa in urma mea, taxiul a plecat.

Dar acasa toata calmitatea mi s-a risipit. Ca deobicei, corpul si simturile mi-au intrat in alerta. Mintea era pregatita sa lucreze cu febrilitate.

“O alta zi obisnuita acasa” mi-am zis ironica.

In fiecare week-end lucram la un magazin, martea si joia aveam cercul literar si pregatire. Lunea si miercurea, de la ora 17 – pana la 19 dadeam meditatii. Numai mami stia de banii astia.

Desi tata nu mai lucra de atata timp, el nu stia nimic despre mine. El credea ca-s o curva, desi nu lipsea de la nici o sedinta, sedinte in care mereu eram laudata.

Ieseam cu Aaron, doar noi doi, vinerea caci in timpul saptamanii ne vedeam la scoala, iar majoritatea pauzelor le petreceam impreuna.

Incepusem sa astept cu nerabdare dupa-amiezele de vinery, dupa-amieze ce reprezentau dintr-o data singurul mod prin care puteam ramane sanatoasa.

In vacanta de vara mi-am dat seama ca-l placeam. De fapt, ma indragosteam.

Aaron era prima mea iubire.

Dar nu aveam curajul sa i-o spun. Simteam ca as fi dat cu piciorul prieteniei noastre, iar el ma vedea doar ca sora lui mai mica.

Era singurul, unicul si primul meu amic. Nu voiam ca asta sa se termine.

Cand eram cu el mi-era si bine si rau.

Bine pentru ca uitam de ce am acasa, pentru ca ma simteam protejata, iubita si inteleasa.

Rau pentru ca stiam ca nu-l puteam avea.

Asta era primul si singurul meu regret.

Se nascuse din neputinta, sau mai degraba lasitatea.

Acasa lucrurile deveneau mai rele pe zi ce treceau.

El, tata ( doar biologic) se certa din ce in ce mai des cu mama, iar ea, pentru a se calma, lua calmante. La inceput putine, dar cu cat certurile si amenintarile lui se-ndeseau, numarul pastilelor crestea.

La o luna dupa inceperea clasei a XI-a, pe la mijlocul lui octombrie, mami s-a imbolnavit. Desi la inceput nu a dat importanta, pana la urma s-a dus la doctor. Am auzit ce avea, dar nu am retinut. Mami . . . mami nu avea sa mai traiasca mult.

Am reusit sa raman puternica, pentru ea. Singurele venituri mai erau cele mult prea mici ale mele si un fel de pensie sau somaj a lui mami. La doar 43 de ani era bolnava, avea sa . . . sa adoarma pe veci, si asta numai din cauza Lui!

Din cauza idiotului, inconstientului si nesimtitului de tata!

Ruptura mea de Aaron devenea din ce in ce mai mare si iremediabila. Vinerile se anulasera, trebuia sa stau sa o ajut pe mami. La pregatiri si la cercul literar nici nu se mai punea problema sa ma duc.

Desi inca mai petreceam fiecare pauza impreuna, desi el ma conducea la statie, EU eram cea care devenea din ce in ce mai absenta.

Stia foarte bine cauza comportarii mele, dar asta nu facea departarea mai putin dureroasa. Incerca sa fie alaturi de mine si sa ma sprijine, dar problema eram eu.

In iunie mami a intrat in spital.

Desi abia mai vorbea, intr-o zi, in timp ce-I pieptanam parul, s-a uitat la mine, mi-a luat mana-n a ei si mi-a facut semn sa ma asez pe scaun.

- Salome . . . am invatat ca oamenii rationali sunt nefericiti, si ca este infinit mai bine sa regreti ceva ce ai facut, decat ceva ce ai fi vrut sa faci, dar nu ai avut curajul. Nu vreau, chiar si de acolo de sus, sa te vad suferind.

- Te iubesc, i-am spus dupa cateva clipe de tacere, cu lacrimi in ochi. Te-am iubit de cand ma stiu, te iubesc si te voi iubi intotdeauna. Nu are rost sa-ti spun sa nu ma parasesti, dar te rog, sa-mi fii alaturi. O sa-mi lipsesti pe veci.

- Si eu te iubesc si sti ca tot ce-am facut, a fost pentru tine. Imi pare rau doar ca ti-am dat un tata ca El.

- Dar te-am avut pe tine ca mama, iar asta e tot ceea ce conteaza!

Si-am imbratisat-o.

A venit sa ma vada cum luam premiul de excelenta, iar la mai putin de o saptamana dupa, s-a dus . . .

Sora ei, Janine, a venit sa ma sprijine, sa-mi fie stalp de sustinere, si tot ea s-a ocupat de ceea ce au insemnat pregatiri pentru inmormantare. Aaron a fost, de asemenea, un support fara de care m-as fi prabusit chiar atunci, dar am mai rezistat, desi putin.

Tata a avut tupeul sa vina la inmormantare, iar dupa, m-a tras din bratele lui Aaron si ale Janinei, pentru a-mi da o palma puternic peste obraz si pentru a-mi spune cuvintele pe care, dupa ale mamei din spital, imi vor ramane mereu intiparite in minte.

- Tarfo! Tu ai bagat-o acolo! Chiar nu te gandesti, acum cine va mai aduce bani in casa? Ha, cine?

Acela a fost momentul in care m-am prabusit, dar doar emotional. I-am tras doua palme.

- Gunoiule! I-am strigat in fata. Aaron isi pusese mana pe umarul meu, pentru a-mi da putere. Janine veni in spatele meu. Te urasc! Te urasc de mai bine de 10 ani, dar pana acum, pentru EA, nu am putut sa-ti spun. Esti un gunoi, o mizerie, un nimic care face umbra pamantului degeaba! Tu, doar TU esti vinovat pentru ca ea, in loc sa fie fericita si sa rada, in ultimii 18 ani a fost trista si posomorata. Tu ai bagat-o acolo, si pentru asta nu meriti nici macar sa mori, ci sa suferi pe veci! TE URASC! I-am zis la sfarsit pronuntand cuvintele clar.

Dupa care am plecat. Atunci m-am prabusit fizic, dar Aaron a fost acolo pentru a ma sustine.

Eu, fiind déjà majora, am ales sa raman cu matusa Janine, dar asta a insemnat sa ne mutam.

Ceea ce eu am avut cred ca se numeste dezechilibru psihic sau depresie. Sau poate un pic mai mult din amandoua.

Cu Aaron, desi el incerca din rasputeri sa evite asta, am pierdut contactul. Nu a fost ceva constient, adevarul este ca nu prea stiam de mine.

Clasa a XII am terminat-o, printr-o minune, sefa de promotie, cea mai buna din generatia mea. Desi imi revenisem cat de cat, cand am realizat ca l-am pierdut pe Aaron, nu am stiut ce sa fac pentru a-l aduce inapoi.

Am intrat la drept, cu cea mai mare nota. Janine si sotul ei erau mandri de mine. De tata nu mai stiam nimic de peste un an, dar niciodata nu mai voiam sa-l vad sau sa-I aud numele!

Peste 4 ani

Si nu-mi vine sa cred ca nu l-am mai vazut pe Aaron de 5 ani. Azi se implineau 5 ani de la moartea mamei, de la ultima intalnire cu Aaron si de cand i-am zis Lui tot ce pana atunci tinusem in mine. Terminasem si facultatea, iar in curand trebuia sa dau examen pentru Institut.

In 4 ani de facultate, avusesem un singur . . . prieten, adica iubit, si statusem aproximativ 2 luni. Dar asta nu era pentru mine, eu voiam si trebuia sa invat, pentru a o face pe mami mandra de mine. O simteam, stiam ca ma calauzeste in orice faceam.

- Salome? Am auzit o voce cunoscuta, desi putin schimbata. Mai . . .matura. Ai-am ridicat fata.

- Aaron? Am zis nevenindu-mi a crede. Aaron! Am zis apoi, sarindu-I in brate si imbratisandu-l puternic. Apoi m-am indepartat. Nu se schimbase prea mult, dar acum era un barbat in toate firea!

- Ce mai faci? Ma intreba el zambind. Nu ne-am mai auzit de ceva timp . . .

- Stiu si imi pare rau. Eu . . .eu am terminat dreptul, iar acum ma pregatesc pentru examenul de Institut. Tu?

- Eu am trecut in anul 5 la Medicina. Sunt aici in vizita la o matusa . . .Felicitari! Se pare ca ti-a mers bine!

Oare din toata prietenia noastra, asta ramasase? Macar sa inchei aici, inainte sa devenim prea penibili. “Ce mai faci?”?!

- Da, si tie la fel. Aaa . . .

- Ma bucur ca te-am vazut. Ne mai auzim . . .

- Da, sigur. Pa-pa!

- Pa.

Ne-am imtors, fiecare luand-o pe drumul lui, doua drumuri paralele si care nu aveau sa se mai intalneasca niciodata . . .

- Aaron! L-am strigat inainte sa fac 10 pasi, dupa care m-am intors repede, i-am sarit in brate si l-am sarutat. Un sarut furtunos, plin de pasiune, un sarut care m-a eliberat de singurul regret care ma urmarea de 6 ani. El imi raspunse cu aceeasi pasiune, punandu-si mainile pe talia mea. Ale mele erau pe ceafa lui.

Cand s-a terminat, desi respiram greu, m-am uitat in ochii lui albastri, la fel de limpezi, frumosi si adanci ca intotdeauna.

- Nu regret! Buzele mi s-au curbat intr-un inceput de zambet. SoareLE iesi dintre nori, luminandu-I lui fata iar mie parul. El privi fascinat cum razele se jucau in parul meu. Degetele lui le urmau traseul. Lua o suvita, dupa care se uita, zambind, in ochii mei. Ai lui erau incalziti de Soare si de ceva interior.

- Nici eu.

Mi-a pus usor capul pe pieptul lui, pentru a-I auzi inima batand la unison cu a mea. I-am inspirat parfumul. In mijlocul trotuarului, el isi baga fata in parul meu, il saruta dupa care inspira profund.

Ochii lui erau incalziti de dragostea impartasita.