Social Icons

joi, 19 ianuarie 2012

Cum arăţi bine după o noapte albă sau după o zi obositoare?

După o noapte albă de petreceri sau de insomnie e greu să arăţi bine. La fel se întâmplă şi după o zi foarte încărcată care se încheie cu o întâlnire sau o petrecere. Dacă nu vrei să renunţi la nimic, dar vrei să arăţi ca şi cum tocmai ai fi ieşit de la un SPA, iată ce trebuie să faci.
1. Un scrub eficient
Un scrub eficient şterge de pe faţă semnele nopţii nedormite sau ale zilei obositoare, aşa că după ce te-ai demachiat prepară-ţi un scrub cu zahăr şi ulei de măsline, care îţi va revigora tenul.
2. Un moment de răsfăţ
Un dus răcoritor este metoda perfectă de a începe ziua sau de a te pregăti pentru o seară frumoasă. Foloseşte un săpun parfumat sau un gel de duş cu arome fresh pentru un plus de energie.
3. Hidratare
Lipsa somnului şi o zi lungă şi stresantă au ceva în comun – deshidratarea pielii. Aşadar esenţiala după duş este aplicarea unei creme foarte hidratante.
4. O privire luminoasă

Două pliculeţe cu ceai verde puse sub ochi te ajută să scapi de cearcăne şi pungi aşa că nu ezita să le foloseşti.
5. Un machiaj luminos
În astfel de zile ai nevoie de un machiaj luminos, aşa că foloseşte cu încredere anticearcănul, un fluid iluminator, un fond de ten fluid şi un blush în nuanţe calde.  Nu te strădui să îţi fardezi pleoapele. În astfel de zile rimelul este suficient. Pentru un plus de luminozitate poţi adaugă puţin fard alb sidefat în colţul intern al ochiului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates