1. Pentru definerea buclelor.
Dacă ai parul ondulat, dar buclele nu sunt bine definite, ai nevoie de câteva picături de ulei de măsline pe care le întinzi bine în mâini, ca şi cum te-ai da cu cremă. Apoi, tot ce trebuie să faci este să îţi treci degetele uşor prin păr şi să îţi defineşti buclele. Acelaşi truc îl poţi folosi şi dacă ţi-ai pus singură parul pe bigudiuri, dar buclele sunt răvăşite.
2. Hidratare din cap până în picioare.
Fă-ţi singură o loţiune de corp ultrahidratantă. În recipientul de la un ulei de plajă, pune ulei de măsline şi adaugă câteva picături din uleiul tău esenţial preferat (portocală, scorţişoară, lămâie, flori de mac sau trandafiri). Agită bine recipientul, astfel încât uleiul esenţial să se amestece bine cu uleiul de măsline. Aplică această loţiune de corp ultrahidratantă şi parfumată după fiecare duş, pe tot corpul.
3. Demachiant natural.
Câteva picături de ulei de măsline trebuie adăugate pe un tampon de vată şi deja ai cel mai bun demachiant din lume pentru orice tip de ten. Chiar şi cel mai rezistent rimel cedează în faţa uleiului de măsline. Chiar dacă ai tenul gras nu te teme să foloseşti uleiul de măsline, deoarece este un bun reglator al sebumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu