Porția
ta săptămânală de noutăți din Showbiz.
Jennifer Lawrence: actriţa a apărut cu proteza la gât
pe platourile de la Abscam Project
După ce a apărut cu o coafură neobişnuită, Jennifer Lawrence
a fost fotografiată purtând o proteză la gât, fapt care i-a intrigat pe
fanii actriţei şi i-a făcut curioşi să afle mai multe despre cum cum va arăta
noul proiect al lui David O. Russell, intitulat pe moment Abscam Project.
Actriţa de 22 ani a fost văzută purtând o proteză la gât, părul nepieptănant,
nişte ochelari de soare neobişnuiti şi cercei de aur pe platourile noului ei
film. Actriţa a fost surprinsă săptămâna trecută şi într-o rochie foarte
strâmtă, tot la filmările noului ei proiect. Deşi nu se ştiu multe detalii
despre film, fotografiile ce apar constant cu actorii din film, printre care
Christian Bale şi Amy Adams, promit să fie ceva inedit. Recent premiată la
Oscar pentru Silver Linings Playbook, Jennifer joacă într-un alt film regizat
de David O. Russell alături de Bradley Cooper. În plus, cei doi actori,
Jennifer şi Bradley, vor mai apărea împreună în cadrul filmului Serena care
urmează să se lanseze în septembrie, în care mai joacă şi actriţa româncă
Ana Ularu. Abscam Project este un thriller politic regizat de David O. Russell
(după un scenariu de Eric Singer) care se va concentra pe un complicat caz de
corupţie din anii ’70, cu ramificaţii în Congresul SUA. Atunci 31 oficiali
guvernamentali suspectaţi de acte de corupţie şi trafic de influenţă au fost
cercetaţi penal, iar 11 dintre ei fiind puşi sub acuzare. “În acest film, toţi
actorii vor face lucruri pe care nu le-aţi mai văzut făcute de ei”, a declarat
Rusell pentru Indiewire. Jennifer Lawrence lucrează pentru a doua oară alături
de David O. Rusell şi Bradley Cooper, primul proiect fiind Silver Lining
Playbook, care i-a adus actriţei un Oscar pentru cel mai bun rol feminin în
2013. Jennifer Lawrence este una dintre cele mai populare tinere actriţe ale
momentului impresionând în 2012 cu rolurile din The Hunger Games şi
Silver Linings Playbook. Jennifer Lawrence s-a pregătit pentru rolul lui
Tiffany împreună cu fratele ei, înainte de a da proba online pe Skype, în
casa tatălui ei din Louisville, Kentucky. "Multe vedete de la Hollywood şi-au
dorit acest rol, însă Jennifer ne-a surprins pe toţi. Ne-a lăsat fără cuvinte.
În ciuda vârstei sale, este foarte înţeleaptă. Interpretează tot felul de
roluri. Poate avea 30, 40 sau 20 de ani.” a declarat regizorul David O Russell
. Actriţa a reuşit să impresioneze pe toată lumea cu interpretarea ei din Silver
Linings Playbook, unde joacă rolul unei tinere văduve care suferă de o depresie
severă cauzată de moartea soţului. Alături de Bradley Cooper, cei doi încearcă
să treacă peste afecţiunile mintale pe care le au amândoi şi devin prieteni şi
încep să aibă sentimente profunde unul faţă de altul. Silver Linings Playbook a
primit 8 nominalizări la Oscar şi a câştigat o statuetă pentru cea mai bună
actriţă în rol principal.
Hugh Jackman: actorul îşi arată muşchii impresionanţi cu 4
luni înainte de lansarea filmului The Wolverine
Hugh Jackman vrea să devină Wolverine şi în realitate.
Actorul continuă să se menţină în formă şi nu renunţă la muşchii lucraţi. Peste
4 luni, actorul va lansa în cinematografele din lumea întreagă noul său film,
The Wolverine, o producţie care ajunge şi în România pe 26 iulie. Hugh Jackman a atras atenţia în
New York, acolo unde se află pentru a sărbători cei 17 ani de căsătorie cu soţia
sa Deborah. Actorul a profitat de ocazie şi a făcut o vizită la sala de sport,
unde şi-a arătat muşchii impresionanţi. Jackman este cunoscut pentru
condiţia sa fizică, însă actorul a făcut şi sacrificii atunci când a fost
nevoie. Pentru rolul din Mizerabilii, care
i-a adus prima nominalizare la Oscar, actorul australian a trecut prin cea mai
dramatică transformare din cariera sa. Pentru Mizerabilii, actorul în vârstă de
44 de ani a fost metamorfozat cu ajutorul machiajului într-un puşcăriaş murdar
şi terminat din punct de vedere fizic. Actorul a purtat şi o proteză dentară
pentru a arăta cât de mult i s-au deteriorat dinţii alături de corp. Părul i-a
fost smuls de paznicii închisorii iar pe faţă Jackman a purtat extensii de păr
care îl făceau să pară nu doar mai slab, ci şi mai bătrân. Cu ajutorul unor
lentile de contact, ochii îi arată îngrozitor de roşii. Jackman a mărturisit că
a mâncat foarte puţin ca să arate cât mai slab la începutul filmului. E clar că
actorul preferă să tragă de fiare şi să facă muşchi, iar în The Wolverine,
fanii vor avea ocazia să-l vadă în cea mai bună formă de până acum. The Wolverine se a anunţă a fi
cel mai mare film cu Logan. Hugh Jackman ajunge ca un adevărat samurai. Chinuit
de dorinţa de a putea muri şi dornic să îşi găsească mortalitatea, Logan fuge
de propriile superputeri, însă nu pentru mult timp. Acesta ajunge în Tokio,
unde încearcă să găsească un nou sens, însă se va antrena alături de samurai.
Chiar regizorul filmului, James Mangold, l-a descris pe Wolverine în
acest film ca un samurai care nu are maestru. Noua poveste a lui Wolverine îl
aduce pe Logan (Hugh Jackman) în Japonia şi se învârte în jurul unei relaţii
complicate între acesta şi Yukio (Rila Fukushima) - o femeie ninja care
lucrează pentru un şef al unui clan mafiot Shingen (Hiroyuki Sanada). Acesta
este nimeni altul decât tatăl celeilalte iubite a lui Wolverine - Mariko (Tao
Okamoto). În acţiune intră şi Viper (Svetlana Khodchenkova) o altă femeie (personaj
negativ) ce are o relaţie complicată de iubire-ură cu Wolverine. Această
poveste a fost adaptată după benzile desenate din 1982 scrise de Chris
Claremont şi Frank Miller.
Tom Cruise a vorbit pentru prima dată despre divorţul de
Katie Holmes: Nu mă aşteptam la asta
Actorii americani Tom Cruise şi Katie Holmes au divorţat în
august 2012, însă starul din "Mission Imposible" s-a abţinut până
acum să vorbească despre separarea de mama fetiţei lui, Suri. Iată însă că la
aproape un an de la separare, Tom Cruise a acceptat să vorbească pentru prima
dată despre sentimentele pe care le-a trăit atunci când a aflat de decizia soţiei
sale. "Nu mă aşteptam la asta. Viaţa este o continuă provocare. Ajungi la
50 de ani şi te gândeşti că ai totul sub control, că totul este aşa cum trebuie
să fie şi, deodată, te loveşte. Asta înseamnă viaţa", a declarat actorul
pentru o revistă germană. Katie Holmes a anunţat că a cerut divorţul de Tom
Cruise pe 28 iunie 2012, cu doar cinci zile înainte ca acesta să aniverseze
împlinirea a 50 de ani. "Viaţa este o tragi-comedie. Ai nevoie de o doză
de umor. Acea întâmplare mi-a oferit ocazia de a mă gândi la viaţa mea foarte
serios", a mai spus starul american. Katie Holmes a anunţat, pe 28 iunie
2012, că a depus la tribunal o cerere oficială prin care a solicitat divorţul
de Tom Cruise. Actorul, în vârstă de 50 de ani, a fost, potrivit mai multor mărturii,
luat prin surprindere de iniţiativa soţiei sale. Un acord financiar a fost
încheiat de cei doi foşti parteneri de viaţă la mai puţin de două săptămâni
după aceea. Mariajul lor s-a încheiat oficial la sfârşitul lunii august, în
urma divorţului actriţa urmând să primească o pensie alimentară de 400.000 de dolari
pe an. Katie Holmes a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom
Cruise beneficiază de un drept de vizită substanţial. Cuplul s-a căsătorit
într-un castel italian în noiembrie 2006. Tom Cruise este unul dintre cei mai
cunoscuţi actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din
seria "Misiune: Imposibilă", Cruise are în palmares şi filme îndreptate
spre cinematograful de artă: "Magnolia" (1999), "Cu ochii larg închişi/
Eyes Wide Shut", ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), şi
"Deschide ochii/ Vanilla Sky" (2001). În această săptămână, actorul
aduce pe marile ecrane din România super producţia SF Oblivion.
Meryl Streep, ce omagiu i-a adus actriţa lui Margaret Thatcher:
A fost un simbol al ambiţiei şi o deschizătoare de drumuri pentru femei în
politică
Rolul lui Margaret Thatcher i-a adus al treilea Oscar
din carieră lui Meryl Streep, aşa că nu e de mirare că actriţa a fost
impresionată de vestea morţii Baronesei. Streep, una dintre actriţele care au
interpretat-o cel mai bine pe Margaret Thatcher în film, şi-a exprimat gândurile
despre Doamna de Fier. Merryl Streep a câştigat anul trecut Oscarul pentru
rolul din The Iron Lady, la 30 de ani după Oscarul din 1982 pentru Sophie's
Choice. După ce a auzit de moartea ce a întristat aproape toată lumea, actriţa
a elogiat-o pe Margaret Thatcher pentru puterea, dar şi pentru caracterul ei. Streep
a subliniat rolul pe care l-a avut pentru femeile din politică. Intenţionat sau
nu, ea a fost o deschizătoare de drum pentru femeile interesate de politică
cărora le-a oferit o perspectivă de a-şi conduce naţiunea. Acest lucru este
"admiral şi inovator", spune Streep. Ea insistă că Thatcher ocupă un
loc foarte important în cadrul istoriei noastre; faptul că şi-a câştigat onest
locul în sistemul politic într-un mediu intolerant şi sexist este
"formidabil". Dar caracterul ei impozant împreună cu puterea de a
trece peste ura publică, de a-şi păstra intacte principiile şi idealurile sunt
dovezile de "măreţie, demne de a intra în istorie". "Margareth
Thatcher a fost o deschizătoare de drumuri pentru femei în politică. Este greu
să îţi imaginezi o parte din istoria actuală fără să iei în considerare acţiunile
ei. Dar pentru mine a fost simbolul ambiţiei. Streep a spus că a fost onorată
să îşi imagineze viaţa Doamnei de Fier şi că este conştientă că încercările şi
eforturile pe care le-a făcut Thatcher sunt cu mult mai mari şi mai grele.
Actriţa şi-a încheiat discursul prin a-şi prezenta condoleanţe familiei şi
prietenilor mulţi. The Iron Lady a fost un film de mare succes încă de la
lansarea din 2011, încasând global peste 110 milioane de dolari. Filmul a fost,
în acelaşi timp, un subiect de mare controversă pentru unii, deoarece a
portretizat-o pe Margaret Thatcher suferind de amnezie în ultima parte a vieţii,
fapt confirmat de fiica ei.
Halle Berry: primele imagini cu actriţa transformată de
sarcină la premiera filmului The Call
Halle Berry a ieşit pentru prima dată în public de când a
anunţat că este însărcinată. Actriţa şi-a arătat burtica de gravidă la premiera
filmului The Call din Buenos Aires. Halle Berry rămâne una dintre cele mai
frumoase femei din lume la 46 de ani, chiar şi însărcinată în 3 luni. Actriţa
i-a cucerit pe argentinieni la premiera noului său film, The Call, din
Buneos Aires. La 46 de ani, Berry aşteaptă primul copil cu actorul Olivier
Martinez, însă actriţa mai are un copil dintr-o relaţie anterioară cu fostul ei
partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry. "Nu mă aşteptam să mai
pot face copii la 46 de ani, este o surpriză plăcută" a spus actriţa. Actriţa
îşi continuă şi cariera cinematografică, aflându-se în turneul de promovare al filmului
The Call, care ajunge şi în România pe 19 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu