Social Icons

luni, 2 ianuarie 2012

Lunea de colecţie (34)

 Aron Cotruş

A studiat clasele gimnaziale la Blaj, la liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi Facultatea de Litere din Viena, şi a făcut parte din redacţia ziarelor cu caracter naţionalist "Românul" (Arad) şi "Gazeta Transilvaniei" (Braşov), dar a avut şi colaborări cu reviste de cultură: "Gândirea", "Vremea", "Libertatea" (Orăştie), "Iconar" (Cernăuţi), etc.
În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Italia, unde a lucrat pe lângă Legaţia României din Roma. După terminarea războiului, în 1919, s-a întors în ţară a devenit ziarist în Arad, membru al Societăţii Scriitorilor Români şi director la biblioteca Sămănătorul.
A lucrat ca ataşat de presă la Roma, Varşovia, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca secretar de presă la Madrid şi Lisabona. A fost directorul publicaţiei "Frăția de cruce" între anii 1940 şi 1941.
După prăbuşirea regimului antonescian se exilează ca refugiat politic în Spania şi devine preşedintele Comunităţii Românilor, apoi director la revistei prolegionare "Carpaţii", apărută în Madrid.
În anul 1957 s-a stabilit în Statele Unite, la Long Beach, California, unde a trăit până la sfîrşitul vieţii, pe 1 noiembrie 1961. Rămăşiţele sale pământeşti se află în cimitirul Crucea Sfântă, din Cleveland, sub o simplă placă de piatră.
S-a bucurat de mare popularitate şi respect, în lumea exilului românesc, fiind recunoscut ca un poet talentat şi un mare luptător legionar anticomunist.

Un comentariu:

Ioana spunea...

O picatura de cultura in fiecare luni :X
Frumos

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates