Cella
Serghi
Cella
Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța,
d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și
traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale
literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind
susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian
și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un
volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. Născută
la 22 octombrie 1907 în Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni, Cella
Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, dupa numele bunicului Serghi
Marcoff, de origine bulgară, scriitoarea va rămâne atașată toată viața de
farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește, "M-am născut
la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o
influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare,
din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit
nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen
- în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea
acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele.
Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la
Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru
cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe
care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam
voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră". Scriitoarea va continua
să evoce marea, "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei
necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele
schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur
încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui
Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de
ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite,
descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să
neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil". Familia
Marcoff locuiește în Constanța până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului
la Brăila, apoi la București. Clasele primare începute la Constanța sunt
continuate în orașele în care familia se stabilește. Urmează la București
Facultatea de Drept, luându-și licența în 1931. Încă din timpul studenției
începe să lucreze, angajându-se ca secretară la un avocat. Se căsătorește cu
inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan. Practică un timp avocatura, fapt ce servește
romancierei la cunoașterea diferitelor caractere, îmbogățind gama personajelor
sale. Sub pseudonimul Gella Marin trimite ziarelor "Gazeta", de sub
direcția lui Ion Pas, și "Reporter" un număr de reportaje și cronici
teatrale, care s-au bucurat de mult succes. Primul său reportaj era intitulat
"Week end în Bucegi". Aceste prime publicații aveau să-i deschidă
Cellei Serghi perspectiva permanentei munci literare. În 1937 apare în
"Revista fundațiilor" primul fragment din romanul "Pînza de
păianjen", intitulat "Cele dintâi nedumeriri". Debutul este
remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti. De
fapt, Camil Petrescu o și determinase să scrie, după cum mărturisește
scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian,
care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei
Serghi s-a afirmat odată cu apariția acestui roman. Așa se face că prima
lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil
Petrescu, Liviu Rebreanu și Mihail Sebastian. Romanul a apărut cu o banderolă
pe care scria: "Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Mihail Sebastian au
recomandat Editurii acest roman". Despre întâlnirea cu autorul lui
"Ion" și clipa când punându-i mâna pe umăr i-a spus cu toată
gravitatea "ești un scriitor", Cella Serghi își amintește întotdeauna
cu emoție. De acum înainte, scriitoarea își trasează hotărât drumul spre
cariera ei literară. Este chemată să publice în "Viața românească" și
"Revista Fundațiilor" de Mihai Ralea, D. I. Suchianu și Al. Rosetti,
iar Eugen Lovinescu o invită la "Sburătorul". Leagă astfel multe
prietenii literare. Schițele publicate în revistele amintite, având aceeași
eroină - Mirona - vor deveni romanul de mai târziu "Cad zidurile",
apoi în alte ediții "Cartea Mironei" sau "Mirona".
Locuiește un timp la Paris, unde continuă să scrie și să citească fragmente în
grupul studenților români, fapt relatat în volumul "Mirona", care
cuprinde foarte multe elemente autobiografice. Lecturile în grup sunt stimulente
pentru autoare, așa cum erau și citirile la "Sburătorul pentru
Hortensia Papadat Bengescu, cu care creația literară a Cellei Serghi are
tangențe. În 1945 e secretara Universității libere populare. După 1945
publică articole și schițe în revistele "Femeia",
"Flacăra", "Viața românească". Romanele sale - toate bine
primite de cititori, au cunoscut câte trei și patru ediții. Retipăririle
confirmă odată mai mult popularitatea de care se bucură scriitoarea. Interpretă
deosebită a sufletului feminin, personajele sale au găsit o largă audiență în
rândul publicului. Mai toate eroinele au un destin tulburător și captivant,
sunt firi complexe, parcurg drumuri deosebite în afirmarea lor socială. După
cum apreciază critica literară, "ceea ce conferă originalitate scrisului
Cellei Serghi este viziunea realistă a cărților sale". În afara creației
originale, Cella Serghi este și o bună traducătoare, oprindu-se însă la lucrări
care se circumscriu temperamentului său artistic ("Vă place
Brahms ?" de Francoise Sagan și "Casa de hârtie" de
Francoise Mallet-Joris). Creația romancierei începută în perioada de înflorire
a literaturii române - perioada interbelică - este în plină ascensiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu