Lunea de colecţie (38)

Bucura Dumbravă 

Bucura Dumbravă (n. 28 decembrie 1868, Bratislava - d. 26 ianuarie 1926, Port Said, Egipt), pe numele real Fany Seculici, a fost o prozatoare română.

S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la Bucureşti în 1873. A învăţat carte la Sinaia şi apoi la Bucureşti. Pe când se afla într-o vacanţă la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleş şi a sprijinit-o din punct de vedere material. A învăţat apoi la un pension german din Bucureşti, unde a studiat şi limba română. Sub influenţa lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura şi folclorul românesc. În 1905 a înfiinţat societatea "Chindia", care îşi propunea să cultive gustul pentru jocurile naţionale şi portul popular. Societatea a funcţionat până la primul război mondial. Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în acelaşi an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva şi o prefaţă în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat şi în Făgăraş, alături de prieteni şi prietene şi călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă şi de iarnă studia colecţia de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuţa şi alţi prieteni, a înfiinţat "Hanul Drumeţilor". Sub influenţa drumeţiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munţilor" (Bucureşti, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea şi efectuarea de drumeţii şi de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuţa. Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumeţiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuţa caracteriza astfel această carte: "Cartea munţilor e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii româneşti, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoţeşte de acum neîntrerupt şi va mai însoţi multe rânduri de oameni, după noi, atât în căţărările pe piatră, cât şi în citirile din ceasurile de odihnă". În ultimii ani de viaţă a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (Bucureşti, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învăţătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înfiinţat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teozofie şi îl cunoscuse pe Krishnamurti, şi a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munţilor ar mai putea-o însănătoşi. În anul 1927, a apărut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (Bucureţti, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munţii Bucegi.