Cupidon 27

O aveam la degetul mic, dupa multa vreme in care tradarea ei ma bantuise facand din mine o persoana fara sentimente si principii, dar ironia era ca nu ma mai interesa sa ma razbun. Aproape ii auzeam buzele milogindu-se sa le sarut, dar imi era greata de ea, de ceea ce ajunsese si cel mai rau, imi venea sa-mi dau un punm realizand ca aceasta epava de femeie ma redusese pe mine la gradul de neom. Amintirea scenei nu m-a mai infiorat ca alte dati, ci m-a facut sa realizez ca iubeam cu adevarat acum.

- De ce, um? am intrebat ca ratatul din filme care nu isi mai tine capul pe umeri din cauza dimensiunii coarnelor puse.

Ma ranise. Ma consideram cel mai mare pampalau de pe pamant gratie, datorita si multumita ei. Eu imprastiam in stanga si in dreapta ca o iubesc, iar ea incerca sa vada daca patul nostru scartaie si cu altul in absenta mea. Imaginea lor incolaciti ca serpii, fusese atunci pentru mine o trauma mai mare decat o scena din filmele de groaza pentru un copil. Ma urmarise timp de doi ani si nu imi permisese sa imi deschid inima asa cum era firesc. In dupa-masa aceea ma intorsesem din turneul de footbal si pe parcursul drumului de cateva sute de kilometrii o avusesem doar pe ea in minte.

Nu cred. Nu credeam. N-am crezut. O asteptam sa vina la mine, iar ea ramansese lipita de el. Mi s-au muiat picioarele. Am strans de tocul usii ca sa nu zbor pana la ei, cu o forta exagerata, incat ma dureau articulatiile degetelor. In acea fractiune de secunda luasem in calcul sa descarc pistolul din sertar pe amandoi, sau sa ii arunc pe rand de la etaj. Dar eram atat de distrus, atat de imposibil de convins ca ceea ce vad nu este o farsa, incat greu m-am prins ca in tot acest timp, farsa fusesem eu. L-am lasat pe netonul acela sa plece fara sa il ating, fara sa il privesc macar, fara sa adaug un cuvant. A profitat de starea mea de inertie ca sa-si ia catrafusele si sa o taie repede. Parca m-am tarat pana la ea, oprindu-ma cu podul palmei in noptiera, din consideratie ca era...femeie. S-a fastacit toata, nu se astepta sa vin si nu stia cum sa inceapa, dar am incitat-o intr-o conversatie mai aprinsa, ca un dobitoc, cu speranta ca o sa vad o urma de regret sau altceva decat ambitie pe fata ei.

Cu ochii in ceata stupidelor lacrimi, m-am aplecat spre ea.

- Am facut o greseala, a incercat sa ma mangaie.

- Iti pare rau?

- Da.

Suna mai mult a intrebare.

- Si mie...am raspuns stins.

Ar fi trebuit sa o jignesc. Sa ii rad in fata si sa o scot afara in suturi, dar eu doar ma concentram pe cum sa ma linistesc pentru a nu o lovi. Riscam sa inebunesc, dar nu puteam lovi acolo unde candva mangaiasem. Mi-a luat mana punandu-o pe coapsele ei ca sa isi poata incolaci picioarele in jurul mijlocului meu. Stateam nemiscat, cu ochii deschisi, cand ea se chinuia sa smulga un sarut de la mine. Se misca ademenitor deasupra mea, crezand ca instinctul ma poate face sa o iau razna si sa uit.

- Dan, vreau sa ma ierti! accentuase cuvantul "vreau" ca pe o porunca in urechea mea.

Asta intelegea ea prin iertare? Imi despartea buzele cu nerabdare si ma musca de gat. Am lasat mainile sa urce peste ea si i-am prins tricoul in dreptul pieptului. Cel putin ea inca nu se dezbracase pentru el. Dar sa fie prima data cand il aduce aici cand eu nu sunt? Nu a fost nevoie decat sa trag o data, scurt, spre mine si s-a rupt tivul. L-am smuls de pe ea si l-am aruncat in mijlocul camerei. In loc sa fie putin speriata sau nedumerita, ea a afisat acea figura perversa care se lasa dominata.

- Uite! i-am spus impiedicand-o sa ma sarute si facand un semn spre bucata de material azvarlita, asa de usor mi-ai smuls si tu mie inima si m-ai tratat ca pe o carpa...

Nu intelegea de ce dramatizez atat, vedeam asta in ochii ei. Pentru ea era totul atat de simplu: bani, sex, distractie, alcool. Cum putusem sa fiu atat de orb si sa nu imi dau seama de ce tip de persoana este? Am impins-o de pe mine si m-am ridicat in picioare.

- Iesi, pleaca si ia-ti si iertarea cu tine, te rog! am fluturat cu mana in spate fara sa o privesc.

- Dan? m-a strigat pisiceste.

Am vazut-o in monitorul stins al computerului. Isi aruncase si sutienul langa tricoul rupt si ma astepta intinsa, sprijinindu-se intr-un cot.

- Pentru ce? am strigat fara sa clintesc.

- Pentru ca amandoi vrem.

- Care a fost motivul pentru care...te-ai vazut cu ala?

Imi era scarba sa spun "inselat' si evitam pe cat posibil sa ma mai relationez cu fata pe jumatate goala, de pe patul meu.

- Imi era dor de tine si cum erai plecat de o luna...a plecat capul.

- Ti-ai satisfacut poftele cu el? am racnit.

- Nu-mi spune ca tu in toate cantonamentele nu ti-ai tras-o niciodata cu vreo majoreta?! a spus afisand o malitie pe care nu credeam ca o poseda. Cine dracu' era fiinta din fata mea?!

- Ti-a dat ce aveai nevoie? am intrebat evitand sa raspund sincer la intrebarea ei. Nu ca as fi inselat-o, dar spunandu-I ca pana si cand ma atingeam singur doar ea era in mintea mea si ca nu concepeam sa vad intre bratele mele alta femeie, nu as fi ajutat cu nimic rolul de prost pe care il jucam acum.

- Pe tine te vroiam defapt, pe tine te vreau in continuare...raspundea senina.

M-am intors spre ea si am urcat pe pat in genunchi. M-am oprit in fata ei, atingandu-i barbia cu stomacul si mi-am deschis slitul, lasand pantalonii sa alunece pe coapse.

- Daca te porti frumos, iti dau eu ce ai nevoie, am soptit pervers spre ea.

In loc sa se simta jignita asa cum speram cu disperare, mi-a hlizit un ras si si-a lins buza de jos sugestiv, aplecandu-se. I-am prins gatul delicat si i-am ridicat fata. Mi-am despartit buzele in scarba si am lasat cuvintele sa iese grele:

- Iti doresc sa nu iti dai seama niciodata ce ai insemnat pentru mine si cat ai gresit. Ramai proasta!

Mi-am ridicat pantalonii, i-am aruncat sutienul in fata si i-am indicat usa.

Acum, ea era in fata mea, ajunsa asa cum ii dorisem in repetate randuri, dar nu ma facea sa ma simt mai bine. Imi dadeam seama in momentul acela ca nu conteaza doi lei aceasta fosta pentru mine, ca o depasisem demult, dar de frica de a-mi accepta sentimentele pentru o fata cu adevarat pura, continuam sa ma mint. Pana la urma existau si oameni buni, si Caro era unul dintre ei.

- Macar un ultim sarut, Dan, te rog. Eu nu te-am uitat.

- Nici eu nu te-am uitat, dar decat o amintire ca tine, preferam de o mie de ori Alzheimerul!

Inainte sa plec, doua brate slabe si reci precum tentaculele unei caracatite mi-au strans gatul si femeia si-a presat buzele de ale mele, bagandu-si limba in gura mea de parca se agata de mine ca de ultimul colac de salvare. Asta si eram. Industria showbiz-ului o omorase de mult, iar ea fara imagine si un pat care scartaie nu vedea viata. M-am relaxat in incercarea ei de a ma retine daca aveam sa o resping. Merita, dar nu am facut-o. Nu stiu de ce nu am facut-o?! Poate doar ca sa imi demonstrez mie insumi inca o data ce jigodie de om sunt.

- Dan? a murmurat vocea ei slabita de soc in spatele nostru.

- Caro? am inlemnit fara sa gasesc altceva de spus inafara de "nu este ceea ce pare".

Ce ii facusem? O iubeam! De ce ii facusem acea cicatrice pe fata? Toata figura ei era arsa de durere si eu fusesem piromanul care provocase incendiul. Am fugit dupa ea si am prins-o de mijloc, abandonand fara nicio emotie tarfa care purta vina tuturor dezastrelor din viata mea.

- Stai! am prins-o de cot intorcand-o spre mine.

- Dan... m-a privit cu lacrimile care ii invadasera ochii negrii facandu-i sa straluceasca la fel de sumbru ca apa in noaptea neinstelata. Nu gasea ce sa spuna mai intai si eu nici atat. Vroiam sa ii urlu ca o iubesc. In sfarsit o iubeam constient! Caro, fetita cu ochii de noapte si parul de soare, pe iubita cu buze dulci si zambet molipsitor, pe tipa buna cu corp de sirena, pe viitoarea mama a copiilor mei! Toata ea.

- Caro...i-am luat bratele intre palme susurand soapte care sa ii linisteasca suspinele, insa inainte ca lacrimile sa ii cada pe obraji, s-a oprit. Mi-a fost frica sa nu fi murit in picioare, asa ca am scuturat-o usor. Ea privea in ochii mei de parca vedea cu totul alt loc si a incretit putin nasul ca atunci cand cineva iti da un pumn in stomac si te lasa fara aer...

- Stii, a inceput cu un glas de vant pierdut, astazi de dimineata ii spuneam prietenei mele, Maia ca eu cred ca te iubesc pentru totdeauna. Nu m-am inselat. Te iubesc. Si cu tot raul pe care mi l-ai facut, pe care mi-l faci si pe care mi-l vei mai face, tot te iubesc. As ierta, te-as ierta, dar nu pot. Intreaba-ma de ce!

- De ce? i-am imitate tonul moale.

- Pentru ca tu niciodata nu vei fi capabil sa ma iubesti pentru totdeauna inapoi.

- Te iubesc.

- M-ai iubit ieri mai mult si azi mai putin, a facut semn peste umarul meu facand referire la felul in care ma gasise mai devreme. Si maine? Maine te vei trezi langa mine urandu-ma? Nu as putea suporta asta.

- Dar...

- Stiu ca asa va fi chiar daca incerci sa negi acum, pentru ca asa esti tu! a sacadat cuvintele de parca acceptase in sfarsit ceva care fusese in fata ochilor ei tot timpul deghizat in iluzie.

- Ieri te-am iubit fara sa stiu, dar astazi sunt sigur ca te iubesc, iar maine...ei, bine, maine voi stii sigur ca...

- Tu niciodata nu stii sigur! a tipat aruncandu-mi in fata toate datile in care ii spuneam ca nu sunt sigur: "daca am stricat eu telecomanda sau s-a stricat singura", "daca sa luam pentru micul dejun cereale sau cornuri", "daca sa mergem la film sau sa privim cuibariti pe canapea unul", "daca este convenabil pentru mine sa continuam cu relatia dupa ce a aflat presa", etc. Mereu i-am dat nesiguranta si eu insumi, fara sa vreau, am pregatit-o pentru momentul loviturii de gratie. Cate nopti nu dormisem eu oare pe fundalul plansului ei fara sa ma trezeasca, fara sa o iau in brate si sa ii spun macar o vorba buna? Acum ea nu facea decat sa reproduca toate certurile pe care le avusesera inima si constiinta ei pana acum.

- Sunt sigur.

- Sti ce doare cel mai tare? ma intreba privind in ochii mei, dar fiind total detasata de prezenta mea.

- Spune-mi ca sa vindec!

- Ca nu pot plange. Adica, sa plang acum ar fi la fel de natural ca respiratul, dar nu pot sa o fac! Nu vreau sa respir lacrima cu lacrima, ci vreau sa o fac sanatos. Deci, de astazi, tu nu mai esti Aerul meu, Dan! Vreau sa respir...

- Te rog...i-am alinat barbia cu degetul.

Nimic. Nici nu s-a retras, nici nu m-a privit urat, dar nici nu a inchis pleoapele sa se lase mangaiata. Continua sa aiba acea masca de cyborg resemnata cu o decizie irevocabila.

- Aculta-ma, Caro! Daca tot vorbim de astazi, asculta-ma si pe mine! Cand m-am trezit din pat in dimineata asta, am lasat langa mine pe femeia care cu o noapte in urma mi se daruise in ciuda magariilor pe care i le fac zilnic de cand ne cunoastem. Am privit-o indelung pe acea femeie intrebandu-ma de ce conta atat de mult pentru mine sa o am acolo? Era draguta ca oricare alta, dar era frumoasa, era simpla ca oricare alta, dar era deosebita, era isteata ca oricare alta, dar era brilianta. Si la final, am hotarat ca nu era nici pe departe oricare alta. Pentru mine, ea era..."Ea".Te iubesc!

Dupa ce am spus dintr-o suflare ca inima mea ii era inchinata ei, fie ca merita o astfel de inima, fie ca nu, am privit-o. Ii facea oare macar o minima placere ca se procopsise cu singura inima pe care aveam sa i-o dau, chiar daca era ea cea mai nemiloasa inima dintre toate inimile barbatilor raniti?

- Nu vreau sa plang respirand si nu vreau sa respir plangand! a clatinat ea capul negand si suspinele au inceput sa ii intrerupa absurditatea in care se contura discursul ei din cauza suferintei. Nu! O sa respir sanatos, acum! incerca sa inspire si sa expire regulat, dar nu putea de suspine. Nu vreau, a continuat cu ochii deja injectati de sarea careia ii nega sa iese din ei. O, doamne, Dan! a strigat punandu-si capul pe pieptul meu. Vreau sa plang! Daca nu plang acum simt ca o sa mor! Ajuta-ma sa plang! a scapat un hohot isteric de durere si eu am imbratisat-o strans.

De parca nu o ajutasem pana acum destul sa planga! O iubeam! Ma iubeam pe mine, in sfarsit, dupa atatia ani, doar pentru faptul ca o iubeam pe ea! Dar nu a durat mult. Dupa cateva minute in care m-a strans, m-a cocolosit, m-a injurat, m-a lovit, m-a sarutat infocat...s-a desprins de mine de parca eram un nimic. S-a departat de mine si mi-a aruncat acea privire atat de cunoscuta. Nu mai fusesem niciodata privit in acel fel, dar numai Dumnezeu stie cate ranisem privindu-le asa. Acum stiam si eu nu doar Dumnezeu.

- Eu te iubesc pentru totdeauna, dar te vreau afara din viata mea...pentru totdeauna!

A plecat.