Cu toţii ascundem lucruri de restul lumii. Toţi avem secrete bine ascunse pe care nimeni nu ar trebui să le descopere vreodată. Le ascundem pentru că ne este ruşine de ele, pentru că ne temem de modul în care ne vor judeca cei din jur, pentru că poate răni alte persoane, pentru că ne poate distruge. Fiecare dintre noi ştie ceva ce restul nu ar trebui să afle. Fiecare dintre noi ascundem un secret despre noi, despre familia noastră, despre prietenii cei mai buni sau despre alte persoane.
Unele secrete ne macină încet, încet în interior şi asigură prăbuşirea noastră într-o prăpastie din care cu greu vom ieşi. Ar trebui să avem un confident căruia să-i putem spune aceste secrete fără teamă şi totuşi cine ar trebui să fie acea persoană destul de puternică şi în care să avem destulă încredere încât să-i spunem secretele noastre? Ce persoană nu ne-ar judeca la fel de aspru ca ceilalţi atunci când va afla? Sunt secrete care nu vor fi aflate niciodată de nimeni.
Tu ce secrete ai? Cât de multe ascunzi de prietenii tăi? Care este cel mai mare secret al tău?
P.S:„În principal, omul e ceea ce ascunde: o mizerabilă grămăjoară de secrete.” de Andre Malraux.

Un comentariu:
cata dreptate ai..si ce e mai rau e ca acele secrete ne vor urmari tot timpul..nu vom putea fugi de ele
Trimiteți un comentariu