Social Icons

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Paparazzi şi vedete (48)


Porţia ta săptămânală de noutăţi din Showbiz.
Emmy 2013: parada rochiilor pe covorul roşu
Ca niciodată, la acest eveniment am văzut puţine rochii negre. Să fi fost acesta modul prin care starurile au vrut să mai păstreze ceva din aerul vesel al sezonului de primăvară-vară? Cert este însă că, aseară, pe covorul roşu de la Nokia Theatre, rochiile colorate au avut cuvântul. Dacă în ceea ce priveşte premiile, „Modern Family“ şi „Breaking Bad“ au luat grosul, pe covorul roşu au fost remarcate creaţii Marchesa, Givenchy, Zac Posen, Romona Keveza şi Prada.
Sofia Vergara, protagonista serialului “Modern Family” şi-a etalat formele într-o rochie Vera Wang, creaţie la care a accesorizat bijuterii Lorraine Schwartz în valoare de nu mai puţin de 7 milioane de dolari.
Câştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă într-o serie-dramă, Claire Danes („Homeldand“) a apărut la ceremonie într-o rochie roz pal, cu aplicaţii strălucitoare, Armani Privé.

Jane Krakowski a decis să joace simplu, dar de efect: ne place rochia albastră aleasă de actriţa în vârstă de 44 de ani.
Cântăreaţa Carrie Underwood a mizat pe mov şi multă, multă tafta, Romona Keveza.
O apariţie hot, hot, hot:
Christina Hendricks a ales o rochie neagră, Christian Siriano şi bijuterii cu smaralde.
Marii câştigători: Julia Louis-Dreyfus („Veep“) şi Tony Hale. Rochia Juliei e semnată Monique Lhuillier.
Rochia-sirenă cu multe volane revine, de data această în varianta roz, la Julie Bowen. Creaţia e semnată Zac Posen.
Kerry Washington, o apariţie delicată într-o rochie crem, cu multe aplicaţii, Marchesa. Actriţa din "Scandal" a fost desemnată cea mai stilată vedetă de la Hollywood săptămâna trecută, iar la Primetime Emmy a demonstrat că titlul i se cuvine cu adevărat.
Julianna Margulies („The Good Wife“) a ales o rochie albă cu imprimeu, Reed Krakoff, şi bijuterii Fred Leighton.
Anna Gunn a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-o dramă (Breaking Bad“). Interesantă ţinuta Romona Keveza, accesorizată cu pantofi Jimmy Choo.
Sarah Hyland, se pare că actriţele serialului "Modern Family" au bifat toate o seară de excepţie la capitolul stil vestimentar întrucât, asemenea colegelor ei mai experimentate, Sofia Vergara şi Julie Bowen, şi Sarah a arătat minunat pe covorul roşu într-o creaţie verde smarald. Tânără şi dornică de experimentat, Hyland şi-a completat ţinuta cu un machiaj puternic de seară, care a prins-o de minune.
Naomi Campbell agresează jurnalişti
Modelul britanic acorda acel interviu unei jurnaliste de la publicaţia săptămânală Radio Times pentru a-şi promova noul sezon al emisiunii sale de televiziune "The Face", un reality-show inspirat din universul modei, însă a decis să întrerupă brusc acel interviu în momentul în care i-a fost adresată o întrebare care s-a îndepărtat de subiectele de discuţie convenite în prealabil. Jurnalista Kirsty Lang afirmă că acel interviu, care ar fi trebuit să dureze 30 de minute, a fost întrerupt doar după 17 minute, atunci când i-a adresat temperamentalei Naomi Campbell o întrebare despre fostul ei iubit, miliardarul rus Vladislav Doronin. "Înainte să apuc să pronunţ jumătate din întrebare, ea m-a întrerupt brusc, întinzând mâna ca un poliţist care opreşte traficul. Cei doi angajaţi din echipa ei de PR (Public Relations) care stăteau în colţul sălii au sărit imediat în picioare şi m-au condus imediat spre uşă. Interviul meu se terminase", a scris jurnalista britanică. Un mesaj postat pe site-ul publicaţiei Radio Times descrie acel interviu ca fiind unul "problematic", oferind cititorilor următoarea explicaţie: "Deşi ni se acordase un interval de o jumătate de oră pentru a realiza un interviu cu celebrul supermodel iute la mânie, interviul nostru a fost întrerupt după 17 minute pentru că reporterul nostru a încercat să îi pună o întrebare incomodă". Naomi Campbell este celebră pentru comportamentul ei violent, de-a lungul anilor, şi a fost dată în judecată de mai multe ori pentru agresarea şi vătămarea unor persoane. Naomi Campbell s-a despărţit de iubitul ei, miliardarul rus Vladislav Doronin, în primăvara acestui an, după o relaţie care a început în 2008.
Kim Kardashian, din nou în formă
După multă vreme în care fie a stat ascunsă de aparatele foto ale paparazzilor, fie a optat pentru ţinute care nu lăsau să se vadă silueta sa de după naştere, Kim Kardashian a fost fotografiată într-o salopetă kaki, care îi pune foarte bine în evidenţă corpul tonifiat dupa antrenamente epuizante şi diete restrictive. Kim a fost nevoită să se întoarcă deja pe platourile de filmare ale reality show-ului "Keeping Up With the Kardashians", iar în primul episod filmat, vedeta se întâlneşte la un restaurant, pentru a lua prânzul, cu Scott Disick, Kourtney Kardashian şi Blac Chyna. Starul a făcut o întreagă obsesie din a slăbi cât mai mult, ajungând să plătească sume fabuloase pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates