Trebuie să recunoaştem că atunci când vine vorba de gastronomie, sex şi haine, franţuzoaicele sunt pricepute. Şi ştii ce este cel mai amuzant? Nici măcar nu fac eforturi extraordinare în acest sens. Se pare că sunt genetic făcute să se bucure mai mult de viaţă, inclusiv de cea sexuală. Ce ar trebui să învăţăm de la ele ca să ne bucuram mai mult de partea senzuală a vieţii?
1. Nu te mai gândi la căsătorie. Într-o relaţie ideea căsătoriei poate deveni destul de stresantă şi presantă. În loc să te gândeşti cum să îl determini pe iubitul tău să te ceară de soţie mai repede, mai bine bucură-te mai mult de timpul petrecut cu el. Cu cât vei fi mai destinsă cu atât vei fi mai atrăgătoare. Bărbaţii urăsc femeile obsedate de nuntă.
2. Investeşte în lenjerie. Franţuzoaicele nu au lenjerie « pentru ocazii speciale ». Pentru ele fiecare zi este o zi specială, de aceea poartă mereu seturi de lenjerie foarte sexy. Să porţi o lenjerie de corp îndrăzneaţă este ca şi cum ţi-ai face « o injecţie » cu încredere în tine însăţi. Încearcă şi o să vezi că « micul tău secret » îţi va da o stare de bine.
3. Îngrijeşte-te şi iubeşte-te. Deşi în Franţa numărul femeilor obeze sau supraponderale este foarte mic, comparativ cu ţara noastră sau orice altă ţară europeană, nu toate franţuzoaicele sunt perfecte. În schimb, sunt foarte îngrijite. Aceasta este o lecţie importantă. Dacă ai grijă de sănătatea şi frumuseţea ta, micile defecte nu contează. Învaţă să te iubeşti şi să descoperi cât de sexy eşti, chiar dacă părul tău nu e perfect şi chiar dacă nu porţi mărimea S.
4. Bucură-te de mâncare. Încetează să mai numeri caloriile tot timpul. Mergi măcar din când în când cu iubitul sau cu prietenele la un restaurant special şi în loc să comanzi veşnica pizza, alege ceva special şi savurează fiecare aromă.
5. Bucură-te mai mult de sex. Fii mai liberă în exprimarea sexualităţii tale. Nu te mai gândi că nu arăţi ca un fotomodel din reviste. Gândeşte-te la plăcerea ta şi a partenerului şi bucură-te de fiecare mângâiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu