Dacă
ai devenit obsedată de etichete şi calorii numărate, află că nu toate sunt la
fel. Unele te ajută, altele îţi pun piedică. Carbohidraţii şi grăsimile nu sunt
mereu "lupul cel rău", iar uneori e mai indicat să iei o felie de
pizza decât să te trezeşti în toiul nopţii şi să înfuleci batoane energizante.
Iată câteva mituri despre slăbit, explicate şi demontate.
1. Nu doar caloriile contează. Persoanele
care consumă mai mulţi antioxidanţi menţin un indice al masei corporale mai
mic, talia mai subţire şi un procent de grăsime mai scăzut decât restul. Iar
asta deşi numărul de calorii consumate zilnic este aproximativ egal. Asta
înseamnă că, indiferent dacă te abţii de la mâncare, vei slăbi mai eficient
dacă adaugi în dietă câteva fructe şi legume cu un rol cheie în arderea
grăsimii, care grăbesc metabolismul.
2. Ce mănânci seara se depune. În
teorie, corpul consumă energie în timpul zilei, în timp ce seara grăsimile pur
şi simplu se depun. În realitate însă, caloriile nu au ceas şi corpul reuşeşte
să digereze în acelaşi mod şi dimineaţa, şi seara. Asta nu înseamnă însă că e
recomandat ca masa cea mai consistentă a zilei să fie cina, dar din motive legate
de sănătate, nu de greutate.
3. Porţii mici şi dese pentru un metabolism rapid. Multe
regimuri de slăbit susţin că dacă iei o gustare din când în când corpul va
reusi să ardă mai repede caloriile. Secretul constă de fapt în rata metabolică
bazală (BMR), adică exact câtă energie consumă organismul în starea inactivă
pentru a arde caloriile. BMR se masoară la cel puţin 12 ore de la ultima masă,
în repaos total. Dacă vrei să consumi mai uşor caloriile, atunci lucrează
musculatura, deoarece ţesuturile fără grăsime le ard mai rapid.
4. Proteine şi carbohidraţi, numai la mese diferite. Dacă nu
vrei să te îngraşi, desigur. Asta pentru că organismul utilizează enzime
diferite pentru a le digera şi, prin urmare, dacă nu le amesteci vei avea o
digestie mai uşoară şi vei slăbi. Realitatea e că nu există dovezi care să
demonstreze ce rol joacă această digestie în procesul de slăbit. E adevărat că
e mai sănătos să consumi proteine alături de fibre, care îţi dau şi energie mai
mult timp. Iar unele dintre cele mai sănătoase produse (nucile, seminţele,
unele legume) conţin şi proteine, şi carbohidraţi.
5. Produsele dietetice te ajută să slăbeşti. Au puţine
grăsimi sau deloc, nu conţin zahăr, ci îndulcitori artificiali şi foarte puţine
calorii. Perfecte pentru dietă, nu? Dar aceste produse păcălesc corpul să mănânce
mai mult, iar multe dintre ele conţin exact acelaşi număr de calorii ca un mar
sau un morcov, care sunt şi mai sănătoase.
6. Dacă mănânci grăsimi, te îngraşi. Un gram
de grăsime are 9 calorii, în timp ce proteinele şi carbohidraţii au doar 4. Aşa
că nu e indicat să le consumi prea des, dar asta nu înseamnă că ar trebui să le
eviţi. Grăsimile nu sunt duşmanul siluetei, pentru că ajută la absorbţia
anumitor vitamine şi a nutrienţilor. Alege-le pe cele sănătoase, pe care le
găseşti în uleiul de rapiţă sau de măsline, în nuci şi peşte, şi nu îţi priva
organismul de un compus vital.
7. Pastele şi pizza te îngraşă. Când
consumi carbohidraţi, corpul le transformă în zahar şi apoi le depozitează ca
grăsimi. Carbohidraţii în sine nu te îngraşă, ci caloriile în plus, indiferent că
sunt proteine sau grăsimi. Aşa că nu neapărat ce ai în farfurie, ci cât ai, contează.
Încearcă să nu consumi pastele drept un fel principal, ci drept un adaos la o
salată de legume, de exemplu. Şi în loc de o pizza carnivoră, comandă una
vegetariană!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu